Text de Raluca Antuca
În fiecare zi a vieții noastre vedem lucruri pe care le luăm ca atare și ne întâlnim cu oameni ale căror “prime impresii” nu se schimbă. Pur și simplu nu dăm importanță sau nu ne sinchisim să aflăm ce s-ar putea ascunde în spatele unor trăsături banale. Poate fi vorba de comoditate sau de nepăsare, dar sunt sigură că există câteva chestiuni comune care pot uni două persoane diferite la prima vedere.
Pe acest principiu, un ilustrator pe nume Alex Solis demască cele mai cunoscute personaje ale culturii pop și ne arată adevărata lor identitate. Seria se numește Icons Unmasked, iar portretele realizate în stilul desenelor animate ne arată alter-egouri care te vor surprinde cu siguranță.
Solis face legătura între două personaje diferite, folosindu-se de o trăsătură comună, fie legată de aspectul lor, fie de personalitate. Iar succesul seriei se explică chiar prin această conexiune inteligentă. Ilustratorul încearcă să dea noi sensuri unor personaje pe care lumea le-a văzut de multe ori, iar rezultatul lui a căpătat deja forma unei cărți pe care o găsiți aici. Îi vei privi pe Donald Trump, Storm Trooper și Mister Burns cu alți ochi!
Care este preferatul tău? 🙂