M-am uitat in telefon cand am vorbit ultima data cu Gabi Cotabita.
In ianuarie 2021. Fusese la radio la Europa FM prin telefon, il auzisem de acasa de pe canapea la cafea, i-am dat mesaj si apoi l-am sunat sa povestim nimicuri.
Ieri m-au anuntat prietenii ca a plecat departe, intr-o lume paralela. Sper sa aiba un drum lin.
Am sa las mai jos o marturisire a lui despre vremea in care a fost in coma si s-a aflat pe granita dintre lumi.
*

Il stiu pe Gabi din anii 2000, de cand lucram pentru Europa FM si parte din munca mea de promovare era administrarea din punct de vedere al imaginii al unui show care se intampla in Mangalia, Callatis. Era o productie mre, iar Europa FM avea o seara a sa, cu artistii alesi de Zaff, cu echipa de la sales care se ocupa de administrative (cazari, mese) si cu mine care administram partea de comunicare.
Gabi era producatorul muzical al show-ului pentru toate serile, inclusiv a noastra si era si prezentatorul intregii serii de concerte care se intindeau pe durata unei saptamani.
De la prima editie eu am vrut ca Zaff (George Zafiu) sa fie prezentator, regizorii si realizatorii acelei seri incercau sa-mi spuna ca Gabi e mai potrivit pentru ca Zaff nu are inca experienta. Eu nu si nu, pusesem in contractul dintre statia radio si organizatori aceasta conditie.
Gabi a vazut nebunia mea, a iesit cu mine si cu Zaff la o cafea, ca sa-I explice lucruri tehnice si l-a sprijinit pas cu pas cu tot ce trebuia sa stie… a stat cu el langa scena la prima editie si la toate dupa aceea. Si cred ca acolo s-a creat o prietenie frumoasa intre ei.
A fost ca un frate mai mare care ne proteja pe noi doi, tineri si neinfricati care ne aruncam cu capul in foc, si a facut tot ce se poate ca show-urile sa iasa bine.
*
Ne-am tot revazut peste ani pentru ca lumile noastre se intersectau. Era un cinefil rafinat si un mare consumator de filme. Imi aduc aminte ca ne intalneam la Festivalul Anonimul in Delta, venea in gasca cu Catalin Catoiu Teava, Mihai Bendeac si Emanuel Parvu.
Multe discutii minunate am avut in foisor, dimineata la cafea, la festivalul acela…
*

Gabi avea o cultura generala impresionanta, citea mult, vedea multe filme, asculta multa muzica si ii placea sa fie echilibru in jurul lui si sa nu se certe lumea pentru nimicuri.
Daca pastrez ceva din intalnirile cu el e starea de bine, de echilibru, de liniste… si discutiile foarte rafinate pe multe subiecte culturale.
N-am vorbit mult in toti anii acestia, dar de fiecare data cand ne-am sunat unul pe altul, dupa un update al statusurilor din viata noastra, am vorbit intotdeauna si de vreun film pe care-l descoperise unul dintre noi.
A fost un om minunat si bun, si intelept. Ii sunt recunoascatoare pentru foarte multe lucruri.
Si pentru ca m-a invatat sa iubesc Mangalia si mi-a aratat cele mai faine locuri din acel oras.
*
In 2015 Zaff m-a rugat sa ma intorc putin la EFM (desi aveam alte proiecte) ca sa-l ajut cu ceva in ceea ce voia sa dezvolte acolo.
Si la una dintre emisiunile lui a facut un interviu prin telefon cu Gabi, dupa ce a iesit din coma. Stiu ca am trimis atunci catre toata presa ce spusese Gabi…
Va las aici vorbele lui.
Se pare că momentul prin care am trecut m-a făcut să ajung la un alt nivel spiritual. Crede-mă, poate ți se pare că e exagerat, dar după ce treci printr-o perioadă în care te întâlnești cu diverse entități, începi să înțelegi că viața are cu totul alte niveluri. Se pare că v-am auzit. Nu m-am dus către lumina albă, de altfel nici nu mi s-a arătat. Si o să spun sincer, este pentru prima dată când mărturisesc asta, eu consider că ceea ce mi s-a întâmplat e un semnal de ”vezi că mai ai ceva de făcut”, adică un fel de reset și ”hai, ia-o de la capăt”. Pentru că, în mod normal, așa cum am aflat ulterior, nimeni nu se mai aștepta să mai fiu aici. Eu încerc să preiau cu bună știință soarta care mi s-a prescris în acest moment, pentru următoarea fază, și cred că voi reuși să fac față.
*
Ceea ce înseamnă material mi-a devenit total insensibil. Nu mai are niciun fel de importanță. Și asta probabil că ați auzit-o de foarte multe ori, dar crede-mă că nici nu poți să-ți imaginezi cum dintr-o dată dispare orice importanță materială. Și lucrul pe care l-am simțit la un moment dat a fost că, dacă am venit aici, am ceva de spus, iar acum încep să mă simt obligat. Poate că până acum totul a fost o încercare personală de a fi mai bun, acum am simțit că trebuie să fac cumva să dau un mesaj pentru alți oameni. Deocamdată încă aștept să mi se curețe, să mi se așeze gândurile