dracula bbc first 1dracula bbc first 1

Mini seria Dracula pe BBC FIRST Romania incepand de duminica la ora 22.00. Si o exclusivitate: romanca – Simona Dinu – care a lucrat la acest film ne da detalii din culise :)

De duminica pe BBC First, canalul cu seriale britanice super premium pe care-l vedeti in reteaua Digi, cu filme cu subtitrare in romaneste, avem Dracula lui Bram Stoker adaptat de domnii care au facut serialul Sherlock,  Mark Gatiss & Steven Moffat.

 De-a lungul anilor ati intalnit multe referinte la cartea Dracula lui Bram Stoker, cel care a facut celebra o legenda populara din Transilvania si care apoi a fost dezvoltata in multe alte idei si productii, dar cred ca foarte putini au vazut primul film inspirat de roman in 1922, precum si productia regizata de Francis Ford Coppola in 1992 cu un Gary Oldman exceptional in rolul lui Dracula.

Asa ca avem acum sansa sa vedem o versiune relizata cu mijloacele moderne de productie, sub managementul unor britanici de super succes (ceea ce aduce o pedanterie si o eleganta speciale si pentru actori, dar si pentru productie  – costume, decoruri) si cu un actor superb care-i da viata lui Dracula, Claes Bang. O versiune care se intoarce la origini (au fost filmate inclusiv exterioare cu castelul care apar in primul film cu Dracula), iar scenaristii au mers mult mai departe si au luat din arhivele bibliotecilor din Londra si Philadelphia, unde se afla arhiva lui Bram Stoker, toate insemnarile legate de legenda lui Dracula si cum isi imagina scriitorul ca ar trebui sa fie Dracula, ce face si ce nu poate face personajul, detalii neintrate in romanul final.

Cine a urmarit seriale britanice de-a lungul anilor, cu influenta succeselor din ultimii ani – cu revolutionarul The Black Mirror in frunte, dar si cu Peaky Blinders, Tokyo Vice sau The English cu Emily Blunt in rolul principal, stie ca marile atu-uri ale acestor productii vin dintr-o interpretare actoriceasca devenita brand de tara, foarte fina si foarte puternica, avand actori care au super experienta si in teatru (la urma urmei, ei il au pe Shakespeare si fac teatru de cateva sute de ani). Evident si intreaga distributie de la Dracula se incadreaza in acesti parametri cu o Dolly Wells (pe care ati vazut-o si in The Inside Man) in rolul calugaritei Agatha si cu un Dracula, sexy super inteligent si provocator in persoana actorului Claes Bang.

 

(Claes Bang e cel care a detinut rolul principal in The Square al lui Ruben Ostlund, film castigator la marelui premiu la Cannes in 2017 si nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain.)

De data aceasta Claes are o transformare spectaculoasa (povesteste in making of ca statea si cate 4 ore la make-up), dar chiar si imbatranit in unele momente, e in continuare foarte sexy si seducator.

Dracula in versiunea noua de la BBC First e evident un film de groaza, e fidel povestii originale, dar reuseste sa-si faca un loc unic intre multele productii cu vampiri din ultimii ani, precum si multele productii cu Dracula (care cred ca e un fel de Romeo si Julieta raportat la puterea brandului declinat in nenumarate productii teatru, film, musical).

Si cred ca partea de unicitate o castiga la actoria in spirit britanic, nationalitatea lui Bram Stoker, si la mijloacele pe care le foloseste de la imaginea cu filtre speciale ca sa nu te deranjeze sangele pana la machiajul spectaculos.

Simona Dinu a fost al doilea asistent de regie adica mana dreapta a regizorului secund pentru filmul Dracula; ea are un CV foarte bogat cu proiecte care includ Wednesday al lui Tim Burton sau The Protégé al lui Martin Campbell (cu Samuel L Jackson si Michael Keaton), si am vorbit putin cu ea despre participarea la acest film

In ierarhia standard a pozitiilor si job-urilor de pe un platou de filmare, Simona s-a ocupat de organizarea interdepartamentala si realizarea programului pe ore si minute pentru fiecare om de pe platourile de filmare. Programul se numeste in limbaj tehnic intern Call Sheet si are pe ore implicarea fiecarui om de pe set, de la actori, make-up, scenografi, costumiere, masinisti, operatori, soferi, oamenii de la catering etc. Un asemenea call sheet este un document foarte complet care are inclusiv previziunile meteo, distanta pana la cel mai apropiat spital, numere de telefon in caz de urgente, pe categorii.

“Al doilea asistent de regie este responsabil de a anunta sau a comunica cu toti cei care trebuie sa faca ceva pentru a doua zi, la ce ore sa fie gata, cu ce sa fie gata etc. Este persoana care comunica cu toate departamentele si organizeaza a doua zi de lucru conform unui program de filmare, conform unor asteptari si planificari din partea productiei, a secundului, a regizorului etc. Adica este o persoana care trebuie sa comunice cu foarte multi oameni.

El sau ea este acela care impreuna cu directorii de productie trebuie sa stie cam care este situatia tuturor departamentelor in evolutia pregatirilor pentru filmarile din zilele viitoare, ce probleme au etc. Timpul pe care il avem la dispozitie pentru a filma orice este intotdeauna limitat, oricat de mare ar fi bugetul.” explica Simona job-ul pe care l-a facut pe platourile de la Dracula.

Unde s-a filmat?

S-a filmat in mare parte in Londra. Este in mare parte film de studio, iar majoritatea filmarilor de locatie, de exterioare, au fost in Slovacia. Una dintre locatiile din Slovacia a fost castelul Orava, care apare in primul film cu Dracula din 1922, Nosferatu simfonia groazei.

Au vrut sa reviziteze peste ani acelasi castel, ca loc cunoscut pentru Dracula, dar si ca sa se intoarca la cea mai bine cunoscuta ecranizare a lui Dracula. La fel si cu scenariul, unde au vrut sa fie cat mai aproape de carte, sa se intoarca cumva la origini. Scenaristii sunt foarte talentati. Cu unul dintre ei, cu Mark Gatiss, care este actor in acelasi timp scenarist si producatorul executiv al filmului, mai lucrasem in Romania, la fostul MediaPro si ne-a facut mare placere amandurora sa ne regasim. Ne-am recunoscut dupa aproape 17 ani.

Care e amintirea ta cea mai draga de la aceste filmari?

Mi-a facut foarte mare placere sa lucrez cu artistii prosteticieni de la Dracula – Dave si Lou Elsey. Imi amintesc cu mare, mare placere de ei. Eu am crescut la Castel facand filme de groaza, asa ca pentru mine machiajul prostetic nu este un domeniu pe care nu-l inteleg, ba dimpotriva. Intelegeam procesele lor, nevoile lor si am facut echipa foarte buna cu ei.

Altfel, amintirile si emotiile mele speciale sunt legate mai mult de locuri. In Anglia s-a filmat in Bray Studio, locul unde Eric Clapton a filmat concertul/albumul Unplugged iar eu ii ascultam si imi placea foarte mult. Pentru mine a fost impresionant sa calc pe acelasi pamant pe care au calcat si ei si sa lucrez in acelasi loc.

Imi amintesc ca la un moment dat m-am dus la Mark, pentru ca pe Mark Gattis pe producator, care e scenarist, il stiam mai bine decat pe restul, m -am dus la urechea lui si am zis  “nu vrea să mă bag. Dar, aveți voi niste cuvinte romanesti acolo, in scenariu, nu sunt rostite cum trebuie”. Si apoi i-am povestit lui Claes, cum trebuie sa pronunte, ceea ce l-a facut sa rada si sa spuna “Normal ca trebuie sa avem o romanca in echipa. Cum sa vorbim altfel de Dracula?!” “

(povestea Simonei Dinu o cititi pe urban.ro zilele viitoare)

*

Ca fapt divers, cateva informatii simpatice.

  1. Pentru ca tot vorbeam de influenta actorilor de teatru asupra elegantei serialelor britanice, Bram Stoker a fost directorul Lyceum Theatre din Londra, o institutie creata la 1765 care functioneaza si acum. Stoker s-a apucat de scris romane fantastice intr-o perioada (anii 1880) in care scriitorii epocii reambalau miturile britanice si povestile populare care circulasera pe cale orala, iar el a vrut sa vada aceste povesti dintr-o perspectiva noua si a ales ca “dusmanul” – eroul negativ – sa fie din Estul Europei, din afara Angliei.
  2. Pentru ca serialul pe care-l vedem acum pe BBC First e creat de cei care au facut si serialul Sherlock, e simpatic sa stiti ca istoria e ciclica; autorul lui Sherlock, Sir Conan Doyle era mare admirator al lui Bram Stoker si in istorie sunt consemnate scrisorile pe care Doyle le trimitea lui Stoker ca sa-l felicite pentru munca lui.
  3. Actrita care o interpreteaza pe calugarita principala, Agatha, Dolly Wells, a fost in Romania in urma cu doi ani; a filmat la Castel Film,tot un serial britanic, Ocolul Pamantului in 80 de zile dupa romanul omonim al lui Jules Verne.

*

Dracula poate fi vazut in fiecare duminica incepand de la ora 22.00 pe BBC FIRST Romania, canalul 99 in reteaua Digi.

Leave a Comment


− five = 3


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!