din categoria ce si-ar cumpara barbatii fara sa se stie ca ei si-au cumparat asa ceva, iata aceasta veioza cu logo-ul lui Batman din neon.
domnul care mi-a trimis link la obiect a zis ca s-ar bucura sa primeasca asa ceva de ziua lui si e om foarte serios, director intr-o banca:)
costa 30 de lire si poate fi cumparata de aici.
n-am citit nimic despre ce prevad oamenii de meserie despre noul an chinezesc, dar imi place in avans – e anul calului de lemn, n-are cum sa fie rau.
caii sunt unele dintre cele mai frumoase animale, iar lemnul e una dintre comorile noastre…
uneori o folosim cum trebuie, alteori nu.
eu am o sensibilitate aparte pentru lemn: cind imi aleg casa in care sa locuiesc (stau cu chirie), primul lucru pe care-l intreb este “are parchet?” si ma refer la parchetul acela vechi pe care sa-l simt cu talpile goale.
prefer oricind mobilierul din lemn si, cu doua mici exceptii – un stander de haine si o etajera, tot mobilierul din casa mea e din lemn. in plus, inca mai caut un anume balansoar din lemn vechi pentru acasa. stiu cum arata, e in mintea mea desenat si stiu ca o sa-l gasesc cindva.
asa ca ma bucur ca e anul “de lemn”, n-are cum sa fie rau – lemnul e cald, iti da energie, are un miros foarte senzual si e foarte foarte placut la atingere.
iata 10 obiecte din lemn… altfel pe care le-am tot colectat intr-un folder intru inspiratia pentru decorari de interior. pentru cind ma apuca sa fac schimbari prin casa sau… pentru cind ma voi muta intr-o casa mai mare (aspirationale adica)
stiu ca ati citit despre cele mai scumpe masini din lume, cei mai scumpi pantofi, cele mai scumpe ceasuri… dar oare v-ati gindit ca exista pe lumea asta niste sosete care costa… 1500 de dolari.
sunt facute dintr-o fibra obtinuta din parul de caprioara rosie din Noua Zeelanda, fibra care se numeste Cervelt si care e considerata cel mai scump si mai exclusivist material din care se poate produce nu doar haine ci si mobila.
sosetele arata asa si se pare ca sunt foarte calduroase.
ar trebui sa fie la banii pe care-i dai pe ele!
culmea e ca se fac pe comanda, nu pentru ca ramin pe stock ci pentru ca materialul asta se obtine adunind cite 20 de grame de par de la fiecare caprioara si nu sunt atit de multi Bambi de tuns in Noua Zeelanda.
in caz ca va doriti sa achizitionati le gasiti aici
citeva coperte cum la noi nu o sa prea gasiti
prima nici nu are cum, dar Papa pe coperta revistei Rolling Stone e un eveniment
aici am trisat. eu am ales aceasta fotografie.
desigur pentru sacou, nu pentru ochii albastri ai domnului din imagine:)
dar imi place si combinatia pantaloni colorati, sacou gri (genul asta de sacou, relaxat). e de la J Crew si poate fi cumparat de aici.
eu as vrea sa stiu cum il cheama pe domn, daca ma ajuta cineva…
derek gores este un artist american, nascut in new york, care a ddevenit cunoscut in toata lumea pentru colajele lui foarte speciale. un fel de ion birladeanu mai tinar, mai frumusel si mai orientat catre moda, daca mi-e permisa comparatia desi doar categoria- colajul – e aceeasi.
derek recicleaza reviste vechi sau fotografii vechi in combinatii surprinzatoare.
pentru saptamina modei de la milano, derek a fost invitat sa faca un colaj care sa reprezinte colectia Armani.
iata rezultatul obtinut din fotografii ale celor care au fost acolo
iata si alte colaje ale lui derek gores
alte creatii ale lui derek gores aici.
Nick Knight este un fotograf londonez care a influentat mult lumea modei. a lucrat pentru toate marile reviste de moda din lume, este autorul canalului ShowStudio – un fel de scoala de imagine pentru moda, un canal in care se intilnesc arta si moda si din care poti vedea/simti tendintele visuale.
iata citeva dintre creatiile lui din anii 80. uitati-va cit sunt de puternice si de actuale si acum:)
si o creatie de anul trecut
un festival de film erotic care a avut loc la varsovia luna trecuta a fost promovat foarte intelectual si foarte smart.
au fost luate filme de referinta din istoria cinematografiei, pe diferite categorii de public – Razboiul Stelelor, Tarzan, Psycho – si au fost refacute afisele cu trimiteri sexuale.
e o campanie realizata cu agentia de publicitate Lowe si baietii spun ca tot ceea ce au incercat sa faca a fost sa foloseasca substratul sexual prezent in majoritatea filmelor hollywoodiene si sa-l scoata la lumina intr-o forma eleganta.
pentru amatori festivalul are loc anual la mijlocul lui decembrie, la varsovia.
ma gindesc insa ca ar fi foarte frumos sa existe un asemenea festival si la noi.
Ieri a avut loc la Paris premiera filmului Yves Saint Laurent, dramatizarea romantata a vietii celebrului designer pe care francezii l-au iubit foarte mult.
Cum dragostea pentru el a fost foarte mare, miza pentru realizatorii filmului a fost foarte sus ridicata si, dupa primele reactii, nu pare ca au atins-o.
Iata citeva fotografii din film.
ce reproseaza cel mai mult criticii francezi filmului proaspat lansat e ca dintr-o viata plina de creativitate si de vise creative, in portretul cinematografic actual a ramas doar un domn depresiv cu oarece elemente maniacale.
dar dincolo de disputele de orgolii pe subiect, ceea ce e frumos de remarcat este ca francezii isi pun pe ecrane, in filme comerciale, oamenii care le-au influentat stilul de viata, pastrindu-i in memoria colectiva multi ani de acum incolo. si ca astfel tinerii isi aleg modele.
ceea ce noi n-am facut niciodata. ( filmele cu ecaterina teodoroiu, mihai viteazu sau stefan cel mare NU intra in aceasta categorie)
m-am uitat zilele astea pe diferinte trenduri in graffiti si grafica urbana.
cel mai mult mi-au placut chipurile care spun povesti pe pereti. iata o colectie adunata de prin multe tumblr-e.
mi-ar placea sa vad asa ceva si la noi
daca stiti graffer-i sau graficieni care pot face asa ceva, va rog lasati-mi detalii la comentarii sau pe mail cristina.bazavan la gmail.com
multumesc
sunt artisti care vor sa te faca sa zimbesti pe strada, altii vor sa te faca sa gindesti pe strada.
primii fac reinterpretari amuzante ale obiectelor pe care le avem in jur, ceilalti le dau un mesaj social/politic
la categoria nr 2 intra Bansky cu genul asta de lucrari
in prima categorie, a simpaticilor cu umor intra si un artist pe nume SpY care se joaca in spatiul urban.
mai multe dintre proiectele lui, care vorbesc despre cum daca esti atent la detalii poti sa zimbesti mai mult, le puteti gasi aici
s-a inventat farfuria care se spala singura si nu e de plastic, iar spalatul inseamna drumul pina la cosul de gunoi:)
asta mi se pare cea mai simpatica veste din zilele astea cind venim cu totii dupa multe mese care inseamna si multe farfurii, pahare si alte acareturi de spalat.
smekeria cu farfuria care se curata singura este ca, de fapt, ea nu se murdareste niciodata pentru ca este facuta dintr-un material minune care copiaza proprietatile … aripilor de fluturi:)
The innovative tableware is comprised of a special variation, known as nanocellulose, that’s not only lightweight and malleable, but also durable enough to withstand accidental drops. In fact, the wonder material’s strength is on par with Kevlar, a synthetic fiber that’s used in manufacturing bulletproof vests and other impact-resistant products. Shaping the material into usable dining sets involves producing a flexible sheet that can be heat-pressed into a specific mold. To decorate the bowl, the designers employ a marbling technique, giving it a blended blue-and-white glazed appearance.
Self-cleaning properties are added through the application of a super-hydrophobic coating that Glansén describes as all-natural and engineered to mimic the the water-shedding ability of the lotus leaf. A surface is considered super-hydrophobic when it repels liquids at a very high “contact angle” (175 degrees), meaning the angle where a water droplet comes in contact with the surface. The higher the contact angle, the better it is at causing water to bead off. A remarkably super-hydrophobic surface, for instance, is found on the wings of butterflies.
inventatorii sunt, cum altfel, doua femei: Hanna Billqvist si Anna Glansé
nu scrie nicaieri cit costa si nici cind ajunge in productie de masa pentru ca sunt dezbateri despre cit de daunatoare pentru sanatate pot fi produsele pe care le folosesc pentru fabricarea acestor farfurii care se curata singure.
dar mi se pare genial ca si-a pus cineva problema spalatului vaselor intr-un mod atit de stiintific si a si gasit o solutie pentru a nu ne mai chinui cu asta.
am multi preteni care biciclesc si care spun ca ar purta casca daca ar exista una invizibila.
iata ca doua fete, studente la design in suedia, au creat aceasta casca care se poarta ca un guler si care prin senzori, in caz de impact, se desfasoara ca un airbag transformindu-se intr-o casca.
e rezultatul a 7 ani de cercetare si, dincolo de partea care pare aproape SF – o casca invizibila – e inca o dovada ca daca ai incredere in viziunea ta si in mintea ta, poti sa schimbi lumea.
cum zic si fetele – Terese Alstin si Anna Haupt – la inceputul acestui filmulet “o sa schimbam lumea” 🙂
zilele astea m-am uitat pe presa de afara si am facut o colectie dragutza de coperte cum la noi nu prea gasiti.
nu ca ale noastre n-ar fi dragutze, unele dintre ele chiar sunt, ci pentru ca ai nostri nu indraznesc in directiile astea.
enjoy
cei care scriu sau creeaza ceva traiesc din “amintiri furate”. uneori sunt aminirile tale si le folosesti ca sa exprimi ceva, dar de foarte multe ori sunt amintiri pe care fie le-ai facut alaturi de cineva, fie apartin integral altcuiva.
pentru ca fapta povestita e o amintire si e (doar) o proiectie personala a unei actiuni. (mai multi oameni prezenti la aceasi actiune, povesti diferite de la fata locului)
Cristian Samfira are un proiect care se numeste chiar asa Aminitiri Furate prin care arata in alb negru trupuri de femei; cu mister, cu poveste, cu structura in corp din jocuri de suprafete, cu ceva serios si putin trist. hai, poate, sobru.
Proiectul lui e parte din expozitia Black & White unde mai expun alti tineri plasticieni si va recomand sa mergeti sa o vedeti, e la galeria FOUR in calea Dorobanti 172 (linga Mario Platza).
S-ar putea sa va ginditi la amintirile pe care le-ati furat altora ca sa le transformati in trepte pentru experientele voastre viitoare. si, daca sunteti onesti, o sa recunoastesti ca faceti asta si fara sa fiti altfel de creatori decit ai propriei vieti.
Ieri citeam ceva care suna cam asa “the past is the future”, in prezentarea unei alte pictorite (Barbara Hangan) si mi s-a parut frumos ca m-am intilnit astazi cu picturile lui Cristian Samfira.
*
da, e acelasi Cristian Samfira pe care-l stiti ca designer vestimentar. dupa ce ii veti vedea picturile o sa intelegeti de ce in hainele pe care le creeaza se joaca atit de frumos cu volumele: chiar iubeste trupurile femeilor si stie ca fiecare are o alta “forma”.
am o relatie speciala cu revista All Hollow. ei ma intreaba la fiecare numar daca vreau sa fiu partener la promovarea lansarii, eu raspund de fiecare data da. scriu ceva despre lansare, dar niciodata despre revista pina nu o citesc dintr-o coperta in alta. si o cumpar, nu o primesc. pentru ca asa mi se pare onest. iar ei nu se supara ca nu scriu in zilele de dupa lansare. ma lasa in legea mea, dupa regulile mele.
*
in week endul asta am terminat de citit All Hollow nr 5, editia de toamna si am fost inca o data foarte bucuroasa ca exista revista asta in Romania. inteleg ce fac cei de acolo: pentru ei revista nu e doar content care sa deschida mintea -in sensul estetic, mai ales – cititorilor, dar e si o platforma pentru ca oamenii din industriile conexe sa inteleaga ce stiu capetele luminate de la All Hollow sa faca.
si de data asta am zis ca e cea mai buna revista in print care exista in RO – sau cea mai pe gustul meu: pentru ca indrazneste, e diferita visual de orice avem in print, e noua si e ceva ce nu veti gasi in online – nici ca informatie si, mai ales, ca pictoriale, fotografii.
la lectura numarului 5 am avut doua reactii care mi-au ramas in minte si ma fac si acum sa zimbesc:
– daca ar fi sa ma intorc in presa, as vrea sa fac o revista concurenta cu a lor ca sa fie provocarea frumoasa si sa ma “duelez” pe un teritoriu care poate deschide mintea oamenilor.
– tre sa-i conving pe Barna Nemethi si Cosmin Florea sa lucram ceva impreuna, orice.
*
altfel, am post-it-uri roz prinse de paginile revistei ca sa gasesc repede lucrurile la care mi-a ramas cel putin un zimbet, daca nu o ridicare de sprinceana a uimire pentru indrazneala lor.
unul dintre post-it-uri e la interviul cu Adelina Ivan (zice acolo It’s not about the clothes, it’s about with and what you do with them), altul este la un spread care vorbeste despre nuditate si siguranta, si-are mult umor. ii apartine lui Alex Gilmeanu.
un altul e la interviul pe care Monica Birladeanu (da, da, fix frumusetea care s-a mutat in America si e actrita) il face cu Michele Rodriguez pe care o stiti din Fast and Furious, dar si in franciza Resident Evil. Imi place mult pentru ca sunt nuante pe care Monica le simte ca actrita si are onestitatea se le puna in fata celei pe care o intervieveaza. e un interviu care , printre rinduri, e un profil pentru fiecare dintre ele: si Monica si Michelle. double M interview 🙂
*
si pictorialul cu Laura Cosoi e minunat si , cred ca am mai spus si mai scris asta, o iubesc pe Laura pentru relaxarea ei, pentru onestitatea ei cu ea. daca va uitati cu atentie la fotografiile din All hollow o sa simtiti si voi asta.
stiu foarte bine ce vorbesc pentru ca am lucrat cu ea pentru doua pictoriale la revista pe care am condus-o si am avut timp sa o observ cu atentie:)
*
sa cumparati All Hollow , e genul de revista pe care pariez ca va exista intr-o lume dominata de online. pentru ca nu gasiti nimic asemanator ca senzatie si experienta in spatiul 2.0. este o revista obiect de arta.
P.S. in ziua in care am cumparat All Hollow, am intrat intr-un anticariat pentru ca mai aveam 15 min pina la urmatoarea intilnire de lucru. prima carte care mi-a atras atentia a fost corespondenta lui Tonitza cu familia. abia acasa am constatat ca pe coperta 4 All Hollow scrie “TONITZA BABY”
cind arta poate esentializa un comportament uman fara sa arate oameni in cadru intelegem cit de puternica poate fi in viata noastra influenta unor oameni cu har creativ.
iata un proiect al unui japonez pe nume Ramon Todo care mixeaza geamul, oglinda, in diverse contexte: aici in piatra si carti.
de fapt vorbeste indirect despre cum ne oglindim in lucrurile din jurul nostru, cum le vedem “altfel” de la privitor la privitor, influentati de proiectiile personale, de experientele pe care le avem, de unghiul din care privim.
uitati-va la aceste creatii din perspectiva pe care tocmai am descris-o. sunt sigura ca o sa zimbiti.
si e frumos ca exemplificarea oglindirii e cu un obiect – cartea – care-ti permite usor accesul la alte lumi, dar si cu un altul – piatra – care aparent nu-ti permite niciun acces. desi e una dintre marturiile cele mai importante, stabile, ale trecerii timpului.
mai multe dintre creatiile lui aici
nu stiu cine sunt andreescu si gaivoronski, casa de arhitectura care a creat , pentru ca alt cuvint nu e potrivit, casa pe care o veti vedea mai jos, dar mi-ar placea foarte tare sa-i cunosc
sper din tot sufletul ca sunt cunoscuti in lumea arhitectilor din romania si mai sper, de asta si scriu despre ei, ca si revistele glossy le vor acorda ceva atentie. sunt genul de oameni care i-ar putea invata pe romani ca locul in care traiesti – casa ta – spune o poveste si te face sa te simti bine si sa-ti fie bine, fara sa ingramadesti multe lucruri in ea, fara sa pui multe blitz blitzuri si zorzonele.
iata o casa din Timisoara creata de ei, o casa moderna care integreaza intr-un mod foarte creativ lumina. mi-nu-nat.
de aici unde gasiti mai multe fotografii din casa.
eu sunt dintre cele care isi poarta unghiile de la miini scurt si intr-o culoare nud. rareori, cel mai adesea asortat cu o rochie de seara, unghiile mele capata culoarea rosie. in schimb in fiecare saptamina cind imi fac pedichiura, optez pentru rosu la unghiile de la picioare. mi se pare sexy si, imi plac lucrurile care-s sexy dar nu sunt la vedere, nu sunt pentru toata lumea.
ei bine, comportamentul meu in materie de manichiura si pedichiura arata o persoana conservatoare, asa ca imaginati-va ca nu sunt chiar un fan al trendului cu multe desene si acrobatii pe unghii.
acum ceva vreme, cind o duduie care isi desenase Alba Ca zapada pe unghii mi-a spus ca a stat 4 ore la manichiura tot ce aveam in cap era “de ce sa pierzi patru ore din viata pentru horosenia asta?!”
*
cum sunt multi oamneni care nu au aceeasi parere ca si mine despre cum “sa ne purtam unghiile”, iata o tinara domnisoara care are mult timp liber si ceva talent la desen pentru ca si-a transformat unghiile in mici opere de arta prin desene in miniatura.
tinara se numeste Kayleigh O’Connor, are 23 de ani.
de foarte multa vreme (un reflex creat pe vremea cind lucram la revista) fac o selectie saptaminala de fotografii care-mi spun ceva. poate sa fie o haina, poate sa fie o ipostaza sau, pur si simplu, felul in care sta modelul la cadru ( o ipostaza surprinzatoare, chiar daca e studiata).
sau poate sa fie o fotografie newsworthy. de astazi voi face publice, la fiecare sfirsit de saptamina, selectiile mele de fotografii.
care sunt, intr-un fel, parte din educatia mea vizuala. modul in care incerc sa ramin update cu directiile in care merg lucrurile in moda sau design sau fotografie.
un moodboard saptaminal.
