Intre cartile pe care le-am citit anul trecut intra si categoria media/jurnalism.
Uneori le citesc pentru ca vreau sa raman alerta si conectata la ce e la nivel international in mass media, alteori ca sa ma automotivez cand mi se pare ca e un drum fara sens si rost, alteori cand vreau sa inteleg mai multe despre ceva ce e evident ca nu e chiar ceea ce isi imagineaza lumea.
Cum a fost cartea Creating Reality, scrisa de Pete Tartaglia, care e un domn care a lucrat pentru multe formate de reality tv – de la Temptation Island (Insula iubirii, la noi), la Survivor sau Big Brother.
Sunt o persoana care a petrecut cativa ani in culisele X Factor si Vocea Romaniei (cu treaba, legata de artistii pentru care lucram la momentele respective), asa ca inteleg un pic din mecanismele care fac ca asemenea show-uri sa atinga targetul: AUDIENTA.
Nimeni nu face un show tv de maxima amploare, cum sunt cele mai multe dintre reality-urile tv, daca nu vrea sa faca si audienta (deci bani) cu el. Nu exista sa nu fie control in directia manipularii publicului pentru a-i genera reactii care sa-l faca sa stea in fata ecranului, sa comenteze ( atunci dar si in zilele urmatoare), sa se bucure, sa se enerveze… sa … orice dar reactie sa fie.
Cand era nebunia cu Insula Iubirii la noi am vrt sa scriu ce explica domnul asta producator de asemenea show-uri, dar am abandonat ideea pentru ca era prea multa patima si oamenii nu ar fi inteles foarte multe…
In asemenea showuri TOTUL E CONTROLAT: de la ce concurenti alegem (care au potential sa faca scandal, deci show, ce varste, ce profil psihologic etc), la ce haine poarta, la cum ii coafam si, pe alocuri, chiar si cum le mutam gandurile in directia care ne intereseaza.
Sigur ca e real life, dar improvizatia se face promptat intr-un spatiu fix, in cusca noastra filmata, in conditiile noastre gandite pentru a ne recupera banii.
E mai usor de inteles ca nimic nu e intamplator in felul cum sunt alese traseele si concursurile in America Express, sau probele de la Survivor… Sigur ca oamenii aia, concurentii, reactioneaza cum ii taie pe ei capul – doar ca din momentul in care au fost alesi se stie ce ii taie capul… si nu sunt riscuri f mari pentru evolutia emisiunii, doar oentru surorize simpatico care trebuie abil speculate.
Smecheria adevarata e la regizorii de show, la producatori si la oamenii care monteaza. Sunt super super talentati pe job-urile lor (mai ales cei de la Insula Iubirii si America Express) si sper ca vor avea curaj sa se indrepte si spre lumea filmului artistic… ar face super productii.
Am sa scriu candva pe larg reguli de la Insula Iubirii – cum e castingul, cum sunt categoriile de probe si cum pot influenta reporterii naratiunea. E foarte spectaculos cum explica Pete cum au exploatat situatiile neprevazute si ce trucuri au facut ca sa pastreze un anume fir narativ…
Teama mea este ca, daca scriu ce si cum e controlat, oamenii se opresc in acele puncte si nu ii apreciaza la adevarata lor valoare pe magicienii din spate. Si n-am folosit intamplator magician pentru ca e ca la o magie, daca stii care e trucul, se pierde mult din spectacol.
O alta carte din categoria media pe care am citit-o este Actul creativ de Rick Ruben. Eu am citit-o in Kindle dar, la cateva zile dupa ce am zis pe Instagram ca o citesc, editura din Ro mi-a trimis-o in traducere. (a aparut la Editura Trei).
Cartea se uita la procesul creativ si la modul in care creativitatea poate fi cultivata ca un mod de a trai. Nu este un manual traditional pentru artisti sau un ghid de self help, ci mai degraba o colectie de perspective si principii care exploreaza natura creativitatii si cum poate fi aceasta abordata in viata de zi cu zi. Rubin prezinta creativitatea ca fiind accesibila tuturor, nu doar artistilor. Este un mod de a percepe lumea si de a interactiona cu ea, mai degraba decat un talent innascut.
El spune ca e important sa fii atent si receptiv la lumea din jur, sa observi detalii pe care altii le-ar putea ignora. Creativitatea, in viziunea lui Rubin, incepe cu observarea si ascultarea. Cartea incurajeaza cititorii sa se elibereze de frica de esec si de autocritica excesiva, care adesea blocheaza procesul creativ. Rubin ofera o perspectiva libera de judecati despre cum sa permiti ideilor sa curga fara a le suprima. Si mai vorbeste de ceva ce spun si sportivii maari, nu doar artistii: oricat de greu ti-ar fi, e important sa inveti sa iubesti procesul prin care treci, pe care-l parcurgi, pentru a definitiva creatia ta, si nu rezultatul final. Doar asa vei avea putere sa o iei de la capat de foarte multe ori.
Din aceasi serie a creativitatii si dezvoltarii unui process interior care sa te tina alert, curios si creativ, este The Artist’ s Way de Julia Cameron.
Doamna a fost sotia lui Martin Scorsese, au o fiica impreuna, si e unul dintre script doctors foarte apreciati, dar si un trainer foarte bun pentru creativitate. Are cursuri in toata lumea (bine acum bate spre 80 de ani) si se spune despre dansa ca a gasit cheile sa motiveze unii dintre cei mai marti artisti si scriitori care credeau ca sunt in blocaj (din diverse frici si frustrari).
Cartea e un curs in multi pasi (saptamani de fapt) despre cum iti reantrenezi creierul spre creativitate si deschidere.
Sunt doua mari directii pe care le recomanda: “Morning pages” si “Artist date”. Prima se refera la a scrie de mana in fiecare dimineata 3 pagini intr-o agenda, a doua se refera la crearea unui obicei saptamanal in care sa fie un rasfat pentru minte si suflet: sa citesti ceva nou, sa invetiun sport nou, sa -ti deschizi ori zontul cunoasterii cu ceva ce n-ai mai intalnit.
Am mai citit Why We Read: 70 Writers on Nonfiction, editata de Josephine Greywoode, care este o colectie de 70 de eseuri in care scriitori si ganditori contemporani exploreaza motivele pentru care citim literatura de non-fictiune.
Isi spun parerea autori ca Hilton Als, Malcolm Gladwell, Michael Lewis sau Lea Ypi.
Multi autori subliniaza bucuria si satisfactia personala pe care o gasesc in lectura non-fictiunii, evidentiind cum aceasta le ofera o intelegere mai profunda a lumii, explicand ca lectura unor produse non fiction dezvolta gandirea critica, empatia si cunoasterea mai multor culturi.
E o bijuterie de carticica care arata cum non-fictiunea poate schimba perspective si imbogati vieti.
Parteaa 1 a cartilor din 2024 este aici