Category : personal

andreifotografii din telefon

fotografii din telefon

saptamina trecuta, asa cum a ramas in telefonul meu…

1969 Parfum de Revolte by Histoires de Parfums. ieri am petrecut 2 ore la Createurs d’Emotions (pe strada Doamnei, linga BNR) in raiul parfumurilor rare, invatind sa ma obisnuiesc cu mirosuri nestiute de mine. cind sa plec, Alexandra Paven (proprietara magazinului) m-a intrebat cu ce vreau sa ma parfumeze… ceva care sa experimentez sau ceva care sa ramina pe mine si sa fiu confortabila cu imbracamintea formata de aer… am ales ceva care sa ramina si, la mai bine de 24 de ore si 2 dusuri, inca mai miros a decadenta:) 1969.


asta micu se afla in petshop-ul Doggy Style din Dorobanti. cind s-a trezit isi intindea gitul pe la gratii ca sa fie mingiiat. i-ar cam trebui un stapin care sa-l tina in brate cit mai des.

*

ea e Urma si era invitata speciala la premiera celui mai recent Almodovar, The skin I live in. asta era vineri, simbata juca in viitorul film al lui Adrian Sitaru.
pentru alte rezervari si autografe, o puteti contacta pe mama ei, Anca Romanescu.

*

un tablou din atelierul Rhea Costa, unde am fost pentru o rochie necesara unei sedinte foto de vineri. tabloul e facut de Arthur pe care-l gasiti in atelier, gata oricind sa va dea un sfat despre ce e cel mai bine pentru voi in materie de rochite dragutze…

simbata la X factor, Andreea una dintre colegele de facultate ale lui Andrei Leonte purta acest tricou simpa.

*

duminica seara, dupa show, pe scena X Factor doi copii dintre rudele Antoniei se jucau pe scena… aveau dansurile lor si stiau sigur ce vor sa se faca cind vor fi mari. s-au fotografiat la masa juriului ca sa-si aduca aminte. vor fi staruri:)

2054
schoolsunt elev la school for startups 2012

sunt elev la school for startups 2012

cind am anuntat ca renunt la job-ul meu la revista, am spus ca vreau sa ma dezvolt in online. prietenii mi-au spus tot timpul “nu te mai angaja la altii, fa-ti un business”, dar am strimbat mereu din nas spunind ca nu stiu cum sa fac business.
insa de la plecarea din presa scrisa planetele s-au aliniat frumos pentru mine.

VOI PARTICIPA LA SCHOOL FOR STARTUPS 2012

am primit o bursa si de la anul sunt elev constiincios in programul School for Startups, un proiect destinat antreprenorilor de catre Fundatia Post Privatizare.
ii voi avea mentori pe Dough Richard (celebru investitor si antreprenor de succes) si pe Marius Ghenea (antreprenor roman, aflat in top 300), plus o serie de profesori invitati pe parcursul fiecarei Boot Camp de la care voi invata nu doar cum se face un business plan, ci cum se pitch-uieste afacerea pentru a gasi investitor sau cum se promoveaza. iar mentorii mei imi vor spune la sfirsitul scolii daca business-ul meu este atit de bun incit as putea gasi investitori. ba chiar, la o prezentare finala, in fata unor investitori importanti, s-ar putea (daca sunt smart si constiincioasa) sa fac rost de bani pentru afacerea mea:)

CE ESTE SCHOOL FOR STARTUPS

School for startup este un proiect al Fundatiei Post Privatizare care urmareste educarea continua a antreprenorilor. el este destinat nu doar celor care se gindesc sa devina antreprenori (ca mine), ci si celor care au afaceri deja si care vor sa se dezvolte, sa-si eficientizeze business-urile. prin programul de mentorat, participantii au acces direct la doi oameni care stiu ce inseamna business-ul, asa ca pot gasi solutii personalizate la problemele lor. de asemenea, odata admis in scoala ai acces la Live plan o platforma unde poti sa-ti faci propriul plan de afaceri, dar si la o serie de cursuri How to de business. scoala este una foarte speciala: nu exista cursuri teoretice, din prima zi lucrezi la propriul plan de business, la propriul proiect si timp de un an ti-l perfectionezi. prin urmare, la sfirsitul anului, ai o afacere mai performanta, dezvoltata cu ajutorul unor oameni care au facut milioane din afacerile lor:)

CUM VA PUTETI INSCRIE SI VOI LA SCHOOL FOR STARTUPS

inscrierea se face contra unei sume de 1400 euro (care poate fi platita in 4 rate), iar studentii care doresc sa devina antreprenori au posibilitatea de a achitiona un prim modul contra 200 de euro si de a vedea daca vor sa mearga mai departe.
costul total al scolii care se intinde pe un an este insa de 5000 de euro, dar 3600 de euro sunt acoperiti de Fundatia Post Privatizare. de asemenea, pentru cei care vor sa faca o investitie in viitorul lor ca antreprenor, pentru achitarea taxei se poate face un contract cu Banca Transilvania pentru un imprumut fara comision, intrucit exista un parteneriat cu aceasta banca.

detalii despre cum va puteti inscrie pe www.schoolforstartups.ro

colegii mei de lectii vor fi Alex Negrea si Victor Kapra si va fi amuzant, dar si interesant sa “concurez” cu ei pentru o idee smart de afaceri.

chiar asa, voi in ce business – legat de online – ma vedeti?

1518
prieteniintuitie?

intuitie?

citeodata judec oamenii dupa o singura privire. de fapt, nici macar nu-i judec: se intimpla ceva in capul meu, se declanseaza un mecanism, si stiu dupa o clipa ca omul respectiv e unul bun.

o clipa care poate sa fie cit un articol de ziar. asa am remarcat-o pe ana maria onisei. citeam observatorul cultural, un text scris de ea si-am spus “imi place fata asta, vreau sa lucrez cu ea”. si nu m-am inselat nicio secunda asupra caracterului ei.

o clipa care poate sa fie cit o sedinta foto asa m-am imprietenit cu ioana blaj. eram la o sedinta foto unde il urmaream pe fotograf (care o fotografia pe ea) pentru un articol si, dupa 5 minute de vorbe, stiam ca e un om bun si ca o sa fie prietena cu mine.

o clipa care e cit un interviu am facut un interviu cu marius manole acum 6 ani si cind primeam raspunsurile la intrebari, tot ce aveam in minte era ” e ca mine”. si nu m-am inselat asupra caracterului lui.

scriu despre ei pentru ca au fost oricum prezenti aici pe blog, dar am clipe din astea traite cu multi oameni care imi sunt acum prieteni si pe care uneori ii chinui ca sa-si depaseasca limitele, dar si ei ma slefuiesc pe mine, invatindu-ma lucruri minunate.

(am sa scriu curind un story mare despre o asemenea intimplare; m-am uitat la tv si-am zis: asta e un om bun… iar acum e printre prietenii mei)

nu stiu cum functioneaza mecanismul asta: dar ma uit la om si simt ca o sa-mi fie prieten… sau ca avem ce sa ne spunem pe termen lung.

si nu, nu apuc sa ma pacalesc asupra caracterelor, pentru ca acelasi instinct sau intuitie sau cum se va fi numind, imi spune cel mai adesea “nu nu, omul asta nu e din echipa ta.”
nu ca n-ar fi bun, corect etc , ci pur si simplu ca nu e pe lungimea mea de unda si-atunci ma indepartez discret.

vi se intimpla asta?

2126
florisuparari din online

suparari din online

ieri m-am vazut cu un prieten vechi, om de radio foarte talentat si cu audienta de jumatate de milion de ascultatori pentru programele lui.
povestea cu maxima naturalete despre stinghereala lui de a iesi in public la tot felul de evenimente, tot asa cum povestea despre ca i se pare normal sa le raspunda ascultatorilor pe twitter, mail, FB, desi are un program incarcat si in biroul lui se opresc zilnic toate trupele mari ale romaniei (pentru ca asta ii e meseria).

din interior, pentru ca traieste in meseria asta de 12-13 ani (poate mai mult, dar mai bine il fac mai tinerel), nu i se pare ca face nimic spectaculos. chiar daca are aceeasi pasiune si aceeasi dorinta de a face lucruri marete (le si face, concertele din garaj sunt dovada:) ), pentru ca asta e viata lui, i se pare normal tot ceea ce face.

cind i-am amintit cum eram noi cind eram mici si ne gindeam la cei care lucrau la radio, cit de mari si de importanti ii credeam si-i simteam pe DJ, si de ce vise aveam despre studiourile de radio, i-au zimbit ochii. nu pentru ca oamenii s-ar fi gindit la el din perspectiva asta (cred ca un gind ca asta l-ar fi incurcat), ci pentru ca si-a amintit de vremurile tineretii noastre cind, da, oamenii de la radio erau mici dumnezei.
dar niste mici dumnezei cu caracter, politicosi care-ti spuneau lucruri grave si importane fara sa dea sentinte, ba chiar cu umor.

*
mai tirziu, spre seara, am citit citeva bloguri. oameni care se dau cu parerea si din interiorul lumii lor, li se pare ca sunt mici dumnezei. m-a enervat teribil blogul unei domnisoare care crede ca le stie pe toate si ca poate judeca si in dreptul meu sau al altora ca mine. o vazusem cum se comportase in public, la o manifestare la care fusesem invitati si … era departe de ce povestea domnul de la radio.

*
stiu ca totul tine de caracter si ca, din interiorul lumii noastre, judecam usor si etichetam la fel de usor. poate ca si eu, acum, fac asta. dar in zilele care seamana cu cea de ieri, mi se face dor de oamenii modesti de la radio.

si-i multumesc aici lui arhi ca a scris ieri, fara sa stie of-ul meu, ceva in care cred din tot sufletul: de ce evit sa socializez cu bloggerii

stiu ca n-ar fi trebuit sa scriu asta, pentru ca nici nu e atit de important ce s-a scris ieri si textul ala nici n-o sa fie de maxim impact in lumea asta, dar m-a mihnit atit de tare incit e forma mea de refulare, pentru care imi cer scuze.

si nu, nu vreau sa dau nume. si nici nu va las sa comentati la acest post. e doar un stegulet pe care imi permit sa-l flutur poate il vad cei pe care i-ar ajuta.
pentru ca eu cred in comunitatea online si in puterea ei, dar cred la fel de mult in bun simt, in content propriu si de calitate, in a avea maniere, a fi politicos si diplomat … si-a trai alaturi de ceilalti fara sa dai sentinte si sa-i judeci.

multumesc.

1025
IMG473fotografii din telefon

fotografii din telefon

n-am mai postat de ceva vreme fotografii pe care le fac cu telefonul…

iata ultimele mele zile, vazute cu telefonul.

*

acum citeva saptamini intr-un interviu Ion Tiriac spunea ca in aceasta perioada de criza nu vrea sa dea pe nimeni afara, ca o sa-l coste mai mult datul lor afara acum, pe termen lung in 4 ani cind va trebui sa-i angajeze la loc si sa-i scoleasca.
vad, des, reclama asta pe Magheru si ma gindesc la ce spunea in interviu.

*

aseara la X Factor o avalansa de copii pe Paula Seling in pauzele publicitare; ei pentru autografe, ea zimbitoare printre lacrimi ca avea trupe la duel.

*

daca tot se cheama Capre semnele de lemn care se pun in parcari pentru a rezerva locuri, de ce sa nu arate ca niste capre? in fata restaurantului/ bistro Collage (linga MTR), un loc foarte simpatic descoperit saptamina trecuta la o cafea cu o prietena… cu o vinoteca f tare la subsol si un club pentru iubitorii de trabucuri, la mansarda.

*

omagiu pentru domnul Ciulei, pe fatada teatrului Bulandra, Sala Gradina Icoanei. A fost expus si in timpul FNT si gestul mi s-a parut minunat.

decorul din curtea sediului Campari, inaintea de petrecerea pentru lansarea calendarului 2012. cel cu milla jovovich cu care, cu onor, m-am conversat

2658
s-SHYNESS-largeTimiditate

Timiditate

sunt un om timid.

stiu ca multi nu au imaginea asta despre mine, dar… sunt un om timid.

ma consuma si ma termina nervos orice iesire in public (scriu asta inainte de a pleca la PR BOOT Camp unde trebuie sa tin un seminar… de fapt din cauza seminarului scriu asta).

ma panicheaza gindul ca trebuie sa intilnesc un om pe care nu-l cunosc. (si da e valabil, ba chiar e accentuat de alte emotii, si cind trebuie sa fac un interviu cu cineva pe care-l apreciez tare)

(si) de asta merg rar la evenimente sau in locuri in care stiu ca nu stiu pe nimeni.

dar stiti ce ma face totusi sa ies din casa si sa respect promisiunile de a merge in unele locuri?

toti oamenii mari (moralmente, nu fizic sau pe scala sociala) au un gen de timiditate care ma emotioneaza…
si ma gindesc ca daca si ei, dupa ce au facut niste lucruri importante in viata si dupa ce si-au confirmat lor si altora ca pot duce si victoriile si infringerile, tot mai au emotii -> inseamna ca se poate trai cu ele…

duminica trecuta Paul Ipate ne povestea pe drumul catre Xfactor despre cit de speciala si timida e Doina Levintza pe care o intilnise pe platourile de la cel mai recent film pe care-l regizeaza Nae Caranfil. Si avea asa o bucurie in glas Paul pentru ca descoperise ca un om de amplitudinea Doinei Levintza a ramas pur si emotiv, incit ne bucuram cu totii.

Mi-am adus aminte acum, cind ma pregatesc sa plec la seminar sa fiu fata in fata cu citeva zeci de persoane noi, si-am zis sa va povestesc si voua:)

1577
lovesi eu te iubesc Manole :)

si eu te iubesc Manole :)

Marius Manole tocmai ce mi-a facut o declaratie de dragoste la el pe blog, pentru care ii multumesc.

motivul pentru care scriu acum e insa ca sa spun si partea mea de story din ce spune el pe blog:)

1. ieri cind ne-am intilnit din intimplare, am fost atit de bucuroasa ca aveam cui sa-i spun (si sa ma si inteleaga) despre spaimele mele de la conferinta BBDO, incit am neglijat-o pe Cristina, jurnalista despre care el scrie. N-am fost foarte politicoasa si nu m-am conversat f mult cu ea. (Imi pare rau Cristina. dupa cum ai vazut, aveam ceva of-uri de expus la Marius)

2. ma bucur ca pe Cristina a convins-o opinia mea despre ce a scris ea, ca sa nu mai renunte la jurnalism. E flatant sa stii ca poti sa-i tii pe unii oameni pe drumul pe care si-l doresc, dar li se pare greu, si poti sa-i tii doar din vorbe bune. Ce vreau sa spun insa e ca, drumul asta in jurnalistica e greu si dureros si numai in tine o sa gasesti resursele adevarate ca sa tii cararea dreapta.

3. ma bucur ca Manole are blog si ca ii puteti vedea atentia pentru detalii, curiozitatea si – mai ales- simtul stirii si al povestii. ma si oftica pentru ca , uneori, face audienta mai mare decit mine cu postarile lui:) dar sunt foarte mindra de tine, Marius. si ma amuz de fiecare data cind te intervieveaza cineva care ma stie si pe mine si-mi spune dupa aia (cum a facut Onisoit) “cit de tare semanati”. eu raspund amuzata: “suntem nascuti in aceeasi zi, dar el e un pic mai tinar; pina si la asta m-a luat.”
o sa vedeti foarte foarte curind, via Marius, ca daca muncesti serios cu blog-ul tau incepi sa ai si alte beneficii nu doar aprecierea publicului. (si de asta sunt f mindra de tine!)

4. si eu te iubesc manole, stii asta.

5. sunt generoasa: n-am nicio problema sa te impart cu toate fanele tale:)

6. week end frumos tuturor.

1961
299048_103381696432723_103381139766112_15514_7272885_nSpune-ti Povestea! Ai curaj?

Spune-ti Povestea! Ai curaj?

Toti ascundem cite un secret. Sau mai multe.

Pentru toti, undeva in viata a fost o intimplare care a facut un switch. Ne-a schimbat de pe traseul initial.
Uneori e greu sa povestim asta, alteori e amuzant. Depinde si de context, ambianta sau… bautura fina pe care o ai alaturi.

Eu mi-am spus povestea “rusinoasa” pentru Grant’s: cind eram mica, nu citeam. Nimik. Ce si cum s-a intimplat de s-au schimbat lucrurile aflati din povestea de mai jos. Va mai dau un singur hint: are legatura cu barbatii din viata mea. Ca toate lucrurile bune pe care le-am invatat:)

Stiu sigur ca si tu ai o poveste.

Impresiile din calatorii, oameni si fapte care ti-au schimbat viata, intamplari care te-au impresionat, reintalniri cu oameni dragi sau amintirile din copilarie… toate sunt povestile tale. Povesti pe care le impartasesti cu prietenii si familia pentru ca nici o intalnire cu cei dragi nu ar mai fi la fel fara ele.

Ce-ar fi sa mi te alaturi? Descopera Grant’s. Spune-ti povestea! Si apoi invita-ti prietenii sa o voteze.

Cele mai votate 25 de povesti inscrise in campanie vor primi cea mai populara tableta de 16 GB . Concursul se desfasoara in perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2011.

Spune-ti povestea pe pagina de FB www.facebook.com/grantswhiskyromania . Abia astept sa votez intimplarile care ma emotioneaza.

P.S. Povestea produselor Grant’s este un amestec de traditie si ingrediente special alese, arome si gusturi unice si, poate cel mai important, nenumarate picaturi de pasiune. Este povestea unei familii care intelege, apreciaza si respecta valoarea momentelor petrecute impreuna. Dar am sa-ti povestesc despre asta, cu exemple intr-un interviu tres tres simpa zilele viitoare

2409
high heels little girlsbad news

bad news

de pe la 2 ani, de cind invatam sa vorbim cit de cit, tot ce ne dorim e sa “ne facem mari”.

la inceput rivinim la viata celor mai in virsta decit noi (nu neaparat batrini), iar – din ce inaintam in ani – incepem sa ne temem de batrinete, pentru ca ea aduce un sfirsit.

simtim ca se intimpla ceva cu noi, ritmul interior se domoleste, incepem sa avem timp sa ne uitam si in jurul nostru, ne “inteleptim”, credem noi.

ne uitam in oglinda, descoperim cum ni se schimba consistenta pielii si apar ridurile, cum obosim mai repede, cum nu mai facem multe dintre lucrurile pe care le faceam cu 5- 10 ani in urma.

dar, oricit de tare ne-am dori, daca suntem onesti cu noi cind ne uitam in oglinda, stim ca nu ne facem “mari”, ca in capul nostru tot aia micii suntem si ca am alergat multi ani dupa o himera.

*
vreau de multa vreme sa spun asta, sa va dau vestea asta trista: nu ne facem mari. e o iluzie.

doar mascam niste lucruri de dragul convenientelor sociale.

si nu, nu e ca in povestea cu Peter Pan. pentru ca noi vrem sa fim mari. dar nu ne iese.

deal with it! sorry.

uitasem sa scriu asta cind v-am multumit de dimineata.

1136
caimultumesc

multumesc

“vorbele bune le primesti pe acelasi drum ca si pe cele proaste. si sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus Rodica Mandache anul trecut, la o conversatie pe terasa la Carturesti.

dar… peste 600 de mesaje pe facebook, peste 100 de telefoane, zeci de sms-uri si (ma iertati ca nu stiu exact numarul) foarte multe mesaje via Twitter, toate cu vorbe bune si felicitari, va dati seama cit sunt de greu de primit si de dus?!

*
de ziua mea sunt cel mai ingrozitor om pentru prietenii mei. daca e ziua mea si imi apartine – dupa cum ii spune numele-, eu iau literalmente aceste lucru de bun si… e ziua in care fac ce vreau eu. si cel mai adesea asta n-are legatura cu socializarea, cu a scoate vreun cuvint macar.

nu raspund la telefon, sunt departe de lume, ma relaxez si ma rasfatz cu lucrurile care-mi plac. si vorbesc/scriu putin. spre deloc daca se poate, pentru ca in restul zilelor am parte din plin de asta.

anul asta, adica ieri, am ales caii, sampanie multa (Mumm) si ciocolata (Godiva).

imi dau seama ca ziua mea e un cosmar pentru toti cei care-mi sunt aproape (sa vedeti cum e cu cadourile…pentru ca nu-mi doresc nimic special si lucrurile care-mi plac si ma emotioneaza, cel mai adesea nu pot fi cumparate cu bani, de la magazin), dar nu ma schimb. e ziua mea.

*
a doua zi, adica astazi, intervine greul. trebuie sa raspund la mesaje, sa ma intorc la munca, sa vorbesc:)

astazi incep aici, cu un mesaj pentru toti cei care mi-au scris ieri (dar mai ales pentru prietenii mei): stiti cit e de greu sa deschizi computerul/telefonul si sa vezi avalansa asta de mesaje?! de urari de la oameni pe care tu-i iubesti si-i admiri pentru munca lor, oameni IMENSI cu care – in unele cazuri, te-ai intilnit o singura data in viata, sau oameni pe care nici nu-i cunosti, dar care-ti ureaza lucruri ca si cum te-ar stii de-o viata?

stiu ca sunt o prietena imposibila si ca “i’m a pain in the ass”; nu doar pentru ce fac de ziua mea (asta e bonus track:) ) , ci pentru ca pun presiune pe voi cind stiu ca puteti mai bine (la fel cum pun presiune si pe mine), cind ziceti voi ca nu mai puteti (desi tot razboiul e cu mintea noastra, nu cu ce e in jur).

dar stiti ceva? suntem chit! pentru ca si voi, prietenii mei apropiati (dar si cei pe care i-am vazut rareori sau niciodata), puneti o ingrozitoare presiune pe mine cind imi urati sa nu ma schimb, sa continuu sa descopar locuri si sa va povestesc despre ele, sa va povestesc despre oameni care sa va inspire etc.

suntem chit, da? nici voi si nici eu nu stim daca o sa reusim. dar ne straduim sa facem lucruri bune. cele mai bune din momentul ala.

*
cind mi-a povestit despre de ce nu stiu oamenii sa primeasca laude, Rodica Mandache mi-a mai spus ceva “pastram si vorbele bune si vorbele rele, acolo, undeva. diferenta e, ca la alea bune apelam citeodata sa ne vindece.”

multumesc frumos

1768
autumn_leaves_sceneOctombrie, luna mea

Octombrie, luna mea

de ieri e octombrie, luna mea. luna cu soare cald si frunze in toate culorile.
am haine in toate culorile frunzelor din luna asta.

si incep zilele de nastere ale celor pe care eu ii consider frati, chiar daca sunt din alti parinti decit ai mei, dar cu care – fara nicio explicatie – impart oricind aceleasi gusturi la muzici, carti, filme, stil de viata: Alex Traila (miine), Marius Manole, Tudor Daescu si Raluca Soare (marti), Flavia Giurgiu (joi), domn Mishu Predescu si Irina Markovits (simbata), Denisuca (duminica), Irina (pe 11 oct) si Diana Ioana Marasoiu (pe 13).

mai sunt multi altii, sigur am mai uitat pe cite cineva, dar ei stiu foarte bine ce spun “ca e un aer comun si-o mica secta a celor din Balanta”

la multi ani va zic de pe acum si va fac cadou melodia asta, mai ales pentru finalul ei. ( e ceea ce va doresc si voua)

P.S. azi e ziua lui Sting.

2085
barbatieLondra din telefon

Londra din telefon

pina duminica pe 4 septembrie am fost la Londra. pentru ca am plecat repede la Istanbul (pentru fashion show Mango toamna iarna 2011) n-am apucat sa scriu prea multe despre excursia mea british.

iata Londra, de saptamina trecuta, din telefonul meu.

*
ca de fiecare data. totul la londra incepe cu fish & chips + bere. nu ma intereseaza ca nu e sanatos (am citit ca berea e f buna pt sanatate, o sa va demonstrez curind)

***
the pavilion hotel- cotat de vogue si harpers bazaar intre cele mai chic hoteluri londoneze. multe sedinte foto s-au facut aici. o combinatie eclectica de oriental cu vintage britanic. preturi f f accesibile cu o singura problema… e pe edgware road adica in cartierul arabilor si, uneori, iti bat in cap propriile prejudecati “daca dau cu bomba?”

***
olimpiada din 2012 a transformat londra intr-un santier; in trafalgar square un ceas arata cite zile si ore mai sunt pina la ceremonia de deschidere. asa m-am prins ca olimpiada incepea fix peste 1 an din ziua in care eram acolo: 31 august.

***
tot in trafalgar square: reproducerea unui tablou de Van Gogh cu ajutorul unor plante/ ierburi, un mesaj pentru protejarea mediului.

***
lene

***
tot lene. in hyde park la micul dejun – prelungit spre prinz- pe o terasa cu lacul in fata. pescarusii mincau si ei cot la cot cu toata lumea…

***
cai

***

shopping

***
tot shopping, coco de mer – un erotic shop premiat pentru rafinamentul lui

***
bookshop theatre, pe strada the cut foarte aproape de The Old Vic. toate cartile aveau legatura cu teatrul:)

***
ceai, of cors. intr-o ceasca din colectia limitata Illy. am cumparat si eu cesti din aceasta colectie speciala, in experimentul MasterCard.

***
vitrina care anunta inceperea scolii

***
surorile mele, gistele, aici in inot sincron, cu – ma iertati- fundul in sus. tot in hyde park. dar in alta dimineata. si da, tot pe terasa aia.

*********
imaginea care m-a emotionat cel mai tare din londra de data asta: in expozitia fotografiilor de presa premiate pe 2011. fotografia era mare, aproape 2 metri latime, si durerea celor doi barbati te lovea in stomac si-ti tisnea prin ochi.

mi se pare ca e una dintre cele mai frumoase imagini ale barbatiei.

iata fotografia originala cu explicatiile din competitie.

Adam Dean
Panos Pictures
Two US Army soldiers wounded in an IED blast console each other as they are treated on board a medical evacuation helicopter from Charlie Company, Sixth Battalion, 101st Aviation Regiment. Kandahar, Afghanistan. June 13th 2010

e foarte frumoasa aceasta expozitie; o puteti vedea aici

3541
fundatia-vodafone-romaniaambasador voluntar de profesie

ambasador voluntar de profesie

Sunt onorata sa va anunt ca incepind de astazi sunt ambasador al proiectului “Voluntar de profesie”, initiat de Fundatia Vodafone.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu proiectul o scurta descriere:
Proiectul incurajeaza responsabilitatea sociala invitindu-te sa gasesti o cauza pentru care sa lupti si sa muncesti timp de 6 luni, fundatia Vodafone asigurindu-ti un salariu pe toata aceasta perioada (acelasi cu ultimul tau salariu de incadrare).
Practic, poti pleca 6 luni de la job, ai aceeasi bani, dar in asta 6 luni muncesti pentru un ONG.
Se aplica cu proiecte de doua ori pe an, iar pe 15 septembrie incepe noul program de voluntariat in care sunt inclusi 18 voluntari.

*
De astazi incolo, am sa va tot povestesc despre noii voluntari (sunt si din Bucuresti, dar si din tara, precum si voluntari care stau in bucuresti si vor sa dezvolte proiecte in alte orase si se muta pentru 6 luni acolo).
Ma gindesc chiar sa mergem la cite o asociatie pentru care voluntariaza ei, in vizita. Si cind zic sa mergem inseamna ca va iau si pe voi, cititorii de s!mpa care sunteti mai minunati decit cititorii tuturor celorlalte bloguri la un loc.

*
Cum spuneam si astazi la conferinta de presa cred ca zicala aceea cu “sa –ti faci o casa, sa ai un copil si sa sadesti un pom ca sa zici ca ai trait” ar trebui inlocuita cu “sa ajuti pe cineva macar o data in viata”, iar proiectul Volutar de profesie exact asta face: cumpara timpul tau ca sa ti-l dea inapoi sa faci fapte bune cu el.

In curind pe pagina de Facebook a proiectului ii veti cunoaste pe voluntari, dar va promit ca voi scrie despre fiecare cite o poveste si ca vom cam afla intimplari emotionante despre oameni buni care stiu ca se pot misca muntii. de multe ori reusesc sa si mute muntii din loc – pentru ca-i ajuta altii ca ei. cu credinta in fapta buna.

scopul meu este sa afle cit mai multa lume de acest proiect, pentru ca la anul sa fie dublu numarul aplicatiilor si sa-i ajut pe actualii voluntari cu tot ceea ce tine de eficientizarea comunicarii lor in afara asociatiei/ong-ului lor.

*
Participarea mea la acest proiect– la cererea mea expresa – este pe baza de voluntariat. Imi doresc ca fiecare banut sa fie folosit pentru proiectele voluntarilor, pentru ca acolo sunt oameni care au NEVOIE.

1700
nescafe dolce gustocele mai frumoase cadouri

cele mai frumoase cadouri

unii oameni chiar stiu sa faca daruri.

au ei un al saselea simt care-i face sa se gindeasca la experienta pe care ar avea-o cel care primeste darul…

ca sa intelegeti de ce m-am gindit sa scriu asta, o sa o iau cu inceputul.

***

dupa cum stiti din postarile mele de peste week end, simbata si duminica dimineata citesc presa americana sau britanica – ny times, new yorker, guardian.
ce nu stiti e ca am un mic ritual ( mi-e frica sa-l numesc tabiet, pentru ca asa e putin batrinicios): imi fac cafeaua, imi iau scaunul preferat – unul roshu foarte simpatic – il duc catre fereastra (la ora aia soarele nici nu se vede pe fereastra mea), imi sprijin picioarele de un calorifer, in stinga o am pe zanzi (o planta din zanzibar pe care o cresc de vreo 5 ani), linga zanzi pun cafeaua, iar in brate laptopul pentru excursiile in online.

si petrec asa, cam 2 ore… matinale, ce-i drept… de pe la 7 la 9…

*
astazi am primit un dar care se refera la acest obicei al meu: un Piccolo Nescafe Gusto, cu tot cu noua bautura Expresso Barista si cu…. 8 exemplare din NewYorker (colectia pt ultimele 2 luni)!!!
Iar intr-o scrisoare atasata sunt anuntata ca “in aceasta zi de week end, vrei sa plutesti din linistea camerei tale catre tinuturile Italiei pentru a trai experienta unica a cafelei italiene si a te relaxa pe meleagurile inverzite si pline de istorie ale acestei tari. Trebuie sa ai incredere in puterea gindului, iar noul tau prieten Nescafe Dolce Gusto te poate conduce in aceasta calatorie virtuala mult mai repede decit ai crede.”

Draga Nescafe Dolce Gusto, Draga Graffiti PR, va multumesc frumos pentru dar… e minunat.

Stiu ca miine nu e week end, dar uite scaunul, uite revistele si pe Piccolino (seamana cu un pinguin, vi s-a mai spus?!), sunt toate pregatite sa fac ca in toata casa mea sa miroasa a coffee shop, in timp ce voi savura un prim NewYorker & un Espresso Barista.

si in week end invit si niste prieteni sa le arat ce barista m-am facut peste noapte (dureaza fix 60 de secunde sa fac bautura cu piccolino, stiu:) )

P.S. tocmai mi s-a spus ca am abonament la NewYorker pina in mai 2012!!! f happy sunt. multumesc mult de darul asa bine tintit.

1563
fashionvanitate

vanitate

ma straduiesc sa renunt la ego, dar nu-mi iese intotdeauna…

uite de exemplu ieri.

am frematat de bucurie cind am aflat ca o parte din textul meu despre Toma Coconea a fost preluat pe site-ul redbullxalps. m-am uitat 2 ani la site-ul ala; in perioada competitiei, m-am trezit si m-am culcat cu calculatorul deschis pe site-ul asta, iar acum sunt eu citata acolo
multumesc mult andreea torba.

*

mai tirziu, cind am avut in fata 3 variante de logo de la blogul meu, pe care urma sa le trimit pentru campania de promovare a unui festival de teatru la care blogul meu e partener, m-am simtit foarte importanta.
in viata mea profesionala, am avut de administrat logo-uri (imaginea, ca sa fiu mai corecta) a doua statii importante de radio si a unei reviste, dar pina acum nu am fost niciodata asa bucuroasa si mindra ca trimit un logo.

*
stiu ca asta e vanitate, ego…

acum e timpul sa muncim. din nou.

1175
shoppingratiune si simtire… in cumparaturi

ratiune si simtire… in cumparaturi

Astazi ar trebui sa se incheie experimentul meu Economisesti cumparind cu cardul, el se incheie insa doar in partea de “shopping” pentru ca mi-am terminat bugetul si cred ca mi-am atins scopul.

Mai avem insa multe de povestit, cum mai avem de primit via posta o parte din obiectele cumparate, de pozat cu hainele (sau macar hainele), de scos la licitatie citeva dintre ele, de facut citeva surprize si… mai ales de povestit ce am invatat eu din acest experiment.

Si din punct de vedere personal (al administrarii unui buget pentru cumparaturi online), dar si din punct de vedere profesional ( a fost prima campanie online pe care am desfasurat-o pe parcursul unei luni, cu postari aproape zilnice).

Acum insa citeva observatii generale:
– E un foarte mare confort sa poti sa-ti cumperi online de oriunde din lume, cind tu stai la soare, la mare.
– Cu 500 de euro am reusit sa-mi cumpar obiecte de designer si lucruri extrem de frumoase, pe care le-as fi cumparat cu peste 1000 de euro in afara perioadei de reducere.
– Trebuie sa rezisti tentatiei de a ramine in bugetul stabilit, dar nu e greu sa faci asta, daca ai incredere in tine si in alegerile tale. (n-am reusit sa-mi fac un carnetel cu cheltuielile, dar am fost prietena cu excellul)
– A fost o foarte mare bucurie sa vad ca si voi aveti amintiri despre obiecte dupa care ati suferit (ca nu le-ati cumparat cind vi le doreati, ca n-ati avut bani la momentul potrivit etc); m-a facut sa ma simt normala… sau cel putin ca apartind unui grup mai mare:) va multumesc tuturor celor care ati intrat in jocul meu si ati participat impreuna cu mine la cumparaturi.

Eu platesc online cu cardul de f multa vreme si n-am avut nicio problema. Banca mea ,UNICREDIT TIRIAC, are o optiune prin care ma anunta via sms la orice plata online, plus ca am coduri peste coduri de securitate.
Intr-o luna am cheltuit 494,69 euro impartiti dupa cum urmeaza: 324,69 euro si 727 ron (pentru ca am facut si citeva cumparaturi de la branduri romanesti)

Teoretic experimentul se incheie aici, dar… ne intoarcem curind la el pentru ca au inceput sa vina cumparaturile…

si pun pariu ca vreti sa stiti ce e in punguta asta:)

puteti urmari aici intreg experimentul in care am incercat sa vad daca pot fi Card Masterul MasterCardului meu; eu cred ca mi-a iesit… voi ce ziceti?

1120
amelie-movie-still(gesturi) Anonim(e)

(gesturi) Anonim(e)

Marti, cind eram in barca pe drum catre Green Village si festivalul Anonimul, ma uitam la stufarisul de pe mal.
Cum soarele incepuse sa apuna, in umbrele care se formau mi se parea ca transforma stufarisul in tot felul de figurine de plush. Care figurine, pentru ca barca facea valuri, erau obligate sa se unduie, miscate de valuri, si pareau ca fac reverente discrete in fata noastra.

N-am spus nimanui din barca asta, mi-era rusine… Eram cu 3 muzicieni care urmau sa cinte tango intr-una dintre serile festivalului. Dar am zimbit si m-am gindit la filmul Amelie si cum, micutza Amelie, cind vedea norii pe cer isi imagina tot felul de figurine pufoase.


*
Prima data cind am vazut Amelie mi s-a parut ca am descoperit cel mai cel film; nu pentru realizarea lui (am vazut multe filme mult mai bine facute), nici pentru interpretarea lui (si aici stiu filme mult mai bune). Dar n-am vazut niciodata un alt film care sa aiba combinatia perfecta de copilarie, gingasie, inocenta si mesajul pe care eu il iubesc cel mai mult “cind vrei sa faci o fapta buna, cind vrei sa faci o bucurie, fa-o anonima.” Pentru ca o faci nu ca sa vrei recunoastere in schimb, ci pentru credinta si dorinta ta de a face o bucurie.

*
Cind eram in barca habar nu aveam ca teoria asta a mea avea sa fie verificata cu virf si indesat peste citeva zile.
Nu pot sa va explic exact despre ce e vorba (faptele bune trebuie sa ramina anonime), dar la Anonimul, un gest de al meu de demult s-a intors cu o gratie incredibila intr-o bucurie fara pret. Fara sa fie dezvaluita fapta buna de atunci si neconditionata de ea. Din inima.
Iar o zi mai tirziu, ca sa am o bucurie si mai mare, fapta mea de demult a fost mentionata intr-un context public, pentru bucuria care a produs-o tocmai pt ca era anonima.

E complicat sa explic mai mult. Dar credeti-ma gesturile frumoase care ramin anonime sunt rasplatite cu o bucurie fara margini cind va asteptati mai putin. Asa ca ati putea sa le incercati.
*
Asa ca draga Miruna Berescu, nici macar nu te gindesti cit de multe alte ramificatii in viata reala are festivalul pe care-l manageriezi.

*
cronicile simpa de la festivalul Anonimul au fost transmise cu sprijinul Vodafone

995
Marius ManoleEmotiile (lui Marius Manole )

Emotiile (lui Marius Manole )

De fiecare data cind vorbesc in public, am niste emotii ingrozitoare.
Mi-am spus mereu ca asta e pentru ca sunt o persoana neantrenata in ale vorbitului public (desi particip de citiva ani buni ca speaker la diferite conferinte).
Aseara mi-am dat seama ca n-o sa scap de emotii niciodata.

*
Impreuna cu Marius Manole trebuia sa prezentam un premiu la Gala de inchidere Anonimul 2011. Pe la 2 dupa amiaza, cind s-a stabilit ca noi inminam premiul, agitatia n-a fost foarte mare. Vorbesc de agitatia noastra interioara. La ora aceea era mai mare bucuria ca vom face o surpriza unui tinar care avea film in competitie.

*
Pe la 8 insa lucrurile s-au schimbat. Marius tocmai ce terminase de dat un interviu si era in fata casutzei in care am locuit eu.
– Trebuie sa zicem povestea omului, ca premiul e din partea bloggerilor acreditati la festival si tu trebuie sa zici ceva emotional, i-am facut eu un rezumat.
– Bine, eu am sa spun ca e prima data si pentru mine la un festival de film si cit de important este sa-ti urmezi visul si sa-l duci la bun sfirsit. Scriem pe ceva?, a continuat Marius concentrat.

N-am apucat sa raspund pentru ca am vazut nervozitatea lui. Cind Manole e nervos, isi musca buzele. Le umezeste rapid cu limba, cu o miscare care aminteste de gesturile pe care le facea in piesa “Inima de ciine”, si-apoi le musca.

– Nu scriem, tinem minte.

A raspuns lenea din mine (agenda era sus in camera, mi-era lene sa ma duc dupa ea). Manole s-a uitat printre gene, cu o privire pe care nu prea o vrei asupra ta: si hotarire, si teama, si vulerabilitate, si “hai sa ne facem treaba bine”.

– Bine, hai ca luam agenda si scriem la masa cu liniute ce vorbim.

Am vazut si mai mare stresul pe fata lui Marius.

-Stii oamenii nu se asteapta sa ai emotii la asa ceva. Esti actor, vorbesti in fata a sute de oameni in fiecare seara…

– Pentru aparitia aia eu repet 2 luni jumatate, stiu fiecare pas, fiecare miscare. Nu merg asa la intimplare pe o scena sa zic ceva. Eu de fiecare data cind merg sa vorbesc undeva, ma pregatesc, a replicat scurt si rece.

*
10 minute mai tirziu pe aleea catre masa au inceput emotiile si mai mari

– Cum naiba fac de ajung mereu in astea? Acum in loc sa fiu relaxat si sa ma bucur de Gala, stau stresat , mormaia linga mine.

*

Cu citeva minute inainte de a urca pe scena, in galagia publicului din Campusul festivalului.
– Ce cautam noi in viata acestor oameni?, l-am intrebat panicata pentru ca urma sa vorbim..
– Ce cautam noi in viata noastra?, mi-a raspuns si mai panicat.
Dupa care ne-am suit pe scena.

*
Am inminat premiul unui tinar care de la prima editie a festivalului a venit in campus cu cortul. An de an. In 8 ani de festival a avut timp sa termine 2 facultati ( jurnalistica si regie de film). Anul asta isi propusese sa nu mai vina, insa… filmul lui de licenta a fost selectionat in festival.

Pentru noi Andrei Dobrescu, tinarul regizor cu aceasta poveste ca un film, era exemplificarea “indeplinirii unui vis”.

Cind ne-am dat jos de pe scena, niciunul dintre noi nu stia ce rostise. Imi aminteam insa foarte clar cit de tare imi tremurau genunchii si cum ma chinuiam sa nu se vada asta. Si imi mai aminteam cum vibra, la propriu, Marius Manole linga mine.

Si pastrez clare in minte aplauzele publicului emotionat de povestea lui Andrei, cel pe care il premiam.

*

Inca mi se mai pare ciudat ca un actor de talia lui Marius Manole care a jucat in fata a mii de oameni are emotii cumplite cind trebuie sa vorbeasca in public.

Stiu ca Marius a avut emotii mai mari decit mine si, oricit de egoist ar suna, m-am bucurat pentru asta.

Mai intii pentru ca e frumos sa vezi cit de vulnerabili si umani sunt si ei (dincolo de rolurile alea mari si complicate de pe scena… unde noua ne par mari, daca nu uriasi si, pentru ca ne dau niste emotii puternice, ne duc in lumi in care n-am mai fost, ii credem un fel de ZEI ).
Mai apoi pentru ca iti da incredere in tine: intimplarea aceasta a fost confirmarea ca nu sunt eu chiar atit de “gresita”; ca emotiile acestea nu tin de antrenament, ci de fire.

Si de acum incolo, cind o sa mai trebuiasca sa vorbesc in public, o sa mi-l aduc aminte pe Marius Manole, alaturi de mine la Anonimul pe scena, ingrozitor de emotionat, dar facindu-si treaba impecabil.

P.S. Nici Andrei Dobrescu, premiantul nostru, habar nu are ce a spus pe scena… si el a avut emotii uriase.

*
cronicile simpa de la Anonimul au fost transmise cu sprijinul Vodafone

1325
Poza tricouri 1cistigatori concurs: sacrificii pentru un obiect vestimentar

cistigatori concurs: sacrificii pentru un obiect vestimentar

ne dorim citeodata cu atita ardoare un lucru (vestimentar sau nu), incit pare ca orice sacrificiu merita.
noi, femeile, facem sacrificii din astea pentru haine…
habar n-am de ce… poate prin asta avem iluzia ca apartinem unui grup la care rivnim, poate pentru ca vrem sa imprumutam din calitatile altora si asta e calea cea mai simpla…

oricum ar fi, nu cred ca exista femeie care sa nu se recunoasca in emotiile de mai jos: dorinta de a avea, bucuria de a ti invinge limita pentru a face sacrificiul si fericirea posesiunii… emotii nepretuite.

*
am intrebat pe Facebook ce sacrificii ati facut pentru a va cumpara ceva pe care vi-l doreati foarte mult.

am ales trei cistigatoare care primesc tricouri in editie limitata, create special pentru experimentul meu Economisesti cumparind cu cardul de Agnes Keszeg.

Louise Delmont In anii 80, pe la inceput, stiti, functiona teribil mitul Nadia si tot restul. La “Confectii si tricotaje”, comertul de stat, bagasera costume de gimnastica, albastre-intens,pentru fetite, iar eu eram un copil dintr-un oras atit de mic incit nu puteai face decit vioara (exista un batrin, Petras, care dadea lectii). Niciun sport, niciun hobby in acei ani, in acel loc – asa ca acele costume de gimnastica erau utterly useless, pe rafturile intesate de lucruri indeobste utile. Totusi, in ciuda logicii, a mamei si a bugetului familiei, am strins toti banii pe care i-am putut stringe din monede subunitare, am dus borcane si sticle la centru,am facut uriasa suma de 30 de lei si mi-am cumparat… un costum de gimnastica. Pe care nu l-am imbracat decit prin casa, cind faceam, imaginindu-ma o Maia Plisetskaia, balet. Si pe care cred ca il am si acum pe undeva, printr-un sac cu haine din pod.
Sint mult mai realista acum, inteleg ce s-a intimplat atunci cu noi, ca societate, dar cind dau intimplator de costumasul acela (care e minuscul pentru persoana care sint eu acum…) mi-amintesc doar de campionatele de gimnastica din fata blocului (aveam batator de presuri cu 2 bare, aka “paralele”, un patrat de iarba, aka “sol”, o buturuga de salcie, aka “sarituri” si o scindura de 10×2 cmx2m, aka “birna”, aveam medalii facute din capacele de la sticlele de lapte si muult, muult entuziasm.). Da, erau vremuri interesante.
PS: n-am avut niciodata curajul sa ies la “Olimpiada”, in fata blocului, imbracata in costumul albastru.

Maria Diaconu Într-o fatidică zi de toamnă târzie a anului 2000, am văzut la televizor o piesă vestimentară pe care mi s-a pus pata instantaneu. Era o fâşie de blăniţă cu doi ciucuri mari la capete, cu care prezentatoarea se alinta în fel şi chip, mângâindu-se cu ea pe obraji sau băgându-şi nasul jucăuş între cei doi ciucuri din blană pufoasă. Era şic, era cool, era… sooo me!! Nici nu mi-am imaginat că o voi găsi vreodată într-un magazin, credeam că e vreo chestie exclusivistă pentru vedete, făcută unicat de vreo mare casă de modă. Şi iată că, peste puţin timp, o văd într-un magazin din Piaţa Romană! Nu am ezitat nicio secundă. Costa sapte sute de mii de lei (vechi). Ca proaspăt angajată într-o instituţie de stat, aveam salariul de un milion de lei. Era, pare-mi-se, primul sau al doilea salariu pe care îl luasem. Îmi amintesc şi acum emoţia cu care i-am spus vânzătoarei să mi-o împacheteze ca pe un cadou. Şi emoţia cu care am ajuns acasă, am desfăcut ambalajul şi am început să mă joc cu blăniţa, constatând cu dezamăgire până la furie că nu se potriveşte cu niciuna dintre hainele mele… se potrivea doar, simplu, cu… mine! Nici nu pot descrie mutra sau cuvintele soţului (desigur, actualmente ex!) la vederea blăniţei şi a chitanţei… Ştiu doar că am defilat cu ea la serviciu de vreo două ori – colegele, desigur, nişte invidioase încuiate, mi-au aruncat vorbe de genul “n-ai minte, dragă…” – iar acum o ţin în şifonier şi zâmbesc ori de câte ori dau peste ea, ca şi cum m-aş întâlni cu o prietenă veche, complice la cine ştie ce nebunie din adolescenţă!

Antoaneta Sabangeanu Fericirea este arta de a-ţi împodobi memoria cu amintiri frumoase.Era prin anii ’90 cand au aparut si la noi acei blugi( turcesti sau nu, dar sigur adusi de oceanisti):)))Pe atunci eram eleva si imi doream nespus de mult sa am si eu o pereche, iar ai mei parinti nu prea erau de acord cu ideea, eram in stare sa fac orice tip de compromis, chiar si cu scoala, numai sa am si eu o pereche.O luna de zile numai despre asa ceva vorbeam ajunsesem sa si visez pereche care mi se potrivea perfect :))), dar cu ” oglinda elevului”/carnetul mereu in mana sa dovesesc eforturile mele:)))Ziua cand s-a intamplat minunea, de a avea acea pereche imi aduc aminte ca nici in casa nu mai vream sa ii dau jos…cateva zile a durat entuziasmul meu, apoi am trecut la altele:)))

vezi aici ce am cumparat in cele 3 saptamini de experiment, ce sfaturi am aflat de la stilisti pentru cumparaturile din perioada reducerilor si ce trebuie sa stii despre un card de credit

1471
mangoshopping – impulsiv, stiu:)

shopping – impulsiv, stiu:)

in campania cu “Economisesti cumparind cu cardul” imi propusesem sa nu cumpar nimik de la branduri care au reprezentante si in RO, pe principiul “hai sa va arat ce lucruri frumoase se pot cumpara cu bani putin si de afara”…

doar ca… azi am avut ceva treaba la Mall si m-a atras vitrina de la Mango… dupa care am vazut raionul cu 70% reducere
“hai ca sunt reduceri, ma incadrez la campanie”, am inceput sa-mi gasesc o scuza…

dupa care am vazut niste pantaloni de un verde minunat si o bluza cu o nuanta mai deschisa, dar in acelasi verde…

si s-a dus uzul ratiunii…

stiu potentialul pantalonilor astora, mai am unii bleumarin tot de la Mango, nu s-au deteriorat la spalare, arata impecabil dupa aproape 2 ani.
asa ca n-am rezistat.

plus ca la reducere am platit 48,90 ron pe pantaloni si 34, 90 pe tricoul care, cu decolteul rotind si mineca trei sferturi, aminteste de Brigitte Bardot.
deci mai putin de 100 de ron ( n-am incalcat cu mult promisiunea pe care mi-am facut-o, nu-i asa?)

stiti ca mai sunt si pe crem si pe maro… ma rog mai sunt f multe feluri de bluze si pantaloni cu 70% reducere, dar am iesit repede din magazin. (la Mango Vitan am fost, pentru cine isi doreste ceva similar)

sa vina toamnaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

*
pina diseara fac calculele pentru ce am cumparat pina acum si ma gindesc cam cum pot folosi bugetul care mi-a ramas pentru ultima saptamina din experimentul in care arat ca pot fi CardMaster-ul MasterCard-ului meu

da’ daca depasesc un pic mic bugetul o fi vreo tragedie?? (zic si eu, asa ca un gind, o adiere)

1095
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!