Inainte de Sarbatori am fost in vizita la fabrica Prodal 94, un loc unde se produce aproape peste 30% din piata de bauturi alcoolice din RO. Printre bauturile care se produc acolo sunt Stalinskaya si Wembley.
Stiu ca multa lume se gindeste ca si Stalinskaya si Wembley sunt branduri straine, dar nu… ele sunt productii locale, cu reteta locala care respecta standardele internationale.
Am fost in vizita ca sa inteleg cum se face votca si in mod special Stalinskaya, producatorul deschizindu-si portile pentru ca tocmai lansase 2 noi sortimente: Stalinskaya Blue si Stalinskaya Silver.
***
Domnii cu care am fost (Chinezu si Kapra) au ris de mine spunind ca nu par bautoare de votca. Ce-i drept, intre un pahar de vin sau de bere si o votca, ca femeie alegi mai usor berea, vinul sau… ginul. Ca tot vorbeam de Wembley. Dar am invatat foarte multe lucruri utile in vizita asta.
L-am cunoscut pe domnul Ciulei, omul care a facut retetele pentru Stalinskaya si pentru Wembley , omul care e atit de antrenat incit – ca la marii parfumieri – poate recunoaste imediat alcoolul de calitate, puterea lui si din ce a fost produs. Cum spuneam, ca la parfumieri. Tot ca la ei, cu nasul si papilele sale gustative, dar si cu participarea directprului de calitate, au facut ca Stalinskaya sa ia multe premii internationale (cel mai recent e medalia Double Gold câștigatã la Festivalul World Spirits Competition – San Francisco, Stalinskaya fiind prima votca din Ro care obtine acest premiu. Si vorbim de o competitie unde concureaza toti marii producatori de bauturi alcoolice.
Domnul Ciulei – fost absolvent de matematica, a lucrat multi ani intr-un institut de cercetare in industria alimentara – mi-a explicat cite ceva despre cum se prepara votca, despre cit de importante sunt calitatea alcoolului si puritatea apei (cele doua ingrediente din votca) si,mai ales, despre cum se bea si se pastreaza votca (intotdeauna rece, din frigider, pentru ca la caldura alcoolul se mai evapora).
Asa ca dupa ce am plecat de la fabrica am inceput sa cercetez despre votca mai mult , am decis ca nu voi mai bea apa de la chiuveta (nu vreti sa stiti care au fost expresiile fetei directoarei de calitate, chimist, si a dlui Ciulei cind i-am intrebat despre puritatea apei de la chiuveta) si ca nici nu imi va mai fi foarte frica de aceasta bautura, desi alcoolul are foarte multe grade. (45, in cazul Stalinskaya Blue, probabil cea mai puternica votca de pe piata)
Stiu ca nu v-ati astepta dar exista beneficii de sanatate al consumului moderat de votca (era folosita ca medicament in vremuri de demult, dar puteti citi aici detaliat detalii despre beneficiile sale – de la ameliorarea durerilor de cap sau de dinti, pina la lucruri mai complicate), dar la fel de bine stiu ca votca inseamna petrecere si asa ca va provoc la un concurs ca sa va daruiesc 3 sticle de Stalinskaya pentru fiecare cistigator ( 3 cistigatori)
*
Povestiti-mi cea mai tare petrecere la care ati participat vreodata si intrati in competitie pentru premiul de trei sticle de Stalinskaya – Blue, Silver si Clasic, editia limitata de Craciun.
Lasati povestea voastra despre cea mai tare petrecere la care ati fost intr-un comentariu si vineri stabilim cei trei cistigatori. Povestile cistigatorilor vor fi postate si pe pagina de facebook Stalinskaya si vor fi votate de fani care, prin tragere la sorti, vor primi si ei acelasi premiu.
Facem deci de un party general, cu pay it forward pe amintiri despre petrecerile cele mai tari la care am fost pentru ca sa le cinstim cu cea mai buna votca.
*
Inainte sa stiu ca voi primi aceasta votca de daruit cititorilor, am primit si eu la plecarea de la fabrica cele 3 sticle pe care le-a daruiesc acum. care au fost bucuria prietenilor mei – doua dintre ele, pentru ca una e in frigider la mine, Silver-ul care stiu ca e cel mai fin, e filtrata cu ioni de argint.
Va astept deci povestile despre cea mai tare petrecere .
Cea mai tare petrecere la care am fost … au trecut ceva ani de atunci, pot sa spun. Eram prin facultate si am fost prinsa intr-o poveste destul de incitanta. Fara nici o ocazie speciala, un prieten m-a invitat la munte cu prietenii lui. Ideea e ca nu stiam pe nimeni, doar pe el, dar nu am ezitat si am raspuns afirmativ. Am plecat la munte unde petrecerea a durat vreo 3 zile – telefonul inchis, persoane dragute si pline de viata, distractii, muzica, dans, jocuri, glume, activitati in aer liber (era iarna) si multă bautura.
Nu m-am m-ai intalnit de atunci cu acele persoane cu care am petrecut (cu exceptia prietenului), însa am impartit momente unice in acele 3 zile. Am iesit chiar si la pescuit in miez de noapte 🙂
Flacari! Imi amintesc caldura, lumina, nebunia si rasetele sacadate, hohotele si chiotele de veselie!
Va amintiti petrecerile din caminele studentesti? Ei, prin 96 in 3 din caminele din Tei dispuse in U se transmitea seara emisiunea cu muzica preferata a unui post de radio care emitea chiar dintr-o camera a unui camin… 3 baieti si un post de radio care era numai al nostru, al studentilor. Au anuntat o mare petrecere si au invitat toate fetele care au curajul sa arunce pe fereastra toate cursurile din anul precedent, in flacari. A inceput nebunia pe I’m In Love With An Alien by Kelly Family, cu toate radiourile la maxim. Flacarile curgeau de la ferestre, noaptea era zi, vocile tinere fredonau la unison. Cand a inceput Toni Braxton cu Un-Break My Heart au venit pompierii.
Mai intai am strans banii pentru amenda frumusica. Apoi am strans tot ce ne mai ramasese pentru mega-petrecerea ce a tinut pana in zori si de care imi amintesc mereu, cu drag.
Sa nu radeti de mine, dar cea mai tare petrecere pe care vreau sa va o expun aici a fost una de care nu am avut habar ca se intampla!
Acum vreo 7 ani iesisem in oras cu o domnisoara si o tot vrajeam de zor, la film, la un restaurant si pe strada, pana am dat, pe drum, de un local destul de curatel. Era miezul noptii, noi eram o idee ametiti, asa ca propun sa intram, ca poate gasim ceva bun de stomac si eventual ceva de sorbit pe indelete. Localul avea aproximativ mancare decenta, avand si in vedere ora, vine si ceva suc din struguri si noi dam inainte, sa povestim. In local ceva galagie, dar nu ne pasa, noi bagam vrajeala la greu. Parca era ceva galagie vreo ora mai tarziu, dar noi eram intr-un coltisor, in penumbra, nu ne pasa de ceilalti clienti sau de muzica, noi avand, desigur, muzica noastra… in cap! Mai comandam ceva, mai vine un pahar de vin, trece timpul, noi ne simtim bine! La un moment ma uit la ceas si asta arata ora 5! Zic, putem merge, daca vrei, fata aproba, o ajut sa se imbrace si atunci observ ca pe podea e plin de cioburi. Intreb si eu ca prostul ce s-a intamplat si chelnerita raspunde: pai a fost seara manelelor si la sfarsit asa se obisnuieste, sa se sparga vesela! Zic, radeti de mine, am fost aici si nu am auzit pic de manea si de zgomot de cioburi, la care chelnerita raspunde: domnule, ati muncit in timpul asta la vrajit fata si nu ati observat! Culmea este ca la vreo doua saptamani distanta ma intalnesc cu patronul localului, un tip din presa, care imi confirma ca are clienti fideli care dau cu vesela de pamant si apoi o platesc, dupa model grecesc sau asa ceva! Nebunie, sa fii in mijlocul petrecerii si sa nu ai habar si la repulsia mea fata de manele e cu atat mai ciudat ca nu am sesizat ce s-a cantat in blestematul de local!
Dragii moșului, nu am să vă povestesc despre un singur chef, ci de mai multe, mai precis de acele chefuri care îți rămân în minte prin catastrofele provocate de cel care a făcut mult prea performant sportul cu paharul! Unul dintre cele mai drăguțe chefuri a fost cel de la terminarea liceului. Copii încă fiind, nu ne gândeam la prostii, iar petrecerea a avut loc la o cabană închiriată, unde noi am dansat, am fumat și am băut după puteri, având partenere fetele de la un alt liceu, mai bogat în dudui. Un coleg era, săracul, cu diabet urât, care necesita injecții zilnice, dar nimeni nu a observat să fi exagerat cu băutura. Aproape de finalul petrecerii, omul s-a bușit de tot și a început să facă scandal. Când l-am luat de umăr ca să îl scot, îl aud spunând: nu îi spune Mariei că sunt diabetic! Zic și eu: nu îi spun și apoi văd cine mă ajutase, la celălalt umăr, ca să îl scot pe tip la aer: exact Maria, care nu știa că prietenul ei e diabetic! Desigur, tipul nu a rămas cu Maria, poate asta nu a contat sau a contat faptul că el nu i-a spus adevărul, asta nu aveam să o știm vreodată.
Un alt chef cu catastrofă am prins în timpul studenției. Un amic venise cu prietena lui, era în regulă, a băut ce a băut, tipul era blajin ca totdeauna. Deodată îl apucă damblaua, se izbește de pereți și urlă: unde sunt prostituatele alea? Să vină prostituatele! Nu vă spun ce dos de palmă și-a luat de la tipă! Asta l-a ajutat, pentru că nu a rămas cu el, dar insul, de consolare, și-a luat o nevastă pe care o cheamă, ați ghicit, Maria!
O altă petrecere dezastru a avut loc prin… minorat, în locuința unui amic. Eram vreo 10 invitați, dar nu îi cunoșteam pe părinții gazdei, care erau, oricum, plecați, iar fiecare invitat nu prea cunoștea alt invitat. Muzica la maximum, nebunie, fum, cineva sună la ușa care fusese încuiată. Zice unul, or fi vecinii, eu nu mă cert cu ei sau nu vorbesc cu poliția, dacă au chemat-o ăștia. Iar sună, nimeni nu merge să răspundă, gazda era cine știe unde naiba. După vreo 30 de minute văd că se mișcă clanța și cineva descuie ușa! Dau să mă retrag și cad peste gazdă! Ușa se deschide și în prag sunt părinții tipului! Nu vă spun ce record mondial am bătut fiecare, când am șters-o care cum am putut de la locul petrecerii, de frica părinților ăluia care nu erau de loc încântați de petrecerea nebună!
Chef cu… olandezi
Cel mai ciudat chef, din punct de vedere al așteptărilor, a fost unul la care au participat cam 50 de olandezi!
În urmă cu ceva ani un amic m-a dus într-o comună, în care organizase o seară românească pentru un grup de 50 de turiști olandezi. Toată comuna era pus la port festiv, autocarul turiștilor, în care eram și eu, a fost întâmpinat de localnici călări, iar olandezii erau la ferestre murmurând: călăresc ca indienii, fără șei! Mașina oprește la căminul cultural, aici oaspeții sunt primiți cu pâine, sare, folcloriste, interpreți, toate alea.
La început, olandezii mi s-au părut ai naibii de reci, cam toți blonzi, trecuți de 50 de ani, imaginea perfectă a turistului străin care nu e ca turistul nostru și care ajunge să se gândească la excursii atunci când se pensionează. Oamenii nu zâmbeau, erau atenți, dar nu prea exteriorizau. Asta până când s-au întâlnit cu …palinca. Băutura și-a făcut datoria și am avut, în sfârșit, niște olandezi blonzi, zâmbăreți și care te întrebau de România în limba engleză de care parcă se și feriseră! Cel mai frumos a fost, însă la plecare. După ce și-au umplut bagajele cu porturile localnicilor, cu amintiri, olandezii, pesemne învățați de un român, au făcut o horă în jurul autobuzului, cântând în limba română: Noi de aici nu plecăm/Nu plecăm acasă! Explozie de râsete care a culminat cu șirul indian pe care l-au făcut olandezii, la despărțire. Probabil tot învățați de un român, fiecare venea și îți spunea: Hai să ne pupăm! Ceea ce s-a și întâmplat și am avut olandezii fericiți la ferestrele autocarului, făcându-ne cu mâna până nu au mai putut fi văzuți!
Cea mai tare noapte de…distractie? (era sa scriu de dragoste :-)) ) a fost acum 4 ani cand actualul meu sot, iubit pe atunci (cu intentii serioase), m-a invitat intr-un local din acesta de seara (era unul mai asezat asa, fara striptease sau femei goale pe vremea aceea) unde tinerii isi mai sarbatoreau una-alta, ascultau muzica, barfeau, fiecare dupa posibilitati.
Dupa 2-3 pahare de vin si multe ha-ha-ha, hi-hi-hi, atmosfera a inceput sa se incinga pe ritmuri muzicale unul si unul. Am dansat noi ce-am dansat, asa ca all the people, caci de la un moment dat ne-am trezit in mijlocul participantilor serii. Practic noi faceam cheful in semiobscuritatea de acolo: si ce ne mai zbateam, ne scuturam, ay-ay-ay… Si ca sa completez, nu erau scalambaieli neaparat ortodoxe. Lumea fluiera, ne facea dedicatii gen „Cel mai tare cuplu al serii”…. Eu radeam din te miri ce. Cred ca si noi ne distram de ce faceam, nu de alta, dar altii ca noi nu mai erau. Cred ca daca nu as fi consumat acele 2 pahare de vin rosu (care pe mine se simt un-doi) as fi intrat in pamant de jena. Unde mai pui ca eram si in timpul postului Craciunului iar eu tocmai calcasem putin stramb. Ideea este ca…ne-am distrat, stii cum? Ca la 20 de ani: fara griji si fara bani prea multi, cam pana pe la vreo 3 jumatate dimineata. A ramas o noapte memorabila, o amintire de la inceputurile relatiei noastre care, si acum, curge la fel de frumos: poate putin mai matur si mai intelept. A fost tare: tineresc si amuzant.
Multumesc pentru concurs. Mi-am inseninat ziua retraind, cu aceste randuri, o noapte cu distractie pe cinste!
dragii mei, va multumesc ca ati participat la concurs si ca ne-ati spus povestile voastre amuzante.
cistigatorii sunt Jorjette , Alina , Camelia Covaci, daca nu ati lasat adresa de mail corecta cind ati comentat, va rog sa-mi lasati un comentariu cu adresa de mail. nu va fi facut public, dar doar asa putem intra in legatura ca sa va luati premiile
Mulţumesc mult!
si a castigat?