Tag : personal

craciun2Eu – un Grinch al decoratiunilor de Craciun

Eu – un Grinch al decoratiunilor de Craciun

cind vine vorba de decorat casa pentru Craciun, zici ca sunt sora lui Grinch asa ma apuca o lehamite si gasesc tot felul de motive pentru care sa nu ma urnesc.

argumentul suprem in ultimii ani a fost “oricum nu stau acasa, oricum ma intorc in ianuarie, se usuca si mama brazilor prin casa si mai fac si mizerie”

o voce mica si timida din capul meu zice ca totusi Craciunul e si despre joaca si magie si ca tre sa marchez asta in casa.

***

vine momentul – astazi sau miine trebuie sa prestez ceva decorari si pe linga cele citeva crengute de brad pe care le voi achizitiona ca sa miroasa frumos in casa (le voi transforma intr-un buchetel cu verdeata intr-o vaza), ma gindesc sa fac un brad neconventional.

am o tabla mare pe care se afla multe post it-uri cu insemnari de la un proiect de ebook la care lucrez, as putea sa desenez pe ea un brad si sa fac post it-urile globulete.

sau as putea sa fac aceasta instalatie dintr-un umeras

 

sau 3 etaje din instalatia asta (asa un bradut mai mic, sa nu muncesc prea mult totusi)

 

am globulete din lemn si fruze de porumb (ma rog tre sa le caut, dar sunt pe aici pe undeva) – care-s galbene si ivoire.

daca aveti vreo idee f simpla (care sa se execute in 15 min max si sa para ca am ceva de Craciun in casa), va sunt recunoscatoare pentru sugestii.

cum ziceam, sunt un fel de Grinch al decoratiunilor “de ce sa le punem, daca tot trebuie sa le stringem in citeva zile?”

 

2412
cadouviata se schimba. te schimba

viata se schimba. te schimba

mai devreme ma aflam intr-un taxi care se strecura cu greu printre masini. ninge si asta complica mult traficul din bucuresti. aveam linga mine o cutie al carei carton era ca de dalmatian si era inconjurata cu o funda mare, albastra.

– mergem sa facem o fapta buna., am incercat sa ma scuz la taximetrist.
– da? pe frigul asta?
– ducem cadoul asta la niste oameni buni care le vor distribui la copiii care n-au. dar asa e, e mai greu sa-l ducem decit sa-l cumparam, cu vremea asta.
– sunt multi copii care n-au. dar ar fi trebuit sa-l duceti dvs personal, poate nu-l dau.
– il dau, ii stiu. sunt prieteni cu mine, sunt oameni buni. oameni care au plecat de jos si n-au uitat asta.
– asa e frumos, sa nu uiti.

ajungem pe grivitei, iese in strada Loredana de la Blogal Initiative, preia cadoul pentru proiectul ShoeBox sub privirile taximetristului care deschisese fereastra.

– baiat, 10 – 12 ani, scrie pe cutie, cum mi-ai zis.
– perfect.

ma intorc la taxi, plecam catre Universitate.

– ati facut o fapta buna., zice domnul taximetrist.
– am facut-o amindoi, ca m-ati ajutat sa ajungem pina aici pe viscolul asta.

zimbeste.

– nu stiti pentru cine e cadoul, nu?
– nu. au zis ca le lipsesc cadourile pentru baieti, asa ca am luat pentru un baiat.
– si el nu stie de la cine o sa primeasca, nu?
– nu. asta e spiritul craciunului, sa primesti daruri cu ceva magie in ele.

la intersectia cu Victoriei, intr-un ambuteiaj, taximetristul se intoarce catre mine.

– stiti care sunt cele mai frumoase cadouri? alea pe care nu ti le poti cumpara singur.

Zimbeste si stiu sigur ca in minte are imaginea unor cadouri pe care nu le-a primit niciodata.

– asa fac si eu cadouri, cu lucruri pe care nu si le pot cumpara cei carora le sunt destinate.
– asa mi-ar fi placut si mie in copilarie., adauga timid.
– si mie.

m-a lasat linga Sala Dalles pentru ca voiam sa cumpar niste carti. cind am iesit din librarie ningea si mai tare.

mergeam catre pasajul de la metrou si ma gindeam ca, acum 23 de ani pe vremea asta Craciunul insemna pentru mine mirosul de portocala. (nu-mi imaginam ca se pot gasi portocale si in alta perioada a anului). ca in zilele in care au urmat – cu tot ceea ce numim astazi Revolutie – Piata Universitatii mi s-a parut un loc indepartat, cu puteri nebanuite.

astazi vad Piata Universitatii zilnic cind ies din casa. a disparut magia si stiu ca puterile vocilor celor care se mai aduna din cind in cind acolo sunt, de multe ori (am vazut chiar eu), cumparate cu o felie de pizza.

astazi primesc cadouri prin curier de la oameni pe care nu i-am intilnit niciodata, dar care ma apreciaza pentru cine stie ce lucru am facut cindva – impreuna cu compania lor, sau nu.

dar, din fericire pentru mine, la fiecare zapada mare imi mai aduc aminte pulovarul de lina groasa, roshu cu un mare romb alb pe piept, tricotat de mine, un fel de moartea pasiunii pentru orice ar insemna feminitate, care mi-a fost haina de iarna pret de doi ani, in liceu.

cind am luat-o prin pasaj, sa ajung acasa, aveam un gind: viata se schimba. si te schimba.

2049
simpa-logocind va ginditi la mine…

cind va ginditi la mine…

am nevoie de ajutorul vostru; pregatesc o prezentare despre branding personal pentru Snow Media Camp si am nevoie de doua raspunsuri de la cei care citesc acest blog.

 

cind va ginditi la mine , din punct de vedere profesional 😉 , care sunt primele 3 cuvinte care va vin in minte?

cind va ginditi la blogul meu care sunt primele 3 cuvinte cu care-l descrieti?

 

va multumesc frumos pentru raspunsuri.

 

globalizareglobalizare

globalizare

maninc mincare tailandeza, beau rom cubanez cu coca cola, scriu la un story despre rafinamentul frantuzesc si ascult o melodie a unei trupe poloneze cu o tema a lui Chopin.

tocmai mi-am dat seama ca traiesc un moment benetton:)

aaaa, am inchis de multa vreme televizorul. prefer sa traiesc in lumea mea, decit in a lor.

931
casa vechesi daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

si daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

spun si cred ca cele mai importante lucruri din viata sunt amintirile.

ca trebuie sa ne traim visurile si sa ne experimentam dorintele ca sa avem amintiri.

mai spun ca, atunci cind plecam, nu luam cu noi nimic din toate bunurile strinse si ca plecam cu amintirile noastre.

doar ca in ultima vreme – de la interviul cu Lynne Tolley, mai exact – ma gindesc ca e posibil sa nu plecam nici cu amintirile noastre.

***

m-am gindit zilele astea care au fost orasele din lume prin care m-am plimbat; stiu in teorie ca, exceptind america latina si asia, am vizitat cam tot, dar n-am stiut sa le mai pun pe lista, unul sub celalalt, numele oraselor prin care am fost.

nu mai stiu de multa vreme multe dintre lucrurile pe care le-am trait – in copilarie, in adolescenta sau cind am plecat pe cont propriu prin viata.

de la un parfum sau un cuvint, de la un peisaj sau un chip de om, ies de prin cutiute secrete – din cind in cind – lucruri despre care nici nu mai stiam ca exista in mintea mea.

***

sunt dintre “calatori”, nu-mi place sa prind radacini: nu mi-am cumparat casa, nu mi-am luat masina – ca sa nu fac rate la vreo banca; in general, n-am facut nimic in viata care sa ma lege – mult timp, sau pentru totdeauna – de ceva sau cineva.

Lynne Tolley cea care mi-a dat, involuntar, acest exercitiu de analiza, pastreaza din fiecare oras in care merge  – si calatoreste imens -un album cu fotografii si scrie intr-un jurnal , zilnic, ce-a facut si cu cine s-a intilnit. pentru vremurile cind nu-si va mai aduce aminte si nici nu va mai putea calatori.

ieri ma gindeam ca am pierdut cursa asta, ca daca ma apuc acum de scris intr-un jurnal n-am sa mai stiu sa spun multe dintre lucrurile care mi s-au intimplat. de dimineata, dupa o zi in care – pentru ca n-am putut nota nimic din ceea ce vedeam unde faceam reporting – am tinut minte zeci , daca nu sute de detalii care urmeaza a fi descarcate acum pe hirtie, mi-am dat seama ca si cind nu imi voi mai putea aminti ce am trait, lucrurile si intimplarile acelea vor fi cu mine: pentru ca m-au facut ceea ce sunt. ceea ce voi deveni.

si-apoi, pentru ca asa mi se intimpla mie mereu – se aliniaza cumva planetele cu gindurile mele, am deschis facebook-ul si am gasit asta via Andreea Hanganu: o campanie cu amintiri despre Craciun pentru a atrage atentia asupra uneia dintre cele mai dese intilnite maladii – dementa.

Imagine how frightening it would be to lose your memory. 800,000 people in the UK live with dementia, and this is set to rise to 1m by 2015.
This tumblr brings together thoughts on Christmas and memory, and is part of the Prime Minister’s awareness raising campaign on dementia.
Get involved and tweet us your favourite memory by writing them on a piece of paper, taking a photo and tweeting us using the hashtag #xmas2remember

 

sa cititi aici Xmas to Remember povesti minunate despre Craciun.

inutil sa va spun ca mi-ar fi placut ca si politicienii nostri sa aiba asemenea preocupari.

1312
igula capatul luminitelor…

la capatul luminitelor…

la capatul acestor luminite locuiesc eu.

nu e o exprimare poetica, desi poate avea si subintelesuri .

aceasta e rasplata ca aud toate injuraturile meetingurilor de la Universitate: in decembrie, cum ies din casa intru in tara lui Mos Craciun.

anul asta arata atit de bine ca as dormi noaptea pe strada.

 

foto Igu/ Bucuresti Optimist ( o fotografie cu aproape 9000 de share-uri pe FB, si peste 16000 de like-uri)

 

1287
mentaoamenii-s ca florile

oamenii-s ca florile

oamenii-s ca florile… si nu ma refer la frumusetea lor.

*
am o gradina aromatica – busuioc, ardei iuti, menta, cimbru etc – care traieste dupa legile ei. mama Anei Onisei mi-a pregatit-o si aranjat-o si dupa o saptamina de la sosirea acasa, menta s-a uscat cu totul. o vreme am lasat crengutele lungi de menta sa atirne din ghivecul de la geam, dupa care resemnata, le-am taiat.

m-am gindit ca nu s-a prins radacina si, asta e, au murit. am sa caut alte plante si am sa le pun.

de citeva zile insa intre butucii de la radacina uscata au inceput sa apara muguri semn ca menta mea prinde din nou viata.

astazi dimineata cind am inspectat cit a mai crescut mi-am dat seama ca daca n-as fi tuns uscaturile probabil ca n-ar mai fi rasarit nimic in loc, pentru ca n-ar fi avut lumina.

***
asa ca m-am gindit ca si oamenii sunt ca florile: cind inlatura uscaturile si fac loc pentru lumina, incep sa infloreasca. sa fie oameni.

ceea ce imi doresc si mie, si voua:)

stiu ca am mai scris cindva despre cum florile sunt ca iubirile (le uzi ce le uzi si cum ai uitat sa le ingrijesti, hopaaa, mor) si imi dau seama ca gradinaritul (am 4 ghivece toate, sa fiu precisa; au murit aproape toate din articolul ala cu iubirile:)) ) inspira la filosofie:)

2230
picsay-1354296515wine treatement – noua mea descoperire.

wine treatement – noua mea descoperire.

stiu ca ni se spune ca vinul rosu e bun pentru femei cind il beau barbatii, dar e bun si cind il bem noi, femeile. eu stiu citeva sortimente pe care le-as imparti cu greu cu un domn. si doar contra beneficii sigure.

dar, din divizia ma spal cu bere si lapte pe par (experiment descoperit in revista Plafar si executat cu succes spre uimirea oricarui domn care stie mai mult de 3 branduri de bere), tocmai am descoperit un tratament pe baza de vin f special.

un scrub de piele si o crema mousse de corp tot la Plafar gasite. Beauty Nectar e brandul . scrubul e cu simburi de struguri, un fel de sare si sigur ceva zahar, amestecate intr-un ulei super parfumat.
crema de corp arata ca un mousse de vanilie si miroase a struguri.

matase e efectul imediat pe piele. pe cutie si pe site-ul lor – ca am cercetat imediat dupa utilizare pentru ca erau mult prea misto – scrie ca trebuie utilizat ca un tratament timp de 30 de zile , de 2 – 3 ori pe an. am decis ca sunt in tratament cu vin, incepind de astazi.

m-am prins tirziu sa le fac poze asa ca n-am foto cu scrub-ul inainte de a-l folosi, dar am recuperat la mousse-ul pt corp.

daca treceti pe linga un Plafar ( din cele in varianta shop, nu butic de cartier) intrati si mirositi unul dintre produsele BeautyNectar; pun pariu ca o sa vi le treceti pe lista de cadouri de Craciun.

apropo, domnilor, daca nu stiti ce cadou sa faceti doamnelor, aveti incredere in mine – asta e o alegere buna. eu m-am apucat sa scriu despre ele imediat dupa utilizare, iar asta trebuie sa va spuna ceva:)

bonus track – tocmai am primit link-ul asta The Science of Your Brain on Alcohol, Animated

1562
melctu pe cine ai suna noaptea?

tu pe cine ai suna noaptea?

ieri, la cafea,  o prietena imi povestea ca i s-a facut rau intr-o noapte, copilul era bolnav si primul gind de ajutor a fost fostul sot ( e divortata). i-a dat sms, doar ca el muncise mult in ziua precedenta si a vazut mesajul abia dimineata cind ea era deja la spital cu copilul.

 

intimplarea a fost ca o reasezare a lucrurilor personale pentru ea: a realizat ca nu trebuie sa se imbolnaveasca, e vital sa fie bine pentru ca , doamne fereste, noaptea nu prea are pe cine sa sune sa o ajute daca e nevoie.

***

e un exemplu al singuratatilor in doi. nu suntem singuri sau singuratici in viata, socializam, iesim, vorbim, dar vietile noastre private se desfasoara in limitele celor patru pereti. iar cind titularul(a) de contract/ partenerul/a lipseste din varii motive, viata noastra se complica.

pe loc am inventariat eu pe cine as suna; am bifat patru persoane. dar am recunoscut si ca, pentru ca am avut probleme de sanatate, am decis sa fac copii de la chei pentru prietenii mei ca sa poata intra in casa in caz de urgenta.

***

tot pe loc am decis ca e un bun subiect de blog, ca, raspunzind la intrebarea de mai jos, am putea avea o mini harda a singuratatilor (sau nu) in doi.

tu pe cine ai suna noaptea (in noaptea in care esti singura) in caz de urgenta?

 

3713
Braille_closeupexperimenteaza! asa inveti despre tine

experimenteaza! asa inveti despre tine

sunt o mare fana a experimentarii senzatiilor si a exploatarii simturilor pe care ni le atrofiem din comoditate.

de asta am fost la lectii de limbaj mimico gestual la British Council. ma dusesem sa invat cum sa ma folosesc de orice altceva decit cuvintele din care traiesc ca jurnalist, dar viata m-a invatat ca lectiile mi-au fost utile si pentru a-mi face prieteni simpatici.

 

de asta am fost la lectii de body language: am invatat ce spun oamenii cind nu asculti ce vorbesc si ma folosesc mult in interviurile mele de aceste mici detalii care spun lucruri nerostite. (un exemplu e in interviul cu Milla Jovovic)

*

zilele viitoare British Council are din nou Discovery Week –  o saptamina in care poti invata putin limbaj mimico si citit pe buze, putin Braille, dar inainte de toate astea poti simti dincolo de orice cuvint , reportaj sau campanie, cum e sa traiesti intr-o lume minoritara, a celor cu dizabilitati.

e un exercitiu frumos pentru ca, spun din experienta, te aseaza in propria matca, te face sa fii cu picioarele pe pamint si sa-ti dai seama ca multe dintre problemele pe care le ai tin mai degraba de ego si de razboaiele din mintea ta, nu de ceea ce e in exterior.

*

programul din Discovery Week spune asa: luni de la ora 17.00  publicul larg este asteptat la British Council pentru cursuri de Braille, limbaj mimico-gestual si citit pe buze.

17:00 – 18:00 Învaţă să vorbeşti prin semne: curs de limbaj mimicogestual (sala Glasgow)
18:00 – 19:00 Cum să citeşti pe buze (sala Belfast)
19:00 – 20:00 Atelier de Braille (sala Cardiff)

 

Incepand de marti, 27 noiembrie, pana vineri, 30 noiembrie, biblioteca @British va gazdui o serie de expozitii si activitati menite sa incurajeze interactiunea si sa creeze contexte favorabile persoanelor cu deficiente senzoriale.

Veti putea participa la proiectii si concursuri tematice, sa cunoasteti lumea unui nevazator printr-o expozitie de fotografie, sa va testati indemanarea printr-un joc de sah pentru nevazatori sau sa va creati o felicitare in Braille pentru cei dragi.

*

intrarea e libera. ne vedem acolo.  abia astept sa fac o felicitare in Braille.

 

1638
Happyoameni buni

oameni buni

sunt mioapa. adica nu vad la distanta.

undeva pe drumul bucuresti- sibiu si retur de marti si miercuri, mi-am pierdut ochelarii si viata mea s-a complicat brusc. cum la sfirsitul saptaminii plec pt doua zile la Londra, m-am si vazut ratacindu-ma pe Heathrow in disperarea de a gasi poarta de la care pleaca avionul meu.

am sunat la opticris la mall vitan explicindu-le problema mea si nevoia de a avea ochelari (nu mai am nici reteta) pina duminica dimineata, au zis ca ma ajuta si iata-ma la ei in magazin.

o domnisoara a stat cu mine mai mult de o jumatate de ora sa-mi aleg rame (mi-am luat doua perechi ca sa nu mai fie panica in eventualitatea pierderii), apoi mi-a facut consultatia si cind sa platesc mi-a zis “mai bine dati un avans si, pentru ca e black friday miine si s-ar putea sa avem reduceri, platiti miine cind ii ridicati.”

mi se pare super client service si e frumos sa va povestesc.

*

dupa aia, ca asa sunt femeile, mi-am cumparat si o rochie si un hanorac, de la alte magazine.

super oameni buni la Opticris la Mall Vitan. miine o sa va spun si cum o cheama pe domnisoara care a stat cu mine, cu maxima rabdare, sa-mi gasesc ce-mi place.

happy.

1525
pantaloni 109cum am suparat un domn cu pantalonii mei :)

cum am suparat un domn cu pantalonii mei :)

mi-am cumparat la inceputul saptaminii aceasta minunata pereche de pantaloni de la fetele care au creat brandul 109.

imi plac asa de mult incit i-am tot imbracat zilele astea, ceea ce s-a intimplat si astazi, cind am mers la Zilele Biz unde am avut de povestit despre marketingul cultural.

cind am plecat de la zilele biz, un domn trecut de 50 de ani pe care l-am intilnit pe strada m-a certat:

– lumea nu are cu ce sa se imbrace si tu poti pantaloni din care s-ar fi putut face doua perechi?

pantalonii sunt , intradevar, foarte largi in partea de jos, dar asta e farmecul lor.

– asa e moda, nu e mai bine ca aveti la ce sa va uitati, ceva diferit decit blugii si pantalonii terni din jur?, am incercat eu sa ma apar.

domnul foarte serios a continuat ( nu l-am mai vazut in viata mea, tin sa precizez):

– moda, moda, dar tie iti place asa ceva?

– da. si uite ca v-am atras atentia, ca m-ati remarcat dintre toti cei care trec pe linga dvs

– da, dar asa?!, si-a aratat plin de dezaprobare catre minunatii mei pantaloni.

umorul absurd e peste tot
:)

fotografia este din catalogul 109

1761
masaPoliticienii de la masa Regelui

Politicienii de la masa Regelui

e o fotografie de la receptia data de Casa Regala la aniversarea Regelui Mihai care face ocolul internetului

 

 

la fel ca focusul obiectivului de fotografiat si atentia celor care o distribuie pe net este pe politicienii din jurul Regelui si , pentru ca toti cei care o distribuie au resentimente legate de activitatea unui politician sau a altuia, comentariile sunt negative: “cum a putut Regele sa faca asa ceva?”

de fapt, aceasta reactie nu vorbeste despre Rege, ci despre noi si frustrarile noastre.

cum ar fi daca reunirea acestor oameni la aceeasi masa e felul in care Regele spune “stati cu totii la un loc si cautati o solutie reala pentru TARA, in loc sa va certati” , iar noi – dupa chipul si asemanarea celor care ne-au condus de cind ne-am nascut – nu apreciem diplomatia si ne intoarcem la ce stim mai bine: ura pentru un politician sau altul ?! 

da, stiu ca Ion Iliescu i-a facut mult rau Regelui, Casei Regale si noua, romanilor. cu siguranta altul ar fi fost destinul nostru daca in 1990 Regele ar fi fost liderul tarii.

dar schimbarea destinului nostru ar fi venit exact din schimbarea mentalitatii noastre, din lipsa urii, din echilibrul si eleganta care – pentru ca le-am fi vazut mai des in deciziile importante ale tarii – ne-ar fi devenit un exemplu si, poate, un stil de viata.

acum judecam totul cu mintea exersata si dezvoltata in 20 de ani de conducatori care mai de care mai razbunatori, mai imorali, mai… orice altceva ce n-am vrea sa le dam drept exemplu copiilor nostri.

tocmai de aceea  mi se pare o lectie minunata pe care a primit-o dl Iliescu odata cu invitatia la aceasta cina festiva, o lectie transmisa cu eleganta regala. o prietena imi spunea ca Ion Iliescu nu va intelege, dar nu cred ca e important acest lucru. daca inteleg romanii e suficient. pentru ca schimbarea se face daca ne schimbam fiecare dintre noi, iar promovarea urii si a razbunarii nu e calea.

si daca Regele a avut eleganta sa treaca peste tot ce i-au facut, ca sa fie bine tarii Sale, daca a renuntat la orgolii in favoarea poporului sau, ar trebui sa invatam ceva din asta.

ca-n fotografia aceasta: cind vom invata sa schimbam focusul de pe politicieni pe demnitate, eleganta si lipsa orgoliilor ne va fi mai bine. cu ceva exercitiu vom putea sa ne asezam la masa si daca avem pareri – politice sau nu – diferite , sa dialogam, fara sa ne injuram

2271
Tazovsky_Vodkadistilarea personala – inteligenta

distilarea personala – inteligenta

un tinar si-a intrebat mama “cum o sa gasesc femeia perfecta?”
mama, zimbind, i-a raspuns “ nu fi preocupat sa gasesti femeia perfecta, concentreaza-te sa devii barbatul perfect.”

imi place mult povestea asta pentru ca vorbeste despre asteptarile noastre…gresite.
ne punem mereu problema cum sa facem sa obtinem ceva mai bun – sau cel mai bun – dar ne gindim rareori ca solutia este “sa devenim noi mai buni”

*
stiu foarte putini oameni care sa fie cu adevarat preocupati sa devina oameni mai buni. care sa lucreze cu ego-ul lor sa-l domoleasca si care sa exerseze sa aiba curiozitatea mereu proaspata.
stiu foarte multi oameni care spun ca sunt preocupati de perfectionarea lor profesionala si personala.

dar drumul slefuirii interioare nu e unul usor de urmat. trebuie sa treci/ simti/ traiesti / locuiesti pentru o vreme in cele mai afundate pesteri ale sufletului si vietii tale si, doar dupa ce te ridici din cel mai jos punct, si-o faci singur (a), incepi sa apreciezi ceea ce ti se intimpla. si sa capeti incredere in tine. nu tupeu, increderea aceea care are si ceva smerenie.

*

v-ati gindit vreodata ca daca vrem sa fim oameni buni trebuie sa fim ca o bautura tare? sa trecem prin procedeul “distilare” de multe ori prin viata si ca rafinarea noastra vine din “flacarile” / incercarile prin care am trecut? ca de fapt, oamenii buni sunt cei “distilati” inteligent?

distilarea inteligenta – cind e vorba despre bauturi – inseamna un proces tehnologic prin care alcoolul este distilat de mai multe ori, iar rezultatul e o bautura de o puritate si o finete extraordinare.

in Romania exista o votca pentru realizarea careia se procedeaza la distilare inteligenta,cea mai pura din categoria sa – de 7 ori distilata – Tazovsky. e proaspat lansata pe piata si puteti afla mai multe detalii despre ea aici

mi-ar placea sa va ginditi la voi si sa-mi spuneti trei atribute ale unui caracter distilat inteligent.
cel mai frumos raspuns primeste un “intelligent kit” Tazovsky care include o sticla de Tazovsky Vodka, carte de cocktail-uri, un shaker, un set de pahare de cocktail-uri – ca un accesoriu de pornit discutii frumoase alaturi de prieteni despre cum devenim oameni mai buni.

*
P.S. stiu ca stiti ca povestea cu care am inceput e valabila si pentru gasirea “barbatului perfect” :)

ritmritm

ritm

mi-a luat multi ani sa inteleg ca nu toti fac lucrurile in acelasi ritm cu mine.

ca fiecare invata in ritmul lui, munceste in ritmul lui, iubeste in ritmul lui.

inca mai string din dinti cind explic ceva cuiva si vad ca are nevoie de timpul sau ca sa digere informatia si sa ia decizia: mi se pare ca iroseste ore/zile/luni pretioase.

oricit m-as antrena nu pot sa suport lenesii si indolentii. deci nu m-am schimbat f mult:)

2236
toamnam-am saturat

m-am saturat

m-am saturat de voi toti astia care cautati numai raul in jurul vostru.
e soare si ziceti “dar miine o sa ploua”, ploua si spuneti “ce vreme oribila!”

*

m-am saturat de voi toti astia care va vaitati ca avem muzici proaste in Ro, dar nu va uitati nicio clipa la oamenii care fac muzica pe bune, cu versuri misto si melodii minunate.

m-am saturat ca le dati in cap tinerilor care fac ceva afara, circotind orice “ca nu le sta freza bine, ca nu zimbesc frumos, ca nu …”

m-am saturat de voi toti astia care ziceti ca filmul romanesc e prost pentru ca va aratata realitatea ( btw, daca nu o acceptati ca e cum e, n-o s-o depasim niciodata), dar nu platiti bilet la cinematograf nici la comediile romantice.

m-am saturat de cei care vad o stire culturala si nu se bucura de ea ( asemeni interviului cu Virginia Zeani de pe blogul meu). comentati “bine ca ne aducem aminte de ele la batrinete si nu le laudam cit sunt tinere”, facind trimitere la stirea cu Anita Hartig care a aparut la CNN cu debutul ei la Scala din Milano (a fost inainte si la antena 1 si la realitatea, dar voi va uitati la Becali, n-ati vazut-o).

m-am saturat ca doar comentati. cind ati putea face ceva.

citi dintre voi au pus muzici bune romanesti pe pagina lor de facebook pentru cele citeva sute de prieteni din dotare?

citi dintre voi au promovat-o pe Anita sau oricare alta cintareata tinara de opera, tot pe facebook?

citi dintre voi au pus o stire culturala – de orice fel ar fi ea – pe pagina voastra de Facebook?

in caz ca nu v-ati prins, doar vorbiti si circotiti si nu asa se rezolva lucrurile. (v-am dat doar exemple de comportament din zona culturala, dar voi astia carora le pute tot va comportati la fel oricind, oriunde)

iar lumea e asa cum o vedem noi si cum vrem sa o construim. asta inseamna a face, nu a vorbi.

***

va scriu din parc, unde e soare si toamna e mai frumoasa ca niciodata.

noi ne facem facem viata pe care vrem sa o traim.

*
nu, nu vad asta in fata ochilor, desi as vrea:) dar e la fel de frumos.

startstart

start

nu pornim toti egali la drum; e o iluzie sa ne amagim cu egalitatea.

cum e o mare greseala sa ne imaginam ca toti stam la aceeasi linie de start.

plus ca unele starturi le ratam.

dar sunt mai multe curse. in mai multe directii.

daca ne-am prinde mai repede care sunt start-urile ratate……..

1336
jurnalismcaut colaborator/ asistenta :)

caut colaborator/ asistenta :)

de citeva vreme tot amin aceasta decizie, dar iata-ma…

intrucit am inceput in aceasta toamna proiecte care necesita un volum foarte mare de reporting si multe interviuri, am nevoie de un colaborator care sa transcrie o parte din aceste inregistrari.

prin urmare caut un colaborator care sa ma ajute in special la transcrierea unor interviuri.

trebuie sa recunosc ca sunt maniaca la transcrieri si ca le vreau la virgula, cu fiecare interjectie, pauza sau onomatopee care e pe banda. si ca atunci cind ma apuc de scris si am nevoie de transcrieri, am ascultat de multe ori inregistrarile deci stiu daca lipseste ceva.

prin urmare, vreau pe cineva care sa trateze cu SERIOZITATE aceasta chestiune.

e un volum mare de inregistrari – cam 3 ore pe saptamina, in fiecare saptamina.

ce ofer?
o suma decenta

dar si expertiza pentru orice proiect jurnalistic (studentesc jurnalistic / blogging)

prin urmare caut pe cineva care:
– sa fie ordonat(a)
– cu o disciplina si o rigoare a muncii
– sa poata transcrie saptaminal 3 ore de inregistrari

colaborarea va fi cel putin pina la sfirsitul anului.

ca sa va inscrieti spuneti-mi in max 100 de cuvinte de ce vreti job-ul asta pe cristina.bazavan la gmail.com
salvati-va cuvintele pentru alte justificari decit alea in care ma laudati pe mine:)

multumesc

 

va multumesc pentru mailuri si aplicatii. din acest moment – 16 octombrie – nu mai iau in calcul nicio aplicatie. multumesc inca o data

fructe300ce alimente dau energie?

ce alimente dau energie?

dupa multe saptamini intre avioane, orase, interviuri si intilniri, oboseala m-a prins din urma si , literalmente, sunt secata de energie.

ce alimente stiti ca revigoreaza? aduc energie in corp?

dar pe bune, nu asa generic – legume si fructe

accept si retete, sunt gata sa si gatesc, doar sa ma pot misca la fel de vioi ca inainte:)

multumesc

2748
obosealaoboseala

oboseala

o simti asezata intre vertebrele 3 si 4 de la git. sta acolo insinuanta si vezi cum incepe sa-si faca loc, sa se intinda apasatoare, ca mercurul, oriunde ar gasi o spartura prin care sa se scurga.

stii ca a cistigat teren cind comentariile celor care nu sunt de acord cu tine te deranjeaza. in mod normal ai spune ca sunt opinii diferite si-ai merge mai departe, acum gindesti ca sunt prosti cei care te contrazic.

a coborit pe sira spinarii prelingindu-se printre vertebre si e in spartura aceea din talie, in gropitele care par sexy in orice costum de baie. iti ingreuneaza pasii, trupul pare o roca pe care un Sisif nevazut – o fi vointa, o fi sufletul – il cara pina in virful muntelui stiind ca o sa cada imediat inapoi.

mergi pe strada si nu te mai bucuri de ceea ce vezi; lucruri care altfel ar fi stralucit in mintea ta – asociindu-le cu povesti nescrise – acum sunt mate, plate, ca si cum un copil murdar de grasime si-a pus degetele mici pe argintaria care stralucea impecabil.

tocmai a ajuns in picioare. o simti in tibii si-n laba piciorului, acolo unde sireturile se incruciseaza jucaus. ieri pareau sireturi, astazi sunt friie grele care-ti apasa pe vene si artere.

vezi cum zvicneste ceva sub piele, linga osul acela rotund pe care bunica il numea “oul piciorului” si, din ritmul regulat, stii ca si acolo iti poti masura pulsul. si daca zvincneste in continuare inseamna ca traiesti, ca intr-un minut, o picatura de singe parcurge traseul complet din inima trecind prin cap, ajungind in picioare si intorcindu-se inapoi in inima. imprastiind-o si pe ea prin corp.

zgomotul masinilor de pe strada te zgiriie in urechi si pare ca ia felie cu felie ce-a mai ramas activ din creierul tau. ca Hannibal care isi pregateste cina in fata femeii pe care vrea sa o impresioneze.

dupa citeva clipe stii c-a ajuns in cap. s-a asezat in frunte, undeva in mijlocul ei, ca un al treilea ochi cu care vezi si simti alterat orice. stii ca o sa se imprastie si pe chip asa ca incepi sa te gindesti la lucrurile pe care le-ai cumparat compulsiv cu iluzia ca-ti aduc relaxarea: geluri, creme, uleiuri. spa-uri.

doar ca oboseala te-a cucerit cu totul. iti vine sa vomiti, ai vrea sa zaci si o voce interioara iti spune ca pozitia fetusului, cu tine chircita in pat, o sa te reenergizeze mai usor.

si-ti vine sa plingi.

– am trait toate stadiile oboselii, chiar si unele despre care nu banuiam ca exista, cred ca as putea scrie pagini intregi despre ea.

– scrie.

turn off

3209
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!