De vineri intra pe ecrane Libertate, filmul lui Tudor Giurgiu despre un incident absurd, aberant, dar extrem de reprezentativ pentru decembrie 1989.

Pentru cine n-a trait in vremea aceea, filmul Libertate e ca un film de actiune, “sta in picioare” in orice tara, poate fi vazut si cu amuzament (sunt personaje care se comporta absurd si exagerat pentru mentalitatea celor care au acum 30 de ani), si cu groaza (e cu raniti si morti din motive aberante), si cu uimire ca lumea poate gandi astfel si ca unii dintre cei mai buni prieteni ajung peste noapte dusmani de moarte.

E povestea unui grup de militieni care ajung sa fie considerati teroristi in decembrie 1989. Unii sunt impuscati mortal, altii ajung impreuna cu alti cetateni cu potential de terorist intr-un bazin de inot. Si stau acolo aproape doua luni. Fara sa existe vreo dovada ca au facut vreun rau, fara sa-si puna cineva problema sa le respecte vreun drept. Dupa cateva zile in bazin, familiile incep sa le trimit pachete cu mancare ca la puscariasi.

Cand privesti povestea care are ritmul unui film de actiune de suspense si stii ca e o intamplare reala, te intrebi la fiecare pas: cum naiba ii facusera pe oameni sa gandeasca si sa se poarte asa?!

Daca erai destul de maricel pe vremea aia, macar la gimnaziu si ai avut un gand si o opinie cat puteai tu avea, ti-e rusine profund.

Pentru ca imparteai si lumea in alb si negru, credeai si tu ca sunt teroristi…

Pentru ca te-ai bucurat ca l-au omorat pe Ceausescu, iti spuneau tie la tv ca gata, acum o sa fie bine.. si in mintea ta era ca ai tai, familia, au scapat de tot ce era mai rau.. uite ca sunt vii, pe ei nu i-a prins niciun terorist…

Si, mai presus de toate, nu aveai nuantele si profunzimea gandirii sa intelegi ca erau in conflict prieteni care devenisera dusmani peste noapte.

Libertate e filmul unei generatii careia ii e rusine si de ce a gandit atunci, dar si de ce au facut parintii ei. E filmul care, ca intr-o secventa metafora cu personajul principal – militianul interpretat de Alex Calangiu – se spala pe maini intr-un ritual plin de forta si semnificatii in fata unei chiuvete si a unei oglizi mizerabile, incearca sa faca putina curatenie morala in vremurile acestea pline de coruptie si jeg de toate felurile.

Militianul care tocmai iesise de la un interogatoriu cu “puterea noua” detinatoare de portocale (aspiratiile poporului de Sarbatori), putere care arogant superior anunta ca isi doreste sa nu i se mai spuna “tovarase” ci “domnule”.

Filmul unei generatii care isi linge ranile in sala de cinematograf pentru ca nicio autoritate nu a luat in serios dorinta oamenilor curati de a fi fost inlaturata mizeria care a fost atunci, pe fata, cu discutii asezate, din care fiecare sa invete ce e de invatat…

Avem nevoie de filmul asta. Nu o sa rezolve niciunul din marile mistere ale Revolutiei, dar o sa aseze pe masa in familie discutii despre ce a fost atunci- pentru copiii de azi, pentru copiii de atunci si pentru parintii din toate vremurile. Daca autoritatile nu ne ajuta sa ne curatam ranile, o face un film care ne aseaza cadrul sa incepem noi, in mic, in interiorul propriei case vindecarea.

Liebertate e de vineri, 6 octobrie, in cinematografe.  

Am facut un interviu cu Tudor Giurgiu, regizorul filmului Libertate, in care el povesteste mai multe despre film, munca din spatele lui (120 de actori in distributie), dar si experientele incredibile si profund emotionante din intalnirile cu spectatorii… il gasiti aici.

P.S. imi place mult inca o metafora din film: bazinul plin cu apa, curata, pregatit pentru un antrenament de inot, de la inceput si la sfarsitul filmului… Un mai bine care a tot intarziat, dar la care speram in continuare…