Doamna Dinica

Gabriela. Sau Gabi pentru, cei norocosi, prietenii.

Am intilnit-o o singura data, la o ceremonie a revistei VIP. Statea in umbra dlui Dinica, dar era extrem de prezenta. Il urmarea cu privirea de la distanta, cu o caldura si o intelegere care ma emotioneaza si acum cind ma gindesc la ele.

In seara aia m-am uitat mai mult la dinsa decit la oricine altcineva. N-a avut niciun gest prin care sa-si manifeste posesivitatea sau tandretea fata de Dl Dinica, dar din toata prezenta sa era un tot cu dinsul.

“Doamna Gabi” (cum ii spunea si sotul) a intrat in viata Dlui Dinica pe cind dinsul avea 60 de ani. Avea deja tabieturi de singuratic, avea o lume a lui de artist timid (dincolo de glumele de scena), avea temerile lui in relatiile cu ceilalti ca orice om care se exprima prin filme/teatru/ muzica pentru ca asta era singura cale care i-ar fi aproape ca sa vorbeasca pe limba lumii.

Si-atunci a aparut Doamna Gabi. Nu o sa stim ce magie a fost acolo, dar doamna aceasta micuta, discreta si distinsa, a intrat in lumea lui fara sa i-o strice. Ba chiar i-a ordonat-o cu discretia pe care o merita orice mare artist. I-a protejat coconul de singuratic, chiar daca l-a mutat mai catre lumina. I-a adoptat motanul persan…

Stiu ca toata lumea il omagiaza acum pe Dl Dinica, dar mi-as dori tare ca gindurile bune sa mearga catre Doamna Dinica.

Pentru dinsa e cel mai greu.

9 Comments Published

[…] Blogul Cristinei Bazavan » Blog Archive » Doamna Dinica bazavan.tabu.ro/2009/11/10/doamna-dinica – view page – cached Gabriela. Sau Gabi pentru, cei norocosi, prietenii. Am intilnit-o o singura data, la o ceremonie a revistei VIP. Statea in umbra dl Dinica, dar era extrem de prezenta. Il urmarea cu privirea de la… Read moreGabriela. Sau Gabi pentru, cei norocosi, prietenii. Am intilnit-o o singura data, la o ceremonie a revistei VIP. Statea in umbra dl Dinica, dar era extrem de prezenta. Il urmarea cu privirea de la distanta, cu o caldura si o intelegere care ma emotioneaza si acum cind ma gindesc la ele. Read less […]

15 years ago / Reply

In foarte putin cazuri se gandesc oamenii la cei ce raman si foarte putini inteleg ca nu pentru cel care a murit e rau si tragic, ci pentru cei care raman. Cel care se duce, dus e si nu mai simte nimic, dar singuratatea si durerea o simte cel mai tare doamna Gabi. Ma bucur ca te-ai gandit la ea. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe maestrul Dinica si sa ii usureze ei sufletul acuma cand are cea mai mare nevoie.

Social comments and analytics for this post…

This post was mentioned on Twitter by cristinabazavan: Doamna Dinica http://bit.ly/2QJyx9

[…] pentru ca s-a terminat si locul lui ramane gol… in viata si pe scena si cu siguranta in familie. Dumnezeu sa-l odihneasca. Pentru mine e gone too […]

…bine punctat, excelent articolul; Multumesc Cristina Bazavan!
Saitul oficial al actorului
http://www.gheorghedinica.ro/

15 years ago / Reply

Sunt atat de “de acord” cu tine, incat nu mai am nimic de adaugat…

15 years ago / Reply

doamna Gabi mi-a lasat o impresie extraordinara. sper sa aiba puterea sa treaca peste aceasta imensa pierdere. toate gandurile bune catre doamna Gabi, si sincere condoleante. toate gandurile bune si catre doamna Miruna Runcan al carei partener de viata, C.C Buricea Mlinarcic, un om extraordinar, a trecut in nefiinta in urma cu cateva zile.

[…] Apropo de postul tau de acum 2 zile… […]

15 years ago / Reply

era prea smecher dinica

Leave a Comment


− 3 = six


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!