Cu cât te uiți mai mult la fotografia de mai sus, cu atât devii mai curios și mai captivat de fiecare rid de expresie sau imperfecțiune a feței. Deși a pornit de la o idee simplă (portret în prim plan, întors pe dos și editat alb-negru), seria de imagini realizată de Anelia Loubser te îndeamnă să privești altfel lumea în care trăim.
Seria se numește Alienation și fotografa a fost inspirată de vorbele lui Wayne Dyer, care zicea așa- If you change the way you look at things, the things you look at change. Folosindu-se de compoziție și încadrare creativă, ea ne amintește de exercițiul care solicită partea dreaptă a creierului (cea abstractă) și îi cere să redefinească liniile și contururile pe care le vede, nu să le includă în conceptele deja știute de nas, ochi, sprâncene.
Sigur că unii dintre voi vor fi tentați să își răsucească gâtul sau să întoarcă laptopul pentru a vedea cum arăta în mod normal chipul celui fotografiat, dar vă rog să nu o faceți, tocmai pentru că este un exercițiu de imaginație. Mie chiar îmi par a fi personaje din Avatar, cu nas turtit și ochi gigantici. Vouă?
Mă gândeam odată cum ar fi dacă defectele ne-ar fi desenate pe față. Să vezi un bătrânel morocănos cu sprâncele lipite de încruntare sau un băiețel mincinos cu scotch pe buze. Sau ce să mai spun de fetele care îți par de încredere la prima vedere și după te convingi că sunt ipocrite. Pe acestea eu le numesc “cu două fețe”!
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cum metafora prinde contur în seria fotografică a lui Sebastian Bieniek. Acesta s-a folosit de un tuș și un ruj pentru a desena pe fața modelului o altă față. Încă un ochi cât mai aproape de tâmplă, un nas și o gură pentru a simula un al doilea chip, care se vrea a fi real.
DoubleFacedse numește proiect intrigant al artistului german, care cuprinde portrete ale unor fete machiate iluzoriu. Imaginile îți atrag atenția într-un mod bizar, pentru că stai vreo patru-cinci secunde să-ți dai seama ce este real și ce nu.
magia unui festival, de teatru sau de film, sta si in apropiere, in reducerea distantelor intre public si ”performeri”
esti la citiva metri distanta de actori sau regizori, stai la spectacole linga un mare director de festival (ni s-a intimplat noua aseara la un spectacol de dans), iei masa cu actori si regizori aflati in civilie, spectatori sau cu spectacole in festival.
si cind distanta se micsoreaza apar si discutiile care dezvaluie povesti.
*
”there is no business like show business” a tot rostit o dansatoare din Israel in timpul unui performance foarte foarte special despre umilintele la care te impinge sistemul ca sa faci ”cariera” in industrie si care, dupa ce te pune sa fii seducatoare, sa faci – la propriu – ca toate animalele – sa cinti, sa dansezi, sa fii diferita de oricine altcineva, iti da ultima comanda ”Be yourself”.
doar ca undeva pe drumul consolidarii businessului din showbizz nu mai stii ce inseamna yourself.
am vazut spectacolul cu Cristina Popa (fifistie.ro) alaturi.
Cristina, cind nu scrie pe blogul ei e producator de televiziune, iar in ”civilie” e sotia unui fotograf care a prins in cadru multe vedete. intr-un fel, si eu si ea, am contribuit putin la show business, chiar daca subiectii s-au pierdut pe drum si nu mai stiu cine sunt de fapt.
*
Dansul calugarului Dervish – un spectacol ritual despre tumultul omenesc, devenit inuman, in contextul unor constringeri. despre rezistenta la efort si durere, despre pasiune, ce e bine si ce e rau in viata. un domn care plutea la propriu printre piruiete.
Foto Dansul Calugarului Dervish: Ziya Azazi Company
*
dupa ”6 personaje in cautarea unui autor” (Pirandello pus in scena la Théâtre de la Ville-Paris de Emmanuel Demarcy-Mota, Cosmin Alexandru Purice ( regizor de teatru, dar si regizor de platou in televiziune) povestea despre doamna care stie ca nimeni altcineva sa monteze Prandello in Romania: Catalina Buzoianu.
Si de la amintirile despre versiunea domniei sale a piesei ”6 personaje in cautarea unui autor”, a fost doar un pas pentru o frumoasa amintire de e vremea cind Catalina Buzoianu a montant Regasire (spectacol de acelasi Luigi Pirandello) la Teatru Mic din Bucuresti cu Valeria Seciu in rolul principal (Donata Genzi). Cosmin era elev de liceu pe vremea aceea si, dupa ce a vazut jumatate de spectacol, a fost attit de impresionat incit a iesit al pauza si a alergat sa-i cumpere flori doamnei Buzoianu. cind i-a dat florile doamna l-a intrebat ” esti student?”, iar cind a aflat ca e inca la liceu si are o asa intelegere pentru spectacol a fost uimita.
Cosmin e unul dintre tinerii care s-au decis ca vor face teatru (regie, actorie, orice) dupa ce au vazut Troienele lui Andrei Serban la inceputul anilor 90.
Probabil ca si dintre copiii care traiesc seara de seara magia spectacolelor din Piata Mare vor fi tineri care vor intra mai des in salile de spectacole, apoi – impresionati profund de un anume spectacol – vor fi viitorii actori, regizori.
foto de Ana Maria Sileanu (actrita) din spectacolul ”6 personaje in cautarea unui autor” prezentat in cadrul FITS.
Dorothy este o bătrânică care locuiește într-un azil și care încearcă din răsputeri să trimită un mesaj pe telefon fetei sale. Butoanele micuțe și multe o încurcă, iar operațiunea de a scrie un mesaj folosind un telefon tip „cărămidă” i se pare foarte complicată. Primește puțin ajutor din partea unei… dar mai multe nu vă spun!
Această poveste este surprinsă într-un scurtmetraj de doi producători de film din Noua Zeelandă, Brett O’Gorman și Mick Andrews, care a câștigat deja un premiu la un festival de film. Vizionați acest video care este emoționant și ne duce cu gândul la bunicii nostri și la dificultățile cu care se confruntă atunci când iau contact cu lumea modernă și noile tehnologii.
Am mai scris zilele trecute despre faptul ca voi fi curator de arta digitala, prima galerie digitala din Romania. cum expozitia va fi catre sfirsitul lunii, am inceput sa muncesc pentru asta.
Intre o deplasare la Cluj (unde e una dintre cele mai bune scoli de arta din RO, desi nu pentru expozitii si arta am fost acolo, ci pentru Tiff), retur Bucuresti si deplasare la Sibiu pentru Festivalul International de Teatru ( o alta forma minunata de arta), m-am aflat in cautare de artisti digitali care sa reprezinte ideea mea pentru galeria de arta digitala SUHD: simplitatea.
De ce am ales aceasta directie?
Dincolo de faptul ca-mi plac lucrurile simple, mi se pare ca ”simplitatea”/”minimalismul” are sanse sa fie apreciat la adevarata lui valoare doar intr-un context aproape de perfectiune.
Si cum lucrarile vor fi expuse pe un device care e cel mai aproape de perfectiune dintre toata device-urile similare de pe piata, mi-am spus ca asta e o provocare frumoasa.
Toate lucrarile vor fi expuse in pe televizor Samsung UHD care beneficiaza tehnologia Nano Crystal Color ( care reda mai multe culori si are cea mai ridicata puritate a culorilor dintre tehnologiile existente la acest moment) si tehnologia Peak Illuminator ( pentru contrast puternic, luminozitate sporita, culori si detalii mai intense) si stiu sigur ca aparatura va putea reda cele mai mici detalii ale celor mai rafinate lucrari.
Partea cu alegerea artistilor a fost mai complicata decit mi-am imaginat. Am primit propuneri de la voi, am vorbit si cu curatorii Artmark. Unele propuneri nu se potriveau cu conceptul meu sau cu standardul impus de o asemenea expozitie, o asemenea premiera, dar cu expertiza curatorilor Artmark am 3 propuneri foarte foarte speciale pentru voi
Zilele viitoare am sa va prezint mai multe detalii despre lucrarile lor si despre ei ca personalitati, iar apoi din 17 iunie am sa va invit sa votati dintre toate propunerile (cite 3 lucrari de la cei 3 colegi curatori si de la mine, alese impreuna cu curattorii Artmark, adica 12 lucrari in total care vor fi expuse intr-o aplicatie speciala. Vor fi alesi patru, cite unul de la fiecare care vor fi expusi in prima galerie diitala din Romania..
intr-un fel impreuna scriem putin, un milimetru, din istoria artei contemporane. Mai multe detalii puteti afla pe site-ul campaniei unde veti vedea si ce asteptari au colegii mei curatori.
Eu zic să vă opriți puțin din treburi pentru a asculta această orchestră genială care face cover-uri la piese de hip-hop.
Dirijată de Radzimir Debski, cunoscut și ca JIMEK, Orchestra Simfornică Națională din Polonia a avut un concert în martie, unde a interpretat 30 dintre melodiile de hip-hop cele mai cunoscute din ultimii 20 de ani. Rapperi precum Dr. Dre, 2Pac, Eminem și 50Cent își pot asculta piesele adaptate de viori, violoncele, tobe și flaut.
Dacă urmăriți și video-ul, veți vedea un joc de lumini și culori care fac dintr-un concert de muzică clasică un spectacol modern.
Floating in my mind, adică gândurile și amintirile care plutesc în mintea noastră de-a lungul timpului și care nu dispar prea repede.
Așa se numește animația artistei Hélène Leroux, care și-a imaginat cum ar fi dacă am aduna amintirile în formă de baloane. Filmulețul arată traiectoria unui băiețel care adună baloane pe măsură ce trece prin evenimentele cele mai importante din viață- când leagă o prietenie, când cunoaște o fată, când întemeiază o familie.
Viața este o călătorie, în care te întâlnești și cu bucurii, și cu nefericiri. Finalul surprinde o multitudine de baloane, o încăpățânare de a le păstra pe măsură ce personajul îmbătrânește și un nou început. Mai multe vedeți în video! Enjoy! 🙂
O sală de cinematograf, 100 de femei și o poveste de dragoste imposibilă, transpusă în film. După 162 de minute (cam mult, ce-i drept), femeile sunt devastate și ies triste din sală. Doar că nu arată ca fantoma creepy din The Ring, cu ochii umflați și machiaj scurs, datorită unui mic secret!
Înainte de film, acestea au fost machiate de profesioniștii L’Oréal, care au aplicat mascara waterproof și le-au făcut fotografii de tipul before & after. Acesta a fost un experiment realizat de L’Oréal și agenția de publicitate McCann Mexico pentru a promova acest tip de mascara și a demonstra calitatea produsului. E interesant cum nu au afișat numele filmului, deși este clar că e vorba de Titanic. Cel mai probabil a fost vorba de o dispută a drepturilor de afișare, dar e amuzant cum au stereotipizat filmul și l-au inclus în categoria filmelor lacrimogene.
“There’s no easy way to say goodbye to a friend, especially when they’ve supported you through your darkest times.”
Așa începe clipul de mai sus, în care Ben Moon aduce un omagiu câinelui său, Denali.
Veți descoperi o poveste emoționantă, povestită din perspectiva lui Denali. Nu am avut niciodată ca animal de companie un câine, dar e foare multă duioșie și emoție în cele aproape opt minute, astfel încât mă pun în locul lui Ben și spun că într-adevăr câinii sunt cei mai loiali prieteni. Nu numai că te simți protejat, dar știi că nu te va părăsi când vei trece prin clipe mai grele și se va bucura odată cu tine atunci când ești fericit.
Am citit la un moment dat postarea unei tipe pe Facebook, tare furioasă (și pe bună dreptate!) din cauza unui cerșetor care i-a cerut de mâncare. Cum tipa tocmai ce-și cumpărase ceva, a avut spiritul filantropic de a-i da lui acea pungă cu un sendviș și cartofi. Doar că nu se aștepta ca el să înceapă să o înjure și să-i arunce mâncarea în fața mașinii (căci era la volan), spunând că nu de mâncare are el nevoie, ci de bani!
Cam așa stă treaba cu cerșetoria din România, de accea foarte mulți nu mai au încredere să dea bani oricui și oricum. Vrei să faci o faptă bună și, când colo, rămâi cu un gust amar și cu decizia de a nu mai băga în seamă cerșetorii. Ce e mai rău e că ajungi să generalizezi, iar oamenii care chiar au nevoie nu sunt ajutați. O soluție ar fi să donezi bani unor ONG-uri sau centre specializate în acest domeniu, însă intervine o altă problemă- o mare parte din bani nu ajunge la cei nevoiași, ci la manager, director and co.
Ei bine, pe 21 mai, a fost lansată o campanie care își propune să strângă bani pentru copiii din țările foarte sărace sau în curs de dezvoltare. Doar că Red Nose Day vrea să facă asta prin divertisment! În colaborare cu NBC, se folosesc de entertainment pentru a face o schimbare în lume. Primul show a durat trei ore și s-a bucurat de prezența unor comedieni, actori în vogă, parodii amuzante și performanțe muzicale. În principiu, realizează mai multe filmulețe de scurtă durată care prezintă cazuri și locuri mai speciale, pentru a crește awareness-ul și oamenii să facă donații.
Mi-a plăcut ideea de marketing, pentru că, până la urmă, despre asta vorbim. Despre cum oamenii construiesc o campanie interactivă, dar care, în același timp, transmite un mesaj umanitar.
Recent, actorul Jack Black a călătorit în Uganda pentru a se întâlni cu niște copii neprivelegiați în cadrul campaniei Red Nose Day. Într-un orășel în care sărăcia ia amploare, Black a întâlnit un băiat de 12 ani, pe nume Felix, care locuiește pe străzi. Mama lui a murit, nu și-a întâlnit niciodată tatăl. Pentru a trăi, el reciclează sticle de plastic în fiecare zi, le vinde pentru a face bani pentru mâncare. Noaptea, el doarme afară, pe un câmp plin de gunoaie, unde stau fel de fel de oameni. Deși Felix se chinuie în fiecare zi să supraviețuiască pe cont propriu, sufletul lui nu este ponegrit de sărăcie și suferință. Are o singură dorință- să poată învăța într-o școală.
Poveste spusă în video-ul de mai sus. Emoționant, nu? Mai multe detalii despre Red Nose Day aici!
“Auzi, dar tu ca sef cum esti? Nu cred ca oamenii isi imagineaza cum e Smiley ca sef al unei companii”, i-am spus domnului care are un act de identitate pe care scrie Andrei Tiberiu Maria .
“Ei ma stiu de la televizor, e suficient, nu trebuie sa-si imagineze cum sunt ca sef.”
Cind spune asta Andrei , adica Smiley in varianta in civilie, sta la in biroul dedicat “sedintelor” din aripa noua a studiourilor HaHaHa Production, o incapere decorata simplu, cu trei birouri bej, doua fotolii de culoare rosie si- o masuta de cafea . Singurul indiciu ca nu esti intr-un birou al unei corporatii e un tablou urias de pe peretele cel mai lung al camerei: un desen cu Smiley cintind la microfon , imbracat in haine bej de scena, desenat pe un fundal verde aprins. Un cadou de la colegi primit la o aniversare.
Ca sa salveze timp in perioadele aglomerate, toate intilnirile se tin la birourile HaHaHa, fie ca sunt de business, fie ca sunt de creatie, asa ca biroul acesta e BAZA, ca la armata. Toti se aduna aici cind trebuie sa ia decizii.
*
Ca sa ajungi la biroul lui Andrei Tiberiu Maria din HaHaHa Production trebuie sa parcurgi insa un hol lung parca scos dintr-o secventa cu Alice in Tara Minunilor.
Dusumeaua e ca o tabla de sah, iar peretii negri par un drum colorat printr-un tunel, cu picturi in rosu, galben, verde…Un pian dintr-un tablou are o prelungire a picioarelor dincolo de rama, desenate direct pe perete – o continuare a imaginatiei intr-o alta realitate. Pe peretele opus, o masa dintr-un alt tablou se continua ca un desen cu creta. Doua oglinzi mari lasate pe podea, sprijina, de o parte si de alta, holul ingust – intrari spre lumi ale egoului, caci ce ar fi arta si artistii fara egoul lor, iar intre ele – in rosu si verde- usile spre lumea magica a creatiei: studiourile in care se fac hiturile. HaHaHaLand.
Pe dreapta prima usa e studioul lui Serban Cazan, unul dintre prietenii si partenerii lui Andrei in HaHaHa Production, doua usi mai incolo ar fi trebuit sa fie studioul dedicat exclusiv lui, un fel de “acasa”pentru Smiley – Andrei in HaHaHa Production, doar ca el a decis sa-l imparta cu restul pentru ca acum compania e mai mare si au nevoie de mai mult spatiu. In Hahaha Production lucreaza 40 de oameni.
Pe holul asta s-a cristalizat ideea #maimusic, unul dintre cele mai nebunesti proiecte muzicale ale acestui inceput de an: 31 de zile, 31 de piese noi, 31 de videoclipuri.
*
La mijlocul lui aprilie, intr-o noapte petrecuta la HaHaHa, Andrei a intrat in studioul lui Serban Cazan care voia sa-i arate o piesa .
“Facuse piesa Jazzy-Jo-Amor-Amor“, isi aminteste Andrei si , in felul din care rosteste cursiv numele artistului linga piesa, cu aceeasi tonalitate ca si cum ”amor-amor” e parte dintr-o propozitie cu ”jazzy-jo” intelegi ca ei compun ca parte dintr-o identitate muzicala stabilita dinainte pentru fiecare artist HaHaHa Production.
A ascultat cintecul, au discutat detalii tehnice, apoi l-a intrebat pe Serban:
” Ce piese mai avem la Jazzy Jo?” , iar cind Serban i-a aratat 6 piese printre care una scrisa in urma cu 3 ani (Maea) a exclamat: “Dar ce faceti cu ea?! Nu o scoateti?!”
A iesit din studio si, pe holul lung coborit din Tara Minunilor, mintea a inceput sa-i lucreze in flashuri care se suprapuneau vijelios: “Ce-ar fi sa scoatem in fiecare zi din luna mai cite o piesa?” , “Stiu cit de multe piese avem in studio”, “Piesele playlistului de la radio sunt in numar finit, cite de la noi sa incapa?! Nu mai bine le scoatem noi pe net?!”, “Cite hituri or fi prin calculatoarele noastre si zac de atitia ani pentru ca noi consideram alte piese proaspete mai bune?”
Si-a dat seama ca regula pe care o respecta toti cu sfintenie “sa facem 100 de cintece ca sa avem 10 hituri, pentru ca numai din munca multa poate sa vina succesul” nu ii e aliat mereu, asa ca a intrat in biroul de la management & promovare hotarit si incintat:
Cum ar fi ca in luna mai sa scoatem cite un cintec nou in fiecare zi, cu tot cu videoclip?!
*
Andrei isi aminteste amuzat ca a vazut fetele celor care formeaza echipa de management, Ramon Laurentiu Militaru si Robert Dulica, care spuneau “frate, esti nebun la cap”, dar i-a auzit replicindu-i doar “Si cum facem? Avem atit de multa muzica?”
Citeva ore mai tirziu gasisera 8o de piese noi doar intr-un calculator, artistii prezenti in studiouri la munca incepeau sa se gindeasca la forma pe care o va lua videoclipul piesei lor sau a colegilor. Si decisesera sa numeasca proiectul #maimusic
Era intr-o noapte de la mijlocul lunii aprilie. Mai aveau doua saptamini pina la marea aventura pe care tocmai o puneau la cale, un proiect de-a dreptul nebun luind in calcul timpul de filmare, de montare, dar si celelalte proiecte in care toti erau implicati: Concertul Smiley de la Arenele Romane (cu discutii inca in desfasurare pe momentele sponsorilor, dar si chestiunile tehnice ale show-ului), filmarea videoclipului pentru “Oarecare” ( piesa care din prima zi in care a ajuns la radiouri a intrat in turatie maxima in play listuri), turul de promovare al clipului cu Smiley la radiouri si televiziuni, dar si concertele lui Smiley (unul la Londra pentru comunitatea romaneasca de acolo), precum si semifinalele live de la Romanii au talent.
Nu s-a gindit nimeni ca e inca un proiect care le complica viata, ci ca e o provocare unica in lume care pune in valoare intreaga companie, fiecare artist, fiecare compozitor. Chiar daca asta urma sa insemne o munca draconica.
“Asta ne motiveaza cel mai tare: sa te gindesti in fiecare zi la ceva nou, fara sa-ti zici: dar cit costa, sau ce rezultat o sa avem?”, spune Andrei in sala de sedinte, avindu-l pe Ramon in dreapta lui care zimbeste cu atitudinea ca intelege profund ce se afla dincolo de aceste cuvinte.
Andrei Tiberiu Maria e un lider, chiar daca lui nu ii place sa spuna asta. “Ma entuziasmez si incerc sa-i conving sa facem ceva, cred in ideea mea si la inceput trasform in avantaje contra argumentele pe care le aduc ei.” Asa isi justifica el faptul ca toti din companie il urmeaza in ceea ce par la inceput cele mai nebunesti idei.
Ramon ride cind il aude si adauga: “ii ziceam saptamina trecuta: tu ne arati un norisor asa, in zare, abia conturat si ne faci sa credem ca e real. Si tie iti place atit de mult norisorul ala pe care noi abia il zarim incit incepem si noi sa credem ca e frumos.”
Ramon – care a fost seful de proiect pentru #maimusic – recunoaste pe jumatate intelegator, pe jumatate amuzat: “Nu ai cum sa-i zici: nu cred ca putem. In a doua etapa de entuziasm iti mai da si niste hinturi… Iti arata: uite turnul ala, hai sa mergem impreuna sa ne urcam acolo si o sa vedeti norisorul”.
In ultimul stadiu al entuziasmului, Andrei devine foarte serios si analitic, si-i provoaca pe toti sa -si spuna parerea. “Nu vreau sa ma pacalesc singur, stiu ca daca ma entuziasmez ii pot lua si pe ceilalti…In capul meu eu vad ca se poate face, dar trebuie sa creada si ei, altfel sunt doar un nebun care striga in pustiu: trebuie sa facem asta”.
*
Cind au pornit Hahaha Production le-a spus ca o sa aiba piese licentiate in strainatate, ca o sa vina americani pentru care ei o sa compuna muzica, ca vor avea artisti pe care sa-i creasca dupa cum cred ei ca se formeaza un muzician, nu neaparat dupa ce cere piata intr-un anume moment. Cei citiva din gasca de la inceput au ris.
E legendara insa una din zilele de inceput Radio Killer – un proiect de DJs creat de ei, aproape necunoscut in Romania, dar cu multe No 1 in tari importante -, cind Andrei a ajuns la biroul care era intr-o casa mica, dar cu o curte generoasa, si a inceput sa urle la ei de pe pajiste: “Suntem licentiati in Rusiaaa!”. Statea acolo pe pajiste, sarea in sus de bucurie si urla la cei care erau in casa, la birouri. Si si-a urlat bucuria pina au iesit toti afara.
Citeva saptamini mai tirziu toata echipa, cu mic cu mare, intr-un inceput calduros de iunie se inghesuia intr-un birou ca sa asculte cu rasuflarea taiata, cintec dupa cintec , cel mai important radio britanic care difuzeaza muzica dance, intr-o zi in care stiau ca Radio Killer urma sa aiba prima piesa romaneasca, Loney Heart, difuzata la BBC One. Era emisiunea “Ready for the weekend”, prezentata de veteranul Scott Mills.
” Lucrurile pe care am zis ca o sa le facem le-am facut. Am plecat de la un studio de productie si am ajuns aici. Avem artistii nostri, schimbam muzica, schimbam lumea. Schimbam conceptii. Avem perspective pentru afara.”, rezuma simplu Andrei momentul la care se afla businessul lor.
*
Dar Andrei Tiberiu Maria nu vede lucrurile din meseria asta in termeni de bani sau de succes. Pentru el e bucuria, daca exista si e intensa inseamna ca isi face treaba bine. Daca nu exista…
De fapt, deocamdata nu stie cum e sa nu existe bucuria de a face muzica.
“Eu tot timpull ii incurajez pe cei de aici sa guste bucuria. Le spun mereu: nu ezitati sa va bucurati de actul creatiei, pentru ca bucuria asta nu o sa vi-o ia nimeni niciodata si nici nu costa nimic. Dupa aia, s-ar putea ca piesa scrisa sa nu aiba succes.”
Atitudinea aceasta ii da relaxarea de a nu face nicio presiune la statiile radio pentru difuzarea cintecelor lor. George Zafiu, directorul de programe Europa FM, spunea la inceputul lunii mai ca apreciaza ca Smiley nu poarta pica pieselor pe care el le credea hituri si n-au prins la public sau n-au fost difuzate de radiouri. Si ca trece imediat la o alta piesa.
Relaxarea vine, spune Andrei, si din faptul ca stie ca au alte piese in sertar. Ca pot scoate imediat alta, ca publicul e imprevizibil, dincolo de orice stiinta si analiza, si ca mereu se poate mai bine. Stie ca va analiza impreuna cu colegii ce a mers si ce nu a mers la fiecare piesa nou lansata, tot asa cum va analiza si de ce plac unele piese ale concurentei care lui nu i se par potrivite pentru moment sau piata de aici.
La fel de bine stie ca se va mai trezi in miez de noapte cu gindul ca o anume piesa putea fi facuta “putin mai bine” chiar daca a fost un super hit, sau ca va plati masterul unui cintec de 3 ori pentru ca ii va aduce noi si noi imbunatatiri. “Uneori aud si chestii care nu sunt pe piesa, iar Serban imi spune contrariat cu computerul in fata: nu vezi, mai, ca nu e nimic aici din ce zici tu?!”, ride Andrei de lupta sa interioara pe granita dintre “nimic nu e perfect” si “intotdeauna se poate mai bine”.
“Hai recunoaste, cu o asa tipologie spre perfectionism, sigur ai fost premiant la scoala”, ii zic si el incepe sa rida si mai tare: “Pai cum nu?! Cu coronita, cu 10 pina la liceu, dupa care m-am prins cum sta treaba si am inceput sa invat selectiv”.
*
“Nu sunt un sef dictator”, spune relaxat Andrei Tiberiu Maria cind vine vorba despre faptul ca, in ziua dinaintea intilnirii noastre, ratasera un clip din #maimusic. Piesa Dianei, Cadoul, a iesit pe piata doar cu o fotografie.
Ramon era profund dezamagit, i se parea ca e vina lui ca nu a anticipat unele lucruri, dar in nebunia productiei zilnice, o parte din responsabilitate a fost la fiecare artist. Andrei avea insa argumente obiective pentru decizia luata si le spunea fara nicio suparare: “fata din clip se machiase prea mult si oricit au incercat din montaj sa ajusteze impactul imaginii ei, nu s-a putut. Ea e frumoasa si copilaroasa si nu era potrivit ce aveau in clip.”
Cu diplomatia unui frate mai mare, sau a unui psiholog, ii explicase si Dianei care nu se suparase, stia ca gresise cu make-up-ul.
O parte importanta din munca lui Andrei Maria la Hahaha Production e cea de frate-mai-mare- psiholog- manager-sfatuitor pentru fiecare artist pe care-l au in grija.
“Spun mereu ca eu traiesc zilnic toate etapele vietii unui artist: de la fricile debutului, nelinistea asteptarii reactiei industriei la o piesa noua, bucuria unei piese de succes, oboseala urmata de senzatia ca nu mai poti dupa zeci de concerte, dorinta de abandon, senzatia ca lumea nu intelege creatia ta si nevoia de o motivare emotionala suplimentara. Artistii nostri ma suna pentru ca stiu ca se pot baza oricind pe mine cu un sfat sincer; stiu cum e: am fost si eu pe drumul asta.”
Cind nu e manager, psiholog pentru colegi, showman cu concerte prin tara, negociator creativ in intilnirile cu sponsorii, jurat la Vocea Romaniei, prezentator la Romanii au talent, Andrei Maria e …compozitor si producator muzical. Scrie piese nu doar pentru el ci si pentru artistii de la Hahaha Production sau pentru nume ca Loredana, Corina, Antonia, Delia sau Snoop Dog, In-grid etc.
“Nu imi place sa fac fotografii, dar intr-un fel fotografiez stari, le tin minte si le folosesc cind se cristalizeaza ideea. Cind compun plec de la o stare pastrata in minte, iar cind am piesa , ea e cu totul in cap, o aud cu toate detaliie. Mi-ar placea sa se inventeze un gadget care sa scoata muzica din cap exact asa cum o aud eu.”
Il intreb daca nu e tentat ca atunci cind se prinde ca a creat un hit sa pastreze piesa pentru el si spune scurt si repede “Nu. Niciodata nu m-am gindit la asta”, apoi dupa ce mai analizeaza putin situatia detaliaza: “Nimeni nu vrea sa cinte piesele pe care le compun pentru mine. Fie nu le simt asa cum le simt eu, fie nu le plac. ”
In faza aceasta a activitatii lui, Andrei Maria devine seful lui Smiley. Stie exact ce se potriveste pentru artistul Smiley, cum trebuie sa arate clipurile si conduce intilnirile cu detasare, ca si cum ar fi vorba nu de el, ci de oricare alt artist HaHaHa Production.
Ca atunci cind au gindit clipul pentru Acasa. Erau de citeva ore in biroul baza si discutau, clipul parea ca va fi o naratiune cu povesti care se intrepatrund. Andrei i-a intrerupt:
“Despre ce e vorba in clipul asta?”
Toata lumea a inceput sa detalieze, un copil care … un soldat care…, dar el i-a intrerupt din nou
“Puteti sa spuneti totul intr-o fraza? Daca nu puteti, inseamna ca nu e bine, e prea complicat pentru audienta.”
Si cind toata lumea se reseta ca sa inceapa cu idei noi, el le-a spus: “Despre ce e vorba in clipul asta? Despre un om care isi construieste o casa intr-un loc magic” si-asa a aparut clipul cu povestea emotionanta a casutei din padure.
*
Programul lui Andrei Maria incepe pe la 10 si se incheie la 3 dimineata, cind insa e in perioadele de promovare pentru o piesa de-a sa si trebuie sa mearga la televiziuni sau radiouri, se trezeste la 6 jumatate. Isi ia vacanta doar 2 saptamini pe an, in ianuarie cind stie ca activitatea in industria muzicala este mai relaxata.
E tot timpul conectat la activitatile companiei, chiar si cind e la filmarile pentru Vocea Romaniei sau Romanii au talent, iar pauzele publicitare din transmisiunile live ale acestor emisiuni sunt sprinturi in dialog cu cei din echipa lui pentru ca le raspunde prin sms/whats app la intrebari.
In pauzele pe care doar el le gaseste continua sa se preocupe si de o slefuire interioara: a urmat cursurile de actorie ale Ivanei Chubbuck (cea care le-a fost profesoara lui Brad Pitt, Halle Berry sau lui Beyonce) sau merge sa intilneasca mari traineri in leadership sau inovatori ai lumii (Richard Branson sau Robin Sarma).
De fapt, si la HaHaHa Production e mai preocupat de evolutia echipei decit de partea financiara si spune despre nebunia #maimusic: ”Banii astia nu ma astept sa-i scot, dar e o investitie in increderea oamenilor, in repertoriul artistilor, in talent. Am invatat multe in campania asta. Fiecare artist, fiecare compozitor va avea concluziile lui. Eu imi justific mie investitia, nu stiu cum sa vi-o justific voua.”
Si da, la anul va fi o noua editie #maimusic, pe care o vor ”complica” in desfasurare. ”E ca la un joc, trecem la nivelul urmator. E normal sa fie mai complicat. Despre asta e evolutia.”
*
Cind intilnirea noastra s-a incheiat si a iesit, politicos, sa ma conduca spre holul magic din HaHaHaLand n-a apucat sa depaseasca pragul spre iesire: colegii il pindeau cu diverse probleme – nu erau mentionati intr-un spot radio, nu aveau o situatie de la niste difuzari etc. L-am lasat acolo, zimbind , stiind ca de cel putin 3 ore, 20 de metri mai incolo, spre iesire, Silviu Pasca astepta si el, la Serban Cazan in studio, pentru ca avea o problema cu o rima.
Andrei isi schimbase deja ritmul cu care vorbea, era mai alert, gesticula mai mult si, cum vorbea doar cu baieti, frecventa de ”bai” era foarte mare printre cuvinte, dar zimbea mai mult decit in conversatia cu mine (in care mai si risese printre raspunsuri, ce-i drept).
Se simtea ca ii place ce face, ca e bucuros cu ce se intimpla chiar daca era obosit si ii incurcasem si eu programul cu o lunga conversatie. Am plecat avind in minte imaginea lui care gesticula mult pe hol si cum a descris nuantele despre bucuriile pe care le implica meseria asta.
”Sa stii ca bucuria in momentul in care creezi ceva e mai mare decit bucuria cind vezi ca ai rezultate. E total diferita. Bucuria pe care o ai cind creezi ceva este bucuria sufletului, bucuria pe care o ai cind vezi rezultatele e bucuria ego-ului.”
Poate de asta, oglinzile – semn al ego-ului – stau pe jos pe holul care are portile catre HaHaHaLand.
Vara si caldura sunt mereu precum zapada in decembrie: cum naiba s-a facut atit de cald in iunie?
Zilele trecute m-am deplasat cu trenul de la Bucuresti la Cluj , la TIFF. Imi facusem planul ca o excursie cu trenul de 9 ore , cu calculator priza si internet, inseamna sa rezolv munca restanta si sa fiu in plan cu tot ce mai am de scris.
Doar ca nu prea s-a intmplat asa. “Neprevazutul” a facut ca in ziua deplasarii mele (2 iunie) sa fie foarte foarte cald, trenul avea aer conditionat spre NU, ferestrele nu se deschideau. Asa ca m-am trezit alaturi de alti multi oameni intr-un vagon deschis, la o sauna comuna cu hainele pe noi.
Bine, nici prizele nu mergeau, asa ca dupa o vreme (7 ore) nici calculatorul n-a mai vrut sa-mi tina companie si iata-ma meditind asupra lumii, caldurii si cum functioneaza organismul in conditii de temperaturi extreme. Si de mirosuri extreme.
*
Daca as avea 1 milion de euro astazi, as face un program prin care sa-i invat pe romani cit de importante sunt apa, sapunul si antipespirantul.
Stiu ca nu e deloc “glossy” sa vorbesc despre mirosul de transpiratie statuta , de 3 -4 zile, dar romanii ar trebui sa invete ca le va fi bine daca se vor spala si daca vor folosi antiperspirante sau deodorante cu pudra. Si nu ma refer doar la domnii care locuiesc la sat si isi petrec mult timp in gradina cu zarzavaturi, ma refer la doamne si domni care se imbraca “de oras”, cu haine cu eticheta.
Norocul meu, caci am avut putin noroc in calatoria asta, este ca vecinii mei de scaune erau 3 studenti (2 fete si un baiat) care descoperisera deodorantele, ba chiar fetele aveau servetele umede si antipespirant pe care le-au folosit pe durata excursiei, zimbind timid si cerindu-si scuze pentru impolitetea de a face un asemenea gest in public.
Le-am zimbit cu incintare si le-am recomandat antipespirantele pe care le folosesc eu care imi dau confortul de a fi fresh o zi intreaga, oricit de calduroasa ar fi.
*
Dupa cum stiti sunt o mare fana si o mare utilizatoare a produselor Dove pentru ca imi place atit grija pe care o au oamenii lor de la cercetare pentru pielea noastra ( “1/4 crema hidratanta” e lucrul care ma face mereu sa le zimbesc in gind cercetatorilor Dove), dar imi place si respectul pe care-l arata pentru frumusetea natutala a fiecarei femei.
Nu stiu daca stiti dar Dove a lansat recent gama de deodorante antiperspirante DovePower Soft, cu 1/4 crema hidratante, ce ofera o piele a subratului fina si catifelata. Dpve Power Soft are un parfum feminin creat impreuna cu parfumieri celebri; miroase a frezie si bujor, si-are o baza de ambra, lemn de santal si mosc…
Mirosul da senzatia pura a feminitatii si e preferatul meu in aceasta perioada.
Zilele trecute as fi dat orice sa am atit de multe Dove Power Soft incit sa pot sa fac cadou tuturor celor cu care am calatorit in tren, sunt sigura ca ar fi fost ca intr-un film din ala despre magie… brusc toate femeile ar fi fost frumoase si toti domnii ar fi zimbit.
Sa incercati acest nou deodorant Dove, chiar are un parfum minunat si e foarte protector cu pielea noastra.
Mă crezi sau nu, există o aplicație care te machiază direct atunci când vrei să-ți faci un selfie. Este trucul perfect pentru o fotografie reușită sau pentru puțin amuzament atunci când aștepți metroul.
Se numește YouCam Makeup și este pentru Android. Poți să-ți faci singură machiajul, să selectezi gene mai subțiri sau mai groase, blush mai roz sau mai portocaliu, dar și tușul, rujul, fardul de pleoape. O altă variantă ar fi să alegi unul dintre cele 15-20 de look-uri prestabilite sau să descarci altele. Ce este mai fun este că unele sunt de Halloween, de Crăciun sau chiar te ajută să semeni cu vreo vedetă preferată.
Aplicația conține și niște Beauty Tips pentru fetele mai curioase. Iar la Beauty Circle poți adăuga persoane din lista de prieteni. După ce te-ai machiat, îți poți alege fel de fel de accesorii, care arată puțin cam fake, dar completează look-ul la care te-ai gândit inițial. Spor la înfrumusețare sau, mai bine zis, la amuzament!
Cum se apropie sezonul nunților, țin să vă spun că rochiile de mireasă pompoase, cu straturi spumoase de tulle aparțin anilor ’80. A venit momentul să renunțam la aspectul fastuos al fustei de tulle pentru a face loc unei ere în care rochia de mireasă este fashionable și exprimă întocmai personalitatea femeii.
Pentru mireasa tradițională, tendințele prezintă dantele și modele florale. În funcție de tematica nunții, se poate juca cu lungimea mânecii sau adâncimea decolteului. Pentru cele cu un spirit mai liber, rochiile scurte cu broderie anglaise sunt perfecte pentru ceremonia în aer liber. Miresele care au un stil urban au nevoie de rochii simple, albe sau chiar costum care merge pe aceeași idee. Sunt sigură că încrederea în propriile gusturi vă va face să străluciți în acea zi specială!
Alegerea rochiei și a celorlalte elemente este total subiectivă și sunt convinsă că gusturile diferă în funcție de personalitate, context și loc. Așa că am pregătit mai multe ținute de inspirație, create de designeri faimoși, și clasificate pe cele trei categorii- tradiționalist, free spirit și urbanist.
Manik și Ratan sunt doi frați gemeni din Bangladesh care au aceeași pasiune: animațiile și realizarea desenelor animate. În fiecare zi postau pe contul de Instagram diferite ilustrații, până când au realizat un dragon foarte drăgălaș. Așa de mult le-a plăcut încât l-au făcut să interacționeze cu alte obiecte care le erau la îndemână. De exemplu, îl strivește un Nokia, conduce o mașinuță și mănâncă zahăr dintr-un pliculeț.
Comunitatea de utilizatori Instagram l-au iubit de la început și astfel el a primit numele de Drogo. Practic, l-au făcut un personaj cu personalitate, care țipă, râde, se luptă, obosește. Iar acum el este animalul lor de companie. Incredibil de expresiv este Drogo și foarte talentați sunt cei doi frați, care reușesc să transpună emoții printr-un desen. Mai multe ilustrații pe Instagram!!
La un moment dat în viață trebuie să părăsești casa unde ai crescut pentru a fi pe cont propriu. Aș spune că atunci devii “om mare”, cum spuneam când eram mici, mici și ne plictiseam de joacă. Pentru unii, acest moment se întâmplă atunci când pleci la facultate în alt oraș în calitate de student din provincie. Firește, la început, te lovești de câteva probleme- unde vei sta?, te vei descurca?, dar mai ales vei avea prieteni?
Ei bine, un artist textil pe nume Phil Ferguson s-a aflat în această situație și a găsit o modalitate inedită de a-și face prieteni într-un oraș nou. S-a folosit de skills-urile sale și a croșetat niște pălării în formă de mâncare. Pizza, prăjituri, gogoși, dar și hamburgeri găsiți pe contul lui de Instagram Chilly Philly.
Am făcut aceste colaje ca să vedeți cât de frumos sunt colorate și realizate pălăriile, dar și cât de expresiv este Phil, care stă când supărat, când abătut, când melancolic, în contrast cu înghețata roz și sticla de bere verde, foarte vesele de altfel.
ca sa incheiem frumos postarile despre TIFF2015 ma gindesc sa va povestesc cite ceva despre cistigatori.
dincolo de cistigatorii “internationali”, am doua mentiuni speciale de facut.
Premiul pentru Debut – pentru filmul lui Nicolae Constantin Tanase , Lumea e a mea, un film care a fost vazut pentru prima data de public, orice fel de public, aici la TIFF, un film facut de un tinar premiat la Gopo anul trecut, la categoria tinara speranta. Nicolae Constantin Tanase spune cu filmul lui o poveste despre o adolescenta si, chiar daca se simte ca e film la debut, are ceva autentic in tot ce e acolo. Si asta nu tine neaparat de faptul ca si regizorul e tinar (chiar daca nu chiar adolescent), ci cred ca tine de curajul lui de a distribui in rolul principal o pustoaica de virsta personajului de pe ecran, chiar daca nu era o actrita profesionista.
Nicolae Constantin Tanase e unul dintre tinerii care sunt legati de festivalul de teatru de la Alexandria, Ideo Ideis, si are curajul nebun al tuturor celor din acel grup (chiar daca “profesionistii” teatrului sau filmului ii contesta pe alocuri). Din acelasi grup de la Ideo Ideis a venit anul acesta la TFF si Alexandru Ion in programul 10 pentru film (actori de teatru care au fost selectionati din toata tara ca sa intilneasca producatori, directori de casting etc pentru a le facilita accesul mai rapid la industria cinematografica)
Revenind la premiul pentru debut, Lumea e a mea , filmul lui Nicolae Constantin Tanase, sa mai punem putin context. Premiul a fost oferit de Raiffeisen Bank (care iata e consecvent cu deviza sa “sustinem filmul romanesc”), dar dincolo de valoarea lui din acest moment, premiul acesta ii aduce tinarului Tanase niste puncte frumoase intr-un eventual concurs la CNC pentru un alt film. Adica isi va mai produce si el ceva bani pe drumul pentru o cariera in cinematografie.
*
A doua mentiune e tot pentru o tinara, o regizoare foarte foarte speciala Ivana Mladenovic care a fost desemnata cistigatoarea Transilvania Pitch Stop Development Award cu proiectul The Soldiers (Soldații). Ivana este absolventa de UNATC, a fost si ea premiata la Gopo in anii trecuti, iar cu acest film – aflat in faza de proiect – a intrat si pe lista scurta de la Cinelink la Festivalul de la Sarajevo, a luat si ceva finantare de la CNC si e pe drumul bun ca sa intre in lucru. Producatorul acestui film este Ada Solomon, iar asta inseamna ca nu se va lasa pina cind nu va ajunge pe ecrane in cea mai buna forma posibila.
Filmul Ivanei e dupa cartea omonima a lui Andrei Schiop.
*
Vestea buna e ca nu se va mai vorbi de un Nou Val al cinematografiei romanesti, ci de generatii care-si predau frumos stafeta si alerga impreuna ca sa ne bucuram noi spectatorii.
foto Adi Bulboaca.
P.S. cel mai premiat film al serii a fost Despre oameni și oi, un film norvegian care a obtinut in urma cu doua saptamini Un Certain Regard la Cannes. La TIFF a luat Premiul Special Al Juriului, dar si premiul publicului.
Premiul cel mare al festivalului, Trofeul Transilvania,a fost cistigat de catreIncendiul (El incendio / The Fire) in regia lui Juan Schnitman.
Comoara (regia Corneliu Porumboiu) a primit Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru sectiunea Lungmetraj
Un festival de film implica multe ore petrecute in sala de cinematograf, dar si curse rapide – in criza de timp – de la un cinematograf la altul ca sa prinzi filmul urmator de pe lista ta de preferati.
De asta la TIFF exista in fiecare an bicicletele puse la dispozitie de Raiffeisen (cu care dimineata se distribuie si Aperitif-ul revista festivalului) . Sunt 100 de biciclete, le gasiti in Piata Unirii si va asigur ca pot fi o distractie super simpatica pe perioada festivalului, dar si o sansa in plus sa mai cistigi citeva minute pretioase cind filmele pe care doresti sa le vezi sunt in cinematografe indepartate, dar la ore f apropiate.
ieri n-am plimbat si noi cu bicicletele, eu si domnul Manafu cu care impart cu onoare – si in acest an – sarcina de Reporter de Festival din partea Raiffeisen, care este sponsorul oficial si unul dintre marii sustinatori ai filmului RO.
ca sa dau putin din casa, fiecare dintre noi a petrecut clipe frumoase cu farfurii cu mincare cu multe calorii si am avut de recuperat.
(de exemplu, eu am o dilema odata cu acest festival: “varza a la CLUJ cu ciolan, smintina si ardei iute” cum o trec eu in aplicatia care imi numara caloriile? si cam cite milioane de calorii are?)
*
Dincolo de asta, programul cu bicicletele Raiffeisen care exista de doi ani la TIFF e un indemn la o viata eco responsabila, la un stil de viata sanatos si e parte integrata din actiunile care promoveaza miscarea in aer liber (maratonul in Bucuresti e doar un exemplu). Aici in Cluj, astazi 5 iunie va fi un mars al bicicletelor sustinut de Raiffeisen.
Iar la TIFF puteti vedea un documentar foarte interesant, care o sa va puna pe ginduri: Biciclete vs masini, despre a pune in balanta o viata eco vs inconstienta celor din trafic care face ca numarul biciclistilor care mor in trafic sa fie din ce in ce mai mare.
*
altfrel, daca in seara asta vreti cu noi la film – la Aferim! la Cinema Florin Piersic de la ora 21.45 , aflati aici detalii 🙂
Tot pe Facebook, sursă nesecată de inspirație, dar și de proiecte frumoase, dacă o folosești cum trebuie, am descoperit această serie de imagini care ne atenționează cu privire la discursul urii. Știți prea bine vorba aia, nimic nu e ceea ce pare. Ei, cam așa stă treaba cu aceste ilustrații care arată cum de multe ori judecăm persoanele în funcție de ceea ce ni se pare la prima vedere. Nu cunoaștem toate detaliile sau contextul în care ei acționează, ca să emitem niște judecăți de valoare corecte.
#StopBullying este proiectul realizat de Sachin Parekh pentru UltimateDesign și ne pune puțin pe gânduri. Nimeni nu are dreptul să judece și nimeni nu deține adevărul absolut. Ar fi bine să nu ne cramponăm de prejudecăți și să vedem dincolo de aparențe.
Pentru cei trecuti de 30 de ani unul dintre filmele documentare prezentate in Zilele Filmului Romanesc de la TIFF are un parfum aparte: Chuck Norris vs Communism.
Povestea din spatele traficului cu casete video pe vremea lui Ceausescu si, indirect, povestea Irinei Margareta Nistor – vocea care dubla filmele pe care toti cei care au trait in perioada comunista le savurau.
Vizionarea din sala Florin Piersic a avut parfumul ei aparte pentru ca majoritatea celor din sala avea o poveste despre filmele pe video si despre intimplarile care au marcat personalitatea fiecaruia in acea perioada.
Am fost cu Cristi Manafu la film, parte din proiectul nostru alaturi de Raiffeisen “impreuna la film”, asa ca am aflat si povestea lui despre filmele la video din vremea aia pe care sper sa o povesteasca si in spatiu public:)
*
Povestea mea e simpla: ajutam o fata cu o familie mai instarita si influenta (deci cu posibilitate de a detine un video care era f f scump) la problemele la matematica in fiecare weekend si asa puteam vedea filme. Mama ei stia ca facem probleme, noi ne distram cu comedioare romantice. Primul meu film “la video” a fost “Peste bord”, o comedioara simpatica cu Goldie Hawn si Kurt Russell.
La vremea aia eu, copil dintr-o familie f saraca si modesta, nici macar nu visam ca o sa o cunosc pe Irina Nistor, vocea pe care auzeam pe caseta. Doar ca viata bate orice film si depaseste cu mult asteptarile noastre. (poate de asta am si fost f impresionata in timpul proiectiei, gindindu-ma la viata pe care o aveam atunci si vremurile pe care le traiesc astazi. absolut ireale pentru copilul bun la matematica, din Alexandria)
Aseara la petrecerea HBO am imbratisat-o pe Irina Nistor si imbratisarea continea si recunostinta adolescentzei mele, nu doar felicitarile pentru, asa cum ii spuneam, “ca a lasat o urma in noi, dar si pentru ca o tinara s-a gindit sa faca un film despre ea”.
*
Sper ca filmul sa intre in cinematografe, nu doar in circuitul festivalier, pentru ca e ca o excursie in copilaria noastra.
In plus, acum – cu detasarea emotionala a trecerii anilor -, realizam cit de mult au insemnat filmele vazute ilegal pentru noi, iar efortul de documentare al realizatorilor (Ilinca Calugareanu & Mara Adina) e remarcabil. O sa aveti surprize foarte frumoase despre cum functiona sistemul, cine era infiltrat in securitate, cum ii verificau etc.
*
Am o mentiune speciala pentru Ana Maria Moldovan care interpreteaza rolul Irinei Nistor din tinerete si care reuseste intr-un mod foarte elegant sa surprinda gesturile doamnei Nistor. Cred ca a fost o mare provocare pentru ca o si cunoaste pe Irina Nistor si se mai intilneau si post filmari, dar si-a achitat cu brio tot ce a avut de facut.
Si mai am o mentiune de facut, sper ca in viata asta sa se faca un film despre Irina Nistor si dincolo de influenta ei asupra noastra in vrema comunismului, pentru ca dragostea ei pentru cinema si pentru filme a influentat multi actori si regizori. Irina Nistor e selectioner in multe festivaluri si e un mare mare promotor al tinerilor cineasti romani.
Acum 3 ani pentru un proiect cu oameni frumosi Irina Nistor a dat un interviu despre viata sa dincolo de filme, il puteti vedea aici
*
si pentru ca viata bate filmul, dupa ce a tradus zeci de filme cu Jackie Chan, anul trecut Irina Nistor l-a intilnit pe super eroul copilariei multora din generatia mea.
DACA ESTI IN CLUJ, HAI CU MINE L A FILM
Avem un film special diseara la Cinema Florin Piersic. “Aferim”, cistigatorul Ursului de Argint la Berlin, in aceasta primavara. Te invit sa vezi filmul alaturi de mine si de Cristi, astazi de la 21.45. Lasa doar un comentariu aici si ne vedem inainte de film. Avem 4 invitatii duble la dispozitie.
