„Simt grozav sa eternizez ceea ce creez, dar nu se poate. Este ceva in muzica care atinge omul unde nu poate atinge cel mai profund gand. As dori sa poata sa faca si dansii (publicul) excursia asta pe care o facem noi din cand in cand.
Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om. Orice om poate sa treaca de la valorile pe care le ating unele senzatii, de orice natura ar fie ele, la transcenderea senzatiilor.
Aceste senzatii nu se pot transmite. Eu pot sa trezesc in dumneata nevoia de a face muzica. Cand te misca ceva, cand corelezi astea, poti sa–ti doresti sa faci muzica, asa cum am facut si eu.
Muzica nu corespunde unei forme de a fi, muzica e o devenire, e ceva naste creste, ajunge la un punct de maxima expansiune si moare, ca o planta, ca un sentiment, ca orisicare alta intalnire omeneasca.
Dumneata vrei sa fixezi ceea ce te-a impresionat candva, lupti sa pastrezi in dumneata posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispozitie elementele cu care intretii stadiul ala de euforie. Asta e arta.”
Sergiu Celibidache acum foarte multi ani.
*
de miine vom citi in ziare exercitii mai mult sau mai putin chinuite/ inteligente/artistice de a fixa in cuvinte intimplarea din seara asta care se cheama “concertul lui cohen”. dar numa’ cei care s-au intilnit cumva, macar o data in viata, cu Celibidache vor fi constienti ca incercarile astea-s zadarnice.