Category : personal

ultima noapte in casa veche

la diferenta de 3 saptamini, acest cintec a ajuns la mine de la persoane diferite. mai intii roxana, apoi ana.

ceva ceva tre sa fie daca ele (care nu se stiu intre ele) imi trimit amindoua acest cintecel, banuind ca o sa-mi placa.

ei bine, cintecelul a ramas cu mine, dupa mincarea vietnameza, povestile amuzante, regretele vecinelor, pt ultima seara in casa din dorobanti:)

1446

aventurile unei mutari din Dorobanti in Batistei – ziua 3

Astazi a fost ziua nostalgiei.

Dimineata a fost ultimul retus pentru parchet. Dl Sorin Vintia a mai aplicat un strat de lac si parchetul meu arata de pot sa-mi rimelez genele in oglinda lui.

Ma rog, intre timp am descoperit ca blocul are bulina roshie cu grad 1, dar nu ma prind cit de grav este. Ce mai conteaza: poate sa se prabuseasca toata casa, eu am un parchet minunat.

*
La capitolul impachetari am ajuns la fotografii si chestii marunte de prin sertare, plus cursuri de pe la scolile pe care le-am prestat.

A fost emotionant sa descopar caracterizarea profului meu de la scoala BBC

(She does not suffer fools gladly…more than once I witnessed an unfortunate colleague reeling from cobra-like lash of her tongue. The only consolation is than when Cristina strikes, at least you can be sure you deserve it)

Mai scrie in caracterizare ca sunt desteapta, fara sa fiu aroganta sau pretentioasa; ca am fct cel mai tare documentar pe care l-a intilnit in cariera lui de prof si ca daca ar putea mi-ar da un Oscar:)
Dar mie imi place mult partea de descriere pe care am pus-o mai sus pentru ca e f f mult parte din personalitatea mea, care uite ca nu s-a schimbat in 14 ani.

A fost la fel de emotionant sa ma uit pe primele proiecte legate de lansarea europa fm, ori pe prezentarile pe care le faceam pentru reteaua lagarderre international.

M-am distrat tare uitindu-ma la fotografiile de peste ani ( noi astia mai batriorii mai avem si fotografii pe hirtie) si m-am redescoperit cu parul verde, roshu, mov, galben. Pe rind, nu simultan. Si, mai ales, din perioada Radio 21. Dupa aia am devenit o doamna:)

Dincolo de asta am remarcat ca, din instinct, am stiut ce sa citesc in anii de inceput ai meseriei mele. Un melanj smart de carti motivationale, carti de business & literatura misto.

*
Am aruncat majoritatea hirtiilor/ revistelor cu citeva mici exceptii:
– dosarul si prima campanie europa fm din 2000
– toate actele si lucrurile legate de deplasarea mea la Oscar in 2001
– cv-ul de la 19 ani si cel de la 24 de ani (n-am mai gasit altele ca as fi pastrat)
– fotografiile de peste ani, inclusiv filmele lor
– citeva inregistrari cu emisiunile de la radio + faimosul meu documentar cu Dating agency, multi premiat (pe un minidisk il am nici nu stiu daca mai exista scula de ascultat care sa I se potriveasca).

Toate aceste lucruri pleaca in niste cutii mari si frumoase, albe, catre Euro Mini Storage. (super inventie despre care o sa mai povestesc)

Ma gindeam, cind le impachetam, ca e posibil ca peste ani sa mearga cineva sa le deschida si sa zimbeasca; va avea o imagine a radiourilor anilor 2000, cu cifre & strategii, ceva muzici din anii aia, ceva emisiuni radio de pe atunci, reviste din ultimii 10 ani, filme pe casete video & DVD.
Ar putea fi ca o excursie in alta lume, a trecutului.
Oare sa pun un biletel in cutii? Pentru “cititorule din viitor care te uiti la 10 ani din viata mea”:)

*
Seara, cind nostalgia era deja mare, a venit Ana si m-a ajutat la carat saci cu lucruri la care renunt.
Distractia serii a fost un articol care a aparut in Star acum citiva ani in care eram declarata pe o pagina intreaga iubita unui prezentator de televiziune, pe care – intre noi fie vorba – la acel moment nici macar nu-l cunosteam personal.
Scria in text ca m-a ales nu doar pentru frumusetea mea, ci si pentru inteligenta; ca “nu e de colea o absolventa de matematica”:))
Am ris mult si acum, ca si atunci, si-am pus revista intre amintirile din cutiile albe:)

Altfel sunt in brief: 5 cutii de carat pina acum cu mine in casa noua. Sper sa nu depasesc 20:)

2248

Aventurile unei mutari din Dorobanti in Batistei ziua 2

Astazi am avut 2 obiective: parchetul din locuinta noua si cartile din locuinta veche.

Cu primul obiectiv am iesit minunat.

Am fost cea mai norocoasa persoana din lume si am dat peste cel mai simpatic parchetar din lume. Nu doar ca mi-a facut parchetul lacrima, lustruindu-l si verificindu-l bucata cu bucata, dar a facut si un sumar al lucrurilor din casa care ar trebui reparate/imbunatatite.

Mi-nu-nat om. Daca aveti vreodata nevoie de reparat/paluxat parchete sunati-l pe Sorin Vintia. Eu l-am gaist pe net, dar pt ca acum stiu ce face si cum face, il recomand cu mega incredere.

Obiectivul doi s-a rezolvat in vreo 5 ore.

Am stabilit de la inceput ca nu car cu mine in casa noua mai mult de 2 cutii cu carti. Ca oricum de acum incolo le citesc electronic, mai bine le daruiesc pentru Lecturi Urbane.

cu o estimare poetica, l-am anuntat pe Adrian Ciubotaru ca tre sa vina sa ia 5-6 saci de carti, apoi am comunicat ziua usilor deschise pentru prieteni: cine a rivnit vreodata la vreo carte sau vreun tablou (exceptind Bleu & bumbutz) poa sa vina sa ia.

Mimo a fost prima vizitatoare care, ca o prietena care se respecta, a executat impreuna cu mine trierea cartilor.

in cele din urma 25 de saci am carat in holul blocului pentru Lecturi Urbane.
Sa mai zica cineva ca nu sunt intelectuala:)

Ana a luat si ea citeva carti, Cristi Radu trece miine pentru selectia fina de reviste pastrate pentru el ( Citizen K , Love, Vanity Fair). Si lista prietenilor e open.

*

Azi n-am pierdut nimik, n-am incurcat nimik. Dar am scos-o din minti pe Mimo la triat carti (sustinea ca puteam face o biblioteca intr-un oras cu cartile donate)…

Si…. am primit discount de “vecina de cartier” de la Violeta’s vintage. Me happy, papa bun in fiecare zi.

*
pe lista de dat se mai afla:

colectia Prison Break (DVD) pleaca la sabina
sezoanele 4 si 5 Lost (DVD)
niste DVD-uri Blu Ray cu filme de actiune pleaca la gabi si un concert cu John Mayer (laura l-a adjudecat)
si un brat de CD-uri cu tot felul de muzici (nu ma puneti sa le scriu numele, cine le ia, le ia grup si vede dupa aia ce face cu ele) le-am lasat intr-o punga la cosul din strada, ca ma incurcau

aventurile unei mutari din Dorobanti in Batistei – part 1

Ma mut. Din Dorobanti / Caragea voda pe Batistei. Cam cit o aruncatura de bat distanta, dar pentru asta ce nebunie, ce planuri, ce analize, ce rezultate.
Mai intii firma de transportat bagaje; gasit- adjudecat, super profi si misto: pun ei la dispozitie cutiile si te si ajuta la despachetat.

Au vrut sa ma ajute si la impachetat, dar gindul ca se vor uita prin sertarele mele cu matasuri pastelate, m-a fct sa spun Nuuuuu.

Mai apoi cautat raschetatori de parchet; am eu un fix ca parchetul trebuie sa fie impecabil asa ca-l curatam si pe cel nou, inainte de mutare. gasit muncitori; negociat cu ei, rezolvat.

*
De 2 zile toti prietenii ma intreaba: Ai nevoie de ajutor? Vrei sa facem ceva?
Si eu, ca o femeie de actiune, plina de responsabilitati, raspund invariabil: Nu nu nu, ma ocup, am gasit firme pentru orice legat de mutare. Nu trebuie sa fac eu nimik.

Ma rog, pina la proba contrarie.

Astazi mi-am luat liber de la birou: a fost ziua 1 pentru impachetari.

M-am trezit de dimineata si, in mijlocul patului, m-am pus pe gindit. Si-am gindit pina pe la 12.

M-am gindit ce sa daruiesc din casa. In felul asta car mai putine bagaje si eficientizez lucrurile.

Pina acum am pus pe lista urmatoarele:
Sevalet & culori acrilice la Sinziana.
Muuulte carti la Adi Ciubotaru pentru Lecturi Urbane
Un tablou cu un desen de Tia Peltz catre doamna Ralian (via Ana), cadou pt ca a fo prietena cu Iris Murdoch si i-am citit traducerile.
Un tablou cu o schita de costum de la Soldatul Svejk la Ana (sa aiba si ea amintiri din casa asta)
Haine cit mai multe la biserica din colt.
Pufi albastri/fotolii – cui si-i doreste. Mimo
Colectia vogue 2009 – cui si-o doreste. andreea c

Lista a ramas deschisa

Dupa aceasta evaluare, din mijlocul patului, care mi-a luat 4 ore!!! , cu o cafea si ceva biscuiti cu ciocolata alaturi (tot ii aveam in bucatarie, ce sens mai are sa-I car si pe ei dincolo, mai bine sa-I maninc acum), au venit cutiile de la firma de impachetat si m-am pregatit de lucru.

Problema nr 1.
n-aveam scotch sa lipesc cutiile
. Am achizitionat scotch de la Mega Image doar ca – pentru ca sunt f talentata- am luat cu doua fetze si acum lipesc cutiile de parchet!
Desigur n-am nici foarfeca sa tai scotch-ul, dar am citeva forfecute pentru unghii si am sacrificat una.

Dar e un cosmar cind se umple o cutie. Iau pauza si ma invirt prin casa poate poate gasesc vreo solutie sa nu mai stau sa fac alta cutie lipindu-i marginile cu scotch. Domnul dublu scotch nu e f prieten cu mine.

Problema nr 2: am pierdut telefonul
Pe la 15 a inceput sa ma caute disperat la telefon Cosmin Tudoran (aka Cassa Loco). Si da-i si suna. Si da-i si suna. Noroc cu Twitterul ca mi-a lasat un mesaj, ocazie cu care am constatat ca nu stiu unde mi-e telefonul.
Ultima data cind vorbisem la el, fusese cind tinarul domn cu muschi si cercei pe unde nici nu va ginditi, de la firma de carat bagaje, ma sunase ca sa ma anunte ca mi-a adus cutiile.
So, unde era bestia?
Cosmin grijuliu – mai ales ca avea de-un business de fct cu mine si o colega – s-a oferit sa ma sune ca sa localizez telefonul. Doar ca era pe silent, pentru ca sunt zen, ambalez hainele intr-un feng shui foarte shui.

Cu rasturnari de cutii si bagaje, l-am gasit. Fix intr-una din cutiile care urmeaza sa plece la Euro Mini Storage – in magazie, unde o sa stea bine sigilate departe de mine.

Acum e pe un fotoliu, pasnic. Nu mai suna.
*

E ora la 22 si, dupa mai bine de 12 ore, am reusit sa ambalez revistele si albumele de arta. Adica fix 2 cutii. (ma rog si 3 saci de lucruri de aruncat). In ritmul asta ma mut la sfirsitul anului.

Mai am in plan pt seara asta, colectia de cd-uri & dvd-uri. Dar sper sa nu ma apuce dimineata.

Miine dimineata ma intilnesc cu domnii care imi paluxeaza parchetul. Sa vedeti acolo veselie.

Si nu, nu vreau ajutor. Ce farmec ar mai avea altfel o mutare din Dorobanti in Batistei?!

Felicia, inainte de toate & blogg-erii romani

cind ne-am parteneriat pentru lansarea filmului Felicia, inainte de toate, le-am spus celor care reprezentau casa de filme ca facem ORICE.

am un mare respect pentru ce scrie Razvan Radulescu si, chiar daca nu vazusem filmul, as fi vrut sa-l sprijinim cu ce putem la debutul sau regizoral.
dupa aia am vzt filmul, am cunoscut-o pe Ozana Oancea (mi-nu-na-ta!) si n-am regretat nicio secunda implicarea noastra. ba chiar am fo foarte foarte happy.

le-am propus atunci sa aleaga 5 dintre bloggerii invitati la avanpremiera carora Razvan sa le acorde interviuri in exclusivitate. le ofeream astfel ocazia bloggerilor sa aiba continut propriu exclusiv si sa se comporte ca jurnalisti.

n-au existat nicio clipa si-au spus: ok, alegem 5 si facem interviurile.
astazi am aflat cine sunt cei 5 Ina Hofnar, Cristi Sutu, Cristi China, Adrian Ciubotaru si Alexandru Negrea.

n-am avut nicio treaba cu alegerea lor, dar sunt f f happy pentru ca ii stiu pe toti, stiu ca sunt oameni misto si meritau o intilnire de genul asta.
*

Mi-a placut mult avanpremiera Tabu cu Felicia, inainte de toate. cred ca a fost cea mai buna vizionare din cei 5 ani de cind lucrez la Tabu.
Ne-a ajutat filmul desigur, dar cel mai tare ne-au ajutat regizorii (Razvan Radulescu & Melissa de Raaf, actrita din rolul principal Ozana Oancea si producatoarea – dna Ada Solomon) pt ca au fost extrem de deschisi si au raspuns la toate intrebarile invitatilor bloggeri.

In seara aia am fost tare tare mindra ca pe cei mai multi din sala ii invitasem eu personal. Pentru ca se comportau ca niste mega jurnalisti (unii si sunt:) ); aveau intrebari smart, erau documentati, aveau observatii fine.

a fost asa o atmosfera misto ca mi-e teama ca la urmatoarea vizionare nu o sa ne mai ridicam la nivelul asta.
saptamina viitoare incepem sa ne gindim (impreuna cu Catalin Anchidin din “echipa lor”) la ce vom face la noua vizionare. cu aceeasi casa de productie, HiFilm:)

so, ne revedem curind la un alt film:)

1401

limbajul mimico gestual lectia nr 2

De saptamina trecuta (vrei sa stii ce am invatat saptamina trecuta?) si pina astazi am tot repetat aiurea pe strazi dactilemele. Cum mai vedeam un obiect cum mai facem semne discrete din degetele pe linga corp, incercind sa-l numesc cu “literele“ alfabetului surdo mut.

Si cu toate astea, astazi tot m-am incurcat un pic la lectii si tot mi se pare ca am prea multe degete la o mina.

*
in saptamina asta mi-am dat seama ca e nevoie de un pic de antrenament ca sa poti sa asculti cu ochii. dar ca e foarte misto senzatia reusitei.
*
Astazi a fost ziua mincarurilor.

Stiu sa spun ce maninc, ce as vrea sa maninc – stiu o serie lunga de legume, fructe, carnuri si modalitati de preparare.
Am uitat sa le spun si colegilor de la curs ca eu nu gatesc, dar important e ca stiu sa spun asta in limbajul mimico gestual.

Cum Marieta ne-a pus pe fiecare sa spunem ce ne place sa mincam, a fost momentul sa ma afirm drept mofturoasa si sa spun multele lucruri pe care nu le maninc☺. Sau combinatiile ciudate de seminte pe care le maninc☺

Vestea buna e ca stiu si sa spun ca sunt “mofturoasa”= cu degetele miinii drepte, lipite si tinute drept, iti stergi nasul de jos in sus si duci miscarea spre exterior.

That’s me. Mofturici☺

Dar partea cea mai frumoasa a cursului de astazi e ca mi-am dat seama ca mincarea noastra preferata spune cite ceva despre noi. Si usor usor pot sa-mi fac o idée despre colegii mei de curs.

Ma induioseaza in continuare multe dintre semnele pe care le invat. Sunt si unele care ma amuza, dar limbajul in esenta lui mi se pare extrem de sugestiv si de minimalist, cu o logica f simpla. Daca esti calm si relaxat in fata cuiva care vorbeste cu acest limbaj n-ai cum sa nu te intelegi, ai nevoie de putina rabdare si mai multa deschidere ca sa capete incredere interlocutorul si sa-ti explice tot prin semne fiecare dintre cuvintele pe care nu le intelegi.

Saptamina viitoare purtam dopuri in urechi si nu mai auzim deloc. Va fi super tare sa ne descurcam doar cu ce am invatat. intre timp bag lectii suplimentare de pe un DVD ca sa nu ma fac de ris:)

In toamna exista posibilitatea sa ma duc in vizita la o scoala de hipoacuzici sa ma joci cu copilasii pe limba mimico gestuala. Abia astept!

Cursul e organizat in colaborare cu fundatia Light Into Europe Charity pentru angajatii British Council. eu am fost invitata la curs prin bunavointa/amabilitatea & sufletul lor mare de Eliza Ioana & Oana Macovei. multzuuuu again.

2365

Prin Bucurestiul meu

Cum arata Bucurestiul pe care vrei sa-l prezinti prietenilor tai? Bucurestiul cu care te mindresti si in care iti gasesti citeva lucruri frumoase?
*

in week end-ul acesta, ca o prelungire actiunii Prin Bucurestiul meu, le-am aratat Andreei – tomata cu scufita, Titzei – nebuloasa si Elenei aka minxieee o parte din ce-mi place mie in Bucuresti.

Am inceput cu un tur al celor mai spectaculoase camere din hotel Carol Parc – un loc rafinat, secret si select (fostul Palat Suter). Au stat aici mai toate vedetele mari care au venit in Romania si au vrut sa fie departe de ochii lumii.

Am continuat pe strada cu scari, acum in constructie, dar tot simpatica.

Am ajuns la Arenele Romane unde se repeta pentru un concert de seara, am facut o escala mica pe Strada Mintuleasa si am zimbit cind Andreea si-a dat seama ca una dintre case semana cu ce-si imaginase ea cind citise La Tiganici a lui Eliade.

Am facut o escala mai mare la redactia Tabu, tirziu spre seara, ca sa mincam inghetata in curte pe bancutze si sa birfim despre vedete, dar am mincat un prinz sanatos si bun in oaza de liniste care se numeste terasa UNITER.

Abia acum seara, mi-am dat seama ca, din instinct, le-am prezentat ceva “glam”, ceva legat de muzica, altceva legat de carti, ceva legat de artisti & liniste si, desigur, redactia unde-mi petrec o mare parte din timp.

Si ca, de fapt, asa e “bucurestiul meu”.

later edit: ultima oprire a fost la Casa Enescu. imi place mie pilda care se ascunde dincolo de gardurile ei. Palatul mare a fost pentru evenimente mondene, Enescu a trait in casa din spate. Simplu, ba chiar auster.

*
Scrie pe blog-ul tau/ sau pe facebook care sunt 3 locuri pe care le-ai arata prietenilor daca ar veni in Bucuresti. Nu e o leapsa. E o provocare de a crea o oaza de frumos. Te bagi?

*

In acest week end intr-o campanie f f smart de promovare a Bucurestiului turistic, bloggeri din Bucuresti sau din tara au vizitat punctele de maxima atractie turistica, insotiti de ghizi profesionisti. Campania s-a numit Prin Bucurestiul meu, a fost gindita de Corina Georgescu si organizata in colaborare cu Paralela 45, Blue Air & Norc.

Le fac reclama aici pentru ca merita. Desi miine ziarele nu vor scrie despre asta si probabil ca nici la stirile de la tv nu veti vedea altceva decit ce mai face Basescu, un grup de tineri- bloggeri- au vazut in week end-ul asta Bucurestiul dintr-o alta perspectiva. Si o sa-l prezinte si cititorilor lor.

2366

Iris Murdoch prietena cu Antoaneta Ralian

am avut acces in seara asta la un text care va fi public saptamina viitoare.
am descoperit astfel ca doamna Antoaneta Ralian, traducatoare faimoasa, a fost prietena timp de 25 de ani cu Iris Murdoch.

si ca faimoasa scriitoare britanica a fost in vacante in romania.

eu o iubesc pe Murdoch. mult. si filmul despre viata ei m-a facut sa pling in hohote vreo ora.
de dragul textului pe care l-am citit asta seara, voi reciti Marea, Marea a lui Iris Murdoch, tradusa de doamna Ralian

956

la joaca

astazi La Joaca cu Kiki Popa fotografiata de Ramona Rusu Dumitrescu

788

caut casa.

ok. nu merge cu agenti imobiliari pentru ca nu sunt seriosi.

brieful este asa:

oriunde in perimetrul unirii, piata rosetti, armeneasca, universitate, cismigiu, romana, gradina icoanei.
garsoniera sau apt cu 2 camere.
aer conditionat, parchet, masina de spalat.
biblioteca (sau spatiu pt ea) pentru muulte carti.
debara care sa poata fi transformata in dressing.

daca stiti ceva DE INCHIRIAT, let me know

multumesc

1396

bloggerita din mine:)

la sibiu, la festivalul de teatru, o tinara simpatica mi-a spus dupa ce am facut cunostinta “a, dar te stiu de pe twitter”.

o alta bloggerita a scris la ea acasa (blog) ca am fost la sibiu si sunt tot bloggerita.

la zilele usilor deschise au venit tineri care ma stiu de pe facebook sau twitter.

deja ma simt f cool si in pas cu vremurile.
really.

1180

Limbajul mimico gestual – lectia 1

Acum ceva vreme scriam ca imi doresc foarte tare sa invat limbajul mimico gestual. Oana Macovei a citit aici pe blog, a vorbit cu colega ei Eliza Ioana de la British Council si iata-ma astazi la prima mea lectie.

doamnelor, va multumesc tare mult.

*

Ce am invatat?
Literele in semne – care se numesc DACTILEME.
Am probleme cu D, G si F dar le invat eu pina la lectia urmatoare.

Am invatat sa spun “multumesc” si “cu placere”.
e foarte frumos semnul de “cu placere” – se deseneaza cu ambele miini o inima in partea stinga, in dreptul inimii.

Cu multumesc/cu placere am trait si prima senzatie de disconfort emotional.
Am spus “multumesc” (cu virfurile degetelor strinse si drepte se atinge barbia), Marieta – profesoara – mi-a raspuns “cu placere” si, pentru ca gestul de la “cu placere” mi se pare foarte puternic, n-am mai stiut sa continui, am zimbit si am ridicat din umeri.
Intr-o conversatie normala trec mult mai usor peste “cu placere” rostit de cel din fata mea.

Am invatat sa-mi denumesc rudele: mama/tata/sora/ copil/ baiat/ fata/ nepot/ cumnata/ bunici/ verisoara.
Si cu putina chinuiala, am putut sa spun cite ceva despre familia mea exprimindu-ma doar prin limbajul semnelor.

Am invatat sa spun “frumos”/”urit” si Marieta mi-a atras atentia: nu poti sa spui “urit” si sa zimbesti, expresia fetei trebuie sa arate suparare.
M-am gindit instantaneu ca limbajul asta e mult mai sincer, pentru ca tre sa fii cu totul acolo…si chip, si miini, si suflet.
In conversatiile noastre normale trisam din greu, raspundem ceva si ne gindim la cu totul altceva.

Si-am mai invatat… ca am prea multe degete si ca sunt al dracului de greu de coordonat simultan. Dar lucrez la asta.

Cursul e organizat in colaborare cu fundatia Light Into Europe Charity pentru angajatii British Council.

P.S. m-am vazut cu Ana putin mai devreme si i-am aratat citeva dintre lucrurile pe care le-am invatat. Mi-am dat seama inca o data ca ma emotioneaza f tare gestul de la “cu placere”.

*
daca va intrebati de ce imi doresc sa invat limbajul semnelor raspunsul e simplu: sunt un om care-si cistiga piinea exploatind cuvintele in forma lor scrisa si vorbita. m-am gindit cum ar fi daca as suprima, ca un exercitiu, partea vorbita? cum m-as exprima? si-am decis ca trebuie sa invat limbajul semnelor ca parte a dezvoltarii mele emotionale si profesionale.

*
lunea viitoare am lectia nr 2.

ziua dezastru…

a treia mea zi in sibiu la festivalul de teatru s-a dovedit a fi un dezastru…

cred ca planetele au fost aliniate dubios astazi pt ca:

– de dimineata am alunecat pe clabuci in dus, am cazut, mi-am zdrelit o coasta si mi-am julit cotul al carui os a fost oricum zdrobit in iarna. asta a insemnat o excursie matinala la spital pt radiografie.

– mi-am schimbat telefonul stricat si nu mi-am putut salva numerele. asta inseamna 1000 si ceva de contacte importante pierdute in larga zare.

-m-am incaltat in bascheti albi (pe care-i incalt oricum rar ca mi-e lene sa-i spal) si s-a pornit ploaia. asta inseamna ca baschetii s-au facut ghiveci.

– m-am intors de la interviuri din centru si in loc sa urc la etajul 5 unde locuiesc, am ajuns la 4. eram pe pilot automat m-am dus la camera care credeam ca e a mea si m-am trezit fata in fata cu o doamna care nu era romanca si se uita ciudat la mine… cred si eu daca s-a trezit cu mine in camera. (nu-mi explic cum am intrat… cred ca era usa intredeschisa!)

– am mers la una din piesele vedeta ale festivalului – Inchisoarea de oase – si, desi realizam ca e o montare speciala, n-am inteles nimik; totul a trecut pe linga mine ca si cum ar fi fost in alt capat de lume.

am sa tin minte ca in ziua de 31 mai la anu’ sa stau in casa:)

dar cu toate dezastrele si vinataile pe care le am dupa ziua de astazi, tot iubesc sibiul.

vrei sa stii de ce?

2526

de ce iubesc sibiul…

am super amintiri (culturale si mai putin culturale) legate de sibiu, mi-e intotdeauna cald si bine in orasul asta – chiar daca ploua si sunt incaltata – cum altfel- in bascheti albi.
intr-o vreme ma gindeam ca m-as muta aici… inca mai cochetez cu gindul asta – poate la pensie:)

astazi am avut inca un exemplu de cit de misto e lumea de aici.

m-am dus sa-mi cumpar telefon de la un magazin vodafone din piata mare (telu’ meu a crapat de 2 zile), iar doamna care s-a ocupat de mine a remarcat ca platesc prea mult la factura pt ca am un abonament vechi.

– daca va fac alt abonament, aveti de 3 ori mai multe minute si platiti jumatate.
– si am si net?
– da, si va fac si asigurare, daca vi se strica telefonul cind sunteti plecata sa vi-l inlocuim oriunde ati fi.

suuuuper simpa doamna.
s-a ocupat dinsa de tot, eu doar am semnat si-am platit. si-am inlocuit samsungul smeker cu screen touch & look fashion like cu un nokia smart si practic.

iar la sfirsit, cind sa ies din magazin mi-a spus
– e un service un pic mai sus pe strada, nu e vodafone… dar vreti sa sun acolo sa-i rog sa incerce sa va transfere numerele? si daca nu va intelegeti cu telefonul acesta pentru ca vad ca nu sunteti foarte tehnica (:) ) veniti in doua zile si vi-l schimbam cu altul.

so, me happy.
un om tare fain.
sper sa o bonuseze cineva pe doamna de la vodafone din piata mare din sibiu pt ca si-a facut tare bine treaba astazi si nu m-am simtit deloc frustrata ca sunt varza in materie de telefoane & tehnical stuff.

P.S. nu s-au putut transfera numerele. daca sunt in agenda voastra de telefon as aprecia daca-mi dati un sms cu numele vostru ca sa-mi completez agenda. acum e aproape goala:)

1117

fits 2010, ziua 2, prietenie

duminica, 30 mai, pe la 9 jumatate, Gavril Patru si Constantin Draganescu luau micul dejun in restaurantul hotelului Ibis.

cu o seara inainte i-am vazut in piesa Acasa la tata, unde Patru era fiul “ratacitor” si Draganescu profesorul de fizica din liceu care incasa acum glumele pustilor deveniti adulti.

in dimineata asta, la masa erau doi domni care povesteau lucruri lumesti, un pic somnorosi, dar atenti in jur.

dupa ce dl Draganescu a terminat de mincat, anii sai din buletin au apasat greu atunci cind a trebuit sa se ridice. era un spatiu strins intre masa si scaun, in spate alt scaun si un turist care minca.

asa ca Gabriel Patru, cu o tandrete mare si un respect care aducea a familie, s-a ridicat din locul lui, l-a prins de brate pe dl Draganescu si l-a ghidat elegant intre scaun si masa.

un semn emotionant de prietenie.

*
pe scena dl Draganescu facuse tumbe, la propriu, la o secventa la care trebuia sa cada.
la acest mic dejun mi-am dat seama ce efort face ca sa fie pe scena atit de activ.

am realizat, inca o data, ce magie are scena si meseria asta incit reuseste sa trimita energia care sa mobilizeze dincolo de anii din buletin, de dureri sau suferinte.

*
piesa Acasa la tata poate fi trebuie vazuta la Teatrul Act din Bucuresti

*
apropo de prietenie, mi-am facut prieteni noi la Sibiu zilele astea. dar despre ei si cit de simpatici sunt, povestesc zilele viitoare.

1408

Draga Theo (van Gogh)…

stiu ca ai murit de multa vreme, dar pentru ca tocmai ce m-am intilnit cu fratele tau – Vincent- m-am gindit sa-ti scriu:)

pina ieri, nu m-am gindit niciodata ca ai fost un om tare special.

imi place de fratele tau, ii stiu lucrarile si, pentru ca am fost ieri in casa voastra comuna din amsterdam – muzeul Van Gogh, brusc ma uit la tine cu alti ochi.

stiam ca fratele tau era nesigur pe el, era fragil si traia emotii extreme, dar acum stiu sigur si ca era un mare egoist, rasfatat (nu in sensul rasfatului material, cit mai degraba al unui alint emotional – fie el si noire) si, dincolo de astea, un om care nu si-a gasit calea de exprimare. nici macar cu picturile sale.

cind am aflat ca a renuntat la seria “cu cartofi” pentru ca nu a primit raspunsul pe care-l astepta din partea celor care-i vazusera primele 3 tablouri, am realizat inca o data cit de fragila era increderea pe care o avea in sine si cit de mult avea nevoie de confirmari exterioare.

si mi-am dat seama, ca tie ca frate ti-a fost incredibil de greu. erai singurul lui sprijin emotional si – cu egoismul sau de artist – te-a exploatat tare mult.

Draga Theo,

aseara, cind imi faceam bilantul zilei – ce am vazut si ce am trait ieri in amsterdam – in mod surprinzator, nu m-am gindit la Vincent, fratele tau, desi fusese pe lista mea de prioritati la vizite.
m-am gindit la tine. mult.
la efortul tau de a-l sustine material pe vincent in toti acesti ani, la faptul ca erai fratele mai mic si ai fi avut si tu nevoie de un sprijin, la cit de greu ti-a fost cind a murit.

mi-am adus aminte ca si sotia ta a fost generoasa – ne-a dat noua scrisorile dintre tine si Vincent – iar asta arata inca o data ca esti dintr-un aluat aparte.

cred ca erai un om tare tare misto.

****

Scrisorile dintre Vincent Van Gogh si fratele sau Theo sunt publicate in Romania la Editura Art. Cartea se numeste Draga Theo.

***

ma aflu la Amsterdam pentru Philips Haircare Style Guide AW 10, despre care am de scris lucruri tres simpa, dar… e si miine o zi:)

2681

limbajul semnelor

vreau sa invat limbajul semnelor.

am luat legatura cu asociatia hipoacuzicilor si sper sa ma indrume ei catre un curs.

dar daca stiti pe undeva, let me know:)

cred ca exprimarea sentimentelor si a gindurilor fara sa fie folosite cuvintele e cea mai pura si mai emotionanta forma de comunicare.

si vreau sa invat asta. cit am sa pot eu invata.

1533

sa facem un cadou unui om bun

Iubesc faptele bune care vin ca de niciunde. Fara sa ceara nimic in schimb. Facute cu drag, din inima.
Faceti cu mine o astfel de fapta buna? Un cadou pentru un “om din aluatul bun?”

*
Miine, marti 25 mai, la ora 19.00 la sala Radio Alexandru Tomescu si Horia Mihail isi incheie turneul Stradivarius: o serie de 11 concerte care fac parte dintr-o campanie sociala de stringere de fonduri pentru copiii cu deficiente de auz (“Ai auzit de mine?”)

Dupa primele 3 concerte, am vorbit via email cu Alexandru. Imi spunea ca au strins o suma echivalenta cu 3 proteze auditive si ca se string greu banii.

Cind i-am spus ca tocmai faptul ca se string bani pic cu pic e mai emotionant si mai frumos si mai insemnat, mi-a dat un raspuns pe care-mi permit sa-l transcriu aici, pentru ca m-a emotionat profund.

Eu cred ca in ultima instanta e un exercitiu civic, sa ne dezmeticim si sa vedem ce putem face cu totii, fiecare cate putin, dar impreuna.

Ti-am povestit ca avem o cutie pentru donatii pe care o luam dupa noi la toate concertele din turneu. Dupa – numar banii ca sa vad cat s-a adunat. De multe ori sunt foarte numeroase bancnotele de 1 leu – ma gandesc insa ca fiecare dintre ele este un gand bun al celui care a donat-o.

Alexandru Tomescu

*
Pentru ca stiu ca exista cutia asta, dar mai ales crezul lui Alexandru in ideea de gest civic, m-am gindit ca miine sa facem de-o fapta buna.

Haideti la ora 7 la Sala Radio sa facem o donatie in cutia campaniei. Cit de mica. Ar fi frumos sa stati si la concert, dar daca nu aveti timp si sunt altele deja in program, treceti doar ca sa lasati o bancnota.

Ar fi mai mult decit un gest civic, ar fi un cadou cu drag pentru Alexandru si colegul lui, care se afla la sfirsitul unei campanii grele si obositoare.
Un cadou venit de niciunde.

Va bagati?

*
later edit: am fost la concert pregatita sa pun banuti in cutiutza. mi-am gasit citiva dintre prieteni in sala si-am fost happy. si ei pregatiti pt cutiutza.
cu ceva noroc alti prieteni se mobilizeaza mai bine decit noi, mai consistent adica. detalii zilele viitoare.

1705

cazul Hoara

Televiziunile au dat aseara imagini cu Marcel Hoara alergat de multimea de manifestanti din fata Guvernului. Toate tv-urile au blamat multimea, dar s-au folosit de imagini ca sa arate furia si dorinta de razbunare fata de guvernati.
N-a zis nimeni nimic ca, de fapt, televiziunea care a generat scandalul e vinovata.

Si asta nu e deloc fair.

*
Sa explic: Orice producator de stiri stia ca daca aduce un reprezentant al Puterii in mijlocul manifestantilor va iesi circ. Pe asta cred ca s-au si bazat, pe scandal aducator de audienta.

Daca ar fi dorit sa fie onesti fata de oricare invitat al Puterii, ar fi avut studioul protejat de multime, cu grilaje metalice si cu bodyguarzi ca sa pastreze o distanta non agresiva intre masa emisiunii si multime.

Nu s-a dorit asta.
Multimea putea sa o mingiie pe crestet pe Sandra Stoicescu si, evident, sa-l imbrinceasca pe Hoara.

De dimineata la Antena 3 se aduceau laude echipei care a stat straja si s-a transformat in perete in apararea lui Hoara. C’mon, v-ati pus in pericol si oamenii vostri, tot pentru audienta.

Not not fair.

*
De ce s-a dus Hoara acolo? De, ma iertati, bou!
Dar asta e cu totul alta discutie. Scandalul a fost premeditat, iar informatia e facuta acum manipulatoriu.

Si eu cred ca guvernatii astia sunt varza-idioti-cei mai prosti ever, si eu stiu ca ne e greu si ca o sa ne fie si mai greu, dar asta nu are nimic de-a face cu mascarile astea urite care ii imping pe naivi in zone violente.

*
Altfel, decit sa stam cu miinile in sin sau sa vociferam ca uite ce greu ne e, zic ca ar fi mai bine sa muncim.

Eu ma ofer sa prestez pentru statul roman, ce are el nevoie de prestat, o zi pe saptamina, voluntar, pina la sfirsitul anului.
Vrea la scoala? Merg. Vrea la maturat? Merg si acolo. Vrea la ghiseu? Prestez. Vrea la spital la muncile necalificate? Ok, rabd si muncesc.

Sa zica un reprezentant al statului unde are nevoie de munca voluntara pentru ca a dat multi oameni afara ca sa reduca costurile, si eu merg frumos si muncesc.

E mai util decit sa manipulam sau sa stam cu miinile in sin si sa ne vaitam ca tara se duce de ripa.

1543

ai facut o fapta buna? un copil merge in tabara

ai facut o fapta buna? scrie-o aici si, la fiecare 250 de fapte bune, un copil merge intr-o tabara.

eu cred ca trebuie sa facem fapte bune fara sa asteptam nimic in schimb. din credinta de a acorda ajutor/sprijin/ a face lumea sa zimbeasca.

dar mi se pare minunat faptul ca o fapta buna pe care o face cineva poate genera in lant in capatul celalalt al tarii alte fapte bune si, in alt colt al tarii, sa mearga intr-o tabara un copil pe care e foarte posibil sa nu-l stie niciunul dintre cei care au fct faptele bune.

*
e o perioada calda si creativa pt publicitarii romani.
Cards of Joy e o campanie Heidi, care ar putea face lumea sa zimbeasca in perioada asta involburata.

1036
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!