un sculptor american, Tom Fruin, a creat o casa din bucati colorate de plexiglas – Kolonihavehus – in care a plasat doi performeri care sa arate dilemele unui cuplu si evolutia lui intr-o lume “mai colorata”.
proiectul are aproape 4 ani vechime, dar are in continuare foarte mare succes si saptamina asta e expus intr-un parc in Brooklyn.
*
casa – caci aici voiam sa ajung – arata senzational: e ca un vitraliu 360, iar experienta de a locui in ea trebuie ca este una senzationala.
Mai multe despre Tom Fruin aici
*
proiectul asta mi-a adus aminte de un film cu Sandra Bullock si Keanu Reeves, The Lake House a carui actiune era stins legata de o casa cu pereti integral din sticla, aflata intr-o pustietate.
stiu ca la momentul la care am fost la film cu prietenele mele era un oftat general pe un rind intreg de scaune in fata iubirii imposibile dintre Bullock si Reeves. eu oftam dupa casa si ma plictisisem ingrozitor la secventele lungi in care Reeves se plimba printr-un lan de griu.
dar era f f f f frumusel:)
am mai scris despre o alta casa – de fapt biserica – integral din sticla aici, trebuie sa vedeti fotografiile si astea sunt senzationale.
text de Cristina Popa
– Maria, daca ai un un secret cui il spui?
– Pai daca e secret…nimanui. Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.
– Da de ce sa nu te tii?
– Ca e greu mama sa nu spui…
Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii.
Secretele sunt excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.
Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri. Altii recunosc cisntit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin.
Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?
Iata raspunsurile:
Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii.
Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the “secret keeper”. Mama e “the healer”. Tata e “the hugger”. Fratele e genul “hai sa petrecem sa uitam”. Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele… Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au “permis” de dat cu parerea… au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales… au lacate loiale care pastreaza secretul
Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor
Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.
Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.
Prietenului cel mai apropiat.
Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.
Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei….in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim…..dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație
Ce mai spun prietenele lui Fifi despre secretele lor puteti afla aici
*
FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.
o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE
se ia cel mai recent gadget Apple si se da tema: sa vindem cit mai mult.
cum?
asa cum a facut apple de la lansare : a creat mici secte de cunoscatori, elite de detinatori, grupuri la care sa aspire tot cetateanul la ‘a fi la fel’.
coperta de noiembrie a revistei Vogue Japonia China are ceasul apple proptit in mijlocul paginii si tot stylingul a fost gindit ca sa se potriveasca cu ceasul. (iertare, de confuzie, China – Japonia, alfabetul lor e tot una pt mine)
mi se pare una dintre cele mai inteligente plasari de produse, habar n-am cit au platit pentru asta, dar sunt sigura ca e f f eficient.
uitati-va la pozitia miinii care taie pagina, ceasul e acolo unde ar fi trebuit sa fie un titlul:) super simplu, super eficient, f inteligent
Shibari este o arta japoneza prin care sforile deseneaza noi forme pe un corp. Are origini pe la 1400 cind prizonierii de razboi samurai – care , prin traditie, beneficiau de un anume respect chiar si in captivitate – au inceput sa fie torturati prin tehnici speciale de legari/suspendari cu/prin sfori.
in arta contemporana, shibari este o practica erotica folosita de practicantii de BDSM, dar nu numai. puteti citi mai multe despre Shibari aici
in contextul lansarii filmului Fifty Shades of Grey (care se va intimpla anul viitor si va avea o foarte mare acoperire internationala), designerii marilor case de moda au in colectiile de primvara vara viitoare trimiteri stilizate la tehnica shibari, redesenari de noi forme pe haine sau pe corp cu curele fine.
iata citeva exemple.
P.S. e o tinara domnita din ro care s-a gindit sa se afirme in muzica si sa faca un videoclip in care sa foloseasca Shibari. a reusit performanta sa transforme o arta a rafinamentului japonez in materie prima pentru soferii de TIR care transporta cirnati. inteleg ca stie foarte bine despre ce e vorba in Shibari si ca are banii sa fi putut filma ceva care sa arate rafinat, banuiesc insa ca nu are masura propriului ei corp (care nu avea ce sa caute intr-o asemenea exprimare artistica) si nici nuantele sa deosebeasca erotismul de mizerii.
sa va explic pe scurt: Oana Livadariu (Wanna) m-a invatat pe mine sa cred in minuni. este una dintre dovezile palpabile ca minunile se- ntimpla.
in 2010 Oana (care e jurnalist si care a scris si pentru Tabu, la rugamintea mea expresa acum citiva ani) a descoperit ca are o tumora la creier; abrupt, cind i s-a facut rau intr-o masina si dintr-o persoana super sanatoasa s-a trezit fata in fata (ma rog, in cap) cu o tumora cit o portocala.
s-a operat si totul a fost bine; s-a indragostit si-a inceput o noua si frumoasa viata; s-a reapucat de munca si-a facut ce stie ea mai bine sa faca: sa-i ajute pe altii; a avut in grija partea de comunicare de la asociatia Ovidiu Rom care aduce/ ii convinge pe copiii de rromi sa mearga la scoala. adica, atunci cind s-a facut bine s-a apucat de facut bine pentru altii.
anul trecut a intrat in remisie; a facut chimio din nou, a luat-o din nou de la capat. si-acum – cind creierul e atacat de pitici mici si uriti (celule canceroase) – doar o clinica din Canada vrea sa o opereze;
operatia costa 100.000 de euro
de ieri si pina astazi s-au strins aproape 15.000, adica e din nou un semn de o minune.
dar pe mine m-a invatat viata ca minunile astea nu ies singure la iveala, ca e frumos sa le ajutam noi, sa le luminam cararea ca sa ne bucuram cu totii.
cum ziceam, Oana e pentru mine un exemplu despre lupta cu propriul corp, un munte de optimism si de vointa. mi-ar placea sa fi avut fiecare dintre voi ocazia sa o fi intilnit o data, pentru ca asa n-ar mai fi fost nevoie sa va rog eu mult sa donati; oricit, dar sa donati.
va multumesc mult mult mult tuturor celor care veti dona.
Oana Livadariu:
Raiffeisen Bank (cod SWIFT RZBRROBU), sucursala Victoriei
LEI – RO34 RZBR 0000 0600 0834 2460
EURO – RO05 RZBR 0000 0600 1532 2908
CONT PAY-PAL: [email protected]
prietenii i-au facut o pagina unde gasiti mai multe detalii se numeste Pitici pe creier
va rog mult.
e in time un articol cu mici lucruri care te ajuta sa-ti tii creierasul activ si sa progresezi continuu. imi plac foarte mult 3 dintre ele:
Have smart friends.
It can be rough on your self-esteem, but hanging out with folks who are more clever than you is one of the fastest ways to learn. “Keep a smart company. Remember your IQ is the average of five closest people you hang out with,” Saurabh Shah, an account manager at Symphony Teleca, writes.
eu duc regula asta, din instinct nu neaparat din stiinta, la alte cote. nu ma insotesc pe drum decit de oamenii care sunt cel putin la fel de destepti ca mine.
sigur, au o sansa si cei care sunt dispusi sa invete, zi de zi, cu perseverenta de picatura chinezeasca.
Do random new things.
Shane Parrish, keeper of the consistently fascinating Farnam Street blog, tells the story of Steve Jobs’ youthful calligraphy class in his response on Quora. After dropping out of school, the future Apple founder had a lot of time on his hands and wandered into a calligraphy course. It seemed irrelevant at the time, but the design skills he learned were later baked into the first Macs. The takeaway: You never know what will be useful ahead of time. You just need to try new things and wait to see how they connect with the rest of your experiences later on.
am mai scris despre asta; pe la 25 de ani mi-am dat seama ca prin prisma meseriei, am acces la informatii din multe directii, informatii la prima mina. si , din aceasta cauza, puterea mea de alegere – random pentru dezvoltarea orizontului personal – scade. si-am decis ca voi face lunar lucruri pe care nu mi le-a recomandat nimeni, despre care nu am citit.
Take some downtime.
It’s no surprise that dedicated meditator Azula Altucher recommends giving yourself space for your brain to process what it’s learned–“sit in silence daily,” she writes–but she’s not the only responder who stresses the need to take some downtime from mental stimulation. Spend some time just thinking, suggests retired cop Rick Bruno. He pauses the interior chatter while exercising. “I think about things while I run (almost every day),” he reports.
asta fac pentru ca organismul si mintea mea o cer; am zile in care nu vorbesc nimic, cu nimeni; zilele astea incep cu vocea mea interioara care are multe de comentat, ma cearta sau ma lauda pentru lucruri, isi imagineaza conversatii nepurtate inca si, pina seara, dupa exercitii de respiratie si petrecut in liniste, cu ritmul jos, vocea se domoleste. respiratia e asezata si lumea pare ca nu mai alearga pe linga mine.
***
sunt 10 lucruri in revista Time ca reteta pentru a avea creierul mai antrenat ca sa fii mai destept. am ris la cel care spune sa-ti folosesti inteligent timpul petrecut online (m-am gindit ca au adaptat textul asta pentru nevoile actuale, cu 5 ani in urma nu ar fi pus asta la categoria “cum sa fii mai destept) si mai e si sfatul cu “sa citesti mult”.
ceea ce va doresc si dvs, si mie, care ma aflu intr-un moment de liniste. de semivacanta, departe de bucuresti.
intr-o alta viata am fost ruda cu Jamie Oliver (asta e cel mai tinar si mai simpatic, de aceea cu el am fost ruda), numai asa se explica inclinatiile mele inspre gatit.
am doua noi retete care respecta regula dupa care ma ghidez in bucatarie: sa muncesc maxim 15 min (la copt, fiert etc poa sa stea cit vrea) si sa fie gourmet (texturi si gusturi mixate surprinzator)
*
gustare cu praz
se prepara un sos magic dintr-un galbenus de ou, ulei de masline, mustar, lamiie si miere. se taie prazul pe vertical, se scoate in foite, se pune sosul si se adauga putina scortisoara.
e asa un amestec de arome acolo… o bucurie.
(eu cind scriu maninc tot felul de lucruri. ca sa nu ma ingras – intrucit imi petrec mult timp in fata calculatorului scriind in fiecare zi – inventez gustari cu zarzavaturi: morcovi, praz si alte radacinoase sau cu prune, gutui (despre astea scriu alta data)
placinta care se face singura… curata magie
fix 5 minute munciti pentru ea. 5 minute.
mai exact cit puneti intr-un blender: 4 oua, o jumatate de ceasca de unt, o jumatate de ceasca de faina, 2 cesti de lapte, o ceasca de fulgi de cocos, o ceasca zahar, 2 ligurite vanilie.
apesi pe butonul de la blender 30 de secunde sa se mascareasca toate si le pui in tava, la 180 de grade una bucata ora. nu stiu cum, dar chiar nu stiu cum, amestecul asta face o crusta jos si sus, iar la mijloc ramine moale ca o umplutura de placinta.
e de vis pentru un mic dejun de week end si miroase minunat in casa.
eu ca sa evit complicatii cu tavi, forme de prajituri si alte lucruri, am pus maglavaizul in robotelul phillips multicooker (desi nu are trecut in retetar ca poate gati asa ceva, dar tre sa -si depaseasca si el zona de confort ) si cind a expirat timpul programat si a cintat robotelul, am putut scoate prajitura perfect rotunda…
cum ziceam, sora lui Jamie Oliver, in varianta viteza, sunt…
*
n-am facut foto pt ca, la momentul cind le-am preparat, nu credeam ca vor avea succes si la prieteni si ca merita promovate… poate data viitoare:)
coverphoto Shutterstock
m-am gindit ca e mai constructiv ca, in loc sa critic tinutele alese prost, fara gust, sa recomand cite ceva spre inspiratie. stiu oameni care isi cumpara tinutele cum apar in vitrinele magazinelor, tocmai pentru ca nu se pricep sa-si construiasca ceva coerent in garderoba.
din colectiile de toamna, de la noi de prin magazine, mi-au atras atentia…
incepem cu Look-urile “de-a gata”
DIESEL
KENVELO – pentru look-ul ei
KENVELO pt camasa lui
DIESEL pentru haina – sacou din dreapta care imi place f f f tare (dar pe care nu am vazut-o la noi in magazine:( )
MUSETTE pt incaltarile flat din dreapta.
MUSETTE
MARC CAIN pt combinatiile gri pe gri, cu gri:)
Tot MARC CAIN – blue bird – o haina superba
Fotografia de cover este tot din colectia Marc Cain – blush up
Si citeva piese simpatice
Mark & Spencer
tot Mark & Spencer
Vimconte
Sunt genul de persoana “calator”.
Nu stau mult intr-un loc, e greu sa-mi tii atentia captata pe termen foarte lung asupra unui loc/proiect/grup. Genul de persoana care prinde radacini cu greu si doar daca sunt abili “gradinarii”.
Prin natura meseriei calatoresc mult. Am fost de la Hong Kong pina in Caraibe, de la Paris pina la Florenta (my lov , Firenze:) ), din Grecia pina in Danemarca. Si lista e lunga si plina de amintiri frumoase.
In excursiile astea am invatat trei lucruri, cred, importante:
1. nu luxul conteaza, ci povestea pe care ti-o spune locul.
as putea dormi oricind intr-o camera care are doar un pat si dus si-as minca salata din frunze din copac, daca locul in care ma aflu imi spune o poveste pe care altfel nu am cum sa o simt si sa o traiesc.
de exemplu, m-a incurcat teribil luxul opulent al unuia dintre cele mai exclusiviste hoteluri din lume – Langham – ( genul de hotel in care ai valeti care merg in spate tau la orice miscare faci) pentru ca nu descoperisem povestea din spatele acestei traditii si n-o vazusem inca pe Sarah, Ducesa de York, cum se amuza de incercarile valetilor de a o urma peste tot. ma rog, dupa aia am aflat ca acolo ia micul dejun in fiecare duminica Robbie Williams, dar era prea tirziu sa mai stau o zi (deja prelungisem calatoria pentru o lansare de carte … a lui Zadie Smith, o super autoare britanica)
2. cele mai tari povesti si locuri nu apar in ghidurile turistice
un ghid local, informatii de la cineva care traieste sau a locuit in zona pe care o vizitezi sunt intotdeauna o cale mult mai buna decit ghidurile scrise la kilogram de jurnalisti platiti sa promoveze anumite locuri. si, neaparat, dar neaparat , e important sa vezi o nunta si o inmormintare in tara , cultura noua in care mergi. sau cimitirul. iti da o imagine corecta despre relatia pe care oamenii o au cu familia si cu respectul, de toate felurile.
3. experienta adevarata o traiesti daca esti corect informat si daca ramii cu mintea si sufletul deschise la tot ce e in jur.
in roma de exemplu, sau in viena, londra sau in copenhaga – unde am fost de multe ori imi place sa ma ratacesc pe strazi. stiu ca nu am cum sa ma pierd pe stradutele din centru pentru ca voi gasi ceva pina la urma care imi e familiar.
dar parisul – pe care-l asociez cu job-ul – nu-mi place. si oricite trucuri de locuri simpatice stiu, tot nu ma cucereste.
***
Ce vreau sa spun cu toate astea? In epoca in care internetul ne ofera un aparent acces la controlul calatoriilor noastre, ratam multe experiente pentru ca nu mai apelam la specialisti. Ni se pare mai ieftin ca nu platim un comision unei agentii si nu ne gindim ca, prin sfatul unui specialist, am putea avea mai multa siguranta (mai ales in cazul in care sunt anulate zboruri) , dar si in cazurile in care vrem sa beneficiem de experiente care sunt mai putin accesibile (bilete in ultimul moment la spectacole sold out, acces in restaurante sofisticate la care rezervarea se face cu mult timp inainte etc )
***
Dupa valurile de oameni care au plecat low cost prin capitale europene, bucurosi ca pot vedea frumusetile lumii cu bani putini, vine linistea celor care calatoresc pentru experienta: ca sa stea intr-un hotel cu poveste (nu neaparat luxos), ca sa manince in restaurante care-ti ofera experiente spectaculoase, ca sa aiba acces – pe drumul scurt si privilegiat – in locuri in care arta e o poveste.
Pentru categoria aceasta agentia Perfect Tour a creat o categorie de servicii sub numele Travel Boutique in care clientii beneficiaza de propuneri personalizate pentru locurile pe care le viziteaza, de acces in locurile exclusiviste si de tips-uri smart de calatorie. In plus, clientul poate verifica in timp real oferte din mai multe surse pentru a-si alege optiunea de calatorie in functie de bugetul sau.
In urma cu doua saptamini am fost cu Perfect Tour la Viena, un loc unde – intr-o alta viata – am petrecut foarte mult timp si pe care-l stiu foarte bine. Credeam ca nu ma mai poate surprinde nimic, ca vom merge in locurile pe care le-am parcurs de multe ori si ma pregateam sa le spun eu colegilor mei de calatorie despre cafenele in care au fost inspirati Mozart, Beethoven, Klimt si multi altii, sau despre boutique -urile designerilor austrieci.
Numai ca… surpriza. Pentru ca vorbim de oameni care sunt specializati sa ofere calatorilor o experienta noua, iata-ma intr-un restaurant cu o stea Michelin pe care nu-l stiam si traind o experienta culinara super super rafinata (va recomand cu drag o seara in Viena in Restaurantul Konstantin Filippou) si… iata-ma la un curs de gatit pe limba austriecilor, cu un alt chef cu stea Michelin.
Pina si experienta de la Spanish Riding School pe care am mai avut-o, a fost diferita de data asta: pentru ca am ajuns acolo dupa o excursie prin centrul Vienei cu trasura trasa de cai, am avut acces in apartamentele VIP si m-am intilnit cu o sampanie foarte buna inainte de show.
Pentru mine a fost o lectie frumoasa despre cum e bine sa te lasi pe mina specialistilor cind e vorba de confortul tau, fizic si psihic. Zic sa vizitati inainte de orice alt plan pentru “departe”, sediul nou al Perfect Tour, de pe bulevardul Calea Victoriei 100, langa Hotelul Athenee Palace Hilton si vizavi de Hotelul Radisson Blu, care are acest proiect destinat calatorilor rafinati: Perfect Tour – Travel Boutique. Cred ca o sa va atraga atentia inca de la intrare atmosfera si designul care inspira la calatorii si iti arata clar o pozitionare rafinata, de cunoscator.
Stiti ca imi plac magiile mici din lumea asta mare; intimplarile acelea pe care le ai in fata si te minunezi ca sunt reale.
Prietenii mei stiu ca mi se intimpla des sa am in jurul meu genul acesta de intimplari magice – sincronicitati. Asta e magia din viata, dar imi place foarte foarte mult si magia de pe scena – cu magicieni sau nu (actori, muzicieni etc).
Cei de la Discovery Channel Romania stiu toate astea, precum si admiratia mea pentru oamenii care isi depasesc limitele ca sa faca lucruri care pentru cei mai multi pot parea imposibile si mi-au facut cadou o intilnire unica: cu magicianul Dynamo, unul dintre cei mai mari magicieni din lume in acest moment.
*
Are o dexteritate incredibila, reusind pur si simplu sa uluiasca vedete de la Hollywood cu numerele lui de magie. Miliardarul Richard Branson a facut realmente o reverenta in fata sa dupa ce i-a vazut unul dintre spectacole, iar Lindsay Lohan nu si-a mai gasit cuvintele dupa ce a fost levitata de pe un scaun. In 2011, a devenit membru al organizației The Magic Circle, iar in 2012 fost ridicat la rangul de Associate of the Inner Magic Circle, in calitate de Silver Star for Performance.
El este Dynamo si saptamina aceasta se va afla in Romania la invitatia Discovery Channel, cu ocazia lansarii celui de-al patrulea sezon al programului fenomen Dynamo si magia imposibilului.
Noul sezon al emisiunii va avea premiera luni, 20 octombrie, de la ora 22.00.
*
Dynamo a facut in trecut o plimbare pe deasupra Tamisei. Acest numar de magie a fost atit de spectaculos, incit sunt oameni care incearca si astazi sa isi dea seama cum a reusit. Motivul pentru care mersul pe apa se bucura de atita succes este ca jongleaza cu imposibilul si incredibilul chiar in fata propriilor nostri ochi.
Puteti vedea o parte din magiile lui incredibile in acest filmulet facut de un fan, film care are peste 2 milioane de vizualizari pe youtube:)
*
Pentru ca magia e pentru unii cu “nu crezi pina nu vezi cu ochii tai” am voie sa iau cu mine la intilnirea cu minunatul magician Dynamo pe cineva. cum alegem aceasta persoana norocoasa?
Cel mai frumos raspuns la intrebarea “care crezi ca e cea mai mare provocare pentru un magician de talia lui dynamo?” e ales cistigator. Si credeti-ma, cind e vorba de magie, stiu care sunt cele mai frumoase raspunsuri.
Miercuri, 8 octombrie, anuntam cistigatorul. Pina atunci puteti afla mai multe informatii despre Dynamo de aici.
Liya Kebede e din Etiopia, e un super super model si la 36 de ani lucreaza la fel de mult (ba chiar mai mult) ca la 20 de ani.
In plus are un rafinament si o eleganta princiara, cum nu prea mai vezi astazi la modele.
Tom Ford a semnat un contract exclusiv cu ea pe vremea cind lucra la Gucci ca sa faca doar pentru el prezentarile unui sezon, in 2007. Vogue Paris i-a dedicat un intreg numar in 2002.
Dar si acum apare pe copertele marilor reviste din intreaga lume.
E casatorita cu un domn finantis etiopian, are 2 copii.
Iar eu sunt o foarte foarte foarte mare fana a ei. Puteti sa intelegeti de ce din fotografiile de mai jos.
pentru ca tot am povestit astazi ceva special din copilaria mea (din lectiile de stil pe care le-am primit direct sau indirect), sa mai fac o marturisire;
sotia unchiului compozitor fusese balerina. avea eleganta si disciplina data de multi ani de balet, venea dintr-o familie cu staif si m-a socat cind mi-a spus ca femeia trebuie sa aiba baia separat de barbat. ei locuiau pe Fainari intr-un apartament cu 4 camere si 2 bai, una a e – cea mare; cealalta a unchiului.
(noi aveam o baie mica, in conformitate cu apartamentul cu doua camere pe care tata il primise de la fabrica, iar la tara, la bunic, WC-ul era in curte.)
matusa aceasta, Elena, spunea ca doar curvele si femeile care sunt disperate dupa atentie se imbraca in rochii rosii sau in deux pieces roshu (sau in tinuta all red) si ca sunt extrem de putine femei care stiu sa poarte rosu ca o contesa (“n-ai sa vezi o regina in rosu niciodata, intreaba-te de ce”, zicea ea si zimbea cu subinteles).
ce-i drept peste ani am vazut foarte putine femei in romania care sa stie sa poarte o rochie rosie, iar cele mai multe care se imbraca asa arata ca o nanasa disperata dupa atentie.
exista insa si exceptii, dar pentru asta e nevoie de stilist(ism) si de un anume gen de trup si piele. citeva exemple de la ei, ca de la noi n-am:)
Aveam 12-13 ani cind am fost cu parintii intr-o vacanta pe Valea Oltului. N-am mari amintiri despre peisaje, locuri pe care le-am vizitat, dar pastrez cu exactitate in minte o intilnire cu o verisoara prin alianta a parintilor mei.
Locuia (cred ca mai locuieste) la Ramincu Vilcea, era profesoara si era foarte eleganta. Sotul lucra in constructii si-avea contracte peste hotare, asa ca ea se putea imbraca altfel decit oricare femeie pe care o vazusem.
Imi aduc aminte ca ne-am intilnit pe o terasa de circiuma de munte, ca era pe seara, deci racoare si doamna aceasta si-a pus un blazer din casmir, in culori de toamna de la maro la bej, cu un modele serpuitoare in care riurile de culori diferite erau marcate cu o cusatura fina cu ata maro, aceeasi care era la mansete.
Si ceea ce imi aduc aminte la fel de bine e gestul cu care si-a rasucit manseta blazerului si cum, din gest si atitudine, in doar citeva secunde haina devenise una casual dintr-una eleganta.
Cind am ajuns acasa, mi-am cumparat mohair si mi-am tricotat un pulovar care semana cu blazerul respectiv. Semana e un eufemism, era ca diferenta dintre revista Vogue si o revista de liceu, dar pentru mine era minunat. Pentru ca purta in el gestul ala de simplitate si eleganta pe care-l facuse matusa pe care o cunoscusem recent.
Eram obisnuita sa-mi fac singura hainele (toata copilaria m-am imbracat cu pulovere pe care mi le tricotam, pentru ca asa erau vremurile si posibilitatile familiei mele erau modeste) si nu mi s-a parut ceva special ca mi-am mai facut un pulovar.
Dar ce a atras atentia la scoala a fost combinatia de culori, pentru ca respectasem intocmai combinatiile din blazerul matusii. Era acolo un poem de toamna, erau toate culorile pe care le gasiti prin octombrie cind mergeti pe Valea Oltului – de la maro la ocru, de la bej la grej. Riuri fine, serpuitoare care fusesera complicat de tricotat.
Astazi pot sa-mi permit orice haina imi doresc, dar de fiecare data cind vine toamna imi aduc aminte de pulovarul ala. Si pentru ca am muncit mult la el, dar si pentru ca a fost primul meu salt de la a ma imbraca in negru, bleumarin, albastru (maxim rosu) la culori pastel, la combinatii rafinate parca facute de pictori pe pinza.
Si-am vazut efectul nu doar asupra dispozitiei mele, ci si asupra celor din jur; am inteles cit de mult inseamna sa pui culori frumoase pe tine ca sa fie frumos si in jurul tau.
*
Toamna suntem cel mai tentate sa ne intoarcem la culori terne, dupa explozia de culori puternice din vara, dar… uitati-va in jurul vostru la ce va spune natura. Uitati-va care sunt culorile cu care natura ni se adreseaza in perioada asta, Dove crede in a-ti pune in valoare frumusetea naturala in compania culorilor preferate si uneori e nevoie de un sprijin ca sa iesi putin din zona de confort.
Pentru multe femei, zona de confort in zilele friguroase de toamna e in haine inchise la culoare, dar stiti ceva? Dincolo de zona de confort incepe magia.
Acum ai ajutorul perfect pentru a avea curajul de a te bucura prin culori si ai bucura si pe ceilalti pentru ca Dove s-a gindit sa ne faca viata mai usoara si a creat Dove Invisible Dry (singurul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori) care ne da confortul de a ne bucura de culori in haine pufoase si calduroase care au o aroma de toamna.
Zic sa incercati, o sa vedeti ca am dreptate si ca va veti simti mai frumoase si veti primi mai multe zimbete. Pentru ca sunteti frumoase si meritati toate zimbetele din lume.
foto cover shutterstock
text de Cristina Popa
Cred ca povestea cu pestisorul de aur o stie toata lumea. Si o iubeste toata lumea. Ideea ca undeva in lumea asta e un peste mic pe care o sa il intilnesti intr-o buna zi parca te face sa te gandesti mai atent la dorintele tale. Sa nu cumva marea intilnire sa te ia pe nepregatite. La fel si cu castigul la loto. Stim ce facem cu banii, cum ii impartim. Si exact cum o sa arate vietile noastre dupa marele premiu. Bine, ar fi o treaba daca am si juca la loto. J
Ce spun prietenii mei? Ce vor ei? Bani si tinerete fara batranete
O galerie de arta pe malul Senei intr o cladire cu geamuri mari in loc de ziduri, O zi la Disneyland care sa fie deschis doar pt mine si o zi la Balchick la curtea Reginei Maria.
Sa fiu sfidator de bogata, sa nu mai sufere nicio fiintza pe lumea asta (om sau animal) si sa dispara oamenii care au caracter de rahat. Sa ajunga praf si sa calcam toti pe ei.
Sa traiesc in iubire si daruind iubire, sa aiba grija de univers pentru ca avem nevoie de el sa supravietuim si sa nu cada el, pestisorul de aur la orice momeala. Altfel, omenirea ramane fara speranta.
Viata lunga si fara griji pt mine si ai mei, ca sa faca fiecare dintre ai mei ce vrea in viata asta, unde vrea,cu cine vrea. O singura dorinta mai lunga
Energie, success, sanatate 🙂
Un apartament cu 2 camere in Bucuresti …o data, un apartament cu 2 camere de doua ori si un apartament de 2 camere de trei ori.Adjudecat.Ce zici ? Nu e mult , nu? 3 dorinte acelasi lucru ca sa fie convingator…
Sa pot calatori oricand vreau, oriunde vreau, sa am orice carte imi doresc., just like that, cana de cafea fierbinte, in fiecare dimineata, pe noptiera :))
*
E si raspunsul meu despre cele 3 dorinte, dar nu se afla printre cele postate aici, il gasiti la Fifistie pe blog. sunt curioasa daca va prindeti care e raspunsul meu:) (cb)
*
FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.
o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE
foto cover shutterstock
sunt momente in care imi doresc ca dansul in romania sa fie la un nivel pe care nu-l cunoaste inca. cum imi mai doresc ca acei copii talentati care se ridica din multime si incep sa ia premii la competitiile de dans, acesti copii sa ramina in tara; sa isi doreasca sa lupte – precum actorii tineri care s-au facut mici antreprenori si au ridicat teatre independente – sa lupte, deci, acasa.
nu sa plece pe vase de croaziera ca sa-si intretina parintii sau, daca au noroc, in companii celebre de afara.
acesta e unul dintre acele momente.
nu avem in romania NICIO fata/femeie care sa danseze la ritmul, intensitatea si rigoarea stretching-ului pe care le cere ceea ce vedeti in filmulet.
zilele trecute am pus un status pe FB ca sa ma ghideze comunitatea legat de un aparat foto pentru un proiect pe care vreau sa-l incep.
voiam o investitie eficienta – nu ma transform peste noapte in fotograf, vreau doar sa fotografiez niste oameni care nu ar sta relaxati daca le-as aduce un fotograf profesionist alaturi.
am primit recomandari foarte eficiente si foarte targentate cu nevoile mele si eram pregatita sa-mi cumpar aparatul.
numai ca fetele de la The Practice mi-au trimis un mail si mi-au zis ca impreuna cu Samsung doresc sa ma ajute sa-mi fac proiectul. si ca imi trimit pentru 2 luni unul dintre aparatele lor performante.
*
cum ii ziceam si Adinei de la The Practice, inteleg mecanismele marketingului direct, inteleg beneficiile ambelor parti implicate in acest nou parteneriat, dar… tot ma impresioneaza reactia lor prompta.
pentru ca in spatele mailului cu propunerea e un drum lung: cineva a vazut nevoia mea, a comunicat-o catre altcineva, s-a luat o decizie, s-a trimis un curier. si la sfirsit e un om putin mai fericit – nu pentru ca am primit ceva gratis pentru doua luni, nu despre asta e vorba, ci pentru ca PR-ul nu mai e despre “sa-ti livrez informatiile pe care le vreau”, ci e despre “sa te ajut cind ai nevoie pentru ca, indirect, ma ajut si pe mine”.
o sa va arat ceva mai incolo fotografiile din proiectul meu. deocamdata, aparatul e inca in cutia lui, pe birou, si-asteapta sa ajunga pe miini pricepute care sa ma invete lucruri practice prin care sa-l folosesc la cit mai mult din capacitatea lui.
multumesc frumos The Practice & Samsung .
simbata si duminica ar trebui sa va duceti copiii la Promenada. ca sa va explic de ce, trebuie sa va spun citeva lucruri despre voi.
nu v-a placut matematica in scoala (cel putin 80% dintre voi sunt in situatia asta) pentru ca n-a fost nimeni care sa va explice lucrurile altfel. inca ma mai gindesc cum ar fi fost sa li se predea geometrie fetitelor, explicindu-le ce haine li se potrivesc in functie de inaltimea si forma corpului lor.
– nu v-a placut chimia in scoala (peste 90% dintre voi sunt in situatia asta, si eu printre voi) pentru ca n-a fost nimeni care sa umanizeze lanturile alea de C si O legate cu plus-uri sau egal-uri.
Mi-a explicat odata Marius Matache – doctor in chimie, cu diploma, nu metaforic – citeva formule chimice cu aplicatii directe in lucrurile din jurul meu si brusc chimia mi s-a parut cea mai fascinanta materie.
v-a placut geografia? ati invatat sa calatoriti cu mintea prin tara sau prin lume? dar istoria? (eu invat istorie acum, la multi ani de la scoala, calatorind la propriu prin palate si locuri in care s-a schimbat lumea)
toti cei care au invatat cu pasiune ceva e pentru ca ALTCINEVA a stiut sa le arate pe limba lor, pentru o clipa, cum functioneaza mecanismele din interiorul lumii pe care voiau sa o descopere. si-odata descifrata lumea “invatatului”, bucuria de a descoperi ceva nou mereu, ei au continuat sa invete toata viata.
stiu ca stiti toate astea, stiu ca vreti ca fiul/fiica voastra sa descopere pasiunea de a invata. si tocmai de asta zic ca in acest week end trebuie sa va duceti copiii la Promenada, la festivalul stiintei.
ii cunosc bine pe cei care sunt parteneri la acest festival – FUN Science Romania – si am fost la citeva dintre lectiile lor din cadrul proiectului Tara lui Andrei. i-am iubit (si-i mai iubesc) pentru atentia pe care o aveau pentru fiecare copil, pentru cum identificau intr-o secunda copiii timizi si cum le dadeau aripi luindu-i parteneri de experimente, pentru energia si bucuria cu care traduceau lucrurile stiintifice pe limba copiilor.
au facut electricitate cu o roata de bicicleta si-au invatat despre apa lucruri pe care nici eu nu le stiam, totul intr-o forma atit de amuzanta, incit m-as fi bagat si eu in joc.
in week endul asta la Promenada fac Festivalul Stiintei si o sa fie multe experimente, multe “lectii” prin joaca, dar si un experiement care va fi super memorabil: se va produce electricitate cu ajutorul a 4000 de portocale!!!
o sa vreti si voi sa participati la asta nu doar copiii vostri.:)
*
Andreea Stoica, mama Fun Science Romania, mi-a zis intr-un mail;
De cand am descoperit Fun Science (2005) am descoperit si faptul ca pot intelege notiuni stiintifice, o chestie impresionanta pentru mine.
Aveam 25 de ani si era cam tarziu sa mai apuc vreun drum la care nici nu ma gandisem vreodata pt ca, recunosc, fugeam de materiile stiintifice ca “impielitatul” de tamaie. Doar matematica, fusese singura materie de gen care imi captase atentia…
Si mi-a parut rau ca ani de zile traisem in ignoranta si intuneric, cu aroganta chiar:(
Adica mi se parea cool sa fiu artista doar pt ca nu am avut sansa si nici capacitatea sa descopar frumusetea si insemnatatea stiintei…
Eu abia la Fun Science am inteles perfect ce sunt culorile, care-i treaba cu lumina, densitatea, greutatea; chiar starile materiei le-am inteles cu adevarat.
Simteam cum mi se trage o draperie din fata ochiilor, la 25 de ani.
Sa ne intelegem: definitii stiam, eu la scoala eram genul care invata, doar ca trebuia, nu ca as fi simtit vreodata lucrurile.
La Fun Science am inceput sa simt, sa percep lumea mai profund, sa inteleg…
Si apoi am zis Evrika 🙂 eu nu am avut capacitatea sa percep singura lucrurile astea ( unii o au nativ) si nici sansa sa mi le arate cineva.
Copiii din prezentul meu o au. Prin Profesorii Trasniti, prin Fun Science. Mai exact prin felul in care noi ne jucam cu stiinta, pt ca noi ne jucam nu suntem educatie alternativa, nici academie ci oameni care se joaca altfel.
Ne jucam de-a atomii si electronii, de-a astronomia, ne jucam si copiii adora sa se joace…orice.
Ei se pot juca de-a Bianca Dragusanu, asistenta tv sau se pot juca de-a stiinta….depinde de optiuni.
Ei nu au prejudecati. Sunt parinti care se sperie cand le vorbim de atomi si electroni pt ca lor nu le-au placut aceste lucruri, cum nici mie nu mi-au placut dar copiilor le place. Pentru ca le descopera in joaca…
Si asa s-a nascut ideea unui Festival de Stiinta altfel decat cele riguroase cu conferinte academice in care publicul larg este doar tolerat….cu mese rotunde in care se comunica tot felul de lucruri cu siguranta interesante dar greu de patruns pentru oamenii obisnuiti.
Festivalul de Stiinta pe care-l propunem noi este un fel de spectacol la teatrul de revista, scopul sau este sa trezeasca interesul pentru stiinta in oamenii obisnuiti dar mai ales sa ii atragem pe copii in aceasta lume :)
Si mai apoi, cu motivatia castigata, cu siguranta isi vor gasi resursele sa treaca peste momentele frustrante ale temelor greoaie si testelor complicate pt ca ei deja vor fi descoperit ceva ce unii dintre noi nu au reusit.
Si trag eu nadejde ca acest lucru poate schimba niste sorti, niste zaruri. Poate vor alege altfel.
Daca pornim de la cel mai jos nivel, in care tot ce straluceste este captivant si aspirant, si faci stiinta sa straluceasca atragand atentia in acest fel, castigandu-le interesul, apoi, de-acolo le oferi ocazia sa-si deschida mintea si inima si catre ce se afla dincolo de glamour.
*
Simbata si Duminica la Nivelul 1 in Promenada. O sa fie magie, credeti-ma. Si-o sa va para rau ca nu ati avut parte de asa ceva in scoala, dar o sa va bucurati din inima ca traiti vremuri in care copiii vostri pot beneficia de jocuri si de oameni buni care le arata ca stiinta e frumoasa, accesibila si iti aduce mari bucurii.
N-am copii, dar am sa fiu acolo. La urma urmei, toti suntem copii.
