Tag : Ion Ratiu

shutterstock_cartiBookfest- 5 carti magice si un concurs cu vouchere de 100 ron

Bookfest- 5 carti magice si un concurs cu vouchere de 100 ron

Update: castigatoarele sunt Oana, Marta si Andreea D. Veti primi fiecare un mail cu detalii cum intrati in posesia voucherului. Multumesc tuturor pentru participare. A fost o bucurie sa va citesc comentariile si sa descopar carti pe care mi le voi cumpara de la targ zilele viitoare.

De joi incepe Bookfest si e din nou vremea sa petrecem muuulte ore printre carti, sa ne intalnim cu scriitorii nostri preferati si… sa cumparam compulsiv:)

Anul acesta va recomand cu drag cateva carti de care sunt legata emotional:

  • Anul gandirii magice – Joan Didion.

Asteptam de multa vreme traducerea acestei carti. Este o bijuterie de carte, o poveste despre cum te impaci cu tine si cu viata pe care ai trait-o alaturi de persoana care te stia cel mai bine si-a parasite aceasta lume, o poveste despre regasirea de sine cand esti in doliu. Un filigran al emotiilor descrise fara pic de emfaza, puse pe hartie cu gratie si … liniste.

E cartea mea preferata din toate timpurile, e cartea pe care am daruit-o in zeci de exemplare (in limba engleza), acum am sa o cumpar in romana sa o mai daruiesc o tura:). A aparut la editura Pandora M, in traducerea minunatei Virginia Costeschi care a reusit sa pastreze si in versiunea ei intreaga atmosfera fina si eleganta a scrierii lui Didion.

Va rog tare tare tare sa cumparati cartea aceasta, o sa fie un balsam pentru suflet pentru fiecare dintre voi.

 

  • Ion Ratiu –  Jurnal. Volumul 1. Inceputurile unui exil indelungat (1940–1954)

Fac parte dintre cei multi care regreta ca in urma cu 20 de ani nu am fost suficient de educata si inteligenta sa inteleg pe deplin vorbele domnului Ion Ratiu care se intorsese in tara noastra bantuita de sechelele comunismului. N-am stiut sa apreciem atunci prezenta domniei ale printre noi si regret teribil ca am ratat aceasta sansa, noi ca natiune, nu doar eu personal.

Am citit zilele acestea primul volum al Jurnalului pe care Ion Ratiu l-a tinut pe parcursul intregii sale vieti. E o lectie de istorie si e o radacina pentru a intelege de ce omul acesta si-a construit toata viata ca sa ajute tara lui, Romania. Chiar si dupa disparitia sa, Fundatia Ion Ratiu aflata la Turda continua o activitate de o tinuta exemplara in a sprijini democratia, cultura si recuperarea istoriei. Ca si viata domnului Ratiu, totul se face cu eleganta si smerenie pentru beneficiari. Despre fundatia Ion Ratiu puteti citi aici, cu volumul I al jurnalului dlui Ion Ratiu va intalniti la Editura Corint, cartea se va lansa sambata 27 mai si beneficiaza de prezenta fiului lui Ion Ratiu, Nicolae Ratiu.

 

  • Martha Bibescu si Vocile Europei (corespondenta si dosar CNSAS  1941 -1945)

Intr-o lume in care pierdem pas cu pas esenta a ceea ce inseamna aristocratie, intr-o vreme in care cei mai multi copiaza forma “elegantei de salon”, fara sa fi avut vreodata backgroundul cultural al ceea ce a insemnat “conversatia de salon”, memoriile printesei Bibescu sunt cu adevarat un eveniment si o lectie despre viata.

Nu am cultura istorica sa plasesc corect (din perspectiva obiectivizarii) in istorie faptele descrise dar cartea, in partea in care sunt transcrieri ale gandurilor Marthei Bibescu este o dantela de ironii si de descrieri savuroase ale membrilor din aturajul regilor Europei si marilor oameni de cultura europeni care si-au desfasurat activitatea intre 1941 -1945).

Toate aceste exprimari super delicate si rafinate, chiar si cand sunt descrieri ironice sunt puse fata in fata cu observatiile Securitatii asa cum apar ele in dosarul CNSAS. E inspaimantator sa constati ca femeia era urmarita si raportata la Securitate de cele mai bune prietene, cum la fel de inspaimantatoare sunt descrierile grosolane facute de cei care scriau notele nformative.

Intr-un fel, cartea aceasta este o metafora despre aristocratie si educatie pusa fata in fata cu ceea ce a facut comunismul din noi.

O gasiti la Editura Corint.

Mai am doua recomandari din categoria memorii si biografii.

N-am citit inca aceste carti, dar stiu ca o sa-mi placa si ca merita sa fie citite. (le achizitionez si eu de la Bookfest, sambata cand imi petrec toata ziua acolo): Driblingul meu. Autobiografia lui Johan Cruyff si Autobiografia Rod Laver.

*

Si acum un concurs simpatic:

Cu participarea exceptionala a organizatorilor Bookfest pun la bataie 3 vouchere de 100 de ron fiecare de cheltuit la standul unei edituri, la alegere, la targ.

Ce trebuie sa faceti?

Pana maine sa scrieti la comentarii care este carte ape care doriti cel mai mult sa o cumparati anul acesta de la Bookfest. (in felul acesta facem si o colectie de recomandari)

Joi dimineata la ora 10 anuntam castigatorii. 

Miercuri seara anuntam castigatorii, mai puteti comenta pana la ora 14.00

(cu scuzele de rigoare, dar maine nu voi fi in Bucuresti)

P.S. Am avut 5 vouchere cadou, dar 2 le-am daruit unor copilasi. Asta ca sa fie public totul:)

 

3716
listeno scrisoare catre manifestantii Pro Rosia Montana

o scrisoare catre manifestantii Pro Rosia Montana

Dragi manifestanti Pro Rosia Montana,

Ma bucur ca iesiti in strada ca sa va sustineti opiniile. Ma bucur din mai multe motive.

Unul ar fi ca astfel, in macro, romanii invata ca e important si valoros sa-ti sustii parerea si ca, exact ca in proverb, “unde-s multi puterea creste”.

E un semn ca societatea civila prinde din nou viata. E parte din sistemul democratic.

Ma mai bucur pentru ca, in sfirsit, v-ati unit intr-o idee mai multi – de virste si pregatiri diferite. Si ca perseverati.

Ce nu ma bucura e ca nu respectati opiniile celorlalti, ca sunteti atit de fanatici in sustinerea voastra, indirjiti (parte din faptul ca nu va acorda lumea atentia pe care o doriti), incit incalcati si voi regulile democratiei; lumea voastra se reduce la “daca nu sunteti cu noi, sunteti sigur impotriva noastra. deci, HUO.”

Nu vreau sa generalizez, dar primesc injuraturi pe blog de la sustinatorii Rosia Montana, nici pe facebook nu sunt mai prietenosi si… viata bate filmul.

Putin mai devreme (later edit – putin dupa ora 15), in centrul capitalei, aproape de locul de manifestatii zilnice, m-a agresat un tinar. M-a recunoscut din fotografiile care apar pe facebook, banuiesc, si-a inceput sa ma injure si sa ma imbrinceasca pentru ca sunt dintre cei care “nu ies in piata, cei pe care i-au platit Rosia Montana, coruptii, jigodiile”.

A fost o altercatie scurta, i-am raspuns politicos si am trecut pe linga el in timp ce continua sa ma injure.

Dar n-a fost confortabil. Genul acesta de manifestari fanatice n-ajuta. Si n-au nicio legatura cu ceea ce ar trebui sa insemne, de fapt, iesitul vostru in strada.

Cum ziceam, nu generalizez, doar descriu o intimplare de acum citeva minute.

Mi-ar placea sa va vad diseara sau miine in Piata Universitatii cu macar o foaie A4 scrisa cu carioca pe care sa se afle urmatorul mesaj:  “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Ii apartine lui Ion Ratiu.

P.S. Si nu, nu m-a platit Gold Corporation sa scriu vreo litera sau sa-mi schimb vreun gind. Cind am crezut in ceva, am iesit in strada.

later edit: mi-ar placea sa stiu CINE si, mai ales, DE CE a facut un ad pe FB cu textul meu. a bagat ceva bani pentru ca apare la foarte multa lume.

later edit: cu exceptia comentariilor care includ injuraturi, orice alt comentariu este aprobat. “eleganta” si “relaxarea in a accepta si alte opinii” prezente in unele dintre comentarii sunt un suport perfect pentru ceea ce am scris mai sus.

moartea unui ziar

miine colegii de la cotidianul vor lucra pentru ultimul numar al ziarului.

se intimpla sa-i stiu si sa-i apreciez foarte tare pe unii dintre cei care au scris de-a lungul anilor la acest ziar, se intimpla sa-l stiu pe cel care l-a creat (Calin Husar) si se intimpla sa-l fi respectat pe cel care a vrut ca el sa existe pe piata (Ion Ratiu).

de dragul numelor pe care tocmai le-am scris mai sus, o idee pentru ziarul de miercuri.

via Radu Cosasu din primul volum de opere (“maimute personale/povesti pentru a-mi imblinzi iubita/ alti doi ani pe un bloc de gheata”)

30 august 1974

la 30 august 1974, in orasul Paris s-a petrecut ceva
de groaza si minune: a murit un ziar.
Cind oamenii mor, ziarele publica ferpare,
lumea se intristeaza,
toata lumea citeste ferpare.
Cind ziarele mor, oamenii nu se duc la cimitir,
nu se duc la florarii pentru coroane, nu se roaga,
nu se imbraca in doliu, nu redacteaza ferpare, in general
nu se prea plinge, citiva urla, da, de furie si durere,
cerind razbunare, ca acest director al ziarului mort:
Combat a fost unul dintre ziarele capabile
sa emotioneze, capabile de nebunie,
Combat trebuie razbunat”,
dar cei mai mult isi vad mai departe de
jurnalele lor intime, ignorind legatura dintre jurnalul intim
si cel de la chiosc, numai ca in ziua de 30 august 1974,
ultimul numar al ziarului Combat, nr 9376,
ziar dupa care si eu alergam prin Bucuresti,
(fiindca era ziarul inventat de Camus,
rasucit intre revolta si rezistenta,
si inima-i statea ca stinga ca la orice om normal,
si formatul sau de foaie clandestina si paupera
se potrivea de minune in buzunarele mele
intre Miroir Spirit si Lettres francaises)
si-a inventat la moartea sa
o formula de ferpar fara precedent,
pe prima pagina un singur titlu:
“Tacere, ne scufundam!”,
iar in interiorul ziarului, patru pagini albe,
ferparul alb,
alb ca versurile in care incerc disperat sa string proza lumii,
alb ca neputinta mea,
ca fata-mi nevrotica la auzul mortii lui Combat,
alb ca desertul dezgustat de strigatele omului,
intr-atit de alb si tragic, de mut,
incit tirajul cotidian si mizerabil de 30.000 de exemplare
s-a epuizat in citeva ore, succes de groaza si minune,
ceea ce a facut o necesara tiparirea unui tiraj suplimentar,
de inca 40.000 de exemplare, vinzatorii de ziare parizieni,
uimiti, afirmind ca niciodata Combat n-a fost atit de
cerut ca azi la ultimul sau numar, in ziua disparitiei.
Citi oameni vor sti sa moara ca ziarul acesta,
lasindu-ne o ultima zi luminata
de un soare sublim, strecurat in luminisul batrin
al sarcasmului?

1938

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!