de anul trecut Dan Perjovschi e parte din festivalul international de teatru. mai intii (anul trecut) a transformat zidul curtii interioare a teatrului intr-un manifest, acum deseneaza pe partea celalalta – catre strada, la vedere, pentru toata lumea.
e si acesta tot un fel de manifest. pentru arta.

iata-l pe Dan Perjovschi din trei declaratii date organizatorilor festivalului in aceste zile, intr-un interviu realizat de Laura Pop, voluntara in departamentul de comunicare.

Vezi, acum un an eram pe partea cealaltă, dincolo de zidul acesta, curtea oamenilor care văd lucruri de genul acesta în mod frecvent. Acum sunt în partea deschisă şi discut cu oameni care nu merg la muzeu sau habar n-au ce-i cu arta contemporană şi aşteaptă aici autobuzul…

*
Lia şi cu mine suntem amândoi sibieni, familiile noastre sunt de aici, şi atunci ne-am construit un atelier al nostru. E un plan de lungă durată, e un atelier în care ne-am adus toate cărţile, aici putem lucra mai în linişte, Bucureştiul e foarte agitat în momentul acesta; şi atunci o să avem sezoane acolo, o parte aici, o parte acolo. Ţine de o politică culturală personală, am construit un atelier care poate fi considerat o arhivă, deci poate fi extrem de uşor reciclat într-un birou de cercetare, iar ideea noastră pe termen lung e ca această construcţie cu proiecţiile dinăuntru care sunt foarte valoroase să rămână ca o instituţie în acest oraş. Adică după ce noi crăpăm, să rămână un obiect de valoare în urma noastră, care să poată fi folosit de alţii. Atunci când ai un plan cu bătaie lungă, tragi mai uşor. E un efort cumplit de greu. Să nu crezi că după ce am mers în toată lumea asta, dacă stau cu spatele şi trece unu’ din faţă şi zice – ce-i cu boul ăsta, ce-s tâmpeniile astea? -, nu-ţi face plăcere, pentru că e foarte dificil să mai vorbesşti cu oamenii care nu au avut şansa şi poate nici nu vor avea să testeze cultura la un nivel mai profund.

*
Arta e ceva profund uman, că de imperecheat, de născut şi de murit, toate fiinţele le fac, dar arta ne aparţine nouă. Poate dacă sunetele pe care noi le ascultăm cu plăcere unor extratereştri o să li se pară îngrozitoare pentru că nu au frecvenţa noastră. Toate culorile noastre n-o să le vadă altcineva pentru că văd în infraroşu. Deci e ceva care ne aparţine. Ce fac eu acum, caricaturi pe pereţi în oraşul acesta, sunt de fapt un graffiti legal, e destul de interesant. Pe platforma asta artistică poţi să pui lucruri şi să incorporezi lucruri foarte diverse. E unul din teritoriile umane în care poţi rezista, poţi critica, poţi să râzi de ceva, e foarte complex. Şi arta nu are învingători, aici nu e cu locul unu, locul doi, ci fiecare îşi găseşte locul lui, poate să îşi facă propria lui probă olimpică, concurent cu tine însuţi, e mult mai greu.

Dan Prejovschi, sibiu, mai 2011