Yearly Archives : 2011

interviu brenciu1In culisele unui concert cu Brenciu

In culisele unui concert cu Brenciu

Tabu, februarie 2011.

Fotografii: Cristian Radu

Îl știți pe Brenciu din zecile de show-uri tv și din concerte. E momentul să-l cunoașteți pe Horia.


„S-o iau și pe asta, cine știe, poate am nevoie de ea”. Prinde pălăria de fetru negru din șifonierul de pe hol, așezând-o în punga mare de carton alb de pe jos, de lângă niște bocanci aliniați disciplinat. În pungă se află două cutii de pantofi; unii negri, eleganți, potriviți cu costumul care e protejat în husa în care stau și 4 cămăși, două albe, două negre; ceilalți – de step. Știe că n-o să danseze step în spectacolul din seara asta, dar o să-i încalțe pentru că spectatorul să miroasă step-ul pe scenă, fără să trebuiască să spună el: “asta se face cu step”.

E-o seară de sâmbătă, 4 decembrie, și Horia Brenciu pleacă, la ora 21.20, către unul dintre cele mai importante concerte ale sale din 2010: My Way – un omagiu adus lui Frank Sinatra, a cărui zi de naștere e pe 12 decembrie. Își pune bagajele pe bancheta din spate al Audi-ului său negru, care are desenate pe ușile din fața portative albe și note muzicale. Respiră adânc. Se încruntă, trage nervos de fularul în culoarea liliacului, de parcă fularul ar fi de vină că nu poate respira. Are o coastă ruptă de la o căzătură recentă și orice mișcare-ar face, se alege cu dureri.

„E o zi mare, o iau prin centru”. Drumul e mai lung, dar vrea să-și întârzie sosirea, să intre în stare și să amâne confruntarea.
Ar fi putut să-l cheme pe unul dintre colegii de trupă să-i conducă mașina, sunt ca o mică familie, nu l-ar fi refuzat nimeni. El e cel care le spune mereu că, dacă au nevoie de ceva, trebuie doar să-l sune. În urmă cu câteva luni când chitaristul Cristi Crețu (compozitorul albumului „35”) s-a operat de splină, a stat în salon, ca să-l încurajeze, până în clipa în care a fost dus în sală de operații. Dar acum nu vrea să le spună cât de gravă e ruptura de coastă. „Dacă fac mare caz de durerea mea, se creează un fel de stare de îngrijorare. Tac din gură pentru că fiecare să se concentreze la treaba lui…” Așa că, deși icnește la fiecare curbă, iar poziția de șofat îl chinuie, continuă să conducă spre sala de concert, ironizându-se: „În Congo se moare de foame. Sunt lucruri mult mai importante pe lume decât durerea mea.”
De fapt, e supărat pe durerea care îl pune într-o situație tâmpită. Se apără de sine: „Eu n-am nevoie să cad, să-mi rup o coastă, ca să știu relația dintre «viața e frumoasă» și «ce viață frumoasă aș fi avut».”
Ultimele luni au fost o perioadă excelentă pentru Brenciu, cu concerte multe (parte din ele susținute de Studio No 7, platforma națională de concerte Jack Daniels), participarea la Festivalul de Jazz de la Sibiu, un duet cu Paul Anka, un altul cu Ingrid (interpreta hit-ului “Tu est foutu”, un contract de imagine cu furnizorul de telefonie fixă, tv și internet UPC. A avut o viață frumoasă în 2010, iar pentru toți cei care i-au văzut noile spectacole, Horia Brenciu a fost o surpriză teribilă: cum a ajuns să ne facă să ne distrăm așa de bine la show-urile lui?

*

Lângă cutiile de pantofi din mașină se află trei pagini A4 scrise cu litere foarte mari, corp 40, îngroșate. Play-list-ul show-ului. 43 de momente însumând puțin peste două ore și jumătate de muzică la care, dacă se adaugă pauzele în care va vorbi cu publicul, pauzele dintre bis-uri – 4 anticipate în playlist – show-ul va ajunge, cu totul, la trei ore. E planificat să înceapă la 22.30 și Horia știe exact care sunt piesele care vor ridica publicul în picioare: Piesa 16 – That’s Amore, 21 – Just a gigolo, 26 – Volare, 28 – Mr. Bojangles. Si 36: New York, New York. Când concepe un show, are în minte un joc de șah în care, cu orice piesă pe care o mută, trebuie să facă un pas către mat. Iar Horia a studiat nenumărate partide celebre: știe pe dinafară show-urile lui Frank Sinatra, Robbie Williams, Madonna, Michael Jackson sau George Michael, dar nu-l interesează doar cum au cântat, ci și de ce au pus luminile într-un fel anume, într-un moment anume, de ce un cântec a fost așezat după un altul sau de ce artistul a făcut gluma x, gestul y. Păstrează acasă, pe birou, lângă laptopul Vaio argintiu, teancuri de DVD-uri cu concerte și musicaluri. Iar răsfățul lui e pe internet, locul de unde poate culege sucul celei mai teribile și mai frumoase dintre perioadele omenirii: secolul 20. Când a apărut YouTube, Horia a avut certitudinea că poate cuceri o nouă lume. A petrecut nopți în șir vizionând înregistrări cu spectacolele marilor artiști, deconstruindu-le rețetele succesului. „Am acumulat” – definește simplu cea mai atroce perioadă de documentare – nopți în șir, săptămâni întregi în care-a stat conectat la YouTube.
Sigur că o parte din succesul pe care-l are la public ține de charisma personală, sigur că o altă parte ține de experiența lui în show-urile de televiziune și de hrănirea instinctului pentru fiecare „live”. E conștient de toate și le exploatează cât poate de bine, însă știe că succesul vine și din rețeta cu care asamblezi toate ingredientele: muzica, umorul, luminile, efectele speciale și surprizele.
Nu poate să-l uite pe Tom Jones la Cerbul de aur, într-o seară din 1996. Îl asculta și îi urmărea playlist-ul în paralel. Reacția publicului curgea efervescent după fiecare piesă. Iar el se întreba: „Cum naiba face?”
Astăzi știe că a bucura un om e 99 % transpirație și doar restul – fructificarea unei stări. „Când mă urc pe scenă, am două tolbe, una cu muzici, alta cu surprize. Fiecare măsură a fiecărui cântec trebuie să conteze. Vreau să-ți dau trei ore cu surprize masive pe care acasă să le desțelenești cu gândul și să zici: Mă întorc!” Asta e cheia cu care poți să-i captezi și lui atenția: să-l faci să râdă, să aibă muzică bună pe-aproape și să-l surprinzi. Lui Horia îi place să asculte muzica la radiourile de pe iTunes și nu pe CD; așa nu știe niciodată ce va urma. Și-n filme, îi plac sărutările neașteptate.

*
În culisele de la Hard Rock Café e agitație. Cei 11 membri ai Horia Brenciu Orchestra împart aceeași cabină dreptunghiulară, ca un vagon de tren. Două canapele lungi de la Ikea sunt sprijin pentru gențile cu microfoane și cutiile instrumentelor, un stander ține costumele de rezervă, iar pe o masă de lemn, lângă baie, o sticlă de apă plată și câteva pahare de plastic sunt singurul răsfăț înainte de spectacol.
– Astăzi am făcut repetiție cu Boșca la mine pe balcon, îi spune bateristul Sergiu Berindei lui Iulian Corlățeanu, chitarist, absolvent al Conservatorului de la Chișinau. „Zi, măi, cum e acolo…I did it myyyyyyyyyyy waaaaaaaay, tam tam”, îl imită Sergiu pe Horațiu Boșca, unul dintre cei trei suflători.
– Nu!, intervine scurt Horia. „I diiiid it my waaay, tu tu, na na…” și marchează perfecționist încă o măsură, cât un clipit de gene.
– Mai e o chestie la New York- New York, unde ținem noi drum roll. Aici tu dai pe a treia notă la suflători, dar tre’ s-o dai pe următoarea, continuă Iulian ajutându-l pe Sergiu care n-a cântat jazz și swing până acum un an și simte nevoia să repete cât mai mult.
Horia îi urmărește în timp ce-și schimbă jeanșii cu pantalonii de la costum. Boxerii negri acoperă jumătate din corsetul elastic care-i ține coastele cât mai stabile; cealaltă jumătate va fi acoperită de cămașa albă.
Băieții repetă „a capella”, bătându-se cu palmele peste pulpe, rostind tata-tatata-paaam, într-o limbă care conține ritm, măsură, timpi.
Horia îi oprește după 5 minute, când deja gălăgia e mare.
– Gata, gata. Mă bucur că v-am dat această dilemă ca să conversați acum în para-tara-tam. Gata.”
– Gata, terminados cu prostidos, râde Harvis Cuni, cubanezul din trupă.
– Intrați! deschide ușa Bogdan Barta, tour managerul lui Brenciu.
Trupa se duce pe scenă, iar Horia rămâne lângă o ușă rabatantă, pe unde, pentru că micul culoar de la cabină e comun cu cel de la bucătărie, trec și chelnerii. Glumește de fiecare dată când ajunge la locul unui spectacol și trebuie să intre așa, prin spate:
„Prima dată când l-am văzut pe Frank Sinatra trecând printr-o bucătărie, mi s-a părut ciudat. Au urmat Dean Martin, Bobby Darrin și alți artiști, dar și presedinți americani. Am realizat ulterior că bucătăriile hotelurilor și restaurantelor funcționează ca un fel de culise pentru scenele de teatru. Mirosurile diferă.”
Acum e ca un leu în cușcă. Se învârte pe doi metri și jumătate, cât e lățimea holului, cu privirea în vârfurile pantofilor, ascultând măsurile băieților de pe scenă de unde curge „Jingle Bells”. După 2 minute, cât e trecut în playlist instrumentalul din deschiderea concertului, muzica se oprește. În liniștea care se creează, în capetele ridicate ale spectatorilor, în privirile uimite care se întreabă „de ce nu mai cântă?”, țâșnește vocea lui Brenciu.

„I can stand the line… let me sing a song to you, because it is in my heart…”

Orchestra nu scoate un sunet. Publicul zâmbește și stă să aplaude. Horia cântă, mișcându-se în ritm mărunt, între pereții holului. Când, eliberat, urcă pe scenă, publicul izbucnește.
De aici începe lupta cu atenția spectatorilor. După 17 ani de spectacole, știe că sunt mai multe feluri de aplauze. Aplauzele cu carne, aplauzele de bucurie, aplauzele cu sictir sau cele de complezență. Și mai știe și că, acum, o să stea cu sufletul ciulit pentru ca, după fiecare melodie, să le simtă sunetul și să afle dacă le place.
Pe holul care dă în scenă, în mulțimea de oameni, sunt doi tineri îmbrățișați, iar fata fredonează, odată cu Brenciu, „Strangers in the night”.
„Hai să mergem în spate că nu vedem nimic de-aici”, zice băiatul.
„Să mai stăm puțin, că e mai aproape”, îi zâmbește ea.

*

Horia Brenciu l-a descoperit pe Sinatra la 25 de ani, odată cu piesa „My way”, la un karaoke. Era o fată care știa la perfecție versurile și s-a enervat că a fost mai bună decât el. A învățat și el cântecul, din ambiție, dar a avut nevoie de câțiva ani ca să-i „intre în limbă” și să poată să apese cuvintele care trebuie. Au trecut 13 ani și zice că nu mai seamănă cu Brenciu de-atunci: „Voiam să umplu totul pe scenă și voiam să fac impresie”. E mai împăcat cu el, creează momente prin care să-și pună trupa în valoare și a studiat swing-ul ca pe a doua Biblie.
„Filosofia americană stă într-o melodie de swing bună. Ei știu cum să ceară aplauzele. Știu cum să termine un cântec ca să vină aplauzele. Când Sinatra a zis că swing-ul e MUZICA, n-a fost luat foarte tare în serios. Dar astăzi, muzica din reclame e swing, „Jingle Bells” e swing.”
La fel ca lui Sinatra, îi place swing-ul nu doar pentru schimbările surprinzătoare de ritm, ci pentru că poți să improvizezi „înăuntrul” melodiei, poți să o perfecționezi cu fiecare interpretare. Sunt melodii cântate de marii oameni ai muzicii care au pus fiecare câte puțin din geniul lor în ele și, zice Horia, „sunt ca niște diamante care așteaptă ca tu să fii șlefuit să le poți cânta.”

„My way“ – una dintre piesele emblemă ale genului – cunoaște 32 de interpretări, înregistrate pe albume oficiale ale unor artiști (conform Wikipedia) și, chiar dacă melodia se identifică cu Sinatra, cântecul a fost creat și cântat pentru prima dată de Paul Anka.
Horia Brenciu a făcut un duet cu Anka, din întâmplare sau pentru ca așa a vrut destinul, în 2010, la Sala Palatului. Americanul a ales din sală, în deschiderea show-ului, câțiva spectatori care să cânte refrenul piesei „Diana”. E una dintre cele mai frumoase amintiri de anul trecut ale lui Horia. Și mai e cea de la Cluj, când, la un spectacol la Casa de Cultură, cu reacții excepționale din partea publicului, a adus-o din culise pe tanti Milica, o femeie care trage de 20 de ani cortina, dar nu s-a aflat niciodată pe scenă să fie aplaudată. Când publicul a început s-o aplaude, Horia a plâns pentru bucuria ei plină de stânjeneală.

*

La Hard Rock Café se aplaudă medley-uri care descarcă amintiri după amintiri din mintea spectatorilor. Pe fundalul aplauzelor și uralelor de la mese, un chelner cu ochelari dreptunghiulari cu ramă groasă neagră se închină cu dreapta, în timp ce cu stânga ține tava cu care nu poate trece prin mulțime.
„N-am văzut în viața mea așa ceva!”
Orchestra susține instrumental momentul, în timp ce Horia a găsit un perete între scenă și hol, un fel de coloană care-l ascunde de public, și se sprijină scrâșnind de durere. Tehnicianul care–l urmărește pas cu pas îi întinde prosopul. Îl refuză din privire. Pare atât de sfârșit și durerea imprimată pe fața lui e atât de mare, încât e o minune că poate zâmbi pe scenă. Se gândește dacă să se oprească sau să continue. Revine și schimbă ordinea cântecelor, eliminând câteva piese din playlist, iar orchestra îl urmează din priviri.
Cu fiecare minut de concentrare, în creierul lui se întâmplă fenomenul pe care neurologii îl numesc „desensibilizarea durerii”. Prin concentrarea către un alt obiectiv, centrul durerii pierde din semnalele pe care le transmite, iar durerea pare că dispare sau că s-a redus. E o terapie pe care o folosesc cei obișnuiți cu meditațiile transcedentale și pe care actorii sau muzicienii o numesc „magia scenei”.
Când Brenciu se așează pe scări la un cântec, iar pentru membrii echipei e evident că nu se mai poate ridica, apar mâini de susținere. Dar spectacolul merge mai departe și, peste o jumătate de oră, el zboară spre cabină, își aruncă corsetul și se întoarce să cânte și să danseze, din nou, swing.

*
Doar cineva a cărui viață e dedicată muzicii alege să-și petreacă aproape tot timpul cântând. În ultimii an, Horia Brenciu a muncit, cântând, la toate Revelioanele. A ales să-și petreacă și aniversările concertând. Dar a fost o vreme când era un om „normal”, pentru care sărbătorile însemnau familie. Pleca de la București și se ducea acasă, la tata, la Brașov. Era una dintre cele mai mari vedete de televiziune, dar nimeni nu l-ar fi crezut dacă ar fi spus că nu are prieteni mulți, că a schimbat în primii 7 ani de viață în București 9 gazde și că și-a luat o mașină abia în anul 2000. Astăzi crede că n-ar mai fi învățat tot ce știe dacă ar fi avut prieteni și n-ar fi petrecut atât de mult timp în televiziune.
La 30 de ani au început însă să-i „ardă” degetele, vroia să facă show-uri, vroia să facă Revelioane și, după toată energia acumulată, nu s-a mai oprit. Știe că nu și-a atins încă potențialul maxim, ca n-a „scos încă MIG-urile cu care poate să tragă răsturnat”, dar are o imagine exactă despre unde vrea să ajungă în câțiva ani. La fel ca atunci când stătea pe covor, acasă la familia Cristinei Stănciulescu, prietenă bună, redactor șef la revista Viva, și se uita la unul din show-urile tv ale lui Fiorello, un prezentator italian cu incredibile calități muzicale și actoricești, spunând: „O să am show-uri mai bune decât el”. Visa cu ochii deschiși, deși era într-una dintre cele mai grele perioade din viața lui: fără job (tocmai încheiase emisiunea „Asul din mânecă” de la Național TV), fără bani și fără prea multe perspective în față.
Știe și ce va face anul acesta. În vară aniversează 20 de ani de când a terminat liceul și vrea să facă un concert pentru liceul Andrei Șaguna, pentru colegii lui și în memoria profesorilor care nu mai sunt. O să fie amuzant să-i revadă pe cei care au plecat demult din țară și care au imaginea lui din liceu „un puști cu bun simț, dar care vrea să aibă ultimul cuvânt”, departe de cel de astăzi care nu se bucură de un proiect frumos sau de o idee bună decât în momentul „Evrika!” al gândului descoperirii. Bărbatul de astăzi vorbește mult mai puțin despre ce e înauntrul lui și despică toate gândurile în milioane de fire, căutând soluții pentru posibile probleme, dintr-un perfecționism care – deși n-o recunoaște – îl chinuie.

*
Show-ul din Hard Rock Café se apropie de sfârșit. E bis-ul trei și, conform play- list-ului, peste aproximativ 15 minute Horia Brenciu și orchestra lui își vor lua la revedere de la public cu o melodie ale cărui versuri îl definesc. „Lucruri simple” – de pe albumul 35: „E de ajuns doar muzica/ Mi-e de-ajuns privirea ta/ Lucruri simple voi păstra. ”
În cabină își va felicita trupa, dar o va și certa pentru greșeli pe care publicul nici măcar nu le bănuiește, va merge să acorde autografe zâmbind în ciuda oboselii și durerii, pentru că știe cum e să aștepți cu drag autografe, își va strânge bagajele și se va uita sceptic la apropiații care-i vor spune că a fost un show minunat, pentru că – în mintea sa – mai puternice vor fi urmele, doar de el știute, ale abaterii de la perfecțiune.
În mașină, aproape de ora 4 dimineața, rememorând pas cu pas reacțiile lui, ale publicului și ale orchestrei din spectacolul din seara aceasta, va face un bilanț. Va respira adânc, atât cât îi permite coasta ruptă, și își va spune: „Ok, acum ce dracu’ creez ca să-i surprind și data viitoare?”
Deocamdată, mai sunt câteva minute din show. Horia Brenciu cânta „My Way”. Apasă, cu un amestec de forță și delicatețe, pe cuvintele care vorbesc despre a–ți găsi un drum pe care să-l parcurgi în viață, pentru ca la sfârșitul lui să poți să-ți asumi toate faptele. Își ține ochii închiși, iar publicul respiră odată cu el. Spotul de lumină e fixat doar pe el, în mijlocul scenei. Microfonul e în mâna dreaptă. Cu stânga răsucește și strânge, timid, marginea sacoului.

*****

pentru cei pasionati de tehnici de scris, reporting, jurnalism, aici puteti gasi un making of al acestui text

4085
povesti de dragosteCARTI S!MPA: Povesti de dragoste, fragmente (VI)

CARTI S!MPA: Povesti de dragoste, fragmente (VI)

timp de 4 zile, pina la lansarea cartii cu Povesti de dragoste – 8 martie-public aici mici fragmente, exact in ordinea in care apar in carte povestile.
pastrez secret autorii pina la lansare. spun insa ca a fost o onoare sa le citesc rindurile fiecaruia si, mai ales, sa ma uit printre rinduri gindindu-ma “de ce au ales tocmai acest moment sa-l povesteasca”
Povesti de dragoste e un ebook din colectia Carti S!MPA care apare la Editura Liternet cu sprijinul Prestigio. 10 dintre povesti vor fi si in varianta audio, in lectura doamnei Rodica Mandache.

Povestea 6

Nici asta nu poate să înțeleagă. De ce și-a adus aminte brusc de… Vlad, asta este, Vlad îl chema. Nici nu știa cu cine a venit la petrecere, nu îl cunoscuse înainte. I s-a părut simpatic că a venit nu cu un buchet de flori de ăla pe care numai că nu scria ”am dat 100 de euro pe el” cu care îi scoateau ochii ceilalți invitații. El a venit cu un ghiocel. De unde a făcut el rost de ghiocel în noiembrie, asta nu șția. Și, în acel moment, nici nu o interesase. De ce vrea să știe ea acuma de unde avea el floarea aia de primăvară, nu putea pricepe. Ce o fi atât de interesant? De la o florărie, că sigur există de cumpărat, sau de pe net, sau de… dracu să-l ducă, ce importanță are??? Și de ce i-a zis când i-a dat ghiocelul că ”de-acum înainte sper ca fiecare an să fie doar primăvară pentru tine”? Ce l-a apucat poezii de alea când putea să îi spună un simplu la mulți ani? Avea ea față de fufă care cade pe spate la siropuri de astea? Simțea, abia acum, că se enervează. Ia să se uite pe lista unde și-au trecut toți invitații numele, mailul și numărul de telefon (ea așa făcea mereu, vroia să îi aibă pe toți organizați chiar și când era vorba de prezența) și să vadă cu cine a venit impertinentul ăsta să îi spună să nu îl mai aducă niciodată la vreo petrecere de-a ei.

C.

1794
interviu mirelaMirela Oprisor in Tabu de martie

Mirela Oprisor in Tabu de martie

o pindesc de ceva vreme pe Mirela Oprisor pentru un interviu. ratasem sansa lansarii filmului Marti, dupa Craciun (trebuie sa publicam interviuri de actualitate in revista) si, cind am auzit ca va juca in Ivanov (la Bulandra, sa mergeti sa vedeti piesa!) i-am pus “gind rau”.

mi-a facut o deosebita placere sa fac acest interviu si, caz rar pentru mine, i-am anuntat cu mult inainte pe colegii mei “am sa va arat o fatza pe care n-o stiati la Mirela Oprisor”.

nu pentru ca stiam ce o sa-mi raspunda, cit pentru ca stiam ca nimeni nu o mai intrebase pina acum ceea ce vroiam eu sa stiu. iar lumea de “dinauntrul” ei este foarte foarte bogata.

*
cind a venit la sedinta foto a fost maxima veselie, ne-a interpretat tot felul de personaje (ea a scapat de tracul de stat la poza pentru ca era un personaj, noi am ris cu lacrimi). dupa ce a plecat fetele m-au rugat sa-i transmit neaparat ca o mai asteapta la cafea, iar peste citeva zile art directorul, diana cuciuc, mi-a adus un proof ca de tipar cu toate fotografiile care apar in revista “pentru mirela, cind mai vine pe la noi te rog sa-i dai asta, sa pastreze si ea o amintire.”

astea sunt doar 2 dintre momentele care dovedesc cit de mult o placem noi, intreaga redactie tabu, pe Mirela Oprisor.
sper ca, citind textul din Tabu de martie, o veti descoperi si voi asa cum e dincolo de ecran si scena. Oricum, stiu ca o placeati dinainte:)

Pentru a doua încercare la actorie s-a pregătit tot singură, între momentele în care era cu fiecare simț alert ca să poată înmuia depresia mătușii. Iar destinul i-a făcut din nou cu ochiul.
A aflat cu două zile înainte de examen că trebuie să știe și o fabulă. S-a panicat, a învățat repede ceva, i-a găsit cheia comică, dar când a ajuns la examen, lucrurile au devenit dramatice.
– Să auzim fabula, i-a zis Dem Rădulescu, cum a intrat în examen.
|ntr-o secundă și-a dat seama că nu își amintește mai mult de patru versuri și-a început să traga de ele, cu o spaima care-i ieșea prin toți porii.
Dem Rădulescu și Olga Tudorache, profesori în comisia de examinare, râdeau în hohote de fata care devenise ea însăși comică, în loc să joace comedia.

– Lasă drăguță. Să trecem mai departe, i-a zis Dem Rădulescu. Avem aici, pe masă, fotografii cu toți băieții care au dat anul acesta admitere. Alege, te rog, unul și spune-i lui monologul, a continuat Bibanul cu vocea nazală, fermă.
Mirela s-a dus la catedră, s-a uitat la toți băieții din fotografii și-a ales un brunet. Mai târziu, a aflat că-l cheamă Mimi Brănescu. Peste 10 ani au devenit soț și soție.

Tabu, martie 2011

3912
povesti de dragosteCARTI S!MPA:Povesti de dragoste fragmente (V)

CARTI S!MPA:Povesti de dragoste fragmente (V)

timp de 4 zile, pina la lansarea cartii cu Povesti de dragoste – 8 martie-public aici mici fragmente, exact in ordinea in care apar in carte povestile.
pastrez secret autorii pina la lansare. spun insa ca a fost o onoare sa le citesc rindurile fiecaruia si, mai ales, sa ma uit printre rinduri gindindu-ma “de ce au ales tocmai acest moment sa-l povesteasca”
Povesti de dragoste e un ebook din colectia Carti S!MPA care apare la Editura Liternet cu sprijinul Prestigio. 10 dintre povesti vor fi si in varianta audio, in lectura doamnei Rodica Mandache.

povestea 5

Odată i-am spus că vreau să am nestemate într-o punguță de catifea. În vacanța următoare bunicul mi-a adus, într-o pungă de plastic, bijuteriile bunicii. Toate. M-am uitat la pungă și nu mi-a venit să cred: adusese inclusiv două inele de aur care aveau niște pietre care nu păreau doar sticlă.

Pe alea le-am rezolvat primele. Am luat un cuțit și le-am îndoit gheruțele de metal care țineau piatra în montură. Primul a fost un rubin, iar celelalte două – smaralde. Rubinul l-am pus sub limbă cum citisem că ascunsese cineva o piatră prețioasă într-o poveste. Din greșeală l-am înghițit. N-am spus nimănui de frică să nu mă duc la spital. Cu smaraldele nu mai știu ce-am făcut.

Știu doar că bunicul a plătit pentru cadoul pe care mi l-a facut: bunica n-a mai vorbit cu el 3 luni. Îmi amintesc discuțiile din casă în care bunicul nu zicea nimic, nu se apăra, iar eu știam că bunicul în sinea lui nu regretă.

D.

1985
povesti de dragosteCarti S!MPA: Povesti de dragoste, fragmente IV

Carti S!MPA: Povesti de dragoste, fragmente IV

timp de 4 zile, pina la lansarea cartii cu Povesti de dragoste – 8 martie-public aici mici fragmente, exact in ordinea in care apar in carte povestile.
pastrez secret autorii pina la lansare. spun insa ca a fost o onoare sa le citesc rindurile fiecaruia si, mai ales, sa ma uit printre rinduri gindindu-ma “de ce au ales tocmai acest moment sa-l povesteasca”
Povesti de dragoste e un ebook din colectia Carti S!MPA care apare la Editura Liternet cu sprijinul Prestigio. 10 dintre povesti vor fi si in varianta audio, in lectura doamnei Rodica Mandache.

povestea 4

Cafeaua se terminase de multicel când am decis să plecăm. Dar nu spre casele noastre, ci, cu pretextul unei provocări ce trebuia musai fie lămurită pe loc, am mers să jucăm biliard într-un bar mic cu muzică mişto. Masa era proastă, postavul tocit iar beţele un pic strâmbe. Dar pentru noi era irelevant jocul acela. Adevărata “înfruntare”, cea care conta şi asupra căreia eram amandoi concentraţi, nu era pe masa de biliard ci în jurul ei, în spaţiul îngust, semiîntunecat, ferit de ochi iscoditori. Deşi evitam atingerile, fiecare gest sau poziţie căpăta valenţe de o senzualitate ce încărca atmosfera cu electricitate.

Trecuse de miezul nopţii când am plecat să ne pierdem pe aleile din Herăstrău şi străzile liniştite din jur. Poveşti la ore mici din noapte, cu paşii potriviţi în aceeaşi cadenţă, terminându-ne cuvintele unul altuia. Am ajuns acasă, pe jos, la patru dimineaţa şi tot nu ne înduram să ne despărţim. Am făcut-o, într-un final, pentru a prinde câteva ore de somn, cu regretul că nici unul dintre noi nu locuieşte singur.

R.

1581
povesti de dragostecarti S!MPA – Povesti de dragoste – fragmente (III)

carti S!MPA – Povesti de dragoste – fragmente (III)

timp de 4 zile, pina la lansarea cartii cu Povesti de dragoste – 8 martie-public aici mici fragmente, exact in ordinea in care apar in carte povestile.
pastrez secret autorii pina la lansare. spun insa ca a fost o onoare sa le citesc rindurile fiecaruia si, mai ales, sa ma uit printre rinduri gindindu-ma “de ce au ales tocmai acest moment sa-l povesteasca”

Povesti de dragoste e un ebook din colectia Carti S!MPA care apare la Editura Liternet cu sprijinul Prestigio. 10 dintre povesti vor fi si in varianta audio, in lectura doamnei Rodica Mandache.

povestea 3

A zâmbit și-a traversat către Rue de Rivoli. Când a ajuns pe trotuarul de vis-a-vis a tresărit. Vânzătoarea vorbea deja cu alt client, eu nicăieri. Și-a continuat drumul cu pași mici, însă i-a grăbit când m-a văzut cu obiectivul ațintit către ea, în fața bisericii St. Germain.

Am zâmbit.

Ne-am continuat drumul, urmărindu-ne unul pe altul pe străduțele scurte și înguste de o parte și de alta a Senei, zâmbind ori de câte ori ne întâlneam privirile. În fața restaurantului de la Operă am făcut o reverență adâncă. Ea s-a aplecat ușor, pe un picior, și am intrat dincolo de ușă.

C.

1358
ioanaun vis

un vis

o stiti de la matinaului Radio21 sau din reclamele tv; stiti ca e actrita, dar nu o stiti…asa. va invit sa cititi in fiecare simbata Povestile Ioanei ca sa o descoperiti si altfel pe prietena mea, Ioana Blaj 🙂 . CB

In fiecare an in preajma zilei de 8 martie mi-e imposibil sa nu-mi aduc aminte de una din cele mai frumoase intamplari din copilaria mea.

Obisnuiam sa dorm in acelasi pat cu sora mea; eu la margine, ea la perete.  Erau foarte multe seri in care imi doream foarte mult ca mama sa doarma cu noi. Plangeam pana cand o convingeam sa ramana in patul nostru, iar dupa ce adormeam, pleca.

In una din serile in care mama a ramas cu noi, am fost nevoita sa dorm la mijloc. Ma simteam foarte bine, pentru ca fiind cea mai mica primeam dragoste din doua parti, simteam doua maini calde pe mine.

E o senzatie pe care nu am cum sa o uit niciodata. Eram foarte rasfatata de cele doua mame ale mele.

In seara aia, nu stiu exact cum s-a intamplat, dar in somn, am ajuns sa stau cu capul pe mijlocul mamei si cu picioarele la gura surorii mele, ele dormind profund si nesimtind nimic. Asta nu e tot…Cum stateam eu in pozitia asta foarte comoda pentru mine, am inceput sa cant :

e ziua ta mamico/ si-n dar ti-am adus inima/ si crede-ma mamico/ un dar mai frumos nu se putea.

Ma simteam foarte usoara, mi-era foarte bine si foarte cald. E o senzatie imi seamana acum cu mirosul de vanilie cu lapte si cu prune uscate.

Nu mi-am dat seama ce se intampla decat pe la finalul ultimului vers, cand una din ele s-a miscat, iar eu am inceput sa ma trezesc si sa constientiz ce fac.

M-a busit rasul si am intrebat-o pe mama daca i-a placut. Nu-mi amintesc daca mi-a raspuns.

A fost un vis in vis sau a fost realitate inca nu stiu, in schimb pot spune ca traiesc cu senzatia ca a fost real.

Pentru mine ziua de 8 MARTIE e acea zi din an pentru care ma pregateam o luna ca sa fac o felicitare mamei la lucru manual; pentru mine ziua de 8 martie e visul asta; pentru mine ziua de 8 MARTIE e ziua ta…mamico.

1433
0375425314.01.LZZZZZZZ.JPGBest Book!!! Illumination

Best Book!!! Illumination

si daca durerea ar fi unul dintre cele mai importante lucruri care ni se intimpla?

asta e intrebarea pe care o pune Kevin Brockmeier in Illumination, cea mai buna carte pe care am citit-o de multe luni incoace.
atit de buna incit m-am apucat de citit la 2 noaptea si pina astazi de dimineata o terminasem (desi era in plan sa dorm cit mai mult in week end-ul asta;) )

cartea pleaca de la o premisa splendida: toata durerea umana incepe sa se manifeste ca o lumina si, astfel, cancerul, multilarile sau chiar mahmureala sunt forme de iluminare.

“A woman in a blue burka, long pencils of light shining through the net of her veil. A team of cyclists with their knees and feet drawing iridescent circles in the air. A girl with a luminous scrape on her arm, her face caught in an expression of inquisitive fear…the news anchor addressed the camera, saying how from all around the world today we are receiving continuing reports of this strange occurrence: light, pouring from the injuries of the sick and the wounded.”

aici puteti citi un alt fragment din carte (mai lungutz) si o si puteti cumpara on line.

ce zice autorul despre carte?

I was thinking about the various forms of pain people are forced to endure, wondering, really, what could all that suffering possibly be good for, and found myself conducting a thought experiment: What if our pain was what made us beautiful to God? What if our pain was the most beautiful thing about us? I had an image of someone literally glowing with his injuries. This simple equation, of pain with light, gave birth to the book.

Kevin Brockmeier e revelatia noului val de scriitori americani, scrie cu tandretea lui Nicole Strauss, cu interesul pentru structuri si forme noi de abordare a cartii ca Safran Foer, dar e interesat de SF intr-un mod aproape copilaresc si asta-l face absolut delicios.

astazi am in plan sa ma ocup de una din cartile lui de dinainte de Illumination, The brief history of the Dead – pentru care a creat un site special, ca un oras, unde fiecare dintre personaje vorbeste, iar populatia moare in timp ce vizitezi orasul/site-ul.

e absolut demential Brockmeier, cautati-i cartile pe amazon.

3026
povesti de dragosteCartea cu Povesti de dragoste (II)

Cartea cu Povesti de dragoste (II)

timp de 4 zile, pina la lansarea cartii cu Povesti de dragoste – 8 martie-public aici mici fragmente, exact in ordinea in care apar in carte povestile.
pastrez secret autorii pina la lansare. spun insa ca a fost o onoare sa le citesc rindurile fiecaruia si, mai ales, sa ma uit printre rinduri gindindu-ma “de ce au ales tocmai acest moment sa-l povesteasca”
Povesti de dragoste e un ebook din colectia Carti S!MPA care apare la Editura Liternet cu sprijinul Prestigio. 10 dintre povesti vor fi si in varianta audio, in lectura doamnei Rodica Mandache.

povestea 2

Când am ajuns în camera de hotel, s-a aşezat pe pat. M-am aşezat şi eu lângă el.
-Aşadar?, am deschis eu discuţia.
-Ceea ce o să-ţi spun o să-ţi strice vacanţa, m-a anunţat grav.
-Te-ai culcat cu alta sau ce? Pusesem întrebarea la mişto. Să răspundă ”da” mi s-ar fi părut un clişeu şi, dacă era să fiu sigură într-o privinţă, aceea era că Øyvind face lucrurile în stil mare. Ca atunci când m-a anunţat, cu câteva zile întârziere, că în aeroport în Bergen, Norvegia, băuse o bere cu Axl Rose, vocalul trupei Guns’n’Roses. Îmi spusese asta ca şi când era cel mai obişnuit lucru din lume.
-Da, m-am culcat cu alta.
Am început să râd.

A.

2008
34267genial: literatura vs matematica

genial: literatura vs matematica

mi-ar fi placut sa scriu eu eseul lui Masahiko Fujiwara despre atractia teribila intre literatura si matematica, despre podul fragil pe care matematicienii il trec in pasi mici catre literatura, iar literatii il parcurg sovaielnic catre matematica.

inteleg foarte bine gratia unei teoreme si, daca cititi explicatia lui Fujiwara fara sa fi avut vreodata treaba cu matematica, o veti intelege si voi:

It is impossible to put in words the intrinsic grace of a theorem. It is highly abstract and complex. I can only describe it as being akin to a perfect piece of music in which each note is irreplaceable or to a haiku in which no syllable can be changed. The beauty I speak of is like the exquisite tension that holds together aspects of a work of art; a fragile serenity that cements its perfection. And so the magnetic force that draws art—and therefore literature—to mathematics is the dignified beauty of its pure logic.

stiu ce inseamna nesiguranta draftului 1 si teama ca ceea ce tocmai ai incheiat de scris nu va fi de inteles, nu respecta adevarul, nu transmite tot ce ai tu in minte, dar – desi am studiat Matematicile – nu m-am gindit niciodata la comparatia asta.

No writer is absolutely confident in his story, no matter how much he has devoted himself to the piece, how many times he reworded and rearranged it. In my case, I cannot hand over my draft to the editor unless someone else has checked it first. This someone is usually a member of my family, so I ought to feel relaxed, but I am always afraid of being criticized for having left some ambiguity in the piece. I remember my father also being anxious about initial reactions to his work, particularly during the first few days after he submitted a draft, even after he had become an established writer. But once the editor’s favourable verdict was delivered, he would grin childishly, his anxieties erased, and say, ‘How about that? I did it! This is the Jirō Nitta!

In mathematics, no one assures you that you will definitely achieve something after striving for a long period. If his attempted theorem transcends the standards of modern mathematics or is beyond the mathematician’s resources, it may never be proven, regardless of the amount of work invested. Worse, the theorem to which he dedicates himself for so long might prove, in the end, to be mercilessly wrong. The fear of this uncertain result can swell into a terror so numbing, it chips away at the mathematician’s ambition. On top of this, he has to endure the pressures of academia. A mathematician must therefore be a man of patience and of courage. Personally, I have not always had the mental stamina to bear these internal terrors and external pressures, and have abandoned some projects in the past.

un minunat eseu, absolut minunat- Literature and Mathematics in Asymptote Journal

3049
Studio-Session“Dulceata de Bazavan”

“Dulceata de Bazavan”

“duceata de Bazavan” a numit Cristi Sutu acest portret.

ca sa-l priviti cum trebuie e nevoie de ceva background:

nu-mi place sa stau la foto (mi se pare ca aparatul de fotografiat are o actiune intruziva)
cind fac poze pentru revista ma apar sub o tona de make-up si cu haine care ma transforma in personaj; joc un rol si scap de grija unei expuneri prea intime.

astazi am fost la Studio Union (care e la doi pasi de casa mea, pe str Sagetii nr 6, linga Armeneasca) pentru ca Cristi Sutu si Radu Badoiu au, intre 1-8 martie, un proiect cu portrete de femei, iar eu sunt prietena cu cristi si mi-e greu sa-i refuz vreo invitatie.

– vrei sa ma machiez?, l-am intrebat pe cristi.
– nu. pentru ca in revista si pe facebook apari machiata, lumea nu te stie asa ca acum.

asa ca iata-ma mincind din delicioasa dulceata de cirese facuta de mama lui cristi, intr-o conversatie intre prieteni, in hainele cu care am fost la birou.

multumesc frumos cristi (si radu) pentru fotografie.

radu are si versiunea alb negru a fotografiei

*
pina pe 8 martie puteti merge la Studio Union sa beneficiati si voi de rasfat si de un portret frumos.

3121
povesti de dragostecartea cu povesti de dragoste – preview 1

cartea cu povesti de dragoste – preview 1

timp de 4 zile, pina la lansarea cartii cu Povesti de dragoste – 8 martie-public aici mici fragmente, exact in ordinea in care apar in carte povestile.

pastrez secret autorii pina la lansare. spun insa ca a fost o onoare sa le citesc rindurile fiecaruia si, mai ales, sa ma uit printre rinduri gindindu-ma “de ce au ales tocmai acest moment sa-l povesteasca”

Povesti de dragoste e un ebook din colectia Carti S!MPA care apare la Editura Liternet cu sprijinul Prestigio. 10 dintre povesti vor fi si in varianta audio, in lectura doamnei Rodica Mandache.

Povestea nr 1.

Am fugit repede în casă, m-am schimbat, am ieșit și nu știam ce să fac să mă vadă. Am luat-o de mână pe prietena mea Orsolya și i-am spus că vreau să ne plimbăm pe stradă până la colț și inapoi, iar ea acceptat fără să se prindă de nimic.
Am făcut prima plimbare…nici un semn. Sigur era ceva în neregulă cu ținuta mea. M-am dus și m-am schimbat din nou. Iar am început să mă plimb…nimic.
M-am schimbat din nou: tricoul cu franjuri, cel mai frumos tricou pe care îl aveam. Degeaba.
Am tot schimbat haine și-am ieșit să mă plimb.

I.

1545
spring2008_moodboard_blackswhitestrend vs creativ

trend vs creativ

unii au nevoie de repere ca sa se imbrace/sa vorbeasca – au citate la indemina si trenduri in moda. altii sunt creativi.

*
va mai amintiti comentariile literare din scoala?
aveam colegi care scriau zeci de pagini citind critici, autori similari cu cel analizat etc.
dar aveam si colegi care scriau din mintea lor, folosindu-si creativitatea ca sa obtina concluzii noi, dup ace se documentasera.

profesorii ii notau mai bine pe primii.

*
cum ne imbracam (si cit de mult copiem reperele date de trend-uri/ stiu oameni care-si cumpara exact combinatia din vitrina magazinului ca sa fie siguri ca “sunt la moda”), arata cum suntem.
la fel cum arata si ceea ce scriem: cit de mult ii citam pe altii, in loc sa punem propriile noastre cuvinte intr-o ordine care sa ne reprezinte.

*
m-am gindit la asta citind propunerea de text a unei tinere care doreste sa colaboreze la revista.

2084
rango2invitatie la film – Rango

invitatie la film – Rango

luni seara, merg la premiera filmului Rango, la AFI Cotroceni, o proiectie VIP , organizata sub patronajul unei ciocolate minunate

Rango este un film animat regizat de Gore Verbinski, domnul care a facut Piratii din Caraibe si a dezvoltat o strinsa prietenie cu Johnny Depp.
Asa ca si Depp da voce pentru unul dintre personaje.

am o invitatie de o persoana la premiera filmului Rango de dat la concurs. ce tre sa faceti pentru ea?
sa scrieti la voi pe blog cine e personajul vostru animat preferat si de ce, apoi sa ma tag-uiti ca sa vad ce ati scris.

cea mai s!mpa alegere merge la film si primeste acolo ciocoooooo.

desemnarea cistigatorului simbata, ora 11.00

1873
poster_miccum arata scriitorii pe care-i citesti?

cum arata scriitorii pe care-i citesti?

intr-un fel ciudat (sau poate magic), scriitorii cartilor noastre preferate reusesc sa “dispara” din mintea noastra cind le citim romanele.

ne “fura” actiunea, traim viata personajelor si, rareori, ne gindim ca o parte din viata personajelor e inspirata de ce-au trait autorii. si mai rar ne imaginam cum arata autorii.

Mircea Struteanu, fotograf, vernizeaza astazi o expozitie de fotografie cu o mare valoare jurnalistica pentru literatura noastra contemporana.

Scriitori romani. Chipuri si taine.

iata citeva fotografii din expozitie

Simona Popescu

Paul Cernat

Mircea Martin

Expozitia, care contine 55 de portrete de scriitori romani, va fi vernisata astazi la ora 18.30 la ICR (Aleea Alexandru nr.38).

*

(foto Mircea Struteanu)

2454
1430320,000 $ premiu pt o femeie de cariera: participa!

20,000 $ premiu pt o femeie de cariera: participa!

iata mai jos un proiect minunat de sustinere a femeilor antreprenor. mi-ar placea foarte mult sa fie si o femeie din romania intre finaliste. sunt sigura ca sunt multe femei de la noi care sunt in brieful acestei competitii si ca totul depinde de cit de rapid ajunge informatia la ele pentru a se inscrie.
asa ca va rog, ajutati-ma sa popularizam asta. multumesc.

CARTIER SEEKS EXCEPTIONAL ENTREPRENEURS

The Cartier Women’s Initiative Award is a social entrepreneurship competition aimed at creative,
financially sustainable and responsible women-led start-ups, in all countries and industries.

women can APPLY now !

The Cartier Women’s Initiative Awards are looking for committed female entrepreneurs heading initiatives with the potential to grow significantly in the years to come.
To apply for the 2011 edition, fill out the application form on www.cartierwomensinitiative.com. All applications must be submitted online.
Application deadline: March 15, 2011 at 10am Paris time (CET). As it can not be extended, please verify the corresponding deadline in your time zone.

What can the candidates win?
Eighteen finalists* representing the best projects worldwide will be selected in the first phase of the contest. They will receive coaching and media exposure and will be invited to France for the Finale week which includes a presenta tion in front of the international Jury, entrepreneurship workshops and the Global Meeting of the Women’s Forum.
The six Laureates* nominated for the Award receive an additional year of coaching and US$ 20 000 in funding.

Eligibility Criteria
The business project to be considered for the Cartier Women’s Initiative Awards must be:
• An original for-profit business creation,
• In the start-up phase: (at least one year old and no older than three years),
• The main leadership position must be filled by a woman.
The competition is open to women from any country, nationality and industry.

1803
buna_ce_faci1Buna! Ce faci?

Buna! Ce faci?

cind am vazut la TIFF anul trecut filmul “Buna! Ce faci?” am anuntat imediat ca vreau sa sustin promovarea acestui film. cu orice pot eu.

(am un respect deosebit pentru ce au facut regizorii premiati la marile festivaluri si pentru efortul lor de a deschide un nou drum cinematografiei noastre, dar cred ca e loc pentru toata lumea sub soare si ca noi, spectatorii, avem nevoie de filme de toate genurile. “nu poti sa maninci doar caviar, e nevoie si de cite o friptura la gratar cu cartofi prajiti”, imi spunea acum ceva vreme o prietena care are 87 de ani si apartine boierimii de alta data)

*
aseara, de martisor, citeva dintre cele mai importante bloggerite din Romania au vizionat in avanpremiera filmul “Buna, ce faci”.

A fost o vizionare diferita de avanpremierele pe care le-am tot gazduit cu Tabu; in primul rind totul a fost foarte personalizat (fiecare invitata a primit un mesaj pentru ea: fie de la regizorul Alexandru Maftei, fie de la actorii din rolurile principale Dana Voicu si Ionel Mihailescu); Dana Voicu si Ana Popescu, actritele din film, au conversat cu fetele; a fost bere ( Redd’s) asortata cu floricele calde si aromate; au fost cocktailuri ( Cointreaupolitan) linga nachos picante, au fost cafele (chiar si fara cofeina) de la Illy si tehnologie on line cu sprijinul Samsung si Logitech.

Dar nu doar asta a facut diferenta. Aseara in sala-cafenea, mica si cocheta, de la Cinema Patria (unde puteti vedea si proiectii 3D, e noua si f cool, linga sala mare) a fost o atmosfera de familie.
am auzit chicoteli familiare;
am vazut miini ridicate in semn de marturisire a experimentarii unei iubiri via net;
am vazut tinere care au adus martisoare pentru celelalte invitate (Oana Bratila – love u, ma bucr tare ca te-am cunoscut, esti un spiridus s!mpa – a facut ea insasi martisoare origami);
am intilnit bloggerite pe care le citesc, dar nu le cunosteam (imi doream mult sa o cunosc pe Iren; acum pot sa spun ca e tres tres s!mpa – la fel ca si blogul ei mintea de ceai);
mi-am revazut prietene bloggerite cu care am descoperit ca am lucruri comune (cam ca-n filmul asta) in seri lungi petrecute in fata paharelor cu vin roshu.

A fost o energie foarte foarte buna; daca Sex & The City ar fi avut 50 de personaje principale, in loc de 4, ar fi fost ca aseara. (am avut-o printre noi si pe Daniela Petrescu pe care de cite ori o vad o invidiez pentru gratia si eleganta ei care-mi aduce aminte de Carrie Bradshaw)

Plus ceva ce invitatele n-au de unde sa stie: lucrurile pentru avanpremiera aceasta s-au legat intr-un fel minunat si toata echipa de la voodoo films (distribuitorul filmului) a muncit cu drag pentru fiecare detaliu al acestei intilniri. multumesc frumos Cristiana, Marina si my dear “veri peri” Ada Teslaru.

*
Mie imi place foarte foarte mult “Buna, ce faci”, ii iubesc personajele si replicile; m-a emotionat si m-a bucurat. Sper sa mergeti la cinematograf si sa va bucurati de el.

Iata cronici ale filmului de la invitatele de aseara. Multumiri tuturor ca au inceput primavara cu noi bucurindu-se de un film tres s!mpa.

miruna molodet (coborita de pe ecran, direct pe canapelutza)
ina taranu hofnar
raluca popa
nina costea
marie jeanne
adina necula
andreea pietrosel
anca bundaru
daniela petrescu
elena ciric
diana stoleru
corina georgescu
andreea vasile
anne marie chelariu
ana maria ciobanu
alina constantinescu

daca sunt cronici pe care eu nu le-am descoperit inca, anuntati-ma si va link-uiesc aici, intru istoria evenimentului.
Claudia Tocila
ruxandra predescu
a scris si spiridusa Oana Bratila 🙂

si Iren cea zen
si Andra Zaharia

si Bicuitele meu preferat
*
stiti cind m-am bucurat cel mai mult aseara? la 11 jumatate noaptea cind am ajuns acasa.
eram obosita, scapasem de orice grija pentru vreun detaliu al evenimentului si fost primul moment in care am putut savura un cocktail.
am deschis laptopul si am vazut 50 de postari pe twitter cu #bunacefaci si cronici pe bloguri. era la o ora de la terminarea evenimentului.
astazi hastagul #bunacefaci era al treilea la nivel national!

iar asta inseamna ca si voua v-a placut tot la fel de mult ca mie.

P.S. am vorbit astazi cu Lia Bugnar (autoarea scenariului). vine cu noi la cafea ca sa ne explice cum e cu camasile de insurati sau vinatori de femei:) cine doreste sa o intilneasca pe Lia, sa se anunte aici.

Mercedes-0061-1024x682ce nu stiti despre Bobby Voicu

ce nu stiti despre Bobby Voicu

nu mai e un secret pt nimeni ca Bobby e unul dintre prietenii si sfatuitorii mei in ale internetului. uneori profit de prietenia noastra si-l chinui cu intrebari (nu doar despre net) 🙂

ca in mini interviul pe care l-am facut pentru site-ul proiectului Mercedes, Proiect4.ro

iata 3 dintre raspunsurile mele preferate (sunt 20 in interviu)

Cel mai fericit am fost cind….i-am facut poza nepoatei mele la un minut de la nastere.

Mi-ar placea sa petrec o zi cu…Richard Branson, creatorul Virgin.

De la nepoata mea am invatat ca….barba mea zgarie.

*
acum dupa ce a raspuns pot sa recunosc ca am avut o placere deosebita sa pun inceputuri de fraza “capcana” ca sa vad unde se duce. pe Proiect4.ro vedeti pe unde a ajuns cu raspunsurile.

P.S. partea s!mpa e ca noi am devenit prieteni dupa 12 ore de conversatie in masina pe drumul dus si intors catre una din cetatile pentru care el a facut campanie in acest proiect.

2113
tabu_2011_martie_ef24474tabu de martie – INTRECEREA

tabu de martie – INTRECEREA

dupa o zi pe care am inceput-o cu incrincenarea lui Andrei Gorzo pentru ceea ce ar trebui sa fie filmul romanesc (in opinia lui, desigur), gindurile pe care le-am scris in editorialul din Tabu de martie mi se par si mai actuale.

*
Intrecerea

Ne-au invatat sa ne privim vietile ca pe o intrecere sportiva: care e timpul maxim påna la care trecem linia de sosire a casatoriei, care e recordul pe care trebuie sa-l depasim in numarul membrilor familiei, pe ce loc iesim in cursa cu obstacole a carierei, cåte kilograme si ce masuri trebuie sa avem ca sa putem intra in finale.

Asa ca ne antrenam ca sportivii: ne punem obiective, ne impingem limitele tragånd in toate colturile de noi, cu un unic scop care e ca valoarea unei medalii de aur la Olimpiada: recunoasterea publica.

In timpul antrenamentelor, in lupta cu noi, am invatat ca daca avem controlul situatiei, avem sanse mai mari de cåstig, ne apropiem mai mult de perfectiune – asa cum ne imaginam noi perfectiunea. Am ajuns, astfel, obsedate sa detinem controlul, pe care il confundam deseori cu puterea.

E o secventa in filmul Black Swan (inspiratia noastra pentru fotografiile cu Andreea Raicu si Flori Badita) in care o balerina se confrunta cu directorul trupei din care face parte. El sustine ca nu e buna sa joace rolul negativ pentru ca – desi are tehnica- n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi): „Am vrut sa fiu perfecta”
Directorul o invaluie ca un animal de prada si-i spune „Perfectiunea nu este doar despre a detine controlul. Este si despre relaxare. Lasa-te surprinsa.”

In paginile urmatoare veti descoperi femei care s-au lasat surprinse de viata si-au ajuns la Cannes (Mirela Oprisor), pe trei continente (Silvia Ghetie) sau lideri intr-o lume de barbati (Roxana Vasilescu).

E felul nostru de a va spune ca, daca tot privim viata ca pe o intrecere olimpica, avem drept calauza dictonul lui Coubertin „important e sa participi si sa te bucuri de ce ti se intåmpla”

*
Tabu de martie e la chioscuri; aveti din nou lucruri inedite de citit.

4749
cinemacinematografia romaneasca…acum?

cinematografia romaneasca…acum?

la prinz merg aici sa dezbatem lucruri, sper, interesante. intrarea e libera, deci… daca aveti timp, veniti

Comedia „Bună! Ce faci?” provoacă o dezbatere:
„Ce urmează în filmul românesc?”

Cu prilejul lansării în cinematografe, pe 4 martie, a comediei romantice
regizate de Alexandru Maftei, „Bună! Ce faci?” – considerată de unii dintre
primii săi spectatori un punct de cotitură în filmul comercial autohton – vă
provocăm la o dezbatere despre cinema-ul românesc şi publicul său.

Criticii de film Andrei Gorzo şi Mihai Chirilov vor discuta despre starea
actuală a Noului Cinema Românesc şi despre posibilele lui direcţii de urmat
miercuri, 2 martie, de la ora 13.00, la Hollywood Multiplex din Mall Vitan, sala
4.

Discuţia va fi moderată de Cristina Bazavan, redactor-şef „Tabu”.

Dezbaterea este deschisă criticilor şi jurnaliştilor, studenţilor la şcoli de
cinema şi împătimiţilor filmului. Intrarea este liberă, în limita locurilor
disponibile.

4696

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!