frumusetea e din lumina. din cum cade lumina pe chip, dar si din lumina zimbetului. si lumina care vine dinauntru. si te atrage.
iata citeva portrete foarte emotionante ale unor persoane cu paralizie faciala, un exemplu perfect despre frumusete.
fac parte dintr-un proiect care se numeste About Face al artistei Sage Sohier pe care viata a purtat-o pentru 3 luni intr-o clinica in care erau multe persoane cu paralizii.
When looking at someone with partial facial paralysis, we are in a sense seeing two versions of the same face at once, with each side conveying different emotions. Like gazing at a cubist painting, we observe multiple facets of someone in a single instant. As a visual artist, I find myself fascinated by the intensity of glimpsing two expressions simultaneously, a literal ‘two-facedness’ that mesmerizes by its terrible beauty. Sage Sohier
site-ul ei aici
Cand am fost copil am avut semi-pareza faciala de doua ori; pe ambele parti. Niciodata nu am sa uit privirile pline de compatimire care incercau sa-si ascunda socul la vederea acelui “dezechilibru” facial. Sentimentul de disconfort si de instrainare aparea de fiecare data cand ma priveam in oglinda. Imi era imposibil sa imi explic cum am ajuns sa pierd controlul propriului meu trup. Bineinteles ca la o varsta frageda e mai usor sa “uiti” si sa te concentrezi pe lucrusoare care iti distrag atentia. Dar noaptea, cand vine timpul sa dormi, realizezi ca o pleoapa nu se inchide, asa ca trebuie sa o ajuti tu, cu mana ta de copil. Pe mine m-au ajutat mult experientele cu alti copii care treceau prin acelasi lucru. Chiar daca nu vorbeam despre asta, stiam ca ei stiu.
Este incurajator cand gasesti oameni care pot vedea frumesetea in aceasta dubla expresie a fetei. Dar din pacate, la baza acestei seninatati exterioare se afla un zbucium interior.