Vorbeam zilele trecute cu un prieten la telefon despre puncte tari si puncte slabe in personalitatile noastre si m-am trezit povestind  despre ce gandesc de mica in chestiunea supravietuirii, mod de gandire pe care – mai tarziu – l-am descoperit in strategiile sportivilor.

Am inteles relativ repede ca nu o sa fiu la masa bogatilor pentru ca vin dintr-o familie mult prea modesta si e fara sens sa vorbim despre lux cand eu am stat la casa cu wc-ul in curte in primii 3-4 ani de viata. Sau cand am facut iarna in 2 ani din scoala gimnaziala cu acelasi pulovar gros, foarte gros, din lana toarsa mare, tricotat de mine, pe post de haina (se mai uda, il puneam pe calorifer sa se usuce si il luam a doua zi peste uniforma pana la scoala).

Luxul tine de educatie, inainte de orice, nu de bunurile pe care le detii, iar eu n-am avut educatia aceasta deloc – sigur am invatat sa mananc cu furculita si cutitul, dar ai mei aveau alte probleme in viata, nu auzisera ei de obiecte de lux care valoreaza cat salariul lor in toata viata.

Am inteles la fel de repede ca nu sunt o frumusete rapitoare si n-am sa pot specula niciodata frumusetea intr-un beneficiu personal. Nu e o tragedie, ce sa vezi, e la fel ca si cu inaltimea, am 1.55m si atat o sa ramana. Ma rog, chiar o sa ma scad cu timpul ca se taseaza coloana vertebrala si gravitatia isi spune cuvantul.

Am inteles foarte repede ca nu are sens sa ma vait pentru ce nu am, ci ca trebuie sa pun in valoare si sa cultiv ce am. Si m-am pus pe citit, pentru ca singurul meu atu era creierasul.

Astazi un sportiv ca Simona Halep (care nu era nascuta pe vremea cand ajungeam eu la aceste concluzii) nu se concentreaza sa loveasca mai puternic decat o jucatoare care are 2 metri inaltime si dublu greutatii sale, ci isi doreste sa o alerge mai mult ca sa-si creeze brese in atuurile adversarei.

Asa am facut si eu de mica, pe limba mea, in felul meu. Pe supravietuire.

Astazi nu sunt nici la categoria saraci, as mania pe doamne doamne daca as spune asta, dar nu sunt nici la masa celor bogati. Mi-e bine asa cum sunt si stiu ca ceea ce am facut a fost realizat pe fortele si mintea mea.

Am si eu momente ca oricare alt om cand sunt in deriva, dar nu din cauza lucrurilor pe care ar fi bine sa le detin ci pentru ca de multe ori nu am raspuns la intrebari de genul: “Construiesc si eu ceva util pentru cei din jur? Las si eu o urma decenta prin viata?”

Astazi, mantra mea de dinainte de fiecare moment de meditatie si rugaciunea mea la culcare e “ sa am intelepciunea sa aleg corect. Si sa fac bine in jurul meu”.

Si de fiecare data cand aud un prieten care spune ca nu are cutare sau nu poate nu stiu ce, incerc sa-i amintesc sa se concentreze pe ce are, pe atuurile lui, sa si le asume si se foloseasca de ele ca sa mearga mai departe.

Si, daca pe drumul asta, poate sa faca si ceva bine in jurul lui, toata lumea e castigata.

• Am scris randurile acestea poate va ajuta in momentul in care sunteti prea absorbiti de ce aveti nevoie, uitand sa apreciati ce detineti deja.