in epoca internetului totul e dominat de un singur cuvint “interactivitate”;
nu mai cautam informatia, ci senzatia;
nu mai avem rabdare sa ne uitam, vrem sa fim parte din show;
traim in vremea reality show-urilor si a breaking news-urilor, in locul documentarelor sau al stirilor elaborate.
traim acum. voyeurist.
*
intr-o camera de hotel un cuplu isi traieste povestea. sunt de 10 luni impreuna si asta e prima lor vacanta.
iar eu sunt acolo si ma uit la ei
e un hotel cu un erotism aparte. iar lor le plac jocurile erotice.
iar eu sunt acolo si ma uit la ei
uneori cred ca se iubesc atit de mult incit nu s-ar mai desparti niciodata… ca sunt legati intre ei pe vecie. alteori cred ca urmele legaturilor sunt de fapt urmele taieturilor unor abandonuri anterioare.
da fapt, nu stiu ce cred ei, asta e ce cred eu.
alteori se plictisesc. si se uita la televizor.
eu sunt acolo si ma uit la ei.
uneori se cearta. alteori sunt disperati. se iubesc. sau se ignora. doi oameni cu povestea lor intr-o camera de hotel.
eu sunt acolo, ma uit la ei, ma mut dintr-o parte in alta a camerei de hotel ca sa-i vad mai bine, sa am unghiul cel mai potrivit sa le observ reactiile, ma uit si sub cearceaf cind ei fac dragoste…
sunt acolo si ma uit la ei pentru ca ei ma lasa sa-i privesc; din cind in cind se uita si ei la mine. si sunt stinghera. si zimbesc pentru ca altceva nu stiu ce ar trebui sa fac.
*
camera 1306 – I am Myself, cea mai recenta creatie coregrafica a lui Cosmin Manolescu (care danseaza impreuna cu Catrinel Catana) e o provocare grea pentru spectator.
6 spectatori se uita la o ora din viata unui cuplu, se plimba oriunde in camera in care acestia traiesc (prin dans) si se confrunta cu o multime de intrebari.
stinjeneala: daca sunt intr-un loc in care le incurc show-ul?
voyeurismul suprem: daca tot sunt aici, de ce sa nu ma uit la TOT ce fac?
dileme: si daca nu e despre ei, ci despre mine? si curiozitatea pe care societatea mi-a dezvoltat-o?
si daca (nu) e despre iubire?
*
am plecat de la show cu foarte multe idei amestecate: sa ma gindesc la performata si efortul protagonistilor (vor dansa in seara fiecarui spectacol cite 12 ore)? sau sa ma gindesc la experienta mea din timpul show-ului?
am ales calea egoista: I am myself.
am mai avut experienta unor spectacole in spatii neconventionale in care spectatorul e obligat sa devina mai responsabil pentru orice gest pe care-l face: pentru ca e parte din show si, oricind, ochii celorlalti se pot indrepta catre el. stiu ca doar asa simti ce greu e sa fii performer: cind e toata energia privirilor celorlalti pe umerii tai.
ce a fost diferit de data aceasta a fost schimbarea perspectivei: n-am vazut niciodata dans – in care eu sa nu fiu participant, ci doar observator – la un centimetru de mine (literalmente, mina fetei a stat linga nasul meu pretz de citeva clipe) si e cu totul alta senzatia si perceptia/imaginea miscarii. nu mai ai ansamblul, ai detaliul. si ai detaliul pe care vrei tu sa-l primesti. pentru ca te poti misca oricind.
*
cind am ajuns acasa, ma deranja ceva in buzunarul pantalonilor: una din fundele cu care dansatorii fusesera legati. imi amintesc ca o luasem de pe covor pentru ca imi parea o pata de singe si ma deranja vizual, dar habar nu am cit am “furat-o”.
*
pentru mine show-ul I am myself e ca melodia Mirror in Mirror – Arvo Part. despre cum ne oglindim in ceilalti si – daca avem noroc, daca nu ne agreseaza tehnologia, agitatia orasului, nebunia noastra si a celor din jur -, asezindu-ne in unghiul bun – fata in fata, direct, frontal – putem crea un efect de infinit.
simbata 9 iunie de la ora 4 am pina la 4 pm, din ora in ora, poti vedea o parte din viata unui cuplu in spectacolul “camera 1306 – I am myself”. la intercontinental. intrarea e doar pe baza de rezervare la [email protected], telefon 0740 300 124 ,pretul biletelor 20 ron adulti, 10 ron studenti.
eu mai vad o bucatica din viata lor, de la ora 23.00