Jordan Matter a vrut sa le arate copiilor lui ca frumusetea este peste tot.
Asa a aparut proiectul foto cu dansatori in locuri banale care devin frumoase pentru ca prezenta lor te face sa le privesti altfel.
O frumoasa lectie despre a-ti pastra curiozitatea si despre a fi “viu”.
cartea lui Dancers among us face ravagii in America si e un exemplu minunat cum un lucru simplu poate transmite atit de multe ..
proiectul si cartea pot fi gasite aici
only the very best, no other interest
Ne petrecem timpul in birouri si remarcam ca se schimba anotimurile in varianta lor de dupa ora 18.00.
In week end-uri suntem atit de bositi, incit ni se pare ca nu mai avem putere sa facem nimic.
Dar habar nu avem ca, din momentul in care incepem sa facem ceva, viata noastra devine mai frumoasa.
*
am fost printre cei care credeau ca o parte din stresul si nemultumirea mea vine din activitatea de la birou. poate ca venea, dar nu in cantitatea in care eu o estimasem.
mi-a luat ceva vreme sa descopar ca lucrurile pe care nu le faceam erau de fapt cheia pentru o viata mai buna: mincarea, sportul, cit de mult imi acord timp ca sa ma cunosc pe mine – in programe specializate sau citind chestiuni care sa-mi lumineze mintea,
*
ieri am fost la prietenii mei de la Raiffeisen. desi ei au o munca foarte serioasa si sunt sigura ca, de foarte multe ori, e cu un nivel de stres foarte mare, ei sunt atit de simpatici incit ii intilnesc la teatru (festivalul Undercloud), la maratoane sau… ca acum intr-un program initiat de ei cu multa miscare si voiosie.
un program intern foarte foarte smart despre nutritie, sanatate, sport, parenting, dezvoltare personala. se numeste RStyle si e o platforma care la care au acces angajatii.
ieri – ca sa marcheze – inaugurarea platformei RStyle, 130 dintre angajati au participat la un flash mob. s-au antrenat 4 ore, pe grupe, sub coregrafia lui Edi Stancu si cu ajutorul prietenilor lui din baletul care-i poarta numele si-au iesit in public sa faca un dans – in patru ritmuri diferite – expusi validarii publicului.
imaginati-va oameni care stau in birou zi de zi – erau printre ei directoarea de HR a bancii, unul dintre directorii mari, dar si multi sefi de departamente. tineri sau mai putin tineri, supli sau mai putin supli, femei si barbati, cu motricitate si aptitudini la dans sau nu.
s-au antrenat 4 ore cu bucurie (au fost momente in care au zis “nu mai facem pauza, mai repetam putin”) ca sa bucure alti oameni intr-un mall din Bucuresti. pentru 3 minute cit a durat dansul.
iar dansul lor a fost atit de frumos incit oamenii din mall au cerut un bis. si l-au mai facut de 2 ori:)
au plecat de acolo bucurosi, plini de adrenalina venita din aplauzele unor oameni care erau surprinsi ca 100 de persoane danseaza energic intr-un mall, s-au dus inapoi la birou si pun pariu ca au avut o seara minunata.
sigur, au fost obositi, dar au fost bucurosi. pentru ca au facut ceva frumos impreuna cu colegii si prietenii lor, pentru niste oameni pe care nu-i cunosteau si, in plus, au facut miscare. si-au lucrat cu ei ca sa-si depaseasca limitele si zona de confort.
despre asta e noua platforma Raiffeisen si sper ca toti simpaticii din banca sa vor bucura cu drag de ea. puteti afla detalii despre RStyle aici.
***
miine va povestesc cit de multe lucruri inveti cind participi la un flashmob
foto Alexandru Busuioceanu
ieri in taxi am purtat o conversatie simpatica cu un taximetrist; un domn la 50 si putin de ani, tocmai primise de la compania la care lucra o tableta cu aplicatie android prin care clientii puteau ajunge la el.
– vedeti unde a ajuns tehnica asta? vine clientul prin calculator, mi-a zis el amuzat.
– nu e chiar un calculator, e un fel de calculator telefon, i-am replicat eu.
si puteti face o multime de alte lucruri cu el.
– ma gindeam intr-o zi, cind mi-au zis ca-mi dau si mie android din asta, ca vom ajunge in citiva ani sa facem totul cu telefonul: la metrou platesti intrarea cu telefon, clientii vin cu telefonul, ii vad in masina cum scriu la stop sau chiar in trafic. si ciobanii au telefon si facebook din ala, am vazut la televizor. probabil undeva in lumea asta e un om cu un telefon mai bun decit al meu care sta la soare si-si rezolva afacerea. dar nu sta si da telefoane, doar scrie lucruri acolo catre clienti. cred ca poate si semna contracte cu telefonul, nu?
– in tarile in care semnatura electronica e recunoscuta, poate si semna contracte, da.
– eu n-am avut telefon cind eram tinar. nici din ala fix pentru ca pe vremea mea era greu de obtinut un telefon si era cu… cuplaj. nici nu cred ca stiti asta. adica ridicai telefonul si puteai sa-l auzi pe cuplaj cum vorbeste. asteptai sa termine el de vorbit ca sa suni si tu unde aveai nevoie. va dati seama unde a ajuns tehnica? va imaginati unde vor fi copiii dvs?
puteti citi continuarea intimplarii pe site-ul romaniiauinitiativa.ro, aici. un proiect Vodafone Romania.
text de Noemi Revnic
Nu am mai scris aici de vreo doua saptamani. Scuze sunt multe. Am avut o perioada foarte incarcata si intre timp a intervenit si o calatorie peste Ocean, din care sper sa am povesti frumoase, cat de curand.
Pana atunci, anul acesta, pe 13 septembrie s-au implinit 20 de ani de cand traiesc in Bucuresti. Un oras care s-a schimbat mult, mai ales in ultimii 7 ani (sau cel putin asa mi se pare mie), un oras care are atatea locuri ascunse si frumoase, pe care parca ai vrea sa le pastrezi numai pentru tine. Dar este si un oras in care bordurile se schimba mai des decat sezoanele modei, in loc ca acesti bani cheltuiti total aiurea sa intre in bugetele spitalelor, sau al scolilor, sau, de ce nu, si pentru construirea unor adaposturi pentru caini fara stapan?
Septembrie a trecut de jumatate, scolile au inceput, teatrele isi deschid stagiunile, Festivalul Enescu e in plina desfasurare. Carturesti deschide o noua librarie chiar astazi, la Baneasa Shopping City. Si mai vin o multime de alte evenimente, despre care va voi scrie joia viitoare.
Sa aveti un weekend minunat si sa fiti sanatosi!
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
Sursa foto: http://www.1001calatorii.com
toata lumea poate sa danseze. chiar daca asta inseamna o miscare fara ritm si fara sens pe o muzica oarecare. sau inseamna cea mai sofisticata coregrafie care necesita motricitate, mobilitate.
toata lumea poate sa scrie. chiar daca asta inseamna o compunere banala care descrie vacanta de vara. sau inseamna un roman a carui structura te lasa cu gura cascata.
ginditi-va la scris ca la dans.
nimeni nu poate sa transforme un dans intr-o opera de arta daca n-a studiat zeci de ore, daca nu a invatat pasii de baza, structurile si daca nu exerseaza continuu.
daca vreti sa scrieti, incepeti prin a studia. prin a citi -destructurind – scrieri celebre. ca sa invatati pasii de baza. si, ca la dans, faceti actiunea/scrieti ca sa exprimati o emotie pura, ca sa arati emotia publicului. nu ca sa va expuneti pe voi.
in dans, dupa ce ai studiat ani de zile pasii de baza, iar corpul tau a capatat o rigoare si o forma, poti incepe sa creezi in interiorul unor structuri fixe. la fel e si in scris, e nevoie de rigoare, de exercitiu care sa modeleze gindirea pentru a urmari structura. e nevoie de o finete a utilizarii cuvintului pina cind emotia poate fi descrisa in forma pura.
***
mi-am petrecut ziua intre dans si scris. intre conversatii cu doua balerine superbe, texte de scris si/sau de editat textele altora.
poate de asta mi-a fost mai clara ca niciodata legatura intre scris si dans.
da, sunt unii care se nasc cu un har teribil de a pune emotia printre cuvinte, dar chiar si ei – ca sa transforme scrisul intr-o opera de arta – trebuie sa exerseze structurat… ca la dans.
sunt seri in care stii ca a meritat sa fi alergat ca la maraton.
ajungi la 10 jumatate seara acasa, la tv e un show la care blogul tau e partener special, maninci un falafel cu numele blogului tau pe care-l gasesti pe masa cu un mesaj ironic “stiu ca nu mai ai timp sa gatesti:)” si in show cinta oamenii pentru care muncesti cu drag.
in 1789 exista un aparat cu care se masura cit de albastru este cerul. era format dintr-un cerc pe care erau hirtii care fusesera imbibate cu cerneala in grade diferite de intensitate.
era folosit in special de exploratori si de alpinisti si pare ca a fost creat de Horace-Bénédict de Saussure si Alexander von Humboldt.
un fel de cod Pantone pe albastru. creat acum mai bine de 200 de ani 🙂
“To write well about the elegant world you have to know it and experience it to the depths of your being… what matters is not whether you love it or hate it, but only to be quite clear about your position regarding it.” Italo Calvino
Dragi manifestanti Pro Rosia Montana,
Ma bucur ca iesiti in strada ca sa va sustineti opiniile. Ma bucur din mai multe motive.
Unul ar fi ca astfel, in macro, romanii invata ca e important si valoros sa-ti sustii parerea si ca, exact ca in proverb, “unde-s multi puterea creste”.
E un semn ca societatea civila prinde din nou viata. E parte din sistemul democratic.
Ma mai bucur pentru ca, in sfirsit, v-ati unit intr-o idee mai multi – de virste si pregatiri diferite. Si ca perseverati.
Ce nu ma bucura e ca nu respectati opiniile celorlalti, ca sunteti atit de fanatici in sustinerea voastra, indirjiti (parte din faptul ca nu va acorda lumea atentia pe care o doriti), incit incalcati si voi regulile democratiei; lumea voastra se reduce la “daca nu sunteti cu noi, sunteti sigur impotriva noastra. deci, HUO.”
Nu vreau sa generalizez, dar primesc injuraturi pe blog de la sustinatorii Rosia Montana, nici pe facebook nu sunt mai prietenosi si… viata bate filmul.
Putin mai devreme (later edit – putin dupa ora 15), in centrul capitalei, aproape de locul de manifestatii zilnice, m-a agresat un tinar. M-a recunoscut din fotografiile care apar pe facebook, banuiesc, si-a inceput sa ma injure si sa ma imbrinceasca pentru ca sunt dintre cei care “nu ies in piata, cei pe care i-au platit Rosia Montana, coruptii, jigodiile”.
A fost o altercatie scurta, i-am raspuns politicos si am trecut pe linga el in timp ce continua sa ma injure.
Dar n-a fost confortabil. Genul acesta de manifestari fanatice n-ajuta. Si n-au nicio legatura cu ceea ce ar trebui sa insemne, de fapt, iesitul vostru in strada.
Cum ziceam, nu generalizez, doar descriu o intimplare de acum citeva minute.
Mi-ar placea sa va vad diseara sau miine in Piata Universitatii cu macar o foaie A4 scrisa cu carioca pe care sa se afle urmatorul mesaj: “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Ii apartine lui Ion Ratiu.
P.S. Si nu, nu m-a platit Gold Corporation sa scriu vreo litera sau sa-mi schimb vreun gind. Cind am crezut in ceva, am iesit in strada.
later edit: mi-ar placea sa stiu CINE si, mai ales, DE CE a facut un ad pe FB cu textul meu. a bagat ceva bani pentru ca apare la foarte multa lume.
later edit: cu exceptia comentariilor care includ injuraturi, orice alt comentariu este aprobat. “eleganta” si “relaxarea in a accepta si alte opinii” prezente in unele dintre comentarii sunt un suport perfect pentru ceea ce am scris mai sus.
v-am auzit (si pe voi, cei pe care nu-i stiu, dar va citesc comentariile, dar si pe prietenii mei) de nenumarate ori protestind ca filmele romanesti nu sunt pentru public.
ca nu avem comedii, ca nu avem filme de dragoste, ca nu avem… in general.
ei bine de week end-ul asta avem pe ecrane un film f f simpatic cu 14 povesti de dragoste puse cap la cap, povesti credibile cu tineri care arata foarte bine, povesti in care te recunosti.
e genul de film pe care sa-l vezi intr-o duminica dupa amiaza la mall, cu iubita/iubitul alaturi si sa rizi cu subinteles la situatiile in care -ti recunosti prietenii (nu nu nu, niciodata nu te recunosti pe tine.)
e un film facut cu dragoste despre dragoste si spun asta pentru ca se intimpla sa stiu jumatate din distributie, dar si pe fetele care au scris scenariul, plus pe tinara si simpatica regizoare Iulia Rugina.
e un film care o sa va arate ca se poate face cinema onest, cu bun simt si cu umor, cu replici fine si cu bani putini, dar cu multa multa prietenie.
***
daca aveti incredere in gusturile mele, luati-va prietenii si duceti-va la filmul Love Building. sau faceti o iesire ca intre fete, sigur dupa film va opriti in prima cafenea si incep marturisirile personale inspirate de situatiile din film.
pentru mine Love Builing e un Love Actually romanesc si mai tineresc… si daca v-au bucurat povestile de acolo, sigur o sa zimbiti la incercarile prin care trec Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol (care face un rol minunat, f f f diferit de orice l-ati vazut) ca sa impace 14 cupluri cu probleme in dragoste.
*
Love—real love— is invariably the story of two troubled people who understand and accept each other’s troubles, but choose to face them together.
citatul asta, care e dintr-o scrisoare despre care cititi aici, se potriveste perfect cu filmul Love Building. e un film care nu-ti mai spune ca iubirea e perfecta, cu oameni fara niciun defect, ci ca iubirea e cind inveti cum sa traiesti alaturi de defectele celuilalt.
eu sunt dintre cei care adora miscarile pe care le face managerul nou al lui Miley Cyrus pentru a -i schimba imaginea de la pustoaica Disney la o femeie – probabil – puternica, vulcanica, independenta, controversata.
nu stiu daca asta va fi directia finala dar ce stiu este ca “tot ce e definitiv bun e plictisor pentru presa” si ca domnul Larry Rudolph (care a avut-o in grija si pe Britney Spears cind trecea de la adolescenta la femeie adulta) face miscari ca la o mare partida de sah.
aparitia de la VMA a fost gindita ca sa socheze o lume intreaga – si e al naibii de greu sa mai sochezi cu ceva astazi – si a fost condusa mediatic genial post eveniment.
Larry Rudolph declara in presa americana “fanii ei au inteles despre ce era vorba, restul vor intelege… eventual” si pun pariu ca aceia care stiu cum e cu teoria dinamicii celor trei categorii de public – cei care te plac, cei care te urasc, cei carora le esti indiferent – au zimbit lung.
acum Miley apare in maieu si chiloti fotografiata de Terry Richardson, unul dintre cei mai apreciati fotografi americani – specializat in portrete si in fotojurnalism, documentare (am mai scris despre el aici) -, dar fotografiile nu sunt facute pentru o revista. au fost postate acum 2 zile pe blogul lui Terry ca urmare a …unei vizite a lui Miley in studioul lui.
care, ce mirare, vin fix dupa aparentul scandal VMA si continua imaginea ei de rebela, de femeie relaxata care n-are nicio problema sa-si schimbe imaginea, look-ul…
Miine seara, la Opera, pentru prima data la festivalul Enescu din acest an o sa ma simt ca acasa.
o sa fie un spectacol emotionant. nu e dans, desi acolo e incadrat in momentele festivalului si desi se danseaza foarte mult. nu as numi momentul nici teatru-dans, desi se vorbeste mult in timpul show-ului.
e un performance la intersectia dintre teatru si dans si muzica clasica.
Vortice Dance este compania care are spectacol miine seara, iar partea frumoasa, care pune multa presiune pe portughezii care au miscat putin din lumea dansului cu coregrafiile lor, este ca acest show este inspirat de legenda lui Dracula.
sa joci in tara lui Dracula un spectacol inspirat de o legenda in care publicul local nu prea crede mi se pare miza frumoasa. n-am emotii pentru ei pentru ca stiu ca mitul Dracula este foarte foarte sintetizat si metaforizat.
daca n-aveti bilete pentru miine seara la opera, mai aveti o sansa sa va bucurati de un spectacol exceptional.
il veti putea live pe site-ul festivalului si va rog tare tare tare sa va faceti timp o ora, incepind cu ora 19.00 si sa va asezati in fata calculatoarelor. poate n-o sa va placa (desi ma indoiesc , uitati-va la filmuletul de prezentare), dar si chiar daca nu va place si abandonati dupa 10-15 minute de vizionare, tot sunteti dublu cistigati: ati experimentat ceva ce inseamna inovatie in acest moment in dans si… v-au mai ramas 45 de minute libere sa faceti orice. doar pentru voi.
***
spectacolul face parte din programul Intilnirile JTI pentru care eu iubesc aceasta companie (prin ei a venit in Ro Sylvie Guillem, una dintre cele mai mari balerine din toate timpurile) desi urasc tigarile:)
Love—real love— is invariably the story of two troubled people who understand and accept each other’s troubles, but choose to face them together.
That’s the funny thing about real love, though. I’m not the first to make this observation, but it is never a fairy tale. It’s never a story in which two wealthy, healthy, perfect people fall madly in love and go on to have their flawless Happily Ever After. It’s also never a story about one perfect person choosing to love a broken individual out of altruism.
merge perfect cu cintecelul asta.
Astazi de la ora 17.00 in Centrul Vechi, se intimpla un lucru foarte frumos.
Puteti sa participati la o expozitie interactiva si sa transmiteti un mesaj frumos despre Romania – culturala – de care suntem mindri cind e mentionata in presa internationala.
expozitia este cu fotografii din proiectul „273 de locuri pe care să le vezi înainte să pleci din România”, fotografii care sunt transformate in piese de puzzle, iar vizitatorii sunt invitati sa creeze Romania frumoasa, sa realizeze puzzle-ul urias.
se intimpla in Piata Roma, la iesirea de pe Lipscani catre bulevardul Bratianu, acolo unde a fost mutata Lupoaica.
e parte dintr-un proiect paralel in Festivalul Enescu, Bucurestiul creativ si e frumos ca vine saptamina asta cind, mai mult ca niciodata intre granitele tarii ne-am injurat, in timp ce in afara lor presa internationala ne-a laudat teribil gratie Festivalului Enescu.
ironia sortii…
un domn din SEUL, artist de felul lui, are un proiect fotografic care se numeste Square – patrat – si este despre a te pierde, identifica total cu natura.
se fotografiaza dincolo de oglinzi, dintr-un unghi in care peisajul se reflecta in oglinda.
in galeria de sus sunt citeva fotografii, site-ul domnului Seokmin Ko poate fi gasit aici.
de foarte multa vreme (un reflex creat pe vremea cind lucram la revista) fac o selectie saptaminala de fotografii care-mi spun ceva. poate sa fie o haina, poate sa fie o ipostaza sau, pur si simplu, felul in care sta modelul la cadru ( o ipostaza surprinzatoare, chiar daca e studiata).
sau poate sa fie o fotografie newsworthy. de astazi voi face publice, la fiecare sfirsit de saptamina, selectiile mele de fotografii.
care sunt, intr-un fel, parte din educatia mea vizuala. modul in care incerc sa ramin update cu directiile in care merg lucrurile in moda sau design sau fotografie.
un moodboard saptaminal.
stim ca fiecare muzician/ muzicant/ popstar isi pune in versuri o parte din viata si, implicit, cintecul e despre el/ea.
dar uite un proiect minunat despre cum versurile cintecelor tale te definesc … la chip.
un artist pe nume Sean Williams a creat o serie de portrete din versurile cintecelor artistilor pe care i-a desenat. proiectul se numeste Hip Hop Typo
justin timberlake
bruno mars
rihanna
Kanye West
mai multe dintre desenele dlui Willliams puteti gasi aici
falafelul S!MPA a ramas in meniul Calif si dupa ce s-a incheiat campania cu meniurile speciale ale bloggerilor, pentru ca a avut cele mai multe solicitari din partea consumatorilor. va multumesc mult.
falafelul S!mpa va fi disponibil de luni 16 septembrie atit la Califatul din Selari, cit si la cel din Iancului.
iata povestea din spatele acestei “creatii” gastronomice.
***
acum citeva luni, cind Radu Tanase, managerul Calif, mi-a zis “tu creezi pe bune ceea ce vom vinde la raft”, m-am uitat lung la el.
eu, practica si rationala, ma gindeam sa nu-i stric afacerea. voiam sa discutam care sunt produsele cu cel mai mare potential de vinzare, sa ma orientez catre ce ar costa mai putin, sa incercam sa facem lucrurile cit mai cost effective.
Radu a fost ferm: ‘tu alegi, gusti si prepari. ce ai produs, aia vindem”
si mi-am urmat ideea mea despre a crea o mincare vegetariana, cu ingrediente care sa fie afrodisiace, rafinate si care sa realizeze un mix surprinzator de arome si texturi in momentul in care o degusti.
de ce m-a lasat Radu sa fac orice vreau eu? raspunsul e dincolo de tejghea si e motivul pentru care m-am si implicat in acest proiect foarte simpatic
***
tot ceea ce se gaseste la Calif este produs “in house”, dupa retete autentice orientale. undeva in Bucuresti, aproape de Califatul din Iancului, e un laborator unde se prepara toate ingredientele care ajung in cele doua restaurante Calif.
si toate sunt facute pe bune. adica maioneza e facuta din oua, nu e luata de la hipermarket si altoita cu cine stie ce. in laboratorul acela exista o masinarie care invirte ouale si produce maioneza. cum exista masinarii (si oameni) care prepara patrunjelul pentru salata sau sosurile (facute cu ingrediente cumparate de la tarani).
stiu ca suna a SF si a publicitate, dar nu este. pentru cei care stiu pe ce baze e facuta afacerea Calif si cit de “nebuni” (in sensul frumos al cuvintului) sunt Radu si asociatul lui, Bogdan Jantea, aceste informatii par normale.
***
asa ca atunci cind Radu mi-a dat libertatea de a crea ceea ce vreau era sigur ca oricare dintre mixurile pe care le-as fi facut ramineau in identitatea restaurantelor lui pentru ca alegeam numai dintre lucruri autentice. (toate condimentele sunt aduse direct din Turcia, de la rafinati preparatori)
cind i-am zis ca as vrea sa punem rodie in salata de vinete, a trimis in urmatoarea clipa pe cineva sa cumpere rodie pentru a testa gustul.
si abia dupa ce a vazut ca e potrivit in mix-ul general, l-a interesat costul. semn pentru mine ca-i pasa mai intii de cum e produsul si abia dupa aceea transforma totul in business, in cifre.
Calif isi va extinde anul acesta, dar si in anii urmatori, activitatea cu citeva proiecte foarte inovatoare si-o sa va placa mult ce se intimpla acolo.
cum am vazut ca va plac show-urile cu inghetata pe bat pe care baietii de la Calif le fac in parcuri. (inghetata aia e mi-nu-na-ta, sa o gustati)
citeodata, a face dragoste devine poezie…
si, da, natura e cel mai mare spectacol.
