iata povestea scrisa de Cornel Ilie (VUNK) pentru proiectul primul ebook cu povesti de Craciun din Romania.

Multumesc mult mult, Cornel.

*

Statea la masa, cu vopselele intinse, langa multe foi albe de hartie, multe dintre ele mazgalite incoerent cu multe culori sau combinatii intre ele. Si azi era la fel de micuta si, asezata pe saunul ei preferat de langa geam, nu atingea podeaua cu ciorapeii roz cu gri, cu cate-un cap de pisica desenat pe fiecare in parte. Ea le spunea “picici”.

Avea chef sa deseneze in dimineata asta, cu toate ca fata de masa era trasa mereu de catelul ei de culoare crem, Rimel, si, in ritmul asta, nu putea sa duca niciun desen pana la sfarsit.

Da, chiar asa il chema pe catel: Rimel. Fetita auzise cuvantul asta la mama ei cand vorbea cu vecinele si ii placuse cum suna. Habar n-avea ce-nseamna si ea credea ca rimel este o rima mai mica. Si, cum ea intelesese ca rima este ceva care trebuie sa se potriveasca cu altceva, s-a gandit ca rimel rimeaza cu catel. Rimel este prea mic, ca varsta, sa ne putem dea seama daca numele asta ii va afecta, cumva, masculinitatea mai tarziu.

Fetita, aurita la par si aiurita, in general, nu stia daca sa deseneze cum ninge afara sau bradul verde cu globuri albe din coltul camerei. Se uita ba pe geam, ba la brad. Ba la brad, ba pe geam. In fata ochilor ei, se schimba doar fundalul: ba bleu de la cer, ba verde de la brad. Fulgii si globurile albe ramaneau niste pete constante in ochii ei.

“De ce sunt doar albi fulgii, daca globurile pot fi de mai multe culori?. De ce nu cad si fulgii de zapada in mai multe culori?”, se intreba in gand pitica. Cu capul in palme, isi tot muta privirea de pe geam pe brad si invers, pana atipi putin. Rimel ramase si el in fund si se juca cu o beteala argintie, lasand putin in pace fata de masa.

Printre fulgi, pe pervazul geamului cazu, deodata, ceva alb si mai mare decat un fulg de zapada. Era un ingeras alb, care se ridica imediat, se scutura de zapada si incepu sa caute un loc prin care sa intre in casa la blonduta adormita. Facu el ce facu si, in doua-trei secunde mergea, déjà, printre desenele fetitei spre ea. Agatandu-se de pijamaua cu fluturasi, incepu sa se catare pana pe umarul ei drept.

“ Ce faci, dormi?”, o intreba el pe mititica, in timp ce sarea pe umar, sa isi scuture mai bine aripile de zapada.

“ Nu, dar tu cine esti? Si cum de esti asa mic?”, raspunse ea uitandu-se cu ochii mari la omuletul de pe umar.

“ Eu sunt un ingeras.

“ Ingerasul meu?!”

“Unul dintre ei. Ai mai multi ingerasi. Unii sunt asa ca mine, altii sunt asa ca tine. Pe astia, asa oameni ca tine, o sa-i intalnesti mai tarziu. Nu ar fi trebuit sa ma vezi, dar dupa cum vezi si tu pe geam, noi, acolo sus, ne batem cu nori de zboara fulgi pana aici jos, la voi.”

“ Pai….afara nu ninge cu zapada? Nu e adevarata zapada asta de-afara?”

“ Ba este foarte adevarata, din moment ce poti sa o vezi si tu, dar zapada asta este, bataia noastra, a ingerasilor, cu nori.”

“ Eu credeam ca e Mos Craciun care-si pregateste decorul, in fiecare an si arunca el cu zapada din sania lui. Tu stii cine este Mos Craciun, ca eu stiu sigur cine este?”

“Nu stiu, dar sunt foarte curios sa-mi spui tu cine crezi ca este.”

“Mie mi-a povestit mama ca de Craciun s-a nascut Isus si atunci eu cred ca Mos Craciun este Dumnezeu, pentru ca si unul si altul sunt cu barba alba, fac bine si tin cu copiii cuminti. Iar Dumnezeu se imbraca in Mos Craciun, ca sa nu-l recunoasca lumea si face cadouri copiilor, in cinstea copilului lui.”

Ingerasul se opri din scuturat aripile putin, se uita in sus spre cer si spuse cu voce tare: “Nu am invatat-o eu asta, pe cuvant, nu Te supara pe mine.”

“ Eu ti-am spus un secret, acum imi spui si tu unul?”

“ Ce vrei sa afli si nu stii?”

“ De ce zapada nu e si de alte culori? Uite, globurile mele din brad, anul asta, sunt albe, dar anii trecuti au fost si rosii si aurii si mov si albastre.”

“ Dar cine-a zis ca zapada este doar alba? Daca tu vrei tare tare, cu toata inimioara ta, ea poate sa aiba orice culoare vrei tu sa aiba. Trebuie doar sa-ti imaginezi suficient de tare si-o sa-si schimbe culoarea.”

“ Uite…as vrea sa ninga cu albastru acum.”

“ Atunci uita-te pe geam acum”. Fetita se uita pe geam si scoase un sunet de uimire. Afara ningea cu fulgi bleu sau albastri.

“ Vreau verde acum!”, spuse fetita zambind cu gura pana la urechi si, pe geam, incepea sa cada si zapada verde, printre cea albastra. In scurt timp, prin aer ningea tot curcubeul si pe pervaz erau acum mai multe culori decat avea ea vopsele pe masa. Razand in hohote si dand din picici, fetita se balansa usor pe scaun in ritmul imaginar al culorilor care cadeau din cer, pe pamant si in privirea ei. Se balansa asa, pana adormi, iar, dar cu zambetul pe buze.

O trezi miscarea fetei de masa de sub coatele ei, pentru ca Rimel se plictisise de beteala argintie. Fetita deschise ochii si isi intoarse privirea spre umarul drept, dar nu mai era nimeni acolo. Se uita si pe cel stang, dar nimic. Se uita pe masa, pe sub hartii, pe sub masa, dar tot nimic. Isi intoarse privirea spre geam si ramase nemiscata. Pervazul era plin de zapada alba, iar ninsoarea era tot alba, fara niciun strop de culoare. Sari de pe scaun si fugi pe geam, ridicandu-se pe varfurile picicilor sa se uite mai bine afara. Totul alb. “Dar mi-a zis ingerasul ca daca imi doresc cu adevarat ceva, mi se poate indeplini….N-am fost destul de cuminte sau trebuie sa-mi doresc mai tare…?”

Pitica era prea atenta sa se uite pe geam, ca sa mai arunce o privire si la brad. Globurile nu mai erau albe. Erau toate colorate in bleu, albastru, rosu, verde, mov…