obisnuiesc sa ma uit pe ce mai fac marile publicatii de afara sau publicatiile foarte nisate in materie de visualuri de coperta. dupa o vreme in care te uiti regulat incepi sa identifici niste trenduri.
iata citeva coperte care nu si-ar gasi loc la standurile noastre de ziare
reviste pentru ca publisherii ar spune ca nu vind.
prietena mea Noemi, impreuna cu Razvan Firea (creatorul brandului Le Petit Indigent) au creat o colectie capsula de tricouri cu nume de orase demne de vizitat.
la momentul in care mi-au propus sa fiu parte din proiectul lor, Londra era deja adjudecata, asa ca am ales New York. Razvan a creat un tricou pe care scrie Dream Big si cind am facut fotografia care face parte din colectie nu stiam ca ma voi duce in orasul in care orice vis devine realitate – adica Disneyland.
in colectie mai sunt urmatorii simpatici si tricourile cu orasele lor magice: Ana Bucur, Lisabona. Ana Morodan, Bruges. Anca Dinculescu (Molecule-F), Las Vegas. Cerina Ratiu, Berlin. Mirela Bucovicean, Sankt Petersburg. Vicki Nicola, Bucuresti. Marius Concita, Londra. Ovidiu Buta, Buenos Aires. Radu Mada, Paris. Razvan Firea, Los Angeles. Robert Ratiu, San Francisco. Noemi Mailman, Tel-Aviv.
Tricourile pot fi achizitionate de pe Molecule F si din atelierul Le Petit Indigent. O selectie de cateva orase se gaseste si la The Place X. Pretul unui tricou este de 299 Lei.
P.S. dream big si veti ajunge sa descoperiti magia oraselor magice din toata lumea asta mare. foto de mai jos e facuta in aeroportul Charles de Gaulle, la Paris, ieri. ma pregateam sa vin acasa dintr-un press trip Air France.
stiu ca a trecut Pastele, dar eu acum m-am intors acasa din strainataturi si vreau sa va arat ceva tres tres s!mpa din a doua zi de Paste din aeroportul Otopeni.
cred ca stiti ca in Otopeni, lounge-ul business este realizat in parteneriat cu MasterCard. cei care calatoresc la business pot merge in acest lounge, unde nu mai e forfota, ai cafea si racoritoare la discretie, poti servi un mic dejun gustos, totul in baza cardului de imbarcare.
sau in baza unul MasterCard premium pe care-l arati la intrare.
ei bine, in a doua zi de Paste, in lounge-ul MasterCard din aeroportul Otopeni la micul dejun puteati servi… oua de Pasti. era si cozonac si evident erau si urarile traditionale.
mi-a placut foarte foarte mult detaliul asta pentru ca, brusc – pentru cei ca mine care plecau in calatorie imediat dupa Paste, despartindu-se de familie -, locul in care te aflai in aeroport devenise acasa.
m-am gindit de cit de putin ai nevoie sa transformi pentru cineva un loc de tranzit in ceva familiar. gesturile astea , gindurile care duc la gesturile astea, mi se par nepretuite.
*
Sunt multe locuri magice in bucuresti si in tara unde, daca esti posesor de MasterCard Premium bplatesti cu un MasterCard premium, ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita, ba chiar primesti si discounturi. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.
Cum eu m-am dus la invitatia AIR FRANCE Disneyland sa-i cunosc pe oamenii magici care fac lucruri incredibile din parcul acela de distractie, as fi beneficiat de lounge-ul MasterCard si fara sa fiu posesoarea unui gold. Partea simpatica a fost ca la Disneyland am descoperit ca unul dintre partenerii oficiali era… MasterCard. cine altcineva putea sa aiba grija de amintirile nepretuite ale copiiilor cind se intilnesc cu personajele lor preferate?!:)
Amsterdam, Barcelona, Berlin, Brugge, Bruxelles, Copenhaga, Dubrovnik, Florenta, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, Monte Carlo, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Talinn, Venetia, Viena
care e pentru tine cel mai frumos oras din Europa? E pe lista asta scurta? Sau e altul?
eu cred ca orasele sunt ca oamenii (oricum dupa ce le vizitez, le acord arbitrar si subiectiv cite o personalitate, decid daca e femeie sau barbat, daca e tinar sau batrin si ce stil de viata are).
sunt intr-o echipa speciala, de comando, alaturi de Imperator Travel si Manafu ( adica Triple C – Cristian, Cezar si Cristina) care a pus la cale cu ajutorul Traveo cel mai simpatic concurs Traveoropa: impreuna cu voi alegem cel mai frumos oras din Europa.
il puteti vota chiar voi si apoi il vizitati, aveti dreptul la 5 optiuni.
orasul care iese cistigator va fi vizitat de unul dintre cei care voteaza – un Citybreak oferit de Traveo , operatiune simpatica pe care o vom face si noi, cei trei C.
*
nu ca as vrea sa va influentez, dar eu scriu aceste rinduri de la Paris, un oras minunat pe care l-am vizitat de multe ori, deci …
si m-as intoarce oricind la Roma, stiu niste mega ponturi de vizitat orasul foarte fellinian, sau m-as muta si miine la Londra, undeva linga un teatru (in iunie mai sunt o tura acolo). sau as putea sa fiu o gazda super simpatica intr-o vizita la Viena, stiu povesti despre cafenelele cele mai chic si pot sa povestesc foarte mult despre Beethoven si locurile lui preferate din Viena. cred ca in acest moment Berlinul e cel mai cosmopolit oras al Europei si daca e de mers undeva unde sa stii cum se misca arta in acest moment, Berlinul e acea destinatie.
si mai pot povesti despre alte destinatii de aici 🙂
pe lista personala pentru anul asta se afla deja o excursie la Florenta (pe urmele lui Michelangelo) pentru care documentarea si stabilirea contactelor (oamenii pe care sa-i intilnesc, locurile in care trebuie sa cer acces) a inceput de ceva vreme.
ma rog, se mai afla in plan si o excursie la Brugges. a, si n-am fost niciodata la Lisabona, deci si orasul asta e in plan.
dar cum ziceam nu va luati dupa mine, ginditi-va la cel mai frumos oras din Europa pentru voi, si votati-l aici.
puteti fi in joc pina pe 19 mai.
succes.
Daca v-ati intrebat vreodata cum a aparut Mickey Mouse, iata raspusul. Secventa de mai jos se petrece in tren , la 2 saptamini dupa ce Walt Disney ramine fara bani, fara contract si fara dreptul de a utiliza personajele pe care el le-a creat (crease un iepure care era deja faimos – Oswald the Lucky Rabbit si pe care-l pierduse pentru ca Universal incheiase contractul din considerente financiare si detinea drepturile de utilizare).
Dupa scandalul cu Universal, a plecat cu sotia (care-l descrie “era atit de furios ca un leu intr-o cusca) la Chicago pentru doua saptamini. Aici sunt pe drumul catre casa.
Somewhere between Chicago and Los Angeles, in train, he wrote the scenario for a cartoon he called Plane Crazy, about a mouse who, inspired by Charles Lindberg’s 1927 solo flight over the Atlantic Ocean, builds himself a plane to impress a lady mouse.
Walt read the story to Lillian, but she said she couldn’t focus because she was upset by the name Walt has bestowed upon his character: Mortimer. “The only thing that got through to me” she told an interviewer, “was that horrible name, Mortimer… I’m afraid I made quite a scene about it.” Too sissy, she said. When she calmed down, Walt asked her what she thought of the name Mickey, an Irish name, an outsider’s name. “I said it sounded better than Mortimer, and that’s how Mickey was born”.
***
Pentru ca muncea mult, sotia sa Lillian era mai tot timpul singura si nu avea prea multa viata sociala, asa ca s-a gindit sa-I ia un companion
Walt went to a kennel, picked out a puppy, fetched it on Christmas Eve, and kept it next door at Roy’s house until Christmas morning, when he put it inside a hatbox with a ribbon on top and then asked Marjorie to get it – a scene that would be incorporated into “Lady and the tramp”.
When she received the box, Lillian was upset that Walt would select a hat for her without her approval but when she opened it and saw the puppy inside, she immediately melted. They named her Sunnee.
***
Ca sa intelegeti de ce s-a suparat Doamna Disney ca i-a luat o palarie fara sa o intrebe trebuie sa va spun cite ceva despre ea; era cu 4 ani mai mare decit Walt, venea dintr-o familie in care educatia fusese pe primul plan si avea un gust al lucrurilor simple si rafinate pe care-l invidiau toti.
A cunoscut-o la munca, s-a angajat ca secretara la primul lui birou pentru ca era foarte aproape de casa in care locuia si Walt a dus-o cu masina – pe ea si pe inca un coleg – acasa aproape un an pina a avut curaj sa o invite in oras. I-a spus ca-si cumpara un costum nou de haine daca merge cu el la un spectacol si ea a acceptat zimbind uitindu-se la hainele lui anapoda.
Pe vremea aia isi lasase mustata ca sa para mai batrin pentru ca nu-l luau investitorii in seama, avea doar 23 de ani si le vorbea despre animatie si cum personajele nu trebuie sa fie doar vedetele unor gag-uri, ci trebuie sa creeze lumi.
***
la invitatia AIR FRANCE zilele viitoare ma voi afla la Disneyland Paris sa documentez noul lor show Swing into spring; o parte din distractie va fi sa ma intilnesc cu cei care croiesc costumele personajelor 🙂
ca documentare am citit Walt Disney: The Triumph of the American Imagination, scrisa de Neal Gabler, o carte care arata de cite ori a luat-o de la capat Disney, cit de optimist era, cit de mult a crezut in visele lui, dar si… cit de aspru era cind angajatii nu-l urmau.
Acum ca nu mai ploua pot sa scriu asta, ca sa nu ma impuscati:)
Imi place ploaia. Mult.
Si desi am mai mult de 10 umbrele – de forme si culori diferite, pentru una sau pentru doua personae, majoritatea primite – nu le folosesc deloc.
Imi place sa merg prin ploaie (imi mai pun o palarie sau o sapca sau o caciula, citeodata, daca ploua foarte tare) si zic mereu ca apa n-a topit pe nimeni, ba din contra, ne ajuta sa inflorim.
Numai ca multe zile cu ploaie, lipsa soarelui in general, afecteaza moralul (e demonstrat stiintific si nu va invinuiti ca sunteti meteo dependenti; suntem la fel ca plantele). Ei bine, in zile consecutive cu ploaie, trisez cu haine colorate.
Am un pardesiu foarte verde pe care-l port in zilele ploioase de primavara, am pulovarul rosu de Casmir, fin, care e ca o imbratisare pe corp si pe care-l port in zilele cu ploaie. Am tricourile galbene – mai galbene decit orice soare – pe care le port tot in zilele cu ploaie. (ma rog, ieri am achizitionat si o pereche de balerin galbeni, dintr-o piele f f fina, dar astia sper nu vor vedea ploaia nici accidental ca sa nu simt eu suferinta cind va trebui sa-I curat).
Reteta cea mai sigura pentru “o frumoasa zi cu ploaie” e: libertatea de a purta hainele in culorile care ti se potrivesc si care te inveselesc, plus un ceai din multe fructe care vin din locuri cu mult soare. (ieri mi-am inceput ziua cu un ceai care contine “bucati de mar, hibiscus, bucati de ananas, soc, stafide, bucati de papaya si mango”.)
*
Spuneam zilele trecute pe Facebook ca sunt onorata ca sunt ambassador Dove Deo si ca pot sa va vorbesc despre libertatea (sau chiar stiinta) de a purta culorile care-ti schimba dispozitia si iti infrumuseteaza viata. Culorile care pun in valoare frumusetea naturala.
In zile cu ploaie sau innorate, un Dove Invisible Dry testat pe 100 de culori e un tovaras foarte bun; te poti imbraca in orice culoare iti aduce un zimbet pe buze, in plus esti sigura ca deodorantul tau nu lasa urme pe haine si are grija de pielea ta.
Deodorantul antiperspirant spray Dove Invisible Dry cu 1/4 crema hidratanta si vitamina E este primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori.
*
Simbata viitoare e o joaca prin/cu multe culori: Color Run o cursa in care intri imbracat in alb si iesi scaldat culori. O cursa a bucuriei, a sanatatii si a originalitatii. E cunoscuta sub numele de “cei mai fericiti 5 km ai planetei” pentru ca se alearga pe aceasta distanta, dar… nu e o cursa de competitie, e o cursa pentru distractie si pentru a te bucura alaturi de oameni de aer liber si de culoare.
Si… nu e important daca ajungi la linia de sosire. Sau cind ajungi la linia de sosire.
Participarea la aceasta cursa se face contra cost, dar cu participarea Dove Invisible Dry care e partener al evenimentului am o invitatie pentru cineva care vrea sa alerge sau doar sa se bucure de culoare, intr-o simbata care va fi sigur cu soare.
Tot ce trebuie sa faceti este sa-mi spuneti printr-un comentariu ce culoare va bine dispune intr-o zi cu ploaie.
Luni alegem cistigatoarea care merge cu mine la The Color Run, simbata pe 26 aprilie.
foto cover: shutterstock
ce se intimpla zilele astea cu femeia care se numeste Loredana si care a gasit un portofel pe strada pe care l-a dus la politie arata masura (sau mai ales lipsa ei) cu care stim sa interpretam aceste lucruri.
dupa ce Europa FM s-a uitat altfel la intimplare, transformindu-o dintr-o ciudatenie intr-un exemplu (si-au sunat-o pe femeie si i-au oferit de 10 ori suma pe care ea a inapoiat-o, adica timp de 10 luni cite 1000 de lei), acum Realitatea Tv face o campanie ca sa-i cumpere femeii o casa pentru a-i fi rasplatita fapta buna.
aici e lipsa masurii. si e una dintre situatiile in care a face bine, cind nu are limita, devine a face rau.
daca ar fi intilnit-o pe femeia aceea, daca macar ar fi ascultat inregistrarile de la Europa FM, ar fi descoperit ca Loredana e o femeie foarte simpla cu niste valori curate. “De ce sa iau banii daca nu erau munciti de mine?!”, le-a zis ea baietilor in interventia radio in care voiau sa o anunte ca o premiaza. cind a inteles ca ei vor sa o rasplateasca pentru fapta sa, a replicat din nou “dar nu pentru asta am dus banii inapoi”.
ce face acum Realitatea TV poate sa fie pe termen lung foarte daunator; e o masura in rasplata; si una e sa faci o rasplata “inzecita” si alta e sa construiesti o casa. de fapt nu o construiesti tu, ci ii rogi pe oameni sa dea bani ca sa se construiasca o casa pentru cineva care a fost corect.
a construi o casa are atit de multe simboluri si semnificatii si mi se pare a fi, in cazul asta, un gest generat de o dorinta de a avea o campanie de Paste “cu orice, dar sa fie ca sa bifam si asta.”
cu campania asta cu “dati bani ca sa-i construim o casa femeii care a inapoiat un portofel” se schimba zona de curat si de bine, de normalitate frumoasa si plina de bun simt in care se desfasura totul.
pentru ca oamenii nu trebuie sa se astepte la nimic in schimb pentru ca au fost corecti, nu trebuie sa fie buni si cinstiti ca sa primeasca ceva prin colecta nationala si, mai ales, nu trebuie folositi in campanii publicitare/promotionale in folosul brandului (oricare ar fi el, de la napolitana la televiziune).
da, fapta ei ar trebui mediatizata si-ar trebui facuta emotional, motivational, sa se arate saracia in care traieste si simplitatea cu care gindeste pentru ca gestul ei sa fie pus in valoare, asezat pe scala corecta a bunului simt.
dar de aici si pina la a-i construi o casa (de Pasti, intr-o campanie de PR pt o statie tv), cum ziceam, ar trebui sa fie o limita in masura bunului simt.
Conversatie la colt de strada
– Nu mai pot sa pling. Cind o sa pling o sa-mi mai revin
– Da. Si eu ma gindesc uneori ca daca as plinge ar fi ca un restart, ca o curatenie.
– Da, ar disparea nodul din git.
– Bine, atunci iti doresc sa plingi.
– Si eu tie.
in traditia populara se spune ca de Pasti oamenii se innoiesc, adica isi iau haine noi, asa ca m-am gindit ca e bine sa stiti cam ce mai e nou in domeniu.
H&M are de vineri, in magazine selectionate, colectia Conscious Exclusive realizata doar din materiale organice: bumbac, cinepa.
iata una dintre rochiile din colectie. Doamna Jennifer Lopez a purtat-o intr-un show American Idol
tot H&M a anuntat ca viitoarea colectie de designer va fi semnata de Alexander Wang, domnul creative director la…Balenciaga. Din 6 noiembrie o sa ne batem pe umerase in H&M, ca de obicei:)
*
Marc & Spencer are in magazine o colectie foarte foarte dragalasa si foarte colorata pentru copii. Este in magazinele din Bucuresti de aproape 10 zile, deci puteti merge linistite la shopping sa le luati ceva simpatic tare fetitelor (si baieteilor) vostri. de dragul fotografiilor am exemplificat doar cu fetite.
***
fetele de la 109 au lansat o noua colectie care e foarte fina, minimalista si , cum ne-au obisnuit, cu o frumoasa atentie la detalii. am multe haine de la 109 si imi place foarte mult ca sunt “atemporale”, au un concept si o idee in spate, nu un trend care pleaca.
asta e piesa care imi place cel mai mult din colectie, uitati-va cu atentie la detaliile din dreptul sinilor. iubesc eleganta pe care o aduc accentele de pe mineca. e mi-nu-na-ta.
colectia se numeste baby don’t hurt me 🙂 dar pe mine m-au lovit f f tare cu body-ul, bluza de mai sus.
***
ECCO a lansat colectia DRESS COMFORT cu balerini foarte colorati si foarte simpatici, dar si cu pantofi cu toc de 5 cm in care te simti ca in balerini. colectia DRESS COMFORT e conceputa sa te simti bine si sa arati bine toata ziua, chiar si in zilele in care programul are activitati de mai multe categorii. eu sunt clienta fidela ECCO, am mai scris despre asta (am avut si placerea sa-l cunosc pe domnul care de 30 de ani are grija de cercetatorii care studiaza niste lucruri foarte complicate despre picior, mers, activitatile zilnice ca sa creeze cei mai confortabili pantofi din lume. povestea dinsului aici – textul se numeste “oamnei care te schimba” si asta spune ceva despre cit de mult mi-a placut intilnirea cu dinsul) si o sa va arat in curind ca ma incadrez perfect la categoria asta pe care o targeteaza cu noua campanie. pentru ca merg in balerini si la intilniri de business si la cocktailuri fara sa para ca sunt imbracata nepotrivit.
pe frumuseii astia ii am deja, sunt din colectia noua:) au o piele atit de fina incit zici ca e din cea care e folosita la curatirea lentilelor ochelarilor.
*
si daca tot am ajuns la accesorii, uite o recomandare si din colectia Cielo Venetia 1270 care saptamina trecuta au aniversat 6 ani de prezenta in RO.
am doua lucruri foarte simpatice de spus despre oamenii de la Cielo Venetia 1270 din RO; au fost foarte foarte deschisi la minte si ,in saptamina Altfel, au primit in magazinul lor din Promenada elevi carora le-au explicat cum apar perlele, cum se fac bijuteriile.
si al doilea lucru simpatic e legenda care sta in spatele numelui lor:
Pasiunea familiei Cielo pentru bijuterii datează din 1270 când poetul Cielo d’Alcamo îl întâlneşte pe tânărul Marco Polo la Veneţia, de la care cumpăra câteva pietre preţioase aduse de tatăl acestuia din Estul îndepărtat. Datorită maiestriei lui Cielo D’Alcamo, pietrele au fost transformate în bijuterii frumoase pentru tinerele de viţă nobilă de la Curtea Regală din Palermo. Acestea fiind, de altfel, şi primele bijuterii semnate simplu “Cielo”.
zilele trecute am comentat pe Instagram din reflex la o fotografie cu creditul Helmut Newton ca e de fapt Viki Kollerova, o fotografa slovaca. s-a dovedit ca doamna care postase fotografia era redactorul sef Vogue Paris, a sters-o in citeva minute, desi avea aproape 3000 de like-uri si ceva comentatori care laudau talentul lui Newton.
nu stiam ca e doamna Vogue cind am comentat, dar stiam cine e Viki Kollerova si profit de intimplare sa va arat citeva fotografii facute de ea. e din Slovacia si se joaca foarte frumos cu geometriile trupului in fotografii.
*
imi plac nudurile (mai mult cele de barbati, dar…)
am acasa pe pereti doua nuduri.
de barbati, of cors.
ma rog, cu acelasi barbat, pe care l-am cunoscut la multi ani distanta dupa ce toata lumea ma intrebase cine e domnul ala golas din tablourile mele. fotografiile sunt facute de Cosmin Bumbutz. pe prima am primit-o in ziua in care implineam 25 de ani si de fapt mi-am dorit cadou a doua foto, pentru ca aia imi placea mie mult.
doar ca Bumbutz n-a vrut sa i-o dea directorului agentiei care voia sa-mi faca nebunia (si darul) si-a zis “cine e nebuna aia care vrea fix acea fotografie?!”. m-a cunoscut peste niste ani, am si lucrat mult timp impreuna la tabu si la 8 ani distanta de la primul cadou, mi-a facut el un dar de ziua mea: fotografia aceea. nudul de la Vulcanii Noroiosi.
altfel, sper ca anul asta sa scriu un story despre nuditate, fara tabu-uri.
un text pe care l-am gasit intr-o nota pe facebook la doamna Silvia Ghiata si am rugat-o sa-l postez aici.
FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI:
I.”Materialul didactic”
Constantin Brâncuşi a fost o personalitate a cărui consistenţă umană a fost înghiţită pur şi simplu de legendă. Omul Brâncuşi a fost, practic, strivit de cioburile propriei statui, precum Zamolxe din piesa cu acelaşi titlu a lui Lucian Blaga. Este inexplicabil cum de s-a putut întâmpla acest lucru într-un interval de timp atât de scurt, dar în orice caz e bine că s-a întâmplat, chiar dacă pentru asta a trebuit să sacrifice oameni apropiaţi, prieteni, femei. Să-i sacrifice sau pur şi simplu să se folosească de ei pentru a-şi atinge ţelul.
Preţul acestui comportament a fost, pe de o parte, magnitudinea operei, care mai produce şi astăzi seisme, iar pe de altă parte singurătatea tristă a omului, în ultimii ani de viaţă. Spuneam într-un articol anterior despre Brâncuşi că aproape toate femeile care i-au trecut pragul, atrase ca fluturii de lampă, au trecut în mod fatal și prin patul lui primitiv din locuința-șantier. S-a bucurat de ele fără să le dea nimic în schimb, furându-le chipul și esența, pe care le-a transformat în statui. Nu s-a fălit niciodată cu „cuceririle” lui, tot ceea ce ştim s-a aflat de la „victime” sau de la martori indirecţi. Voi face, pentru început, o trecere în revistă a câtorva nume de femei mai mult sau mai puţin celebre, care au avut curiozitatea fatală de a-l cunoaşte de aproape…
Margit Pogany
Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică Margit Pogany prin 1909 şi i-a cerut să-i pozeze pentru un bust. „Am pozat pentru el de mai multe ori, îşi amintea Margit Pogany. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust (in lut). Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“. Margit Pogany a consemnat şi impresia pe care i-a produs-o contemplarea unui cap de marmură aflat în atelier: „Am realizat că eram chiar eu, deşi capul nu avea niciuna din trăsăturile mele. Era tot numai ochi. Însă, privind înspre Brâncuşi, am observat că mă privea pe furiş, în timp ce vorbea cu prietenii mei. I-a făcut o enormă plăcere să constate că am reuşit să mă recunosc“. 19 lucrări intitulate „Domnişoara Pogany” a realizat Brâncuşi, într-un interval de 20 de ani. În 1913 a expus-o în Statele Unite, unde a trezit un interes uriaş. Cât priveşte prototipul, Margit Pogany, după primul război mondial aceasta s-a stabilit în Australia. Până în 1937 cei doi au întreţinut o corespondenţă intensă.
Margit Pogany
Prințesa Marie Bonaparte
A fost fiica Prințului Roland Bonaparte (1858-1924) și a Mariei Félix Blanc. Bunicul patern a fost Pierre Napoleon Bonaparte, fiu al lui Lucien Bonaparte, care era unul dintre frații mai mici ai lui Napoleon I. Bunicul matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. De la această parte a familiei sale, Marie a moștenit o marea avere. În 1907 s-a căsătorit cu Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei. I-a pozat lui Brâncuşi pentru controversata „Prinţesă X”, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. A fost considerată o lucrare pornografică pentru asemănarea ei cu un falus, Brâncuşi fiind obligat să o retragă din expoziţie. Este adevărat că prinţesa Maria Bonaparte a fost obsedată toată viaţa de penis şi de obţinerea orgasmului (ea fiind frigidă), dar sensul lucrării e cu totul altul. Iată ce-i declara, în ianuarie 1920, Constantin Brâncuşi ziaristului Roger Devigne de la revista „L’ère nouvelle”: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esenţă (…) Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia. De fapt e chiar păcat să strici frumuseţea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi, (sculptând) părul, urechile. Şi materia mea e atât de frumoasă prin liniile acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat şi care rezumă într-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pământ“.
Prinţesa Marie Bonaparte a Greciei
Eileen Lane
O relaţie „interzisă” a avut Brâncuşi cu o frumoasă americancă de origine irlandeză, pe nume Eileen Lane, venită ân Europa pentru a-şi vindeca rănile provocate de o logodnă eşuată. Era fascinată de Brâncuşi dar, în acelaşi timp, rigidă în gândire şi plină de prejudecăţi, ceea ce l-a determinat pe Brâncuşi să-i spună: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”. Eileen a acceptat invitaţia şi, împreună cu Brâncuşi, a vizitat România, între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922. Diferenţa de vârstă dintre cei doi (peste 20 de ani) a făcut imposibilă finalizare relaţiei printr-o căsătorie, lucru la care, oricum, Brâncuşi nici nu se gândea. Eileen, care era foarte îndrăgostită de Brâncuşi, a rupt în cele din urmă relaţia şi s-a întors în America unde s-a căsătorit. “Doresc să-ţi mulţumesc pentru zilele petrecute împreună – îi scria ea mai târziu. M-a durut însă să te văd suferind, la fel cum m-a întristat teama de a nu-ţi putea arăta o afecţiune pe care nu mai am dreptul să ţi-o împărtăşesc”. Eileen Lane i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea cu numele său (“Eileen Lane”).
II.
Dacă facem imprudenţa să-l scoatem pe Brâncuşi din legendă, s-ar putea să avem surpriza unor dezamăgiri. Omul nu este întotdeauna la înălţimea faptelor sale cele mai înalte, faptele fiind, în acest caz, opera artistică. Poate că, în numele imaginii pe care el ne-a indus-o iar noi am construit-o, raportată la morala comună, unele dintre relaţiile lui Brâncuşi cu femeile sunt imorale sau chiar incalificabile. Dar, pe lângă faptul că un «monstru» de talia lui Brâncuşi are circumstanţa genialităţii, e bine să luăm în considerare şi cuvintele lui Alfred de Musset, care spunea că “cele mai frumoase ciuperci cresc în bălegar. Dar noi mâncăm ciupercile, nu bălegarul”. «Ciupercile» sunt, evident, inegalabilele sale statui. Majoritatea dintre acestea au fost, însă, mai întâi femei.
Léonie Ricou
L-a cunoscut pe Brancuşi în salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, în perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogată din înalta societate pariziană, o cunoscută protectoare a artelor şi a artiştilor. Nu există dovezi certe asupra caracterului intim al relaţiei lor, în orice caz Leonie i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea „Madame L.R.” (vândută, în urmă cu doi ani, la Londra, la o licitaţie Christie’s, cu 20 de milioane de euro). Sculptura n-a aparţinut niciodată „inspiratoarei”. Ea a stat în atelierul din cartierul Montparnasse până spre anul 1920, când Brâncuşi a dat-o, în schimbul unei picturi, lui Fernand Léger. Acesta a fost primul proprietar al lucrării, până la moartea sa, în 1955. A fost lăsată moştenitre văduvei sale, Nadia, pentru ca, ulterior şi în final să intre în colecţia Yves Saint-Laurent, care a vândut-o la licitaţia Christie’s. Lucrarea nu fusese nicodată expusă.
Baronesa Renée Irana Frachon
În perioada 1909-1910, i-a pozat lui Brâncuşi, în celebrul lui atelier-şantier-sanctuar din cartierul Montparnasse, misterioasa baroană Renée Irana Frachon, al cărei portret, conform interpretărilor, a devenit, prin distilări succesive, „Muza adormită”. Ca şi în cazul lucrărilor „Domnişoara Pogany” sau „Prinţesa X”, Brâncuşi a insistat obsendant în exprimarea totală a trăirii declanşate de modelele sale feminine. De aceea a încercat să „extragă” ideea din mai multe materiale (bronz, marmură, lemn). Discreţia cu care sunt învăluite anumite relaţii ne împiedică să ştim până la ce grad de intimitate au ajuns. Este şi cazul acestei baronese cu nostalgii (sau, poate, cu ascendenţe) persane. Ea chiar a vizitat Iranul şi i-a trimis, din Teheran, o carte poştală lui Brâncuşi, în 1923. Iar ceva mai târziu a publicat şi o carte despre călătoria ei prin lumea islamică: „Quand j’etais au Kurdistan”.
Agnes Ernst Meyer şi “La Reine Pas Dédaigneuse”
Mamă şi fiică: Agnes şi Florence Meyer
Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe Brâncuşi, în 1910, prin intermediul soţului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului “The Washington Post”. Relaţia dintre ei s-a materializat artistic în lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse”, sculptată în marmură neagră. Agnes Meyer e aceea care îi asigura lui Brâncuşi, in 1914, transportul la New York al lucrarilor pentru expozitia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz şi Steichen, după cum tot ea acoperea cheltuielile procesului câştigat de sculptor în 1929, contra vămii americane. În acelaşi an, Florence, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, a venit la Paris pentru a încerca să-şi construiască o carieră de dansatoare. A ajuns, evident, şi în atelierul lui Brâncuşi, adusă acolo chiar de mama ei. În mod fatal, între artist şi fiica jurnalistei a început o relaţie care s-a prelungit, prin corespondenţă, până în 1947. Se pare că lucrarea„Miracle” a fost inspirată de Florence Meyer. Iată câteva fragmente din scrisorile trimise de Brâncuşi, din care reiese destul de clar natura relaţiilor dintre ei (Unele dintre scrisori sunt semnate cu numele „conspirative” Morice I, Morice II şi Morice III):
„Nu demult am dejunat cu Favorita. M-a întrebat daca am ştiri de la dumneavoastră şi i-am spus că v-am scris o scrisoare aproape de dragoste şi că n-am primit răspuns, la care ea a afirmat că aţi fi fost indignată dacă v-aş fi scris altfel…“ (23 februarie 1933)
„Îţi mulţumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt fenomene şi nu rezultatul unei evoluţii, în toate artele este exact la fel. Şcoala nu ne învaţă decât ceea ce ştim. Drumul înainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, împinşi de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem şi nu ceea ce bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Şi această nevoie profundă, care ne macină în permanenţă, e ca o piatră preţioasă, brută, pe care trebuie s-o lucrăm cu răbdare şi metodă. Nu te omorî cu dansul… Caută să nu te oboseşti, căci oboseala excesivă descurajează iar descurajarea repetată ucide încrederea în noi înşine. Or n-avem decât credinţa spre a ne ghida, draga mea Florence“ (31 iulie 1933)
„În seara premierei voi fi printre aceste flori, pentru a sărbători triumful tău. Floarea pe care ţi-o trimit e miraculoasă. Priveşte-o când eşti în dificultate şi ea te va salva“ (21 decembrie 1936)
„M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)
„Te îmbraţişez mult, mult, mult, mult, mult… Am găsit cercelul tău printre pietrele mele şi mă bucur că e în siguranţă. M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)
„Foarte, foarte dragă Florence, mă gândesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint. Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste“. (21 decembrie 1938).
Relaţia lor epistolară continua chiar şi în 1947. De data asta, Florence, care era măritată, îl iubea mai mult ca o fiică, trimiţându-i de la distanţă, iubitului ei de 69 de ani, pachete cu haine şi bunătăţi. Şi iată răspunsul lui Brâncuşi:
„Multumesc, Darling, acestea sunt lucrurile care-mi lipsesc cel mai mult. Morice III începe să te coste destul de scump. Ai să te ruinezi pentru un ingrat“. (1947)
III.
Aproape niciuna dintre femeile care s-au apropiat, mai mult sau mai puţin, de Brâncuşi, nu s-a situat la distanţa corectă de el, pentru a înţelege ceva din această apropiere. Unele l-au părăsit repede, după ce şi-au astâmpărat curiozitatea, altele au zăbovit mai mult, pe altele le-a gonit el. În orice caz au fost multe. Noi trecem în revistă doar câteva, cele mai importante…
„Fetişcana sofisticată”
Nancy Cunnard a fost o femeie şi o scriitoare nonconformistă, care a militat împotriva rasismului şi fascismului. Deşi s-a născut într-o familie britanică aristocratică, ea a respins ferm valorile clasei din care provenea. Afost muza inspiratoare a multor scriitori şi artişti ai secolului XX: Lewis Wyndham, Aldous Huxley,Tristan Tzara, Ezra Pound, Henry Crowder, Louis Aragon, Ernest Hemingway, James Joyce, Constantin Brâncuşi , Langston Hughes, Man Ray, şi William Carlos Williams. Cu cel puţin jumătate dintre ei a împărţit şi patul, unul dintre ei fiind, evident, Brâncuşi. În perioada în care frecventa atelierul acestuia din Montparnasse, Nancy Cunnard umbla însoţită de un pianist negru cu care, de fapt, trăia, aceasta neîmpiedicând-o să aibă multiple relaţii paralele. Brâncuşi i-a dedicat două lucrări: „Jeune Fille Sophistiquée” („O fetişcană sofisticată”) şi „Negresa blondă”. Viaţa promiscuă şi dezordonată i-a ruinat sănătatea fizică şi psihică, ceea ce a dus la internări repetate în spitale şi centre de boli mintale. Nancy Cunnard a murit la vârsta de 69 de ani, cântărind doar 26 de kilograme, în Cochin Hôpital, Paris.
„Vrăjitoarea”
În ultimii ani de viaţa ai lui Brâncuşi, una din cele mai apropiate persoane (de fapt, singura) i-a fost pictoriţa Sonia Terk-Delaunay, cea care l-a convins să-şi facă un testament prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă şi de atelier. Deşi ţinuse unele jurnale şi caiete de notiţe, Sonia şi le-a distrus înainte de a muri. Totuşi, în hârtiile rătăcite printre acte şi fotografii, s-a găsit o însemnare ciudată, care se referea la o întâlnire de câteva ore a lui Brâncuşi, în atelierul său, cu o femeie pe care el o numea „Vrăjitoarea”: pianista Vera Moore. Brâncuşi îi spunea Soniei că puterea Verei asupra lui a fost atât de mare încât, după încetarea legăturii lor, nu a mai fost atras de nimeni altcineva, nici fizic şi nici psihic: “La o întâlnire de câteva ore din studioul lui Brâncuşi, el mi-a povestit că după Vera nu a mai existat nimeni în viaţa lui, nu a mai atins nici o femeie. De bună voie şi nesilit de nimeni a devenit un ascet. Această transformare a fost remarcată de toţi, însă nimeni nu a pus-o în legătură cu Vera”. Se pare însă că, dacă Sonia spune adevărul, Brâncuşi o minţise. Aşa cum se ştie, după Vera Moore au mai existat cel puţin două femei în viaţa artistului: Maria Tănase (în 1938) şi Peggy Guggenheim (1939). Brâncuşi o cunoscuse pe Vera Moore în 1930, au avut o relaţie care a durat până în 1935, din care ar fi rezultat un copil. Cercetătoarea Siena Miller susţine că acest rod al iubirii dintre artistul român şi Vera Moore, ar fi John Moore, fost fotograf la cabaretul Crazy Horse. Acesta are astăzi 77 de ani şi trăieşte la Jouy en Josas, o localitate din vecinătatea Parisului. John Moore ( pe care-l cheamă, de fapt, John Constantin Brâncuşi Moore) nu a fost recunoscut de tatăl său.
a venit in viata mea de ziua mea acum 3 ani. cadou de la o colega si prietena – Ana Maria Ciobanu.
a fost un an in care, pentru ca ma mutasem intr-o casa noua dupa foarte multi ani de stat intr-o alta casa, imi doream sa -mi fac o gradina cu flori si prietenii mi-au facut cadou de ziua mea flori in ghiveci.
doua flori mai am de atunci, Violeta si un asparagus care sta intr-o biblioteca artinind printre niste gravuri, carti si cutiute muzicale. ma rog, mai exista si Zanzi ( o floare adusa din Zanzibar) care traieste cu mine de mai bine de 7 ani, si Hope – levantzica – pe care am primit-o cind deja eram in alta casa; si Coffee, planta de cafea care doarme intr-o ceasca uriasa. si Winny – vita de vie care traieste in legea ei, dupa regulile ei, adica mai mult doarme.
fara sa stie, Violeta m-a invatat in anii astia mai mult despre afectiune, iubire si oameni decit am invatat in multi ani de viata. sau m-a invatat sa verbalizez ceea ce am inteles in niste multi ani de viata.
*
la inceput n-am fost atenta la conditiile ei de viata. am tinut-o intr-un loc unde imi placea mie, nu si ei. asa ca s-a uscat desi eu aveam grija de ea si o udam cu rigoare. dupa citeva luni din floarea mare si frumoasa mai ramasese o tulpina mica cu citeva frunze verzi. asta a fost lectia spatiului de confort al celuilalt.
apoi mi-am promis ca o sa fiu atenta la nevoile ei si mi-am folosit toata atentia si dragostea, ba chiar ambitia, ca sa o tin in viata si sa creasca mare si frumoasa inapoi. a crescut si m-am bucurat. (la vremea aia, scriam ca: florile-s mai tari decit iubirile. pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos. pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.)
numai ca Violeta a trait dar n-a inflorit. florile au aparut cind nu mi-am mai propus eu asta, cind n-am mai avut ambitia de a avea un trofeu in ghiveci, cind atentia mea pentru ea era neconditionata, era pentru ca mi-era drag de ea. asta a fost lectia despre ego: de ce sa iubesti ca sa primesti ceva in schimb? sau… de ce sa-ti pui miza “o sa ma iubesti!” daca nu vorba decit de ego la mijloc?!
zilele trecute Violeta avea boboci noi de flori care se chinuiau sa infloreasca dar nu-si faceau loc de frunzele mari din jur. intre timp, pentru ca stiu cum e floarea asta, am invatat ca din cind in cind trebuie sa-i mai tai din frunzele mari pentru ca ea sa poata hrani restul plantei, in special florile. asa ca am taiat citeva frunze ca sa fac loc noilor boboci. asta a fost lectia despre renuntare: sa dai la o parte unele lucruri, ca sa poti sa cresti frumos in altele.
de citeva luni bune Violeta e mereu inflorita.
American College of Medical Genetics and Genomics (ACMG) a luat recent in discutie o decizie care mi se pare foarte fina si pune o problema de etica. Stiinta a avansat atit de mult incit la o serie de analize (ceva mai complicate, dar posibile si acum) care vor fi tot mai accesibile in urmatorii ani, poti identifica din ADN care sunt bolile de care vei suferi pe parcursul vietii.
ACMG a atras atentia medicilor ca pacientii au dreptul sa nu stie care-s bolile si urmeaza sa fie reglementat prin lege acest lucru: pacientul bifeaza intr-un formular daca ar vrea sa stie si pentru ce categorii de afectiuni ar vrea sa stie care sunt afectiunile la care e predispus prin structura ADN-ului sau.
studiile arata ca cei care ar urma sa aiba afectiuni care nu pot fi vindecate – Alzheimer, de exemplu – nu isi doresc sa stie inca de la inceptului vietii, dar exista dezbateri daca si pentru alte afectiuni comportamentul pacientului ar putea fi la fel.
*
eu sunt dintre cei care-mi doresc sa iau lucrurile asa cum vin, unul cite unul, fara sa stiu viitorul (chiar daca uneori il anticipez), sunt curioasa daca ati vrea sa stiti in avans ca veti avea o boala incurabila.
multumesc pentru raspunsuri.
unii–si prepara piinea prajita de dimineata in prajitoare specializate, unele chiar lasa desene pe felia de toast. dupa ce felia e gata prajita si crocanta, ii aplica unt intr-un strat subtire. distanta intre momentul in care a fost scoasa din prajitor si cel in care s-a imprietenit cu untul face ca felia de piine sa fie crocanta sau pufoasa.
altii-si prepara piinea cu unt direct in cuptor, un strat de unt pe felia de piine inainte de a o introduce in cuptor, iar rezultatul e ceva pufos si moale, o piine prin care a intrat adinc pina “pe partea cealalta” untul cremos.
***
oamenii-s fie ca feliile de piine, fie ca untul. uneori sunt crispy si-i lasa pe ceilalti sa se topeasca, alteori se topesc impreuna intr-o viata ca un mic dejun cremos si pufos.
(foto shutterstock, cuvint cheie “toasted bread” )
credeam ca lacul de unghii roz bombon si /sau fucsia, asortat cu rujul pe buzele casuna, e culmea pitziponcelii dar…
in directia LED-urilor folosite drept farduri pentru ochi (despre care am scris aici), avem lacul de unghii cu LED-uri.
tot japonezii au inventat si aceasta smecherie care se desfasoara astfel: cind mina ajunge in zona unui smartphone unghiile incep sa licareasca precum un pom de Craciun.
astept cu nerabdare sa vad licurici pe unghii prin Centru Vechi sau la Mall, la cinema.
in cazul in care cunoasteti distinse domnisoare care prefera rozul si pe unghii si la ruj, iata link de unde puteti sa cumparati si unghii care licaresc.
am mai scris despre minunata idee Coca-Cola de a promova oamenii care au doza de normalitate frumoasa (un mix de altruism, bun simt si daruire) si vor sa-i ajute pe altii neconditionat. ii numesc nebuni de buni, pentru ca intr-o lume in care tot mai multi se uita doar la propria persoana, ei vor sa-i ajute pe altii fara sa ceara nimic in schimb.
sau sunt conditionati de ideea ca e frumos sa se intimple asta. poate li s-a intimplat si lor asa ceva in viata. sau poate vor sa li se intimple.
ei bine, Coca-Cola a creat prima aplicatie de voluntariat din Ro pe care o puteti descarca pe tel se numeste Radar For Good.
acum am descarcat-o si eu, si primul lucru pe care l-am vazut era mesajul unui domn din Iasi care zicea ca pe harta lui nu apare nicio solicitare de ajutor si intreba daca trebuie sa faca el ceva in plus? 🙂
mi se pare foarte foarte frumos genul asta de initiative si cred ca e ca o luminita la capatul tunelului, daca incepem sa promovam in campanii comerciale initiative de voluntariat, un comportament altruist, daca transmitem genul asta de emotie despre a face bine, usor usor incepem sa sadim in mintea copiilor nostri si alte valori.
puteti gasi aici un tutorial despre cum poate fi folosita aceasta aplicatie. ca sa fac faceti cont de “erou” zic ei, eu as zice de “om bun” puteti sa va logati direct cu profilul de facebook si scapati de orice completare suplimentara.
ma gasiti si pe mine acolo si sper sa ma intilniti si la facut de fapte bune.
cum sunt inca in ipostaza de care ziceam ieri, oboseala maxima care nu trece decit visind cu ochii deschisi si facind liste cu dorinte magice, iata o casa care poate sa stea oricind pe wish list
(apropo pe wish list se mai afla sa dorm pt o noapte in casa de linga farul de la Mangalia, care e fix la capatul tarmului)
casa e in australia si se poate inchiria. detalii aici
e un domn pe nume Julian Beever care face minuni pe asfalt, prin picturi 3D.
daca l-ar chema cineva si in RO am avea niste drumuri mai vesele.
iata citeva exemple din munca lui
mai multe din creatiile lui care o sa va inveseleasca ziua puteti gasi aici
la categoria adictii pe linga tutun, alcool, droguri, sex si ce mai sunt pe acolo, ar trebui trecut si dependenta de obiecte de design interior.
stiu eu citeva persoane care sufera de asta, iar eu sunt pe lista, in capul ei.
acum citeva saptamini am primit cadou un voucher de 1000 ron de cheltuit pe site-ul vivre.ro, cel mai mare magazin online de obiecte home& deco din RO, de fapt un business care are ceva peste 1 milion de euro vinzari lunare si se desfasoara in Romania, Bulgaria, Ungaria, Croatia.
smecheria cu site-ul asta, pentru cine nu stie, este ca in fiecare zi apar cite 3-4 noi categorii de produse (sunt numite care mai de care mai dragutz, “bucatarie colorata”, “decoratiuni britanice” etc) care sunt valabile pentru 3 zile. toate au super reduceri si, dupa ce incepi sa prinzi gustul vizionarii, capeti dependenta.
eu m-am invirtit vreo 2 saptamini zi de zi, de fiecare data cu combinatii alpine de obiecte minunate. n-am avut voie insa sa aduc acasa lucruri care nu aveau nicio legatura cu casa mea si nici lucruri care aveau legatura cu casa dar mai detineam ceva similar (sau ma rog, in cazul asta trebuia sa ma decid ce si cui donez). si am avut interdictie sa nu ma uit la lenjerii de pat (pentru ca oricum am atit de multe ca nu mai e loc de depozitat unele noi), dar m-am uitat, doar ca nu am cumparat (sunt niste minunatii… vai vai vai)
iata obiectele pe care mi le-am dorit si nu le-am luat:)
dupa cum vedeti sunt obiecte pe care nu le gasim in magazinele standard de decoratiuni, dar la care rivnim cind le vedem prin reviste de specialitate. aceste obiecte nu mai sunt acum online, dar sunt acum pe site niste propuneri minunate de vesela de cina si niste minunatii categoriile “atmosfera primitoare” sau sarm Shabby Chic. ca sa vedeti ca inca mai am dependenta 🙂
eu mi-am luat tavi de lemn patinate de vreme pe care sa le montezi in pat pentru un mic dejun lenevos de week end, un vraf de oale pt gatit, un cuier pentru pantofi care se agata de usa dulapului, o geanta – geamantan din piele (italieneasca), niste farfurii decorative pentru aperitive si un suport pentru prajituri cu capac.
stiu ca vreti sa le vedeti, dar ce e acasa… e acasa.
ce mi-a placut foarte tare e ca eu nu m-am deranjat deloc pentru aceasta achizitie, adica toate cumparaturile au venit la usa, cu un curier, impachetate impecabil si in stare perfecta. iar livrarea s-a facut la 5 zile de la trimiterea comenzii.
asa ca mi se pare o idee minunata sa ii dai iubitei un voucher sa -si faca asa cumparaturile. plus ca, din proprie experienta, o cumintesti si o reduci la tacere pentru doua -trei dimineti de week end.
sa-mi ziceti daca va place ceva de acolo si daca va luati ceva, ca sunt in sevraj si ma mai hranesc de la voi.
text de Noemi Meilman
Sa stiti ca nu a fost nimic regizat. Mi-am schimbat numele de familie din Revnic (numele fostului meu sot) in Meilman, numele de fata al mamei. Este un omagiu adus bunicului meu, Pincas Meilman, al carui nume nu figureaza in nicio carte despre Transnistria, desi a salvat zeci de tineri aflati in drum spre lagarele de concentrare pentru a munci in fabrica de la Moghilev, locul in care acesta si Omama (bunica materna) au fost inchisi in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.
In curand vor iesi si actele oficiale cu noul meu nume, dar nu am mai avut rabdare si mi-am schimbat deja numele pe retelele de socializare.
Va recomand pentru acest weekend deja consacratul V for Vintage, sambata, 5 aprilie si duminica, 6 aprilie, la Sala Dalles. Pe langa standul imens Molecule-F & Friends si standurile celor mai bune site-uri vintage din tara va recomand cu caldura si Atelier Eclat Pekin, un brand hip in spatele caruia se afla una dintre “studentele” mele de la NAKED PR, Monica Manu.
Si standul Obsidian al Ioanei Pascal care mi-a fost studenta in prima serie NAKED PR din toamna trecuta.
Apoi treceti si pe la standul prietenelor de la 1o9, https://www.facebook.com/fanpage109 si in final, pe la cel al dragilor mei de la Iubirrre, https://www.facebook.com/Iubirrre, unde veti gasi ultimele tricouri Book Cover Tee, la preturi fantastice.
Iar apoi va recomand o vizita in Atelierul Zenya din Lascar Catargiu 27, ca sa ramaneti in atmosfera de haine & accesorii.
Un weekend minunat va doresc!
*
Noemi Meilman este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazzar Romania si o puteti citi si pe Placerile lui Noe
