Tag : vincent van gogh

Loving Vincent, filmul compus din picturi în ulei realizate de peste 100 de pictori

Text de Raluca Antuca

La un curs de management de proiect, am aflat care este diferența între nou și inovator, dar și ce înseamnă inovația într-un proiect. Nou este acel lucru care nu s-a mai făcut până la momentul respectiv, fie că este vorba de adăugarea unui singur element la ceva existent. Iar inovator înseamnă să realizezi ceva care este revoluționar și oferă șansa altor persoane de a face lucruri noi pornind de la inovație.

Acestea au fost primele mele gânduri când am descoperit proiectul Loving Vincent, un film animat compus din 12 picturi în ulei pe secundă, realizate de peste 100 de pictori.

Trailerul pentru acest film s-a lansat recent și este senzațional. Vorbim așadar de un al nivel de vizual în această eră în care „visual is the new religion”. Din picturile post-impresioniste ale lui Vincent Van Gogh s-a compus povestea vizuală a vieții lui, dar și moartea lui misterioasă de acum 125 de ani. Iar procesul în sine este fascinant, pentru că peste 100 de pictori pictează în stilul lui Van Gogh, pentru a exista continuitate.

Filmul este produs de studiourile câștigătoare de Oscar, BreakThru Films și Trademark Films, iar progresul lor se poate vedea pe site. Ba chiar oferă posibilitatea pictorilor din toată lumea să se inscrie în acest proiect.

loving-1-768x725 loving-2-768x512 loving-3-768x512 loving-4-768x768 van-1 van-2-new van-3

2054
30CD9C2A00000578-3427822-image-a-3_1454405020654Vopsele de păr inspirate din picturi celebre

Vopsele de păr inspirate din picturi celebre

Text de Raluca Antuca

Dacă stăm să ne gândim puțin la felul în care culoarea părului nostru comunică despre noi, am ajunge la concluzia că foarte multe persoane își doresc un păr în culori vibrante, pentru că simt că se potrivește cu stilul și personalitatea lor. Iar unele persoane apelează la o culoare extravagantă pentru a atrage atenția. Lucru care nu este neapărat rău, atâta timp cât respectă cumva regulile acestui joc.

Stiliștii din ziua de astăzi pot fi considerați niște artiști moderni, pentru că duc vopsitul și coafatul la un alt nivel. Lucrurile pe care ei le pot face cu puțină culoare sunt deja opere de artă.

De exemplu, Ursula Goff, un hair-stylist din Kansas, s-a inspirat din picturi faimoase precum The Scream a lui Edvard Munch sau Starry Night a lui Vincent van Gogh pentru a crea niște vopsele de păr foarte expresive.

Pentru clientele care își doresc mereu ceva nou, ea a reinterpretat arta prin culori. Iar aceste reinterpretări durează între trei și șase ore pentru a fi create, iar unele mai elaborate chiar și 10 ore, pentru că fiecare design folosește o gamă largă de culori și umbre.

Dacă vă pasionează aceste stiluri colorate, vă recomand să intrați pe site-ul Ursulei, unde veți găsi multe idei și inspirație!

30CD9C2A00000578-3427822-image-a-3_1454405020654 30CD9C2E00000578-3427822-image-a-10_1454405074554 30CD9C3C00000578-3427822-image-m-9_1454405068589 30CD9C0500000578-3427822-image-a-23_1454405302958 30CD9C1400000578-3427822-image-a-24_1454405306525 30CD9C2000000578-3427822-image-a-4_1454405028436 30CD9D2C00000578-3427822-image-m-25_1454405953914

2299
562540881200002e007e56deSocietatea Americană de Microbiologic participă la concursuri de artă!

Societatea Americană de Microbiologic participă la concursuri de artă!

Text de Raluca Antuca

Cine spune că oamenii de știință duc o viață plictisitoare, plină de formule și teorii? Sau că sunt constrânși să lucreze într-un program de rutină, în care cercetează și aplică noțiuni de fizică și chimie?

Cred că nimeni nu va mai avea curajul să spună că acești oameni sunt plictisitori, după ce vor afla că există un concurs de artă pentru Societatea Americană de Microbiologi. Folosindu-se de diferite materiale, precum proteină, drojdie și bacterii, microbiologii au realizat lucrări creative, pe care nici nu le credeai posibile fără modul tradițional de lucru- hârtie și acuarele.

Lucrarea care a captat atenția tuturor este Starry Night, realizată de Melanie Sullivan. În locul picturii cu ulei pe pânză, opera de artă este realizată cu bacterii în mai multe recipiente speciale, care se numesc “petri”. Dacă Vincent van Gogh ar fi trait să vadă această reproducere neobișnuită, s-ar fi mirat de cât de bine sunt redate cerul înstelat, lumina lunii și ceața care fac tabloul atât de fermecător.

Această competiție a invitat oamenii de știință să exploreze anumite aspecte culturale, dar și frumusețea domeniilor pe care le studiază. Aici puteți vedea toate lucrările înscrise, iar mai jos doar pe cele câștigătoare!

562540e21400002200c7a415 562541ad12000026007e56e3 562545f61400002a00c7a429 562545f81400002b003c8907 562545f712000026007e56f9 5625461b12000026007e56fa 562541291200002e007e56e2 562541711400002a00c7a418

2225
flowers-2Parada din Olanda care îl omagiază pe Van Gogh

Parada din Olanda care îl omagiază pe Van Gogh

Text de Raluca Antuca

Paradele anuale Corso Zundert au început în anul 1936, când străduțele înguste din Olanda s-au încărcat de care trase de cai și biciclete acoperite de flori. Scopul lor era de a sărbători reputația acestei regiuni, considerată cel mai important furnizor de dalii din lume.

La început, aceste parade erau modeste ca dimensiuni, dar au crescut vizibil de-a lungul timpului. În ultimii ani, au abordat arta contemporană/ urbană în locul celei tradiționale, iar plutele construite sunt impresionante.

Parada de anul acesta reprezintă un omagiu adus lui Vincent Van Gogh, care s-a născut în Zundert acum 162 de ani. Mii de dalii au ornat plutele gigantice care impresionează turiștii. 19 echipe s-au inspirat din picturile lui Van Gogh și au împrumutat culori, motive și cadre pentru realizarea plutelor. De asemenea, au interpretat autoportretele lui, iar parada Corso Zundert a fost un success!

Foarte multe detalii și meticulozitate pentru a realiza niște plute atât de mari, iar imaginile de ansamblu arată genial. Mai multe imagini aici!

flowers-1 flowers-3 flowers-4 flowers-5 flowers-7 flowers-8 flowers-9 flowers-10 flowers-11 flowers-12

2652
keloptic1m-tilePictura impresionista- o noua perspectiva in publicitate

Pictura impresionista- o noua perspectiva in publicitate

Text de Raluca Antuca

Agenția de publicitate Y&R: Paris a realizat o serie de afișe publicitare care dezvăluie o altă realitate a artei. Orice iubitor de artă va fi plăcut surprins de ele, pentru că oferă o perspectivă diferită asupra unor picturi celebre.

Este vorba de tablourile celebre ale pictorilor impresioniști Vincent Van Gogh, Claude Monet, Georges Seurat, care arată complet diferit atunci când porți ochelarii celor de la Keloptic, pentru care a fost făcută reclama. Ideea este că o pereche de ochelari poate focusa chiar și până cea mai blurată imagine. Deși picturile impresioniste sunt cunoscute pentru culorile vibrante, mișcările de pensulă scurte și rapide, atmosfera luminoasă, campania a avut un slogan puternic “Transformă impresionismul în hiperrealism“.

Deloc suprinzător, mesajul a fost bine primit, făcând referire la contrastul dintre artă și realitate, realizat prin marca de ochelari. Impresioniștii nu pun accent pe detalii sau linii definitorii, ci vor să surprindă subiectul, dând impresia unui amalgam care simbolizează ceva.

2624

Loving Vincent – un proiect care schimba lumea filmului si a artei

o echipa de animatori detinatori de premii Oscar au pornit unul dintre cele mai inovatoare proiecte in industria de animatie.

un film despre viata lui Vincent Van Gogh realizat din picturile lui animate.

pentru proiect vor face o selectie mondiala de pictori dintre care vor alege 4 care vor face picturile necesare filmului, in stilul lui Van Gogh desigur.

au nevoie de multi bani ca sa faca asta asa ca, desi sunt cistigatori de Oscar deci le-ar fi mai usor cu gasitul finantarii, au facut si pe o platforma o stringere publica de fonduri. pina la momentul la care scriu au 12.500 de lire sterline. aici este link-ul unde puteti face o donatie cit de mica. sau macar il puteti da mai departe ca sa stie cit mai multa lume de proiect,

e un proiect foarte foarte frumos si pentru cine e familiar cu viata lui Van Gogh e probabil cea mai buna idee de a face un film despre el. pentru cine nu e familiar exista in romania Draga Theo, corespondenta dintre Vincent Van Gogh si fratele lui Theo. am scris despre carte aici, cu doua fragmente din scrisori

*

e un trend cu picturile animate, am mai scris zilele trecute despre initiativa unui regizor italian, doar ca acolo ideea mi se parea grotesca si vulgara, departe de ceea ce inseamna momentul surprins printr-o pictura. aici e vorba de altceva.

1916

Draga Theo (van Gogh)…

stiu ca ai murit de multa vreme, dar pentru ca tocmai ce m-am intilnit cu fratele tau – Vincent- m-am gindit sa-ti scriu:)

pina ieri, nu m-am gindit niciodata ca ai fost un om tare special.

imi place de fratele tau, ii stiu lucrarile si, pentru ca am fost ieri in casa voastra comuna din amsterdam – muzeul Van Gogh, brusc ma uit la tine cu alti ochi.

stiam ca fratele tau era nesigur pe el, era fragil si traia emotii extreme, dar acum stiu sigur si ca era un mare egoist, rasfatat (nu in sensul rasfatului material, cit mai degraba al unui alint emotional – fie el si noire) si, dincolo de astea, un om care nu si-a gasit calea de exprimare. nici macar cu picturile sale.

cind am aflat ca a renuntat la seria “cu cartofi” pentru ca nu a primit raspunsul pe care-l astepta din partea celor care-i vazusera primele 3 tablouri, am realizat inca o data cit de fragila era increderea pe care o avea in sine si cit de mult avea nevoie de confirmari exterioare.

si mi-am dat seama, ca tie ca frate ti-a fost incredibil de greu. erai singurul lui sprijin emotional si – cu egoismul sau de artist – te-a exploatat tare mult.

Draga Theo,

aseara, cind imi faceam bilantul zilei – ce am vazut si ce am trait ieri in amsterdam – in mod surprinzator, nu m-am gindit la Vincent, fratele tau, desi fusese pe lista mea de prioritati la vizite.
m-am gindit la tine. mult.
la efortul tau de a-l sustine material pe vincent in toti acesti ani, la faptul ca erai fratele mai mic si ai fi avut si tu nevoie de un sprijin, la cit de greu ti-a fost cind a murit.

mi-am adus aminte ca si sotia ta a fost generoasa – ne-a dat noua scrisorile dintre tine si Vincent – iar asta arata inca o data ca esti dintr-un aluat aparte.

cred ca erai un om tare tare misto.

****

Scrisorile dintre Vincent Van Gogh si fratele sau Theo sunt publicate in Romania la Editura Art. Cartea se numeste Draga Theo.

***

ma aflu la Amsterdam pentru Philips Haircare Style Guide AW 10, despre care am de scris lucruri tres simpa, dar… e si miine o zi:)

3295

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!