Cand te-ai nascut intr-un oras ca Sf Gheorghe din Delta sau Sulina si ai 10-12 ani,  viata ta e mai grea decat a copiilor care aveau aceeasi varsta cu 15-20 de ani in urma.

Azi ai telefon smart si poti intelege unde merge lumea, iar tu locuiesti, literalmente, la capatul lumii, ai un singur magazin in sat (la Sf Gheorghe) si 3 magazine la Sulina, iar pana la spital, in caz de necaz, faci o ora cu barca pana la Tulcea. Daca ai barca rapida, sau bani pentru o barca rapida. Daca nu, mergi cu barca care vine de cateva ori pe saptamana.

Poti sa fii rodul iubirii parintilor tai care sa munceasca din greu, la pescuit sau in sezonul turistic, ca sa-ti asigure tot ce cred ei ca e mai bine pentru tine, dar… tot ai pe lista nespusa oamenilor lucruri pe care ti le doresti cu ardoare, experiente care nu se pot intampla in locul in care tu traiesti.

Tot te uiti cu uimire la turistii care stau la voi vara incercand sa furi orice gest, orice vorba si atitudine care sa te invete si pe tine sa “mai urci un pic”.

Cand stai la capatul lumii, oricat de frumos ar fi acolo pentru turisti, tu n-ai prea multa incredere in tine  si nici nu apreciezi prea mult apusul de soare in locul in care Dunarea se intalneste cu marea pentru ca una dintre cele mai faine atractii  e ceva obisnuit pt tine…

foto Dragos Asaftei

Unul dintre motivele pentru care iubesc mult Festivalul Anonimul (care e la Sf Gheorghe si tocmai a avut editia 2024 saptamana trecuta) este ca Miruna Berescu, care e directoarea festivalului, se gandeste si la copiii de acolo.

De cativa ani face in timpul festivalului Anonimul, impreuna cu regizorul Emanuel Parvu si cu cativa actori, jurnalisti sau regizori invitati in festival, seminarii pentru copiii din sat, ateliere de dezvoltare le-as numi eu. Pentru ca, fara sa-si dea seama, din vorba in vorba cu “oamenii mari de la festival” copiii prind curaj in dialog, invata lucruri noi, li se deschide mintea si incep sa-si doreasca mai multe.

Trei dintre copiii care au fost la atelierele din anii trecuti sunt acum la liceu la Tulcea si-si doresc sa faca lucruri frumoase in viata.

Anul acesta, la atelierele de la Anonimul au venit 12 copii din Sulina, ei au discutat cate luna si-n stele cu Miruna, Emanuel, Amalia Enache… Cred ca trebuie sa fie un mare boost de incredere sa poti sa vorbesti ceva, orice vrei tu sa stii, cu o doamna pe care o vezi la tv.

Sunt sigura ca sunt multi copii in aceasta tara care sunt smart, isi doresc sa faca mult in viata, dar nu ii ajuta locul geografic in care s-au nascut si trebuie sa faca eforturi in plus. Le doresc sa gaseasca oamenii care sa-i motiveze sa reuseasca, pentru ca – de cele mai multe ori – e si o chestiune de perseverenta si vointa, si mindset.

In Delta, la Mila 23 – localitatea in care s-a nascut Ivan Patzaichin (care are acum un muzeu dedicat lui) sunt  31 de campioni olimpici, la o populatie de 400 de locuitori, iar asta e cel mai frumos exemplu ca poti reusesti sa faci lucruri spectaculoase si cand te-ai nascut la capatul lumii. Trebuie si sa muncesti dar si sa te sprijine cei din jur.

Revenind la locul de la capatul lumii,  Sf Gheorghe, care e parte din filmul care a fost la Cannes in competitie anul acesta si care tocmai a castigat marele premiu la Festivalul de la Sarajevo,  locul acesta are norocul unor oameni care le deschid mintea si sufletul.

Filmul lui Emanuel Parvu, 3 km pana la capatul lumii, filmat o mare parte in Sf Gheorghe si scris cu gandul la acest loc precis vorbeste despre un gap intre parinti si copii, despre distanta dintre ce vrea copilul si cat pot intelege parintii din dorintele lui, mai ales cand copilul e parte dintr-o minoritate pe care nu suntem obisnuiti s-o acceptam si nici n-o discutam, pentru ca nu se face…

Ce a fost frumos anul asta la Anonimul e ca dupa proiectia cu 3 km pana la capatul lumii a fost, a doua zi, in spatiul public, in camping, o  discutie despre film in care s-a vorbit cu sinceritate si garda jos, asa cum a stiut fiecare din propria perspectiva (chiar minoritara).

Genul acesta de discutii, sincere, sunt emotionante prin traseul lor- oamenii incep agresiv, impunator ca sa se apere in avans pentru ce vor spune restul lumii participante si ajung sa povesteasca toti cu garda jos despre unghiuri ale aceleasi povesti pe care nu le cunosti daca n-ai trait acele experiente.

Imi doresc foarte tare este ca la discutia asta sa fi fost si copii din sat. Si parinti. Nu stiu cine din afara festivalului era, pentru ca n-am fost acolo, dar am primit inregistrarea intregului panel si stiu ce s-a vorbit. Si cum s-a vorbit.

Au participat actorii din distributia filmului, Bogdan Dumitrache, Valeriu Andriuta, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu Berescu, regizorul si scenaristul Emanuel Parvu, producatoarea si coscenarista Miruna Berescu, plus Andreea Esca, Amalia Enache, Zarug (pe care din inregistrari imi venea sa-i dau mesaj sa-i spun ca as vrea sa-i dau o imbratisare), Dan Lupu, comunicatorul pentru film, cel care i-a avut in grija pe actori si la Cannes.

Mi se pare vital cand se face un festival intr-un loc mic, el poate schimba multe multe minti, iar publicul spectator, nu doar organizatorii, ar putea ajuta si ei putin comunitatea, cu un efort foarte mic.

Anul asta ascultand inregistrarile  din panel mi-am adus aminte de doamna Laura din Sf Gheorghe care are o casa frumoasa foarte aproape de Green Village si care face cele mai bune icre din lume. Mi-a povestit acum ceva ani ca darurile cele mai valoroase pentru ea sunt cartile, pentru ca acolo – la capatul lumii – nu sunt multe carti, e greu sa le transporti cu barca, iar iernile sunt grele si cartile sunt mereu o sursa de evadare.

Asa ca scriu ca sa va rog ceva… cand mergeti la un festival care e intr-un loc mic, la sat, la capatul lumii sau nu, luati cateva carti de daruit in bagaj – pentru copii, adolescent sau adulti. Nimic sofisticat, ceva de aventura, politist, povesti fantastice… e unul dintre cele mai pretioase daruri pe care le puteti face…

Foto Dragos Asaftei