e ceva ciudat si special cu sportul. mai ales cind e olimpiada.

cind sunt ai tai pe teren, pare ca lupti si tu alaturi de ei. ti se opreste respiratia, ti-e teama pentru orice miscare a adversarului.
ti-ai putea gasi scuze ca tot ceea ce reusesc ei sunt un fel de victorii prin procura pentru succesele care-ti lipsesc din viata, dar si cind pierd un meci tu ai ochii in lacrimi.

si-ai vrea sa poti sa fii acolo linga campionul care a pierdut, ca sa-i spui cit e de minunat. si ca ai tot respectul pentru efortul lui, pe care tu- spectator – nu-l poti face si, chiar daca-l intuiesti, nu ai cum sa-i simti efectele.

poate tocmai de asta iubim olimpiada. pentru ca scoate din nou la lumina, din noi, fair play-ul pe care-l uitam adesea in viata. si suntem uniti. din nou.

***
sa dea domnul ca fiecare zi de olimpiada sa insemne o medalie pentru RO ca aceasta prima zi a alinei dumitru… bravo alina. bravo.