Tag : antena 1

berecleanu tabu 2008 -1(ARHIVA) INTERVIU – Andreea Berecleanu -femeia lui Almodovar –

(ARHIVA) INTERVIU – Andreea Berecleanu -femeia lui Almodovar –

Interviul de mai jos l-am publicat in 2008 (adica acum 10 ani) in revista Tabu. L-am recitit  ca sa-l pun online, pentru ca nu a fost niciodata online, si mi-am dat seama ca Andreea Berecleanu e la fel si acum.

Bine, m-am mai gandit ca e posibil ca astazi oamenii sa nu mai aiba aceeasi rabdare sa asculte, sa citeasca si sa se uite la cel din jurul lui ca sa-l descopere.

In cei 10 ani de cand am facut acest interviu, Andreea Berecleanu s-a recasatorit (dr Constantin Stan, sotul ei, e un geniu al chirurgiei estetice, am asistat candva la o prezentare a muncii dansului si am fost uluita), iar copiii au crescut si sunt niste superbitati. Fata -Eva – este o Andreea cu altceva cu vino-ncoa. Baiatul – Petru – e un tanar cavaler foarte politicos, cu maniere impecabile.

In ultimii ani, Andreea l-a ajutat pe doctorul Stan sa dezvolte un concept integrativ care reuneste specialitati medicale care duc spre un pacient frumos si sanatos ( Chirurgie Estetica, ORL, Chirurgie Generala, Chirurgie Oculo-Plastica, Dermatologie, Obstetrica si Ginecologie sau Nutritie)

E vorba de un centru de sanatate si frumusete pe care-l manageruieste, un centru in care ai de la tratamente cosmetice de ultima ora pana la alimentatie sanatoasa, de la interventii chirurgicale cu aparatura SF pana la interventii noninvazive.

Cronos Med se numeste locul care e gandit ca un intreg pentru ceea ce inseamna preocuparea pentru sanatate si frumusete, cu sali de operatii, cu spital, dar si cu Cronos Institut care are in grija medicina regenerativa si cea anti-aging, ambele fiind forme avansate de preventie.

Puteti citi mai multe despre ce au creat aici.

Dar Andreea Berecleanu nu s-a schimbat fata de textul care e mai jos. Are in continuare acea ironie simpatica si acida cand vrea sa spuna ceva “pe bune”, munceste mult mai mult decat la vremea interviului, dar e la fel de senina si pe alocuri intimidanta prin gratia ei princiara si frumusetea aproape de perfectiune.

Anul acesta ma gandesc sa fac un nou interviu cu ea, “dupa 10 ani” de la primul, si stiu o smecherie pe care o sa o aplic cand vom vorbi: ca sa nu ma mai intimideze (desi nu face nimic special, nu are vreun ton superior, nu ma priveste de sus, sau ceva similar), dar ca sa nu ma mai intimideze am sa ma gandesc cum manca ea pufuleti cu super multa pofta intr-o dupa amiaza in cabina de machiaj de la Antena, acum cativa ani:)

Si printesele sunt oameni.

 

Andreea Berecleanu – femeia lui Almodovar?

Tabu, mai 2008

Fotografiile au fost facute de Cosmin Bumbut

Daca v-am spune ca are ceva din Raymunda din filmul Volver al lui Almodovar v-ati incrunta dezaprobator? O stiti drept prezentatoarea stirilor de seara de la Antena 1, un chip angelic, o femeie intotdeauna imbracata elegant, corect, clasic. Tot ce ati citit despre ea va duce cu gåndul la o imagine perfecta: un sot celebru, doi copii, o familie împlinită, cariera de succes, niciun scandal public. Si daca asta nu e totul?

 

 

2008-05-13-17-07-36

„Am avut intotdeauna un conflict personal intre infatisarea mea delicata si cum sunt de fapt. Pentru ca sunt un om al extremelor, foarte tumultuoasa, spun lucrurilor pe nume, sunt vulcanica. Cu vremea am invatat sa expun problemele diplomatic, dar adevarul deranjeaza de multe ori. Sunt caustica si imi spun parerea fatis chiar si atunci cånd nu sunt intrebata. Faptul ca nu am gri-uri, ci doar alb si negru, nu  e prea bine pentru societatea in care traim, dar stii ce e frumos? Ca atunci cånd vrei sa-ti faci prieteni, ii cåstigi foarte usor pe cei care vor sa stie lucruri corecte despre ei. |ntotdeauna omul care vine catre mine din dorinta de a cere un sfat, stie ca nu-l mint si ca ii spun exact ce gåndesc.”

Au fost primele vorbe care mi-au ramas in minte dupa intålnirea cu Andreea Berecleanu. Stabilisem sa facem interviul inainte de a-i propune scenariul sedintei foto pentru a avea o baza reala, extrasa din personalitatea ei, pe care sa o exploatam in fotografii.

Nu era deloc Andreea Berecleanu pe care o stiam de la televizor. Adica era la fel de frumoasa, la fel de eleganta, ceva mai relaxata si mai putin sobra, dar cånd o vedeam la stirile de seara de la Antena 1 nu parea ca e ca un vulcan pe dinauntru si nici ca ar fi  genul sportiv- baietos.

„Nu ma deranjeaza ca exista imagini diferite si nici ca lumea imi spune ca ‹‹in realitate››  sunt mai naturala, mai miniona si mai vesela, ceea ce e de bine. Cred ca m-ar deranja sa fie invers. De altfel, nu fug de oamenii care ma abordeaza pe strada, imi face placere sa le raspund la intrebari sau sa fac poze pentru ca vin catre mine cu blåndete si bucurie. Exista insa o perdea bine trasa intre ecran si viata privata. Imi place meseria asta si cred ca mi se potriveste foarte bine rolul de stirist. Pentru ca este un rol! In timp, mi s-au propus si talk show-uri pentru ca era apreciat felul meu de a glumi cu subinteles, dar exista riscul de a fi gresit interpretat si e riscant atunci cånd vorbim despre o emisiune de televiziune. Or, la divertisment, ca sa fii pe placul a milioane de oameni, trebuie sa fii numai si numai foarte calina, agreabila.”

Cu aceeasi sinceritate, auto analitica, mi-a marturisit ca dincolo de imaginea ei publica pe care am caracterizat-o drept princiara, glaciala, britanica („nu stiu de ce ti se pare tie asa, pentru ca eu sunt genul sportiv, tot timpul pe fuga”) se afla radacini grecesti.

berecleanu tabu 2008 -1

„Strabunicii mei paterni au venit din Salonic si s-au stabilit la Galati. Erau greci get-beget. Se numeau Carvunis si Theoharis. Insa mama e bucuresteanca iar eu m-am nascut tot in Bucuresti.”

 

Dincolo de sticla ecranului, temperamentul ei e mai degraba latin, cu influente care-ti amintesc de filmele lui Almodovar pentru ca familia e o parte importanta din ceea ce inseamna ritualul ei de viata. Cånd vorbeste despre copilarie foloseste intotdeauna pluralul desi nu are frati, asta pentru ca toate momentele importante le-a trait alaturi de rudele apropiate.

„Curtea in care am crescut era despartita de un gardulet de curtea verilor mei. Eu n-am avut frati, surori, dar m-am jucat tot timpul cu verii mei. Sunt dependenta de familie, de parintii mei, de bunica mea, si-mi pare rau ca, acum, ei stau långa Parcul Carol si eu in partea de nord a capitalei.  Ne vedem in fiecare saptamåna, dar pentru mine e prea putin. As fi cea mai fericita sa stam intr-o vila, ei la parter si noi la etaj. Dar sa fim impreuna! Sa avem apartamente separate, ca nu e ok sa stam toti in acelasi loc, dar sa impartim aceeasi curte. Din pacate, este doar o dorinta unilaterala pentru ca tata este prea legat de casa pe care el insusi a construit-o.”

Mai stiti secventa din Volver cånd Raymunda (interpretata de Penelope Cruz) cånta echipei de filmare pentru care gatise, o melodie pe care o invatase de la mama ei? Ei bine, si in familia Andreei exista o conexiune directa cu muzica.

„Tata a cåntat mult timp. Aproape 17 ani; a avut chiar atestat de cåntaret profesionist si are multi prieteni din lumea artistica. Facea doua meserii in paralel. Ziua era inginer pe santier iar noaptea se daruia cu pasiune muzicii. Asa l-a cunoscut si mama. A mers sa-l asculte cåntånd intr-un club, iar el s-a indragostit pe loc de ea. A fost o poveste frumoasa de dragoste si atipica pentru vremurile acelea. Eu am crescut pe ritmuri de conga si, mai ales, in armonie. Cånd eram mica, tata ma sorbea din priviri, eram tot timpul in bratele lui, iar mama, din cauza asta, s-a vazut nevoita sa ma pupe mai mult in somn. Pentru ca daca eram alintata si de mama si de tata, nu era in regula. Tata imi spunea tot timpul ca sunt frumoasa, ca-s desteapta, ca sunt talentata la orice. Mama imi dadea exemple de copii la fel de buni ca si mine. Mi-a placut si imi place sportul. In copilarie, la prima lectie de tenis am aruncat din prima mingea peste fileu; m-am dus la ping-pong, am inceput sa sar in timp ce loveam ca sa derutez adversarul si am cåstigat punctul. La schi eram magarusul, cel care aduce fisele de cablu cel mai rapid, iar la 6 ani am coboråt cu viteza prea mare Clabucetul si m-am dat peste cap intr-o prapastie. Nu aveam gratie, cum spui tu, aveam nerv.”

berecleanu tabu 2008

Astazi, Eva – fata ei – o “Andreea” in miniatura, pare ca parcurge un traseu similar. E buna la sport (ii plac inotul, aerobicul si tenisul), a intrerupt baletul la aceeasi vårsta la care Andreea in copilarie a fost nevoita sa renunte la balet.

„Crezi in semne?”, am intrebat-o din instinct. Fara a ma gåndi atunci la superstitiile din filmele lui Almodovar. „Nu sunt superstitioasa, dar sunt lucruri din viata mea care se repeta la Eva, poate ca sunt doar intåmplari comune, dar e cu atåt mai frumos.”

(…)

Cum si-a administrat viata sentimentala in relatia cu parintii? „Mi-au cunoscut intotdeauna prietenii, chiar daca i-au acceptat sau nu. La 18 ani m-am mutat singura,cu chirie platita din salariul meu. Eram studenta dar incepusem sa lucrez in presa. A fost o perioada mai grea dar eram måndra. Fusesem rasfatata acasa, alintata de patru bunici, nu prea stiam sa ma gospodaresc si nici nu stiu daca am invatat imediat, dar m-am descurcat. A fost momentul in care parintii mei, de care sunt atåt de legata, si-au dat seama ca am crescut, dar tatalui meu tot ii era greu sa accepte ca am plecat.”

Astazi e la fel de atasata de copiii ei, precum au fost – si sunt – si parintii de ea.

„As face orice pentru ei. Uite un detaliu despre formele iubirii pe care nu le intelegi påna nu esti parinte. Cånd nu eram mama, mi se parea foarte ciudat cånd vedeam un parinte care-si saruta copilul pe gura. Astazi imi vine sa-i sarut mereu, chiar si pe gura.”

Mai vreti o asemanare cu lumea lui Almodovar?  „Dupa cum studiez femeile si feminitatea, misterul, contururile, gesturile, cred ca intr-o alta viata am fost barbat. Daca m-as transforma in barbat mi-ar placea sa fiu personajul din Parfumul lui Suskind, cel care adulmeca dupa miros femeile. Cred ca este si motivul pentru care inteleg asa de bine barbatii si psihologia lor.”

Probabil ca nu v-ati gåndit niciodata la Andreea Berecleanu ca la una dintre femeile lui Almodovar. E prea eleganta, prea distinsa, poate chiar prea frumoasa pentru un astfel de rol. Dar mai gånditi-va o data: are un temperament vulcanic, o relatie speciala cu familia, in special cu fiica ei, are micile ei semne aducatoare de noroc si, cånd te astepti mai putin, iti spune in fata ce o deranjeaza. Si ceea ce e cu adevarat frumos, are acelasi limbaj caustic si transant si cånd vine vorba de propria-i persoana.

*

Iata cum arata acum copiii Andreei. Eva e in fotografia de mai sus din “bucataria lui Almodovar”, iar acum – cand e deja la liceu – e imaginea unor campanii de moda, desi nu-i prea place si nu se gandeste sa faca o meserie din asta. Petru e si el la liceu si, cum spuneam, e foarte manierat si politicos. Cele doua fotografii de mai jos sunt de pe pagina de facebook a Andreei.

 

evapetru

4014
romania danseazaRomania Danseaza (in culise)

Romania Danseaza (in culise)

am fost si anul asta de doua ori la Romania Danseaza pe platourile de filmare. la o semifinala ( a treia) si la finala live de ieri. asa ca ma gindesc sa scriu citeva lucruri nevazute la televizor.

mai intii, trebuie sa spun ca au cistigat copiii care mi-au placut mie foarte foarte mult in semifinale. o trupa de la Braila, G Buzz. i-am iubit pentru determinarea cu care faceau fiecare miscare de dans ca si cum ar fi fost ultima. super asumati, in forta, aratau in dans ca oricare mari dansatori ai artistilor de afara. si ei stau la Braila, unii dintre ei au meserii foarte departe de ideea de dans (domnul care cinta la pian – dupa ce dansase – in filmul de aici e politist. sa va uitati la film au un sincron incredibil si sunt super super atenti la detalii! repeta cita 5 ore pe zi si sunt atenti la orice mic amanunt, de la pozitia capului pina la inclinarea degetelor ca sa fie toti la fel.).

i-am vazut in culise inainte de show; imi place sa ma uit la concurenti cind ei nu stiu cine sunt si ca as putea scrie despre ei:)

cu trei numere inainte de a intra ei in concurs se bucurau ca sosisera hotdog-i la chiosculetul din spatele scenei. si mincau repede.

***

ma bucur foarte tare ca Antena a decis ca Andreea Balan sa fie prezentatoare pentru acest sezon de Romania danseaza. sper ca romanii sa se fi prins inca o data (cei mai multi au simtit asta cind a concurat la Dansez pentru tine) ca Andreea nu e doar fata cu picioarele lungi si decolteul adinc din clipurile sexoase. Andreea e o femeie foarte ambitioasa si foarte disciplinata, si munceste foarte foarte mult. stiu din culisele Dansez pentru tine ca tot timpul voia sa mai repete, sa faca o priza si mai spectaculoasa, sa mai gaseasca o solutie frumoasa ca momentele in care ea aparea in emisiune sa fie cu adevarat speciale.

am vazut-o aseara si inainte de emisiune si dupa, nu si-a dat zimbetul jos de pe buze nici macar o secunda. la sfirsit – cind emisiunea se incheiase – era obosita, se descaltase si inlocuise tocurile inalte cu incaltari sport, dar de fiecare data cind venea cineva sa se fotografieze cu ea, intr-o secunda avea cel mai fresh zimbet si chip.

si-am mai vazut-o la citeva minute dupa ce se terminase emisiunea propunindu-i un job uneia dintre concurente. ii spunea ca e o dansatoare foarte buna, o incuraja si motiva pentru meseria pe care si-a ales-o, ii explica cerintele ei, cum va fi programul si cum e ea ca manager. totul intr-o fraza, scurta, ferma si la obiect. fata, concurenta care a iesit pe locul 3, se uita cu respect si putin uimita; nu-i venea sa creada ca la citeva minute de la terminarea emisiunii avea un job, propus de o femeie care – da, danseaza si cinta – dar stie sa si faca super business.

o Andreea pe care lumea nu o intuieste dincolo de decolteu, dar care mi-ar placea sa iasa asa mai mult la vedere.

***

pastrez in minte 2 secvente minunate din gala finala.

eram in culise pe la mijlocul show-ului si moldovenii de la chisinau care intrasera primii erau deja relaxati si pe jumatate dezbracati de costumatiile de scena. fetele renuntasera la fustele voluminoase si stateau pe niste bancute de lemn in body-uri si ciorapi de plasa.

unul dintre dansatori era in fata lor impreuna cu cea mai mica dintre dansatoare, o fetita de 9-10 ani. o invata sa faca un anume pas care implica o fandare in fata. au repetat pina cind miscarea fetei a devenit fluida.

nu era un pas de dans care le-ar fi fost util atunci, ei terminasera de dansat, dar perseverau sa invete lucruri.

cea de-a doua imagine e cu rudele cistigatorilor. o tinara blonda , cu parul lung, statea la marginea scenei, sus pe podiumul unde se desfasurase actiunea si-astepta ca intreaga echipa G Buzz sa termine sesiunea de fotografii. vorbea la telefon si plingea. daca o vedeai de la distanta credeai ca i s-a intimplat ceva foarte grav, chipul ei era incruntat de atit de mult plins. de aproape puteai insa auzi “nu pot sa cred ca au cistigat, nu-mi vine sa cred” . era o imagine foarte frumoasa pentru distanta mica dintre bucurie si tristete.

doi pasi mai incolo un alt tinar plingea, vorbind si el la telefon. si el ruda cu cistigatorii.

 

P.S.

nu mi-a placut Connect R. e o opinie personala, subiectiva, desigur, dar cu tot respectul, nu cred ca el are ce sa povesteasca despre dansul contemporan sau clasic.

in general nu prea are ce sa povesteasca pentru ca nu prea a citit si e usor sa te prinzi intrucit toate comentariile lui se aseaza catre propria persoana pentru ca acela e singurul sistem de referinta pe care-l stie. ar trebui sa mai elimine din multii de “ba”  pe care ii rosteste la fiecare fraza si sa nu se mai ia atit de tare in serios in comentarii tehnice pentru ca, din nou, cu tot respectul, habar nu are ceea ce inseamna baletul sau dansul contemporan.

dar cum ziceam, e o chestiune de gusturi .

de la el pastrez o imagine amuzanta: la gala 3, dupa ce a filmat intrarea pe scena mare imbracat la costum si cu pantofi asortati, cind a ajuns la masa juratilor, dupa primul moment de dans le-a cerut celor din echipa sa-i aduca incaltamintea sport. si-a renuntat rapid la pantofi.

 

2048
liliacImprefectiuni & liliac

Imprefectiuni & liliac

nu cred ca exista copil care atunci din se afla in fata unei crengute cu liliac sa nu caute “noroacele”, florile in 3 petale, in 5 sau mai multe.

in buchetul mare de flori parfumate, am cautat cu totii macar o data in viata, in joaca, o floare care iese din tipar; printre zecile de flori mici cu patru petale am cautat exceptiile.

daca liliacul are flori cu 4 petale, in mod standard, cele cu 3 cu 5 sau mai multe sunt erori, sunt imperfectiuni.

***

de ce la liliac ne gindim ca imperfectiunile ne poarta noroc si le vinam, iar noi – in dreptul vietilor si persoanelor noastre – cautam sa fim ca toti ceilalti, sa ne incadram in tiparul “celor patru petale” si ne speriem de propriile noastre imperfectiuni?!

***

putin mai devreme, am baut o cafea uitindu-ma la crengutele de liliac pe care le-am primit ieri de la Fifi – Cristina Popa. am remarcat noroacele, dar spre deosebire de copilarie, le-am lasat intre celelalte flori pentru ca asta e farmecul lor.

(buchetul de liliac era pe un raft in holul de la antena 1, ieri cind am fost la observator, si de cind am intrat m-am tot uitat la el pentru ca era foarte foarte frumos si parfumat; putin mai tirziu s-a dovedit ca era pentru mine, pentru ca Fifi era ascunsa prin studiouri, desi ar fi trebuit sa fie in vacanta. Love u, Fifi)

 

3481
x factorX Factor sezon 3, ce nu se vede la tv:)

X Factor sezon 3, ce nu se vede la tv:)

din cauza de program f aglomerat si ceva raceli in serie, aseara am fost pentru prima data in sezonul acesta la o gala X Factor. era straniu chiar si pentru cei din echipa ca nu am ajuns pina acum, dat fiind faptul ca in sezoanele trecute n-am prea lipsit.

am prieteni in echipa X factor si aseara a fost ca si cum m-as fi intors acasa:)

desigur,  mi s-a facut un tur al culiselor, asa ca pot sa va arat, prin cuvinte, cite ceva din ce nu se vede la tv

*

spre deosebire de anul trecut, de data asta echipa era muuuult mai linistita. cu doua ore inainte toata lumea era machiata, imbracarea a durat inca o ora si nimeni n-a protestat pentru nimic. deci, e mai multa disciplina printre concurenti.

la fiecare vizita a mea la X Factor cel mai mult imi place sa stau la Catalin Enache in departament – adica la costume. acolo vezi caracterul fiecarui concurent, cit de sigur e pe el, care sunt temerile pe care le are. pentru ca – asezati la propriu in fata unei oglinzi – concurentii se vad imbracati in hainele de spectacol din seara respectiva. haine care reprezinta o viziune a stilistilor si a producatorilor despre show. care poate sa fie (sau nu) in concordanta cu imaginea pe care o are fiecare despre sine.

si in tensiunea de dinainte de concurs, chiar daca stii ce haine vei purta (pentru ca se face fitting cu citeva zile inainte), in privirea pe care o arunci in oglinda, in felul in care-ti tii pozitia corpului ceilalti pot vedea daca ai stofa de invingator sau nu. daca ai relaxarea de a te lasa pe mina specialistilor (in orice domeniu conex meseriei tale ar fi ei), daca ai increderea ca o sa razbati.

in 10 – 15 secunde vezi asta. din prima privire in oglinda, de dupa ce s-au imbracat.

*

anul asta Catalin face un lucru foarte frumos promoveaza tinerii designeri romani. am vazut haine de la scoala de la Cluj (copiii lui Lucian Broscatean), dar si pe simpaticele mele Traskin – care au terminat la Bucuresti. in echipa lui de stilisti care imbraca fiecare concurent se afla si doua tinere designerite de la CLUJ. faca munca de stilist, dar e o lectie frumoasa pe care o invata pe viu – cum sa relationeze cu oamenii, cum sa puna in evidenta si trupuri care nu sunt de manechin, cum sa foloseasca materialele ca sa exploateze lumina de pe platou. o lectie pe care n-ar fi putut sa o invete in facultate.

i-am spus lui Catalin, dar mai spun si aici, sunt mindra de el (am lucrat impreuna niste ani) ca face gestul asta frumos pentru niste tinere din industria lui. bravos.

***

pe Cheloo l-am gasit mai simpatic decit anul trecut, ba chiar mai simpatic si decit acum citeva luni pe cind ei filmau intro-urile pentru Judge’s House.

inca mai bate din picior pe sub masa cind se plictiseste, cind se enerveaza sau cind vorbele rostite de ceilalti sunt de complezenta, dar e mult mai relaxat. “nu mai sunt simpatic, gata! de la emisiunea trecuta nu mai sunt” mi-a zis, si eu, desigur, nu l-am crezut.

cind am intrat in cabina concurentilor cinta la pian cu Alex Matzaev si dupa un “saru mina” politicos a spus o golanie.  nu se incadra imaginea lui standard cu asezatul la pian, asa ca a realizat un echilibru:)

***

in cabina juratilor am asistat la o demonstratie de voce “alb negru” – ca pentru filmele de pe vremuri – pe care Dani a executat-o folosindu-se de un ambalaj de celofan de la un pachet de tigari. la cererea expresa a lui Razvan.

erau relaxati, cu glumele la ei, desi cred ca sunt foarte obositi.

dintre toti, Delia e cea care stie cel mai bine care e puterea online-ului. desi era super aglomerata cu toate cele ( a avut si un concert in show) a avut grija sa faca fotografii inainte de competitie cu fiecare dintre concurentii ei si sa le posteze online, apoi cu dansatorii si trupa ei.

***

doua lucruri simpatice am aflat aseara:

ortansa ichim – content managerul show-ului, voteaza in timpul competitiei pe cei pe care-i place. ca un spectator obisnuit. chiar daca are acces la numaratoarea voturilor si poate stii daca votul ei conteaza sau nu. vrea sa ramina spectator macar pentru citeva clipe.

cum m-am uitat in telefonul ei pe cine a votat (:) ) pot sa va spun ca nu voteaza aceeasi persoana in show-uri succesive, ci il alege pe cel care i-a placut cel mai mult in seara respectiva.

aseara, cu ea alaturi am votat si eu. initial am vrut sa votez la concurentii Deliei, intre Alex Matzaev si Florin Ristei, dupa care m-am razgindit si am votat la grupa dlui Bittman, pe Madalina Lefter.

cel de-al doilea lucru simpatic, dar si emotionant, e necajeala dlui Sorin Popa care e producator al show-ului. am vazut show-ul de linga el si la momentul in care pe scena se facea o fapta buna (un dar costisitor in ochelari super speciali pentru o fata cu o deficienta grava de vedere) mi-a spus “de putine ori am avut asa insucces in a ajuta pe cineva. medical nu se poate face nimic pentru fata asta, am sunat-o din seara in care am vazut-o la auditii si am tot incercat, dar nu se poate face nimic. singurul ajutor sunt ochelarii aia. are 4 perechi acum”

din fata ecranului nu se stiu si nu se vad lucrurile astea – cautarea producatorilor pentru solutii care chiar sa ajute/ sa schimbe viata unor oameni, cum mai stiu ca nici colegii lui domn Popa nu stiu ca el persevereaza sa faca fapte bune: saptamina trecuta ascultase la Europa FM un reportaj despre o tinara si m-a sunat sa-i fac rost de contacte. stia cum poate sa o ajute.

***

despre concurenti scriu zilele viitoare. m-am uitat putin la ei, dar as vrea sa-i vad si la o repetitie ca sa… am povesti mai multe si mai relevante despre caracterele lor:)

 

 

 

2262
Mihai Bendeac Richard III 2005Bendeac, misca-ti naibii fundu’ si fa teatru

Bendeac, misca-ti naibii fundu’ si fa teatru

de doua zile au aparut stiri cum ca audienta de la IComedy de vineri a fost mai mare decit la cel putin 2 emisiuni cu Bendeac. sigur ca a fost buna, pt ca toata lumea a fost curioasa sa se uite ce se va intimpla dupa scandalul care l-a scos pe Bendeac din grila.

sa vedem audienta peste 2- 3 saptamini insa.

stirile astea cu audienta si sa ne laudam cu ceva care stim ca nu e organic , ci conjuctural, au trezit spiritul dreptatii in mine:) si iata-ma scriind ceva.

*

Bendeac e unul dintre cei mai buni si cei mai tehnici actori aparuti in ultimii 20 de ani. are o ambitie incredibila de a munci el cu el, are talent si are puterea de a se implica pina la ultima celula a corpului lui intr-un rol.

pentru ca ridem la comedii, ni se pare ca e o treaba usoara si nu ne gindim ca de fapt acolo e la fel de multa tehnica de actorie, daca nu chiar mai multa, ca in cazurile unor roluri dramatice.

dar ce stie, sau mai corect ce poate, Mihai Bendeac sa faca in materie de actorie – in zona de comedie – este foarte foarte greu si arata talentul lui imens.

nu stiu daca va mai amintiti cum a semnat el contractul cu Antena 1; a facut-o in direct la Mircea Badea, in emisiunea “In gura presei”. a fost atunci un moment de 5-6 minute in care Badea ii indica diverse nume si Bendeac se transforma instant – doar din voce si expresia fetei – imitindu-le. neajutat de niciun accesoriu, fara pauze pentru a trece de la un personaj la altul, ca sa-si schimbe starea mai organic. si banuiesc, fara o pregatire prealabila, adica nu stia ce va imita, nu stabilise cu Badea care sunt personajele.

dupa momentul ala mi-am promis ca o sa fac un interviu cu Bendeac pentru ca trebuie sa fie un om foarte misto – n-ai cum sa ajungi la tehnica aia daca nu muncesti cu tine in draci, daca nu studiezi personajele in milioane de detalii (iar asta inseamna cunostinte de limbaj corporal, uneori si de psihologie ). mi-a luat ceva mai bine de un an sa-l conving pe Bendeac sa faca interviul dupa regulile mele, sa fie cu garda jos 100%.

si nu mi-a inselat asteptarile nicio clipa din cele 4 ore ale intilnirii noastre.

da, e nebun. si e pasionat de meseria lui pina la o extrema pe care putin o cunosc. dar tocmai de aceea face ce face; oamenii normali fac lucruri normale, oamenii care ies din rind fac lucruri care misca lumea. si Bendeac asta o sa faca, in legea lui, pe drumul lui, judecat de multi.

*

daca, printr-o intimplare, Mihai citesti asta, te rog …

misca-ti fundu’ si fa teatru. fa actorie si arata publicului ce stii si poti face in meseria asta. alege un text in care sa-i faci sa plinga, asa stiu cei mai multi sa aprecieze arta – ca forma de catharsis prin plins, nu terapie prin ris.

tu mi-ai zis ca „Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e unul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate.”

e momentul sa incepi sa-l arati pe Bendeac pe care sa -si doreasca lumea sa-l imite.

misca-ti naibii fundu si fa actorie pe o scena mare. intr-un proiect al tau, intr-o piesa grea cit mai clasica pe care sa o aduci in lumea ta, actuala. stiu ca poti. si stiu ca o sa-i uimesti pe toti.

*

ca sa nu existe discutii; nu sunt prietena cu Bendeac, ne-am intersectat profesional de 3 ori in viata – in doua dintre cazuri eu spectator la productiile in care el era vedeta – si-atit. dar am un respect imens pentru pasiunea pe care o pune in meseria lui si pentru talentul lui.

si pentru ca pastrez in minte uimirea mea din cele 5-6 minute din emisiunea “in gura presei” de acum citiva ani cind a imitat personaje pe banda rulanta, mi se pare onest sa scriu ceea ce tocmai am scris.

 

in fotografie, Bendeac e in Richard III-lea pe vremea studentiei, un rol in care si-a uimit si profesorii si colegii

4713
performers crewPerformers crew – preferatele mele de la Romanii au talent

Performers crew – preferatele mele de la Romanii au talent

cel mai frumos lucru pe care l-am invatat de la 5 fete cucuiete pe care le stiti din Romanii au Talent sub numele de Performers Crew e despre vointa.

“multa vreme, in sala de antrenament, am facut spagatul sau sfoara cu lacrima in coltul ochilor de durere, dar cu zimbetul pe buze. chiar daca nu ne vedea nimeni, zimbetul trebuia sa fie acolo, e parte din dans.”

***

cind ne uitam la oamenii care danseaza ni se pare ca totul e simplu si frumos, dar dicolo de zimbetele antrenate printre lacrimi, dansatorii se straduiesc sa-si controleze respiratia pina ies de pe scena chiar daca inima le iese prin ochi.

Emanuela MitreaAngie SutruIzabela Patricia si Valentina Hainarosie  fac parte din generatia care a ajuns la dans pentru ca le-au trimis parintii la o activitate extrascolara,: au facut balet clasic sau dansuri de societate si , cind a venit adolescenta peste ele, au inceput sa exprime prin miscare ceea ce mintea clocotea. asa au ajuns la street dance.

exceptia in gasca lor e  Little Aurica – abia ce a facut 18 ani si n-are studiile aprofundate ale celorlalte, dar are ambitie. si talent.

le stiu pe fetele astea frumoase dincolo de aparitiile lor in spectacole (danseaza pentru Lora, CRBL ). le stiu in varianta nemachiate, cu preocupari legate de BAC sau de examenele de la facultate si le mai stiu din povestile prietenei mele Oana Corcarta care le-a pus gratis sala ei de dans la dispozitie ca sa se antreneze.

 

***

Oana e o femeie foarte speciala. in sezonul 1 de X Factor a fost atractia absoluta cind a dansat in spatele unui paravan, pe ecran vazindu-i-se doar umbra trupului perfect. daca te-ai lua dupa trup si dupa meserie, ti-ar fi usor sa o incadrezi pe Oana intr-o zona superficiala.

Oana a facut liceul de coregrafie, iar asta inseamna ani chinuitori de balet clasic. pentru ca venea dintr-o familie care nu avea mari resurse financiare, iar costurile pentru un liceul de coregrafie (costume, accesorii etc) sunt ridicate, Oana a inceput sa munceasca din clasa IX-a. a dansat pentru Surprize Surprize sau pentru Bravo Bravissimo.

s-a lovit de prejudecatile celor de la scoala (sigur nu e fata serioasa daca s-a dus sa danseze la emisiuni), dar si de micile umilinte ale dansatoarelor mai experimentate care o asezau in formatie cit mai in spate ca sa “nu le ia fatza”. a mers mai departe, a terminat liceul de coregrafie, si-a facut scoala ei de dans, a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuti oameni din muzica de la noi, a dansat in doua sezoane de X factor si acum este coregrafa emisiunii Next Star de la Antena 1.

dar pentru ca stie de unde a plecat si stie cit de important e sa ai un sprijin, le ajuta pe fetele de la Performers Crew pro bono.

le-a pus la dispozitie sala ei de dans, mai trece din cind in cind si se uita la coregrafiile lor si, obligatoriu, face exercitii cu ele de balet clasic. ca sa aiba postura corecta, ca sa aiba structura corecta.

***

ultima data cind le-am vazut pe cele 5 fete cucuiete lucrau la coregrafia pentru spectacolul din seara asta. era multa geometrie in ceea ce faceau; isi desenasera pe hirtie amplasamentul fiecareia in scena, vorbeau despre dinamica grupului si despre liniile ascendente si/sau descendente din dans.

astea mici sunt pentru mine cel mai bun exemplu ca nu trebuie sa judecati dansatoarele dupa aparente: sunt incredibil de disciplinate, muncesc ca niste sportivi de performanta (si cite 8 ore in sala de antrenament), sunt niste fete simple, dar cu carte, si-au aceasta pasiune frumoasa pentru dans.

in plus, au si suflet mare: daca vor cistiga Romanii au talent vor sa investeasca banii in scoala de dans pe care o are Oana, ca sa-i invete si pe alti copii sa fie liberi.

***

in seara asta o sa le vedeti la televizor intr-un dans plin de energie si glamour, o sa vi se para ca sunt niste super staruri. pe dinauntru ele vor avea inima cit un purice, dar care va tropai ca un elefant.

si daca va plac, si stiu sigur ca o sa va placa, va rog sa le votati.

 

 

2318
doctori de femeide ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

de ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

Marti 5 martie, aproape de miezul noptii pe scena Teatrului de Comedie se aflau Mihai Bendeac si Emanuel Pirvu, imbracati in haine de strada. In sala, 15 de masinisti si tehnicieni, plus citiva prieteni ai celor de pe scena.

Se pregateau sa repete o secventa din actul 3 al piesei Doctor de femei si toate decorurile (atelierul unui croitor) si atmosfera de lucru te duceau cu gindul la o repetitie obisnuita de teatru.

Totul s-a schimbat cind au inceput efectiv sa vorbeasca.

Bendeac (peltic) : Domnule doctor, cind m-a lovit asta am suferit o puternica emotie…
Pirvu (autoritar) : Comotie!
Bendeac (uimit) : Comotie?!
Pirvu: Da.
Bendeac: Mamaaa.

Pirvu (cu o voce clara, ca si cum ar vorbi unui prieten): stai asa. (apoi uitindu-se in dreapta jos) 4 plan american, nu da-i 2-ul american, asa. si 4? bun, asta e.. (ii face semn din cap lui Bendeac sa continue.)

Bendeac(pletic): cind m-a lovit asta in cap
Pirvu (absent): da…
Bendeac: am avut asa o premonitie

Pirvu (din nou voce clara, seaca): da-o cu 4, deschide cu 4.

Bendeac: am avut o previziune premonitorie de vis de se facea ca eram la Amsterdam si ma plimbam pe o bicicleta….

Pirvu (catre Bendeac, sec): stai asa
uitindu-se in dreapta jos: doiul.. 6? si vezi ca aici o sa plec eu si tu te duci in urmarire. Si…(catre Bendeac) zi:

Bendeac: aaa. pe o bicicleta… bicicleta dubla, nu stiu de ce, ca eram singur….

Bendeac a continuat, iar masinistii au inceput sa rida cind personajul lui a ajuns in cartierul roshu si si-a cautat nevasta la un bordel… Pirvu s-a uitat tot timpul in dreapta jos, concentrat.

***

Locul din dreapta scenei era, in seara aia, punctul maxim de interes. Era tot ceea ce facea diferenta fata de orice alta repetitie de teatru pe care am vazut-o. Tot ceea ce facea diferenta si pentru actorii de pe scena care jucasera piesa asta de citeva zeci de ori.

Acolo, in dreapta scenei erai TU, spectatorul care te vei uita diseara la televizor sa vezi prima piesa de teatru tv transmisa de Antena 1. Erai reprezentat de o plasma mare in care se vedeau decupajele de pe scena si toata lumea se concentra pe tine.

7 operatori, ascunsi in intunericul salii, munceau cot la cot cu actorii: invatasera textul, stiau miscarile scenice si erau identificati cu numerele camerelor lor – 2, 3, 6 -, iar in carul de emisie, un regizor artistic isi nota fiecare observatie pe care regizorul piesei, Emanuel Pirvu (care e si actor), o transmitea cu fiecare iesire din personaj, cind vocea ii devenea seaca si ferma.

***

de cele mai multe ori nu suntem constienti cind istoria se scrie in fata noastra; evenimentele trec pe linga noi si le aflam importanta abia dupa ce s-au incheiat.

acum stiu sigur ca miercuri seara s-ar putea scrie istorie in teatru pentru ca daca sunt multi telespectatori care se uita la piesa televizata, vor mai fi si alte spectacole de teatru tv dincolo de cele 4 piese contractate pentru sezonul 1. iar asta inseamna revigorarea unei industrii cu toate meseriile ei – de la tehnicieni la costumieri, de la actori la regizori.

ba chiar, cu putina perseverenta si unitate, poate duce la asezarea teatrului bulevardier in zona in care este peste tot in tarile cu mari traditii culturale ( la Londra, turistii merg la teatru bulevardier ca sa vada unii dintre cei mai mari actori ai lumii).

si sunt singura ca, in timp, vor fi copii care, uitindu-se la televizor la niste actori pe care-i vad si-n reviste si alaturi de care rid si se simt bine, vor dori sa se faca si ei actori.

stiu asta pentru ca si in copilaria mea exista teatru tv.

si mai stiu ca vor fi multi care vor critica faptul ca sunt alese piese bulevardiere, teatru de comedie, relaxant, nu genul de teatru greu – piesa catharsis la sfirsitul careia sa fii zguduit. dar, daca suntem onesti, recunoastem ca ne uitam la televizor ca sa ne relaxam, ne uitam la televizor ca sa ne bucuram.

***

stiti de ce cred ca o sa va placa piesa din miercurea asta? repetitia de la miezul noptii era una tehnica (actorii erau mai atenti la a-si lua repere pentru camerele de luat vederi si pentru lumini, nu se punea accentul pe interpretare), toata lumea era obosita pentru ca se repetase toata ziua, dar chiar si asa masinistii se distrau la fiecare poanta pe care o lansa Bendeac.

sa va uitati de la inceput: totul e conceput in asa fel incit sa va dezvaluie si putin din magia culiselor. 🙂

3185
Cover ebookprietenie

prietenie

in conditii normale si dupa atit de multi ani de presa, sunt antrenata ca atunci cind ma suna cineva sa-mi spuna “hai la o emisiune tv sa vorbim” sa merg linistita si sa comentez fara emotii orice lucru din aria mea de competenta.

in conditii normale.

am facut asta de zeci de ori, nici n-am clipit.

***
astazi insa cind m-au sunat de la Antena 1 sa merg sa vorbesc despre carticica mea prin care incerc sa arat ca un show tv ca X factor nu inseamna doar competitie, lucrurile s-au schimbat.

am intrat in panica.

in primele 10 minute nici n-am stiut ce sa scriu in prezentarea cartii pe care eu am scris-o. pur si simplu totul era alb in capul meu. curat. vid.

am cautat-o pe Ana Maria Onisei (cea care a fost editorul cartii) sa-mi gasesc un sprijin, dar nu era online. muncea pentru ziarul la care lucreaza,

am cautat-o pe Elena Prodan care mi-a fost tovaras de vizionari de gale X Factor si – pina sa-mi raspunda, ca sa reintru in ritmul in care am scris toate cele 180 de pagini ale cartii – m-am reintors la youtube si la cintecelul pe care l-am ascultat pe repeat in cele doua luni de scrieri si rescrieri.

am scris prezentarea si Elena a citit-o ca plasa de siguranta pentru saltul in gol pe care urma sa-l fac: ceea ce am scris pleca de la mine, nu-mi mai apartinea, era lasat judecatii lumii – care e pregatita sa-i caute greseli copilului meu, pentru ca nu-l iubeste cum il iubesc eu.

dupa ce a citit, Elena m-a intrebat:

– vrei sa merg cu tine la tv?

si mi s-a parut cel mai frumos lucru din lume; nu mai trebuia sa ma concentrez pe propria-mi persoana, aveam un tovaras cu care sa vorbesc orice altceva.

In Antena, ma astepta Catalin Anchidin – cu care am impartit multe ore de vizionari de filme la TIFF si care m-a scos din stres imediat cu citeva glume.

restul e istorie despre oameni buni si despre prietenii frumosi pe care-i am. care au sharuit pe paginile lor cartea la care am lucrat.

***
stiu ca pare suprarealist, dar eu sunt unul dintre cei mai norocosi oameni din lume: inclusiv Cornel Ilie – cel care cinta piesa pe care eu am ascultat-o tot timpul cit am scris – a sharuit carticica mea.

m-am oprit in cintecul trupei VUNK dupa ce , in timp ce el curgea dintr-un playlist lung, am gasit solutia structurii capitolului care se cheama INCEPUTUL SFIRSITULUI. am asociat melodia cu o victorie si -am cintat (urlat, mai degraba) de nenumarate ori refrenul in zilele in care am scris. pentru mine a avut de fiecare data conotatii de victorie, desi versurile sunt f triste.

***

multumesc

***

puteti gasi cartea aici

2644
chelooDe ce nu vreau sa plinga Cheloo la X Factor:)

De ce nu vreau sa plinga Cheloo la X Factor:)

scriu aceste rinduri cu un gind important in minte “ai grija ce spui pt ca ai toate sansele sa nu te mai primeasca in galele X factor”

eu sunt fan si profit (ba chiar ii santajez sentimental) de toti prietenii mei din Antena ca sa aflu lucruri in avans si sa merg la galele live, dar poate mi-o fur de data asta pentru ca vreau sa scriu despre Cheloo.

*

acum citeva saptamini, intr-un exces de zel si de ego, am pus un status pe facebook in care am spus ca voi munci gratis ca PR pentru concurentul care il va face pe Cheloo sa plinga, bazindu-ma desigur pe faptul ca nu o sa se intimple asta, deci nu voi fi mai ocupata decit deja sunt.

de pe la mijlocul acestei saptamini, de cind am auzit ca in Judge House a fost cu plinsete si tensiuni mari, nu mai stiu ce sa fac ca sa vad daca plinge sau nu Cheloo in episodul din seara asta. mi-am adunat chiar si prietenii de pe facebook sa o induplecam pe Ortansa Ichim, story editor la X Factor, poate poate ma cheama in biroul ei magic (camera secreta X Factor, am mai scris despre ea) si ma lasa sa vad secventa care imi va spune daca am un nou contract – cu obligatii doar din partea mea – pentru un an de zile.

Ortansa – ba a avut treaba, ba m-a invitat cind aveam eu treaba. asa ca tot ce am aflat e ca au fost toti 8 concurentii lui Cheloo foarte buni, ca trebuie sa elimine jumatate si ca si Cheloo le-a spus ca “toti sunteti artisti buni, puteti face bani cu vocea”.

pe scurt, deciziile au fost hardcore.

am aceasta fotografie, din cel mai tensionat moment din Judge House din echipa lui Cheloo si tot ce stiu este ca unul dintre cei  implicati in momentul cu lacrimi e Ioan Man (domnul cu deficiente de vedere care l-a emotionat si pe Bittman).

 

dupa ce am analizat fotografia si-n dunga (nu m-am uitat atit de mult nici la fotografii cu Daniel Day Lewis sau Robert Downey jr), am inceput cu tot felul de presupuneri si deduceri:

– la judge house e contact direct intre jurat si concurentii lui si e, deci, cea mai mare presiune emotionala pe jurat (nu-i mai are pe colegii de juriu in reactiile carora sa se sprijine sau dupa care sa se ascunda)

– deja juratul a petrecut citeva zile cu concurentii din echipa lui, deci s-a atasat de ei (chiar daca recunoaste sau nu), asa ca eliminarile vor fi grele.

– Ioan Man e un domn care are foarte bine asezate valorile de baza, e un om curat, cald, simplu, iar astea sunt lucrurile pe care le apreciaza si Cheloo chiar daca imaginea lui publica e de om dur.  de fapt, nici nu sunt in contradictie cu imaginea lui.

prin urmare exista toate premizele ca sa apara si lacrimi daca il elimina…

stiu ca daca plinge Cheloo creste audienta pina la cer si prietenii mei de la Antena vor fi foarte fericiti, dar camasa mea e mai aproape de mine decit sunt ei, asa ca imi doresc (cam tare) sa nu plinga. si-as vrea ca Ioan Man sa fie in finala, ca-mi place de el:)

dar sa stiti ca imi voi tine promisiunea, daca va fi sa fie.

4126
tortsecretele X Factor

secretele X Factor

va povesteam saptamina trecuta ca am fost in camera secreta X Factor acolo unde sunt fisele tuturor concurentilor din preselectii si unde sunt aranjate pe panouri – cu fise personale – editiile viitoare de eXperiente X factor. ei bine, astazi va arat fotografii:)

mai intii insa o alta fotografie cu tortul X factor pe care l-am primit de ziua mea de la Elena Prodan.

pe Elena am cunoscut-o fix acum un an, cind m-am cerut prima data la preselectiile de la X Factor si la judge house, iar ea – desi era super ocupata – a mers cu mine la filmari. apoi i-am facut capul mare la fiecare gala la care am fost si dupa ce s-a incheiat primul sezon, am continuat sa-i fac capul mare cu alte lucruri care nu mai aveau legatura cu job-ul ei, asa ca suntem prietene.

iti multumesc frumos pentru prietenie, Elena.

anul acesta la X Factor o chinui saptaminal pe Ortansa Ichim, story editor, asa ca nici nu stie ce o asteapta dupa ce se termina sezonul 2:)

***

de ce scriu saptaminal despre acest show? mai intii pentru ca sunt fana a formatului, mai apoi pentru ca eu, ca jurnalist, pot avea acces la lucruri pe care voi nu le stiti si din care puteti invata. mai ales daca va veti inscrie vreodata in concurs si veti merge la o preselectie.

X factor nu e un show exclusiv despre cit de bine cinti, e o emisiune despre cum stii sa faci show din muzica. e despre ce prezenta scenica ai, despre carisma. despre cum captezi atentia oamenilor si-i faci sa petreaca niste momente frumoase in fata televizorului.

e genul de show la care madonna – care nu e vreo voce  geniala – ar fi cistigat pentru ca juratii ar fi simtit ca are ceva special, ca are viziune pentru personajul care trebuie sa fie ea in enterteinment.

daca acum 5 ani s-ar fi facut concursul asta, CRBL ar fi fost unul dintre cistigatori (imi place mie mult de relaxarea pe care o are in emisiunea Te cunosc de undeva de a se transforma in toate personajele interesindu-l nu nota din concurs, ci distractia pe care o asigura publicului)

deci, daca va bate vreodata gindul sa va inscrieti la o  preselectie X Factor ginditi-va ca nu e doar despre a cinta bine. e despre a livra un pachet complet – VOCE, haine, make-up si, mai ales, o poveste memorabila – pachet care sa-i faca pe producatori sa te aleaga in difuzarile de pe micile ecrane.

poti cistiga notorietate si fara sa iei marele premiu; daca ai un personaj bine definit, daca esti coerent cu ceea ce comunici in raport cu personajul tau si, desigur, daca stii sa cinti, te vei regasi in episoadele difuzate, iar lumea te va tine minte.

***

ce vedeti in episodul 3, de miine seara?

e o tinara care l-a cucerit pe bittman, i s-a asezat in poala 🙂 tocmai potrivit cu cintecul holograf “stai in poala mea”, ea insa se manifesta in engleza cu multa energie si aplomb. Bittman a zis ca ramine la Iasi dupa aceasta intilnire.

cind vedeti momentul la tv ginditi-va ca aceasta fata a stiut sa se vinda perfect. nu conteaza daca ea trece sau nu mai departe, cei care fac montajul episoadelor despre preselectii n-aveau cum sa nu puna momentul ei.

apoi, vor fi doua momente cu totul si cu totul speciale sustinute de 2 tineri care ridica sala in picioare. si tot juriul. pina acum doar la Ioan Man – domnul cu deficiente de vedere si cu voce incredibila –  s-a mai ridicat toata lumea in picioare (adica inclusiv Cheloo care, daca nu-l lovesti profund in sufletel, sta cuminte in fotoliul de jurat) asa ca sunt curioasa daca o sa va placa:)

in rest vedem cu totii la fata locului, miine seara de la 20.30, dar promit ca saptamina viitoare va spun mai multe din show pentru ca ma voi cere – si voi zimbi mult si simpatic – la o previzionare:)

***

iata si doua fotografii din camera secreta.

fisele sunt realizate dupa prestatiile concurentilor in preselectii si sunt repere pentru echipa de productie care are de realizat segmente de emisiune pe teme, subiecte etc

***

intre timp am descoperit ca domnul simpatic care munceste zi si noapte (mai ales noptile pina spre dimineata) la montajul acestor episoade a avut o strinsa legatura cu prima editie a emisiunii Ca-n filme pe  care cu onor, si mai putin talent, am prezentat-o. domnul se numeste Dragos Teglas si e responsabil printre altele si de intro-ul acela spectaculos cu elicopeterele, cind vin juratii la competitie:)

(am fost la 2 pasi sa fiu si eu la filmarea aceea:) )

3548
xfactorin culise la X Factor, part 1

in culise la X Factor, part 1

la inceputul saptaminii am facut o scurta vizita in culisele X Factor si cind zic culise, vorbesc despre un loc in care nu prea aveti cum sa ajungeti.

*
doua mese simple, un biblioraft plin cu hirtii indosariate (peste 300 de coli), 9 planse mari de PVC insirate pe pereti si muuulte fise (fotografie, nume, detalii despre prestanta din preselectii) -> asta e camera secreta X factor.

toti concurentii care au trecut prin preselectii au fost “fisati” inca din primele momente ale prestatiei lor; acum sunt impartiti pe episoade, pe calupuri de montaj dupa cuvinte cheie, povesti, glume sau alte ingrediente straine spectatorilor dar care fac ca show-ul sa fie altfel decit anul trecut: mai dinamic, mai emotional, mai cu povesti.

pe 6 planse sunt episoadele din preselectii, pe 3 sunt “rezervele” – cei care au o poveste simpatica sau o voce buna, dar nu la fel de puternice/bune precum a celor asezati deja in episoade. nimic nu e definitiv pina in saptamina difuzarii, oricind se mai poate schimba ceva, in functie de minutajul episoadelor, de o idee noua care merita sa fie speculata etc.

pentru un episod se munceste cam doua saptamini – story, montaj, prelucrare sunet & imagine.

ortansa stie toti concurentii. e story editor, a fost la toate preselectiile; ea i-a indosariat dupa replici, glume, prestatie vocala inca de cind raspundeau la intrebarile juratilor. apoi a cautat informatii despre ei – pe facebook, pe google, la prietenii lor. a petrecut atit de mult cercetind fiecare personaj din emisiune incit i se pare ca ii stie de-o viata.

“sindromul verisorului” – numeste aceasta prietenie virtuala : ei i se pare ca stie concurentul de-o viata, dar el nici nu stie ca exista, n-a vazut-o niciodata; s-a intilnit cu reporterii pentru interviurile din emisiune, nu cu ortansa care pune lucrurile cap la cap.

nu vrea story-uri sociale lacrimogene, vrea sa-ti spuna povestile din spatele oamenilor pe care-i vezi in preselectii, cu umor, cu bune si rele, dar niciodata patetic.

*
in camera secreta X Factor am vazut si citeva secvente din noul episod, cel de duminica, dar despre asta va povestesc miine. mai vreau acum sa spun gindul cu care am plecat de acolo: cind te inscrii la X Factor, gindeste-te la prestatia ta din auditie ca la un show: fii pregatit sa spui ceva interesant, sa arati diferit si, desigur, sa cinti bine.

ortansa nu vrea sa iasa in fata, nu am fotografie cu ea, asa ca am o fotografie frumoasa cu juratii:)

2591
xfactorX factor – you raise me up

X factor – you raise me up

la antena 1 a reinceput X Factor si, curind, ne vom intoarce la dezbateri legate de concurentii nostri preferati, de cit sunt pusi unii in valoare sau nu, de cit de simpatici (sau nu) sunt juratii.

(dupa cum stiti sunt fana a genul asta de emisiuni. la sezonul trecut am pariat de la prima editie pe Andrei Leonte si el a fost cistigatorul. )

ca si anul trecut, voi merge si la sezonul 2 la Galele Live si daca sunteti pe aici, veti afla lucruri, sper simpatice.

de data asta vreau insa sa scriu despre altceva.

***

noul sezon X Factor e mai axat pe povesti si pe personaje. e mai emotional si , mi s-a parut aseara, mai dinamic.

ma gindeam in timp ce ma uitam aseara la tv ca a fost bun sezonul 1 pentru ca echipa a invatat multe lucruri. printre altele sa-i lase pe Razvan si Dani sa se joace, sa ramina mai aproape de ceea ce sunt ei; pentru ca au relaxarea sa te faca sa rizi cu lacrimi, dar sa si plinga alaturi de tine daca ii emotioneaza ceva…

si-mi plac juratii mult. stiu ca toti va veti concentra pe “rautatea” lui Cheloo, dar…

am fost o zi la preauditiile din Bucuresti si Cheloo era primul sosit, n-avea treaba direct in ziua respectiva, dar era gata sa-si ajute colegii de productie. iar asta spune mult despre caracterul lui.

in auditii, tot la Bucuresti, am vazut o alta faza f simpatica. era simbata, mai aveau inca o zi de filmari in Bucuresti si planificau – Delia, Bittman si Cheloo – sa iasa cu echipa la bere seara, dupa terminarea inregistrarilor.
a venit unul dintre producatori/regizori (nu stiu exact cine era) si le-a spus ca ar fi mai bine sa iasa la bere cind termina inregistrarile din Bucuresti pentru ca ii vrea  a doua zi dimineata fresh pe toti, asa ca s-au regrupat imediat si-au planificat distractia pentru duminica seara, cind isi terminau munca.

nu stiau cine sunt, nu stiau ce fac pe acolo, asa ca nu se manifestau “ca pentru presa”. era pur si simplu un spirit de gasca si de colegialitate foarte fain.

de la auditii am o preferata in echipa de productie, o doamna care stia tot tot tot despre fiecare concurent. dar va povestesc despre ea zilele viitoare

***

cumva , fara sa -si fi planificat asta, cel mai emotionat moment din episodul 1 al sezonului 2 a vorbit indirect si despre evolutia show-ului.

Ioan Man – un tinar cu deficiente de vedere – a cintat You raise me up foarte foarte frumos.

Bittman a plins , Delia s-a emotionat, Cheloo a fost uimit si a devenit cald si bun.

Dar cel mai frumos lucru din secventa asta a fost ca Ioan nu-i vedea. Isi facea treaba, cinta emotiona(n)t, lovea nervos cu degetele minii stingi in picior si nu vedea nimic din emotiile celor din jur. Naturaletea si optimismul lui, si non lamentarea. Inocenta si vorba pe care o stim cu totii – “daca vrei poti” – acum parca avind mai multe seminficatii. Toate spuse fara sa stie lacrimile de pe fata celor din sala. Bucuria lui sincera, pe simtite – nu pe vazute.

a fost momentul meu preferat din acest episod pentru sinceritatea lui si pentru povestile nespuse si nevazute din spatele tuturor reactiilor si sunt gata sa pariez ca Ioan Man va fi in finala, chiar daca logistic va fi destul de greu pentru producatori si pentru colegii lui de competitie.

de la un moment dat vor fi cu totii inchisi in casa X Factor si vor trebui sa-l ajute ca sa se descurce. abia atunci vom vedea/simti caracterele concurentilor.

P.S. pentru fiecare dintre noi exista mereu o parte nevazuta cind reationam simtind, nu gindind; spectatorii de aseara nu stiau care a fost elementul din viata privata a lui Bittman care i-a adus lacrimile auzindu-l pe Ioan cu You Raise me up, dar emotia a trecut de sticla.

4253
te cunoscIi cunosc de undeva

Ii cunosc de undeva

stiti ca imi plac emisiunile care sunt un melange de divertisment clasic cu reality show. am teorii intregi despre acest gen de show-uri, dar ce imi place cel mai tare e ca pe parcursul unui asemenea spectacol poti vedea cum e caracterul protagonistilor , cit de mult spirit de competitie au, cit de talentati sunt etc etc

acum citeva zile am fost in culisele emisiunii Te cunosc de undeva si, desi am vazut toate editiile emisiunii si m-am prins cam cum sunt cei pe care nu i-am intilnit niciodata, sa-i urmaresc pe concurenti la fata locului mi-a adus o multime de alte informatii simpatice.

***

Cred ca Delia e timida

Stiu ca imaginea pe care o are Delia are legatura nu doar cu vocea ei incredibila, ci si cu look-ul sexy si degajarea cu care vorbeste despre orice, oricind.

La repetitiile de dinaintea filmarilor, am vazut-o pe singura pe scena, cu o expresie a fetei care trada incordarea si concentrarea (il are de imitat pe Mick Jagger in show-ul din seara asta) . Nu erau spectatori in sala, dar si-a facut toate miscarile, a cintat ca si cum ar fi fost in live, cind ar fi putut doar sa marcheze “pasii” ca sa stie operatorii ce sa filmeze.

Am vazut-o insa in cabina fetelor de la costume si , desi eram 4-5 persoane acolo, cum se faceau pauze mai mari in conversatie, Delia intervenea cu o gluma. Ca si cind i-ar fi fost frica de liniste. Ca si cind mai bine conducea ea “ostilitatile” decit sa se lase pe miinile altora.

Atentia cu care urmarea reactiile celorlati ca sa le “umple” spatiile, dar si reactia de dupa ce a cintat in show (“a fost bine? hai pe bune, nu-mi zice asa de complezenta”) m-au facut sa ma gindesc la un om timid, delicat si foarte sensibil, care -si ascunde interiorul sub masca unei exuberante bine antrenate.

*

Cosmin Selesi

Dupa ce niste ani m-am uitat in serialele tv la personajele negative interpretate de Cosmin Selesi, l-am cunoscut din intimplare la petrecerea de lansare a agentiei de casting a lui Dragos Bucur. Super cald si foarte simpatic.

In culisele Te cunosc de undeva era cu totul altul decit cel exuberant de la tv, parea ca-si salveaza energia pentru filmarea lunga care urma. Pe scena, cind a inceput show-ul, m-am gindit ca relaxarea lui de a face misto de propria-i persoana, precum si umorul spontan e posibil sa fi fost caile sale de supravietuire in adolescenta. Nu e chiar cea mai inalta persoana din lume si imi imaginez ca in liceu i-a fost greu sa se impuna in gasca. N-am apucat sa-l intreb daca i-a iesit sa fie liderul gastii, dar dupa lejeritatea si diplomatia cu care mobiliza publicul in pauze ca sa fie cit mai activ la aplauze, banuiesc ca el a fost seful.

Are tot respectul meu pentru lejeritatea cu care se arunca in gol, mistocarindu-si defectele.

*

Jorge e un tip foarte ambitios si cu mult bun simt

Pina la acest show habar nu am avut ca Jorge chiar cinta si poate sa interpreteze o gama larga de stiluri, desi stiam ca e foarte tare in Romeo & Juliet (musical pe care-l vedeti la Opereta). Editiile TCDU pe care le-am vazut pina acum , mi-au format deja o imagine despre cit de ambitios este si cit de profesionist (imi place foarte tare cum se “arunca” cu totul in fiecare personaj), dar habar nu aveam ca este un tinar cu atit de mult bun simt. Am povestit 5 minute (din intimplare pe un subiect mai delicat) si bunul lui simt, faptul ca nu voia sa comenteze chestiunile delicate, m-au facut sa-l plac si mai tare.

am mai spus-o, cred ca Jorge daca s-ar fi nascut la Londra ar fi fost o super mare vedeta de musical. Sper insa sa faca un reel cu fragmente din transformarile din acest show si din ce a lucrat la Opereta, reel pe care sa-l trimita tuturor directorilor de casting de la teatrele de musical din Londra. chiar cred ca locul lui e acolo si il va remarca cineva; trebuie doar sa le spuna ca exista si el pe lumea asta.

CRBL e de caracter

In editia din seara asta Jorge il imita pe CRBL. Mi se spusese dinainte ca de cind au inceput filmarile, cei doi s-au imprietenit, dar ma gindeam ca e o informatie PR-istica.

Numai ca, inainte de a intra Jorge in scena ca sa cinte o piesa de la CRBL, noul sau prieten a facut o repetitie cu publicul “hai, stiti refrenul, hai sa-l zicem o data. hai sa-l sustinem pe Jorge”. Publicul a cintat cu CRBL, iar cind Jorge a intrat in scena, toata lumea era deja in picioare si aplauda frenetic. Foarte tare mi-a placut cum si-a sustinut prietenul.

In plus, inainte de a incepe filmarea, l-am vazut pe CRBL in culise, la machiaj (il imita pe Artanu de la Timpuri Noi). Purta o conversatia care parea familiara.

“Ai sunat-o pe Elena? Pe unde e?”

Stiind ca Elena e sotia sa, m-am gindit ca vorbeste cu cineva care e din staff-ul personal si ca-si rezolva ceva chestiuni private.

Mai tirziu in show am inteles ca de fapt Elena venea la filmare. O veti vedea pe fiica lui CRBL intr-un super moment. Super super funny.

***

Preferatele mele in show sunt Maria Buza si Lora Petrescu.

Pe Maria Buza o stiu din teatru si ma bucur tare ca acum poate sa o vada mai multa lume si sa inteleaga ce super femeie este. abia la aceasta emisiune m-am prins ca ea este si foarte sexy, dar ca-si ascunde sex appeal-ul  (habar nu am de ce). In culise Maria a vrut sa imparta cu noi mincarea si facea glume cu toti concurentii ca sa-i detensioneze, dar daca erai atent la gesturile ei puteai vedea ca are emotii si ca, desi totul e o joaca, se ia foarte tare in serios, ca sa aiba un numar impecabil. Super super profesionista.

Daca v-a impresionat macar o secunda in acest show, va rog mult mult mult cautati-o pe Maria Buza in teatru ( o gasiti in spectacole minunate alaturide gasca magica administrata de Lia Bugnar)

**

Lora Petrescu are un show incredibil in spectacolul de diseara. Un mega mega Michael Jackson pe care l-a repetat sustinut, in culise, cit au filmat colegii ei. E foarte ambitioasa si perfectionista. Si e de multi ani preferata mea ( de la un interviu pe care i l-a acordat lui Adi Telespan). Sper ca si ea sa trimita ca si Jorge, inregistrari catre directorii teatrelor de musical de la Londra (sau New York) pentru ca este incredibila. mi-nu-na-ta. si n-are cum sa nu fie remarcata.

***

duminica dimineata va mai spun povesti din culisele acestei editii Te cunosc de undeva. (desi am fost la filmari, habar nu am cum au fost punctati de juriu pentru ca m-am cerut afara singura. ca sa pot sa vad spectacolul cu bucurie si surpriza la tv. diseara de la 20.20)

2831
lora 1Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

“Tu o sa fii baiatul cu ochii albastri, e foarte simplu de ales. Asta, mic si timid”, transeaza ferm Doamna Gigi disputa intre solista unei trupe foarte la moda si asistenta de machiaj.

“Dar si colegii mei au ochii deschisi la culoare”, se apara tinara cu personalitatea deloc asemanatoare celui in pielea caruia trebuie sa intre, ca invitat special in emisiunea “Te cunosc de undeva”.

Doamna Gigi e de neclintit in decizie si se intoarce la scaunul unde se afla CRBL cu o peruca in mina. In fata lui, pe masuta care are in capat oglinda cu rama de becuri, sunt flacoane, pensule, culori, creme, dar si dosare care au pe fiecare pagina A4 asezate ordonat 7-8 mustati si perciuni, in nuante diferite. Linga ele troneaza biblia zilei: fotografiile cu personajele din desfasurator. 15 chipuri: opt concurenti in emisiune, trei invitati speciali, plus patru membri ai trupei care insoteste unul dintre concurenti. In program sunt travestiuri care necesita latex pe fata, peruci care sa imbatrineasca sau “masti” care sa transforme parul cel mai bogat intr-o chelie lucioasa. E aproape 10 dimineata, la 12 incepe filmarea, asa ca nu e timp de discutii.

Doamna Gigi lucreaza de mai bine de 30 de ani in televiziune. A invatat ce inseamna live-ul, presiunea filmarilor, dar si dispozitia schimbatoare a artistilor. Dem Radulescu, Toma Caragiu, Margareta Pislaru, Gina Patrichi i-au spus Georgetei Popovici, cu drag, “Gigi”, iar cind anii au inceput sa i se simta pe la timple, generatia noua – Mihai Bendeac (care sper ca va fi recunoscut curind drept noul Dem Radulescu), Serban Pavlu, Maria Buza, Mirela Zeta, Dan Helciug, Delia, CRBL – a adaugat un gratios si politicos ‘doamna’ prenumelui, transformindu-l in nume.

***

Georgeta Popovici are o amintire amuzanta despre prima intilnire cu machiajul profesionist. Parintii erau prieteni cu Ion Toma, unul dintre cei mai mari machiori de televiziune – cel care a facut emisiunea vedeta a TVR-ului comunist “Cu masca, fara masca”.

In adolescenta, Georgeta Popovici l-a rugat sa o machieze pentru o petrecere si nea Tomita i-a conturat frumos ochii cu un creion negru. Georgetei i-a placut atit de tare, incit nu s-a spalat cind s-a intors de la petrecere, ba chiar, dimineata, a luat o carioca neagra si-a intarit urmele lasate de creionul maestrului.

Daca i-ar fi spus cineva atunci ca ii va machia pe cei mai mari artisti ai Romaniei, ca acestia ii vor povesti secrete nestiute nici de familiile lor si ca va trai inconjurata de flacoane mai ceva ca un chimist, ar fi ris.

Georgeta voia sa fie profesoara de italiana. A dat la facultate, dar – conform ritualului vremurilor comuniste – putinele locuri au fost impartite strategic de catre securitate, partid si alti prieteni ai sistemului, asa ca a picat.
A chemat-o insa nea Tomita la TVR, sa invete o meserie.

***

“Puteti sa incepeti. Delia va fi gata pina e rindul ei”, ii spune Doamna Gigi unuia dintre asistentii de regie. Tinarul ezita uitindu-se la barbatul din fotografie – cu chipul ridat si schimonosit – ale carui trasaturi vor trebui plantate pe fata delicata a Deliei.

“Cinci sunt gata, al saselea e terminat imediat, invitatii sunt si ei gata. La Delia am pus deja latex-ul, va fi gata in timp”, incheie ferm Doamna Gigi.

Stapinirea sa de sine vine din multe experiente similare: a facut transformari pentru ”Cu masca, fara masca”, pentru “Ploaia de stele” a TVR-ului, dar si pentru emisiunile de satira politica “Mondenii” sau “In puii mei”. Si-a lucrat si-n ritmul show-urilor glamour live – a creat toate machiajele concept pentru celebrele prezentari de moda de la inceputul anilor 2000 ale lui Janine.

Au trecut mai putin de doua ore de cind au inceput machiajele in cabina de la “Te cunosc de undeva”, iar rezultatele sunt spectaculoase: in jur sunt rock staruri internationale si vedete ale muzicii pop care umplu stadioane in toata lumea.

“Eu spun mereu ca nu suntem Dumnezeu; facem ce putem, cu ce avem. Nu e vorba doar de trasaturile celui pe care-l transformam. Uneori o lumina pusa special poate sa faca minuni, o camera de filmare asezata intr-un unghi avantajos schimba totul. Nu e doar ceea ce iese din cabina de machiaj”, muta Doamna Gigi cu modestie atentia asupra intregii echipe.

Stie insa ca meseria ei poate influenta intr-o secunda dispozitia artistului. Vedeta e in fata oglinzii, fara niciun fel de masca, vulnerabila si dornica sa placa publicului. Uneori e atit de speriata de rolul pe care trebuie sa-l faca, incit isi doreste ca fardurile sa acopere si nesiguranta unui anume gest artistic. In momente ca astea, Doamna Gigi le vede caracterul.

“Inainte vedetele erau mai modeste, mai timide. Marii actori erau monumente de bun simt. Ileana Stana Ionescu era – si este – fermecatoare, si o actrita incredibila. Astazi toti tinerii se cred ‘Lucii-Sturzi-Bulandrzi’, desi n-au jucat mai nimic. Sunt si exceptii, nu zic, nu. Uite Temisan, il stiu de cind a debutat la Mamaia. Inalt, frumos, cu un sacou care-i parea mare pentru ca se pierdea in el; era timid si avea foarte mult bun simt. M-am dus la el si i-am zis ‘ Tu trebuie sa ai incredere in tine’. Si astazi e la fel de cu bun simt ca atunci”, zimbeste cu gindul la cintaretul care e intr-o camera alaturata pregatindu-se sa intre in rolul de jurat al competitiei.

***

Primul an de munca la TVR a fost fara bani. Georgeta Popovici a invatat meserie si a asteptat sa apara un post liber. Dupa doua saptamini de la angajare, a fost la o filmare la Bran si-a trebuit sa-i faca o cicatrice lui Dem Radulescu. A spus sincera ca n-a mai facut niciodata si un coleg i-a explicat acolo, pe platourile de filmare din Sala Armelor, cum se face; decizindu-i viitorul.

Peste ani a ajutat si ea la luarea unor decizii care au schimbat cariere. Ca atunci cind regizorul George Dogaru i-a aratat rezultatele unui casting pentru un nou show de televiziune. I-a dat fotografii cu citiva tineri si-a intrebat-o care crede ca sunt potriviti pentru transformari, si-a spus parerea si-acum zimbeste cu drag cind isi aminteste: “Ar fi trebuit sa fie doar trei actori in show, doi baieti si o fata, dar pur si simplu au gasit doua fete mult prea talentate – Mirela Zeta si Andreea Gramosteanu – si nu s-au putut hotari. Asa au aparut Mondenii, asa l-am cunoscut pe Misu, Mihai Bendeac.”

Cind Bendeac a chemat-o sa-l urmeze la Antena 1, s- a speriat. Era fidela TVR-ului, voia sa iasa la pensie de acolo, dar n-a putut sa-l refuze: e ca al doilea copil al ei.

***
In civilie, Georgeta Popovici e bunica, are un nepotel si, recunoaste zimbind, ca din cind in cind o mai machiaza si pe nora pentru cite o petrecere. “Daca trebuie sa fiu babysitter pentru ca pleaca ei la o petrecere, ma duc mai devreme, cum sa nu, sa o aranjez.”

Astazi, de la zecile de ore de stat in picioare in fata scaunului de machiaj, Doamna Gigi are probleme cu spatele si, desi medicii i-au recomandat sustinut, nu vrea sa se opereze. “Mi-e frica de anestezie, nici nu pot sa ma gindesc la ea”. Desi s-a pensionat, continua sa lucreze cu aceeasi pasiune ca la inceput. Cum continua sa mearga si la Festivalul de la Mamaia, sa se ocupe de machiajul concurentilor. Se gandeste sa faca o scoala de machiaj de televiziune ca sa lase ceva in urma, sa spuna din multele trucuri pe care le-a invatat.

***
Georgeta Popovici are povesti cit pentru intreaga istorie a televiziunii romane pe care sper sa le spuna cindva intr-o carte, ca sa ramina si ele pentru cei care vor sa invete despre ce e in spatele camerelor de filmat.

Cum mai sper ca in locul celor 30 de secunde in care apare in emisiunea “Te cunosc de undeva” – intr-un reportaj din cabina, difuzat inainte de fiecare jurizare – la editia live, gala finala a emisiunii, concurentii pe care i-a tranformat in staruri in 10 editi – o vor invita sa-si primeasca aplauzele.

Pentru ca fara munca ei si a asistentei sale, spectatorii nu ar fi fost uimiti de cit de mult poate sa semene Jorge cu Elvis, Iulia Jianu cu Cher, Maria Buza cu Amy Winehouse, CRBL cu Vanilla Ice, Delia cu Boy George, Helciug cu Ozzy Osbourne, Lora cu Gwen Stefani si Iulian Vasile cu Prince.

Mi-ar placea sa vina pe scena, in toata nebunia aia a live-ului, cu tricoul ei negru – care in mod miraculos n-are urme de fond de ten – si pantalonii tigaret, sa o vada spectatorii cit e de mica si cum parul cu bucle argintii ii trasforma chipul intr-o bunicuta simpatica, oricit de autoritara i-ar fi vocea.

Mi-ar placea sa primeasca multe aplauze. Pentru ca le merita.


P.S. Cu putin noroc, daca nu plec din tara, pe 26 mai cind e gala “Te cunosc de undeva”, am sa fiu in sala. Sa aplaud intreaga echipa.

foto: Antena 1/ In puii mei; Te cunosc de undeva

6167
familie1zile perfecte

zile perfecte

sunt zile in care stiu sigur ca am cea mai frumoasa meserie din lume, iar azi a fost una dintre ele.

mi-am inceput ziua in culise la Te cunosc de undeva, emisiunea de la Antena 1, si m-am distrat f f tare. era asa o energie buna acolo, concurentii se ajutau intre ei si se distrau foarte tare; am revazut-o si pe Sofia Sunda – pestisorul de aur de la X Factor – si-acum pusa pe cocolit concurentii: adusese placinta facuta de mama ei. am cunoscut si o doamna f f speciala care este o parte din istoria televiziunii in romania si abia astept sa scriu despre dinsa in week end (meeeeeeega povesti am cu dinsa)

a fost f f fain si -am plecat cu un gind: daca Lora, Delia si Jorge s-ar fi nascut in Anglia sau America, ar fi fost super super staruri de musical. daca Maria Buza s-ar fi nascut in America, ar fi fost una dintre cele mai mari vedete ale lumii.

va povestesc despre cum erau ei in concurs peste citeva zile.

***

mi-am continuat ziua la o filmare la care am jucat, nu m-am uitat, pentru o aplicatie a revistei Biz. 5 bloggeri, 5 companii si jocurile copilariei. a fost f funny.

***

cind m-am intors acasa am venit o bucata de drum pe jos si am parcurs Cismigiul; la intrarea dinspre Conservator m-am intilnit cu Alexandru Tomescu – cu vioara in spate se ducea sa repete.

la intrarea dinspre Primarie m-am intilnit cu Betty Facaianu, o minunata doamna care face make-up de teatru si film si cu care am lucrat la multe sedinte foto.

***
acum am de scris despre bun simt si cum sa traiesti fericit in on line – ghid de best practice – pentru prezentarea mea de miine de la Women on Web si e o tema simpatica, asa ca o sa-mi fie drag.

***
uneori se aliniaza planetele si e o zi perfecta.
ca azi, pentru mine.

1750
cesaria-evoracesaria evora si andrei gheorghe – o amintire

cesaria evora si andrei gheorghe – o amintire

cezaria evora e bolnava si se retrage. imi pare rau. si-as vrea sa vi-o prezint altfel decit ati citit vreodata despre ea.

***

acum mai bine de 7 ani am avut norocul sa fiu de fatza la intilnirea dintre cesaria evora si andrei gheorghe.

gheorghe, care pe vremea aceea avea un late show la antena 1 (fix emisiunea in care Boc a devenit celebru cazind de la 2 metri), obtinuse un interviu in studio cu cesaria. producatoarea lui, ana maria lembrau care stia ca imi place cesaria i-a spus lui gheorghe si el m-a invitat in emisiune, intr-un loc privilegiat, f aproape de artista.

ceea ce s-a vazut atunci pe tv a fost un interviu emotionant si respectuos, ceea ce nu s-a vazut a fost… o bricheta.

cesaria evora, o fumatoare inraita, pastra aceeasi bricheta de mai bine de 20 de ani. nu va imaginati ca era cine stie ce bricheta scumpa, era una din plastic pe care o tot reincarca de fiecare data cind se termina gazul.

cind s-a terminat emisiunea, gheorghe a povestit cu ea, natural despre acea bricheta. si-atunci mi-am dat seama ca oricit de celebra ar fi, oricit de bogata, cesaria va pastra cu ea urmele trecutului. “de ce sa o arunc daca se mai poate folosi?” era atitudinea unei femei obisnuita cu saracia.

pastrez si acum amintirea brichetei si gindul ca cesaria nu stie multa carte; nu vorbeste corect nici in portugheza si de aceea are un translator intermediar (ea vorbeste in dialect, translatorul traduce – si imbunatateste cred eu – in portugheza si abia dupa aceea apare translatorul catre romana/engleza etc)

mai pastrez gestul ei cu microfonul, aproape primitiv (in pauze se batea cu el peste fatza, cam ca un copil de 2-3 ani care are o jucarie in mina) si gindul ca ea e un exemplu despre cum talentul e depozitat acolo unde vrea Doamne Doamne si, doar daca are noroc proprietarul lui, poate iesi la iveala si poate depasi granitele.

multa sanatate.

3037
Razvan_si_Daniorgoliu

orgoliu

cu cit inaintezi in virsta, iti propui sa fii modest, cu bun simt, sa n-ai orgolii. iti spui ca asta e parte din ceea ce inseamna un om educat, ca autocontrolul e o forma de evolutie pe calea cea buna in viata.

numai ca uneori, oricit de mult te-ai mustrului ca sa respecti ce ti-ai propus, orgoliul tau o ia inainte si iese la suprafata. si-ti vine sa rizi de el. si de tine.

*
mi s-a intimplat astazi cind m-am aflat in vizita la filmarile de la XFactor.

asa cum stiu apropiatii mei, fostii mei colegi, ba chiar si cititorii acestui blog, sunt o foarte mare fana a emisiunii Neata cu Razvan si Dani, mai exact o mare fana a celor doi prezentatori… am mai scris despre fascinatia mea pentru prietenia dintre ei.

desigur ca astazi i-am intilnit si am fost tare tare bucuroasa.

iar orgoliul meu (al nabii sa fie el daca poate sta cuminte, desi il cert mereu) a tresaltat cind am realizat ca Razvan stia ce scriu pe blog si cind am constatat ca Dani nu facea misto de mine cind a zis ca ma asculta la radio (sigur, el era copil pe atunci, iar eu abia ce intrasem la facultate).

pe drum catre lansarea de carte (va fi in mai putin de o ora la momentul la care scriu aceste rinduri) m-am gindit cum e viata asta, cit e de relativa si cit de putine lucruri stim despre ceilalti.

cu cit de mare drag ma uit eu la baietii astia si nu mi-am imaginat niciodata ca si ei au auzit cindva de mine.

da, stiu, e o chestiune de orgoliu, dar mi-a facut ziua frumoasa si o sa zimbesc multa vreme amintindu-mi de asta.

dar am sa ma revansez in fata voastra, curind. cu un story despre ei ca sa intelegeti de ce-mi plac mie asa de tare.

*
later edit: daca exista un arbitru pentru echilibrarea orgoliului, atunci tocmai ce si-a ascutit spada asupra mea. la sfirsitul lansarii de carte o tinara domnisoara de la RRA mi-a solicitat un mic interviu. m-a rugat sa reiau o parte din lucrurile pe care le spusesem despre cartea lui Alex Leo Serban, precum si despre de ce cred ca viitorii copii vor citi in special pe device-uri electronice. am vorbit frumos si politicos ( cu vocea mea cea mai simpa) pret de 5 min si l-a sfirsit m-a intrebat: Cu cine am stat de vorba?

eu am facut ochii mari, uimita ca cere interviu dar nu stie cui, iar ea mi-a spus “mi-a placut ce ai spus in conferinta, de asta te-am intrebat si acum. o sa ma uit pe hirtie sa vad cum te cheama.”

1616
Razvan si Dani  X FactorSurprizele de la X Factor Antena 1

Surprizele de la X Factor Antena 1

Cind a fost preselectia din Bucuresti, am avut acces exclusiv in culisele productiei XFactor Antena 1 si, pentru ca am tot fost plecata, abia acum am gasit ragazul sa scriu.
*

Cea mai mare surpriza, pentru mine, a fost Adrian Sina. Il stiam din trupa Akcent, mi-l imaginam un domn politicos si cumintel… in banca lui. Il ajuta chipul sa-ti imaginezi ca e dragalas, pe genul romantic… asa ca banuiam ca el o “omul bun” din juriu, iar Mihai Morar e “omul rau”.

Ba pardon! Adrian Sina e ucigator… le explica participantilor politicos ( macar cu asta am avt dreptate, e politicos) unde si ce gresesc (cu mega argumente profesionale), dar o facea scurt, ferm, fara sa lase loc de replicat. Ca un jucator de tenis bine antrenat care a vazut locul liber in terenul tau si bombardeaza cu un forehand acolo.

Daca eu as fi fost in locul concurentilor, ma interesam dinainte care sunt melodiile preferate ale lui Sina si invatam bine una dintre ele, poate asa aveam o sansa mica mica sa-l fac sa zimbeasca. (ma rog, poate sa fie un pont bun pentru cei care sunt in competitie…pt ca el ramine in juriu forever si vai de sufletul concurentilor)

L-am vazut si in culise. Nu stia cine sunt, deci eram “safe”. Tot serios. Se plimba la pas pe un culoar unde erau cabinele juratilor si ale prezentatorilor, foarte concentrat. Si mi-am promis ca o sa numar de cite ori zimbeste in tot show-ul… Poate facem pariuri pe cite zimbete adunam, mai ales ca am primit un rucsacel plin cu lucruri tres simpa cu logo-ul XFactor Antena 1 si vreau sa-l dau premiu cind incepe show-ul la tv.

*
Pe Paula Seling si pe Mihai Morar ii stiu de foarte multi ani. Ma asteptam sa se vada din nou perfectionismul Paulei, dar si latura ei foarte sensibila. O sa le vedeti din plin pe amindoua.

Insa abia in show-ul asta o sa-l vedeti pe Mihai mai aproape de ce e el – acasa, pentru ca Mihai e mult mai citit si mai sensibil decit lasa sa se vada la Radio Zu. (cind eram colegi la radio, ne intreceam in lecturi saptaminale si, desi citesc f repede si eficient, ma intrecea deseori.)


Preferatii mei, Razvan si Dani erau semi cuminti; adica Dani era pasnic, iar Razvan filma in locul operatorilor spre distractia tuturor. Partea asta cu distractia si echipa uriasa din spate n-o sa o puteti vedea la televizor, dar era un spirit de gasca foarte fain in culise. Atit de fain incit, desi imi propusesem sa stau doar o ora, am plecat dupa 3! (iar la iesire, m-am mai oprit un sfert de ora de vorba cu producatorul care ii “arunca in groapa cu lei pe concurenti” – la propriu: le numara secundele si le spune “intra!”. In tensiunea si emotiile de acolo, in cele 5 secunde in care sunt numarati concurentii inainte de a intra in scena, se vede cel mai bine caracterul lor. Dar despre asta va povestesc cind incepe showul la tv.)

*
La inregistrarile la care am asistat au fost citeva faze care m-au facut sa pling.

Unui tinar care facea parte dintr-un grup, Mihai i-a cerut sa se desparta de colegul si prietenul de trupa, anuntindu-l ca are votul lui, dar doar in varianta solo. Tinarul s-a gindit in timp ce colegul lui facea pasi mici pe scena, ca un leu intr-o cusca, si-a spus “DA”. Paula a votat NU , justificind ca nu vrea sa strice prietenia dintre cei doi. Ce-a votat domnul Sina… o sa vedeti in show.
Dar era atit de multa tensiune in sala in secundele alea si mie mi s-a parut atit de nedrept ca Mihai l-a pus sa aleaga muzica sau prietenia, desi avea dreptate; doar unul din cei doi cinta pe bune.

M-au mai facut sa pling doua surori. N-am vazut live niciodata asa ceva, desi am jelit cu suspine la filmulete similare pe youtube. Le vazusem si pe hol cind intrasem (garderoba de la sala palatului era “livingul” concurentilor si ma strecurasem printre ei curioasa), dar nu as fi zis niciodata ca pot cinta dumnezeieste. Pareau – sa ma ierte – niste soricei de biblioteca. Dar cind au inceput sa cinte erau ca niste vase comunicante prin care curge aur lichid: straluceau, isi preluau pe nesimtite una alteia versul, aveau niste voci care se completau perfect…
Si-am stiut din primele 10 secunde ca juriul nu o sa le intrerupa. Filmarea aia va fi un mega viral, cind va incepe show-ul, iar aplauzele salii – uralele ei – o sa va dea multi multi fiori. (asta e cu adevarat frumos la genul asta de show-uri: cind se transmite emotie pura, toata lumea recunoaste starea si se bucura din suflet)

Si m-a mai emotionat un bunic care, la pauza de prinz, n-a iesit din sala. Tot publicul era afara la fumat, respirat aer curat, mincat, baut cafea, iar in sala de spectacol erau doar femeile de serviciu si un domn imbracat in alb care vorbea la telefon “Sa vezi ce frumoasa e pe scena, cu lumini! Da, merge mai departe.” Dupa ce-a inchis, mi-a explicat ca e pentru prima data in Bucuresti, pentru nepoata care tocmai trecuse de preselectie, dar ca nu iese din sala pentru ca ii e frica sa nu se rataceasca. Avea “70 si un pic de ani”.

*

X Factor incepe la Antena 1 in septembrie si mi-au promis ca ma mai primesc in culise, asa ca va mai povestesc.

4234

sorinel pustiul vs castravetele

Marti, 3 februarie, Sorinel Pustiu a fost mai tare decit retrocedarea Insulei Serpilor prin procesul de la Haga. La Antena 1.

Pentru ca emisiunea Acces Direct (difuzata inainte d observator) avea potential de audienta foarte mare ( se batea Nikita cu cineva), editorii Observatorului au decis sa pastreze publicul si au avut prima stire vestea ca Sorinel Pustiul a fost batut la Miss Piranda.

N-am vzt observatorul respectiv, dar conform relatarilor de la fatza locului, Sorinel era cu picioarele pe scaune ca sa arate unde a fo lovit.

Stirea de la Haga a fost mai tirziu in Observator, dar ce mai conteaza cind pe primul sfert de ora antena a batut protv-ul.

Partea simpatica abia acum vine, via Mr P. Stirea de la haga ar fi putut fi impachetata intr-o forma de divertisment, daca editorii de la observator aveau backgroundul corect si inspiratia necesara. Avocatul Bogdan Aurescu si-a cistigat simpatia juratilor reinterpretind secventa cu castravetele din schitele lui Caragiale. Vroia sa spuna ca asa procedeaza si ucrainienii, se reintorc mereu la o justificare anapoda, indiferent de tema de discurs. Si Florin Piersic ar fi fct audienta, ma gindesc, daca ar fi ajutat – prin montajele de la revelioanele copilariei noastre – la comunicarea unei stiri in care un avocat de 32 de ani, o parte importanta din istoria tarii si o disputa cu rusii, nu le puteau face fatza Nikitei si lui Sorinel Pustiul.

Stirea cu pledoaria castravete aici

1406

Harabor mama lui Cristi Popa!

Manuela Harabor e mama lui Cristi Popa in serialul nou de la Antena 1, fetele Marinarului. Pentru mine si prietenii mei, e un mare motiv de amuzament. S-au auzit chiar si glume de genul “daca as fi in locul Manuelei, as avea probleme emotionale ca sunt mama lui Cristi intr-un film”

Acum banuiesc ca e mama naturala in film, nu adoptiva or smth. Ea are un pic peste 40 de ani, el are aproape 30. Deci Manuela nu sta bine.

*
Cristi Popa e un actor foarte frumu. Foarte foarte frumu. Si joaca in piesele lui Radu Afrim, asa ca l-am vzt de aproape.

Cu fetele din gasca fac mereu lobby la domn Afrim cind il distribuie, sa ne primeasca la repetitii. Recunosc, eu am iesit cistigatoare si am fo si la repe si la cafele:)

*
Aici o foto cu Cristi si Nico din Bjork of cors, facuta de Radu Afrim.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!