in week end, Ana Onisei imi povestea despre cea mai recenta lectura a ei, Julian Barnes Inceputul unui sfirsit si despre structura cartii. am ajuns usor la Jeffrey Eugenides a carui structura de la Intriga matrimoniala este o bijuterie desavirsita. (Intriga matrimoniala a fost pe lista scurta a cartilor mele preferate din 2012)
asa i-am spus Anei ca un fragment din Middlesex, cartea cu care Eugenides a cistigat Pulitzerul, este cel mai motivant lucru care ma urneste sa scriu cind nu gasesc calea scurta intre ce am in minte si ce pot pune pe hirtie/ecran.

e fragmentul meu talisman. cind nu mai pot si mi se pare ca nu stiu, ma duc la el. l-am transcris pentru ea, asa ca il pun si aici.

Eu atita stiu: in ciuda creierului meu androginizat, exista o circularitate feminina innascuta in povestea pe care vreau s-o spun. In orice istorie genetica de fapt. Sint ultima propozitie dintr-o fraza retorica, iar acea fraza incepe cu mult timp in urma, in alta limba, si trebuie sa o cititi de la inceput ca sa ajungeti pina la capat, cind apar eu.
Asadar, acum, ca m-am nascut, am sa derulez filmul inapoi, asa ca paturica mea roz zboara, leaganul isi ia talpasita, in vreme ce cordonul ombilical se lipeste la loc, iar eu tip, fiind supt inapoi intre picioarele mamei mele, care se face din nou foarte grasa. Si inca putin inapoi, cind o lingurita de argint se opreste din leganat si un termometru se intoarce in cutia lui de catifea. Sputnikul isi fugareste dira de fum pina cind intra la loc in rampa de lansare, iar poliomielita incepe sa bintuie. Apare o secventa scurta cu tatal meu la 20 de ani, in rol de clarinetist, cintind o piesa de Artie Shaw in receptorul unui telefon, apoi, dintr-o data, iata-l intr-o biserica, la 8 ani scandalizat de pretul luminarilor, si apoi bunicul meu isi dezlipeste prima bacnota de un dolar de pe o casa de marcat, in 1931.
Parasim de tot America; suntem in mijlocul oceanului si muzica din fundal suna caraghios, de-a-ndoaselea.
Apare un vapor si sus, pe punte, o barca de salvare se leagana ciudat, dar apoi vasul intra in port, cu pupa inainte, si suntem din nou pe uscat, unde filmul intra in bobina si o ia de la capat…

ce face Eugenides aici, descriind in reverse actiunea si ritmul pe care-l are tot fragmentul (cum fiecare propozitie dintre virgule descrie o actiune in revers, dar si intreaga compozitie care merge inapoi in timp), mi se pare a fi unul dintre cele mai frumoase fragmente din literatura contemporana. si e aproape inumana tehnica de scriere.

habar n-am cit a lucrat pentru fragmentul asta, dar imi spun de fiecare data ca daca lui Eugenides i-a iesit aceasta minunatie complicata si in naratiune, si in ritm, si in imagine, trebuie sa-mi iasa si mie sa ma exprim infinit mai simplu – liniar, cursiv, decent, minimalist.

aveti vreun fragment din vreo carte care va motiveaza sa scrieti cind simtiti ca nu va iese?

Middlesex, Jeffrey Eugenides a aparut la editura Polirom in 2005

*

astazi Ana a descoperit in New Yorker o noua nuvela a lui Eugenides, Find The Bad Guy, unde din nou e genial. o puteti citi aici