text de Sorana Savu
Este una dintre cele mai hulite si comentate vedete de pe planeta. Si una dintre cele mai iubite, normal. Si mai longevive. Si mai controversate. Un monument de ambitie, vointa, o dovada vie ca poti intoarce lumea dupa cum doresti, daca iti doresti suficient de mult. Nu e nici cea mai buna cantareata, nici cea mai buna dansatoare. Cum zice ea “e cea mai buna dansatoare dintre cantarete si cea mai buna cantareata dintre dansatoare”.
Toata lumea are istorii cu Madonna. Mai jos sunt cateva momente din istoria mea.
Acum patru ani, cand am mers la primul ei (adica al meu) concert live, argumentul suprem pe care mi l-am dat ca sa ma urc in avion si sa platesc o gramada de bani pe bilete pe piata deschisa a fost ca s-ar putea sa fie ultimul ei turneu. La “Confessions on a dance floor”, Madonna avea 48 de ani. Ma gandeam ca se va retrage.
Inainte de acel concert am zambit toata ziua fara alt motiv. Se materializa unul dintre visele mele mari din copilarie – adica din vremea cand ne uitam la videoclipuri pe VHS-uri chinuite, inregistrate la a saptea mana. Cand invatasem pe de rost coregrafia concertului de la Detroit (primul) si transcrisesem textele cantecelor ca exercitiu de engleza. “Gonna dress you up in my love…”
Imi amintesc si acum ce m-am certat cu ai mei ca am calcat pragul ambasadei SUA, in 1987, pentru un asemenea motiv frivol, dar eu voiam sa vad Ciao Italia!, iar la Ambasada erau niste custi mititele de vizionare in care puteai urmari productiile decadente ale televiziunii capitaliste. Cum ar fi, de exemplu, concertele Madonnei. Nu mai spun ca pe vremea aceea, daca erai vazut ca treci pragul ambasadei, riscai sa ti se intample lucruri. Tentatia de a vedea un concert al ei, indecent pentru anii aceia, intr-o inregistrare decenta, era mult prea mare.
In 2008, cand baiatul de la concierge mi-a dat biletele care ajunsesera pe adresa hotelului din Londra si fusesera tinute in safe, mi-a zambit si el complice “hmmm, aveti bilete la Madonna in seara asta…” A ramas pana in ziua de azi cel mai tare show pe care l-am vazut.
Am prins-o si intr-o seara in care era in forma vocala buna (Madonna nu face playback, cu riscul de a se umple de Doamne’ajuta! din partea celor care tin sa sublinieze si acum cat de prost canta – de parca nu ne-am fi asumat asta cu totii, si ea, si fanii ei…). A fost ireal, obositor sa privesti show-ul, nu ma gandesc cat de obositor e sa-l pui in scena seara de seara. Am facut poze proaste, cu un aparat de unica folosinta (pe vremea aia n-aveai voie cu dslr-uri la concerte) si una dintre poze sta de atunci la mine pe birou.
_____
Marti seara, in Hyde Park, am stat sapte ore in picioare, printre zeci de mii de fani care aveau oriunde intre 10 si 60 de ani. Alaturi de mine, o mama si o fiica imbracate identic, in stilul anilor ’80, provocator (ca sa nu zicem vulgar) dar self confident, pe care Madonna l-a lansat. In spatele meu, o pustioaica de 10 ani, urcata in spinarea tatalui, canta cat o tinea gura “Open your heart”, un cantec de dinainte de nasterea ei. Discutiile dintre spectatori – pe parcursul a 7 ore ajungi deja la detalii – porneau invariabil de la “where’re you from? South Africa, Scotland, Romania, Poland” si ajungeau la “what’s your story with Madonna?”
Show-ul a avut fix doua ore – timp in care Madonna n-a schitat un zambet. Interactiunea cu sala – limitata. Momentul de strip tease pe care, dupa bere si cartofi prajiti cu ketchup il anticipau toti englezii, n-a fost sa fie. Cu fiul ei Rocco aparand de doua ori pe scena, o data alaturi de echipa de dansatori, la ce v-ati fi asteptat exact?
Dansatorii – uimitori, ca de fiecare data. Ei se schimba de la un turneu la altul – ea, nu. Scenariul intregului spectacol, surprinzator si grandios. Greu de urmarit, de-a dreptul. Tobosari suspendati, dansatori cu umeri dislocati, proiectii video spectaculoase, cadelnite imense, skyline-uri aiuritoare, costume complexe, machiaj perfect. Si o cadenta fantastica, precisa si molipsitoare, care te facea sa fredonezi si cele mai tampite refrene (cele de pe ultimul album, recunosc).
La 52 de ani, Madonna e de neoprit. Daca pragul de 50 de ani n-a insemnat mare lucru pentru ea, nu stiu care anume va insemna. Uitati-va doar la inregistrarile cu “Celebration”, piesa care incheie doua ore de spectacol, vedeti cum se misca o femeie care ar putea avea nepoti si o sa intelegeti ce vreau sa zic.
Astea fiind spuse, sunt multe, foarte multe resentimente in ultimul album al Madonnei. Si in penultimul, si in cel de dinainte. Pacat, pentru ca ea a demonstrat tot ce avea de demonstrat, si inca ceva pe deasupra.
Madonna e un comandant de osti. Nascuta fix fara obiectul muncii (voce) si-a urnit vointa de fier in a crea un context perfect in jurul unei deficiente, o poveste densa si aiuritoare in jurul unor cantece simplute, o masinarie de marketing si business solida si consecventa, o persona provocatoare dar la a carei libertate si incredere de sine aspira, probabil, in secret, multa lume. Madonna nu mai are, de multa vreme, nimic de demonstrat, si totusi demonstreaza.
So, what’s your story with Madonna?
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication