Tag : catavencu

cornel-ilieera miercuri spre joi…

era miercuri spre joi…

Cornel Ilie de la Vunk si-a facut blog, sCORNELi, iar asta inseamna ca de astazi o sa vedeti o alta fata a lui Cornel. una care va placea foarte mult doamnelor si domnisoarelor.

ca sa va conving, am sa va spun ca si mie mi s-a intimplat la fel , cu ceva ani in urma.

***
stiu sigur ca era intr-o duminica atunci cind am descoperit Balada pentru o minune, cintec proaspat lansat de Vank. mai ascultasem nenumarate piese ale lor, dar cu asta a fost ceva special. am ascultat-o in duminica aceea (acum multi ani) cred ca mai bine de 5 ore pe repeat. atit de mult o ascultasem incit la fiecare noua redare mi se parea ca spatiul dintre notele muzicale se dilata si ca pot simti tot ce e in jurul liniei melodice de baza. nu am mai trait aceasta senzatie cu niciun alt cintect (romanesc sau strain)

n-am o explicatie de ce mi-a placut cintecul acesta atit de mult, nu sufeream dupa vreo iubire, eram bine mercic , voioasa si fericita, dar atunci am dezvoltat o simpatie speciala pentru trupa lui Cornel Ilie.

mai peste ceva vreme am aflat ca vocalul trupei scrie si scrie f bine. si am avut nevoie de vreun an sa-mi fac curaj sa-i cer lui Cornel sa citesc o proza de-a lui. si-acum mai stiu o secventa cu o oglinda, in care personajul masculin isi vede iubita cum se pregateste pentru o zi noua de munca.

asa am inceput sa ma uit altfel la Cornel: nu mai era doar domnul frumusel dupa care ofteaza fetele (ma iertati sunteti star rock:) ) , ci si un abil utilizator al cuvintelor – cu alt scop decit vrajirea fetelor in cauza.

peste alta vreme, Cornel a facut un gest pe care-l mentionez adesea in speech-urile mele motivationale. cind imi era mai greu si mai greu cu revista Tabu (care tocmai iesea din trustul Catavencu si era la un pas de a disparea de pe piata), Cornel – care vorbise (prin mailuri!) cu mine de maxim 3 ori in viata – mi-a trimis un super mesaj de incurajare. simplu, sincer si foarte foarte emotionant. si-acum mi se pare incredibil cum s-a gindit el atunci, cind mi-era greu sa ma incurajeze. si pentru ca stiu cit de mult a insemnat pentru mine mesajul acela, de atunci de fiecare data cind cineva se afla intr-o cumpana profesionala, ii trimit un mesaj de incurajare. nu conteaza cit de bine ne cunoastem si de cite ori am vorbit: stiu ca mesajul o sa conteze si ar putea sa-i dea aripi. pentru ca si mie mi s-a intimplat.

***
asa ca eu il stiu, mai degraba il simt, un pic altfel pe Cornel Ilie decit imaginea lui de pe scena. dar pentru ca acum are blog si va scrie des despre el si despre ceea ce-l intereseaza, o sa-l descopere cit mai multa lume.

tot asa cum o sa descoperiti ca distinsul domn Cornel Ilie nu face nimic la intimplare: blogul si-l lanseaza cu un concurs care se numeste “Era miercuri spre joi/ restul continuati voi” si are ca premiu o pereche de tenisi dupa un design Cornel Ilie, realizati de Mihaela Glavan. Alaturi de Marius Manole, George Zafiu si Oana “bebelusa” Ionita, jurizez acest concurs 🙂 detalii aici.

Bafta voua la concurs si bafta lui Cornel cu blogul lui.

2775

mi-am adus aminte ca il iubesc pe Istodor:)

de luna asta Eugen Istodor face interviuri pentru Tabu. super amuzant pentru noi caci noi livram fata si el se confrunta cu ea.

saptamina asta mi-a trimis transcrierea primei lui intilniri cu o domnitza (va aparea in martie) si i-am scris ca e foarte minunat interviul si ca il foarte iubesc.
mi-a raspuns intr-un rind si-intr-un fel pentru care l-am iubit si mai tare:”sper! am avut emotii sa nu o dau in bara.”

*
el, cel mai tare din parcare cind vine vorba de interviuri, se temea sa nu o dea in bara.

*
pe eugen istodor am inceput sa-l iubesc cind i-am citit cartea (si) despre familia lui ( Cartea Vietii, Polirom). am citit-o intr-o noapte si i-am trimis un mail scurt explicindu-i de ce mi-a plct atit de tare. mi-a raspuns la fel de scurt “cartea asta am trait-o impreuna. iti dai seama cit timp ne-a luat comunismul asta cald si bunutz cu noi?”
m-am declarat insa forever indragostita cind a scris pentru tabu (acum aproape 2 ani) un text minunat din care pun aici un fragment, cit sa nu incalc contractul de drepturi de autor. (ya ya stiu ca se va rusina un pic la laude)

*
. Am stiut cât de mica e lumea mea, disperat fiind ca umbla unul fara lesa prin ea. Lumea mea, mai mica decât o cusca de câine.
(…)
Nu-mi doream decât sa-l infrâng. Luam scarile la pas inaintea lui, pe nesimtite. Credeam ca-l las furat de aromele ierburilor, buruienilor, florilor, adulmecând vietile trecute de pipi de pe copaci. {i cu zece trepte inaintea lui, dadeam startul alergarii. Dupa patru trepte ma ajungea. La a cincea, trisul meu imi lua rasuflarea. Sus ma invingea.

(…)
Plecarile lungi il lasa nemâncat. Poti sa-i dai orice. Lasa musca in pace. Când te vede intors nu manânca nici atunci. Nici când manânci tu. Intâi sa vada el ca nu mai pleci. Hrana? Da, el se serveste cu siguranta. Si manânca numai dupa ce il joci. Fox e frantuz. Prefera vita. Os. Prefera brânzetul de toate felurile cu struguri. Bineinteles, ciocolata. Puiul? Puiul se numeste jucaria lui. De aceea, a mâncat pui cu orez o copilarie. Acum face deosebire intre joc si mâncare.

O noapte l-am lasat singur. A doua noapte nu m-a lasat sa dorm niciunde. Oriunde ma asezam facuse conspiratie cu fiecare obiect si nu se lasa pâna nu ma alunga. L-am pacalit si am sarit din hol direct in pat, lasând toate luminile aprinse. Apa la baie curgea domol. Toata noaptea a patrulat, mârâit. M-am invelit in patura ca un cosmonaut si am visat desanturi armate ce-mi ciuruiau patura si trupul. Si prin gaurile alea, erau impuscate stelele.

(…)
Nu, nu vorbesc despre un câine. Vorbesc despre mine. De cusca mea, pe care acest câine mi-a aratat-o in limitele ei extreme. De zgurile mele dincolo de ciorapii ce mi-i pun, pantalonii, urcatul in masina, mersul la ziar, umblatul pe net, trântitul unui cool pe blog, infiptul in vreo bere, arsul vreunuii gratar, ascultatul vreunui Lester Young sau privitul vreunui Warhol. Fox e cel ce stie mai multe despre mine decât am eu curajul sa scriu. Noroc ca scriu eu
(…)
Asa cum Fox a stiut mereu cât am scris acest jurnal, eu nu-i sunt stapân. I-am tinut de urât cât stapânii i-au fost plecati. Sa spun, cam o saptamâna, in timpi omenesti. Când stapânii ii sunt acasa, stie cine ii sunt stapânii. Eu sunt joaca lui si stie cât valorez. Da, sunt joaca lui si asa o sa ramân. Eu cred ca trebuie traita fiecare zi ca si cum ar fi ultima. El oare ce crede? Ca sunt Puiul. Puiul de-al doilea.

1445

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!