Monthly Archives : April 2014

soleIntilniri nepretuite, part 3 – chimia
diverse
11 years ago

Intilniri nepretuite, part 3 – chimia

Cu unii oameni ai chimie. Pur si simplu, de la primele momente ale unei intilniri stii ca ai lucruri in comun cu ei.
Pentru ca asa mi-e meseria, sunt antrenata sa ma uit daca omul e sincer cind vorbeste cu mine, sa tin minte unde e zona lui de confort, ce-i place. Ma ajuta mult in interviuri sa stiu toate astea si, de obicei cind fac un interviu sunt atit de concentrate la aceste detalii incit mi se pare ca sunt in mintea celui din fata mea.

Uneori chiar si sunt, pentru ca anticipez raspunsurile, dar asta vine de la documentarea foarte buna:)

Dar dincolo de acest antrenament de a urmari reactiile cuiva cu unii oameni am super chimie. Stiu ca gindesc la fel ca mine, ca impartim aceleasi valori desi uneori n-am vorbit prea mult si prea profund cu ei.

*

Ioana Mucenic si Dana Nae Popa, simpaticele care au creat agentia Pastel intra la aceasta categorie a oamenilor cu care am super chimie.

Le-am cunoscut pentru ca o fosta angajata a lor, Anamaria Neagu, stiindu-ma si pe mine credea ca o sa ne placem. N-am lucrat impreuna pe proiecte pentru ca avem obiecte diferite de activitate, dar ne-am imprietenit de la prima intilnire.

Acum un an la Van Gogh cafe mi-au povestit vietile lor profesionale, cum au plecat – doua studente cu 200 de euro si un laptop – cu un vis mare si-au ajuns sa lucreze cu L’Oreal, Avon, Nestle, Petrom si multi multi altii. Eu ma uitam la ele, la entuziasmul lor, la dorinta de a face lucrurile mereu diferit de ceilalti si mereu mai bine… si ma vedeam pe mine la virsta lor.

Peste citeva luni am fost in agentia lor sa le vorbesc colegilor lor despre ce ma motiveaza pe mine, despre cum nu cred in inspiratie, ci in perseverenta si in exercitiu si despre cit de frica imi e cind vorbecs in public

Au un sistem foarte inteligent de a-si motiva angajatii, cu intilniri creative saptaminale la care au invitati; cu o ierarhie pe orizonatala – sunt organizati pe grupuri si culori , pe partenetiate in echipa, nu intr-o ierarhie vertical cu sef si sub sefi.

Zilele trecute ne-am reintilnit, dupa aproape 1 an. Era ca si cum nu ne vazusem de citeva saptamini.

A fost una din intilnirile alea magice cind, plecind de la lucruri foarte profesionale, ajungi la chestiuni personale pe care le povestesti cu relaxare ca si cum ai vorbi cu familia. Au povestit si ele, am povestit si eu (si pentru cine ma stie, e clar ca a fost multa magie acolo pentru ca eu vorbesc foarte rar despre “ce-i acasa”)

Eram in restaurantul Sole – cu vedere de-asupra Bucurestiului (aveam intilnirea la momentul propice sa vedem crepusculul, cind soarele e super rosiatic si se duce sa-i lumineze si pe altii) – si ma uitam la ele amindoua cum stateau in fata mea si povesteau lucruri.

Ioana cu un debit verbal alert, Dana calma si impaciuitoare. Se completau atit de bine si, chiar si in conversatia aceea privata, pareau ca doua parti ale aceluiasi intreg.

Cind am plecat de la restaurant ma gindeam ca succesul lor – au creat una dintre agentiile importante si relevante din Romania, au 30 de ani si mai mult de 20 de angajati, au cistigat premii si sunt invitate la conferinte internationale sa –si spuna viziunea despre domeniul marketingului experiential – vine din calitatea caracterului lor. Din sistemul lor solid de valori. Din etica pe care o au. Si din atentia la detalii.

Si mi-a fost foarte foarte drag de ele.

Si m-am gindit pentru prima data, sa fac cumva sa-i aduc la un loc macar o data pe luna pe oamenii cu care am “chimie”, cei pe care-i simt din prima si ne placem de la primele secunde ale unei intilniri.

Pentru ca sunt sigura ca, desi nu se stiu intre ei, oamenii astia se vor imprieteni repede. Si-am putea ajuta, impreuna, sa facem o oaza mai mare de liniste, de lucruri bune si correct facute, o oaza cu etica si principii.

Inca ma mai gindesc la o solutie pentru asta.

*

sunt locuri in Bucuresti care au magia lor: desing-ul, privelistea, ambianta. Sole e unul dintre  ele; la etajul 15 deasupra Bucurestiului, foarte occidental si cu un meniu foarte elegant si savuros. Sole e unul dintre locurile pe care trebuie sa le incercati macar o data in viata; si nu, nu are preturi stiintifico fantastice.

in plus, Sole e unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.

0
1864
folia, shakespeare & co gigi caciuleanuFolia, Shakespeare & Co.
culturale
11 years ago

Folia, Shakespeare & Co.

text de Sorana Savu

Am vazut spectacolul intr-o seara speciala si scriu despre el intr-o alta seara speciala. Azi este Ziua Internationala a Dansului. Asa ca e normal sa vorbim despre cel mai recent spectacol al maestrului Gigi Caciuleanu, de la Teatrul Metropolis.

Reprezentatia pe care am urmarit-o eu s-a petrecut de Sf. Gheorghe, cand se sarbatoreau doi dintre creatorii ei – Gigi Caciuleanu avea onomastica, William Shakespeare, ziua de nastere (stabilita mai mult sau mai putin prin buna intelegere intre cercetatori).

Si, ca sa incep cu sfarsitul, dupa spectacol, Gigi Caciuleanu a ramas pentru cateva minute printre noi sa ne dezvaluie cate ceva din munca de conceptie care a dus la producerea “Foliei”. Ar fi trebuit sa fie un dialog cu sala, doar ca eram cu totii mult prea preocupati sa reanalizam tot ce abia vazusem, sa ne tragem sufletul dupa un spectacol frumos care imbina poezia, muzica si dansul ca pe vremea menestrelilor si care mersese in crescendo.

Asa ca l-am ascultat pe el povestindu-ne despre tema Foliei, care se pare ca a facut istorie in muzica, dominand memoria populara timp de vreo doua secole (altele, nu astea ale noastre J). Despre momentele de calcul si de aleatoriu inspirat ale spectacolului. Despre semnificatiile intentionate si cele neintentionate.

Exista, de exemplu, un moment in care dansatorii isi impart niste “felii” de lemn cu care interactioneaza acrobatic si elastic, in miscari care mie imi aminteau de patinajul artistic. Intentia autorului era de a celebra “meridianele iubirii”, universalitatea sentimentului. Eu am privit momentul ca pe o secventa in care cuplurile de indragostiti ajung literalmente “over the moon”. Truth is in the eye of the beholder…

Maestrul coregraf ne-a povestit insa ca acel moment, pe care eu il considerasem minutios planificat si repetat are o doza consistenta de improvizatie si de emotie a riscului, pentru ca numai punctul de pornire si cel de final sunt clar stabilite. Daca o sa vedeti spectacolul, o sa va ramana in memorie momentul, sunt sigura.

Toti cei de pe scena sunt plurivalenti – actori, dansatori, unii cantareti foarte talentati. E spectacolul potrivit sa-l puna in valoare pe Adrian Nour, pe care l-am remarcat la “Vocea Romaniei”, dar in mod cert nu l-am inteles, fapt pentru care imi cer scuze.

E un spectacol in limba engleza, alegere buna pentru ca ultimele experiente cu piesele lui Shakespeare in original, mai ales in situatia in care engleza “veche” (pentru ca engleza lui Shakespeare nu e Old English) era periata si adusa la zi, m-au izbit, realmente, prin modernitate. Traducerile noastre, chiar si cele mai bune si mai frumoase, s-au bazat mult pe arhaisme menite sa ne transporte in timp, or engleza lui Shakespeare pare sa-si doreasca fix contrariul, adica sa tina pasul cu ziua de azi, indiferent de timpul actiunii.

Nebunia si dragostea, nebunia din dragoste, adevarul din dragoste, nebunia adevarului, sunt toate teme punctate si subliniate prin miscare – printr-un registru de emotii si sentimente cu care rezonam inevitabil si asupra carora vom vrea sa revenim pentru ca, asa cum spunea maestrul Caciuleanu, spectacolul de la Teatrul Metropolis se creeaza in fiecare seara sub ochii nostri, un pic altfel, un pic riscat, un pic mai fluid si mai integrat. Nu mai e cazul sa va invit sa-l vedeti, trageti voi singuri concluziile ;-)​

*
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication. O puteti citi si pe blogul ei,soranasavu.com

0
1746
alvin-ailey-american-dance-theaters-kirven-james-boyd-and-glenn-allen-sims-in-robert-battles-the-hunt-photo-by-andrew-ecclesce ne invata dansul
culturale
11 years ago

ce ne invata dansul

dansul ne invata ca exprimarea e pe mai multe niveluri – toti putem dansa, unii dintre noi – cei cu har, talent si disciplina – pot sa vorbeasca prin dans.

dansul ne invata ca nu exista performanta fara perseverenta si dedicatie.

dansul ne invata ca putem face cu corpul nostru cel putin la fel de mult cit putem face prin cuvinte, dar pentru ca nu suntem preocupati mai mult de ansamblul care e “interiorul” nostru, nu stim sa ne folosim trupul.

dansul ne invata ca eleganta, gratia si frumusetea nu tin de “haina”, ci de exercitiul de a lucra cu tine.

dansul ne invata ca perfectiunea e o treapta pe care vrei sa urci mereu, dar tensiunea si emotia vin din straduinta de a tine miscarea continua pe drumul catre treapta aia.

dansul ne invata ca durerea se ascunde printr-un zimbet si ca fragilitatea gleznelor sprijinite in poante inseamna o suferinta pe care fetitele care se viseaza balerine nu trebuie sa o stie. pentru ca magia e cu multa munca.

*

dansul te invata sa te eliberezi pe tine de tine, sa fii constient de corpul tau, iti da o libertate in spatii inguste si, daca ai disciplina si perseverenta de a slefui miscarea, dansul te transforma nu doar la trup ci si la minte.

astazi e ziua internationala a dansului.

m-am gindit sa va spun ca nu e niciodata prea tirziu sa mergi la un curs de dans. si ca le puteti schimba in bine, in infinit mai bine, viata copiilor vostri daca-i duceti la cursuri de dans.

orice fel de dans.

*
iata unul dintre cele mai spectaculoase momente din istoria dansului. Two cu Sylvie Guillem. un exercitiu – eperiment de utilizare a miscarii, luminii si a sunetului pentru a exprima o emotie.
dureaza 7 minute, dar sunt sigura ca pe la jumatate nu mai puteti respira . de emotie si surpriza.

0
1829
filme simpa
11 years ago

Boyhood, o poveste filmata in 12 ani, un film cum n-a mai fost niciodata

intr-o epoca in care filmele se fac dupa retetar cu multi bani, in care timpul de la filmare pina la sala de cinematograf s-a redus la citeva luni, domnul care a facut seria Before Sunrise, Before Sunset, Before Midnight – Richard Linklater a realizat un film in 12 ani!

i-a convins cumva pe Ethan Hawke si pe Patricia Arquette sa filmeze an de an citeva saptamini in fiecare vara, la fel si pe un baietel care avea 6 ani la inceputul filmarilor, iar acum este adolescent.

filmul urmareste cresterea pustiului, trecerea lui de la baietel la baiat cu primii pasi catre barbat. si desi e fictiune, e absolut minunat sa vezi transformarile reale ale actorilor peste ani, la fel si cresterea pustiului care e in rolul principal,Ellar Coltrane.

e o miscare foarte foarte desteapta pentru ca dorinta cea mai mare a spectatorului e sa creada in personajele pe care le vede pe ecran, iar Linklater a dus filmul lui la limita dintre documentar si fictiune.

chiar e un film cum n-a mai fost facut niciodata.

filmul intra in cinematografele din toata lumea in Iulie.

 

0
1840
war_photographerA Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri
filme simpa
11 years ago

A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.

sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.

nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.

oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.

unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.

de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.

***

am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.

filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).

mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.

e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:

” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”

nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.

fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.

dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi 🙂

 

sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)

1
2232
barbara luisi 4skin & fragility, nude photos: Barbara Luisi
diverse
11 years ago

skin & fragility, nude photos: Barbara Luisi

pentru ca tot am povestit in urma cu citeva zile ca am o pasiune pentru nudurile de arta (pentru proportiile corpului uman si cum sunt ele prezentate, de fapt) si pentru ca postarea cu nudurile drei viki kollerova au facut ceva trafic important (cred ca avea legatura si cu faptul ca o contrazisesem politicos pe redactora sefa de la vogue paris pe instagramul ei) , m-am gindit sa scot din sertar (folder adica) o parte din fotografii minunati de nuduri pe care-i stiu.

astazi, Barbara Luisi – o doamna care la baza e violoncelista si care fotografiaza mult ceea ce tine de culisele muzicii clasice ( e casatorita cu un dirijor faimos, Fabio Luisi).

Barbara arata corpul uman in toata frumusetea, delicatetea si fragilitatea lui. fiecare fotografie a ei e despre povestea pe care o spune corpul, pielea, nu despre incadrarea intr-un tipar de frumusete.

 

 

 

 

0
1874
Rossella-Brescia-and-the-company-of-Amarcord-on-the-Spanish-Steps-500x340flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma
filme simpa
11 years ago

flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma

imaginati-va ca sunteti turist prin Roma. va plimbati pe strazi si n-aveti cum sa nu ajungeti la Spanish Steps mai ales daca ati vazut Vacanta la Roma. sau, fie, daca sunteti interesati de shopping (in fata scarilor se deschide o strada cu luxury shopping)

bun, deci sunteti turist, urcati pe Spanish Steps ca sa faceti fotografii frumoase si, ca de nici unde, apare un grup de oameni costumati care incep sa danseze.

daca esti cinefil, ai o sansa sa te prinzi ca sunt imbracati ca in filmul lui Fellini Amarcord.

si daca esti fan Fellini, stii ca imediat dupa Spanish Steps catre Piata Poppolo se afla o intrare pe partea dreapta care ajunge in strada Via Margutta. pe la mijlocul strazii e placuta asta pe un perete pe partea stinga.

iar in piata in prima cafenea din dreapta, primul scaun de la geam, era locul preferat al lui Fellini.

***
la Roma se joaca zilele astea celebra montare a coregrafului Luciano Can­nito dupa Amarcord-ul lui Fellini in deschiderea Festivalului International de Dans; flashmob-ul, care a avut loc in urma cu 10 zile, a promovat deschiderea festivalului.

mi-ar fi placut sa fiu acolo. foarte foarte mult.

in italiana “amarcord” inseamna “imi aduc aminte”.
eu imi aduc aminte in detaliu si casa lui Fellini (pe care am avut privilegiul sa o vizitez) si privelistea de la masa lui preferata pentru mic dejun si desenele lui Fellini de pe peretii cafenelei, in spate la bucatarie. pe servetele de hirtie.

si, desi am fost norocoasa si am putut avea aceasta experienta nepretuita pentru un fan Fellini, tot mi-as fi dorit f f f f tare sa fiu acolo la acest flash mob.

1
2147
the economistcoperte de reviste cum la noi nu vedem
diverse
11 years ago

coperte de reviste cum la noi nu vedem

obisnuiesc sa ma uit pe ce mai fac marile publicatii de afara sau publicatiile foarte nisate in materie de visualuri de coperta. dupa o vreme in care te uiti regulat incepi sa identifici niste trenduri.

iata citeva coperte care nu si-ar gasi loc la standurile noastre de ziare

reviste pentru ca publisherii ar spune ca nu vind.

 

0
1635
beyonce-and-her-dad11 sfaturi de la primul manager al lui Beyonce, tatal ei: Mathew Knowles,
muzici simpa
11 years ago

11 sfaturi de la primul manager al lui Beyonce, tatal ei: Mathew Knowles,

daca aveti treaba cu industria muzicala, dar si cu divertismentul in general, o sa va placa sa cititi cele 11 sfaturi pe care Mathew Knowles, tatal lui Beyonce – cel care a adus-o in business pina la intilnirea cu domnul sot, jay Z.

cele 11 remarci/recomandari se aplica inclusiv la business-urile mai mici care au legatura cu stringerea unei comunitati. imi place mult cea in care spune ca nu vinzi muzica (produsul tau), ci pe tine; cum imi place si remarca despre tendinta din viitor : comunici life style nu produsul pe care-l faci.

domnul Mathew Knowles a vorbit recent la Sync Summit, una dintre cele mai importante intilniri ale celor implicati in industria muzicala, conferinta care a avut loc la Paris.

1. Money in the music business are spent on an artist’s ego.

2. Less is more. While working in gospel for many years, Mathew learnt that artists don’t have to spend huge money to achieve success.

3. Artists have to educate themselves, developing both their craft and business skills.

4. Create a lot of content, not just music.

5. Mathew says that he figured that it usually takes 6 years of hard work before an artist achieves something big.

6. You sell yourself, not your music.

7. Only 1% of major albums are profitable.

8. Do what no one has done before. He said he was the first to release a remix on an album. Two versions of the same song, with vocals in a different tempo, were counted as one song which led it to a Number 1 spot in charts.

9. Get your stuff out there. You may chase the perfect sound, spending a lot of time and energy on polishing your songs, but in the end of the day you are the only one who will hear the difference.

10. Mathew thinks speaking about musical formats and trends, that the future is in subscriptions. Not only music, but lifestyle.

11. When asked if he discussed with Beyoncé her “secret” album before the launch, Mathew said that they started talking about it “years ago.”

0
1981
dumbo1despre talent, perfectionism, smerenie si… restul lumii
personal
11 years ago

despre talent, perfectionism, smerenie si… restul lumii

niciodata n-am avut senzatia de “restul lumii” mai prezenta ca zilele trecute in vizita mea in culisele Disneyland (am sa scriu curind un articol amplu despre ce nu se vede si cum se face magia la Disneyland).

obisnuiesc sa pun calificativul “rar spre niciodata” pentru lucrurile si oamenii care sunt aproape de perfectiune. sau ce imi imaginez eu ca inseamna perfectiunea.

in cazul oamenilor n-are legatura cu frumusetea fizica, ci cu capacitatea lor de a inova, de a fi creativi, de a misca muntii cu activitatea lor, a lasa urme in viata, toate astea combinate cu smerenie, har si o dorinta teribila de a se depasi pe sine.

saptamina asta am intilnit in Disneyland citiva oameni din acestia rari; incredibil de talentati, incredibil de perfectionisti (fiecare copil care vine trebuie sa vada show-ul in cea mai buna forma, cu personajele din parade aratind impecabil, cu zimbete cristal si bucuria ca si cum ai face pt prima data asta, desi o faci 365 de zile pe an, uneori de mai multe ori pe zi). oameni cu o pasiune incredibila pentru meseria lor (ca era gradinarit, inovatie tehnica sau creare de costume), oameni cu o atentie la detalii care te socheaza prin profunzimea ei, oameni care au schimbat lumea.

si cu toate astea, oameni de o modestie si un bun simt incredibile.

stiu ca oamenii (si copiii) cind pleaca de la Disneyland regreta pentru ca mai voiau sa stea acolo ca sa fie in lumea viselor si a povestilor, eu intru intr-o alta categorie.

m-am intristat gindindu-ma ca ma intorc in lumea mea (si-a voastra) unde intilnesc zilnic oameni care n-au facut nimic important in viata lor, dar se cred Dumnezei si stiu sa-ti spuna cum sa iubesti/traiesti;
oameni plini de ego si de aroganta care vor sa decida si pentru tine, nu doar pentru ei;
oameni care bat din picior ca sa li se indeplineasca dorintele si nu pentru ca ar fi vorba de cine stie ce joc al lui Marry Poppins, ci pentru ca e multa vanitate la mijloc.

sau oameni care critica si demoleaza orice pentru ca e mai usor sa strici si sa rupi aripile celor care vor sa zboare, decit sa-i ajuti sa faca asta.

mie nu mi-a parut rau ca m-am despartit de lumea de poveste, ci de oamenii aia frumosi. si m-am gindit cu tristete ca iar o sa fie grea adaptarea la ego-ul si neputintele din mintea oamenilor, la frinele pe care si le pun singuri, sau le pun altora.

oameni ca pasarile astea doua obraznice din Dumbo personajul preferat al copilariei mele. (Elefantelul care in ciuda a ceea ce credea lumea despre el a ales sa foloseasca faptul ca era diferit ca sa zboare. ajutat de prietenul lui, un soricel, care l-a incurajat)

multumesc frumos Air France pentru invitatia in culisele Disneyland si pentru ca am putut zbura putin in lumea in care ma simt bine.

0
2328
andrew solomonsa facem impreuna un interviu cu Andrew Solomon
carti simpa
11 years ago

sa facem impreuna un interviu cu Andrew Solomon

am deosebita onoare ca saptamina viitoare sa fac un interviu cu una dintre cele mai luminate minti ale momentului, Andrew Solomon. scrie despre psihologie, filosofie, politica, dar si literatura. il cititi in The New York Times, New Yorker.

e domnul care a avut curajul sa povesteasca despre depresia prin care a trecut si-a scris cartea care se numeste Demonul Amiezii – o anatomie a depresiei, o carte care e nu doar un spectaculos document clinic (cu zeci de povesti despre persoane aflate intr-un episod depresiv), ci si o literatura de foarte buna calitate.

cum stiu ca sunt foarte multi fani ai dlui Andrew Solomon in Ro, m-am gindit sa impart cu voi acest interviu. adica sa puteti pune si voi intrebari. le astept in comentariile acestei postari pina duminica seara.

aici il puteti asculta pe Andrew Solomon povestind despre depresia sa si a altora, despre cum a vrut sa se sinucida, despre bunica lui care s-a sinucis din cauza depresiei dar si despre faptul ca traim in timpul care ne e destinat si ne e potrivit, chiar daca uneori nu credem asta.

cartea Demonul amiezii – o anatomie a depresiei a aparut la editura Humanitas si poate fi gasita in librariile din toata tara.

3
2800
magic citiesIn love with Magic Cities – orasul meu e….
diverse
11 years ago

In love with Magic Cities – orasul meu e….

prietena mea Noemi, impreuna cu Razvan Firea (creatorul brandului Le Petit Indigent) au creat o colectie capsula de tricouri cu nume de orase demne de vizitat.

la momentul in care mi-au propus sa fiu parte din proiectul lor, Londra era deja adjudecata, asa ca am ales New York. Razvan a creat un tricou pe care scrie Dream Big si cind am facut fotografia care face parte din colectie nu stiam ca ma voi duce in orasul in care orice vis devine realitate – adica Disneyland.

in colectie mai sunt urmatorii simpatici si tricourile cu orasele lor magice: Ana Bucur, Lisabona. Ana Morodan, Bruges. Anca Dinculescu (Molecule-F), Las Vegas. Cerina Ratiu, Berlin. Mirela Bucovicean, Sankt Petersburg. Vicki Nicola, Bucuresti. Marius Concita, Londra. Ovidiu Buta, Buenos Aires. Radu Mada, Paris. Razvan Firea, Los Angeles. Robert Ratiu, San Francisco. Noemi Mailman, Tel-Aviv.

Tricourile pot fi achizitionate de pe Molecule F si din atelierul Le Petit Indigent. O selectie de cateva orase se gaseste si la The Place X. Pretul unui tricou este de 299 Lei.

P.S. dream big si veti ajunge sa descoperiti magia oraselor magice din toata lumea asta mare. foto de mai jos e facuta in aeroportul Charles de Gaulle, la Paris, ieri. ma pregateam sa vin acasa dintr-un press trip Air France.

0
1806
mastercard-loungeMasterCard Lounge – un detaliu nepretuit
diverse
11 years ago

MasterCard Lounge – un detaliu nepretuit

stiu ca a trecut Pastele, dar eu acum m-am intors acasa din strainataturi si vreau sa va arat ceva tres tres s!mpa din a doua zi de Paste din aeroportul Otopeni.

cred ca stiti ca in Otopeni, lounge-ul business este realizat in parteneriat cu MasterCard. cei care calatoresc la business pot merge in acest lounge, unde nu mai e forfota, ai cafea si racoritoare la discretie, poti servi un mic dejun gustos, totul in baza cardului de imbarcare.

sau in baza unul MasterCard premium pe care-l arati la intrare.

ei bine, in a doua zi de Paste, in lounge-ul MasterCard din aeroportul Otopeni la micul dejun puteati servi… oua de Pasti. era si cozonac si evident erau si urarile traditionale.

mi-a placut foarte foarte mult detaliul asta pentru ca, brusc – pentru cei ca mine care plecau in calatorie imediat dupa Paste, despartindu-se de familie -, locul in care te aflai in aeroport devenise acasa.

m-am gindit de cit de putin ai nevoie sa transformi pentru cineva un loc de tranzit in ceva familiar. gesturile astea , gindurile care duc la gesturile astea, mi se par nepretuite.

*

Sunt multe locuri magice in bucuresti si in tara unde, daca esti posesor de MasterCard Premium bplatesti cu un MasterCard premium, ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita, ba chiar primesti si discounturi. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.

Cum eu m-am dus la invitatia AIR FRANCE Disneyland sa-i cunosc pe oamenii magici care fac lucruri incredibile din parcul acela de distractie, as fi beneficiat de lounge-ul MasterCard si fara sa fiu posesoarea unui gold. Partea simpatica a fost ca la Disneyland am descoperit ca unul dintre partenerii oficiali era… MasterCard. cine altcineva putea sa aiba grija de amintirile nepretuite ale copiiilor cind se intilnesc cu personajele lor preferate?!:)

0
3376
Traveoropa-concurs-Traveo-cu-city-breakcistiga un Citybreak in cel mai frumos oras din Europa
diverse
11 years ago

cistiga un Citybreak in cel mai frumos oras din Europa

Amsterdam, Barcelona, Berlin, Brugge, Bruxelles, Copenhaga, Dubrovnik, Florenta, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, Monte Carlo, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Talinn, Venetia, Viena

care e pentru tine cel mai frumos oras din Europa? E pe lista asta scurta? Sau e altul?

eu cred ca orasele sunt ca oamenii (oricum dupa ce le vizitez, le acord arbitrar si subiectiv cite o personalitate, decid daca e femeie sau barbat, daca e tinar sau batrin si ce stil de viata are).

orasul frumos e ca omul frumos – are povesti pe chip, e bun, intelept si atent. si, desigur, are simtul umorului.
dupa ce il cunosti, stii ca o sa fiti prieteni. mai mergi in “vizita” la el.
*

sunt intr-o echipa speciala, de comando, alaturi de Imperator Travel si Manafu ( adica  Triple C – Cristian, Cezar si Cristina) care a pus la cale cu ajutorul Traveo cel mai simpatic concurs Traveoropa: impreuna cu voi alegem cel mai frumos oras din Europa.

il puteti vota chiar voi si apoi il vizitati, aveti dreptul la 5 optiuni.

orasul care iese cistigator va fi vizitat de unul dintre cei care voteaza – un Citybreak oferit de Traveo , operatiune simpatica pe care o vom face si noi, cei trei C.

*

nu ca as vrea sa va influentez, dar eu scriu aceste rinduri de la Paris, un oras minunat pe care l-am vizitat de multe ori, deci …

si m-as intoarce oricind la Roma, stiu niste mega ponturi de vizitat orasul foarte fellinian, sau m-as muta si miine la Londra, undeva linga un teatru (in iunie mai sunt  o tura acolo). sau as putea sa fiu o gazda super simpatica intr-o vizita la Viena, stiu povesti despre cafenelele cele mai chic si pot sa povestesc foarte mult despre Beethoven si locurile lui preferate din Viena. cred ca in acest moment Berlinul e cel mai cosmopolit oras  al Europei si daca e de mers undeva unde sa stii cum se misca arta in acest moment, Berlinul e acea destinatie.

si mai pot povesti despre alte destinatii de aici 🙂

pe lista personala pentru anul asta se afla deja o excursie la Florenta (pe urmele lui Michelangelo) pentru care documentarea si stabilirea contactelor (oamenii pe care sa-i intilnesc, locurile in care trebuie sa cer acces) a inceput de ceva vreme.

ma rog, se mai afla in plan si o excursie la Brugges. a, si n-am fost niciodata la Lisabona, deci si orasul asta e in plan.

dar cum ziceam nu va luati dupa mine, ginditi-va la cel mai frumos oras din Europa pentru voi, si votati-l aici.

puteti fi in joc pina pe 19 mai.

succes.

 

2
2532
folia-shakespeare-co-un-spectacol-de-gigi-caciuleanu-i98686Folia, Shakespeare & Co – “sa facem magie!”
culturale
11 years ago

Folia, Shakespeare & Co – “sa facem magie!”

Niciodata n-am avut mai prezenta senzatia despre cit de relativ e timpul cum mi s-a intimplat in timpul repetitiilor celui mai recent spectacol creat si coregrafiat de Gigi Caciuleanu, Folia, Shakespeare & Co.

Cind am intrat, in mijlocul salii de repetitii era Gigi Caciuleanu, in pantaloni de trening si tricou polo, ambele negre; in fata lui, pe covorul de dans, 12 tineri  cu haine de antrenament si caciuli colorate, de bufoni; in spatele lui, 7 persoane din staful tehnic al companiei de dans ce-i poarta numele in Romania.

Dl Caciuleanu statea pe linia in care covorul de dans se intilnea cu dusumeaua, linia care separa cele doua lumi, ale celor care dansau si ale celor care priveau, granita subtire dintre timpul lor si timpul nostru, cu coregraful translator unic sau … mecanic al masinii timpului.

Pe covorul de dans tinerii isi desfaceau miscarile numarind usor din buze pina la 8 ca sa fixeze pe muzica gindul pe care urmau sa-l spuna. Era spectaculos sa-i vezi cum prind miscarea intr-o clipa desi ea, pentru  spectator,  avea foarte multe componente. Cum era spectaculos cit de multa incredere aveau unii in ceilalti; se lasau pe spate stiind ca vor fi prinsi, aruncindu-se in gol fara nicio ezitare. Ca sa ramina in cei 8 timpi ai miscarii.

In staful tehnic timpul avea alta masura. Cind Gigi Caciuleanu a cerut schimbarea unei muzici, 4 miini s-au indreptat simultan catre CD Playerul dintre laptopurile de pe o masa, a durat mai putin de 10 de secunde sa fie gasita piesa noua, dar tehnicii pareau ca au dus cu ei incordarea cautarii de o ora. Era important sa-i salveze timpul de gindire, de repetitie si de confort al coregrafului. (o atitudine de profesionalism care m-a facut sa ma gindesc la marile companii de dans din lume)

“Haideti, haideti, concentrati-va, suntem la o secunda de la  inceputul spectacolului”, le-a zis Caciuleanu o ora mai tirziu tinerilor, iar ei au zimbit si s-au asezat in formatie: repetasera mult din show, dar si pentru maestru timpul are o alta scala.

***

 Cred ca mai mult ca la oricare alt spectacol al lui Gigi Caciuleanu, la Folia, Shakespeare & Co si spectatorii vor simti cit de relativ e timpul.

E o secventa in care tinerii danseaza pe meridiane – jumatati de cercuri – si in zona aia ingusta, intr-un echilibru magic, incep sa spuna povesti individuale: de forta, de ego, de iubire. Iar spectatorii isi vor tine respiratia, sunt sigura, si se vor uita uitind de timp.

O sa recunoasca Furtuna sau Richard al III-lea, desi nu vor fi foarte multe vorbe din Shakespeare, ci muzici -jazz, contemporan, muzica clasica-, dar o sa recunoasca tocmai pentru ca e pastrata esenta povestilor, adevarurile pe care le-a spus Shakespeare care s-au translatat peste timp, raminind universal valabile.

Pentru ca ceea ce face Gigi Caciuleanu cu spectacolul asta (la fel cum a facut si cu Caragiale in D’ale) e sa caute esenta povestii si sa o repuna in alt limbaj. Si e incredibil de emotionant sa vezi cum o poveste care e spusa pe zeci de pagini de text, poate fi redata cu aceeasi intensitate si, uneori, cu sensuri noi, din citeva miscari intr-un context muzical care scoate totul in universal.

E o demonstratie minunata despre cit de relativ e timpul in lumea artei si in lumea noastra, pentru ca unele povesti, daca merg la esenta caracterului uman, sunt valabile in orice epoca.

***

Cind ma uitam la repetitii mi-am adus aminte de o poveste din copilaria lui Gigi Caciuleanu, de lectiile pe care le-a facut cu Miriam Raducanu.

 

I-a dat odata o minge si l-a lasat sa improvizeze intr-un spatiu fix. Lui i s-a parut ca si-a descoperit lumea, pentru ca era liber, improviza, dar cind a mers sa filmeze dansul pentru televiziune si-a vazut inregistrarile sucesive a remarcat cu stupoare ca facea mereu aceleasi miscari, pentru ca erau esenta a ceea ce era el in relatie cu obiectul care i se daduse spre improvizatie.

La repetitiile de saptamina trecuta, tinerii au putut sa improvizeze in citeva momente. Li s-a dat liber sa faca miscari in ceea ce era esenta lor, sa fie liberi in spatiul fix al timpilor pe care ii aveau de acoperit pe muzica, in contextul povestii pe care o spuneau.

Habar n-am daca tinerii stiau povestea Mingii, sper ca da, dar mie mi s-a parut a fi inca o dovada de cit de relativ e timpul si cum, peste ani, ajungem in acelasi punct al existentei “orizontale”, doar ca putin mai sus pe scala timpului, ca intr-o spirala.

***

In secventa cu jumatatile de cerc, unul dintre bufoni ia un cerc dintr-o gramada aruncata in mijlocul scenei. Il ridica vertical, lasindu-i doar un punct de sprijin cu scena si-apoi ii da drumul usor. Gravitatia si forma obiectului fac caderea fluida, ca a unei frunze, insa forta cu care bufonul imprima miscarea da sensul scenei.

Indicatia Dlui Gigi Caciuleanu pentru gestul, forta si mesajul dansatorului actor care e bufonul (Lari Giorgescu) a fost: “sa facem magie!”

Pe 23 si 24 aprilie, la Metropolis, spectatorii vor trai totul ca intr-o secunda, dansatorii vor masura cu memoria musculara (pentru ca deja au miscarile in singe) totul in 8 timpi, iar pentru restul echipei tehnice orele vor fi cit anii.

Ce nu stiu, si as vrea foarte tare sa aflu dupa spectacol, e cum va fi masurat domnul Caciuleanu intimplarea, daca la scala lucrurilor minunate pe care le-a facut va fi fost mai mult de o secunda.

0
2673
lista mea de PasteLista de Paste
culturale
11 years ago

Lista de Paste

text de Noemi Meilman

Am avut norocul sa cresc intr-o familie multi etnica, in care parintii si bunicii mi-au “predat” religia prin povesti frumoase insotite toate de insemnatatea culinara. Pentru mine Craciunul inseamna cozonac si sarmale, Hanukkah, gogosi, Pesach-ul inseamna “matzot” iar Pastele, pasca aceea minunata cu multa branza si ouale tari, la fel cum si de Pesach se mananca oua tari.

De cativa ani am inceput sa imi fac o lista si de Paste. Numai ca aceasta difera de cea de Craciun, pentru ca aici nu sunt cadouri ci doar liniste si timp mai mult pentru mine si pentru familia mea.

De acest Paste mi-am propus sa fac un tricou personalizat impreuna cu fiul meu (cu ajutorul culorilor permanente primite in dar de la Marina Moldovan de la 109), sa vad multe filme cu partenerul meu, sa ma vad cu cativa preteni foarte apropiati si bineinteles, sa ii plimb mai mult pe cateii mei dragi, Clint & Shlomo. Pe lista mai sunt niste reviste “calde” si neaparat o carte.

Va doresc Paste fericit si sa va bucurati ca sunteti sanatosi, este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le avem.

Pe curand!

*

Noemi Meilman este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazzar Romania si o puteti citi si pe Placerile lui Noe

0
2239
Andreea_Badala_-_Murmur_02Andreea Badala – unde discretia, eleganta si bunul simt s-au intilnit.
interviuri
11 years ago

Andreea Badala – unde discretia, eleganta si bunul simt s-au intilnit.

Despre Andreea Badala nu scriu tabloidele, iar in revistele glossy ii gasesti produsele insa niciodata povesti despre viata ei.

Andreea Badala nu merge la petreceri, nu se afiseaza cu celebritati si nu prea face nimic din ceea ce fac “creatoarele de moda” din RO. Nu se imbraca extravagant, nu se machiaza excesiv (as zice ca rujul rosu e trade mark-ul ei) si nu are unghii lungi colorate cu tot felul de modele.

Insa brandul creat in urma cu 3 ani de Andreea Badala – Murmur (un cuvint care inseamna acelasi lucru si-n romana, si-n engleza, si-n franceza) a  fost imbracat de Madonna, Beyonce, a aparut in multe reviste mari din lume (Vogue e printre ele) si e in citeva dintre cele mai sofisticate magazine din lume.

Sunt fan Andreea Badala si le multumesc celor de la Glenfiddich ca au inclus-o in proiectul Book of success (in care sunt promovati romani care au facut lucruri frumoase, romani valorosi) pentru ca astfel am avut onoarea sa particip la o cina la care ea a fost invitatul special.

Sa va arat de ce imi place Andreea Badala.

***

 Mai intii sa aflati cum a fost cind a primit mail de la echipa Madonnei si de ce nu a vrut sa anunte presa ca a imbracat-o pentru Grammy 2014. Da, stiu orice “creatoare de moda” s-ar fi inghesuit sa fie pe prima pagina a ziarelor.

Noi am primit brieful cam cu 10 zile inainte de premii. A venit insotit de masurile Madonnei – un tabel foarte mare cu zeci de dimensiuni, pentru palarii, pentru inel, pentru manusi.

Am facut in citeva zile propuneri, am trimis si s-au ales 2 din 9. Le-am facut si le-am trimis, dar nu stiam daca o sa poarte sau nu ceva de la noi. Am vazut pe instagram ca a primit brieful si Fausto Puglisi (nota mea, geniul creativ din spatele brandului Ungaro) si mai erau si altii.

In ziua Premiilor Grammy am vazut o imagine pe Instagram in care recunoscusem mineca de la o salopeta cu corset integrat pe care o lucrasem pentru ea.  A fost cea mai grea piesa pe care am facut-o vreodata si eram convinsa ca o sa poarte asta.

Am stat noaptea si m-am uitat la televizor, am vazut covorul rosu, am vazut spectacolul, am vazut ca purta corsetul Murmur, dar nu si-a descheiat sacoul. M-am dus sa ma culc si i-am zis si prietenului meu ca nu vreau sa comunicam ca a fost imbracata cu ceva de la noi pentru ca nu si-a deschis sacoul.

A doua zi dimineata toata echipa mea sarbatorea fara mine. Dupa Grammy mersese la petrecere si isi deschisese sacoul.

Oricum n-am comunicat mai mult de un newsletter catre clienti si un fel de newsletter catre presa romaneasca. A, si un post pe facebook.

Si cum a ajuns sa fie imbracata Beyonce cu un corset MURMUR in videoclipul de la Pretty Hurts.

Nu ne-au cerut nimic. Bea Åkerlund, stilista ei, a luat direct dintr-un magazin din New York unde sunt si produsele noastre. Dar noi am mai creat pentru Beyonce de doua ori, doar ca nu au mai iesit proiectele.

Uneori ies, alteori nu.

Unul dintre visurile mele e sa ajunga MURMUR pe net –a-porter. Site-ul are The Edit, sectiune pe care acum vor sa o scoata si in print sub forma de revista. Ne-au scris ca vrem asta si asta… cum sa nu-mi doresc  sa fiu in revista lor?! Poate in citiva ani am sa fiu pe net a porter, poate nu o sa fiu niciodata, oricum ar fi, m-am organizat si am trimis totul. A fost iarna, s-a blocat coletul in vama. N-a ajuns la timp pentru sedinta foto.

***

Sunt legende despre Andreea Badala cum ca a reusit pentru ca are bani de la parinti. Faptul ca nu spune cit de mult munceste (si veti vedea putin mai jos ce spun), faptul ca afiseaza o atitudine calma (e mai degraba politicoasa, decit calma) pare ca e relaxata cu ceea ce face si nu are nicio presiune in a reusi, ca nu are presiunea zilei de miine. De fapt, presiunile si le pune ea pentru ca-si ridica singura, periodic, stacheta pe care trebuie sa o treaca. Ca sa fie sigura ca progreseaza.

Nu esti in nicio liga pina nu ai radacini foarte adinci.

Fac un produs original, dar nu am radacini foarte puternice. Mai am de lucru. Nu trebuie sa te bazezi pe un tirg doua la Paris.  Avem un inceput foarte bun, altii in 5-7 ani nu fac cit am facut noi in 3 ani cu 8 angajati, dar altii fac si mai multe cu 3 angajati.

Primii doi ani n-am avut niciun fel de vacanta. E frustrat sa fii singurul care ramine in Bucuresti si sa-i spui prietenului tau, du-te si distreaza-te cu prietenii nostri.

Prima livrare am facut-o la un magazin care se cheama Aishti si care e unul dintre cele mai mari din Orient. In 2011.

Prima comanda: 2200 de euro. Aveam un angajat, in part time. Facusem o adresa de mail [email protected] si ziua ma chema Marina si vorbeam cu oamenii de la achizitii de la diverse magazine din lume. In paralel, aveam grija si de ordinea operatiunilor la realizarea produselor pentru ca aveam doar o cusatoreasa si nu facea fata.

Mi-am facut comanda, tricouri corozive, am produs pentru prima data etichetele de compozitie cu “made in Romania”, am impachetat totul singura in demisolul casei. M-am dus si m-am culcat. In timpul noptii, mi-am dat seama ca undeva n-am pus o eticheta buna, am coborit in demisol si-am desfacut tricou cu tricou, apoi am reimpachetat ca sa fie totul perfect.

A doua zi vorbeam cu magazinul, ma directionasera catre cei care faceau actele vamele, mai aveau niste specificatii ale lor si iti spuneau ce sa mai adaugi tu pe actele deja facute. Eu nu aveam nimic.

In momente din astea te rezolvi cu telefonul, am sunat-o pe Maria Hohan “Te rog, imi dai si mie pe cineva de la export sa ma ajute?”

A fost greu, am muncit mult, am facut multe lucruri dincolo de creatie, am dormit 4 ore pe noapte. Dar… Toata lumea care a ajuns undeva a facut lucrurile astea. E frumos ca dupa aceea, macar intr-o proportie mica, stii ce sa ceri colegilor tai din diverse departamente.

Am reusit niste lucruri, dar o sa fiu mindra de ele cind o sa am stabilitate – in vinzari, in notorietate. Nu ma ajuta daca e one time, asta e doar ca sa am ce sa povestesc la nepoti peste 50 de ani…

Mi se pare ca nimic nu e o intimplare, dar in acelasi timp daca nu e un parcurs constant, daca nu e corect construit nu o sa progresam. Si noi continuam sa muncim. Avem directia in care trebuie sa mergem si avem crezul care trebuie sa ramina acelasi pentru oricare colectie: voluptate, senzualitate.

Si putin despre familie…

Tatal meu vine din Berevoesti. Celebra gropa de documente de la Berevoiesti, el a descoperit-o. Tata a avut o viata speciala; el nu o considera zbuciumata, dar eu asa cred ca e. La 5 ani a ramas fara mama, tatal lui era sofer pe camion si era mai tot timpul plecat. Nu stiu de unde a gasit resurse sa invete si sa se tina de scoala. A fost foarte bun la matematica, i-a placut sa deseneze, a fost foarte bun la muzica, are o voce foarte frumoasa. La 14 ani a plecat in Bucuresti si-a muncit orice ca sa se intretina, mai tirziu a ajuns tehnician la ARO, a facut ASE-ul, a ajuns economist, a inceput sa faca comert extern, a intrat pe pietele orientale. A invatat limbi straine foarte tirziu. Acum stie engleza, franceza, germana si araba.

Parintii mei m-au intrebat tot timpul ce  vreau sa fac si pe vremea lui Ceausescu nu aveai prea multe optiuni si informatii. Le-am spus ca vreau sa fac pian si habar nu am cum si de unde au cumparat o pianina veche. Nu eram bogati, n-aveam multa mobila, dar ne cumparau – si mie si fratelui meu – albume de arta.

La 8 ani si jumatate m-am mutat in Siria, pentru patru ani, pentru ca tata avea un job acolo. Am invatat acasa, dupa un program pe care mi-l facuse mama pe zile iar vara veneam si dadeam examene la fiecare materie.

Am mers insa la scoala de desen si la cea de muzica acolo, iar cind m-am intors in Romania, la 12 ani si jumatate am fost socata de rautatea copiilor, de agresivitatea lor. Am facut Tonitza si apoi Facultatea de arte.

*

Daca putini reusesc sa faca design de moda la standard international in Romania e pentru ca putin merg la scoala sa si invete asa ceva. Andreea e printre perfectionisti. A urmat stagii la Richard Nicoll, Tata-Naka, Emilio de la Morena si Alexander McQueen. O parte din piesele create si produse de ea au fost incluse direct pe podiumul London Fashion Week in colectia prezentata de Emilio de la Morena.

Cititi mai jos de ce s-a dus sa faca stagiu la Alexander McQueen. Desigur, au acceptat-o pentru ca era talentata, dar asta e alta discutie…

Am aplicat pentru stagiu la Alexander McQueen pentru ca am vrut sa fac Men’s Wear ca sa-mi rezolv niste probleme: n-aveam rabdare; aveam ideea creativa, dar nu aveam rabdare sa o execut.

Am trecut prin doua interviuri si urmau doua  saptamini de proba. Stagiarii isi doresc experienta asta la orice mare casa, care e mai mult decit orice scoala, inveti niste lucruri si esti unul dintre oamenii din echipa.

Erau oameni in echipa care munceau acolo de 2-3 ani si nu vorbisera cu McQueen, eu…

In a treia zi in care eram acolo, McQueen a venit sa cunoasca stagiarii. Eu aranjam niste imagini pe un board si eram cu spatele, dar i-am recunoscut vocea pe care o stiam din interviurile de pe youtube.  Cind m-am intors catre el era o imagine incredibila: toti stagiarii se rosisera, uneia dintre fete ii curgeau lacrimile si incerca sa nu faca zgomot.

A inceput sa intrebe:

“Cine e tipar creativ?” Si toti cei care erau in echipa de tipar creativ s-au asezat intr-o parte.

“Cine e dezvoltare?” Si s-au grupat si ei…

“Cine e imprimeu?” Asa ne-a aliniat pe toti.

Apoi oamenii care lucrau cu el, designerii, au venit cu boardurile de documentare si am primit cite o imagine. McQueen i-a spus fiecaruia dintre noi cum trebuia construit produsul.

Fotografia mea era un mormint era de la 1800. Cadavrele erau in niste pozitii ca si cum ar fi avut activitati zilnice, la vertical. Hainele se pastrasera foarte bine, chiar daca imbracau acum doar un schelet. Camasa si pantalonii se fronsasera pe un suport care nu mai era precum cel initial si formasera niste volume foarte interesante. Materialul se patinase cu trecerea anilor, dar patina nu era uniforma, ci pe niste cute ale fronseului , efectul gravitatiei pe lipsa unui volum pe care a stat.

Mi-a zis sa urmez ideea de volum care cade in mod natural pe un volum care nu mai exista si sa fac prototip de camasi si de palton.

Am muncit doua saptamini zi de zi, noi faceam produsul, noi dezvoltam tiparul, noi coseam… in perioada aia am simtit, la propriu, ca imi fierbe creierul.  Eu nu aveam datele toate, la 2 zile primeam corectura designerului sef si a arhitectului, limbajul pe care ei il foloseau nu imi era familiar “Fa o camasa sa intre intr-o alta camasa si pe care o intorci, fara cusatura.”

Era un tip de camasa descoperit de japonezi care a fost preluat apoi de multe branduri, dar pe care nu-l stiam. Mi-am facut mai multe schite, am facut incercari, cind am avut cit de cit o solutie m-am dus si am intrebat arhitectul; mi-a spus ca asta era ideea.

Dupa doua saptamini toate departamentele  au fost puse la un loc, materialul patinat a venit de la textile (lucrasera in paralel pentru a obtine acel efect), imprimeul la fel si-am inceput sa le punem pe cite un model de camasa.

A rezultat un stander lung de produse finite, executate la detaliu, cum ar fi trebui sa fie imitate in fabrica. S-au ales 5 produse , 2 erau cele la care lucrasem si eu. Au fost trimise la Milano dar n-au intrat in colectie.

Ai fost mindra ca ale tale au fost alese?

Nu. Am fost multumita, dar nu mindra. Nu erau produsele mele, lucrasem pe niste tipare deja existente, faceam o munca creativa pe o identitate a unui brand, primeam corectura la fiecare pas. Cind muncesti pentru o asemenea companie, iti asumi ca lucrezi pe o baza existenta si chiar daca ai venit cu o idee, ea e doar o parte mica din produs.

In stagiul de la McQueen, am facut tot felul de gafe amuzante. Am intrat in acelasi lift cu el si am zis buna dimineata. Am aflat apoi ca nu se suia nimeni cu el in lift. Era un geniu si, intr-o companie atit de mare, erau o multime de legende despre el.

***

Cum se face ca despre tinerele doamne care chiar au reusit sa faca niste pasi adevarati in lumea modei internationale nu se scrie prea mult prin presa mondena? La fel ca Andreea Badala e si Maria Lucia Hohan si, poate nu intimplator, sunt prietene. Aceste tinere doamne nu au timp de mondenitati, sunt ocupate sa munceasca, vor sa mearga mai departe de punctul in care au ajuns.

Iar timpul liber pe care-l au il folosesc sa construiasca in domeniul lor, cu generozitate. Cind recunosc un talent adevarat, il sprijina. I s-a intimplat si Andreei cu Maria Lucia Hohan care a ajutat-o de cite ori a avut nevoie de o lumina pe drumul pe care merge, iar Andreea stie sa “pay it forward”

Cind am vazut pe Molecule F produsele Ludique, am cerut numarul designerului, Ruxandra Gheorghe, si am sunat-o:  “cine esti, vreau sa te cunosc”.

Ruxandra e atit de ambitioasa, are o putere de absorbtie a informatiei.  Nu reuseste inca sa faca tot ceea ce stie ca trebuie facut pentru ca e foarte la inceput, dar intelege tot.

Am incercat sa-i zic “fa asta acum, fa aialalta, pentru ca pierzi un an, un ultim efort”.

E foarte talentata. O parte din magazinele care cumpara Murmur au inceput sa vinda si Ludique si ma bucur foarte mult pentru ea.

***

Cum ziceam, imi place mult Andreea Badala ca om, caracter, dincolo de talentul ei in meseria pe care si-a ales-o inca de cind era foarte foarte mica. Imi place discretia si eleganta ei care vin dinauntru, imi place feminitatea ei – asezata, asumata: o simti in ceea ce creeaza, dar o simti – paradoxal – si-n discretia de care spuneam mai devreme.

Imi place ca-si urmareste visul, muncind in draci. Si ca nu se lauda cu asta.

Mi-ar placea ca toate tinerele domnite care se viseaza peste noapte designerite sa aiba norocul in viata sa o intilneasca macar o data ca sa inteleaga ce lung e drumul care trebuie parcurs, cit de multe ai de invatat, nu doar in partea de design ci si in activitatile conexe – de la vinzari pina la promovare, de la targetul pe care-l vizezi pina la definirea identitatii brandului tau.

Mi-ar placea sa o intrebe de Google Analytics; vor fi surprinse sa descopere cit de multe a invatat singura Andreea Badala ca sa se promoveze corect pe facebook sau ca sa-si faca un newsletter.

Cum ai facut?, am intrebat-o cind am aflat ca a testat multe formate de layout pentru newsletter si cuvinte cheie pe care sa le foloseasca.

“Cu bun simt. M-am uitat la rezultatele pe care le obtinea fiecare incercare.”

5
14444
retro-tvHugh Laurie, Celine Dion si un concurs tv de ghicit cintece
culturale
11 years ago

Hugh Laurie, Celine Dion si un concurs tv de ghicit cintece

noi nu mai avem divertisment din care sa invatam lucruri (ne mai salveaa Vrei sa fii miliardar si FamiliaDA, dar dupa cum arata audientele suntem in terapie intensiva pe aparate).

ei au emisiuni din care inveti lucruri minunate. Money Drops e super star la BBC care n-a avut deloc succes in RO, iar in america aproape orice show de dupa amiaza sau seara , nu foarte tirziu, are si joculete la care participa starurile cu super super relaxare.

acum nu stiu cite vedete de la noi ar avea relaxarea si umor lui Hugh Laurie si al lui Celine Dion dar uitati-va 12 minute la aceasta emisiune.

fiecare are un coleg de echipa si trebuie sa-i cinte un cuvint parola ca sa poata fi identificat un titlu de cintec, format tot dintr-un cuvint.

enjoy. e mai tare decit orice am avea in seara asta la tv. si e si super condensat si cu umor de calitate. plus ca nici nu e nevoie de mari resurse, 2 mese, un pupitru si niste oameni. cu oamenii avem noi problema.

0
1610
BGN_3916_368Doamna Disney si cum a aparut Mickey Mouse
diverse
11 years ago

Doamna Disney si cum a aparut Mickey Mouse

Daca v-ati intrebat vreodata cum a aparut Mickey Mouse, iata raspusul. Secventa de mai jos se petrece in tren , la 2 saptamini dupa ce Walt Disney ramine fara bani, fara contract si fara dreptul de a utiliza personajele pe care el le-a creat (crease un iepure care era deja faimos – Oswald the Lucky Rabbit si pe care-l pierduse pentru ca Universal incheiase contractul din considerente financiare si detinea drepturile de utilizare).

Dupa scandalul cu Universal, a plecat cu sotia (care-l descrie “era atit de furios ca un leu intr-o cusca) la Chicago pentru doua saptamini. Aici sunt pe drumul catre casa.

Somewhere between Chicago and Los Angeles, in train, he wrote the scenario for a cartoon he called Plane Crazy, about a mouse who, inspired by Charles Lindberg’s 1927 solo flight over the Atlantic Ocean, builds himself a plane to impress a lady mouse.
Walt read the story to Lillian, but she said she couldn’t focus because she was upset by the name Walt has bestowed upon his character: Mortimer. “The only thing that got through to me” she told an interviewer, “was that horrible name, Mortimer… I’m afraid I made quite a scene about it.” Too sissy, she said. When she calmed down, Walt asked her what she thought of the name Mickey, an Irish name, an outsider’s name. “I said it sounded better than Mortimer, and that’s how Mickey was born”.

***

Pentru ca muncea mult, sotia sa Lillian era mai tot timpul singura si nu avea prea multa viata sociala, asa ca s-a gindit sa-I ia un companion

Walt went to a kennel, picked out a puppy, fetched it on Christmas Eve, and kept it next door at Roy’s house until Christmas morning, when he put it inside a hatbox with a ribbon on top and then asked Marjorie to get it – a scene that would be incorporated into “Lady and the tramp”.
When she received the box, Lillian was upset that Walt would select a hat for her without her approval but when she opened it and saw the puppy inside, she immediately melted. They named her Sunnee.

***

Ca sa intelegeti de ce s-a suparat Doamna Disney ca i-a luat o palarie fara sa o intrebe trebuie sa va spun cite ceva despre ea; era cu 4 ani mai mare decit Walt, venea dintr-o familie in care educatia fusese pe primul plan si avea un gust al lucrurilor simple si rafinate pe care-l invidiau toti.

A cunoscut-o la munca, s-a angajat ca secretara la primul lui birou pentru ca era foarte aproape de casa in care locuia si Walt a dus-o cu masina – pe ea si pe inca un coleg – acasa aproape un an pina a avut curaj sa o invite in oras. I-a spus ca-si cumpara un costum nou de haine daca merge cu el la un spectacol si ea a acceptat zimbind uitindu-se la hainele lui anapoda.

Pe vremea aia isi lasase mustata ca sa para mai batrin pentru ca nu-l luau investitorii in seama, avea doar 23 de ani si le vorbea despre animatie si cum personajele nu trebuie sa fie doar vedetele unor gag-uri, ci trebuie sa creeze lumi.

***
la invitatia AIR FRANCE zilele viitoare ma voi afla la Disneyland Paris sa documentez noul lor show Swing into spring; o parte din distractie va fi sa ma intilnesc cu cei care croiesc costumele personajelor 🙂

ca documentare am citit Walt Disney: The Triumph of the American Imagination, scrisa de Neal Gabler, o carte care arata de cite ori a luat-o de la capat Disney, cit de optimist era, cit de mult a crezut in visele lui, dar si… cit de aspru era cind angajatii nu-l urmau.

0
1763
shutterstock_148092881Ce culoare te inveseleste intr-o zi cu ploaie sau innorata?
diverse
11 years ago

Ce culoare te inveseleste intr-o zi cu ploaie sau innorata?

Acum ca nu mai ploua pot sa scriu asta, ca sa nu ma impuscati:)

Imi place ploaia. Mult.
Si desi am mai mult de 10 umbrele – de forme si culori diferite, pentru una sau pentru doua personae, majoritatea primite – nu le folosesc deloc.
Imi place sa merg prin ploaie (imi mai pun o palarie sau o sapca sau o caciula, citeodata, daca ploua foarte tare) si zic mereu ca apa n-a topit pe nimeni, ba din contra, ne ajuta sa inflorim.

Numai ca multe zile cu ploaie, lipsa soarelui in general, afecteaza moralul (e demonstrat stiintific si nu va invinuiti ca sunteti meteo dependenti; suntem la fel ca plantele). Ei bine, in zile consecutive cu ploaie, trisez cu haine colorate.

Am un pardesiu foarte verde pe care-l port in zilele ploioase de primavara, am pulovarul rosu de Casmir, fin, care e ca o imbratisare pe corp si pe care-l port in zilele cu ploaie. Am tricourile galbene – mai galbene decit orice soare – pe care le port tot in zilele cu ploaie. (ma rog, ieri am achizitionat si o pereche de balerin galbeni, dintr-o piele f f fina, dar astia sper nu vor vedea ploaia nici accidental ca sa nu simt eu suferinta cind va trebui sa-I curat).

Reteta cea mai sigura pentru “o frumoasa zi cu ploaie” e: libertatea de a purta hainele in culorile care ti se potrivesc si care te inveselesc, plus un ceai din multe fructe care vin din locuri cu mult soare. (ieri mi-am inceput ziua cu un ceai care contine “bucati de mar, hibiscus, bucati de ananas, soc, stafide, bucati de papaya si mango”.)

*
Spuneam zilele trecute pe Facebook ca sunt onorata ca sunt ambassador Dove Deo si ca pot sa va vorbesc despre libertatea (sau chiar stiinta) de a purta culorile care-ti schimba dispozitia si iti infrumuseteaza viata. Culorile care pun in valoare frumusetea naturala.

In zile cu ploaie sau innorate, un Dove Invisible Dry testat pe 100 de culori e un tovaras foarte bun; te poti imbraca in orice culoare iti aduce un zimbet pe buze, in plus esti sigura ca deodorantul tau nu lasa urme pe haine si are grija de pielea ta.

Deodorantul antiperspirant spray Dove Invisible Dry cu 1/4 crema hidratanta si vitamina E este primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori.

*
Simbata viitoare e o joaca prin/cu multe culori: Color Run o cursa in care intri imbracat in alb si iesi scaldat culori. O cursa a bucuriei, a sanatatii si a originalitatii. E cunoscuta sub numele de “cei mai fericiti 5 km ai planetei” pentru ca se alearga pe aceasta distanta, dar… nu e o cursa de competitie, e o cursa pentru distractie si pentru a te bucura alaturi de oameni de aer liber si de culoare.

Si… nu e important daca ajungi la linia de sosire. Sau cind ajungi la linia de sosire.

Participarea la aceasta cursa se face contra cost, dar cu participarea Dove Invisible Dry care e partener al evenimentului am o invitatie pentru cineva care vrea sa alerge sau doar sa se bucure de culoare, intr-o simbata care va fi sigur cu soare.

Tot ce trebuie sa faceti este sa-mi spuneti printr-un comentariu ce culoare va bine dispune intr-o zi cu ploaie.

Luni alegem cistigatoarea care merge cu mine la The Color Run, simbata pe 26 aprilie.

foto cover: shutterstock

4
3587

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!