Mi-a adus aminte Edi (colegul cu care fac urban.ro si prietenul cu care impart multe, Eduard Enache) de rugaciunea lui Antoine de Saint Exupery.

Am recitit-o si mi-au dat lacrimile instant, are atat de multe lucruri in care cred si eu…

La sfarsit, pun o poveste foarte personala despre cand am fost la slujba la Vatican.

Doamne,

Fa-ma atent si inventiv, ca in rutina zilelor sa ma pot opri in fata descoperirilor si a experientei care m-au intrigat. Invata-ma sa gestionez corect timpul vietii mele. Ofera-mi un simt al observatiei, pentru a putea diferentia lucrurile importante de cele mai putin importante. 

Iti cer sa-mi dai puterea retinerii si a intelegerii, ca in viata sa nu deviez de la ceea ce este important, dar sa-mi planific rational timpul, sa pot vedea si varful muntelui, si valea si uneori sa pot gasi timp pentru bucuria artei. Ajuta-ma sa inteleg ca visele nu sunt un ajutor. Nici dorul fata de trecut, nici dorintele fata de viitor. Ajuta-ma sa fiu aici si acum si sa percep aceasta clipa ca cea mai importanta.

 Apara-ma de credinta naiva ca totul in viata trebuie sa fie usor. Ofera-mi constientizarea faptului ca toate greutatile, infrangerile, caderile si nemultumirile sunt o parte fireasca a vietii, datorita careia crestem si ne dezvoltam. 

Adu-mi aminte ca inima mereu e in conflict cu ratiunea. Trimite-mi la momentul potrivit pe cineva care va avea curajul sa-mi spuna adevarul, dar sa o faca cu dragoste. Stiu, multe probleme se rezolva fara sa faci nimic, deci invata-ma sa astept.  Stii cat de mult avem nevoie de prietenie. Ajuta-ma sa merit acest dar al sortii. Da-mi o fantezie bogata, ca la momentul potrivit, la timpul potrivit, vorbind sau tacand, sa pot oferi cuiva caldura necesara. 

Fa-ma omul care poate ajunge si pana la cei cazuti. Fereste-ma de frica evitarii lucrurilor importante din viata. Nu-mi da ceea ce vreau, da-mi ceea ce-mi trebuie cu adevarat. Invata-ma arta pasilor mici.”

Antoine de Saint Exupery in cartea biografica a lui Stacy Schiff

*

Cand am fost la Vatican am participat si la o slujba foarte foarte emotionanta si preotul dupa ce ne-a invitat sa dam mana cu vecinii nostri de scaune si am cunoscut oameni din diferite locuri ale lumii (f frumos, f deschis), ne-a invitat sa ne rugam.

Eu nu sunt cea mai religioasa, in sens dogmatic, persoana din lume. Incerc sa fiu corecta, sa nu mint, sa nu fur, sa practic recunostinta si sa am intelegere pentru semenii mei. Uneori imi iese, alteori nu.

Atunci acolo, in fata indemnului sa spun o rugaciune in gand m-am panicat: nu stiam nimic sa spun din biblie.

M-am rugat din suflet pentru intelepciune, binele celor din jurul meu, linistea mintii si alte cateva lucruri.

Nu o sa povestesc aici rugaciunea, desi mi-o amintesc in detaliu, dar cand am iesit din biserica mi-am sunat un prieten – absolvent de  istoria religiilor la Sorbona – si i-am spus ca eu, in mintea mea, m-am facut de ras pentru ca in afara de Tatal Nostru si Inger ingerasul meu nu stiu nicio rugaciune “oficiala” si i-am spus ca mi-am inventat propria rugaciune in care n-am cerut nici sanatate, nici bunuri materiale, nimic standard…

El a ras, mi-a cerut sa-i spun exact ce cuvinte am rostit si, mai tarziu, mi-a trimit pe mail fragmentul din Biblie care semana foarte foarte mult cu rugaciunea mea.