Category : diverse

on the road red carpetKristen Steward si Kristen Dunst pe covorul roshu de la Cannes

Kristen Steward si Kristen Dunst pe covorul roshu de la Cannes

in urma cu mai putin de o ora la Cannes a fost intrarea pe covorul roshu a echipei filmului On the Road (da, filmul dupa cartea celebra a lui Kerouac).

eu am urmarit-o pe telefon (sa traiasca tehnica) si am avut timp sa observ citeva lucruri care vorbesc despre caracterul actritelor implicate in film.

Kristen Dunst joaca un rol secundar in film (Carolyn Cassady, sotia lui Neal – pentru cei care au citit cartea), dar asta nu i-a impiedicat pe producatori sa o aduca la conferinta de presa si pe covorul roshu, pentru ca e un star si era “good PR”.

iar ea a stiu sa-si faca foarte bine treaba, s-a imbracat intr-o rochie roshie – atragind atentia tuturor – si a fost un fel de gazda pentru toti ( o invita pe Kristen Steward sa stea in anumite pozitii pentru fotografi, Steward avind rolul principal in film:) ).

Steward era mult mai modesta; imbracata intr-o rochie argintie, era mai preocupata de colegi, decit sa pozeze glamuros in fata zecilor de fotografi. ca sa intelegeti cit de simpatica e Steward, e bine sa stiti ca a acceptat rolul asta pentru un salariu de 200.000 euro, muuuult mai putin decit cota sa, doar pentru ca era fana cartii lui Kerouac.


**
la ora la care scriu aceste rinduri, la Cannes e premiera filmului On The road la care au rivnit multi regizori. regizorul Walter Salles a fost cel care a obtinut drepturile de ecranizare, dupa lungi dezbateri cu familia jurnalistului scriitor care a dat definitia “beat generation”.

pe covorul roshu al premierei acestui film au fost o multime de rebeli ai cinematografiei, de la Mila Jovovic pina la Ewan McGregor, cu o escala la iubitul lui Steward, Robert Pattinson (care a intrat politicos in sala , cu mult inaintea echipei filmului, ca sa le lase gloria finala a covorului roshu)

***
mai devreme, la conferinta de presa regizorul a povestit cum a muncit 6 ani pentru acest film, negasind finantare si cum, la momentul stabilirii echipei, niciunul dintre actorii din rolurile principale nu era celebru.:)

cel mai simpatic moment de la conferinta de presa a fost cel in care regizorul si-a adus aminte de cum s-au incheiat filmarile.

in ultima zi de filmare, au incheiat pe la ora 15.00, iar Viggo Mortensen care e Old Bull Lee in film, le-a zis “acum va invit la o excursie, pe un drum”. si s-au suit in masina, au plecat catre new orleans care era la mai putin de 100 de km de locul de filmare, iar Viggo Mortensen a pus un cd cu un interviu al personajului sau. timp de 45 de min n-au vorbit nimik, au ascultat interviul personajului sau.

***
cum am o instalatie speciala cu care am acces la orice conferinta de presa de la Cannes (o puteti avea si voi, e la un click distanta), revin si miine cu alte stiri simpa de la Cannes.

2331
oracolcu mine, miine…

cu mine, miine…

miine merg la o intilnire f f simpatica organizata de Lipton in care povestim despre amintirile noastre din Oracolele din liceu

daca te-ai distrat cu un oracol in adolescenta si vrei sa mai povestesti (poate chiar il pastrezi), te invit sa ma insotesti.

am voie cu doi invitati:) intilnirea e la ora 18.30 si participa niste oameni foarte foarte simpa:)

va inscrieti cu un comentariu. multumesc

2579
FlatWhite-605x494Calatorie in Londra spre lumea cafelei

Calatorie in Londra spre lumea cafelei

acest post este scris de Mihai Panfil, fondatorul blogului barstein.ro

****

Cu un stil cu totul diferit, Londra are in centrul atentiei locatii uimitoare pline de caldura, bauturi bune si ospitalitate specifica.

Inainte de a incepe incursiunea in povestile locatiilor, trebuie sa va spun ca, in categorisirea lor, am luat in considerare calitatea servicilor si a produselor oferite, uneori bunul gust, alteori originalitatea si creativitatea locului.

Daca maine as pleca la Londra, m-as duce iar si iar in aceleasi locuri, pentru ca m-au cucerit: design-ul, atmosfera, servirea, calitatea bauturilor sau chiar conceptul in sine sunt unice.

Oricine ar merge acolo cred ca simte ca lucrurile se petrec cu totul altfel, ca oamenii pun foarte multa pasiune si se implica cu adevarat in profesia lor, ca sunt mandri de ceea ce fac.

Sa incepem cu coffee shop-urile. Este greu sa pot spune care ar fi pe primul loc in preferinte, pentru ca fiecare dintre locuri are frumusetea lui.

Monmouth Coffee
Adresa: 2 Park Street,The Borough, London SE1 9AB

Cu o experienta in cafea de peste 30 de ani, Monmouth Coffee este un lider in domeniul cafelei.

Astazi, foarte multe cafenele din Londra folosesc cafelele lor, proaspat prajite, chiar si eu am folosit anul trecut cafeaua lor pentru a reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Cafea.

Monmouth Coffee au trei locatii, insa va recomand sa mergeti in Borough Market, care este si una dintre cele mai vechi piete ale Londrei.

Pe langa preparatele pe baza de espresso, va recomand dulciurile, care sunt minunate si nu uitati sa va luati cateva sute de grame de cafea si acasa pentru a va aduce aminte cu placere de acest loc.

***
Prufrock Coffee
Adresa: 23-25 Leather Lane

Cum ar fi ca unul dintre cei mai renumiti oameni de pe planeta sa iti serveasca un espresso?

Aici il puteti gasi pe Campionul Mondial Barista Gwilym Davies.

Tot aici puteti descoperi care sunt ultimele metode de preparare a cafelei si puteti achizitiona tot felul de ustensile pentru cafea.

***
Look Mum No Hands
Adresa: 49 Old Street, London EC1V 9HX

Raiul pe pamant pentru biciclisti si bautorii de cafea, in acelasi timp.

Deschis in 2010, acest loc a devenit cunoscut datorita conceptului: cafenea – atelier de reparatii de biciclete.

Toti pasionatii de biciclete din Londra au acest loc ca si punct de intalnire.

Ultima data cand am fost, mi-a atras atentia o scena “de-a casei”: persoana care repara biciclete era o fata murdara pe faţă, ce muncea din greu la repararea unei biciclete.

***
Kaffeine
Adresa: 66 Great Tichfield Street

Cu o experienta de peste 20 de ani in domeniu, australianul Peter Dore Smith a adus pe strazile din Londra casa perfecta a cafelei. De fiecare data cand am fost, el era acolo, entuziast, povestind clientilor cu multa pasiune despre minunata lume a cafelei.

Personalul, bine pregatit, este prietenos si are grija sa iti arate imediat ca nu te afli intr-un loc oarecare.

Nu ezita sa ii intrebi orice despre cafea, cu siguranta timpul nu ar mai avea valoare si orele ar trece foarte repede la o cafea.

***
Flat White
Adresa: 17 Berwick Street, Soho

Niciun ghid de vizitare a cafenelelor nu ar fi complet daca nu am ajunge si pe strada Berwick.

Flat White este un fel de mecca pentru entuziastii cafelei.

Numele provine de la o bautura pe baza de espresso celebra in Australia, care, de cativa ani, a devenit
faimoasa si in Londra.

Flat White este asemanator cu cappuccino, dar temperatura, textura si cantitatea cremei sunt diferite. Cei mai buni barista din oras pot fi gasiti aici, iar tehnica de lucru si preparatele sunt un spectacol.

***
Indie Coffee

Prima data cand am fost la Londra pentru un pelerinaj al cafenelelor, am gasit pe internet aceasta locatie. Pentru ca era aproape de hotel, am decis sa fie prima pe care urma sa o vizitez.

Am ajuns pe strada pe care era cafeneaua si am inceput sa o caut. Aceasta strada arata zi de zi ca o piata ambulanta. Desi nu ratasem niciun coltisor din ea, nu reuseam sa gasesc cafeneaua.

La un moment dat, m-am hotarat sa intreb un baiat care vindea cafea pe strada.

Raspunsul a fost neasteptat: “-Eu sunt Indie Coffee, am cea mai buna cafea, prajituri facute de bunica si
zi de zi ma gasiti aici, pe strada. ”.

Surprins, am asteptat cateva momente, am luat o cafea, iar clientii nu au ezitat sa apara. Toti, de parca m-ar fi cunoscut, imi spuneau: “Aici gasesti cea mai buna cafea din oras!”.

Dupa doua inghitituri, am inteles ca in Londra lumea te cauta si in gaura de sarpe daca oferi calitate.

****

daca v-a placut acest articol, vizitati barstein.ro – blog-ul cel mai cool si mai profesionist despre bartening, realizat de campioni nationali in bartending, participanti de succes la campionatele mondiale de profil.

www.barstein.ro este un suport online care oferă acces rapid la noutăţile din bartending, vizând atât evenimentele şi apariţiile regionale, cât şi pe cele internaţionale, şi adresându-se în special celor care activează în această branşă, dar şi pasionaţilor care abordează domeniul ca hobby.

2212
oracolOracol 2.0

Oracol 2.0

zilele trecute, mergind cu masina pe drumurile tarii noastre intr-o cursa lunga care a inclus 17 orase pe distanta a 1500 km, mi-am adus aminte de copilarie si de vacantele cu parintii.


senzatia a fost foarte speciala si stiu exact ce mi-a declansat-o: un indicator rutier pentru un drum mic, laturalnic, la fel ca drumul pe care mergeam pe la 11- 12 ani, la unchiul meu “in armata”.


“filmul” in flashback s-a petrecut doar in mintea mea si n-am povestit foarte mult despre copilarie cu colega mea de calatorie, Cristina Chipurici. dar a fost un pretext frumos sa-mi aduc aminte de o multime de lucruri.  parca eram in masina timpului.


astazi am descoperit pe facebook o aplicatie simpatica prin care , din nou, ma intorc in timp. sigur va amintiti de Oracolele din scoala, cind colegele iti completau in caietul cu intrebari, care tinea loc de facebook pentru ca aflai cine place pe cine, pe unde si-au facut vacanta prietenii, ce muzici asculta sau ce filme au mai vazut.

ei bine, Lipton a creat o aplicatie pentru Facebook, prin care poti sa retraiesti amintirile adolescentei, intr-o formula super interactiva si  foarte in pas cu vremurile, foarte 2.0.

de exemplu, eu am raspuns la intrebarea “daca viata ta ar fi un film, ce cintece ai avea in coloana sonora?” si-am putut sa atasez si muzica de pe youtube.

ce ziceti ne jucam cu Oracol 2.0? chiar daca nu mai avem anii adolescentei, dar oricind e binevenit un moment de joaca in care sa ne simtim fresh si plini de energie.

(din proprie experienta, dupa intilnirea cu Lipton Ice Tea – cind am devenit fan – stiu ca si ceaiul verde ajuta.)

2573
scoala de beauty blogging1scoala de beauty blogging by L’Oreal

scoala de beauty blogging by L’Oreal

astazi, L’Oreal Romania lanseaza un proiect unic in blogosfera feminina: un concurs care are drept finalitate un curs de beauty blogging si crearea de noi “fetze” pentru blogurile cistigatoare.

Scoala de beauty blogging by L’Oreal isi propune sa dezvolte o nisa in blogosfera romaneasca: blogurile care sa scrie despre cosmetice, parfumuri, tratamente estetice – intr-un mod profesionist.

daca ai un blog in care ai scris mai mult de 50% din postari despre beauty (iar blogul e mai “vechi” de 1 ian 2012), poti participa la o competitie care te va aduce la cursuri in care inveti strategie editoriala, cum sa scrii un articol de beauty, ce sa intrebi un specialist in beauty, dar te si poti intilni cu cel mai faimos make-up artist roman, Alexandru Abagiu (care acum este la Cannes si machiaza vedetele care pasesc in fiecare seara pe covorul rosu).

in plus, daca esti printre cistigatoare, L’Oreal iti face cadou o noua tema pentru blogul tau, ca sa poti sa treci la profesionisti cu haine noi.

***

sunt onorata sa fac parte din acest proiect care construieste si dezvolta o nisa in online-ul romanesc. Alaturi de Liliana Olescu si Dana Sota voi face parte din juriul care va selecta finalistele care merg la cursuri, ba chiar ne vom intilni la cursuri si promit sa va povestesc lucruri interesante.

perioada de inscriere este intre 21 si 31 mai, asa ca mergeti repejor la aplicatia Scoala de beauty blogging by L’Oreal  de pe Facebook si aflati cum va inscrieti.

mult mult succes,

P.S. daca ai o prietena care are blog si a scris despre beauty, anunt-o de aceste cursuri. te rog, ii vei face un mare bine.

Later edit: Inscrierile s-au prelungit pina pe  1 iunie, inclusiv.

antreprenorte-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

stiu ca te-ai gindit de multe sa-ti iei viata in propriile miini, sa muncesti pe cont propriu.

mai ales cind ti se parea ca muncesti prea mult, ca sefii nu te inteleg sau nu-ti apreciaza munca.

dar e ceva in tine care te opreste; iti spui ca nesiguranta zilei de miine, ca poate nu faci fata, ca e o presiune foarte mare.

de fapt, noi nu am fost educati sa avem un spirit de antreprenor; sa avem initiative, sa ne gindim proiectele in termeni de eficienta (timp si bani) si mai ales nu am fost educati sa riscam.

n-avem libertatea de a incerca mai multe lucruri, cautam sprijinul unui “tatuca” – e parte din educatia noastra comunista.

***

miine de la ora 19.00, la libraria Bastilia , alaturi de Marta Usurelu si Dorin Bodea povestim despre antreprenoriat.

daca te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor si nu esti inca din zeci de motive din capul tau, vino miine seara la Libraria Bastilia de la 19.00. te rog.

1528
ioana blaj1Experience Hotel, ultima parte

Experience Hotel, ultima parte

IOANA BLAJ (25 ANI, ACTRITA) A FACUT PARTE DIN EXPERIMENTUL GROLSCH IN CARE MAI MULTI TINERI AU FOST SCOSI IN AFARA TIMPULUI. AICI SUNT POVESTILE EI DESPRE TRANSFORMARILE PE CARE LE-A SIMTIT IN CELE PATRU ZILE ALE EXPERIMENTULUI.

primul episod: CUM A LUAT DECIZIA DE A FACE PARTE DIN EXPERIMENT – poate fi citit aici

al doilea episod:CUM A FACUT CUNOSTINTA CU COLEGII EI DE EXPERIEMNT SI CE A GASIT IN CASA IN CARE A LOCUIT – poate fi citit aici

al treilea episod: CUM SI-A NEGOCIAT SPATIUL IN CASA FARA TIMP -poate fi citit aici

Din categoria povestilor cu pitici face parte si dimineata in care Bogdan a venit cu o goarna sa ne trezeasca. De doua ori. Vazand ca nu reuseste, am fost treziti  cu ajutorul melodiilor hip-hop date la maxim in living. Nu a fost cea mai placuta trezire, dar a meritat pentru ca in momentul in care am ajuns jos am intalnit-o pe Vera Ion, care e venit sa tina un workshop cu noi. Workshopul acesta s-a dovedit a fi special si el pentru ca ne-a legat destul de tare pe cei care am fost prezenti.

La un moment dat, a aparut Mugur Ciumageanu in casa si ne-a spus ca trebuie sa mergem in camere, sa ne luam ochelarii de somn si sa venim din nou in living. Va trebui sa ne punem ochelarii pe ochi si, in momentul in care ne auzim numele, vom iesi din casa insotiti de cineva.

Clar se intampla ceva! Oare s-a terminat? Nu se poate! Nu vreau sa ies din casa asta! Nu vreau sa ma intorc din nou in timp la aceleasi probleme cotidiene. Poate nu s-a terminat. Poate doar ne scot afara sa luam putin aer, sau poate ne duc in alt loc.

Cam asta era monologul din capul meu in momentul in care mi-am auzit numele si am fost scoasa afara din casa, preluata de Cristi, cu ochelarii pe ochi si am fost pusa in fata unei camere, sau al unui microfon( nu stiu sigur ce era) sa spun in ce zi suntem si ce ora este. Am spus ca e Sambata ora 16.


Dupa am plecat mai departe. La un moment dat am simtit aerul. Aer foarte foarte curat cu iz de iarba proaspat taiata. Un miros pe care nu-l intalnesti niciodata in Bucuresti ci doar undeva la munte, dimineata. Am inspirat mai puternic ca niciodata. Inaintand am simtit cum pasesc pe iarba si am inceput sa aud pasarele in jurul meu.


Am mai facut cativa pasi si am simtit razele soarelui. Dar nu stiteam o caldura pe tot corpul, ci punctual…simteam exact raza soarelui unde e.

A fost un moment fascinant.

Am cautat soarele cu mainile si l-am atins. Nu auzem nimic in jurul meu ci doar pasarelele , blituri si huruitul unui motor. Atunci m-am gandit ca in mod sigur urmeaza sa urcam in autobuz si sa plecam undeva, dar cand am ajuns langa zgomot si am trecut pe langa el mi-am dat seama ca era un generator.

Am mai mers putin si Cristi mi-a zis ca ma pot aseza. Am simtit ca ma asez pe iarba si ca ceilalti sunt in jurul meu. Am scos aparatul foto de unica folosinta si am facut o poza. Nu stiu ce am fotografiat. Dupa ce l-am bagat la loc am auzit vocea lui Mugur “Unu, doi, trei si….va puteti scoate ochelarii”.

Magie pura.

Eram pe un platou intins, inconjurat de munti…pe langa noi erau vaci si capre. In fata noastra era toata echipa din spatele camerelor si cele 5 camere de filmat. Nu am cuvinte suficiente sa explic ce am simtit in momentul ala. Pot doar sa spun ca mi-am simtit inima in gat si ochii umezi.

Mugur ne intreaba ce zi credem ca e si ce ora. Eu m-am gandit ca e duminica dimineata. Dar nu am avut inspiratia sa ma uit unde e soarele. Era sambata ora 20:00. Soarele apunea. M-am intins pe iarba cu capul spre cer si am multumit. S-a terminat. S-a terminat cea mai frumoasa experienta din viata mea de pana acum.

A urmat o sesiune de interviuri, intalniri cu oamenii din afara casei care si-au facut fani. In momentul in care am iesit am fost surprinsa cand am aflat ca un domn, pe care nu-l mai vazusem pana atunci, stia ca sunt vegetariana si ca am pofta de vin rosu. Totul era nou si noul asta ne placea, pentru ca ne surprindea asa cum poate nu am mai fost surprinsi de ani de zile.

Momentul in care am aflat ca pot renunta la salopeta si ma pot  imbraca in haine civile, l-am refuzat. Abia peste cateva ore cand mi s-a facut frig, am hotarat ca ar fi bine sa ma despart de salopeta atat de neplacuta la inceput si atat de indispensabila acum, pe final.

Cand am fost intrebata daca vreau telefoanul in acea seara, raspunsul a venit rapid : NU.
Inca nu eram pregatita sa ma bag din nou in lupta cu timpul. Vroiam sa lungesc noaptea aia magica cat mai mult. Vroiam sa ma bucur de vinul rosu pe care l-am facut rost cu usurinta intr-un final, sa ma bucur de noi in spatele camerelor, de noi in natura, de noi pe holul Orlando, de noi si cuvintele noastre cheie.

Vroiam sa  spun lucruri pe care nu am apucat sa  le spun in casa sau poate nu am fost atat de apropiata de oameni ca sa le spun. Acum ne unea ceva, mai profund decat orice joculet sau moment din casa. Acum ne unea un final care stiam ca e atat de aproape.

*

Timpul, prin absenta lui m-a invatat sa-mi ascult corpul, m-a invatat sa descopar oamenii cu reactiile lor fine, sa traiesc in prezent, sa ma bucur de aer, lumina si iarba si sa-mi descopar linistea interioara. Timpul prin prezenta lui mi-a adus din nou aceleasi probleme de zi cu zi dar pe care acum stiu cum sa nu le mai las sa ma afecteze. Am invatat sa am timp.

Acum, la cateva zile dupa ce am iesit din acest experiment am refuzat sa-mi pun ceasul la mana , am refuzat sa raspund la intrebari gen “ in cat timp ajungi” si mi-e greu sa ma apropii de telefon si sa scriu la acest laptop. Imi verific facebook-ul o data pe zi si ma bucur de fiecare melodie in parte ca si cum ar fi ultima. M-am intalnit de doua ori cu grupul meu de prieteni si mi-e dor de cel nou.

***Intregul experiment va fi subiectul unui documentar pentru Discovery.

2151
ioana blaj1experience hotel, part 3

experience hotel, part 3

IOANA BLAJ (25 ANI, ACTRITA) A FACUT PARTE DIN EXPERIMENTUL GROLSCH IN CARE MAI MULTI TINERI AU FOST SCOSI IN AFARA TIMPULUI. AICI SUNT POVESTILE EI DESPRE TRANSFORMARILE PE CARE LE-A SIMTIN IN CELE PATRU ZILE ALE EXPERIMENTULUI.

primul episod: CUM A LUAT DECIZIA DE A FACE PARTE DIN EXPERIMENT – poate fi citit aici

al doilea episod:CUM A FACUT CUNOSTINTA CU COLEGII EI DE EXPERIEMNT SI CE A GASIT IN CASA IN CARE A LOCUIT – poate fi citit aici

***

Un baiat blond, cret imbracat in haine normale a intrat pe usa si ne-a spus ca va tine un workshop de improvizatie si ca ar fi incantat sa participam. Era Bogdan Nechifor, colegul meu de facultate, prima figura cunoscuta de cand am intrat in acest spatiu fara timp. M-am bucurat mult sa-l vad si am participat cu mare drag la “joculetele” pe care noi le faceam in anul I de facultate. Mi-am dat seama ca de acum inainte o sa tot avem oaspeti, de tot felul, dar nu stiam la ce sa ma astept.


Prima noapte (pentru ca in acel moment inca stiam cu siguranta ca e noapte) a fost plina de povesti de inceput, care au pus bazele unor frumoase prietenii care vor dura mult timp de acum incolo.


Ceea ce voi povesti de acum inainte nu va mai avea o ordine cronologica, pentru ca experimentul déjà incepe sa-si puna amprenta, iar notiunea timpului incepe sa dispara.
**
Primul somn a fost plin, in sensul ca am ajuns in camera, m-am bagat in pat si lumina inca era aprinsa. Mi-am pus ochelarii si-am adormit. La un moment dat m-am tot trezit pentru ca vedeam lumina in camera. Nu stiam cat timp trecuse asa ca nu-mi ramanea decat sa fiu atenta la corpul meu daca mai are nevoie de somn sau nu. Initial l-am simtit obosit si fara chef sa se miste. Asta a fost un prim semn ca somnul trebuie continuat. Apoi am mai avut un moment in care m-am trezit, dar din nou corpul nu-mi era pregatit, iar ultima incercare de a ma trezi a fost cu succes pentru ca nu a mai fost nevoie sa-l analizez, pentru ca el déjà incepuse sa se miste.


A doua zi, adica prima dimineata (din puctul meu de vedere, pentru ca habar n-aveam daca e pranz sau seara) a inceput cu o masa destul de ciudata: spaghete. Asta a fost unul din primele semne care m-au dat peste cap. Cum sa ma trezesc sa mananc spaghete? Peste ceva timp, cam pe cand eu credeam ca e seara m-am trezit cu micul dejun :).


Oricat ma chinuisem pana atunci sa-mi dau seama de timp, acesta a fost momentul in care am inceput sa ma indoiesc de mine si logica mea.

**
Atelierele nu au incetat sa apara. Am avut un atelier de desen, care a fost un esec total pentru baiatul care a venit sa picteze peretii cu noi, pentru ca nimeni nu avea chef de pictat, insa dupa ce a plecat, Ana Botezatu si Dan Ungurean s-au pus pe treaba si au transformat un perete alb intr-o poveste. Camera incepea déjà sa prinda contur.

Creativitatea mea incepea sa se dezlantuie. La un moment dat, stateam in living si nu mai suportam lumina alba si m-am hotarat sa vopsesc neoanele cu tempera. O alta idee mi-a venit in a doua noapte, cand mi-am dat seama ca pot desfileta becurile din camera si pot face intuneric. Fumoarul a devenit si el animat, pentru ca in fiecare seara Vlad Tausance,Vlad Ursulean, Constantin Nimigean si Cristian Neagoe erau gazdele unui talk show in care se vorbea despre orice.

Tot din categoria creativitatii fac parte: masina de scris pe care Vlad Ursulean a adus-o si ne-a pus-o la dispozitie in living si fiecare scria tot ce-i vine, cand ii vine, rezultatul fiind probabil prezent in numarul viitor al revistei Tataia, aparatul Polaroid al carui posesor era tot Vlad cu care ne-am jucat si am umplut de poze continutul gol al chenarului unei sticle de Grolsch care se afla pe unul din pereti si minunatul kuter.

Kuter-ul asta a fost obiectul sfant al fetelor in momentul in care a aparut in casa, pentru ca am inceput sa ne taiem gulerele tricourilor si manecile pentru, a ne dezgoli partile feminine si a crea putin haos in randul baietilor 🙂

La un moment dat, a intrat a doua noastra gazda, care era tot un pitic imbracat in costum rosu, pe care il cheama Coco Jambo. Avea  o cutie care continea aparate de fotografiat de unica folosinta pentru fiecare din noi. Rezultatul va fi prezentat tot in numarul urmator al revistei Tataia.

Timpul nu mai exista pentru mine. Am jucat rummy, poker, ping pong unde mi-am dezlantuit competivitatea, pictam pereti, facem fitness ( la un moment dat m-am trezit singura la doi instructori), thai chi, m-am jucat cu plastilina, cu instrumente de percutie, am facut pirogravuri, dar am si creat momente (eu si ceilalti 13 cobai) pe care foarte multi dintre noi le vor avea bine intiparite intr-un coltisor pentru mult timp de acum inainte.

Unul din aceste momente a fost cand dupa o masa copioasa cu pastrav si legume la gratar, ne-am strans in living si am inceput sa cantam. Luiza Zan, care are o voce absolut spectaculoasa, a inceput sa cante, iar noi ceilalti tineam ritmul cu palmele, cu pixurile pe sticlele de bere sau eram doar spectatori. Doru Trascau a venit si el cu chitara si cu o mini statie si a inceput sa cante melodii cunoscute de toti.

Si acum am prezenta in minte vocea grupului cantand “ In hol, in hol, in hol cu capul gol”. Se crease o atmosfera emotionanta pentru noi, cei din casa. Eram dupa mult timp singuri, fara oaspeti si in sfarsit legati ca si grup. Alt grup, pe langa cel cu care eu eram obisnuita acasa.

Momentul a fost insa intererupt de Dan Petre care a intrat in casa si  m-a scos din povestea pe care o construisem. A incercat sa ne aduca cumva cu picioarele pe pamant, intrebandu-ne cat estimam cat e ora. Destul de ciudata intrebarea venita in contextual asta, pentru ca nimanui nu-i mai pasa de timp. Cu toate astea paleta a fost foarte larga pentru ca luati individual aveam notiuni foarte diferite. Unii spuneau ca e ora 23 altii ca e ora 17, 3 dimineata…deci clar timpul nu mai era concret. Ca sa ajungem la o ora a grupului, am scris toti pe o hartie timpul nostru si am facut media. Ora care a iesit a fost 21;45.

Ulterior am aflat ca noi, ca si grup cel putin de doua ori am estimat ora corect, dar individual eram pe pereti.

**

Neavand muzica, din teama organizatorilor ca nu cumva sa putem estima timpul dupa durata melodiilor, ne-am hotarat totusi sa ne incercam norocul si sa cerem un playlist cu guilty pleasures-urile noastre. Fiecare trebuia sa scrie pe o hartie doua melodii una ritmata si una mai putin ritmata. Am facut un playlist foarte dragut cu melodii de la Casablanca, Buna seara iubite, pana la Florin Salam, Roxette etc. Eu am ales Roxette cu melodia “It must to be in love” si Loredana “Buna seara iubite” :). L-am prezentat frumos spre una din camerele care ne supraveghea si am asteptat sa ni se si indeplineasca dorinta.

Am trecut ceva timp, am fost la talk showul din subsol , am mai vorbit unii cu altii, iar intr-un final ne-am hotarat sa mergem la somn.
Cind nu mai era  nimeni in living, am auzit niste batai puternice in usa. Am crezut ca e unul din colegii mei si i-am spus sa intre. Eram sub plapuma, doar cu lumina de pe hol aprinsa, in momentul in care am auzit o voce care mi-a spus : “coboara in living; se pune playlistul”.


Cand am deschis ochii piticul Bogdan era langa patul meu. Nu cred ca pot sa descriu in cuvinte spaima  pe care am trait-o si felul in care m-am manifestat.


IN EPISODUL URMATOR IOANA IESE DIN CASA SI E SUPUSA ANALIZEI PSIHOLOGULUI .

1869
ioana blaj1Experience Hotel, part 2

Experience Hotel, part 2


IOANA BLAJ (25 ANI, ACTRITA) A FACUT PARTE DIN EXPERIMENTUL GROLSCH IN CARE MAI MULTI TINERI AU FOST SCOSI IN AFARA TIMPULUI. AICI SUNT POVESTILE EI DESPRE TRANSFORMARILE PE CARE LE-A SIMTIT IN CELE PATRU ZILE ALE EXPERIMENTULUI.

primul episod poate fi citit aici


Ne-am urcat in autobuz si am plecat catre Targoviste, stiind ca nu asta urmeaza sa fie destinatia finala. Pe drum toata lumea a inceput sa vorbeasca, sa povesteasca ce face, cu ce se ocupa. Eu am stat cu Ioana Cotulbea, iar in spatele meu erau Vlad Tausance si Cristian Neagoe . Am inceput sa vorbim toti patru, sa descoperim cunostiinte comune, sa ne laudam fiecare cu proiectele noastre si sa dam cam ce aveam mai bun, asa ca pentru o prima conversatie :).


Trecerea de la viata obisnuita la cea mai putin obisnuita se face treptat.

La un moment dat autobuzul s-a oprit la o benzinarie, pentru ultimele cumparaturi si primele socializari in grup. Dupa benzinarie am mai avut inca o oprire, in fata unor blocuri. Nu stiu exact pe unde eram, dar simteam o atmosfera de Rahova pe inserat. Inainte de a ne urca din nou in autobuz ca sa plecam catre destinatia finala am fost anuntati ca asta este ultima oprire si de acum va trebui sa ne punem ochelarii, pentru a nu vedea pe unde mergem.

Intunericul incepea sa se astearna. Draperiile din autobuz au fost trase. Nu mai vedeam nimic. Nu stiu cat timp a trecut pana cand huruitul motorului nu mi-a mai tulburat somnul. Stiu doar ca ni s-a spus:” AM AJUNS!”.

***

Am simtit cum sangele imi coboara in picioare si cum inima incepe sa o ia razna. Am coborat cu ochelarii pe ochi, indrumati de catre un om. Cand am pus piciorul pe pamant, am simtit un aer rece si destul de puternic, diferit de cel din Bucuresti. De acum lucrurile incep sa devina usor incerte. Am ajuns pe o banca si tremuram de frig, de emotie…nici nu cred ca mai conteaza, cand ni s-a spus din nou “ Gata. Va puteti da jos ochelarii”.

Cand am deschis ochii am constatat ca ne aflam intr-un cort, perfect inchis, cu foarte multi oameni pe care nu-i mai vazusem pana atunci si cu multe camere de filmat in jurul nostru. Haosul incepuse.

***

Ni s-au inmanat niste genti negre care contineau doua salopete albe si trei tricouri cu guler tot albe. Am primit acuarele ca sa ne personalizam tricourile. Care mai de care a inceput sa se joace cu culori, mesaje si forme. Am inceput timid sa-mi le pictez. Pe unul dintre tricouri am desenat un soare galben, in mijlocul caruia am scris cu litere de tipar “JOY”, pe altul am scris “ I love …” si p e cel de-al treilea am scris cu rosu “Lost in” iar cu verde “LIFE”. Pe fundal se auzea muzica din Twin Peaks. Dupa ce am terminat baietii au fost invitati intr-o anexa a cortului sa se schimbe si sa li se controleze bagajele. Acelasi lucru s-a intamplat si cu noi, fetele, dupa.

In momentul in care ne-am reunit cu totii, din oamenii care eram inainte ne-am transformat in niste “detinuti” imbracati intr-o uniforma.
Ni  s-au comunicat ultimele detalii cum ca absolut in fiecare secunda Dan Petre si Mugur Ciumageanu ne vor urmari pe monitoare, deci daca avem nevoie de ceva, ei ne vor auzi. Am aflat ca exista si un buton de panica in casa pe care il putem apasa daca ni se intampla ceva, cu riscul ca acela care apasa va fi scos din experiment. Daca vrem sa trimitem mesaje catre cei de afara va trebui sa le scriem pe o hartie si gazda noastra le va aduce in afara si vor fi preluate si transmise de catre echipa. Acestea fiind spuse, eram pregatita sa intru in spatiul fara timp.

***

Din cort am intrat pe un culoar si apoi in casa. In momentul in care usa s-a deschis ne-a izbit un miros de casa de tara si imagine unei incaperi foarte modeste cu pereti albi si mobila veche. Cand am lasat capul in jos am vazut un pitic, imbracat intr-un costum rosu.

Socul a fost atat de mare incat am dus mana la gura si cred ca fata imi era usor schimonosita. El urma sa fie gazda noastra. Bogdan.

Ne-a aratat livingul, o incapere cu o masa de ping pong, o alta incapere cu o masa mica de billiard si cateva carti si evident, ne-a spus ca nu avem voie sa fumam in living ci doar in locul special amenajat, care s-a dovedit a fi  beciul casei, urat mirositor, cu pereti albi, 5 scaune albe de plastic si doua scrumiere. Acum a venit clipa sa urcam la etaj sa ne alegem camerele.

Asta iarasi a fost un moment care o sa-mi ramana mult timp intiparit pe retina. Am urcat pe niste scari de lemn si m-am izbit de niste camere cu doua paturi cu lumini diferite si asternuturi cu flori de culori diferite. Am ales singura camera cu lumina calda, restul avand lumina rece de neon. Fericita ca am putut sa aleg camera asta, am chemat-o pe Ioana Cotulbea, cu care urma sa stau, sa ne bucuram de ea. Singura problema a fost ca in momentul in care Ioana a vrut sa aprinda lumina la baie, ne-am dat seama ca nu exista. Problema! Pentru ca déjà celelalte camere se ocupasera, asa ca nu aveam ce facem. Norocul nostru a fost ca ca printre cele cinci obiecte personale eu am luat lumanarea, pe care o putem folosi ca sa vedem ceva in baie. Cand am rezolvat si acest aspect, am vrut sa ies din camera si sa sting lumina, numai ca intrerupatoarele erau blocate, tocmai pentru a avea lumina non stop, asta insemnand si in timpul somnului, ca doar nu am primit degeaba ochelari de somn 🙂

Ala a fost un moment in care mi-am amintit de camera mea de acasa cu cel mai mare drag, de elefantul meu albastru de plus cu care dorm in fiecare seara, de asternuturile mele moi si colorate, de omul cald si dragastos pe care il iau in brate in fiecare seara, dar am depasit momentul convinsa de faptul ca o sa raman cu ceva memorabil din acest experiment.

***

Am coborat si am inceput sa inspectez casa. Aveam nevoie sa-mi gasesc un loc in care sa ma simt confortabil. Am ales canapeaua, dupa care am hotarat ca mi-ar prinde bine sa ma obisnuiesc si cu beciul, dat fiind faptul ca imi voi petrece mult timp acolo. M-am trezit singura si ca de fiecare data cand stai si astepti pe cineva la o terasa sau nu ai nimic de facut, iei telefonul si intri pe retele de socializare sau pe sfantul youtube sau google, numai ca acum nu mai aveam telefon, asa ca a trebuit sa stau, sa inspectez peretii si tevile si geamurile acoperite cu chestii negre care nu permiteau luminii naturale sa patrunda. La un moment dat m-am dus sus in living, am luat doua tuburi de tempera unul negru si unul rosu si am pictat unul dintre pereti.


Intotdeauna m-am temut sa pictez, pentru ca fac doar desene de copii, cu linii strambe, idescifrabile, iar acum am spus ca e momentul sa incep, ca si-asa nu am ce face. Mi-am dat seama ca in momentul in care am trasat prima duga, in mod normal, daca as fi fost acasa, m-as fi retras, pentru ca nu as fi fost multumita si m-as fi dus sa verific facebookul, dar acolo, neavand nici o alta optiune, am dus desenul pana la capat, ba mai mult, am fost surprinsa cand am vazut ca are o forma si chiar arata intr-un fel. Am desenat un puls si la capatul lui o inima rosie. Asta mi-a venit dupa ce mi-am simtit pulsul. Mi s-a parut ca e desenul care ma reprezinta cel mai bine in momentul ala.


Lucrurile incepeau sa se aseze. Aveam momente in care mi se parea ca vibreaza ceva in buzunar sau momente cand imi duceam ochii spre mana ca sa ma uit la ceas, dar imi aminteam rapid ca NU EXISTA TIMP.


Cand am urcat din nou in living am primit un oaspete.

CINE A FOST OASPETELE SI CUM AU CONTINUAT CELE 4 ZILE IN EXPERIMENTUL FARA TIMP PUTETI CITI MIINE.

2066
Siemens Race 2012Siemens Race – ultima zi (7)

Siemens Race – ultima zi (7)

Miercuri a fost ultima zi in Siemens Race 2012.

Impreuna cu Cristina Chipurici, colega mea de cursa, am fost pe un onorabil loc 3 in clasamentul final, dar marea mea descoperire si, implicit, bucurie a venit pe drumul catre ultimul punct din traseu, RADET Constanta.

Cladirea in care aveam de vizitat o solutie inteligenta Siemens pentru administrarea energiei termice se afla pe strada Badea Cirtan, iar Cristina a spus senina:

“suntem pe strada care poarta numele stra stra bunicului meu”.

“pe bune? era un om important, am invatat la istorie, ce a facut?”

“a mers pe jos pina la Roma sa vada columna lui Traian si sa se convinga ca ne tragem din daci si romani. si-a adus carti romanesti in transilvania , lupta pentru independenta romanilor de acolo”

***

am stat o saptamina cu Cristina om la om pe tot terenul, am ascultat muzicile ei, aka hip hop (am devenit fan Maximillian , dupa ce mi-au dat lacrimile la un cintec de pe viitorul lui album),  am poreclit-o Caprioara – pentru energia pusa la un loc cu fragilitatea si curajul cu care s-a cocotat in toti copacii din Park Aventura – dar povestea aceasta cu Badea Cirtan stra stra bunicul ei m-a surprins mai tare decit orice; de fapt cred ca simplitatea cu care a zis, cind ne aflam pe strada aia, m-a surprins cel mai tare:)

bine, banuiesc ca nici voi – cei care o stiti pe Cristina sub numele de Pyuric de multi ani pe aici prin online – nu stiati cine a fost stra bunicul ei:)

la proba de la RADET Constanta i-am spulberat pe baieti (am avut de 3 ori mai multe share-uri pe Facebook la o poza de zeci de ori mai urita decit oricare poza a lor:) ), dar nu aveam cum sa pierdem tocmai in contextul acesta; cu aceasta coincidenta simpatica.

***

la RADET Constanta joci in alt film; prin solutia tehnica adusa de Siemens, din biroul central poti sa afli  care este temperatura agentului termic in oricare centrala din Constanta; in plus, pentru ca intreaga instalatie e computerizata, in baza unor parametri agreati si cu ajutorul unor senzori care masoara temperatura externa, computerul transmite care trebuie sa fie temperatura optima in punctul termic, reducind pierderile.

dupa ce vezi asemenea instalatii computerizate, iti dai seama ca in spatele nostru, sunt zeci de computere care fac lucruri pe care nici nu le banuiai si, din nou, te simti ca-n cartile SF.

***

acum ca s-a incheiat competitia, pot sa spun si de ce am intrat eu in jocul asta. cind m-a invitat Dan Santimbreanu (cel care a creat competitia, aflata la a II-a editie) sa particip in cursa, i-am spus ca unchiul meu a lucrat pentru Siemens.

se numea Ion Bazavan, era inginer chimist, era fratele mijlociu al bunicului meu. noi ii spuneam “unchiul Ionel” si il iubeam pentru ca ne facea daruri; pentru ca pleca mult din tara cind lucra la Siemens, ne aducea cele mai bune dulciuri. pe vremea comunistilor, Siemens era pentru noi – nepotii lui – un fel de Mos Craciun 🙂

*

Siemens Race 2012 a fost pentru mine o intilnire cu multe povesti demne de filme si cu oameni minunati ( e o gluma printre cei din competitie “sunt la masa cu 12 oameni minunati” – ca status pe facebook ), dar pina sa intru in acest concurs nu m-am gindit niciodata ca genul acesta de intrecere e construita pe structura basmelor pe care le citeam in copilarie. va spun miine despre asta, in ultima mea postare despre Siemens Race.

***

Felicitari Alex MaziluRazvan Baciu pentru cistigarea cursei!

Multmesc frumos Siemens si PI2 PR pentru experienta si povesti.

2433
ioana blaj1EXPERIENCE HOTEL, episodul 1

EXPERIENCE HOTEL, episodul 1

Eu sunt Ioana Blaj, sunt actrita , am 25 ani si sunt vegetariana. Port ceas unisex la mana, sunt intr-o relatie foarte speciala si profunda cu telefonul meu si cu conturile mele de socializare si sunt indragostita de meseria mea. Asta atrage dupa sine o seriozitate maxima in timpul repetitilor si dedicare totala. Imi place uneori sa port tocuri, sa ma imbrac in rochite si sa petrec prin cluburile bucurestene.

Fumez tigari BlackStone Cherry, pentru ca mi se pare ca fumez mai putin si nu mai miros atat de tare a tutun. Am o gasca mica de prieteni, dar suntem foarte apropiati si in lumea noastra. Sunt sociabila, dar nu permit oamenilor sa intre in aria mea de intimitate. Ascult non stop muzica si nu cred ca as putea sa traiesc fara ea. Unii oameni ma considera o persoana rasfatata, altii superficiala, eu cred ca sunt o tipa normala cu calitati si defecte. Intotdeauna mi-a placut sa-mi testez limitele, sa fac sporturi extreme si sa-mi creez spatii si situatii greu de controlat.

Intr-o dupa amiaza am primit un telefon de la Stefana Popa care imi propunea sa ies in afara timpului alaturi de alti 13 oameni din domeniul artei si alaturi de 5 camere de filmat, cu ajutorul unui proiect initiat de berea Grolsch si Discovery chanel, unde tehnologia nu-si are locul. Nu am avut nevoie de timp de gandire. Raspunsul a venit rapid si prompt: ma bag.

Nu am stiut ce o sa se intample si cand am fost intrebata la ce ma astept de la acest experiment am raspuns clar ca imi place sa ma las surprinsa. Cred ca este pentru prima data cand nu mi-am lasat mintea sa creeze asteptari.

Dupa o luna de cand am primit telefonul, detalii au inceput sa apara: nu vom avea acces la nici un ceas, telefon, laptop, nimic care sa ne indice in vreun fel timpul, nu vom avea lumina naturala, vom fi inchisi intr-o casa, vom fi legati la ochi in momentul in care vom pleca pentru a nu sti unde ajungem si vom avea acces la doar cinci lucruri personale, pe langa cosmetice si lenjerie intima.


Treaba a inceput sa devina serioasa. Nu mai era doar o propunere ci un experiment adevarat gata sa inceapa. Urma sa plec pentru 4 zile cu alti 13 oameni pe care nu-i cunosteam personal, decat din reviste si concerte, ba mai mult sa locuiesc cu ei in aceeasi casa si sa ne si  intelegem.

Panica a inceput sa apara, ca de fiecare data cand mintea nu mai poate controla ceea ce se intampla. Inainte cu cateva ore de a pleca, am inceput sa plang isteric si sa spun ca nu pot face asta pentru ca mi-e frica. Dar nu puteam sa definesc de ce mi-e frica. Stiam ca nu mai am cum sa dau inapoi, dar parca nici nu-mi doream. Era un sentiment foarte confuz, cam la fel de confuz cum era si in capul meu ceea ce urma sa se intample.

Un rucsac plin ochi cu cele cinci lucruri personale: cartea “Dragoste in vremea holerei” Gabriel Garcia Marquez, o agenda Burberry (pe care am primit-o cadou de la prietena mea Cristina Bazavan cu doua ore inainte sa-mi fac bagajul), un joc Alias, un pachet de carti si o lumanare plus pijama, slapi ,cosmetice si cele necesare unei femei. Emotii mari si nod in gat. Cam asta am simtit pe tot drumul de acasa pana la locul de intanire.

Piata Presei Libere, in fata statuii Hand Gun. Locul in care ne-am intalnit miercuri seara la ora 20:00 ca sa plecam in afara timpului. Am salutat pe toata lumea, dar nu aveam putere sa ma duc sa fac cunostiinta cu ei, pentru ca mi-era teama ca la prima mana stransa o sa ma buseasca plansul si nu o sa stiu sa raspund la intrebarea “de ce plangi”. Asa ca am ales sa mai dau un telefon de calmare inainte si abia apoi am fost apta sa cunosc oamenii cu care urma sa locuiesc.

Prima persoana pe care am cunoscut-o era o tipa micuta de inaltime, cu o privire calda, cu mana fina, dar puternica si cu o voce care m-a calmat pe deplin : “ eu sunt Luiza”, mi-a spus (Luiza Zan cantareata de jazz). Gata, primul pas a fost facut. Incepeam usor sa ma desprind de fricile mele si sa ma indrept spre ceea ce a urmat. “Eu sunt Georgiana”, a doua mana pe care am strans-o. (Georgiana Toe unul din fondatorii Artskul). Langa mine era Madalina Dan(coregraf si performer) pe care o cunosteam din vedere de prin facultate…apoi incet incet am inceput sa-i cunosc pe fiecare in parte. A urmat Doru Trascau( musician –The Mono Jacks), Vlad Ursulean(Tanaru’ jurnalist ratacitor, reporter fara gazeta), Vlad Tausance (scriitor si jurnalist), Cristi Lupsa (e printre fondatorii trimestrialului Decat o revista) si Bogdan Serban (om de Radio Guerilla) . Corpul meu incepea usor sa se destinda.

La un moment dat il aud pe Mugur Ciumageanu (psiholog) si pe Dan Petre (sociolog si doctor in stiintele comunicarii)  ca ne indruma sa ne strangem toti pe scarile din fata statuii si sa stam putin de vorba. Pe scari apare Ioana Cotulbea (unul dintre fondatorii revistei TATAIA), Cristian Neagoe (Redactor sef al revistei Sapte seri si masterand in etica aplicata la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti), Constantin Nimigean ( in timpul liber tine site-ul Oitzarisme.ro si revista online Love Issue, iar in timpul ocupat este layouter la o firma de software), Dan Ungureanu (voluntar in Plai festival si ilustator de carti pentru copii) care era cam in aceeasi stare cu mine pentru ca ii vedeam fata timorata si usor crispata si Ana Botezatu (ilustrator)o tipa care venea din alta lumea; o femeie cu fata intinsa cu privirea foarte patrunzatoare si de o finete greu de explicat. Cred ca suntem toti.


Mugur ne anunta ca a venit momentul sa dam un ultim telefon si sa ne predam telefoanele si ceasurile. Inima a inceput sa bata tare tare, mainile au inceput sa tremure pe touch screen si am scris cu greu un ultim “Te iubesc. Ne auzim peste patru zile”. Este pentru prima data cand renunt la telefon pentru atata timp.

IN EPISODUL URMATOR AFLATI UNDE AU FOST DUSI CONCURENTII SI CE A DESCOPERIT IOANA IN CAMERA IN CARE LOCUIA.

4243
mittal by maziluSiemens Race, ziua 6 – ca-n filme

Siemens Race, ziua 6 – ca-n filme

ieri, in a sasea zi a competitiei Siemens Race, m-am simtit ca-n filme. am avut dovada ca exista cineva care a stabilit cu mult inainte niste rasturnari de situatii si ca noi, competitorii, suntem niste personaje care executam – mai mult sau mai putin cuminti – lucruri gindite cu saptamini inainte, incadrindu-ne chiar in categoriile de reactii planificate de scenaristi/regizor.

mai exact: ultimul test, de aseara, a avut punctaj de 5 ori mai mare decit de obicei si, pentru ca au cistigat Relaxatii (Alex Negrea– Adrian Ciubotaru) care erau initial pe ultimul lor la mare distanta de ceilalti, clasamentul s-a strins foarte tare – intre locurile 3, 4, 5 e cite un punct diferenta:)

asa ca desi ne relaxasem cu totii , gindindu-ne ca mari schimbari in clasament nu mai pot fi, cred ca astazi – cind avem ultimul test – o sa sara scintei:)

eu si cu distinsa Cristina Chipurici, care si-a cistigat numele de caprioara,  suntem pe locul 4 si , cum am mai zis, ne indreptam gratios catre ultimul loc:)

ieri am iesit pe locul 2 la o proba luind 20 de puncte si pe ultimul la alta, luind 5 puncte.  la proba la care am iesit ultimele ar fi trebuit sa facem o integrama cu chestiuni legate de producerea energiei si, ca sa nu stam in fata hirtiei toata ziua, ne-au ajutat baietii (care cred ca  iesisera in pauza si fumasera si cite o tigara pina am completat noi jumatate)

dupa ce se termina competitia, am sa va povestesc cam cum “ne-am lasat noi ajutate” la majoritatea probelor.

***

pe gaura cheii, in Iad.

foto by Alex Mazilu

prima noastra vizita: Arcelor Mittal Galati. aici Siemens a realizat solutiile tehnice de modernizare a unui furnal. mai pe intelesul tuturor, prepararea otelului se face astazi computerizat: trenulete cu minereu urca programate de computer in furnal, cuptoarele sunt controlate de senzori si, intr-o camera tehnica, poate fi vazut in timp real ce se intimpla cu minereul supus aerului cald. tot computerele dau drumul fontei incadescente catre scurgere.

in Arcelor Mittal am avut din nou senzatia de sfirsitul lumii. parea ca-n filme: super tehnologie (in curtea uzinei era o locomotiva pe care o conducea cineva cu o telecomanda externa; sa ne intelegem, locomotiva de marfa, cit a unui tren clasic, nu una de jucarie), dar si senzatia de pericol. gazdele noastre din fabrica ne-au invitat sa ne uitam, prin ceva care semana cu telescopul, in cuptorul propriu zis; a fost ca si cum te-ai fi uitat pe gaura cheii in Iad.

*

Arcelor Mittal e un combinat a carui suprafata e cit orasul Tecuci:) si nu prea intilnesti oameni pe “strada” (au treceri de pietoni si sosele), in schimb mergi pe linga niste instalatii cu tevi si turnuri uriase din care, din cind in cind, se aud niste scrisnete puternice de fiare.  intelegeti de ce mi se parea ca jucam in filmul Apocalipsa?

pentru ca e un loc periculos, nu prea intri in vizita in combinat, dar si cind intri esti echipat din cap pina in picioare. eu am incaltat o frumoasa pereche de bocanci nr 44 (port 36). mergeam ca o rata. partea frumoasa este ca bocancii erau noi, ca standard al sanatatii, si, dupa ce i-am folosit noi (cam o ora), urmau sa aiba un traseu simpatic: fie mergeau la muncitori, fie erau dati la saraci.

***

cea de-a doua vizita a fost la Statia Electrica Tandarei, un alt loc modernizat de Siemens. ce inseamna asta?

statia ocupa mult mai putin spatiu acum, pentru ca foloseste o tehnica moderna de izolare a stilpilor de inalta tensiune. (inainte era nevoie de o  distanta mare intre stilpi pentru ca nu te puteai apropia la o distanta mai mica de 6 metri, acum poti sa atingi stilpii).

statia ar putea functiona fara niciun angajat; e programata in asa fel incit prin computer sa se vada in timp real orice se intimpla inauntru de la bucuresti sau de oriunde in alta parte si sunt echipe tehnice de interventie la 30 km distanta. in plus e un sistem nou de paza, tot computerizat, care asigura paza la maximum de securitate.

cum nu cred ca veti putea ajunge prea multi dintre voi intr-o statie electrica va spun ca de sub stilpii aceia uriasi lumea pare ca un concert de greierasi. se produc mii de descarcari electrice care scot un sunet fin ca de greier.

***

astazi se termina cursa si a cam inceput sa ne para rau ca de miine nu ne mai suim in masini, nu mai mergem in coloana pe soselele patriei, nu mai descoperim povesti cu oameni frumosi si nu ne mai minunam de cit de multe chestii face Siemens in tehnologie.

mi se pare ca aceasta cursa a fost ca un drum initiatic. mai ales ca , asemeni basmelor in care eroul bun are de trecut multe  probe, si noi am intilnit pe drum oameni care ne-au invatat lucruri, dar si o multime de animalutze simpatice.

miine povestesc despre animalutele cu care m-am imprietenit pe drum si de ce am intrat in aceasta cursa sau… cum in copilarie pentru mine numele de Siemens era un fel de Mos Craciun.

foto by Alex Mazilu

***

In Siemens Race 2012 mai participa Alex MaziluRazvan BaciuAlex Negrea– Adrian CiubotaruAndrei Crivăț– Marius SescuDan Dragomir – Răzvan Pascu .

3236
winneram cistigat, donez premiul:)

am cistigat, donez premiul:)

in titlul cu cistigul nu e vorba de Siemens Race (in cursa asta ne luptam gratios pentru ultimul lor), dar cum e un echilibru in viata, am cistigat concursul Live Inspire.

timp de o luna am scris (alaturi pe Adi Hadean si Cristian China Birta) despre lucrurile care ne inspira . moodboardul inspiratiei mele a primit 5063 de voturi, Adi Hadean a avut 4547 si Cristi China Birta 3781.

in plus Romania s-a clasat pe locul 3 intre cele 11 tari participante, asa ca ne-am descurcat onorabil. si va multumim tare tare tare.

habar nu am cum de am cistigat eu (mai ales ca baietii au o comunitate mai mare), dar as vrea sa va mai multumesc o data ca v-ati luat din timp sa mergeti sa votati pe o platforma creatiile mele despre inspiratie. si sa va spun ca banii pe care i-am cistigat vor pleca drept donatie pentru Asociatia pentru copii dislexici din Tirgu Mures.

am mai povestit despre articolul meu despre Levente, un baietel dislexic, care a stat la baza unei campanii de CRS a OMV si ca acum s-au facut manuale pentru copii dislexici si se negociaza schimbarea legii invatamintului. e mindria mea de jurnalist ca am putut schimba ceva in jur cu un articol 🙂

*

daca vrei sa cistigi o excursie in Italia pentru doua persoane, oferita de Intesa Sanpaolo Bank, inscrie pe platforma Live Inspire fotografii cu lucrurile care te inspira.

ai voie maxim 10 fotografii, competitia a inceput pe 1 mai si dureaza 3 luni.

3023
miini by alex maziluSiemens Race, ziua 5, Din Inima

Siemens Race, ziua 5, Din Inima

In cursa printre obiectivele care detin solutii Siemens pentru sustenabilitate (si o viata mai buna), ieri am ajuns la Iasi. eu si colega de echipa, Cristina Chipurici , ne-am schimbat strategia si … ne-am oprit pe locul 4 din 5. mai avem putin, astazi e ultimul quiz  care ar putea face diferenta in clasament si cred ca ne ducem catre ultimul loc in pasi gratiosi:)

strategia noua este – lipeste-te de campioni (Alex Mazilu si Razvan Baciu) ca sa mai furi ceva de la ei 🙂 ne-au ajutat la prima proba de indeminare a zilei, dar am dezvoltat teoria ca suntem un fel de cal Troian,plasate strategic in preajma lor de catre ceilalti concurenti  – i-am ratacit si pe ei prin Iasi, au intirziat la intilnirea cu Grigore Tinica, unul dintre cei mai buni cardiologi din Europa. 🙂

***

Sa-ti faci treaba din inima

prima proba a zilei a fost sa facem o inimioara origami, care sa si functioneze – adica sa o poti minui imitind pulsul. era un preambul pentru descoperirea unuia dintre cele mai performante tomografe din lume (CT Somatom Flash Siemens), categoric cel mai bun din tara.

ce face acest tomograf? obtine una dintre cele mai performante imagini (reconstruieste in 4D imaginea inimii), are un timp foarte rapid de scanare si cea mai mica rata de radiatii. poate sa “prinda” imaginea intre doua batai ale inimii si, gratie vitezei sale foarte mari, poate sa faca tomografii si pentru inimile copiilor (care, natural, au mai multe batai pe minut).

aparatul a fost achizitionat cu fonduri europene, tocmai ce se monta in clinica institului de boli cardiovasculare din Iasi si va fi functional pina la sfirsitul acestei luni.

***

“problema medicinii romanesti nu este aparatura, avem una dintre cele mai performante dotari, ci subventionarea”, ne-a spus domnul doctor Grigore Tinica (e si profesor universitar, si directorul spitalului Parhon din Iasi), explicindu-ne cum este sistemul in Canada sau America. stim ca noul ministru al sanatatii l-a intrebat deja pe doctorul Tinica despre solutiile pe care le propune pentru sistemul romanesc de sanatate, asa ca daca avem noroc, s-ar putea sa fie mai bine.

***
“am multe cazuri pe care le pastrez cu mine, dar am sa va spun doar unul. e vorba de… , de fapt nu o sa va spun numele. pe vremea aceea eu locuiam aici, in spital . familia era inca la bucuresti. l-am operat si, in noaptea post operatorie, a facut 24 de stopuri cardiace. l-am resuscitat de fiecare data. la citeva zile dupa ce si-a revenit, mi-a povestit ca in momentele acelea credea ca e pe un stadion, cu multa lumina si galagie. tatal lui, imbracat intr-un costum in carouri, venea din cind in cind sa-i spuna ‘hai cu mine’, iar mama care era linga el ii spunea “stai aici”. tatal era mort. si astazi imi trimite felicitari de Craciun si de Paste”. aceasta a fost marturisirea dorctorului Tinica despre una dintre victoriile profesionale.


Domnul doctor Tinica a realizat unele dintre cele mai importante operatii pe cord deschis, unele in premiera in Romania si-a fost fascinant sa stam alaturi de cineva care se apropie zilnic de granita fina dintre viata si moarte, ca sa ‘aduca pe cineva inapoi’, printre noi. “la inceput, in tinerete, cind veneam catre spital imi tremurau genunchii la gindul ca voi avea un alt caz de urgenta, cu vremea am invatat sa ma stapinesc. lunile trecute, DNA-ul a venit sa ne perchizitioneze, iar eu aveam o operatie importanta programata. am operat cu politistul la usa, operatia a decurs perfect, iar pacientul se simte foarte bine”, ne-a spus domnul doctor.

dar stiti ce era frumos? ca, desi opereaza zilnic cel putin 3 oameni si-a operat de-a lungul anilor peste 3000 de cazuri, scos din mediul sau, Domnul Doctor Grigore Tinica era timid. miinile acelea care tin inima in palma, incercind sa o faca sa pulseze, erau acum strinse una de cealalta, intr-o framintare continua.

foto by Alex Mazilu

***

astazi suntem la Galati si ne asteapta din nou 2 probe, dar sigur descoperim si o poveste minunata. poate vreti sa ne ajutati la quiz, va fi pe la 11.00 -11.30 pe pagina mea de Facebook 🙂

In Siemens Race 2012 mai participa Alex MaziluRazvan BaciuAlex Negrea– Adrian CiubotaruAndrei Crivăț– Marius SescuDan Dragomir – Răzvan Pascu .

3078
zgarda-ciucureGablonturi minunate

Gablonturi minunate

Cand eram mica, eram innebunita dupa podoabe. Zilnic ma infiintam in fata oglinzii ovale din dormitorul mamei, ma urcam pe taburetul de langa masa de toaleta plina cu farduri, parfumuri si bijoux si ma incolaceam in siraguri de margele. Cerceii cu clipsuri erau preferatii mei iar zornaitul bratarilor le atragea pe cele patru pisici care se strangeau vesele in jurul meu. Se pare ca pasiunea pentru accesorii nu m-a parasit de atunci.

De fiecare data cand imi cumpar ceva nou, asociez bijuteria respectiva cu un moment important din viata mea sau cu o zi in care ma simt foarte bine.

La inceputul acestei saptamani, Maria Filipescu si-a lansat o noua colectie de bijuterii care pot fi achizitionate, ati ghicit, de pe molecule-f . Nu stiu cum face, dar Maria reuseste de fiecare data sa creeze cate o piesa extrem de sexy, pe care as purta-o cu o piesa vestimentara simpla, ca sa o scoata cat mai mult in evidenta.

Aici este o piesa cu ciucuri fantastica, preferata mea.

***
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1742
linia orizontuluiSiemens Race, ziua 4

Siemens Race, ziua 4

pentru cei care nu au aflat inca, de joi, ne plimbam prin tara in Siemens Race – o cursa cu un algorim aparte: primim indicii despre destinatii in plicuri sigilate; la destinatie fie descoperim un om minunat cu o poveste legata de solutiile de sustenabilitate dezvoltate de Siemens in Romania, fie avem de rezolvat un test prin care adunam puncte spre victoria finala. E o modalitate antrenanta si foarte distractiva de a descoperi activitatea unei companii care are multe povesti de spus publicului.

eu fac echipa cu Cristina Chipurici care e minunata. participa cu maxim entuziasm la toate probele care mie mi se par imposibile: spinzurarea prin copaci in Aventura Park, karting viteza pe o pista competitionala etc etc.

ieri a fost ziua 4.

***

mai stiti ca va povesteam despre viitorul tehnologiei descris simbata de domnul Suciu, seful departamentului de cercetare si dezvoltare de la Siemens Romania? dinsul spunea ca, in viitor, masinile vor vorbi intre ele.

ieri am experimentat asta. colegul nostru mai destept, Razvan Baciu, a creat o statie radio cu muzica din telefonul lui si am ascultat la sincron, din masina noastra, ce se auzea in masina lor , in timp ce ne aflam in trafic. mai multe despre solutia tehnica si cum am creat un cod de conversatie intre masinile noastre, aflati de la Razvan de pe blog.

Razvan si colegul lui de echipa, Alex Mazilu sunt campionii absoluti ai competitiei, au cistigat toate probele posibile, asa ca ii rugam sa dezvolte un sistem prin care sa putem si noi copia dupa ei la teste:) oricum, ne-au ajutat la proba cu fotografia din Aventura Park, multumim si aici 🙂

***

si pentru ca tot v-am povestit de masini sa va spun ca masina noastra, a fetelor, e masina campionilor: un Renault Megane Olympic Edition, adica masina pe care o vor primi sportivii romani care vor cistiga medalia de argint la Olimpiada de la Londra.

In contractul de sponsorizare dintre Renault si Comitetul Olimpic Roman este prevăzut că fiecare sportiv medaliat cu aur, argint şi bronz la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra din 2012 va fi premiat cu un autoturism Renault. Modelele Renault care vor fi acordate ca şi premii olimpicilor romani la Londra sunt: Latitude, Mégane sau Twingo, în funcţie de treapta podiumului pe care vor urca.

ieri am ajuns la masa chiar cind erau finalale de la Europenele de gimnastica si le-am vazut pe campioane, impreuna cu jumatate de chelnerii restaurantului Mariko – unul dintre ei striga la aterizari: “infige-te” 🙂

abia astept sa spun “m-am plimbat si eu cu masina pe care o au gimnastele noastre” si le urez sa cistige cit mai multe medalii la Olimpiada. cind am aflat ca vor primi masini de la Renault, am intrebat-o pe Dora Pasare (Brand & PR Manager Renault) daca sunt pregatiti sa dea cit mai multe masini, ca poate avem o editie norocoasa. era acum o luna si inca nu stiam ca fetele de la gimnastica sunt in forma foarte buna, dar Dora a zis “O sa fim bucurosi sa dam cit mai multe masini”.

***

pentru ca o parte importanta din activitatea Siemens se refera la transformarea vintului in energie, prin eoliene, ieri am invatat sa imblinzim vintul: am construit zmee si ne-am luptat cu ele prin aer. Cristina mea a alergat in jurul unei biserici , dind ocolul mai ceva ca la slujba de Pasti, de vreo trei ori, iar la proba asta am luat maximum – 5 puncte.

proba doi a fost karting viteza si are Razvan un filmulet din care veti intelege cum “fac” niste oameni in toata firea cind au vazut ca niste masinute cam ca alea din copilaria lor pot fi pilotate pe o super pista competitionala.

***

si pentru ca ieri a fost ziua masinilor, iar de joi incoace am petrecut multe ore in masini pe drumurile patriei, am avut timp sa remarc … linia orizontului.

v-ati gindit vreodata ca vedem tot mai rar linia orizontului?

traim in orase aglomerate si tot ce vedem “in larg”  sunt cladiri. atentia ne e orientata catre ce e in apropierea noastra.  poate de aici vine comportamentul de “oraseni”, in care pierdem viziunea de ansamblu, perspectiva larga asupra vietii, pentru ca suntem prea preocupati sa rezolvam detaliile din jurul nostru.

***

astazi in Simens Race mergem la Vaslui, apoi la Galati. suntem in Iasi si dimineata la ora 9 avem primul test de facut:) mai spre dupa amiaza, pe la 13.30 -14 avem si un quiz de rezolvat – setul acela de 5 intrebari la care trebuie sa raspundem cu ajutorul vostru. astazi se va desfasura pe pagina de FB a Cristinei Chipurici, unde voi trebuie sa dati raspunsurile. sa ne mai ajutati si astazi, va rugam tare.

In Siemens Race 2012 mai participa Alex MaziluRazvan BaciuAlex Negrea– Adrian CiubotaruAndrei Crivăț– Marius SescuDan Dragomir – Răzvan Pascu .

4931
autorAutor – sa mergeti astazi

Autor – sa mergeti astazi

cel mai important lucru pe care l-am invatat in 6 ani de lucru la revista glossy a fost importanta accesoriilor.

stiu ca suna ca din carti, dar cind intelegi cit de mult poti schimba o tinuta doar dintr-un colier, sau o pereche de manusi sau o curea or cine stie ce cercei, iti dai seama ce inseamna o garderoba inteligenta.

***
noi , romanii trecuti de 30 de ani, avem sechelele comunismului: venim dupa o perioada in care iti cumparai ceva nou numai dupa ce se rupea/deteriora obiectul anterior (iar deteriorarea nu mai suporta reparatii), asa ca multa vreme dupa Revolutie, am cumparat compulsiv.

n-avem cultura construirii unei garderobe care sa reziste in timp, desi e foarte actuala. sunt prea putin cei care isi cumpara un obiect vestimentar care sa se incadreze in puzzle-ul hainelor de acasa. cum sunt si mai putini cei care stiu sa se foloseasca de accesorii ca sa transforme o rochie de acum 10 ani, intr-una actuala – cu aer vintage.

de asta, va rog tare sa mergeti astazi la tirgul de bijuterii Autor si sa stati de vorba prieteneste cu creatorii de bijuterii. E o ocazie rara de a putea vorbi fata in fata cu cei care va pot vinde niste trucuri geniale despre ultilizarea creativa a accesoriilor.

astazi e ultima zi a tirgului AUTOR, mergeti la Sala Dalles.


***

am un minunat interviu cu designerul care e onorat la aceasta editie Autor, Ana Wagner, dar pentru ca alerg pe strazile patriei in Siemens Race nu am apucat sa-l transcriu. promit sa va spun o poveste minunata despre cum se transforma portelanul in arta si cum se marcheteaza ca sa poata ajunge in casele cit mai multor oameni, zilele viitoare.

1604
dan dragomirSiemens Race, oameni si povesti, ziua 3

Siemens Race, oameni si povesti, ziua 3

cind esti intr-o competitie, desi stii ca e mult mai importanta experienta participarii, instinctul tau intervine si te lupti sa cistigi. la fel e si in Siemens Race.

daca ati fi linga noi la momentul la care avem Quiz-uri (un set de 5 intrebari pe care le rezolvam cu ajutorul comunitatii de pe facebook) sau teste (probe pe care trebuie sa le trecem singuri, adesea sunt de indeminare) v-ar amuza tare cum, in doar citeva clipe, atmosfera de gasca se transforma: toti ne dorim victoria, aerul vibreaza in jur de la tensiunea intre competitori, glumele incep sa intzepe.

ieri insa a trebuit sa facem o fotografie cu colegul de competitie pe un traseu din Park Aventura (aici fotografia cu Cristina Chipurici, colega mea de competitie; daca o votati intr-un poll, avem sanse sa mai luam vreun punct), iar acest test a schimbat putin regula. fara sa ne dam seama, centrul de atentie s-a mutat pe reusita cu propria persoana (sa poti sa termini traseul de catarare prin copaci), pentru ca nu aveai nicio restrictie de timp/dificultate a traseului.

nu mai era validarea in raport cu ceilalti, era validarea cu propria persoana, propriile forte.

iar victoria celor care au facut cite un traseu in Park Aventura s-a masurat in adrenalina pe care o ghiceai din gesturile lor (“mai facem unul?”) si in increderea de sine data de reusita ajungerii la finish, dupa conditii extreme.

eroul meu de ieri a fost colegul Dan Dragomir. pentru cei care nu-l stiu, Dan e ca un ursulet – linistit, bonom – si nimic din felul lui de a fi nu ti-ar fi dat indicatii despre faptul ca practica genul asta de aventura care amesteca distractia cu sportul extrem.

Dan nu doar ca si-a facut traseul, dar cind era aproape la final s-a oprit sa ajute niste copii. Si-a stat cu ei pina cind au trecut de o proba dificila, incurajindu-i si dindu-le indicatii. “am fost cu copiii mei in asemenea parcuri, stiam cit de speriata era fetita”, a fost explicatia lui.

Foto Alex Mazilu

***
Omul care traieste in viitor

Nu cred ca stiati ca undeva in centrul Brasovului e o cladire din sticla unde muncesc niste creiere luminate ale Romaniei. Cercetatori si programatori Siemens care lucreaza la gasirea unor solutii tehnice pentru aparatura medicala sau industriala care va fi folosita in toata lumea in 7, 10, 20 de ani. (foto Dan Dragomir)

Ieri am fost in vizita la Research & Development Center Siemens si l-am cunoscut pe omul catre traieste in viitor: Constantin Suciu, Head of Departament Corporate Tehnology Siemens. Domnul Suciu cerceteaza impreuna cu colegii sai lucruri pe care cind le rostesti iti par fragmente dintr-un film SF: solutii tehnice pentru orase inteligente ( interactivitatea masinilor din traficul urban intre ele sau in relatie cu semnele de circulatie (!!!) ) sau algoritmi in domeniul imagisticii medicale – interpretarea optimizată a imaginilor ( modele computationale pentru inima, pentru ca dupa o simpla ecografie sa fie asociata cu o imagine computerizata in 4D, prestabilita intr-o baza de imagini potentiale – pentru realizarea unor interventii chirurgicale via computer, cu minimum de incizie).

Solutiile tehnice gasite in departamentul de cercetare din Brasov sunt aplicate in realizarea de produse pentru trei dintre domeniile de activitate Siemens (Infrastructura, Energie si Medical), cel de-al patrulea (Industrie) e dezvoltat in centre din alte zone ale lumii.

Daca vreti sa stiti cam pe unde vom fi in 20 de ani, direct de la cei care inoveaza in tehnologie, iata ceva care va va lasa cu gura cascata.

Omul viitorului nu va mai merge la spital, va avea in casa aparate care il vor asista medical in timp real; din simpla utilizare a unor instalatii din casa (de exemplu, WC-ul), senzori instalati strategic vor face analize medicale si va sti daca s-a imbolnavit de ceva. Iar in cazul unei situatii de urgenta va fi asistat de la distanta de medici.
Masinile vor “vorbi” pe strada intre ele, dar si cu semnele de circulatie sau cladirile, luind decizii inteligente in trafic.


” As fi putut ramine in Anglia dupa ce am facut doctoratul la Nottingham, dar n-am vrut. M-am intors acasa si dupa 6 luni a venit Siemens in Brasov”, ne-a spus Cosntantin Suciu. Astazi lucreaza, din Brasov, cu centre de cercetare din toata lumea, inclusiv de la celebra facultate Princeton (poate ca sunt centre si mai importante, dar asta mi-a sunat mie cunoscut).

Sper sa faca cineva cit mai curind un interviu tv cu domnul Suciu pentru ca e atit de atipic pentru societatea noastra si-ar putea fi un super exemplu. E printre cei care influenteaza viitorul tehnologiei in lume, sta la Brasov si, desi si-ar putea permite orice (unele lucruri platite de Siemens, chiar), nu are nici o masina foarte scumpa, nici cine stie ce super telefon.

***

Desi nu cred ca asta a fost scopul initial, domnul Suciu – cu modestia sa- ne-a vorbit despre acelasi gen de validare ca experienta din Aventura Park; a fost nu doar o lectie despre cercetarea Siemens, ci si una despre cum sa te simti bine in mintea ta si cu propriile victorii/infringeri/temeri, pe traseul tau.

Razvan Baciu a facut un super filmulet din Aventura Park

***

in competitie suntem in continuare pe locul 3, astazi avem un singur test – la o pista de karting din Bacau, banuiesc ca un test de aptitudini, deci sunt sanse sa mai coborim in clasament.
dar e mult prea frumoasa experienta in sine si intilnirea cu atit de multi oameni frumosi (plus povestile lor speciale), incit am iesit deja cistigatoare.

***

In Siemens Race 2012 mai participa Alex MaziluRazvan BaciuAlex Negrea– Adrian CiubotaruAndrei Crivăț– Marius SescuDan Dragomir – Răzvan Pascu .

5757
te cunoscIi cunosc de undeva

Ii cunosc de undeva

stiti ca imi plac emisiunile care sunt un melange de divertisment clasic cu reality show. am teorii intregi despre acest gen de show-uri, dar ce imi place cel mai tare e ca pe parcursul unui asemenea spectacol poti vedea cum e caracterul protagonistilor , cit de mult spirit de competitie au, cit de talentati sunt etc etc

acum citeva zile am fost in culisele emisiunii Te cunosc de undeva si, desi am vazut toate editiile emisiunii si m-am prins cam cum sunt cei pe care nu i-am intilnit niciodata, sa-i urmaresc pe concurenti la fata locului mi-a adus o multime de alte informatii simpatice.

***

Cred ca Delia e timida

Stiu ca imaginea pe care o are Delia are legatura nu doar cu vocea ei incredibila, ci si cu look-ul sexy si degajarea cu care vorbeste despre orice, oricind.

La repetitiile de dinaintea filmarilor, am vazut-o pe singura pe scena, cu o expresie a fetei care trada incordarea si concentrarea (il are de imitat pe Mick Jagger in show-ul din seara asta) . Nu erau spectatori in sala, dar si-a facut toate miscarile, a cintat ca si cum ar fi fost in live, cind ar fi putut doar sa marcheze “pasii” ca sa stie operatorii ce sa filmeze.

Am vazut-o insa in cabina fetelor de la costume si , desi eram 4-5 persoane acolo, cum se faceau pauze mai mari in conversatie, Delia intervenea cu o gluma. Ca si cind i-ar fi fost frica de liniste. Ca si cind mai bine conducea ea “ostilitatile” decit sa se lase pe miinile altora.

Atentia cu care urmarea reactiile celorlati ca sa le “umple” spatiile, dar si reactia de dupa ce a cintat in show (“a fost bine? hai pe bune, nu-mi zice asa de complezenta”) m-au facut sa ma gindesc la un om timid, delicat si foarte sensibil, care -si ascunde interiorul sub masca unei exuberante bine antrenate.

*

Cosmin Selesi

Dupa ce niste ani m-am uitat in serialele tv la personajele negative interpretate de Cosmin Selesi, l-am cunoscut din intimplare la petrecerea de lansare a agentiei de casting a lui Dragos Bucur. Super cald si foarte simpatic.

In culisele Te cunosc de undeva era cu totul altul decit cel exuberant de la tv, parea ca-si salveaza energia pentru filmarea lunga care urma. Pe scena, cind a inceput show-ul, m-am gindit ca relaxarea lui de a face misto de propria-i persoana, precum si umorul spontan e posibil sa fi fost caile sale de supravietuire in adolescenta. Nu e chiar cea mai inalta persoana din lume si imi imaginez ca in liceu i-a fost greu sa se impuna in gasca. N-am apucat sa-l intreb daca i-a iesit sa fie liderul gastii, dar dupa lejeritatea si diplomatia cu care mobiliza publicul in pauze ca sa fie cit mai activ la aplauze, banuiesc ca el a fost seful.

Are tot respectul meu pentru lejeritatea cu care se arunca in gol, mistocarindu-si defectele.

*

Jorge e un tip foarte ambitios si cu mult bun simt

Pina la acest show habar nu am avut ca Jorge chiar cinta si poate sa interpreteze o gama larga de stiluri, desi stiam ca e foarte tare in Romeo & Juliet (musical pe care-l vedeti la Opereta). Editiile TCDU pe care le-am vazut pina acum , mi-au format deja o imagine despre cit de ambitios este si cit de profesionist (imi place foarte tare cum se “arunca” cu totul in fiecare personaj), dar habar nu aveam ca este un tinar cu atit de mult bun simt. Am povestit 5 minute (din intimplare pe un subiect mai delicat) si bunul lui simt, faptul ca nu voia sa comenteze chestiunile delicate, m-au facut sa-l plac si mai tare.

am mai spus-o, cred ca Jorge daca s-ar fi nascut la Londra ar fi fost o super mare vedeta de musical. Sper insa sa faca un reel cu fragmente din transformarile din acest show si din ce a lucrat la Opereta, reel pe care sa-l trimita tuturor directorilor de casting de la teatrele de musical din Londra. chiar cred ca locul lui e acolo si il va remarca cineva; trebuie doar sa le spuna ca exista si el pe lumea asta.

CRBL e de caracter

In editia din seara asta Jorge il imita pe CRBL. Mi se spusese dinainte ca de cind au inceput filmarile, cei doi s-au imprietenit, dar ma gindeam ca e o informatie PR-istica.

Numai ca, inainte de a intra Jorge in scena ca sa cinte o piesa de la CRBL, noul sau prieten a facut o repetitie cu publicul “hai, stiti refrenul, hai sa-l zicem o data. hai sa-l sustinem pe Jorge”. Publicul a cintat cu CRBL, iar cind Jorge a intrat in scena, toata lumea era deja in picioare si aplauda frenetic. Foarte tare mi-a placut cum si-a sustinut prietenul.

In plus, inainte de a incepe filmarea, l-am vazut pe CRBL in culise, la machiaj (il imita pe Artanu de la Timpuri Noi). Purta o conversatia care parea familiara.

“Ai sunat-o pe Elena? Pe unde e?”

Stiind ca Elena e sotia sa, m-am gindit ca vorbeste cu cineva care e din staff-ul personal si ca-si rezolva ceva chestiuni private.

Mai tirziu in show am inteles ca de fapt Elena venea la filmare. O veti vedea pe fiica lui CRBL intr-un super moment. Super super funny.

***

Preferatele mele in show sunt Maria Buza si Lora Petrescu.

Pe Maria Buza o stiu din teatru si ma bucur tare ca acum poate sa o vada mai multa lume si sa inteleaga ce super femeie este. abia la aceasta emisiune m-am prins ca ea este si foarte sexy, dar ca-si ascunde sex appeal-ul  (habar nu am de ce). In culise Maria a vrut sa imparta cu noi mincarea si facea glume cu toti concurentii ca sa-i detensioneze, dar daca erai atent la gesturile ei puteai vedea ca are emotii si ca, desi totul e o joaca, se ia foarte tare in serios, ca sa aiba un numar impecabil. Super super profesionista.

Daca v-a impresionat macar o secunda in acest show, va rog mult mult mult cautati-o pe Maria Buza in teatru ( o gasiti in spectacole minunate alaturide gasca magica administrata de Lia Bugnar)

**

Lora Petrescu are un show incredibil in spectacolul de diseara. Un mega mega Michael Jackson pe care l-a repetat sustinut, in culise, cit au filmat colegii ei. E foarte ambitioasa si perfectionista. Si e de multi ani preferata mea ( de la un interviu pe care i l-a acordat lui Adi Telespan). Sper ca si ea sa trimita ca si Jorge, inregistrari catre directorii teatrelor de musical de la Londra (sau New York) pentru ca este incredibila. mi-nu-na-ta. si n-are cum sa nu fie remarcata.

***

duminica dimineata va mai spun povesti din culisele acestei editii Te cunosc de undeva. (desi am fost la filmari, habar nu am cum au fost punctati de juriu pentru ca m-am cerut afara singura. ca sa pot sa vad spectacolul cu bucurie si surpriza la tv. diseara de la 20.20)

2835
plicuri siemensziua 2, Siemens Race – oameni si povesti

ziua 2, Siemens Race – oameni si povesti

stiti ce e frumos la evenimentele in care mai multi oameni care se cunosc din vedere trebuie sa stea impreuna mai mult timp? cu fiecare ora petrecuta alaturi, oamenii devin asemeni cepelor: cind indepartezi usor foile de la exterior, ajungi sa cunosti “miezul” si sa te emotionezi.

la prima cina (joi seara), baietii povesteau despre fricile lor (era vorba mai ales de frica de avion) si, desi tonul era unul care genera hohote de ris, dincolo de cuvinte puteai vedea fragilitatile. discutiile cu garda jos au continuat si dimineata la micul dejun, iar asta mi se pare minunat, pentru ca, desi oficial suntem intr-o competitie, incep sa se dezvaluie oamenii si sa se imprieteneasca.

si apropo de competitie, ca sa fie siguri ca ne e bine, baietii ne urmaresc discret in traseu. in prima zi ne-a urmat indeaproape Dan Santimbreanu de la Siemens, iar ieri au plasat discret masina noastra – pe care o conduce Cristina Chipurici –  la mijlocul coloanei branduite cu Siemens Race, iar Andrei Crivat, care era in masina din fata noastra cu Marius Sescu, se oprea la intersectii pina cind era sigur ca l-am vazut pe unde o ia. stiu ca sunt detalii, dar lucrurile astea spun multe despre gasca din competitia asta.

***

CET Govora, cosurile care ard fara sa scoata “fum”

prima vizita a zilei de ieri a fost la Centrala Electrica de Termoficare Govora, unde Siemens a instalat niste filtre performante care reduc emisia de noxe de praf.

“aveau instalatii cu emisii de noxe de 3 ori mai mult decit noua legislatie agreata la nivel international si le-am facut o propunere in care a contat pretul; dar ei nu stiau ce vor primi; nu stiau ca la banii aceia, putini, se vor trezi in uzina cu varianta de lux a filtrelor care realizeaza performantele cerute”

emisia de noxe agreata la nivel international este de 50 mg/Nm3, iar filtrele actuale ajuta ca emisia sa fie la 30mg/Nm3. (se plecase de la o emisie de 150 mg)

e prima centrala modernizata cu aceste filtre si, daca Siemens ii mai ajuta si pe altii, mai reducem putin din poluare;

desi functionau in acel moment, praful emis de doua dintre cosurile centralei nu era vizibil cu ochiul liber (pareau ca sunt inchise). asta in timp ce linga ele, un cos nemodernizat emitea praf ca o dira de fum.

***

acum citeva mii de ani oamenii loveau pietrele intre ele ca sa obtina foc, astazi piatra e transformata in “faina” cu ajutorul unor masinarii uriase controlate de senzori.

nu m-am simtit confortabil inca de la primii pasi pe proprietatea Holcim (la Campulung Muscel), locul unde urma sa vedem solutiile Siemens pentru modernizarea a cinci mori de ciment.

(Holcim are cel mai inalt turn industrial din Europa)


cel care ne insotea punea foarte mult accent pe procedurile de protectie a vizitatorilor. “dar e chiar asa periculos locul asta?”, l-am intrebat pe Ionel (Jean) Tudose, cel mai vechi inginer din fabrica in proiectele cu Siemens. “astea sunt regulile”, a raspuns sec si-am crezut ca face glume, ca sub mustata lui carunta se ascunde un zimbet.

nici gind. masurile de siguranta erau pe bune (printre altele m-am incaltat cu niste bocanci cu virf de fier care suportau o tona greutate !!!)  si sunt parte din filosofia companiei. pe una dintre aleile din fabrica era un panou cu afisaj electronic “227 de zile fara accidente”. “am avut si peste o mie de zile fara accidente, dar s-a lovit un muncitor cu ciocanul peste un deget, ceva minor, dar tot accident este, si ne-a stricat recordul”.


in hala in care erau morile  era o instalatie care parea coborita din filmele despre sfirsitul lumii; o masinarie ca un burghiu urias care iti dadea impresia ca ar putea strapunge Pamintul pina in capatul celalalt. facea un zgomot infernal in rotirea ei uniforma si era controlata prin senzori Siemens – fixati pe exterior, ii vedeai cum se invirt odata cu masinaria uriasa – pentru a produce “faina” din piatra, la finetea si consistenta parametrilor dati de un computer.

in hala aia de la Holcim am trait cel mai amestecat sentiment din viata mea: frica-uimire-incredere-senzatia de ireal – de film cu mutanti si invazii extraterestre

*

Ionel Tudose munceste de 13 ani pentru Holcim; s-a nascut intr-o comuna pe linga Pitesti, dar s-a mutat la Campulung dupa sotie.

“acum ceva ani, au fost copiii angajatilor impartiti in grupe pe sectoarele fabricii si, dupa ce li s-au explicat regulile de protectie, au fost lasati sa-si imagineze ei cum se intimpla lucrurile. au desenat ce -si imaginau si cu creatiile lor s-a facut o carticica.”

“iar parintii au fost mindri si emotionati, nu?”

“da. cum sa nu. fiul meu a iesit pe locul 2”

Aici a fost singurul moment in care domnul Tudose a zimbit de sub mustata sa carunta. Fiul are acum 22 de ani si e student la Energetica.

***

in ziua doi de competitie am obtinut 19 puncte. am iesit pe locul 2 la o proba si pe 3 la alta, dar asta pentru ca ambele probe erau cu participarea voastra, a comunitatii de pe net. astazi avem teste care am sentimentul ca sunt pe aptitudini fizice deci… iar vom fi ultimele 🙂

***

cind privesti Siemens Race, ti se pare ca totul e usor de facut, dar pregatirea organizatorilor pentru aceasta competitie a necesitat multa munca. sunt ingineri Siemens cu care ne intilnim in fiecare oras (care nu sunt alesi la intimplare, toti au o poveste emotionala personala), sunt locuri unde au trebuit obtinute aprobari multe ca sa le putem vizita si mai sunt si competitiile zilnice.

in fotografia asta sunt plicurile cu intrebarile pentru probele din fiecare zi. fiecare plic mare contine 5 (sau 10) plicuri mici, cu mesaje individuale: probe diferite/ intrebari pentru concurs. toate sunt sigilate, iar noi concurentii le deschidem la momentul testelor. daca unul singur ar avea continut gresit (intrebarile si indiciile din alta zi de competitie), proba zilei respective ar fi in pericol.

punga aceasta cu plicuri mi se pare a fi simbolul zecilor de ore de migala pentru partea administrativa a competitiei.

***

In Siemens Race mai participa Alex MaziluRazvan BaciuAlex Negrea– Adrian CiubotaruAndrei Crivăț– Marius SescuDan Dragomir – Răzvan Pascu .

3534

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!