Yearly Archives : 2011

YoYoMa_LilBuckHip Hop vs Balet

Hip Hop vs Balet

se ia un hip hop-er – Lil Buck, se aseaza linga un violoncelist celebru – Yo Yo Ma, se aduce o partitura creata (la inceputul secolului trecut) pentru o faimoasa balerina – Ana Pavlova …

si se lasa spiritul liber…

iata o demonstratie foarte foarte frumoase despre cum se pot intilni diferitele cai de exprimare artistica . dintr-un proiect care doreste sa promoveze reintoarcerea artelor in cursurile primare la scoala.

dansul de mai jos este creatia lui Lil Buck, filmarea este a regizorului Spike Jonze

2657
Slide21Etica. (nu ma mai intrebati de Tabu)

Etica. (nu ma mai intrebati de Tabu)

Ma enerveaza cumplit cind mi se pune un Tabu in fata si lumea ma intreaba “asa si ce parere ai?” cu un ton din acela insinuos, pregatit pentru birfe.
Ma enerveaza cumplit cind mi se trimit mesaje cu lucruri pe care le face Tabu si care pt unii par naspa.

Iar in ultimele zile a fost o avalansa de asemenea intimplari, asa ca vreau sa scriu ceva aici pentru toata lumea.

*

Nu o sa comentez nimik despre ce face Tabu. Nu mi se pare etic. Si sunt jignita cind credeti ca as putea comenta ceva.

Stiti cum e?
E ca atunci cind ai trait cu cineva timp de 6 ani (atit am lucrat eu la tabu) si dupa aia te invita lumea sa-l birfesti… mi se pare foarte urit.

Stiu ca nu sunt Maica Teresa, ca am orgoliile mele si ca, pentru ca lucrurile se fac acum in alt fel acolo (nu stiu daca mai bine sau mai rau, pur si simplu in alt fel, pentru ca sunt facute de altii), probabil ca daca as citi as avea de circotit. Dar refuz sa citesc orice legat de revista Tabu.

Ca sa ramin la comparatia cu iubitul: nu vreau sa stiu inca cine e noua lui iubita pentru ca stiu ca nu sunt inca total detasata emotional si, chiar daca fata e perfecta/minunata, tot am sa-i gasesc un cusur (poate nu-i sta freza bine:) )

Asa ca va rog mult, respectati-ma; nu ma mai intrebati/ tag-uiti/ provocati sa comentez despre Tabu.

Multumesc.

5079
shoppingce-am mai gasit la online shopping

ce-am mai gasit la online shopping

stiti ca in aceasta perioada fac cumparaturi inteligente, parte din experimentul “Cum sa economisesti cumparind cu cardul”.

ei bine, iata ultimele mele descoperiri:

camasa petite 20 lire

pantaloni petite 20 lire

sandale givenchy 150 euro

cercei Lady Magpie 116 ron

bascheti yamamoto (stiu ca sunt scumputi, dar sunt asa simpaaaa) 232 euro

rochie stella mccartney 232 euro

marea mea decizie pentru aceasta zi e asa: imi ruinez jumatate din buget ca sa-mi iau aceste cizme lanvin de 515 euro? (costau intial 735). sunt foarte curioasa voi ce ati face in locul meu.

in experimentul Economisesti cumparind cu cardul, incerc sa vad daca este eficient sa folosesc un card de credit in perioada reducerilor (sa folosesc bani pe care, teoretic nu-i am inca la dispozitie, dar ei vin odata cu leafa), decit sa folosesc cash sau un card de debit.

cred ca e o chestiune de a nu rata oportunitatile, dar despre asta va povestesc curind cind va spun ce am cumparat din selectia saptaminii trecute.

evanghelia-dupa-ioanhappy – 2 times

happy – 2 times

de dimineata am vazut pe facebook la citeva doamne simpa stirea despre ciprian muresan despre care scrie ny times.

ciprian e un artist foarte conceptual, cu rabdare si disciplina aproape minastireasca, calugareasca. i-am vazut o lucrare la craiova anul trecut, preferata mea din toata expozitia, evanghelia dupa ioan

iata ce scriu americanii despre el:

Modern art gets a reality check too. In a 2011 video we see robed monks in a scriptorium. They aren’t transcribing religious texts, though. They’re drawing copies of art book illustrations: an abstract painting by Malevich, a Mondrian grid, a photograph of Joseph Beuys. All three artists are famous for being utopians; their art has the status of holy writ. Needless to say, Mr. Muresan’s approach to them is not reverential.

The monks, it turns out, aren’t monks; they’re Mr. Muresan’s artist-friends. Most of the images they’re copying are from a catalog of work by the American conceptualist Elaine Sturtevant, who has made a career of recreating art by other artists, specifically male superstars, with the intent of, among other things, puncturing myths of originality and genius. Mr. Muresan pushes her endeavor further with a video of artists making copies of printed reproductions of Ms. Sturtevant’s re-creations, which were themselves derived from printed reproductions of the originals.

ciprian muresan, by nytimes

(foto e cu un detaliu din lucrarea mea preferata – examen, evanghelia dupa ioan, foto by edi enache)

*
sunt de doua ori happy pentru aceasta intimplare: mai intii pentru ca se mai scrie o data de bine de un roman peste hotare, mai apoi ca internetul incepe sa se miste dupa regulile lui: nu e stirea la tv, nu-i nimik ->o promovam fiecare pe net.

me happy.

1647
apaLectii de inot, part 5: respectul

Lectii de inot, part 5: respectul

E trei juma dimineata, la ora 6 ar trebui sa fiu treaza pentru ca ziua de munca va fi lunga si complicata, dar inca nu pot dormi.
Nu stiu daca are legatura cu energizantul sub forma de ciocolata pe care mi l-a dat Claudia sa-l maninc inainte de intrarea in bazin “ N-ai mincat nimic toata ziua? Nu se poate sa intri asa in piscina sa ti se faca rau!”, mi-a zis ea grijulie. (v-am mai zis ca sunt minunati cei de la Body Art Wellness Spa)

*
Lectia nr 5 se va lasa cu multa febra musculara pentru ca am facut multe miscari din picioare “ca broscutzele”. Eu sper sa ajung ratza (deocamdata sunt varza), dar domn profesor ne pune sa exersam ca broscute.

Dar lectia nr 5 n-a constat in zecile mele de incercari de a executa corect miscarile de picioare (n-am reusit sa fac corect nici macar o jumatate de bazin desi am perseverat vreo ora), ci in doua lungimi de bazin facute la pas prin apa, mingiind apa pe dinauntru, ca sa invat sa o controlez.

Pe durata acestor lungimi de bazin m-am conversat cu domn profesor, Laurentiu Ticala. N-am sa spun aici ce am povestit pentru ca era o discutie privata, dar concluzia si in cazul lui, si in cazul meu, era asemanatoare: el nu-si dorea sa fie profesor cind era elev (ii ura pe profesori si-acum e un prof minunat), eu uram sa scriu compuneri/comentarii si-acum traiesc din scris.

Pe durata acestor doua bazine m-am gindit ca profesorii, de orice materie ar fi ei, ar trebui sa invete sa inoate si sa fie pret de o saptamina, la un interval de ani, profesori de inot. Ca sa-si aduca aminte cit de importanta e atentia pe care trebuie sa i-o acorzi fiecarui elev.

Daca toti profesorii ar privi materiile lor ca pe o problema de viata vs moarte, de curaj vs frica, de incredere vs dezarmare asa cum sunt obligati sa priveasca profesorii de inot fiecare lectie a lor, elevii ar merge de drag la scoala.

Lectia nr 5 a fost despre respect: pentru meseria pe care o faci.

2787
milesbun simt

bun simt

Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea.

Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut însa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin înca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate.

Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente.

Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta…

Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala.

ZOE DUMITRESCU BUSULENGA (n. 20 august 1920, București – d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț)

din newsletterul editurii For you, via Beatrice Weber

(foto Miles Aldridge)

2531
AlexAxonde ce-l iubesc pe…

de ce-l iubesc pe…

sunt unii oameni care stiu sa spuna lucruri importante cu gratie si tandrete, ca o mingiere.

uite un exemplu:

Patru milioane de francezi se declara singuratici. Am vazut o manifestatie in care sute de tineri si batrini arborau – fiecare, intr-o mare tacere – pancarde pe care scria foarte apasat Je suis seul. Ca unul care nu crede in incomunicabilitate, pot scrie ca a fost cel mai puternic miting de solidaritate din secolul XXI.

Radu Cosasu la rubrica “Cu ochii-n 3, 14”, Dilema, 21-27 iunie.

*

pur si simplu il iubesc pe domnul Radu Cosasu.

(foto by alex axon, unchiul acestui blog… el imi face ordine de cite ori ajung la impas tehnic )

1481
bulbOn/off

On/off

La mijlocul anilor ’90, când eram studentă în California, am trecut într-o iarnă printr-o pană de curent. Iarnă în California înseamnă un pic sub zece grade și ploaie, iar pană de curent înseamnă că au căzut undeva niște stâlpi de la o furtună.

Locuiam în campus, într-un grup de clădiri construite din plăci destul de subțiri de lemn. Încălzite de aer condiționat. Bucătăria era complet electrică – plita, hota, frigiderul, cuptorul. Televizorul – în priză. Radioul, așijderea. Telefonul – la fel. Mobile nu erau pe vremea aia decât vreo zece în tot orașul, pentru că era campus universitar și nici la ei profesorii nu aveau bani să-i întoarcă cu lopata. Eu, evident, nu aveam nici noțiunea, darămite obiectul…

De la colegii care mai trecuseră prin asemenea situații am aflat că, dacă nu e curent, nu se face școală. Safeway-ul de peste drum era închis, cu toți angajații în ușile magazinului, pentru că sistemul de securitate era electric. După cum erau și toate lăzile frigorifice, și toate casele de marcat, și toate ușile automate.

Pe timpul zilei a mai fost cum a mai fost, dar spre seară s-a lăsat frigul. Cu întunericul generalizat, combinația era cam sinistră și de atunci cred că am văzut câteva filme de groază care porneau de la premise asemănătoare.

Fată de la București, obișnuită cu penele de curent, am făcut inițial mișto de reacția exagerată de a închide campusul universitar până la remedierea situației, dar pe parcurs am realizat că în țara noastră multilateral dezvoltată din acea vreme destul de puține lucruri erau electrice, și dintre acelea puține esențiale. În timp ce în California…

Flash forward în Bucureștiul din 2011. Pana de curent m-ar împiedica să termin acest text (dacă scrierea lui îmi ia mai mult de șapte ore, cât durează bateria laptopului). Adio FaceBook, adio Internet, adio mail către Cristina cu textul scris, adio aer condiționat, alarmă, frigider, plită, televizor, încălzire, comunicate de presă trimise spre aprobare la clienți sau către jurnaliști, Twitter, telefoane, comenzi online la taxi sau pentru masa de prânz etc.

Flash forward către un 2020 mi-e și teamă să fac. Și așa mă simt foarte inconfortabil că toată industria comunicării se năpustește în ultima vreme asupra unor medii care depind de on/off. Că lucrurile pe care le considerăm eterne undeva pe un server sau într-un cloud pot dispărea abrupt dacă se taie curentul. Că oamenii se miră când îmi umplu stiloul cu cerneală. Că n-am o mătură în casă, doar aspiratorul. Că dacă aș ajunge pe “Insula misterioasă” a lui Jules Verne mi-ar lua mult să mă fac în vreun fel utilă societății, pentru că habar n-am să aprind focul cu două pietre sau o lentilă de ochelari.

Când mă mai surprind extaziindu-mă în fața ecranului de IPad sau văd că nu mai am pete de cerneală pe degete, îmi repet periodic – don’t get too comfortable. Nu pentru că aș fi de acord că sfârșitul lumii vine în 2012, ci pentru că, pentru toate lucrurile care ți se dau, pare că sunt altele care ți se iau, pe nesimțite. De unele te poți lipsi fără regrete, de altele… n-ai de unde să știi. Și n-aș vrea să ajung vreodată să mă trezesc că depind cu totul de vreun buton de on/off.

*
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication

1367
TIBET_dalailamaMugur Varzariu fata in fata cu Dalai Lama

Mugur Varzariu fata in fata cu Dalai Lama

The Dalai Lama and India slice of life – Beautiful photography by Romanian iReporter Mugur Vărzariu

CNN producer note
mugur was traveling in India earlier this year, and chronicling his adventures with his trusty Canon, when he had a chance encounter with the Dalai Lama. ‘I was impressed with Dalai Lama, he is the real thing,’ he said. ‘He talked to me three times, when he entered his car and I was taking one last picture he waved at me like I was somebody important. We connected somehow and I was impressed by his energy and his openness.’
– jmsaba, CNN iReport producer

*
habar nu am cine e mugur varzariu, dar ii multumesc frumos ca, gratie lui, CNN a zis ceva de bine si de Romania

2112
teatru herastraumiine seara, hai la teatru: LUDIKA

miine seara, hai la teatru: LUDIKA

cind ai fost ultima data la teatru? cind ti-ai trimis ultima data la teatru parintii? sau vecinii?

multi spun ca un bilet la teatru e prea scump pentru bugetul lor, altii spun ca sunt gata sa plateasca mult mai mult pentru binele actorilor, si sunt unii care vor – pur si simplu- sa ne faca sa iubim teatrul.

si ne dau teatrul cu 1 leu, in cadrul proiectului ludika
spectacolele incep la ora 19 si se joaca in fiecare luni

incepind de miine seara, in teatrul de vara de la herastrau, puteti vedea mici piese de teatru. nu sunt montari fulminante, sunt mici spectacole facute cu drag de protagonistii lor, si sunt ocazii rare de a vedea teatru la un pret accesibil.
*

cum ar fi sa faceti o fapta buna pentru niste vecini care n-au mai fost de ani de zile la teatru? sa le sunati miine la usa, sa le spuneti ca pe la 6 trebuie sa se imbrace, ca-i duceti seara la teatru…
hai… poate fi ceva memorabil…

*
eu stiu de proiectul asta de la andreea burlacu si expresia ei “un proiect in care cred si pentru care voi face tot ce-mi sta in putinta sa-l promovez si sa-l ajut sa creasca mare” m-a bucurat foarte tare.
entuziasmul asta l-am regasit in week end la alex (hoinaru) in promovarea tenisului.

m-am gindit ca generatia asta tinara care vine din spate e foarte misto… pentru ca-i place sa construiasca si se implica in proiecte cu valoare emotionala mare.

sigur o sa-mi spuneti ca nu toata generatia e la fel, probabil ca nu…pentru ca cei pe care-i vedeti la tv nu seamana cu cei pe care-intilnesc eu pe Twitter, Facebook sau bloguri.

dar eu sunt mindra ca-i cunosc pe tinerii astia si ca vor sa faca lucruri asa frumoase.

2402
IMG_2419lectii despre cocktailuri la Barmania

lectii despre cocktailuri la Barmania

mai intii doresc sa va enervez ca n-ati fost cu noi la lectiile de simbata de la Barmania:)

iata ce am baut:

si artizanii acestor cocktailuri (despre care insa scriu pe larg curind)

Mihai Panfil- campion WBC 2011

Marjan Kukuneshoski – Make -BARMANUL ANULUI 2009

despre cum duc ei la perfectiune meseria de barman, impreuna cu colegul Bogdan Nicolae, intr-un post viitor in care promit sa va spun lucruri cu totul si cu totul noi despre arta si istoria cocktailurilor

(fotografiile sunt facute de Gabriela Radoi, multumesc frumos)

3031
amy_winehoussedespre amy winehouse un pic mai altfel

despre amy winehouse un pic mai altfel

ma enerveaza comentariile de la televizor si imaginile cu amy winehouse cit mai distrusa…

amy winehouse nu doar ca avea o voce minunata, dar avea si un simt artistic foarte special; sigur ca ii era greu sa traiasca in propria minte si in propriul trup cind era atit de diferita de restul, dar ea a inspirat pe foarte multi cu felul ei de a vedea lumea.

cred ca daca i s-ar fi spus mai des asta, i-ar fi fost mai linistita excursia din lumea de pe aici.

iata citeva imagini care vorbesc despre influenta lui amy winehouse in moda.

a avut o colectie cu numele ei pentru fred perry in 2008

a inspirat una din filele celebrului calendar lavazza in 2010, realizat (anul acela) de Miles Aldridge

*
coafura ei a fost punct de inspiratie pentru pictoriale ale hairstilistilor de la marile publicatii de fashion

*
tusul negru din jurul ochilor, marca a make-up-ului lui Amy Winehouse a fost preluat in prezentarile pentru marile colectii sau in pictoriale de fashion peste tot in lume

Chanel 2008

*
eu cred ca oamenii diferiti fac lucruri diferite si imping limitele pentru perceptia “normalitatii”. e mai util si pentru noi sa-i acceptam pe nebunii frumosi asa cum sunt si sa ne bucuram ca ne inspira, decit sa-i judecam pentru deciziile pe care le iau pentru felul in care-si traiesc viata.

si ca putem sa gasim oricind un unghi frumos din care sa-i prezentam.

Adriana Lima look a like Amy Winehouse, Love Magazine

Isabeli Fontana look a like Amy Winehouse, Vogue Magazine

3614
fetita inotlectii de inot, part 4: solidaritatea

lectii de inot, part 4: solidaritatea

gratie meseriei mele, sunt obisnuita sa pun in cuvinte intimplarile si emotiile, iar pentru cei de-ai casei, nu e un secret ca eu sunt cel mai aspru si mai critic “antrenor” al vietii mele, asa ca a scrie pe blog despre neputintele mele in ale inotului intr-un mod foarte descriptiv nu mi s-a parut a fi grav. si nici n-am banuit ca va avea un asemenea impact.

mai intii au venit reactiile de la cei care imi citesc blogul; toate mi-au transmis o energie ca pentru campionii care alearga si mai au doar citiva metri pina la finish.

mai apoi au fost colegii mei de la lectiile de inot, in a caror privire vedeam: “hai ca poti”. (stiu ca si lor le e greu cu ce invata, chiar daca sunt mai avansati decit mine; e greu sa-ti convingi trupul sa faca ce stia de la nastere)

domn profesor a fost genial pentru ca mi-a zis “sa nu care cumva sa te prind ca abandonezi” si am vazut in privirea lui ca ar lua foarte personal abandonul, ca ar fi ca si cum nu a stiut el sa-si duca la bun sfirsit treaba, nu ca sunt eu zuza panicoasa in apa.

*
lectia nr 4 de la inot a fost despre solidaritate. si despre “sa nu-ti fie teama sa lasi garda jos si sa spui cit de greu iti este, pentru ca vei gasi sprijin in cei din jurul tau”.

si da, am plutit singura si-am si mers singura in marsalier prin apa. si n-am mai inghitit apa (dar n-am executat complicatenii, m-a lasat domn profesor sa stau cu capul la suprafata cel mai mult timp)

*
aseara tirziu, dupa o zi incarcata cu degustari de cocktailuri, lectii de inot si finala de la BCR OPEN LADIES, un prieten de departe, Mrs M, mi-a spus “cand intri in apa, gandeste ca ajungi acasa, de unde vii si tu, si eu, si toti… din apa ne tragem cu totii .mie mi s-a parut asta reconfortant, nu eram strain acolo…”

(de aseara M, nu mai vine de la numele lui ci de la “minunatule”)

*

multumesc mult tuturor

*

daca atunci cind ne-am nascut stiam sa traim in apa linistiti, iar prin inot putem invata ce am uitat, nu exista oare un curs prin care sa putem sa ne intoarcem la curatenia interioara (mentala si emotionala) din vremea aia?

luni de la 8 seara sunt iar in piscina calda de la Body Art Wellness Spa– Rin Grand Hotel, iar ii fac viata grea lui domn profesor Laurentiu Ticala. astazi pentru prima data m-am gindit ca luni cind ma duc la piscina, imi fac abonament, pentru ca au o oferta speciala cu 50% reducere si mi-am zis sa profit de ea.

4041
credit petrica tanaseCristi Puiu si senzatia de libertate

Cristi Puiu si senzatia de libertate

“Urca la etajul unu”, am auzit vocea lui Cristi Puiu de cum am deschis usa inalta din lemn a blocului din centrul Bucurestiului. Eram la al doilea interviu pe care-l faceam.

Primul fusese in martie, cu citeva zile inainte ca Aurora, cel mai recent film al lui, sa intre in cinematografele din Romania. Ne intilniseram la Cafepedia. Ajunsesem prima. Aveam emotii atit de mari – negociasem vreo luna pentru interviu, facusem tot atita documentare, stiam reputatia lui de “dificil” si mi-l imaginam vulcanic  – incit l-am rugat pe fotograful care ma insotea, Petrica, sa-mi povesteasca orice numai sa-mi potolesc mintea.

“De dimineata, pina sa ne-ntilnim, m-am gindit cum o sa-ti pun primele doua intrebari, n-or sa-ti placa si-o sa te ridici si-o sa pleci”, a fost primul lucru pe care i l-am spus lui Puiu, fata in fata, netezind nervos foile cu intrebari. “Da, sa stii, am mai facut din astea”, a inceput sa rida.

***

Acum doua saptamini documentam o ancheta pentru Adevarul literar despre artisti care vor sa plece din Romania. Puiu fusese invitat sa predea, din toamna, la Geneva. L-am sunat. “Mai am un interviu diseara, vino la mine acasa si-l facem dupa 7”. Invitatia de acum a fost confirmarea ca prima data mi-am facut bine treaba; e onorant pentru un jurnalist ca intervievatul lui sa lase garda jos si sa te invite acasa.

In bucataria lui Cristi Puiu, cea la care se referea intr-un interviu acordat Eugeniei Voda printr-o metafora: “stau la mine-n bucatarie si privesc lumea” – la geam, doua orhidee. Si ciinele Otto, un mops cafeniu, care mai intii a latrat, s-a linisit cind si-a gasit osul din plastic si s-a pus pe glojgait, apoi a adormit, torcind ca un motan. Inconjurat de toate lucrurile familiare, Puiu a povestit despre Romania lui

*

(foto Petrica Tanase)

Si dincolo de jurnalism, s-au strecurat crimpeie de umanitate: miinile care maseaza fruntea – afara erau peste 30 de grade –, atitudinea unui jongler cind isi toarna apa in pahar.

Imaginile se aseaza-n tine cu fiecare interviu, le tot mesteci in minte. O deschidere rara, care – pentru ca-ti da incredere ca-ti faci bine meseria –, te face sa te simti, fie si pentru 30 de minute, liber. Libertate pe care o pretuiesti sau inveti s-o pretuiesti pentru ca, de cele mai multe ori, spune Puiu extinzind la Romania, “suntem baricadaţi în interiorul nostru, iar comunicarea devine aproape imposibilă; suntem ca nişte turnuri fortificate, pe picioare. Ne apărăm.”

*

Ana Maria Onisei este jurnalist – Adevarul, Dilema veche

2006
Amy-Winehouseamy winehouse cu 3 zile inainte de a muri

amy winehouse cu 3 zile inainte de a muri

mie imi placea amy winehouse. era o fata foarte talentata.
lumea spune ca era cea mai mare dovada de talent irosit pe prostii.eu cred ca fara prostiile alea n-ar mai fi fost amy.

a inspirat pe multi cu felul ei aparte de a fi. n-ar fi mai frumos sa ne gindim ca atit a avut ea de povestit lumii si ca de asta a plecat acum?

a facut oricum cit unii nu reusesc in 90 de ani de viata.

iat-o in ultima ei aparitie publica, cu 3 zile inainte de a muri, la concertul finei sale

2641
granta sexa little bit of sex… arty

a little bit of sex… arty

in ultimele doua luni sexul a fost tot mai prezent pe copertele revistelor din lumea intreaga. cum ziceam cind remarcasem coperta elle grecia, e vara, e criza, trebuie sa capteze si revistele cumva atentia.

unele o fac cu gratie artistica, altele cu mai putina arta…

iata 10 dintre copertele care mi-au atras atentia.

*
incep cu preferata mea, singura la care am sa si fac un comentariu. e mai veche, e editia speciala sex Granta, layout-ul pentru ipad.

*
in trendul acesta se inscrie si DOR 🙂

1987
livia-firth-and-oscar-gownPovestea unei rochii de Oscar

Povestea unei rochii de Oscar

cind e ceremonia Oscarurilor, ne distram teribil comentind rochiile doamnelor care pasesc pe covorul roshu. de cele mai multe ori, in spatele deciziei de a purta acea rochie e cite o poveste frumoasa.
iata povestea rochiei purtate de sotia lui Colin Firth, Olivia, anul acesta cind sotul ei a luat statueta pentru rolul din The King’s Speech.

povestea e spusa de designerul care a creat-o, Gary Harvey

The show stopping dress Livia wore to the Oscars was made up of 12 dresses; can you talk us through the production process?

For me it was important to know how Livia wanted to feel in the dress, then what she was going to be doing and for how long!

Livia would have to sit in a car for 4 hours, then accompany her husband, Oscar nominee Colin Firth down the red carpet, whilst looking beautiful, age appropriate and attracting as much attention to the www.vogue.com ‘green carpet challenge’ without outshining her husband! Then seated again for another 4 hours for the ceremony, then leave accompanying, 2011 Best Actor Oscar winner Colin Firth for more photo opportunities! Form nearly always follows Function!

Only then did we then move onto the aesthetics, silhouette, colours and fabrics. Livia’s Mediterranean skin-tone means she can wear most colours and she has a petite frame and long neck that can carry most silhouettes, she hated lace but apart from that the brief was pretty open.

We decided on a long panelled sheath dress with an internal corset to emphasize the hourglass figure so familiar in my work and a full tulle bustle skirt at the back to add some good old fashioned vintage glamour, there was also a concealed side zip from bust to hem in case nature called, and a cleverly concealed elastic panel under the seat to allow comfortable sitting down, the colour inspiration came from a vintage piece Livia inherited from her grandmothers wardrobe.

Armed with a vintage nightdress off I went scouring the flea markets, vintage, antique, and charity shops of South East London, Brick Lane and Brighton buying up old vintage dresses, out of date styles in great fabrics, scraps of fabric, all inspired by the era of ‘The Kings Speech’ and all within the tones of the colour palette in as many non crease fabric constructions as possible.

None of the dresses were museum pieces, some damaged beyond repair, beautiful ball gowns who’s wearershad enjoyed too much punch at the party and taken an elegantly dressed debutantes drunken dive, resulting in stains and rips down one side of an otherwise immaculate dress, others had never seen such a glamorous outing, left in the back of someone’s closet for decades cut in a style that had never been in fashion, made in exquisite fabric, now it was this dresses turn to be in Hollywood!

The most I paid was 250 pounds and the least I paid was 16 pounds, together Livia and myself chose the best 12 pieces for the final dress.

We did four fittings in all, each toile made from old curtains or bed sheets also bought in second hand shops, everything in this dress was to be recycled.

The final dress came out exactly as I’d intended a modern yet timeless Hollywood glamour, the corset hugging her beautiful frame and the tulle bustle emphasizing how petite she is, worn with nude heels and clutch from Roger Vivier, a nude make up look and a modern ‘up-do’ reminiscent of the era of the film created by Georgie Eidsel, exquisite fair trade, fair mined, first ever certified gold jewellery created by Anna Loucah. The whole thing came together really well with Colin and his Oscar providing the perfect final accessories to complete the look.

The press coverage was amazing and Livia was a dream client to partner with.

1822
un-echipaj-pentru-singapore-682155l-imaginesssssshhhhhhhhhh, liniste

sssssshhhhhhhhhh, liniste

Muzică din coloana sonoră a filmului „Un echipaj pentru Singapore” (regia Nicu Stan, 1981)

via Daniel Cain.

nu stiu filmul (am sa-l caut), dar am avut norocul sa-l intilnesc pe domnul care a scris melodia – Vasili Sirli – si sa si scriu despre dinsul.

week end linistit sa aveti

1662
HL_3_helmut langsa-ti distrugi opera ca sa construiesti alta

sa-ti distrugi opera ca sa construiesti alta

“In 2009-2010, I donated a large volume of my body of work in fashion to the most important fashion, design, and contemporary art collections worldwide,” Lang went on. “After a fire in the building where our studio in New York is located, which could have destroyed the rest of the archive, and after going for months through the pieces to see in which condition they are, I slowly became intrigued by the idea of destroying it myself to use it as raw material for my art.”
Helmut Lang, fashion designer

Lang lanseaza astazi o expozitie de sculpturi realizata dintr-un amestec de gips, plastic si schite ale lucrarilor precedente.
o minunata metafora despre a putea sa treci peste ce ai construit, ca sa o iei de la capat.

Imi aminteste de o vorba pe care mi-a spus-o Gigi Caciuleanu “oamenii sunt ca niste cesti de ceai: ca sa putem sa punem lucruri noi in noi, trebuie sa avem exercitiul golirii”.

Make It Hard runs July 22 through August 8, 2011, at The Fireplace Project, 851 Springs Fireplace Road, East Hampton, N.Y., www.thefireplaceproject.com.

1379

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!