Pentru noi aproape ca s-a incheiat Olimpiada 2012. Mai sunt trei zile, dar nu mai avem romani in competitie.
stiu ca v-a placut concursul cu tricoul olimpic, tricoul pe care l-au purtat olimpicii romani la ceremonia de deschidere, asa ca sunt pregatita sa va mai fac cadoul unul, gratie celor de la Rowmania care au creat brandul Patzaikin fashion.
ce trebuie sa faceti ca sa intrati in concurs:
povestiti cea mai frumoasa amintire a voastra de la aceasta olimpiada, intr-un paragraf, in comentarii la acest concurs.
miine seara stabilim cistigatorul.
Mult succes.
PATZAIKIN Fashion (componenta a brandului PATZAIKIN) a furnizat tinuta de defilare a echipei olimpice a Romaniei. Pentru ca hainele facute de designerul roman Olah Gyarfas au fost foarte apreciate de public, a fost realizata Colectia Romania Olimpica (toate produsele le puteti vedea aici) prin care vor fi disponibile pentru public replici identice ale acestor haine, doar pe perioada Jocurilor Olimpice si Paralimpice (adica in cursul lunii august). Hainele sint croite pentru sportivi, dar nu sint echipament sportiv, ci sint tinute urbane, casual, care vin bine pe orice conformatie. Materialele (bumbac, cinepa, denim) si culorile (ocru, alb, albastru inchis si gri) sint foarte naturale.
Brandul PATZAIKIN este de fapt construit doar ca un motor financiar pentru proiectele de antreprenoriat social dezvoltate impreuna cu Ivan Patzaichin in beneficiul comunitatilor din Delta, prinse in miscarea sociala Rowmania.
Colectia Olimpica Patzaikin poate fi vazuta, cumparata, dintr-un popup shop care e deschis pina pe 2 septembrie in Mall-ul din Baneasa.
Cea mai frumoasa amintire a mea de la acesta Olimpiada e legata de proba de maraton. Nu zic ca desi imi propusesem sa arunc un ochi din cand in cand la cursa am privit fascinata 2 ore si 23 de minute intreaga proba. M-am delectat cu fragmente de Londra, am invatat despre vointa, fair-play, tactica de cursa lunga si cate ar mai fi. Insa momentul cel mai emotionant pentru mine a fost cel in care Constantina Dita termina la 42 de ani cursa de 42 de kilometri, pe locul 86, avand un zambet imens pe fata si o tinuta olimpiana. Mie una mi-a transmis o energie fantastica si m-a emotionat ingrozitor.:) Cu siguranta imaginea asta o sa-mi ramana multa vreme pe suflet.
Ok..let’s play!
Cea mai frumoasa amintire a mea de la aceasta olimpiada e semifinala la sabie dintre Romania si Rusia. Eram la ”European youth centre” in Budapesta, ma chinuisem 20 min sa prind un live stream, pauza de cafea se terminase iar trainerii ma bateau la cap sa inchid laptopul. Era 44-43, ma ”scursesem” sub masa si nu eram constient de ce se intampla in jurul meu. 45-43 pentru Romania..urlu ca sa ma eliberez de tensiune si realizez ca in jurul meu erau 25 de tineri din diferite tari ale UE care se uitau mirati si amuzati la mine. That awkward moment.. true story! 🙂
Worth it!
Si campioanele plang cateodata, nu-i asa? O secventa care m-a impresionat. Draga noastra Catalina Ponor, abia stapanindu-si lacrimile, dupa finala de la barna, cand, in cateva minute, s-a vazut fara medalia de bronz, in urma contestatiei depuse de antrenorul americancei, culmea, un roman! Judecatile oamenilor sunt relative, aproximative,variabile, nedrepte. Reevaluari (pe ce criterii de asta data?), iar Catalina a “coborat” de pe podium. La egalitate de note, dar regulamentul… nu permite doua medalii! Gustul dulce-amar al concursurilor. Ultima ei olimpiada, ultima ei competitie din cariera. A dat tot ce a putut! Bravo, olimpica noastra minunata!Pentru mine, esti de AUR! Multumesc!
Paradoxal, pentru mine cea mai frumoasa amintire o constituie finalele de la barna si sol ale gimnastelor romance.
Dincolo de rezultate, de victorie sau esec, de dezamagire sau nedreptate, dincolo de nodurile in gat sau emotiile care sa-mi sparga pieptul – mie ca simplu spectator, detasat de toata munca ce se afla in spatele unor secvente de cateva minute, pe parcursul carora am pumnii adunati, tintind a perfectiune, desi nu am nicio contributie, pe care le intuiesc dificile, imposibile chiar, fara a ma fi aruncat din sfera personala de confort – dincolo de punctaje sau clasamente, au fost niste lectii.
Iluzia ca esti in top si realitatea zdrobitoare care te impinge in afara lui, puterea de a mai zambi, cand sufletul iti urla pe dinauntru, forta de a privi in sus, cand ai pumnii inclestati a durere. Joaca de-a norocul sau nesansa, curajul de a termina chiar daca ai alunecat, demnitatea de a fi pierdut. Respectul pe care il impui prin munca, nu totdeauna valorificata.
Am fost revoltata de nesansa Sandrei, ea, cea mai buna, cea mai frumoasa! De complexul de imprejurari din care invatam- sau cel putin ni se arata,pentru ca nu intotdeauna mai ramane intelepciune pentru lectii- ca suntem niste zaruri suflate in vant de forte nebanuite, de un motor de vise care ne arunca uneori in picioare, alteori in genunchi, nu intotdeauna in acelasi ritm cu cel al adversarilor nostri. Imi amintesc din ziua acestei finale multimea incurajarilor adresate fetelor noastre pe Facebook, viralitatea mesajelor de sustinere, post-urile cu poze si comentarii de mandrie si asumarea experientelor lor ca si cum au fost ale noastre. Ca nu am mai improscat cu noroi, nu am aratat cu degetul vinovati sau nu ne-am complacut in afirmatii neserioase de genul “aia e, suntem romani”.
Aceasta este amintirea mea de aur din olimpiada din2012, care mi-a oferit lectii si fiori la intensitate maxima.
I-am cunoscut pe baietii lui Mihai Covaliu de la sabie cu o saptamana inainte sa plece la Londra.
Am purtat echipamentul complet al lui Zalomir, am manuit sabia pe plansele pe care ei s-au antrenat luni la rand in cantonamentul de la Busteni. Am transpirat si eu in aceeasi casca ca a lui.
I-am urat succes lui Rares Dumitrescu, el mi-a intins mana si mi-a zambit umil. Mana dreapta, cea cu care a punctat de-atatea ori pentru noi pe plansa.
L-am ascultat pe Mihai Covaliu spunandu-mi ca nu ia in seama toate ofertele pe care le are din alte tari si ramane aici, in Romania, in tara lui, sa antreneze romani.
Cea mai frumoasa amintire? Gramada de bucurie dupa semifinala pe echipe castigata de ai nostri impotriva Rusiei. Mi-au dat lacrimile, m-am simtit si eu parte din echipa aia, iar pe baieti i-am vazut ca pe niste eroi.
O sa le pot spune copiilor mei ca am fost acolo, i-am vazut la treaba, pregatindu-se sa aduca acasa medaliile.
Eu am izbucnit în plâns la proba de sărituri: atunci când aşteptam a doua notă a Sandrei Izbaşa, comentatoarea spunea că sperăm să obţinem o notă pentru podium.. şi dintr-o dată a zis: AUR la sărituri! M-a străbătut un fior, mi s-a făcut pielea ca de găină şi nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Iniţial vroiam să plec în parc, dar m-am gândit să amân ieşirea pentru după evoluţia româncei. În timp ce comentatoarea anunţa că noi vom intra ultimii în concurs mă gândeam că este destul de greu pentru gimnasta noastră să-şi stăpânească emoţiile până îi vine rândul, şi că poate exerciţiile celor de dinainte nu vor fi atât de bune. În secunda doi, gimnasta care evolua a căzut; apoi următoarea s-a dezechilibrat, apoi următoarea a ratat… Când ne-a venit rândul deja mă întrebam cum o reuşi Sandra să aterizeze :)))
Botez, gimnastica, AUR SANDRAAAA!
Ziua finalei la sarituri am petrecut-o la un botez, semi-impacata cu ideea ca voi rata transmisiunea in direct, dar cu promisiunea ferma “smulsa” de la 2 prietene ( ca sa fiu sigura…) ca ma suna si pun telefonul langa TV, ca sa fiu martora, in direct, a ceea ce imi doream sa fie izbanda Sandrei. Din fericire, la restaurant era pe hol un televizor si la ora transmisiunii in direct patronul a mutat pe gimnastica. M-am dus sa urmaresc concursul, vestea ca o putem vedea pe Sandra in direct s-a raspandit si in 5 minute holul s-a umplut de spectatorii meseni ( aproximativ 50 de oameni ), de bucuria colectiva vinovata la fiecare ratare a adversarelor fetei noastre si de emotii imense cand s-a pregatit si a inceput concursul Sandra. Ma uitam cu lacrimi in ochi cum oameni de toate varstele si categoriile sociale urmaresc, in liniste, inghesuiti, abia respirand si tinandu-si pumnii inclestati sau palmele la gura, ca intr-o rugaciune, prima saritura a Sandrei. Bravooooooo, uraaaaaa! AUR, AUR, vrem AURUL. A doua saritura, asteptarea incordata a notei si tipetele de bucurie. Ne-am imbratisat cunoscuti cu necunoscuti, am scandat Sandra, Sandra! si, dedicatie din partea orchestrei, o manea al carei titlu, din pacate, nu-l retin…ceva despre fata de aur, pe care am dansat cu totii, strigand cu bucurie la refren: Sandra, Sandra! A fost singura manea de la acel botez, dar nu cred ca s-ar fi gasit o melodie mai buna pe care sa dansam si sa o celebram pe draga noastra gimnasta. Si nici nu s-a mai umplut ringul de dans ca la cantecul dedicat victoriei. Am fost tare mandra ca Sandra a castigat, mandra ca sunt romanca si fericita ca sportul, altul decat fotbalul, poate uni si emotiona oamenii, intrerupandu-i dintr-un eveniment major: un botez.
Avem si un/o castigator/oare?
avem avem. in curind.
S-a anuntat castigatoarea/castigatorul? Eu imi doresc la fel de mult tricoul :).
ma iertati pentru intirziere, cistigatorul este Alex:)
multumesc tuturor ca ati participat la concurs