De cind ma stiu (adica de cind abia invatasem sa citesc) am fost pasionata de biografiile oamenilor MARI.
In copilarie, unchiul meu – compozitor- m-a pus sa citesc despre vietile marilor compozitori ai lumii, ca sa inteleg cum e cu muzica.
Cind m-am facut mai mare, am ales constient biografiile oamenilor care m-au impresionat: de la politicieni, filosofi, actori, pictori.
Am invatat suprarealistii cind un prieten s-a prins ca daca-mi povesteste despre relatiile amoroase ale pictorilor, am sa fac cercetari si am sa-i tin minte.
Stiu picturile lui Van Gogh in functie de scrisorile pe care i le scria lui Theo, fratele sau. Stiu cartile lui Antoine de Saint Exupery, ghidata de biografia scrisa de prima lui sotie. Stiu victoriile si infringerile lui Margaret Thatcher din scrisorile ei.
Il stiu pe dl Rebengiuc asa, si pe Chaplin, si pe Dl Iordache. Si pe Carver, desigur pe Raymond Carver. Iar lista e lunga si include si oameni pe care i-am cunoscut personal.
*
Uneori stau si ma gindesc ca m-au atras biografiile pentru ca sunt o forma de nonfiction. Alteori imi spun ca a fost o forma de self education.
Si cind sunt intr-o faza in care caut explicatii prin simtire, nu ratiune, ma gindesc ca toate lecturile biografiilor astea ma pregatesc pentru ceva ce voi descoperi pina la urma.
Saptamina trecuta am citit o noua biografie; geniala. Mi-a recomandat-o doamna Rodica Mandache. “Al Pacino in dialog cu Lawrence Grobel”.
Pentru prima data, confruntindu-ma frontal cu timiditatea si normalitatea lui Pacino, m-am gindit ca fac rau cind scriu mini articole biografice despre actorii/artistii pe care-i plac.
Ei trebuie sa ramina in ochii publicului prin ceea ce muncesc, nu ceea ce sunt acasa.
Culmea e ca ma pregatesc sa scriu despre un actor pe care-l plac f tare si pe care, cred eu, ca-l si inteleg bine.
Cind citeam cartea lui Pacino, m-am gindit mult la ce va urma sa scriu. Si am decis ca-i voi face cadou subiectului meu, aceasta carte. Si acum 5 ani cind ne-am intilnit prima data pentru un interviu, i-am fct cadou o carte☺
*
Citesti biografii? Ce biografie te-a impresionat?
Marlon Brando: Cantece invatate de la mama. Citesti prin ziare despre obsesia pt Haiti si o iei ca pe o fitza excentrica. Citind cartea, felul in care descrie traiul de acolo, si cum dupa fiecare uragan/tsunami oamenii isi iau senin viata de la capat, incepi sa torni culori in titlurile alea goale.
Ce coincidenta! 🙂 Chiar acum citesc Raport catre El Greco al lui Kazantzakis si, desi nu ma asteptam, chiar imi place. Bine, eu sunt o fana a lui Kazantzakis, asa ca nu ma mir prea tare.
Am mai citit si Inainte de tacere a lui Ernesto Sabato si Lelia sau viata mea de Andre Maurois – biografia lui Georges Sand. Cam atat, insa am descoperit ca-mi place.
Planuiesc sa citesc Jurnalul Virginiei Woolf si A trai pentru a-ti povesti viata a lui Garcia Marquez. Dup-aia mai vad io 🙂
Bine eu am in plan cartea Oanei Pellea. Dar, iar, o carte care mis-a parut extraordinar de interesanta a fost “Memorii” ale sotiei fostului sah al Iranului, Farah Pahlavi. Care, desi foarte subiectiva, mi-a mai deschis putin ochii asupra tarii aleia si ce a insemnat sahul
la vremea lui.
Si am mai citit-o si pe Shirin Ebadi (laureata a premiului Nobel pentru pace), cu a sa “Iran Awakenening” care, desi ingrozitor de autocenzurata, iarasi m-a facut sa inteleg mai bine Iranul si mentalitatea lor.
Asa sunt multe, dar astea mi s-au parut cele mai interesante.
M-am amuzat tare mult cu biografia lui Salvador Dali. Am fost fascinata de biografia lui Mircea Eliade, iar Luntrea lui Caron a lui Lucian Blaga e si ea in topul preferintelor. Multu ca mi-ati amintit sa revin la biografii 🙂
Si mie-mi plac biografiile… tocmai termin Edith Flagg – A Simple Girl, careia am sa-i fac recenzie pe blog, curand. 🙂
Jurnalul Ninei Cassian (Memoria ca zestre) m-a impresionat teribil.
Regele scamator, Acele lucruri aiuritoare care se petrec in spatele scenei (Candid Stoica, povesti din teatru 1971-1989), jurnalele lui Mircea Eliade, Mihail Sebastian, (…).
Mi s-a intamplat de multe ori sa citesc un roman si sa-mi doresc ca autorul sa fi tinut jurnal sau macar sa fi corespondat cu cineva apropiat 🙂
Apropo de povesti amoroase, o biografie a amantelor scisa de Elizabeth Abbott, “A History of Mistresses”, unde o intalnim pe M. de Pompadour, dar si pe Elena Lupescu sau Marion Davies. Mi-a mai placut si “Diane Arbus” a Patriciei Bosworth (dupa ce am vazut “Fur”); “Things I’ve been silent about” de Azar Nafisi, viata in Iranul anilor ’70. Si analiza pe care o face Jane Dunn relatiei dintre Virginia Woolf si Vanessa Bell, “A very close cospiracy”. Un roman touchant este cel al lui Gilles Leroy ,”Alabama Song”, inspirat de Zelda Sayre.
jeni acterian
ha! deci chiar am cei mai destepti cititori posibili.
va foarte multumesc. me happy:)