era o Doamna.
am intilnit-o de citeva ori; o data in ziua care ramine pentru mine Ziua mea cu Stefan Iordache, despre care am scris la momentul in care domnul Iordache a murit.
il iubea mult pe domnul Iordache si era ceva minunat intre ei. aveau un singur regret: ca n-au facut copii la tinerete. si, poate tocmai de asta, si-a pus tot sufletul in Teatrul Tandarica pe care l-a condus.
n-as vrea sa ramina in mintea mea doar Doamna Tonitza Iordache.
a facut lucruri cu adevarat minunate in teatru (a tradus texte minunate), la facultate (unde a fost profesoara) si la Tandarica.
cum n-as vrea sa ramin in minte cu ceea ce a scris pe coroana de la inmormintarea dlui Iordache “Asteapta-ma”.
colegii mei din presa s-au grabit atunci sa speculeze senzationalul si sa spuna ca e vorba de anuntarea unei sinucideri. cei care stiau ca dna Tonitza Iordache era bolnava au inteles multe din mesajul acela. si-am apreciat ca i-au respectat intimitatea.
in mod straniu, cind ma gindesc la dinsa imi aduc aminte de cea mai buna salata de rosii cu ardei gras si brinza pe care am mincat-o vreodata. si chemarea “copii, haideti odata la masa ca se lasa seara!”. e o amintire de acum 10 ani, din curtea lor de la gruiu.
si asta e amintirea pe care vreau sa o pastrez.