Gabriela. Sau Gabi pentru, cei norocosi, prietenii.

Am intilnit-o o singura data, la o ceremonie a revistei VIP. Statea in umbra dlui Dinica, dar era extrem de prezenta. Il urmarea cu privirea de la distanta, cu o caldura si o intelegere care ma emotioneaza si acum cind ma gindesc la ele.

In seara aia m-am uitat mai mult la dinsa decit la oricine altcineva. N-a avut niciun gest prin care sa-si manifeste posesivitatea sau tandretea fata de Dl Dinica, dar din toata prezenta sa era un tot cu dinsul.

“Doamna Gabi” (cum ii spunea si sotul) a intrat in viata Dlui Dinica pe cind dinsul avea 60 de ani. Avea deja tabieturi de singuratic, avea o lume a lui de artist timid (dincolo de glumele de scena), avea temerile lui in relatiile cu ceilalti ca orice om care se exprima prin filme/teatru/ muzica pentru ca asta era singura cale care i-ar fi aproape ca sa vorbeasca pe limba lumii.

Si-atunci a aparut Doamna Gabi. Nu o sa stim ce magie a fost acolo, dar doamna aceasta micuta, discreta si distinsa, a intrat in lumea lui fara sa i-o strice. Ba chiar i-a ordonat-o cu discretia pe care o merita orice mare artist. I-a protejat coconul de singuratic, chiar daca l-a mutat mai catre lumina. I-a adoptat motanul persan…

Stiu ca toata lumea il omagiaza acum pe Dl Dinica, dar mi-as dori tare ca gindurile bune sa mearga catre Doamna Dinica.

Pentru dinsa e cel mai greu.