Am stat mult in vacanta – 3 saptamani.

Am citit foarte putin (o carte si jumatate, plus cateva dintre cele mai bune articole de forma lunga ale anului trecut in presa internationala), m-am uitat doar la un singur serial (noul sezon de la Call my Agent de pe Netflix, o comedie despre lumea actorilor si a agentilor lor).

Anii trecuti as fi avut in “palmares” mult mai multe carti citite, cu siguranta mult mai multe filme (si seriale si de lung metraj).

Cartea insa pe care am citit-o la recomandarea lui Horia Tecau, Scoala zeilor  (detalii aici), mi-a facut ordine in ganduri si m-a facut inca o data sa realizez cateva lucruri importante despre ceea ce ratam, ocupandu-ne timpul cu chestiuni pentru ca “asa am mai facut” sau “asa face toata lumea” fara a ne gandim daca sunt relevante pentru noi in momentul in care ne aflam in viata noastra.

Adica, de multe ori mergem cu valul si facem multe lucruri pentru ca sunt trendy, pentru ca se vorbeste mult de ele in jurul nostru, pentru ca le fac si altii si… pentru ca vrem sa fim in randul lumii.

Am mai scris de multe ori despre expresia romaneasca “sa fii si tu in randul lumii” si cum e parte din educatia noastra nefericindu-ne (detalii aici).

De data asta am sa scriu despre altceva.

Pierdem din vedere ca noi ne facem viata asa cum e. (cu exceptia cazurilor biologice, medicale) Suntem nefericiti pentru ca alegem sa fim nefericiti, suntem neimpliniti pentru ca nu ne bucuram de ce avem deja, alergand dupa ceea ce urmeaza sa ni se intample fara a ne bucura vreo clipa – vreodata – de ceea ce detinem acum.

Ne hranim creierul cu lucruri inutile (de la statusuri pe facebook, dezbateri tv pana la seriale fara rost) si ne vaitam ca suntem prea obositi, prea incarcati de ura, prea sexisti, prea critici. (sau, daca nu suntem foarte onesti cu noi, remarcam aceste lucruri doar la altii, nu si la noi)

Daca ne-am gandi la creierul nostru ca la un tovaras de calatorie, am incepe sa-i dam si lui lucruri care sa-l ajute: de la o hrana (mancare) cu vitaminele care-l tin “fit” pana la partea de hrana emotional informationala care sa-l bucure (lecturi din care sa se incarce, emisiuni care sa-l hraneasca, activitati sociale care sa-l relaxeze)

Judecam ceea ce avem in jur dupa ceea ce punem in trupul si in mintea noastra. Evaluam ceea ce ni se intampla dupa reperele dobandite prin (auto)educatie. Si daca vorbim urat cu cineva, nu e pentru ca el ne-a facut un rau, ci pentru ca noi nu am avut educatia pentru a avea intelegere.

Mai mult ca niciodata, in zile acestea de pauza, am realizat ca daca lucrez la integritatea mea ca persoana (etica, morala, educationala) lumea pe care o vad in jur va fi mai buna si-as trai si mai frumos decat traiesc.

(sunt dintre cei carora nu le lipseste nimic din ceea ce isi doresc, dar ca tot omul ma mai enervez cateodata, ii mai judec pe altii, ma mai apuca “hatereala”)

Nu e nimeni de vina pentru insuccesul nostru, oricare ar fi el… daca invatam sa acceptam asta si a realizam ca suntem singurii responsabili si pentru ce e bun in viata noastra si pentru ce e rau, ne obisnuim cu independenta – in sensul lui Noica – “neatarnarea de oameni si lucruri” (nu e vorba despre iubirea fata de ceilalti aici, e vorba fix despre a nu te atarna de oameni, de joburi, de lucruri pentru ca “asa se face” sau pentru ca ti-e frica de necunoscut au de gura lumii)

“Ceea ce vine pe neasteptate are nevoie intotdeauna de o lunga pregatire” e o lectie din Scoala zeilor.

Si este (si) despre a avea educatia/pregatirea sa primesti si recunosti ce-ti iese in cale pe neasteptate daca e bun sau rau pentru tine.

Pentru mine, 2019 va fi anul educatiei – si a mea (in sensul ca mai fac ceva scoala), dar ma voi si implica in cateva proiecte educationale care sper sa lase urme si sa ne pregateasca frumos pentru ceea ce vine pe neasteptate.

M-am intors de 3 zile din vacanta si am stabilit deja doua proiecte mari , la momentul finalizarii lor, am aroganta sa cred ca vor conta si vor fi memorabile pentru foarte multi ani.

Cred ca suntem intr-o vreme si, unii dintre noi, am ajuns la o varsta in care nu ne mai permitem doar sa criticam. Ma mult ca niciodata, e nevoie ca noi sa punem mana sa construim.

Ceea ce va doresc si dvs.

P.S. Cea de-a doua carte la care inca mai citesc este despre eticheta si protocol, despre discretie si bun simt. M-am gandit sa o citesc cand am vazut ca pe netflix a aparut serial cu doamna Marie Kondo si a sa metoda de curatenie si sortare/ depozitare de obiecte. M-am uitat la primul episod (i-am citit cartea acum cativa ani) si, dincolo de diferentele culturale foarte evidente (care m-au condus catre cartea de maniere si protocol), m-am gandit ca problema nu e la cum sortezi si transformi in gunoi ceea ce ai adunat (pentru ca si ata o sa polueze), solutia e sa nu mai cumperi toate prostiile din lume.

(m-a enervat doamna kondo cand a zis ca intr-o casa trebuie sa fie maximum 35 de carti!!! am mai multe in telefon si daca aleg sa daruiesc dintre cele din casa, nu le dau ca sa scap de ele ci ca sa bucur pe altii cu ceea ce vor descoperi intre pagini. ma rog, diferente culturale… )