Yearly Archives : 2011

57822-0-sarah_jessica_parkerPeter Falk, addictions & Sex (and the city)

Peter Falk, addictions & Sex (and the city)

citeva lucruri de citit pentru o dupa amiaza ploioasa si racoroasa.

*

He (Peter Falk) had one of the great loopy stares in movie history, courtesy of a glass eye that was the trophy from a childhood disease. But Falk’s ocular eccentricity would not relegate him to weird comic status; he saw acutely into the human condition of the American male, 20th century, second half. Blessed with a crinkly face that viewers found it hard not to smile back at, Falk would stab the air with his cigar stub as an artist used a paint brush. He played tough guys, gangsters and cops, hundreds of times, managing to show the fraternity of both groups, the humanity of each. A modern folk (or Falk) poet of exasperation, he used a repertoire of eloquent gestures to portrait the weight of the human condition; the slow descending of his shoulders had the grace of Pavlova’s dying fall in Swan Lake.

Richard Corllis despre Peter Falk in Time

*

“The sad part is that if you look at where addiction treatment was 10 years ago, it hasn’t gotten much better,” says Dr. Martin Paulus, a professor of psychiatry at the University of California at San Diego. “You have a better chance to do well after many types of cancer than you have of recovering from methamphetamine dependence.”

How we get addicted, in Time magazine

*
As chance would have it, a few days before I was scheduled to interview Kim Cattrall, I spotted her former Sex And The City co-star Sarah Jessica Parker coming out of a restaurant in downtown New York. But instead of feeling like one of those magical Manhattan coincidences that generally happen only on Sex And The City, it looked like an ominous portent.

Parker is now nigh on unrecognisable from her youthful film career and the early (and best) days of the long-running show, having attained the seemingly de rigueur body shape for actresses – one that has been pummelled into a permanent apology for being a woman. Surrounded by bellowing paparazzi, she looked thin and guarded and miserable.

interviul cu Kim Cattrall in The Guardian

1865
Kevin_Spaceygenial: Kevin Spacey imitind mari actori

genial: Kevin Spacey imitind mari actori

in fata studentilor de la Actors Studio, Kevin Spacey imita unii dintre cei mai mari actori ai lumii: al pacino, marlon brando, christopher walken, clint eastwood, jack lemmon.
uitati-va cum trece cu usurinta de la o stare la alta, de la un limbaj al trupului la altul.

(ma pregatesc pentru intilnirea mea cu Kevin Spacey pe 31 august la londra in Richard III-lea.)

3540
5607fe8879e4fd269e88387e8cb30b7edespre perfectiune

despre perfectiune

azi mi-am dorit foarte tare sa reascult cintecul acesta, in aceasta interpretare…

daca nu -l stiti in versiunea acesta (cor de fete – Scala & Kolacny Brother), luati-va 5 min juma de relaxare ca sa va intilniti cu perfectiunea.

*
e un exemplu minunat de gasire a voluptatii perfectiunii in spatii inguste. oamenii astia au recreat, pe o melodie extrem de celebra, o cu totul alta opera de arta.

si cum sunt toti imbracati in haine f f simple, negre, dar prin puterea a ce fac si a energiei grupului, hainele alea par f sofisticate si speciale.
*

m-am gindit mult de la ce am avut dorinta asta si sentimentul pe care l-am identificat e unul…tactil.

am primit un telefon intr-o cutie neagra catifelata, cu funde negre de matase pe dinauntru, cu o carte cu ilustratii – cu coperte negre care au un B de matase broshat. ambalajul asta sugereaza perfectiunea, parca ar contine perle de cultura. ma joc de aseara cu cutia prin casa, cum o mai intilnesc cum o mai deschid, o mai miros (are un mirod de mahon, cerneala si trabucuri cubaneze), o mai pipai pe dinauntru sau ma mai uit la cartea cu ilustratii.

(am luat o foto profesionista pentru ca nu-s in stare sa fac o foto frumoasa)

inca mai ascult melodia pe repeat, telefonul e la incarcat. cind ma imprietenesc cu el, va dau detalii despre ce stie sa faca.

1888
toma coconeaun supra om: Toma Coconea

un supra om: Toma Coconea

Toma Coconea este unul dintre cei mai misto sportivi de care am auzit vreodata; cu o vointa incredibila, si cu acel amestec de ambitie si bun simt din care-s plamaditi eroii.

Toma Coconea participa de citiva ani la RedBull X Alps o competitie in care niste supra oameni isi propun sa traverseze Alpii in citeva zile doar in alergare/catarare si cu parapanta.

Toma Coconea este recunoscut pentru aproape 100 de km parcursi intr-o zi!!! pe munte.
si e un fel de zeu intre participantii de la aceasta competitie

faceti cunostinta cu Toma.

Trailer – Toma Coconea at Red Bull X-Alps 2011: Unfinished Business from Mihnea de Vries on Vimeo.

pe 17 iulie Toma intra din nou in competitie, il puteti urmari live pe site-ul RedBul X Alps, e incredbil ce face si, ce e si mai incredibil, e senzatia pe care tu o ai de acasa, uitindu-te cit a zburat/mers in fiecare zi: nu e un joc pe computer, sunt super oameni.
32 de sportivi care se lupta zi si noapte care sa parcurga primul 874 de km prin alpi.

O sa va tot povestesc despre acest eveniment pentru ca sunt o foarte mare fana a lui Toma Coconea. ( atit de mare, incit de la editia trecuta de Red BUll XAlps, i-am facut rost de numarul de telefon si i-am transmis personal admiratia mea pentru efortul lui incredibil)

4027
Cate-BlanchetCate Blanchet in Hanna

Cate Blanchet in Hanna

de cind am vazut-o pe Cate Blanchet in Hanna spalatul pe dinti dimineata, cu minunata mea periutza electrica Phillips, imi pare o treaba de criminal.

Dar Blanchet e frumoasa si cind e super killer. FIlmul e in cinematografe, sa-l vedeti.

2177
dumboTimothy – prietenul lui Dumbo

Timothy – prietenul lui Dumbo

Cind eram mica, una dintre povestile mele preferate era cea a elefantelului Dumbo care i-a uimit pe toti pentru ca a invatat sa se foloseasca de faptul ca e diferit (avea urechile mult mult mai mari decit toti elefantii de la circ) ca sa experimenteze lucruri pe care ceilalti nu puteau sa le faca: sa zboare. Eu n-am avut prieten imaginar, l-am avut pe Dumbo. Imi imaginam in fiecare seara, inainte sa adorm, cam ce aventuri a mai trait peste zi elefantelul.

A fost nevoie de vreo 20 de ani si de o seara in care am facut babysitting pentru copilul unor prieteni, ca sa vad povestea lui Dumbo diferit. Si sa-l remarc pe Timothy.

Timothy este prietenul lui Dumbo, un soricel simpatic care e gata sa mute muntii cu entuziasmul lui, un soricel de un optimism molipsitor. El este cel care-l convinge pe Dumbo ca nu e nicio problema daca esti diferit, ii aduce o pana, ii spune ca e magica si-l invata sa zboare.

Timothy e de fapt eroul. El face toata treaba in povestea asta, dar Dumbo ia toata admiratia.

*
In seara cind faceam babysitting m-am gindit ca povestea lui Dumbo e de fapt o metafora pentru PR si ca Timothy e PR-ul perfect: identifica diferentierea, gaseste unealta prin care sa –l puna in evidenta pe Dumbo, il convinge ca poate sa performeze la standard si-l priveste cum cistiga aplauzele publicului.
*

In lumea asta mare, cu multi PRi, fiecare il are pe Timothy al lui. Iar eu stiu un loc plin de “timothy” simpatici. Un loc in care toti “dumbo” – cei diferiti – isi gasesc indrumatorul lor pentru zbor.

Pentru mine “timothy” e Sorina Daescu Topceanu care m-a ajutat in proiectul nebunesc cu Povestile de Craciun, fiind mai convinsa decit mine ca vom face carticica pina in dimineata de Ajun. Si convingind si Prestigio ca putem face asta.
De atunci incoace, Sorina mi-a spus de multe ori ca pot sa zbor.

Cred ca pentru Bobby Voicu, un fel de “timothy” e Mirel Dediu – cel care a convins Mercedes sa-l sprijine in proiectul cu cetatile.

Cum pentru Ideo Ideis ( Andreea si Alexandru), “timothy” e Nicoleta Gavrila care munceste an de an voluntar pentru festivalul de teatru de la Alexandria.
*
Cred ca mai sunt alti “timothy” acolo unde lucreaza Sorina, Mirel si Nicoleta, dar sa ma ierte – nu-i stiu pe toti “dumbo” de prin jur si de aia nu stiu despre lectiile lor de zbor.

Astazi agentia in care lucreaza gasca asta de “timothy” – Bortun Olteanu – implineste un an.
Asa ca le spun “la multi ani”, le doresc sa aiba rabdare cu toti “dumbo” care le ies in cale si le multumesc oferindu-le clipul asta.

2194
210px-King_Michael_I_of_RomaniaMajestate, imi cer scuze pentru dl presedinte

Majestate, imi cer scuze pentru dl presedinte

Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei

Sire,

Imi cer scuze pentru ceea ce a spus presedintele tarii in care traim. Nu l-am votat (nu mai votez de foarte multi ani), dar daca e presedintele tarii in care locuiesc, inseamna ca e si presedintele meu.

Si mi-e rusine pentru dinsul. Tare rusine.

Nu stiu istoria decit din carti, nu va stiu viata decit din biografii, dar le-am citit pe toate cu bucuria de a descoperi un om de o mare modestie si un caracter minunat. Stiu cum v-ati crescut fetele in exil, stiu cit de mult ati muncit si cu Majestatea Voastra, dar si pentru cei din jur. Stiu cit de mult ati ajutat statul roman in Campania pentru NATO.

In urma cu citeva saptamini, comentam la tv despre semnificatia gestului Majestatii Voastre de a merge la nunta regala britanica purtind o haina pe care o aveti de o jumatate de secol. Spuneam atunci ca gestul asta arata nu doar modestia, ci si cit de mult pretuiti ce aveti in preajma.

Nu sunt monarhista, dar nu trebuie sa am o anume “culoare” politica pentru a-mi respecta istoria si a recunoaste calitatea si caracterul unor oameni.

S-a intimplat sa fiu pentru o zi in casa Majestatii Voastre, la Palatul Elisabeta, ca oaspete al Principesei Margareta si al Principelui Radu. Faceam un interviu pentru revista la care lucram si au fost niste gazde minunate. Una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele e brunch-ul luat in curtea palatului. Dupa ce am terminat interviul si sedinta foto, Alteta Sa Regala, Principesa Margareta ne-a spus:

“Ati venit de dimineata aici, e aproape prinzul, nimeni n-a avut timp de masa, haideti sa mincam ceva.”

Nu era nimic pregatit inainte, bucatareasa a venit si ne-a propus omleta, salata si clatite. Apoi Principele, impreuna cu unul dintre colegii mei, a mutat niste bancute din curtea palatului ca sa ne asezam la masa la umbra, cu totii. Noi eram incurcati pentru ca in fata noastra era o Principesa, Alteta Sa era insa ca o mama grijulie “avem si un sirop de artar facut la Savirsin, trebuie sa-l gustati”.
Ma gindeam cit de frumos ati crescut-o si educat-o pe Principesa. Cum a preluat din modestia Majestatii Voastre.

Tot in ziua aceea, intr-una din camerele de primire am vazut o coperta Time cu chipul Majestatii Voastre. Principele Radu mi-a povestit despre masinuta care era linga – o macheta pe care o realizaserati in urma cu multi ani -, iar alaturarea lor mi-a dat un semn ca sunteti impacat cu amintirile vietii pe care ati trait-o. Sentimentul pe care l-am trait atunci a fost unul de “zimbet-pe-dinauntru”.

In seara asta mi-e rusine. Presedintele tarii mele V-a jignit, iar eu simt – si cred – ca Majestatea Voastra e printre putinele exemple de caracter pe care le mai are Romania astazi.

Imi cer scuze. Din inima.

P.S. Pot sa inteleg ca dl presedinte avea de fluturat un stegulet (oricare ar fi fost el) ca sa ne mute atentia de la restructurarea judetelor, dar tot mi-e rusine. Si cred ca asemeni mie, multora din generatia mea, le e foarte rusine. Va vor spune si ei asta, sunt sigura.

6087
inevitablecontemporary writers confront death – part2

contemporary writers confront death – part2

citesc o carte care reuneste opiniile despre moarte a 20 dintre cei mai importanti scriitori contemporani americani.

citesc cite o poveste pe zi; in fiecare zi, scriu cite ceva despre autorul eseului personal, in semn de respect pentru curajul lui.
povestea de ieri aici

astazi, Kyoko Mori, scriitoare de origine japoneza scrie despre sinuciderea mamei ei, la 41 de ani.
Kyoko avea 12 ani atunci, astazi are 52, e divortata si spera sa moara, mai tirziu, in somn. fara sa stie si fara sa o doara.

un fragment frumos din eseul ei.

By the time I went to college, though, I knew that Jesus was real in the same way as Hamlet, Jane Eyre, Jay Gatsby, Holden Caulfield, or the Makioka Sisters. I’m not saying he was fake or insubstantial. I was beginning to understand life through the lens of literature, not the other way around. Jesus and a host of other characters from books enabled me to read the people I met and analyze the complication I made with them. The characters influenced my decisions and shaped my life, but they won’t change my death. When I die, I must part with all the people I loved – even those who have spent centuries inside books and attained their eternal life. They will live on, but I won’t.

iata si altceva scris de ea, o poveste despre… pulovere, despre tricotaje si despre viata de dupa sinuciderea mamei

2128
frappuccino1cum sa bei un Frappuccino UNIC

cum sa bei un Frappuccino UNIC

Saptamina trecuta am avut o lectie privata si foarte exclusivista despre cum se prepara Frappuccino, bautura inventata de Starbucks dupa o reteta pe care o tin secreta… pina la un punct.

Am avut 2 colege la lectii: Raluca Soare si Ana Maria Lebada, drage cititoare de S!MPA. Lectiile au fost tinute de Cami, cea care m-a invatat tot ce stiu despre cafea – si tre sa stiti ca stiu f multe:), dar si de Costin – the big boss Starbucks Romania.

La masa de studiu cind am invatat reteta de baza pentru Frappuccino – cita gheata, cita cafea, cit sirop si ingredientul magic Starbucks ( un ceva care e la vedere in cafenele, dar a carui compozitie este super secreta si care se pune in Frappuccino) – acolo, la masa, m-am amuzat ca niciuna dintre noi, trei-studinte-in-Frappuccino, nu-si dorea acelasi gen de bautura.

Cami ne-a explicat regula standard dar, pentru ca ne-a spus ca sunt disponibile in cafenea 16 siropuri si 3 tipuri de “baza” (coffee, decaf & cream), am sarit repede peste ce ne spunea si am inceput sa fabulam cam cu ce am vrea noi sa ne facem Frappuccino.

Vestea simpa a fo ca am avut voie sa facem orice combinatie ne-a trecut prin cap si ne-am preparat Frappuccino singure.

Eu am preparat un Frappuccino decaf, cu sirop de migdale si sirop de ciocolata (ba chiar cu bucati de ciocolata). Frisca era inclusa in reteta de baza (care frisca se prepara din lapte, in cafenea, direct).

Raluca, zisa si Soare pentru ca se imbraca foarte colorat (avea niste sandale dementiale!), a preparat un Frappuccino vesel pe care l-a daruit viitorului sot din dotare.

Ana Maria si-a facut un Frappuccino cu 3 shot-uri de cafea pentru ca urma o seara lunga de lucru. A pus si ceva siropuri, dar nu mai stiu ce:)

*

Lectia noastra privata despre cum se face Frappuccino a facut parte dintr-o campanie Starbucks, daaaaaaaaaaaaar oricare dintre voi isi poate personaliza Frappuccino in cafenele Starbucks.
Sigur ca voi nu stiti (ca n-ati facut lectii cu Cami) care sunt siropurile, care sunt posibilitatile de lapte/crema/cofeina, dar puteti ruga un barista sa va ajute.

Faceti jocul asta intr-o cafenea sa vedeti cit de bine o sa va simtiti: intrati, cereti Frappuccino si spuneti-i ca vreti sa-l personalizati; barista o sa va ghideze anuntindu-va toate posibilitatile si voi va puteti pune imaginatia la lucru. O sa fie foarte foarte amuzant si o sa va placa sa beti o bautura unica, a carei creatie va apartine.
*
Aaa, trebuie sa stiti ca in cafenele Starbucks exista o instalatie de purificare a apei care rezolva problema durerilor in git. Ne doare in git cind bem rece pentru ca exista o bacterie in apa care e fericita in gheata. Cafenele Starbucks sunt printre putinele locuri din RO in care gheata e curata, de aceea chiar si iarna se vinde Frappuccino (pt ca nu-i doare in git pe clienti 🙂 )

Eu am trait o saptamina la Starbucks de asta stiu o multime de smekerii interne. Cred ca daca mai invat un pic, ma primesc si pe mine sa lucrez la ei.

si daca ajungeti la Starbucks din Vitan, trimiteti-i salutari lui Cami (spuneti ca stiti de ea de la mine, o sa se bucure; am chinuit-o de fiecare data cu zeci de intrebari)

3575
TheWomenDe ce iubesc femeile

De ce iubesc femeile

De la începutul anului am participat la mai multe evenimente de sau despre business, la care invitatele erau femei. Nu știu dacă a fost întâmplător sau nu, dar așa s-au legat lucrurile și parca în jur aud tot mai des de asemenea întâlniri women only.

Nu sunt mare fan, a priori. Am făcut Liceul Pedagogic și Facultatea de Jurnalism și cunosc și metehnele majorității feminine. În plus, de regulă, mă deranjează să constat și cea mai mică diferență, și cea mai nevinovată segregare pe criteriul genului. O fi și asta o definiție a feminismului, poate.

Trebuie să recunosc, însă, după vreo cinci asemenea întâlniri petrecute numai în ultimele trei luni, că discuțiile femeilor sunt foarte diferite de cele ale bărbaților sau cele generale.

Subiectele sunt mai telurice – adică mai de-aici, de la noi de pe planetă. Nu vorbim economie globală, ci încercăm să aflăm unde am putea să găsim recepționista ideală, un furnizor de textile serios, o echipă de construcții ca lumea sau cel mai bun coach.

Nu suntem obsedate de reducerea costurilor în companiile proprii, ci ne întrebăm cum am putea să ne păstrăm angajații la care ținem, cum să le ajutăm familiile și să le asigurăm cumva ratele la bancă. Nu urmărim încruntate cursul valutar, ci ne minunăm privind în urmă la soluțiile de ultim moment pe care le-am găsit, la creativitatea pe care ne-am redescoperit-o, la vreo pasiune de care uitasem și care ne-a ajutat să trecem peste clipele de depresie care ne-au atins, invariabil, în ultimii trei ani.

Nu ne lăsăm intimidate de amenințările macroeconomice, ci ne retragem în weekend în Centrul Vechi cel recucerit; în vreun parc în care se adună juniorii; cu vreo carte de business care n-o fi panaceu, dar în care tot sperăm să găsim o idee interesantă; la vreo expoziție de artă pe care în alți ani n-am fi avut timp s-o vedem; cu o cafea bună și un parfum de tei pe care le remarcăm cu nesaț.

Urmărim lucrurile mici, rezolvăm problemele de azi și de mâine, deschidem tot mai rar televizorul ca să nu ne contamineze pesimismul general și ținem în continuare capul sus și zâmbetul pe buze. Ne dezbărăm, încetul cu încetul, până și de milenarul obicei al bârfei, aplaudând, în schimb, o idee bună, o carieră remodelată deștept, un sfat prietenesc primit de la o necunoscută cu care ai schimbat doar o carte de vizită.

La toate întâlnirile despre care vorbeam, cred că am cunoscut sau urmărit 100-200 de femei, tinere, dinamice, mediu urban, mediu de business, educație superioară, venituri medii și peste, știți voi… Eșantion reprezentativ? Poate da, poate nu. Dar reprezentativ, pentru mine, și plin de inspirație, într-o perioadă în care amărăciune și blazare găsești pe toate gardurile. D’aia iubesc femeile…

*

Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication si sunt onorata ca a acceptat invitatia de a fi special guest star pe S!MPA. cb

1389
Oldwomancum te loveste virsta peste ochi cind te astepti mai putin

cum te loveste virsta peste ochi cind te astepti mai putin

iau de la Marriott (am fo la conferinta Marketing 360, f fain, multzam manafu) un taxi catre centru.
zic adresa de acasa, apoi ma razgindesc:
– mai bine lasati-ma in centru, la Universitate; sa ma duc la librarie sa-mi iau o carte.
– sigur ca da domnisoara, zice taximetristul insinuant, de la cei maxim 30 de ani ai lui.
eu zimbesc suav, bucurindu-ma de apelativul domnisoara, el incepe sa faca glume cu subinteles:

– pai asa de la hotel direct la librarie?!

nu-i mai raspund, ma uit pe geam,dar cind ma dau jos din masina imi zice ” sa ai o zi frumoasa”, mutindu-si tigara dintr-un colt in altul al gurii, de parca e cel putin Pacino.

intru la Dalles, ma uit dupa carte – nimik. cercetez pe web sa vad editura si anul de aparitie, mai verific o data in raft, nimik.

ma duc catre tinerii care se ocupau de aranjatul cartilor, spun ce problema am, explic clar ca e la Humanitas , nu la Polirom desi autorul (Vasili Gossman) e tradus la amindoua. vad ca tinara din fata mea ma priveste fix, dar pun totul pe seama eruditiei mele. “iete cum stiu totul despre cartea pe care vreau sa o cumpar”, imi spun in gind plina de mine.

si fata imi raspunde:

va stiu, v-am avut la un curs.

si-are un ton de parca vorbeste cu mama.

ma uit mai bine la ea, sigur are peste 25 de ani, imi iau cartea, o platesc si mi se pare ca sunt cel batrin om din lume.

*
P.S. Humanitas este rugat sa-l premieze pe domn regizor Radu Jude. pentru ca a scris asa misto despre Panta Rhei a lui Grossman, azi am cumparat-o.

3160
radu-judeceva destul de atipic – radu jude

ceva destul de atipic – radu jude

in dilema de saptamina asta, Radu Jude scrie intr-un foarte mare si frumos fel:

Altminteri, mai bine vă povestesc despre un eveniment important al vieţii mele recente – singurul care cred că merită împărtăşit aşa, unor necunoscuţi. E vorba despre descoperirea unui mare scriitor: Vasili Grossman. Am citit întîi Panta rhei, un roman care amestecă incredibil poezia, proza cea mai puternică şi eseul. Cred că nici o altă incursiune în răul secolului trecut nu m-a răvăşit la fel de tare ca această carte de mici dimensiuni (poate doar vizionarea lui Shoah de Claude Lanzmann). Asta, dincolo de meritele literare mai mult decît evidente. De fapt, miza textelor lui Grossman nu e niciodată una pur literară, ci, mai degrabă, etică şi existenţială, iar asta pare a fi un lucru foarte rar astăzi. Apoi am citit pe nerăsuflate Viaţă şi destin, un roman scris cu o putere de evocare pe care n-am mai întîlnit-o de la cărţile lui Tolstoi. Şi, de altfel, această carte pare a fi un fel de replică peste timp la Război şi pace şi îndrăznesc să spun (fără să mă pricep cu adevărat la literatură, nu sînt critic literar) că este cel puţin la fel de bună. În orice caz, e mult mai tristă.

Jude (autorul minunatului scurt metraj “Lampa cu caciula” si a lung metrajului “Cea mai fericita fata din lume”) filmeaza zilele acestea in bucuresti o poveste despre divort – Toata lumea din familia noastra – cu Gabriel Spahiu, Mihaela Sirbu si Serban Pavlu in rolurile principale.

Sper sa ajung si eu intr-una din zile pe platourile de filmare.:)

2232
via meniupentru ca TIFF e la Bucuresti, sa vorbim despre Cluj:)

pentru ca TIFF e la Bucuresti, sa vorbim despre Cluj:)

mai am multe lucruri simpa de povestit din excursia mea la Cluj la TIFF 2011 si, pentru ca saptamina asta puteti vedea la bucuresti o parte din filme, profit sa mai scriu cite ceva din ce n-am povestit.

desigur fac si cite o trimitere la un film de vazut din festival.
*
Via

Inocentie Micu Klein, in centru.

asta a fost raspunsul lui Adi Hadean la sms-ul meu “unde maninc si eu ceva bun?”

nu mai stiu foarte exact (ca la menu) ce am mincat – dar recomand supa de usturoi care era dulce si f f fina, in combinatie cu o brucheta cu brinza de capra; la felul 2 am ales piept de pui crocant cu niste ceva si piure de mazare (suuuuper fin!). iar la desert ceva spectaculos si mega mega delicios al carui nume nu-l mai stiu. am insa niste foto:)

si mi-am notat numele bucatarului ca sa-i dau tot creditul pe care-l merita: Naday Egon.

felicitarile mele!

daca ajungeti la cluj, mergeti la Via, cereti sa stati sus in separeul de pe terasa, sa vedeti turlele bisericilor din jur. de restul o sa se ocupe ei ca sa aveti o amintire f f gustoasa si rafinata.

la plecare i-am dat un sms lui Adi Hadean “sa-ti traiasca familia. am mincat divin”
*

pentru bucuresteni, va recomand sa vedeti din programul de la TIFF, Czukor Show, un film care are aceeasi nationalitate ca si bucatarul de la Via:)

merg si eu miercuri la Scala sa-l vad:

Un bărbat de la ţară este invitat într-un show de televiziune la cererea surorii sale, pe care n-a mai văzut-o de şase ani. Ea a decis să-şi aducă familia în faţa camerelor de luat vederi. Emoţiile îi copleşesc pe protagonişti şi două tragedii se dezvăluie în acelaşi timp: un triunghi amoros, dar şi mai marea dramă a exploatării problemelor personale de către media.

1734
inevitableContemporary writers confront death – part1

Contemporary writers confront death – part1

citesc o carte care stiu ca ma va urmari toata vara: The Inevitable – Contemporary Writers Confront Death.

20 de scriitori contemporani americani au fost rugati sa scrie despre moarte, iar textele lor au fost reunite de David Shields si Bradford Morrow sub cuvintele:

“Birth is not inevitable. Life certainly isn’t. The sole inevitability of existence, the only absolute consequence of being alive, is death.”

printre ei, Joyce Carol Oates si Jonathan Safran Foer.

nu e o carte despre moarte, oricit de ciudat ar parea la prima citire. e o carte cu eseuri biografice despre unii dintre cei mai misto scriitori americani.
dezvaluind amintiri legate de moartea celor apropiati (in unele cazuri sinucideri dramatice), ei povestesc lucruri despre propriile persoane pe care nu le-ar fi dezvaluit niciodata la un interviu. aici, in eseu, li se pare ca pastreaza controlul.

mi-am propus sa citesc cite o poveste pe zi, astazi a fost prima poveste a lui David Gates despre vietile parintilor lui. un emotionat portret al tatalui lui care a trait pina la 92 de ani si se simtea ca la 16 (s-a si recasatorit la 71 de ani, iar ultimul sau mariaj a tinut 21!! de ani), asta in timp ce fiul – acum de 54 de ani – a ratat 3 casatorii.

pentru ca aceste eseuri sunt niste excursii f personale in viata autorilor lor, mi-am porpus ca in fiecare zi sa citesc cite ceva despre cel care si-a pus viata (si mortile apropiatilor) in carte. asa am descoperit corespondenta dintre David Gates si Jonathan Lethem (si el scriitor) despre viitorul cartilor, facebook si pseudonime care le fac viata mai usoara🙂

2547
carte-bajani-241x300“de vei lua aminte la greseli” pt elefant.ro

“de vei lua aminte la greseli” pt elefant.ro

am citit saptamina trecuta o carte atit de intima, incit m-am trezit oprindu-ma ca sa ma uit in alta parte, pentru ca aveam sentimentul ca sunt martora unor lucruri care nu ma privesc.

cartea se numeste De vei lua aminte la greseli ( Andrea Bajani, Humanitas 2011), am scris despre ea pentru elefant.ro

aici doar un fragment ca sa simtiti putin tonul cartii, cititi impresiile mele la link-ul de mai sus:)

Când tu plecai eu îți lăsam bilețele pe noptieră. Nu știam când o să te întorci, iar dacă ai fi sosit când eu nu eram acasă voiam să găsești un semn de salut de la mine. Intram pîș-pîș în camera ta, când nu mă vedea tata, și îți lăsam biletul. Îl băgam sub deșteptător, căci amândoi știam că acolo, dedesubt, era locul nostru secret. Îți scriam Bună mama, sau altceva ce se-ntâmplase și nu voiam să-ți spun prin telefon. Odată, de exemplu, când a fugit câinele vecinilor, ți-am scris un bilet și l-am băgat sub deșteptător. Ți-am scris Bine ai venit, mama, sunt foarte bucuros că te-ai întors acasă. Acum trei zile a fugit câinele vecinilor, toată lumea se agita. Pe urmă mă întorceam acasă și tu nu veniseși. Dimineața următoare luam altă hârtie și schimbam numărul zilelor de când fugise câinele vecinilor. (…) Când te-ai întors cu adevărat ajunsesem la șaptezeci și șase de zile, numerele erau tăiate cu o linie, iar cele corecte erau scrise deasupra. Și câinele vecinilor se întorsese acasă.

1587
judi dench visit britainJudi Dench face reclama pentru turismul britanic

Judi Dench face reclama pentru turismul britanic

noi am avut campania cu frunza, iar inainte campania cu Gica Hagi, Nadia Comaneci si Ilie Nastase.
uitati-va la spotul asta si o sa intelegeti de ce la ei e cu “Sir” & “Dame”, iar noi abia am trecut de tovarasu'(a):
traditie, eleganta, experienta personala (ba chiar “dat din casa”, nu mult dar suficient ca sa fie credibil)

campania a fost lansata astazi, la mai bine de 10 ani de la ultima campanie globala pentru turismul britanic si mai include alte 4 staruri: Dev Patel, Twiggy, Rupert Everett si Jamie Oliver.

spotul cu Rupert Everett vorbeste despre teatrul britanic ( e delicios, il voi posta si pe el curind), iar cel cu Twiggy vorbeste despre moda.

sloganul campaniei este You’re invited.

P.S. I’m coming. in august vad la londra Richard al III-lea cu Kevin Spacey si Furtuna cu Ralph Fiennes. Yes, I’m invited:)

1781
final_moldova_trophy_03_400 valentina nafornitaValentina Nafornita a cistigat BBC Singer Of the World 2011

Valentina Nafornita a cistigat BBC Singer Of the World 2011

Valentina Nafornita a cistigat aseara concursul BBC Singer Of The World, una dintre cele mai importante competitii din lume destinate cintaretilor de muzica clasica.

Valentina a cistigat 15.000 de lire sterline si inca un premiu: cel al publicului.

Valentina Nafornitza are 24 de ani, este originara din republica Moldova. A absolvit Colegiul de Muzica «Stefan Neaga» din Chisinau, iar apoi — a studiat la secţia de canto din cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, fiind studenta a vestitei soprane Maria Slatinaru-Nistor.

Acum este solista a Operei Nationale din Bucuresti.

( in urma cu o luna s-a casatorit 🙂 , asa ca a plecat de la nunta direct la concurs )

detalii despre finala de aseara aici

Valentina nu este prima romanca victorioasa in aceasta competitie, Marius Brenciu (da, fratele lui Horia Brenciu) a cistigat acelasi concurs in 2001, cind a batut un record absolut in lumea muzicii clasice cu 2 premii grele in acelasi an: Singer Of the World si Singer of the Year.

*
e 1.30 in miez de noapte cind scriu asta (via Mr. P) si nu pot sa nu ma intreb: o va prelua oare vreo televiziune miine la stiri?!

2566
lina1Li Na – de la roland garros, acasa

Li Na – de la roland garros, acasa

Your mother has never actually seen you play tennis live because she gets so nervous. Do you think she’ll ever change her mind?
I’ve asked her many times. She always answers, “No, I have my life, and I don’t want to change,” and also she really doesn’t enjoy the sport. So even after the French Open, I didn’t call her. I sent a text message saying, “I’m good. Now in Paris, on my way back to Munich.” And she said, “I heard you won a tournament.”

Is she proud of you?
I think so. But sometimes she doesn’t want to show it.

Li Na, prima chinezoaica detinatoare de trofeul Roland Garros in Time

1481
mireasaDuminica prin Bucuresti – love is in the air

Duminica prin Bucuresti – love is in the air

– Nu-mi plac evenimentele astea galagioase, zice el uitindu-se la afisele cu manelisti de pe Lipscani.
– Nici mie nu-mi plac locurile in care e galagie, raspunde ea in timp ce-i zimbeste cald.

El are peste 70 de ani, ea tot pe acolo; merg pe strada tinindu-se de mina si, daca nu cumva sunt atit de batrini incit sa nu-si mai aminteasca ceea ce-i place celuilalt dupa atitia ani, s-ar putea sa traiasca o proaspata poveste de dragoste.

*

– Mi-e cald, zice ea in timp ce traverseaza strada. Cit e ceasul?
-11, raspunde el dupa ce ridica mina cu care-i stringe protector palma. La 12 trebuie sa ajungem. Hai sa ne plimbam, ultima data cind ai iesit din casa era toamna.

Ea – care n-are mai mult de 20 de ani si niste picioare pina-n ochi- ride zgomotos si-o ia la pas, lasindu-si mina in urma ca pe un cordon agatzat de el.

*

– O iau pe asta?, intreaba fata imbracata intr-o rochie sirena, in timp ce mama se invirte in jurul ei, plina de admiratie.
Tatal pufaie plictisit si isi revarsa suta de kg pe o canapea alba.
– Ia-o, ia-o, raspunde o fetita bruneta.
– Las-o pe sora-ta in pace. O data se marita, trebuie sa aleaga bine rochia, raspunde tatal cu un ton care spune “cum s-o ia pe asta?!”

la tema, in difuzoarele din magazin se aude “love is in the air”.

*
later edit:
– cele mai mari curve sunt scorpioancele; si cele mai mari criminale, spune un muncitor (pe la 30 si ceva de ani) pe care caldura l-a facut sa ramina doar in pantalonii murdari de varul de pe santier.
– da, ma, si basescu e tot scorpion, raspunde colegul lui in timp ce sprijina gardul unei case de linga Inalta Curte de Casatie si Justitie.
– ei na. dar n-o mai iubesc, gata.

1789
-Paramilitary-troops-char-001Journalism on the edge

Journalism on the edge

It was unbearable. Two Crazy weeks and the most unbelievable story I ever did. I was with a Russian special commando. They were torturing, killing and rapind. I saw them do it, and I couldn’t stop them. Someone of normal constitution can’t accept that. I was working on the egde.

Eric Bouvet, Chechnya, May 1995

The shot that nearly killed me: War photographers The Guardian

*
tare as vrea sa stiu cum i-au convins sa povesteasca. petreceti-va 10 min cu uluitoarele povesti traite de unii dintre cei mai mari fotografi de razboi din lume

1352

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!