Pentru ca este ultima zi de Gaudeamus, e duminica si poate vreti sa mergeti la tirg m-am gindit sa va spun ce carti mi-am cumparat anul acesta, poate va inspira
Ascultindu-l pe Ivan – o carte despre Ivan Patzaichin scrisa de Vintila Mihailescu, o poveste despre oamenii din jurul lui Ivan si despre cum marii campioni au in ADN definitia lucrului bine facut. E un moment in carte in care Patzichin spune “totdeauna le-am explicat si tinerilor pe care i-am antrenat ca trebuie sa invete sa scrie frumos; macar semnatura sa o aiba ingrijita. Vor ajunge campioni, vor avea de-a face cu tot felul de lume, vor trebui sa dea autografe si nu poti a semnezi asa, neglijent, e o problema de respect pentru ceilalti.”
Mai sunt povesti cu fiica domniei sale (care a avut de combatut cu spiritul de campion al tatalui inclusiv la prima si singura partida de sah pe care au jucat-o impreuna – a cistigat-o ea:) ), dar si povesti ai prietenilor domnului Patzaichin, printre ei Oana Pellea, Marin Moraru, Gheorghe Dinica.
Am citit cartea, am sa revin cu citeva fragmente absolut minunate, dar as vrea sa va spun ca e una dintre cartile care e bine sa se afle in biblioteca voastra. E scrisa cu lejeritatea unei conversatii intre scriitor si cititor, o poveste pe care ti-o spune un mare antropolog despre un om care e genetic facut sa fie campion in tot ceea ce face. E o lectie indirecta despre lumea din jurul unui campion si despre cum se cresc campionii si din afara terenurilor competitionale.
Cartea Ascultindu-l pe Ivan a aparut la Curtea Veche.
*
Supravietuind prin tenis, Corina Morariu impreuna cu Allen Rucker
o poveste relatata cu garda jos despre o sportiva care a supravietuit leucemiei, divortului, unui accident de masina si disputelor in familie.
Corina Morariu a fost jucatoare de tenis americana de origine romana si, recunosc, cind am cumparat cartea am fost mai degraba surprisa sa gasesc biografia ei in romaneste. Cu citeva zile in urma citisem biografia Monicai Seles care a jucat cu Corina Morariu si stiam povesti despre ele din acea carte. Abia acasa, cind m-am apucat sa citesc am remarcat si subtitlul cartii “cum am invins leucemia si m-am redescoperit”.
Cartea a aparut la editura Casa Cartii de stiinta si, la Gaudeamus, o gasiti la standul unui depozit de carte. (cum intrati, in partea dreapta, pe lateral, al doilea sau al treilea stand). E genul de carte pe care o gasesti doar la tirguri pentru ca vine de la o editura care nu are putere de distributie.
Am citit cartea, este foarte placut scrisa, iar Corina are relaxarea americanului de a se duce pina la capat cu marturisirile, nu doar de pe terenul de tenis, ci si din viata personala. Povesteste despre antrenorul ei care i facea avansuri sexuale, povesteste despre uzura si sistemul complicat de supravietuire in afara terenului de tenis, dar si despre cum a incercat sa inteleaga tot ce i se intimpla si care au fost concluziile care au ajutat-o sa depaseasca, inainte de toate emotional, ceea ce i s-a intimplat.
Nu e o carte de amploarea biografiilor lui Agassi, Federer sau Seles (are aproape 200 de pagini), dar e o carte despre o femeie care lasa garda jos si iti explica despre performata de a lupta cu mintea ta pina la pace si intelegere.
*
de la acelasi stand am cumparat Inteligenta Materiei – Dumitru Constantin Dulcan. ( editura Eikon)
Domnul Dulcan mi-a atras atentia prin citeva interviuri care au devenit virale pe internet despre energia gindurilor noastre care ne modeleaza corpul, genereaza boli etc. Am vrut sa citesc direct de la sursa explicatiile stiintifice si cartea a fost pe lista mea de cumparaturi de la acest tirg, stiind ca e genul de carte pe care tot doar la tirguri o poti gasi. N-am citit-o inca, dar la o rasfoire superficiala am remarcat multa fizica si chimie linga vorbe spuse cu mult spirit. Am sa revin dupa ce o citesc.
*
Mi-am mai cumparat de la tirg (nu le-am citit inca) Chuck Palahniuk – Beautiful You (a aparut de ceva vreme dar nu am reusit sa ma intilnesc cu ea pina acum) si Harper Lee, Du-te si pune un strajer, continuarea controversata a cartii Cum sa ucizi o pasare cintatoare. Ambele carti sunt de la editura Polirom.
Mai aveam pe lista citeva aparitii de la Humanitas si Polirom, dar era foarte aglomerat la standurile lor. Oricum sunt carti pe care le voi gasi in librarii zilele viitoare, asa ca nu e o problema.
*
Ce mi-am mai luat, fara sa dau niciun ban insa, a fost un manual alternativ de bord. Instructiunile aflate in manualul unei autoturism transformate in literatura cu ilustratii speciale si foarte amuzante. Eu am fost joi la tirg si inca nu se lansase acest manual asa ca l-am surprins putin pe domnul de la standul Dacia cind l-am cerut. L-a scos de sub tejghea si mi l-a dat. L-am intrebat cit trebuie sa platesc si a spus ca e gratis.
Stiam de existenta lui dintr-un comunicat de presa (printre cei care fac mici capodopere literare sunt Radu Paraschivescu, Lucian Mindruta, Marius Chivu, Iv cel naiv, Iulian Tanase si Victor Kapra) si am vrut sa vad cum arata si mai ales cum scriu domnii pe o tema asa delicat complicata.
Manualul e o bijuterie care va aduce zimbetul pe buze, il puteti cere de la standul Dacia, cum intrati pe partea dreapta. El marcheaza 10 ani de parteneriat intre Dacia si Tirgul de carte. Nu stiu a cui a fost ideea, dar dupa ce parcurgeti carticica sunt sigura sigura ca o sa zimbiti si daca sunteti pasionat de automobile, si daca nu.
[…] Pentru ca este ultima zi de Gaudeamus, e duminica si poate vreti sa mergeti la tirg m-am gindit sa va spun ce carti mi-am cumparat anul acesta, poate va inspira Ascultindu-l pe Ivan – o carte despre Ivan Patzaichin scrisa de Vintila Mihailescu, o poveste despre oamenii din jurul lui Ivan si despre cum marii […]… citeste mai mult […]
[…] Pentru ca este ultima zi de Gaudeamus, e duminica si poate vreti sa mergeti la tirg m-am gindit sa va spun ce carti mi-am cumparat anul acesta, poate va inspira Ascultindu-l pe Ivan – o carte despre Ivan Patzaichin scrisa de Vintila Mihailescu, o poveste despre oamenii din jurul lui Ivan si despre cum marii […]… citeste mai mult […]