Anul trecut prin vara, cand ma uitam la televizor la TLC, am urmarit un documentar in care un biker – om serios – era plin de incantare ca un copil, mergand pe un drum anume, in sudul Germaniei. Drumul era Romantische Strasse, avea in jur de 350 de kilometri si era presarat cu satucuri de poveste, castele misterioase, cetati medievale, biserici gotice si flori – foarte multe flori.
Am urmat sfatul biker-ului – ca doar era om serios – si ne-am planificat prompt pentru primavara urmatoare o vacanta fix acolo. Si fix in luna mai, cand spunea el ca florile sunt cele mai multe si cele mai parfumate – auzi ce-l interesa pe biker!
Zilele trecute, implinindu-se vacanta respectiva, am constatat ca macar bikerul de pe TLC n-a mintit poporul cu televizorul. Am aterizat la Munchen – dar pe voi va sfatuiesc, cu mintea romanului de pe urma sa mergeti prin Frankfurt, ca e mai aproape. Am luat masina inchiriata si am plecat – 250km – pana la baza noastra, aleasa un pic la noroc. Rothenburg ob der Tauber. Deja pe drum mirosea puternic a liliac (desi, liliacul, precum stiti, nu miroase prea puternic) si ne era ciuda ca pe autorutele impecabile din Germania (impecabil ne-a devenit tic verbal cat am stat in tarisoara aia), fara limita de viteza, nu puteam sa mergem la 160/hr cu geaamurile deschise sa ne bucuram de parfumurile zonei.
Ajunsi spre destinatie, ne-am certat aprins cu GPS-ul, care insista ca trebuie sa trecem un pod de piatra si sa intram, prin poarta unui turn medieval, direct intr-o cetate (tot medievala), cu strazi inguste si pietruite, dar, altfel cu case tencuite in culori de crema de prajituri, toate terminate alaltaieri. Cum cu GPS-ul nu te poti certa multa vreme fara sa obosesti, i-am urmat sfatul si am ajuns la hotel, in inima cetatii, langa Rathaus (primaria), biserica, ceasul cu marionete, farmacie, circiuma si, cel mai important, chiar langa Muzeul Jucariilor de Craciun.
Cred ca o sa-mi amintesc toata viata senzatia de stupoare combinata cu copilareasca incantare pe care am avut-o la vederea sirului nemtesc aliniat de casute de turta dulce, cu ferestre debordand de muscate si petunii, cu insemne “medievale” din fier aurit – si am inteles de fapt ca Fratii Grimm erau niste tipi complet lipsiti de imaginatie, dar care erau capabili sa descrie in detaliu ce vedeau ei de la fereastra casei lor, in fiecare dimineata, cand ieseau la o bere.
Hotelul – “Coiful de fier”, in care am poposit, era fix la fel, o casa intretinuta cu indaratnicie de pe la 1590, in care puteai sa te asezi pe scaune baroce originale, din lemn, si calcai pe covoare persane de data recenta, semn ca si actualii proprietari ai hotelului si aveau, si stiau, si erau dispusi sa imparta in continuare frumosul cu oaspetii lor.
Una dintre multele biserici ale orasului gazduia concerte de orga, magazinele de la parterul caselor, cand nu vindeau jucarii si portelanuri, aveau in vitrina “bulgari de zapada” niste prajituri ca niste gogosi din aluat fraged tavalite in ciocolata de toate culorile, umplute cu nuga sau cu fructe, facute dupa o reteta veche si specifica orasului. Atentie, un bulgare din asta ajunge cam pentru patru persoane.
Istoria orasului era magica, si ti-o spuneau in fiecare seara – calaul localitatii (un baiat simpatic acum) si conducatorul rondului de noapte. Printre intamplarile de poveste, doua – una vorbea despre o potiune magica pe care toti locuitorii o sorbeau inainte de o lupta si deveneau astfel invincibili (hmmm, unde am mai auzit asta?) si a doua despre un primar care a salvat eroic orasul de la urgie. El s-a sacrificat si a baut dintr-un foc o vadra de vin, castigand astfel prinsoarea cu dusmanul si lasand orasul in pace. Va dati seama ce drama pentru un bautor de bere sa de ape gat oriunde intre 3 si 4 litri de vin o data…
Suntem totusi pe un blog, si n-as vrea sa va chinui si pe voi cu logoreea de care m-am molipsit de la Fratii Grimm, asa ca, despre alte ispravi pe care le-am descoperit in Bavaria, o sa va povestesc intr-o postare viitoare…
***
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication
