o excursie matinala printre creatiile de pe deviantart si descoperirea lui submaestro cu acesta lucrare care se numeste Missing Pieces 🙂

si-un articol genial in washington post: cum invatam cel mai bine? de ce copiii de acum invata mai repede decit copiii din anii 60 de exemplu?

e vorba de un studiu al unui cercetator in “stiinte cognitive” – Daniel Willingham – care spune cam asa:

sunt trei posibilitati de a invata:

1. un copil invata sa se joace cu un joc video prin propriile incercari

2. un copil invata acelasi joc uitindu-se/ furind la un jucator mai experimentat.

3. un copil invata direct de la un jucator mai experimentat, prin indrumarea directa a acestuia.

si sustine cercetatorul, cea mai des intilnita situatie este prin propria explorare.

doar ca … merge mai departe la un studiu nou despre” three fundamentally different learning opportunities; learning from physical evidence, learning from the observation of goal-directed action, and learning from communication.”

iar concluzia e minunata si ati putea intelege de ce o mare parte din oamenii care au schimbat lumea s-au opus sistemului clasic de invatamint, acumulind informatii prin propria explorare.

when a more knowledgeable person not only provides information but tunes the communication to the knowledge of the learner, that is, in an important sense, teaching.

So whatever value you attach to “naturalness,” bear in mind that much of what children learn in their early years of life may not be the product of unaided exploration of their environment, but may instead be the consequence of teaching. Teaching might be considered a quite natural state of affairs.