… sau cum fiecare il ia de prost pe celalalt
v-ati gindit ca prin titlurile cu SOCANT, INCENDIAR, ULUITOR jurnalistii le spun cititorilor cum trebuie sa se simta dupa ce citesc creatia lor?
(sigur ca nu e nimic socant, incendiar sau uluitor acolo, ca nici cititorii nu sunt virgini la impactul cu informatia, dar jurnalistii incearca )
in cinematografie tehnica aceasta cu “sa-ti spun ce sa simti cind te uiti la creatia mea” e rezolvata cu muzica de fundal – dramatica, inaltatoare, amuzanta.
in televiziune , mai ales la serialele de comedie la care nu ride nimeni, problema e rezolvata cu risetele din fundal; se minuneaza spectatorul o data ca nu a ris cu aia, dar a doua oara zimbeste, a treia oara o sa si rida.
deci jurnalistii ii iau de prosti pe cititori si le explica, in avans, sentimentul pe care trebuie sa-l experiementeze odata cu stirea pe care o vor citi/viziona/ asculta.
partea amuzanta este ca, in epoca facebook, si cei care sunt sursa stirilor – politicienii sau artistii (de orice fel ar fi ei) – ii iau de prosti pe jurnalisti: nu mai vorbesc cu ei despre problemele importante pentru ca vor sa aiba controlul informatiei, asa ca scriu pe Facebook sau pe blogul lor ceea ce au de anuntat.
jurnalistii preiau din spatiul 2.0 declaratiile si se dau cu capul de tastaturi sa le aseze intr-o forma SOCANTA, INCENDIARA, ULUITOARE.
e un cerc vicios aici, ies din el cei care-si fac meseria. si la artisti, politicieni, si la jurnalisti.