text de Sorana Savu

Acum un an i-am invitat pe studentii de la master sa-si analizeze unii altora profilele, asa cum apareau ele pe Internet – peste tot, de la blog la FaceBook, de la Twitter la Hi5 (daca mai exista). Ce imi doream, era un exercitiu de investigatie si de lucida auto-analiza. 1%, am obtinut. Restul, mutat din online in offline si mergand probabil pe principiul “ce tie nu-ti place, nu-i face colegului tau”, ca nu poti s-o dai anonima, a fost o experienta de calduta gratulare.

Lasand parerile politicoase ale colegilor de grupa deoparte, masa de informatii tot mai mare pe care o aruncam  de bunavoie si nesiliti de nimeni pe internet -despre noi sau in legatura cu noi sau semnata de noi – ramane. Si este supusa (cred ca ne e destul de clar de acum) interpretarii subiective a oricui o citeste, oricand ajunge sa o citeasca.

E, daca vreti, cea mai clara masura nu numai a libertatii, naivitatii si deschiderii noastre, dar si a discernamantului de care dispunem. Un citat pe facebook spunea ceva de genul (nu retin exact citate si le folosesc rar) “ai toata libertatea sa alegi, dar consecintele alegerilor tale vin la impuse”.

Internetul ne primeste, parsiv, la orice virsta. Anonimi sau nu. Dar oricare din “personele” pe care ni le alegem aduce consecinte. Daca minti despre tine trebuie sa tii minte ce-ai mintit. Daca investesti prea mult intr-o persona pe care ai creat-o, de la un punct incolo vrei sa renunti la anonimitate si sa ti-o asumi. Dupa care ai vrea sa redevii anonim din cand in cand, nu?

Daca imbini experientele online cu cele offline, “monetizezi” mai repede ce construiesti virtual, dar te si expui. Oamenii compara, inevitabil, ceea ce vad in lumea reala cu ceea ce vrei tu sa lasi sa se vada in cea virtuala. Hmmm….

Anonimitatea suspenda tabuurile, dar, asa cum am invatat in ultimii sapte ani de social media intens, erodeaza si credibilitatea si, cateodata, anuleaza cu totul demersul. Daca prin 2006 stergerea comentariilor deplasate (99% anonime) era un gest nedemocratic, acum e simplu management al comunitatii.

Identitatea e mai greu de construit si de asumat, evident.

Si despre cititori am aflat multe in ultimii sapte ani – ca nu tot ce-i mult e bun, de exemplu. Ca o controversa genereaza trafic, dar si explicatii obositoare si inutile pentru o majoritate care intervine in discutie fara sa te cunoasca, ci doar de dragul subiectului si pentru a-ti spune ca esti prost, sau genial, depinde de ce parte a gardului controversei te afli. Ca un limbaj colorat si subiecte desantate sau simplute vor fi si ele magneti pentru audiente, dar vor atrage ridicari din sprancene in intalnirile importante, cu oameni putini, foarte putini.

Generatia mea are luxul de a sti cum era inainte de epoca Facebook, si de epoca internetului sau a e-mail-ului. Putem compara, teoretiza, ne putem amuza sau enerva, dupa caz, noi intre noi, de lucruri pe care, cine-a pus mana pe mouse si tastatura la taierea motului nu are, obiectiv vorbind, de unde sa le stie si le poate afla, in cel mai bun caz, ca pe simple povesti, nu ca pe experiente directe.

Fie ca realizam sau nu, fiecare dintre noi are acum, pe langa locul de munca propriu zis, un job de management al propriei imagini, de care trebuie sa se ocupe foarte serios si foarte matur, intr-un mediu in care imaturitatea face trafic. Think about it!

Si daca nu ma credeti, amintiti-va doar de tweet-ul de maian al Aliciei Keys care a ajuns sa insoteasca comunicatul ei de numire in postul de global creative director la Blackberry, cu tot cu greseli de ortografie – “I think I’m an iPhone junky”.

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication