Printre pauzele muzicale ale Ipodului meu, surprind la lift o conversatie intre trei colege de trust.
– Ai lasat cartile aici?, intreaba una dintre ele, micutza cu ochelari si un pardesiu kaki.
– Da. Eu nu citesc decit carti de specialitate, spune ferm o alta de la inaltimea cizmelor ei cu toc cui, miscindu-si soldurile bine evidentiate in niste jeans ca niste colanti.
– Da, dar unele din colectia asta sunt bune, incearca timid si a treia, micutza si cu niste bucle blondute.
– Eu nu citesc literatura. Nu-mi place sa citesc dialogurile stupide ale unora, ce isi imagineaza ei…
– Dar literatura nu este doar despre ce se scrie, ci si despre cum se scrie. Despre cum se construiesc frazele si povestile, spun eu politicoasa.
– Eu citesc filosofie si psihologie. Atit!, bate duduia din toc, aruncindu-si dintr-o miscare de umar catre spate, parul lung si negru.
Intram in lift, timp in care imi dau castile jos pentru ca incepuse sa mi se suie singele la cap si incerc usor sa sugerez ceva:
– Poate ar trebui sa citesti non fiction, carti inspirate de fapte reale.
– Eu si cind citesc o carte de filosofie si mi se da un exemplu inspirat de realitate, ma enervez.
– Ei na! Pentru cineva care munceste cu litere, sa nu citeasca deloc literatura… Domnisoara, ai o problema!, mi-am auzit vocea aia taioasa si ferma.
Cind am iesit din lift am urat o seara frumoasa si m-am intors la IPod. Nu am auzit daca mi s-a raspuns.
