Acum câțiva ani am lansat o provocare. Mi- am rugat cititoarele să se descrie în trei cuvinte și, cu descrierea lor în față, le-am ales o ținută. Fiecare s-a recunoscut în alegerea mea.
(opinie pentru UNICA, MAI 2015)
Dacă aș face o fotografie cu dulapul meu cu haine aș obține câteva ridicări din sprâncene pentru cele două rafturi cu tricouri și bluze albe, dar și pentru cele trei cu item-uri gri. Dacă ați ajunge cu privirea și la stander-ul pe care stau rochiile și fustele, v-ați opri în secțiunea generoasă a culorilor pastel: bej, grej și roz prăfuit (cenușă de trandafir). Pe alocuri mai apare un produs – două în culoarea mentei, dar ce nu e gri sau alb sau pastel e … negru.
Lipsă de creativitate? Poate. O garderobă crescută într-o unitate stilistică? Poate. Mai multe produse decât am nevoie? Cu siguranță.
Fac parte din generația care a descoperit moda via Neckermann (o revistă groasă cam cât cea mai rafinată revistă de modă, dar cu produse de supermarket). N-am avut prea multe haine când eram mică, n-am fost nici dezbracată pe stradă, dar… Cele mai multe dintre “piesele” mele cool erau fie tricotate, fie copiate de prin revista cea rară, nemțească; mamaie fiind pe post de croitoreasă.
Așa că atunci când am putut să-mi cumpăr tot ce vreau, am făcut achiziții compulsive, fără vreo strategie, fără să-mi pun problema că orice haină pe care o cumpăr ar fi bine să se potrivească nu doar cu dimensiunile corpului meu, ci și cu celelalte haine din dulap. Ba chiar, într-o vreme am fost atât de dornică să am tot ce e nou încât, de la un an la altul, am alungat de tot din garderobă hainele pe care nu le-am purtat.
Mi-a trecut “boala” asta când am început să înțeleg că femeile pe care le admiram pentru cum erau îmbrăcate ( Jackie Kennedy, Audrey Hepburn, Caroline Kennedy – Bisette) păstrau o linie comună în croiala hainelor lor, dar și în cromatică.
Tot atunci am înțeles și că stilul vestimentar e ca orice campanie de comunicare: identifici ce te diferențiază, ce te pune cu adevărat în valoare și repeți, într-un mod creativ de fiecare dată, acel diferențiator .
Așa lumea mea s-a schimbat complet; n-am mai cumpărat haine doar de dragul de a cumpăra, am început să mă caut pe mine printre lucrurile cu care vreau să mă acopăr, pentru că haina nu e decât un ambalaj al propriei persoane. Sau al egoului din dotare. Depinde de fiecare.
Cu anii am ajuns la un stil minimalist, foarte simplu și foarte curat. Sigur, se poartă mai greu pentru că nu te poți ascunde între volane și culori țipătoare, trebuie să stai fermă, dreaptă în haine, dar ele nu se demodează niciodată. De câțiva ani îmi cumpăr două- trei piese noi pe sezon, cel mai adesea de designer, care sunt atemporale și care reusesc să capteze atenția și în sezoanele următoare. Iar lumea a început să înțeleagă “stilul” meu: prietenele îmi trimit adesea link-uri la site-uri cu haine “care seamănă cu tine” și eu zâmbesc pentru că, uneori, chiar am produse de acolo.
Când înțelegi că stilul nu are legătură cu sezonalitatea și cu trendurile prezentate în colecțiile de la Saptamâni de Modă, viața ți se simplică foarte mult.
Nu mai cumperi ca să cumperi, iar shoppingul e o distracție de week end, adică te plimbi mult până când găsești ceva care chiar ți se potrivește. Nu mai ai nicio presiune și nici nu te apucă oftatul și disperarea ca nu ai “ACEL” produs pe care îl are toată lumea.
Iar când se schimbă sezonul și faci curat în dulap, e la fel de simplu. Eu așez pe umerașe hainele în combinațiile în care urmează să le port încă de când le scot din locurile de păstrare, pentru că știu fiecare piesă unde se potrivește în puzzle-ul din șifonierul meu.
Cu siguranță sunt câteva doamne care, citind aceste rânduri, cred că sunt lipsită de creativitate și cam rigidă în ceea ce privește vestimentația. Poate că sunt, poate că nu. Ce știu sigur e că fiecare dintre noi are propria relație cu hainele sale și că singurul lucru care ne aseamănă e întrebarea pe care o rostim în fiecare zi: “eu cu ce mă îmbrac?”.
Însă, la fel de bine știu că, de cele mai multe ori, ne ascundem între haine și make-up sau comunicăm cu cei din jur prin hainele pe care alegem să le purtăm.
Știu că hainele pe care le îmbrăcăm spun, de multe ori, poveștile pe care încercăm cu disperare să le ascundem. Povești ale nevoii de atenție, nevoii de iubire, ale instictelor animalice (de seducție) care există în fiecare dintre noi. Povești despre încredere sau neîncredere, despre existența unei culturi vizuale sau lipsa ei.
Și mi-ar plăcea ca, de data asta când vă faceți curat în dulapul cu haine pentru a trece de la hainele de iarnă la cele de primăvara – vară, să vă uitați la fiecare dintre posibile combinații și să vă întrebați “ce spun hainele acestea despre mine?”/ “ce spun eu celor din jur cu această combinație de haine?”
Apoi, ca în jocul meu de acum câțiva ani, să vă descrieți în trei cuvinte. Și să comparați dacă hainele pe care le aveți în șifonier spun aceleași vorbe.
(fotografia de cover reprezinta un colaj cu imaginile de catalog ale unor obiecte care se afla in garderoba mea)
