abia astazi, cind am aflat ca e comemorarea de la plecarea sa, mi-am dat seama ca Amza Pellea a murit tinar (52 de ani).
si mi-am mai dat seama ca noi ii spunem pe nume direct, in semn de aparteneta si posesiune, chiar daca e o impolitete… asa ca am decis ca astazi sa scriu altfel
Domnul Amza Pellea
(7 aprilie 1931 – 12 decembrie 1983 )
Vineri in metrou la Unirii 2 m-am jucat cu o smekerica tare tare simpatica. Un perete interactiv cu mesaje amuzante care se declanseaza cind te asezi pe scaunele de linga el, in asteptarea metroului care te duce catre casa.
trebuie sa recunosc ca m-am asezat pe mai multe scaune, ca si cind as fi cintat cu corpul la un pian imaginar format din scaunele din statie, ca sa ma distrez cu mesajele care apareau intr-o bula deasupra capului meu; de fiecare data altele.
ideea e foarte simpatica si-ti inveseleste timpul petrecut in statie, cind oricum n-ai nimic de facut (sau te gindesti la cine stie ce probleme mai ai de rezolvat).
peretele interactiv e parte dintr-o campanie care anunta faptul ca Orange livreaza din noiembrie internet in toate statiile de metrou din Bucuresti (inclusiv intre statii). cadou de sarbatori si de inaugurare a noilor servicii, puteti sa va distrati pe net GRATIS pina la sfirsitul anului, in timpul calatoriei cu metroul, daca- evident – sunteti client Orange.
dar parte din dorinta Orange de a face bucurestenilor viata mai simpa sunt si punctele de internet wi fi din centru vechi si din citeva puncte cheie pe care le gasiti aici🙂
revenind la peretele interactiv de la Unirii 2, partea si mai distractiva este ca mesajele care apar in bulele de deasupra capetelor trecatorilor pot fi generate chiar de voi cu un mesaj pe pagina de facebook Orange.
eu ma si vedeam cum stau zimbitoare picior peste picior pe un scaun si deasupra mea scrie: cititi bazavan.ro e cel mai simpa blog din romania :))
peretele interactiv sta la Unirii 2 pina la sfirsitul anului si sunt sigura ca va fi o distractie super simpatica pentru multa lume.
daca va faceti fotografii cu mesajele de acolo si-mi trimiteti le pun pe blog sa ne distram.
eu am nimerit un mesaj cu “va cauta seful pe mail, e grav si important” :)) dar n-am inca fotografia, e la domnul Vlad Petreanu😛
Vogue-ul american de ianuarie o are pe coperta pe Meryl Streep, parte din campania de promovare (dar si de recunoastere a impecabilei interpretari ) a filmului despre Margaret Thatcher.
actrita care are 52, pardon, 62 de ani e cea mai virstnica vedeta care a aparut pe coperta vogue sua si sunt foarte curioasa cum au convins-o, pentru ca doamna streep nu e chiar cea mai dornica persoana care sa vrea publicitate. nici macar cind e vorba de vogue.
Nu stiu cand mi-am pierdut obisnuinta de a bea apa. Probabil, cam in aceeasi perioada in care am aflat ca e bine, e indicat, trebuie de-a dreptul sa bei cel putin doi litri de apa pe zi. Cand eram mica ii exasperam pe ai mei cu pauzele de apa pe care le faceam in timpul mesei si eram strict apostrofata pe motive pe care nu le stiam pe atunci si nici nu le-am aflat ulterior.
Dar sunt convinsa ca nu mi se trage din copilarie. Nu-mi place sa beau apa. Nici ceai. Numai cafea sau ciocolata, chestii despre care tot aud ca nu prea ajuta la hidratare, ba dimpotriva.
Evident, acum exasperez pe toata lumea cu ASTA, nu cu AILALTA, oricum am dat-o in relatia mea cu apa, n-a fost bine. Dar cum inteleg rational ca trebuie sa beau apa, am inventat un joc la birou, joc pe care vreau sa vi-l povestesc pentru
ca e simplu si eficient oricand vreti sa scapati de sau sa atenuati niste obiceiuri pacatoase.
Pe scurt, am desemnat-o pe una dintre colegele mele Water Manager. Adica ea imi spune cand sa beau apa si numai ea. Nu am voie sa o refuz, trebuie sa beau apa de cate ori imi spune ea, chiar daca ma trimite la dozator de trei ori la rand.
Pe de alta parte, daca nu-mi spune, nu beau, deci am ce sa-i reprosez Imi spune altcineva (de exemplu Andrei, sotul meu din celalalt birou), nu ma intereseaza. Eu ascult de Lo, ea e Water Manager.
Lo e, pentru sine, mult mai responsabila cu hidratarea decat as putea fi eu vreodata, jocul nostru e urmarit si de alti colegi de birou, mie mi-e rusine sa ies din joc de bine ce l-am acceptat de buna voie si asa mai departe. Beau mult
mai multa apa in ultimele saptamani. Nu stiu inca daca ajuta sau nu, o sa vad in cateva luni – cred. Pana atunci, ma amuza sa vad ca, in contextul unui joc, accept sa beau apa si nu mi se mai pare un calvar. Principiul jocului e simplu si vechi de
cand lumea si, pentru ca e un principiu, iata ca merge in (aproape) orice situatie.
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication
da, mai e pina la Craciun, dar unii dintre noi (adica unele, ca sa fim precise) sunt mai norocoase si fratii lui Mos Craciun le viziteaza zilele astea cu premiile de la concursurile S!mpa.
in ordine, Ioana Socaci este cistigatoarea concursului care are drept premiu un Inel Pandora (bijuteriile pe care ti le poti personaliza ca sa poti celebra toate viictoriile personale) si va marca prin el nu doar multele kilograme pe care le-a dat jos cu o vointa incredibila, ci si sustinerea impresionanta a prietenilor ei in acest concurs.
Monica Daliu este cistigatoarea pachetului de relaxare de la Salonul Noblezza ea spune ca are nevoie de multa munca pentru a arata decent in acesta rochie, iar noi o sa o ajutam:)
si stati pe aproape ca mai am cadouri de la fratii lui mos craciun care vor aduce nu doar bucurii pentru cei care le primesc, dar sunt si semne de fapte bune pentru altii. detalii in curind.
trebuie sa fac o vizita la starbucks, cum ma intorc din calatoria friguroasa de peste week end.
ia uitati-va ce minunatie…
si nu sariti, nici asta nu e publicitate. cindva credeam ca starbucks face doar cocktailuri pe baza de cafea, dupa ce am trait (la propriu) o saptamina la starbucks victoriei sunt fan si am 4 sortimente diferite de cafea cumparata de la ei:)
stiu ca zilele astea vin in avalansa cererile si intrebarile “facem o fapta buna?”
asta e prima mea rugaminte, dintr-o serie:)
povestea e asa: 400 de copii orfani stau intr-un sat in Valea Screzii, in Judetul Prahova. e un centru special pentru copii orfani, unii sunt in plasament la familiile din sat, altii locuiesc in casute create pentru ei.
dar n-au parinti si nici nu sunt cei mai bogati din lume. iar sarbatorile sunt despre bogatia de a fi cu oamenii care te iubesc.
***
un domn care mi-e f drag pentru ca m-a ajutat sa-mi indeplinesc un vis, Razvan Stoian, face o colecta pentru copiii de acolo, iar simbata viitoare o caravana merge la ei.
30 de copii sunt pina in 2 ani, apoi cite 20 in fiecare grupa (de cite 2 ani) pina la 18 ani. e nevoie de pampersi, jucarii, alimente, hainute, electrocasnice pe care nu le mai folositi (dar care mai functioneaza)
ce ziceti, dam o mina de ajutor?
stiu ca am cei mai simpatici si mai sufletisti cititori, asa ca sigur putem sa-l ajutam.
multumesc frumos
Oskar, baietelul din romanul lui Safran Foer Extremely Loud and Incredibly Close, este unul din personajele pe care le iubesc cel mai mult.
acum ia chip pe ecran. e un film de neratat la anul. de neratat.
Thomas Horn e Oskar pe ecran. Sper ca in zilele mele New York-eze din aceasta iarna sa am timp citeva ore sa vad filmul asta. mi se pare un mare cadou pentru mine, sa-l vad chiar in NY si apoi sa pot sa ma plimb pe strazile din film.
aseara am fost la teatru cu copii, dar nu pentru copii.
“Cum ar fi sa fie altfel?” la Teatrul Foarte Mic, un proiect Best Talents – scoala de actorie pentru copii si adulti.
piesa in 7 personaje, construita in actul I cu cite un monolog pentru fiecare personaj, iar in actul II cu scene in 2-3 personaje din texte de referinta (D’ale Carnavalului – cu o minunata Mitza Baston, Romeo si Julieta), e o incurajare pentru a experimenta in viata. dar a fost, indirect, un mesaj si pentru cei de pe scena. pentru copii.
***
m-a uimit concentrarea copiilor care au ramas in personajele lor chiar si cind unii spectatori intirziati le treceau prin fata, cum mi-a placut foarte mult “firescul” lor. sa fii firesc pe scena e destul de complicat, oricit ar parea de simplu la prima vedere.
si mi-a mai placut ca stiau foarte exact ce fac, aveau o relaxare a expunerii textului, semn ca trecuse prin ei, il interiorizasera.
atentie! vorbim de copii intre 10 si 16 ani, cu doua exceptii ; o tinara de 20 de ani si un tinar de 21.
au fost minunati toti copiii si as vrea sa-i felicit, dar am o mentiune speciala pentru una dintre fetite: Kira (15 ani)
in actul I a jucat fata nabadaioasa din a X-a care-i joaca pe degete in bar pe tatii colegilor ei, care se confrunta cu profesorii si care spune – uitindu-se aspru in ochii adultilor – “eu sunt colega de banca a fiicei dvs, colega nebuna”
partea asta de monolog cu “colega de banca”, Kira a spus-o uitindu-se in ochii mei, cu hotarire, cu putere si cu obraznicie.
eram in primul rind de spectatori, habar n-am de ce m-a ales pe mine, dar era f f credibila cind isi spunea replicile.
m-am gindit ca are curajul acesta pentru ca e o fata care are incredere in ea, pentru ca stiam ca provine dintr-o familie in casa careia au fost prezente nume mari ale Romaniei.
in actul 2 a fost Julieta, fragila si delicata, o cu totul alta persoana, minunata din nou, dar in alt registru. insa abia la aplauzele de final mi-am dat seama cit de gresit am judecat-o.
la final, Kira nu se uita la nimeni din public, inainta tinindu-se de mina cu colegii ei si cu privirea undeva la picioarele scaunelor din fata, imbujorata si o fragilitate care arata o mare timiditate.
abia atunci am inteles ca ea nu era deloc ca fata fatala care ma confruntase cu forta de pe scena si le-am spus parintilor ei: “aveti o mare problema- aveti o actrita!”
***
Sper din tot sufletul ca tinara Kira Hagi sa faca actorie mai departe, pentru ca am recunoscut in ora aceea de la Teatrul Foarte Mic ceva ce am vazut la multi mari actori: o timiditate teribila in viata reala care se transforma pe scena intr-o forta incredibila.
si mai sper sa aiba puterea sa nu -i asculte pe cei care vor comenta “s-a facut si fata lui Gheorghe Hagi actrita” si sa aiba rabdarea sa -i lase pe toti sa se convinga singuri de talentul ei. si sa munceasca mult, cu disciplina, care stiu ca e parte din viata familiei ei.
peste 10 ani imi doresc foarte mult sa ma duc sa fac un interviu cu Kira Hagi, dupa un premiu mare de interpretare pe care il va fi luat, si sa-i spun: habar n-ai, dar la premiera de la “Cum ar fi sa fie altfel?”, o jumatate de monolog mi-ai spus-o mie. si-am pariat pe tine in seara aia ca o sa fii o mare actrita.
***
Best talents este un proiect facut cu mare suflet de Ileana Raducanu (redactor sef Elle Decoration), proiect care urmareste educarea copiilor si formarea caracterelor lor prin teatru. din seria de copii pe care am vazut-o aseara (si care lucreaza de 2 luni) unul dintre copii – Bogdan Dimache – a jucat deja in filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci; iar schimbarile in temperamentele copiilor sunt remarcabile: li s-a redus timiditatea, sunt mai sociabili, au performante mai bune la scoala.
profesorul de actorie al copiilor este FILIP RISTOVSKI RISIO, un macedonean mai roman decit multi romani pe care-l vedeti in Mercutio(Romeo & Julieta – teatrul de Opereta). mi-a placut atit de mult cum a lucrat cu copiii si cit de firesti erau, incit ma gindesc sa ma inscriu si eu la cursurile lui (au si grupa de adulti) – n-are cum sa-mi strice ceva firesc si relaxare in conversatiile publice.
***
si da, am verificat: in viata de dincolo de scena, Kira Hagi este foarte timida.
si nu e o intimplare ca am remarcat-o eu. si Cristi China care se afla un rind mai in spate, impreuna cu Alecu – Micul Print de la Odeon – a simtit ca asta mica iese in evidenta dintre toti
Kira Hagi si Luca Nicolaescu in Romeo si Julieta:)
Multumesc frumos Sorana Savu si Ileana Raducanu pentru invitatie
ma gindisem sa fac un mic party – cadou de sarbatori pentru citeva cititoare ale blogului – la care sa le cunoastesti si pe tinerele domnite care sunt contributors pentru acest blog.
cum am o idee anume pentru acest party, mi-am dat seama ca va e mai util dupa anul nou, asa ca l-am aminat putin…
doar ca, prietenii la care voiam sa fac party-ul – salonul Noblezza ( va fi un party cu mult rasfat) – au zis ca nu se poate sa nu dau si un cadou acum de Sarbatori.
asa ca iata-ma cu cadoul: o tinara doamna poate merge la Noblezza pentru o pregatire speciala de Sarbatori, va fi stralucitoare si cu ceva centimetri in minus, ca sa intre in rochia de bal:)
ce trebuie sa faceti pentru asta?
sa-mi aratati rochia pe care ati purta-o daca ati avea silueta la care visati.
link la foto sau la blogul vostru unde e foto.
ce primeste distinsa care e cistigatoare?
Un pachet de tratamente in valoare de 290 lei care contine:
– Impachetare la infrasauna – capsula cu infrarosu combina beneficiile caldurii si ale infrarosului intr-o atmosfera de umiditate controlata; infrarosul actioneaza topind grasimile si diminunad celulita; are efect de slabire, detoxifiere, eliminare a retentiei de apa, relaxare cu meloterapie, cromoterapie si vibromasaj;
– Radiofrecventa corporala – efectul este de topire a grasimilor localizat si fermitate pentru piele prin refacerea colagenului
– Drenaj limfatic prin presoterapie – un costum special aplica presiuni pe lantul ganglionilor limfatici cu rol de slabire, detoxifiere, eliminare a retentiei de apa;
Fetele de la Noblezza sunt asa de simpatice incit au zis ca daca nu cistigati, dar daca dati like la pagina de Facebook Noblezza, beneficiati de oferte speciale de Sarbatori:
– 50% reducere la tratamentele faciale
– 40% reducere sa tratamentele corporale
– 45% reducere la epilare definitiva si vouchere cadou care clientii le folosi pentru tratamente faciale si corporale
Oferta detaliata se afla pe site-ul Nobleza
pentru cele care nu stiu, o mica adaugire.
Noblezza Beauty Lounge este primul atelier de înfrumuseţare din Bucureşti, deschis în 2010, pe strada Puţul lui Zamfir, la numărul 63. Noblezza Beauty Lounge este mai mult decât un salon, este un atelier – aici, specialiştii „croiesc” metode de înfrumuseţare personalizate, unice şi caracteristice fiecărui client în parte.
Bafta la aratat rochia preferata. concursul se incheie duminica la ora 24.00
si nu, nu este publicitate platita; chiar sunt prietenii mei implicati in acest proiect:)
astazi, uitindu-ma la doi copii pe strada, am realizat ca…
ii placem pe ceilalti nu pentru ce primim de la ei, ci pentru ceea ce – intr-un mod pe care nu-l intelegem – ne fac sa le dam din/de la noi.
ca-n expresia aia “ma faci sa vreau sa fiu mai bun” (mai tre sa ne si iasa bunatatea asta…)
apoi, pentru ca ne place ce obtin(em) de la noi, ne imaginam ca ei sunt mai buni.
cind dormi pentru prima data intr-o casa noua, ai simturile alerte.
auzi toate zgomotele, vezi toate detaliile tencuielii, simti detaliile fiecarui material pe care-l atingi.
dupa o vreme, stii frecventa cu care apar zgomotele, stii de unde vin, cunosti obiectele din casa, mintea se obisnuieste cu ele si… nu le mai auzi/simti.
v-ati gindit ca e la fel si intilnirea dintre doi oameni?
la inceput suntem atenti la orice vorba, orice gest. decodificam emotiile din spatele cuvintelor si cautam intelesuri.
dupa o vreme, ni se pare ca stim, ne obisnuim si… nu mai avem simturile alerte.
***
mi-as dori un antrenor care sa ma invete sa fiu tot timpul “cu simturile alerte”.
acum patru ani, pe cind lucram la un dosar Tabu legat de prejudecati, am cunoscut o tinara pe care am sa o numesc N.
venise impreuna cu reprezentanta unei asociatii care ii proteja intimitatea si era pregatita sa ne spuna povestea ei. in conditiile ei – anonimatul.
eu eram in sala in care se facea interviul ca sa fiu girant pentru contractul pe care tocmai il semnasem in care noi promiteam ca ii pastram anonimatul si n-ar fi trebuit sa intreb nimic. nu era articolul meu.
***
N. isi spunea povestea gesticulind cu mina dreapta. fusese infectata cu HIV de catre partenerul ei de viata (cu care fusese 4 ani), avea o fetita (care nu era seropozitiva) si, pentru ca se chinuise mult ca sa faca fata diagnosticului, crease o asociatie prin care ii ajuta pe tineri sa inteleaga care sunt implicatiile bolii.
mergea atit de departe (mai degraba, aproape) cu cei care veneau la asociatia ei, incit ii insotea la medic cind aflau rezultatul analizelor. si-i tinea de mina.
N. avea o fragilitate teribila si, in acelasi timp, nu era niciun pic de victimizare in gesturile ei. avea super forta emotionala. imi aduc aminte ca tot timpul interviului mi-am dorit sa o iau in brate. si cind a plecat mi-am dorit sa o iau in brate, ca sa-i spun fara cuvinte, dintr-o imbratisare uriasa, cit de mult mi-a cistigat respectul.
n-am facut-o atunci pentru ca mi-a fost rusine. si m-am gindit sa nu i se para prea mult. am scris insa un text despre nevoia mea de a o lua in brate pe N. si, peste o vreme, am reintilnit-o si-am imbratisat-o.
***
in decembrie, Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/ SIDA din Romania (UNOPA) ne invita sa ne aratam sprijinul pentru tinerii care au nevoie de incurajari ca sa lupte pentru viata lor. puteti gasi detalii despre campanie aici
va invit sa vizitati site-ul, veti descoperi multe informatii despre HIV/SIDA care s-ar putea sa va schimbe perspectiva fata de cei care au acest virus.
in plus, uneori e mai simplu decit credeti sa ajutati. puteti pur si simplu sa puneti in statusul vostru de facebook “http://iamademana.ro/”, s-ar putea sa viziteze cineva site-ul si sa afle informatii care sa-i demitizeze imaginea despre HIV/SIDA.
***
stiti ce imagine port in minte din interviul cu N.?
“am pe frigider 2 borcane mari, din alea cu clapeta, in care tin medicamentele pe care le iau zilnic”
si nici nu stiti cit de bine m-am simtit cind am imbratisat-o.
de ce nu (mai) scriu despre Vocea Romaniei?
simplu. nu imi dau acces.
sunt probabil singurul blogger / jurnalist caruia i-au refuzat accesul 2 saptamini la rind, ba chiar am primit un mail politicos in care am fost anuntata ca toate locurile sunt ocupate pina la finala:)
***
am facut exact aceleasi formalitati si pentru X Factor si pentru Vocea Romaniei; unii m-au acceptat in studio ca sa scriu ce vad, altii m-au refuzat.
simplu. asa e meseria noastra, scrii cind ai acces. sau, daca e ceva pentru care merita sa misti muntii, cauti surse. prima mea reactie a fost sa scriu dupa surse, apoi am spus ca nu se merita o asemenea demonstratie care – in cazul de fata- ar fi tinut mai degraba de orgoliu.
***
ma indoiesc ca cineva din echipa Pro Tv pune la indoiala profesionalismul meu, caci au fost foarte happy cind am scris poate cel mai amplu si mai detaliat articol din presa romaneasca despre Dansez pentru tine (Efectele Dansez pentru tine), asa ca altele vor fi fost motivele.
acum 10 ani, cind ma duceam catre casa, pe straduta mea cocheta din dorobanti erau masini de pompieri. una linga alta, pina in fata intrarii in blocul meu.
pompierii nu m-au lasat sa intru in bloc. am stat cam o ora afara gindindu-ma ce a luat foc; era fum si mirosea a maglavaiz de la solutiile pompierilor si ma intrebam daca-mi pare rau pentru ceva din casa.
in citeva clipe mi-am dat seama ca nu-mi pare rau de nimic.
m-am gindit la acte: “cu putina alergatura, recuperez si diplome si acte”
m-am gindit la haine: “eu l-am cumparat, mai cumpar si altele”
m-am gindit la zecile de filme: nici astea nu pareau de neinlocuit.
am fost mindra de mine ca nu sunt atasata de lucruri. pina astazi.
***
veneam catre casa si pe Batistei treceau in viteza, cu sirenele in functiune, citeva masini de pompieri.
parea ca incendiul e undeva in fata unde e si casa mea (pentru inca 2 -3 zile) si, in timp ce mergeam incet prin ploaie, m-am gindit daca-mi pare rau de ceva.
pasaportul: “n-am timp sa-l refac pina plec in america si sa mai iau alta viza”
calculatorul: “imi cumpar altul, dar am in el o multime de lucruri”
haine “as putea sa cumpar, dar tre sa ma misc repede sa-mi cumpar altele pentru ca simbata plec la praga”
“de ce n-aiba nu le-am dus dincolo, ca astea n-au cine stie ce greutate?!”
cind am ajuns in fata casei, era liniste. pompierii trecusera mai departe.
***
de unde se vede treaba, ca din cind in cind, e bine sa mai treaca o masina de pompieri pe strada mea, ca sa-mi dau seama ca nu sunt atit de “neatirnata de lucruri” (ca-n expresia lui Noica despre libertate)
vi s-a intimplat vreodata sa nu primiti niciun cadou de Craciun?
sau
vi s-a intimplat vreodata sa primiti, de Craciun, un cadou anonim?
***
intre aceste doua extreme pline de emotii, daca le traiesti de Craciun, se afla campania Secret Santa in toata tara. altfel spus, daca te inscrii la Secret Santa in toata tara poti trimite un cadou cuiva din tara pe care nu-l cunosti, dar si tu primesti un cadou de la cineva despre care n-ai auzit.
***
Campania se desfășoară în perioada 02-17 decembrie și își propune să ofere românilor șansa de a-și trimite unii altora cadouri, păstrând în același timp factorul surpriză și aducând magia sărbătorilor în viața fiecăruia. Transportul cadourilor este oferit gratuit de Elefant.ro. Mai mult, pentru fiecare dar făcut în campanie, Elefant.ro și organizația Salvați Copiii oferă mai departe un cadou pentru copiii la care Moș Crăciun nu ajunge întotdeauna.
***
asa ca, puteti intra pe elefant.ro la secret santa si va puteti juca in spiritul magic al sarbatorilor facind si o fapta buna. dupa ce cumparati un cadou pentru cineva, asteptati sa va vina si voua cadoul acasa. have fun, poate primiti un cadou de la mine:) sau poate eu primesc de la voi.
cind mi-am imaginat prima data cum ar fi o lume in care sa nu poti atinge nimic, au inceput sa-mi arda buricele degetelor. simteam prin ele toata dorinta mea de a atinge si cit de multe senzatii as pierde intr-o “lume fara atingeri”.
asa mi-am adus aminte de doua filme minunate care stau pe drama “nu se ating” personajele principale, nu pot simti pe pielea lor, la propriu, o multime de mingiieri.
textul este parte din campania Nivea o lume fara atingeri si tin mult la el pentru ca vorbeste despre ceea ce cred eu cind ma gindesc la atingerea de toate felurile si cu toate emotiile pe care ti le aduce. mi-ar placea sa-l cititi, il gasiti aici.
*
dar baza acestui text sta intr-o realitate apropiata mie; eu, pentru ca sunt una dintre putinele persoane cu o mare sensibilitate la expunerea la razele solare, stiu cit de important e sa ai grija de pielea ta.
aproape ca am dezvoltat o obsesie pentru ingrijirea pielii cu un ritual care pentru altii pare complicat, dar pentru mine care-l practic de multi ani, e f usor – care include gomaj, un gel crema, uleiuri pentru corp sau creme hidratante.
ca sa intelegeti la ce nivel de obsesie sunt, cind am fost in caraibe, principala mea grija a fost sa cumpar ulei de cocos extras natural pentru a-l folosi la hidratarea pielii (si acolo, dar si pentru acasa… mai am inca o sticluta din care folosesc ca si cum as folosi aur)
***
stiu ca pare un rasfat, dar ingrijirea pielii e o chestiune de igiena.
ati putea sa faceti un experiment: sa luati o pereche de pantofi din piele naturala (neaparat dintre cei pe care nu-i mai purtati, ca sa nu plingeti dupa ei) si sa o scoateti pe balcon sa o lasati la soare o luna.
veti vedea cum se scorojesc, cum se distrug pentru ca nu mai sunt hidratati.
si vorbim despre piele “moarta”, neatasata unui organism viu.
la fel se intimpla si cu pielea noastra, care e expusa zilnic la soare si vint si care, daca ar fi hidratata bine, cu o crema potrivita pentru ea, ar fi mai elastica, ar da senzatia de suplete pentru intregul organism, ceea ce ar duce la o relaxare a intregului trup.
am prietene care, cind se afla in tatonari pentru un nou iubit intra in febra pregatirilor: creme de corp, gomaje etc. si le intreb mereu: “de ce nu faceti asta zilnic?”
raspunsul e “pentru ca mi se pare complicat”
“si de ce faceti asta acum?”
“pentru ca vreau sa simta frumos atingerea pielii mele”
***
In campania Nivea – o lume fara atingeri – aveti o ocazie sa faceti un exercitiu minunat “imaginati-va viata voastra fara nicio atingere”; chiar mi-ar placea sa stiu ce va imaginati.
altfel, daca va aflati in situatia prietenelor mele care vor ceva practic si eficient, va recomand cu caldura sa testati cremele de corp Nivea, personalizate pe genul de piele. Preferata mea este Smooth Milk, desi trebuie sa recunosc ca, pentru ca am pielea cu o tendinta spre uscare, o data pe luna, dupa un gomaj sanatos folosesc Nivea SOS Care Repare Lotion care este… rai. iti face pielea matase in citeva secunde:)
aseara, la X factor, una dintre cele mai simpatice membre ale echipei de productie a plins in hohote. toata emisiunea.
***
si-a cistigat numele de Pestisorul de aur pentru ca le indeplineste toate dorintele celor din casa X factor; le aduce de mincare bunataturi pe linga masa lor zilnica, ii mai ajuta la curatenie (desi nu e treaba ei asta), ii mai oblojeste cind sunt bolnavi.
e a doua mama pentru toti concurentii.
O cheama Sofia Sunda, e parte din echipa Antenei 1 si, dupa ce se duce dimineata sa vada daca toti concurentii sunt gata de pregatirea vocala cu Crina Mardale, pleaca la birourile din antena unde-si continua treburile, iar seara se duce din nou in voluntari la casa X Factor sa vada daca toata lumea e bine si daca se culca in liniste.
face asta de citeva luni, intr-un program draconic, dar e tot timpul simpatica si n-a existat editie X factor la care sa nu fie atenta la toata lumea. a venit chiar si la noi sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva.
asa e Pestisorul, gata sa ajute pe toata lumea, cu un suflet imens.
***
aseara pentru Pestisorul a fost o editie foarte grea. cind finalistii au inceput melodia de grup, ea s-a asezat jos linga un monitor si-a inceput sa dea sms-uri pentru preferatii ei : Duo Voice. Era chiar linga noi si vedeam din raspunsurile afisate pe ecranul ei ca a mai dat sms-uri pentru Duo Voice.
cind i-a anuntat la duel, Pestisorul plingea in hohote.se facuse mica linga o scara si plingea. toti o consolau, ea stia ca asta e regula concursului si ca vor iesi toti pina la urma, dar isi dorea macar inca o editie pentru preferatii ei.
***
eu (si cred ca si colegul meu de vizionat X factor de la fata locului, aka Arhi – care a scris si el despre Sofia) am inceput sa-i iubim pe Duo Voice pentru ca o vedeam pe Sofia cum militeaza pentru ei si cit de mult tine la ei. daca ar fi fost un spot cu Sofia si dragostea ei pentru astia micii, toate mamele din Romania i-ar fi votat, sunt sigura.
dar regulile concursului sunt reguli si, dupa ce astazi Sofia i-a dus la radio Zu pe aia micii, s-a intors la birou la munca. diseara va fi in casa X Factor la fel de atenta cu toti si gata sa le mai faca o bucurie pentru ca sunt stresati si obositi, si departe de cei de acasa.
***
cind ne uitam la televizor la emisiuni de genul acesta, reality, nu ne gindim la echipa ca la potentiali spectatori care se ataseaza ca si noi de concurenti; cum nu ne gindim si nici nu ne pasa ca si ei au suflete… si sufera, respectind regulile emisiunii, facind o dedublare bizara intre ce au de facut la munca si ce simt ei dincolo de job.
aseara Sofia Sunda ne-a dat noua, celor care eram prin apropierea ei, o minunata lectie despre omenie, bunatate si profesionalism.
cind s-a terminat emisiunea, zimbind printre lacrimi, a plecat in culise sa-i incurajeze pe concurenti.
Sofie, pestisorule minunat, eu sunt fanul tau pentru totdeauna!
***
foto by Arhi
Glenn Close ia chip de barbat intr-un film care spune povestea unei femei nevoita sa se travesteasca timp de 30 de ani ca sa traiasca in Irlanda secolului 19
uitati-va la chipul ei si la transformare. nu e minunata?
filmul e regizat de fiul lui gabriel garcia marquez, rodrigo marquez, care a regizat six feet under si carnevale (seriale HBO)
simtiti in aer un miros de Oscar pentru Glenn Close?
am spus de mai multe ori ca bucuria mea cea mare la show-uri precum X Factor e sa mai uit la caracterul oamenilor.
asta pentru ca, sub presiunea competitiei, unii evolueaza, altii isi ating pragul maxim de performanta si intra in panica pentru ca nu mai progreseaza, pe altii ii lasa nervii pur si simplu.
poate ca n-as fi scris despre Diana Hetea daca in seara asta la X Factor n-am fi vazut un filmulet din care reiese ca nu are cel mai frumos caracter.
pina miine apele se vor imparti in doua, pro si contra Diana, si tocmai de aceea as vrea sa va invit sa va uitati putin altfel la ea.
s-ar putea sa am o explicatie pentru rabufnirile sale.
***
juratii i-au spus tot timpul ca e prea tehnica si ca nu transmite emotii, desi are o voce minunata.
pun pariu ca nu a inteles despre ce e vorba pentru ca, in mintea ei, stie ca face tot posibilul sa fie perfecta.
in toate show-urile in care am fost in sala, m-am uitat la ea in pauzele de dupa emisiune sau pina sa intre in scena (cind la tv sunt filmuletele de prezentare) si cred ca Diana e genul care vrea sa detina controlul pentru ca altfel nu se simte apreciata;
Diana, la cei 33 de ani ai sai, e la fel ca o parte importanta dintre femeile acestei planete: vrea sa controleze totul – nu doar in imaginea ei, ci si reactiile celor din jur. si, in obsesia asta, pierde partea cea mai frumoasa: bucuria.
( uitati-va la corpul ei, acolo – in orele petrecute la sala sau la solar – aveti o “cheie” pentru obsesia ei pentru o imagine perfecta.)
e prea indirjita sa nu greseasca, e prea controlata ca sa se mai emotioneze, e prea focusata ca sa se mai incarce din altceva.
***
va mai aduceti aminte de secventa din Black Swan al lui Aronofski in care balerina (Portman) se confrunta cu directorul trupei?
el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”
iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself so you can surprise the audience. Transcendence!”.
***
Adi Sina, mentorul Dianei, a incercat discret sa o scoata pe Diana din sabloanele pe care si le- a creat (rochia si look-ul de diva au fost minunate), dar – daca va uitati cu atentie – veti vedea ca ea se opune si crede ca doar varianta ei e cea mai buna. pentru ca acolo e “safe” si poate fi “fara greseala”, poate fi “perfecta”.
***
Scriu despre Diana pentru ca din greselile pe care le face ea in acest moment in show ar putea invata milioane de femei care – din alte milioane de motive – cred ca cea mai buna cale de supravietuire in viata e sa nu gresesti; sa controlezi totul.
cind, de fapt, conexiunile si legaturile cu ceilalti se formeaza cu emotiile care vin din micile stingacii si din cum te recuperezi din ele; din dorinta de protectie pe care o poti stirni in cei din jur.
sigur ca e o balanta fina pentru echilibru – pe de o parte e lucrul cit mai bine facut, pe de alta fragilitatea si bucuria de a face ceea ce faci. iar acul balantei e in echilibru cind toate astea sunt atinse in relaxare.
***
si stiti ce e trist? Diana se cearta acum in casa cu colegii ei de emisiune pentru ca simte ca nu-i iese ceva, dar – pentru ca ea se stie perfecta (si face eforturi imense pentru perfectiunea din capul ei) – crede ca vina e la ceilalti: la cum ii vorbesc, la cum maninca sau nu-si spala hainele. (sigur ca modul in care rabufneste tradeaza educatia, sau lipsa ei, dar acesta este doar unul dintre efecte)
va pierde si nu va realiza pentru ce a pierdut. din pacate pentru ea, si pentru cei care traiesc cu forma asta de “dorinta de perfectiune”, sansa unui show perfect e fix ca la finalul lui Black Swan, adica nu unul fericit.
si dianei (care e acum in fata reflectoarelor si-mi da prilej sa o iau de exemplu), dar si oricaruia dintre noi, i-ar fi mai bine daca ar descoperi frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte facute din inima si cu “The Best” din ce poate da.
am mai scris despre “perfection is not just about control”