Pentru niste fiinte care au creat legi menite sa le protejeze viata privata, ultimii ani ne-au demonstrat ca ne comportam cel putin paradoxal. Lasa-ne cu un ecran de computer in fata, da-ne la inceput iluzia anonimatului, ia-ne usurel si in curand vom spune si prietenilor, si cunostintelor, si necunostintelor, tot ce ne trece prin cap. Cu nume si prenume. C-asa-i in FaceBook.

Nu zic ca e rau, am si eu cont de FaceBook si, voila, scriu pe mai mult de un blog, dar…

Toti avem prin listele de prieteni oameni pe care nu i-am recunoaste pe strada si cu care am avea dificultati sa initiem o conversatie offline.

Toti avem dificultati sa pastram o linie de demarcatie intre latura noastra profesionala si cea personala. Ceea ce initial era o binevenita “umanizare” a businessului, poate scapa de sub control cu usurinta ca sa se transforme intr- un comportament jenant la birou, pentru ca ne simtim liberi sa ne aducem acolo toate metehnele si problemele personale.

Cand auzim despre cineva pe care vrem sau trebuie sa-l cunoastem, primul impuls este sa-l cautam pe Google si sa ne formam o pre-impresie inainte de intalnirea propriu zisa. Pre-impresia afecteaza rau prima impresie pentru ca o incarca de… pre-judecati.

Pentru ca n-avem timp si pentru ca avem de cunoscut/intalnit/relationat cu (urasc termenul) tot mai multi oameni, ne bazam pe panseurile in 140 de caractere, pe pozele de profil, pe reteaua de prieteni (din care nu putem decela, de fapt, care sunt cei reali si cei “abstracti” sa le spunem asa). Eventual, doar pe ultimele panseuri, ultimele statusuri, ultimele posturi de blog. Context? Ce e aia? Istorie? Nu mai avem ragaz sa o parcurgem nici inainte, nici dupa intalnirile cu cunoscutii.

Ce nu acordam altora, nu ni se acorda nici noua – ne trezim noi insine pre-judecati de altii si nu intelegem de ce ne e asa de greu cateodata sa legam o relatie in lumea reala sau macar sa avem o conversatie telefonica rezonabila.

Cand ne raportam la noi insine, tindem sa ne auto-convingem ca nimic nu s-a schimbat. Ca lumea virtuala e doar o extensie a lumii reale. Ca prietenii cu care interactionam pe FB “ne inteleg”. Ca noile cunostinte care ne adauga pe lista de favoriti, urmariti etc o fac pentru ca ne iubesc. In timp ce, cand e vorba de altii, suntem tot mai sceptici, nerabdatori, cinici si pre-judecatori.

Sfarsim prin a avea TMI – too much information – despre cei din jur si culmea, asta nu ne ajuta sa-i cunoastem mai bine, ci dimpotriva. Cateodata ne impiedica sa-i cunoastem cu totul.

Printre deciziile pentru noul an am una care tine de administrarea mai buna a relatiilor virtuale si de reprimarea pre-judecatilor si pre-informatiilor. Nu pot sa neg ca lumea 2.0 mi-a adus multe amicitii frumoase si cateva prietenii scumpe, dar vreau ca asa sa fie in continuare si realizez ca e din ce in ce mai greu. Nu vi se pare?

***
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication