“And I tend to approach bad news as a problem that can be worked through and solved, something I have control over rather than something happening to me.”

M-am intrebat de ce Bob Iger, directorul Disney, s-a apucat sa scrie carti despre mentorship si leadership, semi autobiografice.

Pana la aceasta carte – The Ride of a Lifetime, LESSONS LEARNED FROM 15 YEARS AS CEO OF THE WALT DISNEY COMPANY by Robert Iger – aparuta in septembrie trecut, ii stiam numele din diverse stiri despre filme, dar nu parea genul care sa vrea sa iasa in fata, sa fie confortabil in interviuri la late night show-uri.

Am citit cartea (de fapt, am ascultat-o) gandindu-ma ca intr-o companie cum e Disney cine te ajuta sa iti scrii povestea e un narator important si sigur ti-a facut o structura a cartii care sa-i tina cu sufletul la gura pe cititori.

Nu m-am inselat, cartea e foarte bine scrisa, cu multe povesti din intimitatea deciziilor lui Iger (cat si ce a putut spune desigur) si ii face sefului Disney o imagine de manager si lider absolut.

Sigur, sub domnia lui de 15 ani CEO la Disney s-au intamplat unele dintre cele mai spectaculoase miscari – au cumparat Pixar, Marvel, 20 Century Fox, studiourile Lucas, au mai deschis alte parcuri tematice (unul in China dupa zeci de ani de negocieri) si, cum i se ncheie contractul in 2021 si a anuntat ca se retrage, cartea are scopul ei.

Ii da ocazia sa-si spuna povestea in felul in care vrea el sa-i fie cunoscuta si ii aseaza o platforma pentru noile activitati – cel mai probabil in politica. (multi il intreaba in interviuri daca va candida la presedintia Americii, el o da cotita, nici ca da, nici ca nu)

*

Cateva lucruri despre cum e construita cartea si cum isi curata imaginea super elegant domnul Iger in momentul in care ajunge la deciziile controversate (cele pe care le-a putut face public)

Povestea incepe super dramatic cu deschiderea noului Disneyland din China, cu programul draconic al lui Iger care e pus fata in fata cu un accident de la parcul de distractii din Orlando unde un copil a fost omorat de un crocodil. E mentionat cum a cerut sa vorbeasca direct cu familia copilului, cum le-a dat numarul lui de telefon sa-l sune pentru orice au nevoie si cum le-a promis ca nu se va mai intampla asta cu niciun alt copil. Apoi incepe sa planga “de ii sar lentilele de contact”, e mentionat in carte.

In real, dincolo de carte, Iger a pastrat legatura cu familia copilului, i-a si vizitat si le-a dat o compensatie financiara. Tangential o da la intors si recunoate ca s-a mai intalnit cu familia copilului intr-un interviu cu Oprah pe care-l las la sfarsit.

O alta decizie controversata a lui Iger a fost cea legata de numirea lui ca presedinte al companiei, dupa 5 ani de vicepresedinte.

S-a spus la vremea respectiva ca l-a sapat mult pe predecesorul sau ca sa fie dat afara (intr-o miscare ampla care l-a implicat si pe Roy Disney, nepotul lui Walt Disney, cu actionariat masiv in companie), dar versiunea lui e desigur mai soft si e spectaculoasa din punctul de vedere al schimbarii “narativului” intr-o comunicare pentru imagine si branding.

Spune ca in perioada in care era chemat la interviuri cu actionarii pentru a se vedea strategia si obiectivele lui in dezvoltarea Disney a fost preocupat sa nu-l vorbeasca de rau pe fostul sef, Michael Eisner. Spune ca a vorbit cu un prieten secialist de comunicare politica cum sa-si construiasca discursul in fata actionarilor si cu ajutorul lui si-a centrat strategia pe trei punctae usor de inteles, mereu axat pe viitor, fara sa comenteze sau analizeze greselile din trecut, ca sa nu-si vorbesca de rau seful si sa nu cada in plasa “dar tu de ce nu ai facut mai bine, pentru ca erai mana lui dreapta”

Cand vorbeste depre decizia de a o da afara pe Roseanne si a-i suspenda emisiunea ca urmare a unor mesaje aiurea pe twitter, isi construieste povestea vorbind mai intai mult despre prietenia cu Roseanne pe care a ajutat-o, despre depresia ei si cum exista in companie un producator care se ducea uneori acasa la ea doar ca sa o urneasca sa vina la tv pentru ca era prea deprimata (dar ca el avea intelegere si simpatie pentru ca a avut un tata bipolar)  si, dupa ce ti-a creat simpatie pentru el la limita indiscretiei si a intruziunii in viata peronala a unui angajat, da contextul deciziei de a o da afara.

E un fragment in care povesteste cum era sa fie el dat afara si dupa ce explica de ce actionarii s-au razgandit, urmeaza multe pagini in care justfica vehement si patimas initiativele lui, efortul in munca pe care a depus-o. e fragmentul in care mi se pare ca I se vede ce mai mult caracterul, ambitia, increderea in el.

Sunt si multe lucruri foarte smart de management si leadership in carte care pot fi scoase drept citate motivationale, am sa las cateva mai jos, dar dincolo de ele e profilul unui domn foarte hotarat, foarte increzator in fortele lui, n-as spune ca 100% etic (desi vorbeste mult despre etica), cu o disciplina incredibila – se trezeste zilnic la 4.15, un om care a mers pe drumul lui sacrificand mult din viata sotiei (profesional sotia s-a mutat cu locul de munca in orasele in care el isi muta job-urile).

Nu vorbeste nicaieri despre sacrificiile pe care le-au facut cei din jurul lui pentru ca el sa scrie istorie la Disney.

Da, a scris istorie, a dezvoltat compania cum n-a fost niciodata pana acum si probabil va fi viitorul presedinte American. Da, e un leader foarte bun, cu o viziune frumoasa si o intelegere speciala asupra felului in care poti sa-i conduci si sa-i motivezi pe oameni

Dar pretul conex al succesului sau e ocolit sau ambalat cu funde sclipicioase ca sa nu se prinda lumea…

“To this day, I wake nearly every morning at four-fifteen, though now I do it for selfish reasons: to have time to think and read and exercise before the demands of the day take over. Those hours aren’t for everyone, but however you find the time, it’s vital to create space in each day to let your thoughts wander beyond your immediate job responsibilities, to turn things over in your mind in a less pressured, more creative way than is possible once the daily triage kicks in.”

 

There’s nothing less confidence-inspiring than a person faking a knowledge they don’t possess. True authority and true leadership come from knowing who you are and not pretending to be anything else.”

If leaders don’t articulate their priorities clearly, then the people around them don’t know what their own priorities should be. Time and energy and capital get wasted.”

People don’t like to follow pessimists. What I’ve really learned over time is that optimism is a very very important part of leadership.

There is no science in creativity. If you don’t give yourself room to fail, you wont innovate.