Pina la profilul realizat de Sorana Savu despre doamna Ruxandra Donose habar nu aveam ca “n-a avut voce” de la inceput.
Una dintre cele mai celebre mezzo soprane din lume a inceput muzica prin pian, pentru ca nu stia nimeni ca poate cinta cu vocea:)
Mi se pare foarte foarte frumoasa povestea si e o lectie despre cum, daca ai oamenii potriviti alaturi, poti sa ajungi departe. Mai departe decit chiar crezi.
Iata un fragment din profilul Ruxandra Donose – Ratiune si simtire, restul il puteti citi pe blogul Soranei, aici.
Solara, senina si serioasa in acelasi timp, Ruxandra Donose nu se incadreaza in tiparele a ceea ce noi numim, de obicei, “diva”, desi e evident ca in lumea operei exista, de multa vreme, un piedestal pe care sta scris numele ei. Cuvantul ”diva” e asa de departe de ea, incat nu am simtit nici una dintre noi nevoia sa-l mentionam, nici macar o singura data, intr-o discutie de aproape doua ore in care, altfel, am vorbit despre orice.
Are – sau este, dupa cum doriti – o voce maiestuoasa si agila, pe care poti efectiv sa o vizualizezi ca pe un brat de catifea de matase, de culoarea vinului de Bordeaux. Numara deja 50 de roluri intr-o cariera sclipitoare, dar fara ostentatie; plina de experimente si confirmari, dar ghidata de un instinct al constructiei metodice si rabdatoare.
(…)
“Pe langa orele de pian, trebuia cu totii sa luam si ore de canto, ca sa putem invata sa fim buni acompaniatori. Si doamna (Mioara Sirbu) Serafimovici, profesoara de canto, cand m-am dus la prima ora, a avut o reactie cat se poate de neta, am mai spus povestea asta, a zis o sa fac din tine o mezzo-soprana sa trasneasca scoala! Asta a miscat ceva in mine. Imediat m-a adus sa cant la clasa de canto, la clasa ei. Nu era o problema sa invat cateva cantece, la varsta aceea cantam deja sonate de Prokovief la pian si uite-asa a inceput totul.”
Pe langa vocea plina de culoare si textura, profesorii din liceu au mai avut o surpriza – cantand pe scena, fata in fata cu publicul, nu ascunsa in spatele pianului, Ruxandra Donose nu mai avea emotii. Si, desi intr-o postura mult mai expusa, nu mai resimtea presiunea scenei, ci oportunitatea dialogului. “Cand instrumentul este in tine, nu mai exista niciun fel de bariera intre minte, suflet, ce vrei sa transmiti si instrument. Chiar tu esti instrumentul. Vocea iti ofera posibilitatea sa te exprimi direct – iar cand vrei neaparat sa exprimi ceva, gasesti si calea de a o face.”
“Exact asta s-a si intamplat – de pe scena, cantand, ma uitam in ochii oamenilor, simteam ca le transmit ceva si ca, la randul lor, ei imi dau ceva inapoi. Si asa a avut loc schimbarea. Am simtit imediat ca asta este calea corecta pentru mine, dar evident ca o asemenea schimbare nu a putut sa fie pusa in practica imediat. Asa cum ai de condus un vas pe apa, nu poti sa-i schimbi brusc directia, trebuie sa o iei usor. Plus ca trebuia si intelectual sa ma hotarasc, iar pentru asta aveam nevoie sa inteleg avantajele, dezavantajele.”
De la pian la opera, intr-adevar, nava trebuia sa vireze sub un unghi larg.
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication. O puteti citi si pe blogul ei, soranasavu.com .